dcp100168 Posted March 3, 2014 Posted March 3, 2014 Loteria fiscală şi bonul de casă care aduce milioane* Patronatele cer adoptarea sistemului loteriei fiscale, ca măsură pentru creşterea gradului de conformare voluntară * Astfel s-ar scoate la suprafaţă o bună parte din economia subterană, estimată acum la aproximativ 40 miliarde de euro * Modelul este deja aplicat cu succes în unele ţări europenePatronatele din cadrul Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii (CNIPMMR), din care face parte şi Patronatul IMM-urilor Galaţi, a propus un pachet de măsuri de combatere a evaziunii fiscale, din care nu lipseşte organizarea unei loterii pe baza bonurilor fiscale colectate de populaţie. Sistemul ar fi, pe undeva, ca la loto, singura diferenţă fiind că, în locul unui bilet obişnuit, numerele norocoase ar fi cele de pe bonul fiscal. „Aceasta nu este vreo idee excentrică. Ea se aplică cu succes inclusiv în unele ţări europene. Portugalia, de exemplu, este ultima dintre ţările care au adoptat acest sistem, prin intermediul căruia speră la o reducere considerabilă a evaziunii fiscale”, ne-a declarat Marian Filimon, preşedintele Patronatului IMM-urilor Galaţi.Ce spun statisticile oficialePropunerea patronatelor pleacă de la realitatea, atestată inclusiv de statisticile oficiale, potrivit căreia România se află, la nivelul UE, pe locul doi ca nivel al evaziunii fiscale. Mai exact, economia subterană este estimată la o valoare de aproximativ 40 miliarde de euro, adică de peste 28,4 la sută din Produsul Intern Brut (PIB)! Pornind de la situaţia economiei româneşti, este clar că sunt necesare îmbunătăţiri de natură să diminueze dimensiunea economiei subterane, ce se manifestă cu o intensitate de aproximativ de două ori mai mare decât media UE, consideră patronatele. Principalele componente ale economiei subterane sunt munca la negru şi neraportarea unor venituri de către întreprinderi. La nivel empiric se apreciază că ultima dintre acestea, vizată de loteria fiscală, reprezintă cam o treime din evaziune.Ceri bon şi ai o şansăLoteria fiscală se focalizează asupra creşterii gradului de fiscalizare a veniturilor întreprinderii. „Ansamblul măsurilor ce pot fi luate pentru diminuarea evaziunii fiscale pot fi divizate în două abordări, diferite ca viziune, dar în mare parte complementare: extinderea constrângerilor administrative şi/sau impulsionarea conformării voluntare. Cea de-a doua categorie de măsuri încearcă să ofere stimulente actorilor economici pentru a se comporta „corect”, luând astfel în calcul nu doar aspectele strict economice, ci şi pe cele ce ţin de psihologia colectivă şi individuală. Unul dintre elementele cu deosebit impact în problematica combaterii evaziunii fiscale este asigurarea emiterii bonurilor fiscale la fiecare tranzacţie comercială, permiţând astfel o colectare adecvată a TVA-ului. În acest sens, există două măsuri majore care şi-au demonstrat eficacitatea în mai multe ţări: returnarea unei părţi din TVA către consumatori şi organizarea unei loterii a bonurilor fiscale”, a arătat preşedintele Patronatului IMM-urilor Galaţi.Costuri recuperate în câteva luniSistemul loteriei fiscale ar face ca interesul pentru primirea bonului în momentul unei tranzacţii, indiferent de natura acesteia, să crească, dat fiind faptul că ar putea să aducă beneficii materiale importante. Sistemul a fost aplicat cu succes în ţări europene, precum Marea Britanie, Slovacia, Malta, mai nou şi în Portugalia, dar şi în ţări precum China, Japonia sau Indonezia, de fiecare dată fiind constate diminuări considerabile ale evaziunii. Singurul impediment ar fi organizarea sistemului, fiind nevoie de o reţea informatică specifică. Însă, potrivit estimărilor patronatelor, investiţiile ar fi recuperate într-o perioadă de câteva luni.Nu este prima dată când se lansează ideea unei loterii fiscale. Această variantă era luată în calcul, în 2010, odată cu elaborarea de către Guvern a unor măsuri de modificare a Codului Fiscal, însă ea nu a mai apucat să fie pusă în practică. Şi atunci propunerea a plecat tot din zona mediului de afaceri, loteria fiscală fiind privită ca o metodă de creştere a veniturilor la buget fără a introduce noi taxe care să îngreuneze şi mai mult situaţia agenţilor economici corecţi.viata-libera.ro
dcp100168 Posted January 21, 2015 Author Posted January 21, 2015 "Loteria bonurilor fiscale" începe în iuliePersoanele fizice rezidente şi nerezidente care au împlinit deja vârsta de 18 ani şi deţin bonuri fiscale care atestă cumpărarea de bunuri sau servicii în ţară vor putea participa, din iulie, la "Loteria bonurilor fiscale", bugetul total alocat pe şase luni din acest an urmând să fie 10 milioane lei.Loteria va fi organizată lunar, în prima duminică după data de 15 a fiecărei luni, pentru luna anterioară, dar va putea fi organizată şi ocazional, după minimum 15 zile de la sfârşitul intervalului calendaristic participant la Loterie, şi va consta în extragerea aleatorie de numere, respectiv un număr cuprins în intervalul dintre 1 şi 999 inclusiv, reprezentând valoarea totală a bonului fiscal fără subdiviziunile leului, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, şi o dată calendaristică reprezentând ziua emiterii bonului fiscal, aferentă lunii sau intervalului calendaristic, după caz, pentru care este organizată Loteria, în vederea acordării de premii în bani, relevă proiectul obţinut de MEDIAFAX.Extragerile vor fi organizate de Loteria Română şi sunt publice, iar prima extragere lunară va fi în luna iulie 2015, fiind văzută de Guvern ca măsură pentru combaterea evaziunii fiscale şi reducerea economiei subterane.La extragerile lunare vor participa bonurile fiscale emise în luna calendaristică anterioară organizării extragerii, iar la extragerile ocazionale participă bonurile fiscale emise în intervalul calendaristic anterior organizării extragerii, stabilit prin ordin al ministrului Finanţelor.Premiile vor fi revendicate prin depunerea bonului fiscal câştigător, în original, la orice unitate teritorială a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), alături de copia actului de identitate sau a paşaportului titularului bonului şi de o declaraţie al cărei model va fi aprobat prin ordin al ministrului Finanţelor, până la 30 aprilie 2015. Revendicarea va fi posibilă în termen de maximum 30 de zile de la data extragerii, acest termen reprezentând termenul de decădere din dreptul de a revendica premiul.În termen de 10 zile de la expirarea perioadei, unităţile teritoriale transmit către ANAF lista persoanelor care au revendicat premiile.Premiile vor fi virate de către Ministerul Finanţelor în cont bancar deschis la o instituţie de credit din România pe numele câştigătorului, în termen de 60 de zile de la expirarea termenului de revendicare a premiilor, cu posibilitatea prelungirii acestei perioade cu până la 60 de zile, în situaţiile în care există suspiciuni de fraudă.O persoană va putea revendica un singur premiu aferent unei extrageri, iar premiile vor putea fi revendicate doar de persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani.Ministerul Finanţelor va stabili fondul anual de premiere pentru Loterie, precum şi repartizarea lunară a acestuia.La finele anului trecut, Ministerul Finanţelor aprecia că la extragerile lunare vor fi acordate un număr de 160 de premii egale, câte 20 pentru fiecare regiune fiscală a ANAF, valoarea preconizată a fiecărui premiu fiind de 1.200 lei.mediafax.ro
