Jump to content

Primăria, la vânătoare de fonduri europene


Recommended Posts

Primăria, la vânătoare de fonduri europene

Potrivit Biroului de presă al Primăriei Galaţi, municipalitatea a început demersurile pentru obţinerea unor finanţări europene. Cele mai importante proiecte de investiţii cu bani europeni sunt: modernizarea liniilor de tramvai pe străzile Siderurgiştilor, 1 Decembrie 1918, Henri Coandă, Traian Vuia şi George Coşbuc (zona cu linii), reabilitarea infrastructurii de transport din Galaţi pe axa Nord-Sud, inclusiv Viaductul şi Calea Prutului. De asemenea, o finanţare europeană va duce la amenajarea urbanistică şi reabilitarea infrastructurii de pe strada Brăilei (tronsonul Palatul de Justiţie - ieşirea din oraş) şi din zona pietonală de la P-uri. Reabilitarea şi modernizarea Colegiului Naţional ”Costache Negri” se află pe lista de investiţii, la fel ca şi extinderea şi modernizarea Drumului de Centură. Potrivit Biroului de presă al Primăriei Galaţi, toate aceste mari proiecte de investiţii sunt în faza studiilor de fezabilitate sau de proiectare. Abia la finalizarea acestor etape, autorităţile vor avea o imagine clară a valorilor pentru fiecare obiectiv de investiţii în parte. Şi, totuşi, ce se va realiza anul acesta cu bani europeni? Deocamdată, doar distracţia de Florii - Festivalul Scrumbiei şi noul festival "Fir Întins", după Ziua Marinei.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.