dcp100168 Posted February 2, 2015 Author Posted February 2, 2015 A apărut Ordonanţa privind Loteria fiscalăIn Monitorul oficial de vineri, 30 ianuarie 2015, a fost publicata ordonanta de aprobare a loteriei bonurilor fiscale, loterie la care participa bonurile fiscale detinute de persoane fizice rezidente si nerezidente, atestand cumpararea de bunuri sau servicii pe teritoriul Romaniei. Pot participa la aceasta loterie bonurile fiscale emise in luna calendaristica anterioara organizarii extragerii. Extragerile se realizeaza in prima duminica de dupa data de 15 a fiecarei luni pentru luna anterioara. Prima extragere va avea loc a doua zi de Paste (13 aprilie) si va dispune de un premiu de 1 milion de lei. Principalele prevederi ale O.G.10/2015:Loteria bonurilor fiscale poate fi organizata si ocazional, cu ocazia sarbatorilor legale, in situatia in care in doua luni consecutive nu exista castigatori sau in alte situatii stabilite prin Ordin al Ministrului Finantelor Publice.Extragerile bonurilor fiscale castigatoare se organizeaza de Compania Nationala Loteria Romana si sunt publice.Extragerile se efectueaza sub supravegherea unui reprezentant al Ministerului Finantelor Publice, unui reprezentant al ANAF si a unui reprezentant al Loteriei Romane.Rezultatul extragerii se consemneaza intr-un proces verbal, ce se va afisa in termen de 24 ore de la comunicare, pe site-ul ANAF pentru o perioada de cel putin 30 de zile.Revendicarea premiilor de catre persoanele ale caror bonuri fiscale au fost declarate castigatoare se face in termen de maxim 30 de zile de la data extragerii, sub sanctiunea decaderii in cazul depasirii acestui termen.Pentru persoanele fizice, sumele castigate sunt asimilate veniturilor din premii, conform art. 75 din Codul fiscal.Plata premiilor se face de catre Ministerul Finantelor Publice in termen de 60 de zile de la expirarea termenului de revendicare a premiilor.Pentru anul 2015, prima extragere lunara va avea loc in luna iulie 2015, iar pana in data de 30 martie 2015, Ministerul Finantelor Publice va emite instructiuni de aplicare prin ordin.Cum se declară un bon fiscal câştigător?Potrivit noii reglementari introduse de OG nr. 10/2015, in cazul in care un operator economic are obligatia sa emita un bon fiscal conform reglementarilor in materia caselor de marcat fiscale, dar refuza emiterea si inmanarea bonului fiscal catre client, acesta are dreptul sa beneficieze de bunul achizitionat fara sa plateasca contravaloarea acestuia. Operatorii economici vor afisa vizibil obligatia clientului de a solicita bonul fiscal si dreptul acestuia de a nu plati produsul/serviciul daca nu i se elibereaza bonul fiscal.Aceasta prevedere este dificil de aplicat intrucat clientul de regula plateste marfa mai intai si abia apoi primeste bonul fiscal. Daca acest bon nu ii mai este inmanat, e dificil de crezut ca va obtine restituirea banilor .Loteria consta in extragerea a doua numere aleatoare in care primul numar este valoarea bonului declarat castigator, iar al doilea ziua calendaristica emiterii bonului. Un bon este considerat castigator cand a fost emis de o casa de marcat fiscala, contine toate elementele minime obligatorii si are valoarea extrasa la loterie si a fost emis in ziua extrasa la loterie.Ordonanta aduce si o modificare discutabila privind procedura de a utiliza casele de marcat fiscale instituite de OUG nr. 28/1999 privind casele de marcat fiscale, cu modificari ulterioare.Face exceptie situatia in care se defecteaza casa de marcat fiscala, iar vanzarile se consemneaza intr-un Registru special.Aceasta masura este in opinia noastra una eronata, ce incalca dreptul de proprietate al operatorului economic. Indiferent de scopul corect al ordonantei de combatere a evaziunii fiscale, nu se poate dispune de proprietatea de drept a operatorului economic.In plus, sunt deja prea multe sanctiuni acordate pentru aceeasi fapta si amintim ca pentru vanzarile efectuate fara a se utiliza casa de marcat fiscala, cand legea impune, sanctiunea este amenda, confiscarea sumelor constatate in plus fata de registrul casei de marcat fiscale si inchiderea activitatii operatorului economic pentru o perioada de 1 - 3 luni, sanctiuni aplicate cumulativ.Text realizat cu sprijinul consultantului fiscal Adrian Benta.hotnews.ro
dcp100168 Posted February 3, 2015 Author Posted February 3, 2015 Ghidul complet al "Loteriei bonurilor fiscale"* Prima extragere va organizată pe 13 aprilie, în a doua zi de Paşti * Organizarea primei extrageri din cadrul "Loteriei bonurilor fiscale" a intrat pe ultima sută de metri, iar Guvernul a aprobat deja proiectul de ordonanţă privind modul în care se vor desfăşura extragerile respective. După cum v-am informat deja în paginile ziarului nostru, prima extragere a Loteriei fiscale se va desfăşura pe 13 aprilie, în a doua zi de Paşti, cu ajutorul Loteriei Naţionale şi va viza bonurile fiscale emise de comercianţi.Măsura are ca scop combaterea evaziunii fiscale prin cointeresarea, implicarea şi responsabilizarea cetăţenilor în fiscalizarea veniturilor realizate de comercianți din vânzarea bunurilor şi prestarea serviciilor direct către populaţie.Pe scurt, la loterie se vor extrage două numere: unul în intervalul 1-999, reprezentând valoarea bonului fiscal fără subdiviziuni ale leului (inclusiv TVA), iar un alt număr va reprezenta ziua emiterii bonului fiscal aferent lunii sau intervalului calendaristic, după caz, pentru care se organizează Loteria bonurilor fiscale. Pentru a fi câştigătoare, bonurile trebuie să fie emise de un aparat electronic fiscal, să fie emis unei persoane fizice şi, desigur, să îndeplinească cele două criterii de eligibilitate privind data emiterii şi valoarea bonului.Dat fiind însă interesul manifestat de cititorii ziarului "Viaţa liberă" pentru Loteria bonurilor fiscale, vă prezentăm în cele ce urmează, în baza informaţiilor furnizate de Ministerul Finanţelor, câteva aspecte ce pot servi drept ghid sau pot aduce lămururi suplimentare, prin exemple concrete, celor care vor să participe la aceste extrageri.Condiţii de participareParticiparea la Loteria fiscală nu implică niciun cost, iar singurul lucru pe care trebuie să-l faceţi este doar să cereţi şi să păstraţi bonurile fiscale. Ulterior, în cazul în care deţineţi un bon fiscal câştigător puteţi să mergeţi să revendicaţi premiul. Un lucru care merită reţinut este că, pentru a participa la loterie, bonurile fiscale NU trebuie înregistrate într-un loc anume - nici la Loteria Română, nu trebuie trimise nici prin Poştă, nu se organizează nici urne pentru colectarea bonurilor. Trebuie doar să deţineţi, pur şi simplu, bonurile fiscale corespunzătoare perioadei în care se face extragerea. Desigur, bonurile participante sunt numai cele eliberate pe teritoriul României.Bonuri fiscale eligibileReferitor la eligibilitatea bonurilor fiscale participante la extragere, nu contează modalitatea de plată în urma căreia s-a primit bonul fiscal respectiv. De exemplu, nu contează dacă plata s-a făcut cu cardul sau cu bonuri de masă. La loterie pot participa inclusiv bonurile fiscale emise de casele de schimb valutar sau cele emise de o firmă care nu este plătitoare de TVA. Mai este bine de ştiut că, de exemplu, dacă mergeţi la un restaurant şi aţi primit o „notă de plată”, ea nu poate participa la extragere. Trebuie neapărat ca restaurantul să vă dea, după ce aţi plătit valoarea notei de plată, şi un bon fiscal. Chiar dacă în unele tranzacţii curente se mai practică ştampilarea bonurilor fiscale de către firma emitentă, pentru participarea la loteria fiscală nu este nevoie de aplicarea unei astfel de proceduri. Sunt valabile atât bonurile fiscale ştampilate de emitent, cât şi cele neştampilate.Valoarea bonurilor fiscaleReferitor la valoarea bonurilor fiscale, trebuie să ţineţi cont de intervalul în care ele sunt declarate câştigătoare. De exemplu, dacă valoarea câştigătoare este 44, vor fi câştigătoare doar bonurile cu o valoare între 44,00 lei şi 44,99 lei. Dacă bonul dumneavoastră este de 45 lei, atunci nu veţi putea revendica premiul, chiar dacă diferenţa este de doar un ban. De asemenea, dacă a ieşit, de exemplu, numărul 85, asta nu înseamnă că vor câştiga doar bonurile fiscale în valoare 85,85 lei, ci toate bonurile cuprinse între 85,00 şi 85,99 lei. Să aveţi însă în vedere intervalul valoric în care trebuie să se încadreze bonurile fiscale participante la loterie, fiind obligatoriu ca acestea să aibă o valoare cuprinsă între 1,00 lei şi 999,99 lei. Dată fiind această regulă, dacă este să cumpăraţi, de exemplu, un covrig în valoare de 0,99 lei, el nu va putea participa la loteria fiscală pentru că este sub plafonul stabilit. De asemenea, dacă ar fi să cumpăraţi, să spunem, un televizor în valoare de 1.200 lei, bonul fiscal aferent nu va putea participa la loterie pentru că este peste plafonul stabilit.Când se fac extragerileÎn ceea ce priveşte data extragerilor, Ministerul Finanţelor precizează că ele vor fi lunare şi se vor desfăşura totdeauna duminica. Mai exact, e vorba de prima duminică după data de 15 a lunii. Extragerile ocazionale, în schimb, vor putea fi şi în alte zile şi e bine să urmăriţi când se anunţă acestea. Asta pentru că, să spunem, după extragerea lunară din august (unde participă bonurile din luna iulie) se anunţă ulterior o extragere ocazională în care intră şi bonurile din iulie, mai aveţi o şansă de câştig. Dacă nu s-a anunţat nicio extragere ocazională, atunci bonurile fiscale din iulie nu vor mai participa la nicio altă loterie a bonurilor fiscale. Aici trebuie precizat că extragerile ocazionale vor fi stabilite prin Ordin al ministrului Finanţelor Publice şi vor fi publicate în Monitorul Oficial. Cel mai probabil, aceste informaţii vor fi publicate şi în presă.Revendicarea premiilorÎn ceea ce priveşte revendicarea premiilor, nu contează unde aveţi domiciliul, în ce localitate lucraţi, nu contează locul unde a fost emis bonul fiscal câştigător, nu cotează dacă sunteţi cetăţean străin sau român, atât timp cât cumpărăturile au fost făcute pe teritoriul României. Indiferent de situaţie, bonul fiscal câştigător trebuie pur şi simplu depus la orice unitate a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF). Prin urmare, nu încercaţi să depuneţi bonul la Loteria Română, la Poştă, la Primărie sau cine mai ştie pe unde. Dacă aţi avut noroc şi bonul dumneavoastră este câştigător, mergeţi cu el la o unitate ANAF, singura condiţie fiind aceea ca revendicarea premiului să se facă în cel mult 30 de zile calendaristice de la data extragerii.În viaţa de zi cu zi, pot însă apărea şi unele situaţii mai speciale, în care un bun sau un bon fiscal poate ajunge de la o persoană la alta. În cazul în care un bon fiscal este declarat câştigător, premiul se revendică doar de persoana care deţine bonul fiscal în momentul revendicării, indiferent cine a plătit cumpărăturile. Astfel, dacă aţi făcut cumpărături cu un coleg pe acelaşi bon fiscal, nu puteţi solicita ca premiul să fie plătit jumătate - jumătate. O singură persoană, indiferent care, va putea revendica (în întregime) premiul, depunând la ANAF bonul fiscal în original.Într-o altă situaţie, dacă, să spunem, bunicul îi dăruieşte nepotului toate bonurile fiscale pe care le-a deţinut şi unul dintre ele este câştigător, atunci premiul va putea fi revendicat de nepot, noul deţinător al bonului. La fel, în cazul cineva face cumpărături cu cardul şi, dintr-un motiv sau altul nu poate revendica premiul pentru un bon fiscal declarat câştigător, premiul va putea fi revendicat de cineva apropiat căruia i-a fost înmânat bonul fiscal respectiv.Valoarea câştigurilorÎn ceea ce priveşte valoarea câştigurilor, sunt câteva reguli cu aplicabilitate generală, indiferent care va fi fondul de câştiguri într-un moment sau altul. Astfel, valoarea premiului NU depinde de valoarea bonului fiscal declarat câştigător, ci doar de numărul de câştigători de la o extragere. Valoarea în sine a premiului, acordat exclusiv în bani, se va calcula după încheierea perioadei de 30 zile în care se pot depune bonurile fiscale câştigătoare. În cazul în care, să spunem, sunteţi singurul din ţară care deţine un bon fiscal câştigător, veţi primi întregul fond de premiere. Dacă sunt 10 persoane care au un bon fiscal câştigător, banii se vor împărţi la 10. Dacă se întâmplă ca la o extragere să nu fie nici un câştigător, fondul de premiere se reportează pentru extragerea următoare.Prima extragereUna peste alta, cei interesaţi să participe la loteria bonurilor fiscale trebuie să reţină că prima extragere va fi organizată luni, 13 aprilie a.c. (în a doua zi de Paşti), iar fondul de premiere alocat este în valoare de 1.000.000 lei. Pe de altă parte, încă nu se poate preciza acum ce bonuri fiscale vor participa la această extragere (ce intră în categoria extragerilor ocazionale - n.r.), dar acest lucru se va cunoaşte cu certitudine în momentul în care reglementările vor fi aprobate şi publicate în Monitorul Oficial. Ceea ce se poate estima, totuşi, în acest moment, potrivit datelor Ministerului Finanţelor, este că la extragerea de Paşti vor participa bonurile fiscale emise începând cu prima parte a lunii februarie (urmează să vedem exact de când) şi până pe 28 martie 2015 (inclusiv). Deşi nu este obligatoriu, dat fiind interesul general pentru această acţiune, nu este exclus ca extragerea din cadrul loteriei fiscale să fie televizată, iar rezultatele să fie publicate şi în presă.Dintre bonuri, află care-s norocoaseRezultatele extragerilor lunare şi ocazionale din cadrul loteriei fiscale vor fi disponibile şi online, pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice şi pe cel al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Rezultatele vor fi afişate cel puţin 30 de zile de la data extragerii.Nu primeşti bon, iei marfa gratis!În contextul iniţierii Loteriei bonurilor fiscale, agenţii economici gălăţeni vor fi obligaţi să afişeze la loc vizibil obligativitatea eliberării bonului fiscal, chiar dacă acesta nu a fost solicitat de client. Mai mult, potrivit normelor elaborate de Guvern, în cazul în care bonul fiscal nu este eliberat de societăţile care au această obligaţie, atunci cumpărătorii vor avea dreptul să beneficieze de respectivele bunuri şi servicii fără să le plătească. Prevederea se va aplica începând cu data de 1 martie 2015.viata-libera.ro
dcp100168 Posted February 17, 2015 Author Posted February 17, 2015 Fiscul pregăteşte şi loteria... controalelor fiscale* Firmele care vor emite bonurile câştigătoare la Loteria bonurilor fiscale vor avea parte şi de controale amănunţite din partea Fiscului * Comercianţii vor avea obligaţia de a ţine într-un loc vizibil pentru clienţi un afiş de atenţionare al ANAF * TelVerde pentru reclamarea comercianţilor care nu emit bonuri fiscaleÎn paralel cu pregătirea Loteriei bonurilor fiscale, Ministerul Finanţelor se pregăteşte şi de… loteria controalelor fiscale. Asta pentru că, de la fericiţii deţinători ai bonurilor fiscale câştigătoare, ANAF va trece nu numai la verificarea valabilităţii bonurilor respective, ci şi la verificarea întregii activităţi a firmei care a emis bonul în cauză. Acest aspect, mai puţin trâmbiţat public, a fost recunoscut într-o declaraţie chiar de ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov."Este o veste foarte bună pentru cel care are bonul câştigător, dar nu trebuie să ascund că această loterie are şi o parte care ne va duce spre un control mai amănunţit, pentru că firma care l-a emis va primi şi dumneaei în dar un control de la inspectorii ANAF, pentru a verifica dacă acel bon este în regulă şi este valid. Practic vor fi 100 de norocoşi, să spunem, dar vor fi şi 100 de firme care vor fi controlate, cele care au emis aceste bonuri. Şi dacă tot mergem să vedem dacă este valid, vom face şi un control al activităţii acelei firme", a explicat ministrul Finanţelor.Altfel spus, cu fiecare bon pe care îl emite, fiecare firmă îşi creşte şansele de a se trezi pe cap cu un control al ANAF. Asta s-ar putea să-i cam sperie pe comercianţi şi n-ar fi exclus ca, mai degrabă, în unele situaţii, agenţii economici să se ferească să elibereze bonurile fiscale, chiar dacă activitatea societăţii este una care, teoretic, n-ar nimic de ascuns.Bon fiscal "a la carte"Ministerul Finanţelor pare să se fi gândit la o metodă care să încurajeze eliberarea şi solicitarea bonurilor fiscale, dar şi una care să descurajeze eventuala „blătuire” a unor tranzacţii pentru a minimaliza riscul unui control. Aici intră prevederea cuprinsă în regulamentul Loteriei fiscale în care se spune că, începând de la 1 martie a.c., operatorii economici care folosesc aparatele de marcat electronice fiscale vor fi nevoiţi şi să afişeze, la vedere, un anunţ de atenţionare a clienţilor. Acest anunţ face referire şi la posibilitatea de a nu plăti un bun sau un serviciu dacă respectivul comerciant refuză să dea bon fiscal.Mai mult, la sfârşitul săptămânii trecute, Ministerul Finanţelor a elaborat şi un model standard de afiş, acesta urmând să fie folosit de agenţii economici vizaţi. Afişul trebuie pus într-un loc vizibil pentru clienţi, iar de această măsură nu vor scăpa nici barurile sau restaurantele. Acestora din urmă le va reveni obligaţia de a pune afişul pe prima pagină a meniului."Operatorii economici care desfăşoară activităţi comerciale în unităţi de tip restaurant, bar, discotecă, club şi altele asemenea asigură informarea clienţilor şi prin tipărirea anunţului de atenţionare pe prima pagină a meniurilor pe care le pun la dispoziţia acestora, ori prin alte mijloace, astfel încât, la fiecare masă destinată clienţilor, aceştia să aibă permanent posibilitatea de a citi anunţul de atenţionare", se precizează în proiectul elaborat de Ministerul Finanţelor.TelVerde pentru reclamaţiiÎn ceea ce priveşte posibilitatea ca un client să refuze plata în cazul în care agentul economic nu emite bon fiscal, Ministerul Finanţelor argumentează această măsură subliniind că: „o tranzacţie nefiscalizată nu reprezintă altceva decât o încălcare a legii. Aşadar, cumpărătorul poate păstra bunul fără să îl mai plătească în cazul unui refuz al agentului economic de a emite bon fiscal".Bomboana de pe proiectul Finanţelor este introducerea unui TelVerde, la care cumpărătorii vor putea reclama nerespectarea obligaţiilor legale de către agenţii economici în ceea ce priveşte eliberarea bonurilor fiscale. Numărul 0800.800.085 va fi gratuit şi permanent pus la dispoziţia cetăţenilor. Cumpărătorii trebuie să anunţe la telefon locaţia de unde achiziţionează produsul pentru care comerciantul refuză să emită bon fiscal, fiind înregistrată automat data şi ora apelului. Desigur, reclamaţia va fi urmată de un control la comerciantul în cauză.Pregătiţi bonurileDupă cum v-am informat deja în paginile ziarului nostru, prima extragere a Loteriei fiscale se va desfăşura pe 13 aprilie, în a doua zi de Paşti, cu ajutorul Loteriei Naţionale, şi va viza bonurile fiscale emise de comercianţi în perioada 2 februarie - 28 martie. La loterie se vor extrage două numere: unul în intervalul 1-999, reprezentând valoarea bonului fiscal fără subdiviziuni ale leului (inclusiv TVA), iar un alt număr va reprezenta ziua emiterii bonului fiscal aferent lunii sau intervalului calendaristic, după caz, pentru care se organizează Loteria bonurilor fiscale. Pentru a fi câştigătoare, bonurile trebuie să fie emise de un aparat electronic fiscal, să fie emis unei persoane fizice şi, desigur, să îndeplinească cele două criterii de eligibilitate privind data emiterii şi valoarea bonului.viata-libera.ro
dcp100168 Posted March 15, 2015 Author Posted March 15, 2015 Fiscul începe vânătoarea de evazionişti. Din 16 martie, se controlează emiterea de bonuri fiscale* Comercianţii care nu aplică noile reguli fiscale riscă amenzi cuprinse între 10.000 lei şi 15.000 lei şi suspendarea activităţii * Sumele din casierie care nu vor putea fi justificate vor fi confiscate * Ce-a fost mai întâi: bonul sau plata?Astăzi, 16 martie, expiră perioada de graţie de care comercianţii au avut parte pentru a se acomoda cu noile prevederi privind emiterea bonurilor fiscale, precum şi cu obligaţiile privind informarea clienţilor în legătură cu noile norme fiscale. În mod oficial, potrivit Ordonanţei de Guvern ce are ca scop reducerea evaziunii fiscale, intrată în vigoare la 1 martie, comercianţii care nu emiteau bonuri fiscale erau pasibili de a fi sancţionaţi cu amenzi usturătoare şi cu suspendarea activităţii. Conducerea Ministerului Finanţelor a precizat însă că agenţilor economici le-au mai fost lăsate două săptămâni la dispoziţie pentru a se informa şi a se obişnui cu noile norme, activitatea organelor fiscale fiind axată doar pe acţiuni de prevenire şi informare a celor direct vizaţi de noile hotărâri.De astăzi, însă, nu se va mai face nicio concesie şi, conform Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală vor dispune suspendarea activităţii şi sigilarea spaţiului în cazul unităţilor care nu emit bon fiscal. "Procedura de sigilare a punctului de lucru al operatorului economic pe întreaga perioadă a suspendării va fi dispusă în cazul în care inspectorii vor constata încălcarea următoarelor obligaţii legale: dotarea cu aparate de marcat electronice fiscale, achiziţionate doar de la distribuitori autorizaţi sau unităţi acreditate; utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale; emiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, respectiv emiterea de bonuri cu o valoare care corespunde realităţii; întocmirea de documente justificative pentru sumele de bani introduse/extrase în/din sertarul casei de marcat", se precizează într-un comunicat de presă al ANAF.Noile măsuri sancţionatorii pentru cei care nu respectă regulile fiscale sunt amenda contravenţională de la 10.000 la 15.000 lei şi suspendarea activităţii agentului economic în punctul de lucru identificat pentru o perioadă cuprinsă între o lună şi trei luni. De asemenea, dacă la punctele de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor există sume deţinute fără a putea fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, în registrul special sau prin chitanţe, acestea se confiscă şi se poate dispune o amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei.ANAF precizează, totodată, că, la data suspendării, unitatea este sigilată de echipa de control şi se afişează la loc vizibil un anunţ cu textul: "Activitate suspendată de Antifraudă - ANAF pentru neemiterea bonurilor fiscale", iar pe durata suspendării unitatea rămâne sigilată. Ruperea sigiliului este considerată infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de până la un an.Măsuri suplimentareNoile reguli au fost introduse în contextul lansării Loteriei bonurilor fiscale. Pe lângă măsurile deja amintite, operatorii economici care folosesc aparatele de marcat electronice fiscale au, din această lună, obligaţia de a afişa, la vedere, un anunţ de atenţionare a clienţilor. Acest anunţ face referire şi la posibilitatea de a nu plăti un bun sau un serviciu dacă respectivul comerciant refuză să dea bon fiscal. De altfel, Ministerul Finanţelor a elaborat şi un model standard de afiş, acesta urmând să fie folosit de agenţii economici vizaţi. Afişul trebuie pus într-un loc vizibil pentru clienţi, iar de această măsură nu au scăpat nici barurile sau restaurantele. Acestora din urmă le va reveni obligaţia de a pune afişul pe prima pagină a meniului. În plus, Ministerul Finanţelor a introdus un TelVerde - 0800.800.085 - la care cumpărătorii vor putea reclama nerespectarea obligaţiilor legale de către agenţii economi în ceea ce priveşte eliberarea bonurilor fiscale.Controverse de ordin fiscalExistă însă şi o serie de prevederi contestate de agenţii economici, una dintre ele fiind cea ce priveşte posibilitatea ca un client să refuze plata în cazul în care agentul economic nu emite bon fiscal. Ministerul Finanţelor argumentează această măsură subliniind că: "o tranzacţie nefiscalizată nu reprezintă altceva decât o încălcare a legii. Aşadar, cumpărătorul poate păstra bunul fără să îl mai plătească în cazul unui refuz al agentului economic de a emite bon fiscal".Pe de altă parte, Asociaţia Naţională a Comercianţilor Mici şi Mijlocii din România (ANCMMR) a solicitat Avocatul Poporului să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea prevederilor Ordonanţei de urgenţă nr. 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale, întrucât încalcă dreptul de proprietate şi oferă unui cumpărător posibilitatea de a pleca cu un produs fără să îl plătească."Tehnic, bonul fiscal se poate elibera de casa de marcat doar după ce s-a făcut plata. Este posibil ca cetăţenii să înţeleagă că au dreptul să primească bonul fiscal înainte şi, atunci, între el şi vânzător apar altercaţii verbale sau chiar fizice. Considerăm că forţele de ordine chiar au suficientă treabă, nu mai trebuie puse să păzească magazinele", se arată într-un comunicat de presă al ANCMMR. În Constituţie se arată că proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular, şi nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire, mai precizează asociaţia comercianţilor. Până în prezent, n-au fost semnalate incidente majore privind aplicarea acestei prevederi, dar asta nu înseamnă că, din punct de vedere juridic, nu există o problemă.Alternativă la Loteria fiscalăDe asemenea, au început să apară voci care pun la îndoială faptul că, pe termen lung, Loteria Fiscală va reuşi să ducă la reducerea evaziunii fiscale, dat fiind faptul că şansele ca un bon să iasă câştigător sunt foarte mici şi, prin urmare, interesul pentru loterie va fi din ce în ce mai scăzut. Mai potrivit ar fi, în opinia unor economişti, sistemul deducerilor fiscale pentru anumite categorii de cheltuieli, cum ar fi cele cu alimentele, sănătatea sau educaţia. Conform acestui sistem, în baza bonurilor colectate de contribuabili într-un an pentru aceste categorii de cheltuieli, statul poate da înapoi, de exemplu, între cinci şi 10 la sută sub forma unei reduceri la impozitul pe venit. Ideea este că o persoană ar fi mult mai încurajată să solicite bonul fiscal dacă ştie cu certitudine că va putea să deducă acele cheltuieli. Acest sistem este aplicat în ţări precum Germania, Austria sau Olanda, în categoria cheltuielilor deductibile fiind incluse chiar şi o parte din dobânzile plătite la bănci pentru anumite categorii de împrumuturi.Dincolo de aceste variante, cert este că, după cum v-am informat deja în paginile ziarului nostru, prima extragere a Loteriei fiscale se va desfăşura pe 13 aprilie, în a doua zi de Paşti, cu ajutorul Loteriei Naţionale, şi va viza bonurile fiscale emise de comercianţi în perioada 2 februarie - 28 martie. La loterie se vor extrage două numere: unul în intervalul 1-999, reprezentând valoarea bonului fiscal fără subdiviziuni ale leului (inclusiv TVA), iar un alt număr va reprezenta ziua emiterii bonului fiscal aferent lunii sau intervalului calendaristic, după caz, pentru care se organizează Loteria. Pentru a fi câştigătoare, bonurile trebuie să fie emise de un aparat electronic fiscal, să fie emis unei persoane fizice şi, desigur, să îndeplinească cele două criterii de eligibilitate privind data emiterii şi valoarea bonului. Ca urmare a aplicării acestui sistem, Ministerul Finanţelor se aşteaptă la o reducere cu cinci la sută a evaziunii fiscale.viata-libera.ro
Derago Posted March 22, 2015 Posted March 22, 2015 Ideea cu loteria este foarte buna dar premiile ar trebui sa fie mai consistente ca sa convinga oamenii sa participe. Daca la finalul anului, o parte din valoarea bonurilor fiscale adunate, sau macar a TVA-ului rezultat din ele, s-ar intoarce la consumator, nu numai ca ar creste consumul dar si interesul de a primi si pastra bonul fiscal.In plus, trebuie venit si cu o premiere pentru comercianti, nu cu controale care nu pleaca fara sa dea amenda.O abordare alternativa si cu scop informativ, cu termene de punere la punct... ar scoate ANAF-ul din sfera Bau-Baului.
Mikka Posted March 22, 2015 Posted March 22, 2015 O fi ideea buna, dar practica ne omoara. Cate "premii" vor fi? Care e valoarea lor? Vor fi egale? Sa zicem 100 de premii a 10.000 lei? Sau 10 a 100.000lei? Daca iese "numarul" 15 - o ipoteza si se prezinta 5.000 de bonuri valide, ce mama premiului mai ramane? 2 lei?! (in varianta cu 100 de premii) Sunt si astia impozabili cu 16%?
itsoc Posted March 23, 2015 Posted March 23, 2015 Dar pentru cei 2 lei nu faci nimic, nu te costa nimic, doar soliciți cea ce ar trebui oricum să ți se dea fără sa ceri. Altfel privind problema loteria e motivul scopul teoretic e altul si in nici un caz sa se imbogateasca cineva cu sa se emită bonurile respective de catre toti comerciantii.
Mikka Posted March 24, 2015 Posted March 24, 2015 Nu ma refeream la faptul de a te imbogati la loteria fiscala. Daca vrei sa faci avere, dai banu' la 6/49. Ideea (mea) era ca, daca vrei sa faci o chestie interesanta pentru populatie, trebuie sa fie o treaba clara, simpla si usor de pus in practica.
dcp100168 Posted April 9, 2015 Author Posted April 9, 2015 Tot ce trebuie să ştii despre prima extragere a Loteriei bonurilor fiscale* Bonurile emise în perioada 2 februarie - 28 martie vor putea participa la Loteria ce va fi organizată pe 13 aprilie, în a doua zi de Paşti * Fondul de câştiguri va fi de 1 milion de lei, iar rezultatele extragerii vor fi postate pe site-ul Ministerului Finanţelor şi ANAF * Află cum se stabileşte lista câştigătorilor şi valoarea premiilor Gălăţenii care au păstrat bonurile fiscale primite în perioada 2 februarie - 28 martie a.c. vor avea şansa, pe 13 aprilie, în a doua zi de Paşti, de a câştiga un premiu consistent la prima ediţie a Loteriei bonurilor fiscale organizată de Ministerul Finanţelor şi ANAF. La această loterie, cu un fond de câştiguri de 1 milion de lei, poate participa orice persoană, indiferent de vârstă, şi fără ca asta să presupună vreun cost suplimentar. Mai mult, dacă o persoană va avea două s-au mai multe bonuri câştigătoare, toate vor fi premiate. În cadrul loteriei sunt valabile inclusiv bonurile fiscale achitate cu cardul, cu bonuri de masă, precum şi cele eliberate de casele de schimb valutar sau de firme neplătitoare de TVA.Cum se face extragereaCât priveşte modul de extragere a bonurilor fiscale câştigătoare, reperele principale vor fi valoarea bonului fiscal şi ziua în care a fost el emis.„Loteria bonurilor fiscale constă în extragerea aleatorie a unui număr cuprins în intervalul dintre 1 şi 999 inclusiv, reprezentând valoarea totală a bonului fiscal fără subdiviziunile leului, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, stabilit prin extragerea succesivă a trei serii de cifre, cuprinse între 0 şi 9, precum şi un număr reprezentând ziua emiterii bonului fiscal aferentă lunii sau intervalului pentru care se organizează loteria”, se precizează într-un comunicat de presă al Ministerului Finanţelor.Loteria fiscală se va desfăşura sub supravegherea unei comisii din care vor face parte reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor Publice, ANAF şi Loteria Română, fiind însă admişi şi o serie de observatori externi.„Un bon este câştigător dacă a fost emis de un aparat de marcat electronic fiscal care funcţionează potrivit legislaţiei, sunt lizibile informaţiile, are valoarea totală exprimată în lei, egală cu valoarea extrasă, a fost emis în ziua extrasă şi nu are menţionat niciun cod de înregistrare fiscală al cumpărătorului”, se precizează în regulamentul întocmit de Ministerul Finanţelor.Rezultatul extragerii va fi postat pe site-urile Ministerului Finanţelor şi ANAF pentru o perioadă de cel puţin 30 de zile, iar câştigătorii trebuie să revedice premiul în maxim 30 de zile.Ce ai de de făcut dacă ai un bon câştigătorGălăţenii care constată că sunt fericiţii posesori ai unui bon fiscal câştigător se pot prezenta la orice unitate ANAF pentru a depune bonul, în original, împreună cu o copie a actului de identitate sau a paşaportului şi o cerere tip de revendicare a premiului. Pentru orice eventualitate, se poate solicita de la Fisc o copie a bonului câştigător pe care îl depun, copie care va avea menţiunea „conform cu originalul”.În ceea ce priveşte cererea tip de revendicare a premiului, câştigătorul va completa datele personale de identificare, contul bancar în care doreşte virarea banilor şi informaţii de pe bonul fiscal, precum numărul şi valoarea acestuia, data emiterii, numele firmei, codul de identificare fiscală (CIF) şi adresa la care este instalată casa de marcat care a emis bonul respectiv.Cum se stabileşte lista premianţilorInformaţiile cuprinse în cererile de revendicare a premiilor vor fi centralizate într-o aplicaţie pe care ANAF o va pune la dispoziţie tuturor administraţiilor fiscale, unde se vor ataşa şi bonurile fiscale scanate, toate datele constituind baza de date privind Loteria bonurilor fiscale, iar informaţiile vor putea fi accesate şi de Direcţia Antifraudă. Ulterior, vor fi încărcate în aplicaţie şi rezultatele verificării bonurilor.După centralizarea situaţiei bonurilor fiscale câştigătoare revendicate în termen, se împarte fondul de premiere la numărul total al bonurilor al acestora, iar suma astfel obţinută se rotunjeşte la leu în favoarea câştigătorului.„Lista premianţilor va fi publicată pe site-ul Ministerului Finanţelor, care va face şi plata câştigurilor în termen de 60 de zile de la expirarea termenului de revendicare a premiilor, după validarea bonurilor fiscale de către inspectorii fiscali”, precizează Ministerul Finanţelor.În cazul în care nu există câştigători, fondul de premiere se reportează pentru extragerea următoare.Când este următoarea extragereTrebuie precizat că, pe viitor, extragerile din cadrul Loteriei bonurilor fiscale vor fi lunare, organizate în prima duminică după data de 15 a fiecărei luni, corespunzător bonurilor emise în luna anterioară extragerii. Ministerul Finanţelor a anunţat însă că prima extragere lunară va fi organizată în luna iulie (19 iulie), bugetul pe acest an al extragerilor fiind de 10 milioane de lei. Pe lângă extragerile lunare vor mai fi însă şi extragerile ocazionale, precum cele din perioada zilelor de Paşti şi de Crăciun.Câţi câştigători vor fi la prima ediţie a loteriei fiscale, cea de pe 13 aprilie, rămâne de văzut. Cert este că, dincolo de premiile ce vor reveni norocoşilor câştigători, Ministerul Finanţelor urmăreşte ca, prin Ordonanţa Guvernului nr.10/2015, privind organizarea Loteriei bonurilor fiscale, să responsabilizeze cetăţenii vizavi de fiscalizarea veniturilor realizate de comercianţi din vânzare de bunuri sau prestarea de servicii. Asta ar urma să ducă la diminuarea evaziunii fiscale şi, implicit, la creşterea încasărilor bugetare.viata-libera.ro
dcp100168 Posted April 13, 2015 Author Posted April 13, 2015 Şase lei, premiul la Loteria Bonurilor Fiscale. Ziua câştigatoare este 7 februariePersoanele care detin unul sau mai multe bonuri fiscale emise la 7 februarie, cu valori intre 6,00 lei si 6,99 lei, se pot prezenta in urmatoarele 30 de zile la unitatile ANAF, cu bonurile in original si o copie a actului de identitate, premiile urmand sa fie acordate in maxim trei luni, informeaza Mediafax. Revendicarea premiilor se face, incepand cu prima zi dupa efectuarea extragerii, pana la data de 13 mai a.c. inclusiv, prin depunerea in original a bonului fiscal castigator, alaturi de copia actului de identitate si de o cerere, la orice administratie fiscala din structura Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, acest termen reprezentand termen de decadere din dreptul de a revendica premiul.
dcp100168 Posted April 15, 2015 Author Posted April 15, 2015 Sute de câştigători în Regiunea Sud-Est! Gălăţenii, printre cei mai norocoşiLa unităţile teritoriale ale Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice (DGRFP) Galaţi, ce acoperă judeţele din Regiunea Sud-Est, s-au prezentat, până miercuri, nu mai puţin de 568 de persoane pentru a-şi revendica premiile câştigate în urma primei ediţii a Loteriei Bonurilor Fiscale. Vă reamintim că bonurile fiscale ce au ieşit câştigătoare sunt cele cu o valoare cuprinsă între 6 şi 6,99 lei, emise în data de 7 februarie.Dacă ar fi să se facă un top al norocoşilor la nivelul Regiunii Sud-Est, Galaţiul ar fi de departe în frunte, cu nu mai puţin de 209 persoane care s-au prezentat la Finanţe cu un bon fiscal câştigător. Pe locurile următoare se plasează judeţul Constanţa, cu 124 de câştigători, şi judeţul Buzău, cu 85 de câştigători. Nici celelalte judeţe nu duc lipsă de persoane care s-au prezentat cu bonurile norocoase. În Vrancea s-au depus 60 de cereri de revendicare a premiilor, în Brăila au fost 62 de revendicări, iar în Tulcea au fost 28 de cereri.Numărul potenţialilor câştigători la nivelul DGRFP Galaţi s-ar putea însă să crească în zilele următoare, dat fiind faptul că posesorii bonurilor fiscale norocoase au ladispoziţie 30 de zile pentru a depune cererile de revendicare a premiilor. Numărul exact al câştigătorilor se va afla însă abia după ce inspectorii fiscali vor verifica valabilitate bonurilor fiscale.viata-libera.ro
dcp100168 Posted April 15, 2015 Author Posted April 15, 2015 Peste 4.000 de câştigători la nivel naţionalPână acum 4.245 de persoane au depus cereri pentru revendicarea premiilor la loteria bonurilor fiscale, cu o valoare medie potenţială a câştigului de 236 de lei. Cele mai multe persoane câştigătoare sunt din Iaşi, Braşov şi Galaţi. Termenul de revendicare a premiilor este de 30 de zile de la extragere. Cererile au fost depuse marţi şi miercuri astfel: 709 persoane la Iaşi, 651 la Braşov, 568 la Galaţi, 548 în Bucureşti, 496 - Ploieşti, 490 - Cluj, 413 Timişoara şi 370 la Craiova. Fondul total de premii este de 1 milion de lei, care se va împărţi în mod egal la numărul total de bonuri câştigătoare şi validate de ANAF.antena3.ro
dcp100168 Posted April 20, 2015 Author Posted April 20, 2015 9.141 bonuri potenţial câştigătoare. 91,56 lei valoarea câştiguluiLOTERIA BONURILOR FISCALE riscă să devină din ce în ce mai puţin atractivă pentru români, având în vedere numărul impresionant de bonuri potenţial câştigătoare depuse la administraţiile fiscale până vineri, 17 aprilie, respectiv 9.141. Dacă toate vor fi declarate câştigătoare, câştigul per bon ar ajunge la 109 lei, în condiţiile în care premiul total este de un milion de lei, potrivit romaniatv.net. În plus, după impozitul de 16% pe câştiguri, premiul alocat fiecărui bon câştigător rămâne 91,56 lei.
dcp100168 Posted May 4, 2015 Author Posted May 4, 2015 Premiul la Loteria Fiscală a ajuns la 66 de lei. Şi mai scade...Până în prezent au fost depuse peste 15.000 de cereri de revendicare a premiului pus la bătaie de ANAF la Loteria Bonurilor Fiscale. Astfel, valoarea câştigului a ajuns la 66 de lei pe fiecare bon fiscal cu valoarea cuprinsă între 6 şi 6,99 lei emis la 7 februarie. Cei care nu au depus cererile până acum mai au timp până pe 13 mai să meargă la sediul ANAF de care aparţin cu domiciliul, să depună în original bonul fiscal, copia actului de identitate şi o cerere de revendicare a premiului.
dcp100168 Posted May 15, 2015 Author Posted May 15, 2015 Câştig (final) de 54,9 lei la loteria bonurilor fiscaleDupă prima extragere a loteriei fiscale, s-au depus 18.215 cereri de revendicare a premiului, de către cei care au avut un bon fiscal, emis pe 7 februarie, cu valoarea între 6,00 lei şi 6,99 lei. Premiul de un milion de lei se va împărţi în mod egal şi, dacă toate bonurile depuse vor fi validate, câştigul va fi de 54,9 lei.Inspectorii ANAF verifică dacă bonurile depuse sunt înregistrate în contabilitatea magazinului emitent. Altfel, bonul va fi invalidat, iar firma respectivă amendată.Următoarea extragere va avea loc în luna iunie, pentru bonurile emise în aprilie şi mai. Guvernul intenţionează să schimbe modalitatea de organizare a loteriei, pentru a asigura premii mai consistente pentru câştigători.
dcp100168 Posted May 19, 2015 Author Posted May 19, 2015 Modificări la loteria bonurilor fiscale. Se vor acorda maxim 100 de premiiComisia de buget-finanţe a Camerei Deputaţilor a decis, marţi, modificarea Ordonanţei 10/2015 pentru organizarea loteriei bonurilor fiscale, stabilind că la extragerea loteriei bonurilor fiscale se va acorda un număr de maxim 100 de premii.Deputaţii din comisie au votat amendamente la ordonanţă după ce ministrul finanţelor Eugen Teodorovici a propus această soluţie pentru ca sumele câştigate de participanţii la loterie să fie mai consistente. Astfel, potrivit celor adoptate de deputaţi, la extragerea loteriei bonurilor fiscale se va acorda un număr de maxim 100 de premii. Unitatea teritorială a administraţiei fiscale unde a fost depus în original bonul fiscal câştigător va elibera titularului bonului o copie pe care este scris că este conform cu originalul şi conţine un număr unic de înregistrere atribuit automat printr-o aplicaţie informatică la nivel naţional.Dacă în urma centralizării listei bonurilor fiscale pe care s-au revendicat premiile se va constata depăşirea numărului maxim de premii care se acordă, se va proceda la extragerea aleatorie a unui număr de 100 de bonuri fiscale câştigătoare din totalitatea bonurilor fiscale din listă.Ordonanţa urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor.Următoarea extragere de bonuri fiscale este programată pentru luna iulie.mediafax.ro
dcp100168 Posted June 26, 2015 Author Posted June 26, 2015 A doua extragere a Loteriei bonurilor fiscale va avea loc duminicaA doua extragere ocazionala a Loteriei bonurilor fiscale va fi organizata duminica, pentru bonurile emise in perioada 29 martie - 31 mai, fondul de premiere, de un milion de lei, urmand sa fie impartit intre cel mult 100 de castigatori.Selectia castigatorilor va fi realizata in doua etape, precizeaza Mediafax. Astfel, duminica, la ora 17.00, Loteria Romana va organiza extragerea din urne a bilelor care vor desemna luna, ziua si valoarea bonurilor castigatoare in prima etapa de selectie. Dupa centralizarea bonurilor castigatoare, va fi organizata cea de a doua extragere, determinarea celor 100 de bonuri castigatoare.Extragerea este publica si va putea fi transmisa, in direct, de catre toate televiziunile interesate, prin preluarea semnalului audio-video de la studioul Loteriei Romane, arata Ministerul Finantelor, intr-un comunicat. Rezultatele extragerii vor fi postate pe site-ul Ministerului Finantelor Publice, al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) si al Loteriei.Depunerea cererilor de revendicare se realizeaza incepand cu prima zi dupa efectuarea extragerii, timp de 30 de zile, prin depunerea in original a bonului fiscal castigator, alaturi de copia actului de identitate si de o cerere, la orice administratie fiscala din structura Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, acest termen reprezentand termen de decadere din dreptul de revendicare a premiului.Pentru prima loteria a bonurilor fiscale, organizata a doua zi de Paste, au fost depuse 18.215 de cereri de revendicare a premiului, cele mai multe in Bucuresti, Cluj si Brasov.
dcp100168 Posted June 28, 2015 Author Posted June 28, 2015 ZIUA CÂŞTIGĂTOARE: 23 MaiVALOAREA CÂŞTIGĂTOARE: 135
dcp100168 Posted July 1, 2015 Author Posted July 1, 2015 Deocamdată, doar doi gălăţeni în cursa pentru milionul de lei al FinanţelorDoar doi gălăţeni depuseseră până marţi, 30 iunie, bonuri câştigătoare pentru prima etapă a celei de-a doua Loterii a bonurilor fiscale, organizată de ANAF, informează reprezentanţii Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice (DGRFP) Galaţi.În urma extragerii de duminică, au fost declarate câştigătoare bonurile de 135 de lei, din 23 mai. La această extragere au participat bonurile fiscale emise între 29 martie şi 31 mai 2015. Fondul de premiere este de 1 milion de lei, urmând a fi acordate maximum 100 de premii.Selecţia câştigătorilor se face în două etape. Astfel, după extragerea din urne a bilelor care au desemnat luna, ziua şi valoarea bonurilor câştigătoare, bonurile câştigătoare vor fi centralizate şi, dacă sunt mai mult de 100, se va organiza şi cea de-a doua extragere.Depunerea cererilor de revendicare se realizează începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile, prin depunerea în original a bonului fiscal câştigător, alături de copia actului de identitate şi de o cerere, la orice administraţie fiscală din structura Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.Având în vedere că suma de 135 de lei este mult mai mare decât cea de 6 lei care a „ieşit” la prima loterie, probabil că şi numărul câştigătorilor va fi acum mai mic.Luni, în prima zi de revendicare a premiilor, erau înscrise doar 38 de bonuri în toată ţara, faţă de cele aproximativ 1.000 câte au fost în prima zi de la extragerea din aprilie.Tot în aprilie, în prima zi de după extragere se prezentaseră 84 de gălăţeni cu bonuri câştigătoare. Acum, după două zile, sunt deocamdată numai doi.Pentru prima loterie a bonurilor fiscale, organizată în a doua zi de Paşte, au fost depuse 18.215 de cereri de revendicare a premiului, câştigul fiind de 54,9 lei dacă toate bonurile ar fi validate.presagalati.ro
dcp100168 Posted July 15, 2015 Author Posted July 15, 2015 Posesorii bonurilor câştigătoare la prima Loterie şi-au încasat premiile de câte 56 leiReprezentanții administrațiilor publice au validat 17.902 de bonuri fiscale, astfel încât, după împărțirea fondului de premiere la numărul total al bonurilor fiscale câștigătoare revendicate în termen, a rezultat un premiu cu o valoare de 56 lei, informează, miercuri, Ministerul Finanțelor Publice.Ministerul Finanțelor Publice a plătit, în data de 13 iulie, câștigurile aferente extragerii ocazionale organizate în data de 13 aprilie 2015, extragere la care au participat bonurile fiscale emise în intervalul calendaristic 2 februarie - 28 martie 2015.Fondul de premiere alocat extragerii a fost de un milion de lei, iar numărul total cereri de revendicare înregistrate în vederea încasării premiilor a fost de 18.215. În urma verificărilor preliminare realizate de către administrațiile fiscale, s-a constatat că un număr de 313 cereri nu îndeplinesc condițiile de validare a bonurilor fiscale, prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale.Din cele 17.902 bonuri fiscale validate de către administrațiile fiscale în procedura preliminară, au fost plătite 17.837 de câștiguri, 65 de bonuri fiscale fiind invalidate ca urmare a acțiunilor de control desfășurate de Direcția Generală Antifraudă Fiscală, plata câștigurilor aferente fiind suspendată până la soluționarea plângerii penale.Lista câștigătorilor la extragerea ocazională a Loteriei bonurilor fiscale este disponibilă pe site-ul MFP, la rubrica Loteria bonurilor fiscale.În data de 19 iulie, va fi organizată o nouă extragere pentru acordarea de premii în cadrul Loteriei bonurilor fiscale. La extragere vor participa bonurile fiscale emise în luna iunie 2015. Fondul de premiere pentru această extragere va fi de un milion de lei.Până în prezent au fost organizate în cadrul Loteriei bonurilor fiscale două extrageri ocazionale, prima în data de 13 aprilie 2015, iar cea de a doua în data de 28 iunie 2015.
dcp100168 Posted July 19, 2015 Author Posted July 19, 2015 Rezultatul noii extrageriAstăzi, 19 iulie, Loteria Română a organizat extragerea din urne a bilelor care a desemnat ziua şi valoarea bonurilor câştigătoare în prima etapă de selecţie în cadrul Loteriei bonurilor fiscale. Bonurile fiscale cu valoarea de 509 lei şi care au fost emise pe data 1 iunie vor participa în extragerea finală în urma căreia vor fi desemnaţi 100 de câştigători. Ca şi la precedenta extragere, fondul de premiere este de un milion de lei.
dcp100168 Posted August 5, 2015 Author Posted August 5, 2015 Joi are loc a doua extragere pentru bonurile de 135 de leiJoi, 6 august, va fi organizată a doua etapă de selecție a celor 100 de câștigători la extragerea ocazională a Loteriei bonurilor fiscale din data de 28 iunie, pentru bonurile emise în perioada 29 martie - 31 mai. Fondul de premiere pentru această extragere este de un milion de lei. În cadrul primei etape a extragerii ocazionale au fost desemnate ca fiind câștigătoare bonurile fiscale emise în data de 23 mai, având valoarea de 135 lei. În urma centralizării bonurilor fiscale câștigătoare, în termenul legal de 30 de zile, a rezultat un număr de 508 cereri de revendicare, fiind depășit astfel numărul maxim de premii stabilit prin lege (cel mult 100 de premii), se arată într-un comunicat al Ministerului de Finanţe. Lista celor 508 bonuri fiscale pentru care au fost revendicate premii la extragerea ocazională din data de 28 iunie este disponibilă pe site-ul MFP, la rubrica Loteria bonurilor fiscale. Fiecărui bon fiscal care a fost depus i-a fost atribuit un număr unic de înregistrare, în intervalul 001 - 508.Extragerea va fi organizată în data de 6 august, în studioul TV al Loteriei Române, începând cu ora 19.30. Aceasta va consta în extragerea cu urnele Loteriei Române a unui număr din intervalul numerelor unice de înregistrare acordate bonurilor pentru care au fost depuse cereri de revendicare a premiilor, respectiv 001 până la 508.viata-libera.ro Later editLista celor 100 de câştigători din luna iunie
dcp100168 Posted August 16, 2015 Author Posted August 16, 2015 Bonurile câştigătoare pentru luna iulieLuna câştigătoare: 7Ziua câştigătoare: 23Valoarea câştigătoare: 364
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now