Jump to content

Recommended Posts

Posted

Urmează noi plecări din Combinat?/ Peste 500 de angajaţi, trecuţi în „programul de planificare a forţei de muncă”

Sindicaliştii de pe platforma combinatului gălăţean acuză conducerea ArcelorMittal că pregăteşte un nou val de plecări fără să consulte partenerii sociali.

Potrivit liderilor de la sindicatul Siderurgistul AMG, peste 500 de angajaţi de la sectoarele de mentenanţă vor fi trecuţi în departamentul "Structural & Skill Pool", pe care sindicaliştii îl caracterizează drept "anticamera unor noi plecări". "Sunt oameni bine pregătiţi, specialişti care lucrează la mentananţă şi care acum sunt trimişi pe magistrală să taie frunze", a comentat Vasile Crişan, purtătorul de cuvânt al Siderurgistul AMG.

Conducerea sindicatului a cerut printr-o adresă oficială stoparea acestui program, invocând şi faptul că nu s-ar fi respectat procedurile de informare şi consultare a partenerilor sociali. "Biroul Executiv al sindicatului Siderurgistul AMG solicită conducerii ArcelorMittal Galaţi stoparea implementării optimizării mentenanţei şi respectarea procedurii de informare-consultare conform directivelor europene şi iniţierea de urgenţă a unui dialog social bazat pe date concrete. În caz contrar suntem nevoiţi să folosim toate mijloacele de luptă sindicală legale", se arată în adresa sindicaliştilor către conducerea Combinatului.
"Compania a informat partenerii sociali"
De partea cealaltă, ArcelorMittal susţine că este vorba doar de un "program de planificare a forţei de muncă" şi nu face vreo referire la posibile noi plecări voluntare. "ArcelorMittal Galaţi lansează un program de planificare a forţei de muncă pentru toate sectoarele de mentenanţă din Combinat. Proiectul va analiza situaţia angajaţilor şi contractorilor companiei în vederea implementării unor soluţii moderne şi flexibile care să asigure forţa de muncă adecvată pentru activităţile de mentenanţă. De asemenea, proiectul vizează alocarea persoanelor potrivite în posturile potrivite, definirea detaliată a structurii şi profilului posturilor şi echilibrarea activităţilor de zi cu cele în schimburi. Ca urmare a implementării acestui program, unii dintre angajaţi ar putea fi transferaţi în alte posturi în cadrul Combinatului, dar - concomitent - ar putea fi implementat şi un plan de recrutare", se arată într-un răspuns al departamentului Comunicare al ArcelorMittal. De asemenea, conducerea companiei apreciază că a informat sindicatele în legătură cu această intenţie. "Aşa cum procedează în mod curent, compania a informat partenerii sociali cu privire la proiect încă înainte ca acesta să înceapă şi va continua să îi informeze în legătură cu evoluţiile şi deciziile care vor fi luate", se mai arată în răspuns.

viata-libera.ro
 

  • 2 months later...
Posted

1.000 de oameni au plecat de la ArcelorMittal Galaţi în ultimul an

Combinatul siderurgic ArcelorMittal, compania care ţine în viaţă piaţa muncii din Galaţi, un judeţ cu şomaj de aproape 10%, a continuat procesul dur de restructurare a personalului început de la privatizare. Anul trecut, cel mai mare angajator gălăţean a renunţat la 936 de persoane, potrivit unor informaţii furnizate de reprezentanţii companiei, ceea ce înseamnă că de la privatizare (2001) şi până în prezent, fostul Sidex a pierdut 20.000 de oameni.

Cel mai mare combinat siderurgic din ţară nu reuşeşte să îşi revină, având în vedere că piaţa de oţel suferă, iar producţia locală a scăzut de la 4 milioane de tone de oţel în cei mai buni ani la 1,7 milioane de tone acum. Totodată, investiţiile realizate de indieni în capacităţile de producţie de la Galaţi nu reuşesc să acopere nevoia constructorului Dacia pentru tabla de caroserie, pe care francezii sunt nevoiţi să o importe.

Cea mai mare parte a procesului de restructurare a combinatului siderurgic s-a făcut prin intermediul unor sche­me de plecări voluntare, prin care angajaţii care pără­seau compania primeau o sumă fixă în bani şi salarii compensatorii în funcţie de vechime.

În Galaţi, unul dintre cele mai sărace judeţe din ţară, combinatul ArcelorMittal rămâne, cu 7.000 de angajaţi, cel mai mare angajator, fiind urmat la o distanţă foarte mare de angajatorul aflat pe poziţia a doua, producătorul de materiale de construcţii Arabesque, care are 2.700 de angajaţi. Companii care să „absoarbă“ foştii angajaţi ai combinatului nu prea mai sunt, având în vedere că în topul celor mai mari zece angajatori din Galaţi se află instituţii precum Spitalul judeţean de urgenţă (pe locul 5), Arhiepiscopia Dunării de Jos (pe locul 7) sau compania de apă (locul 9), potrivit datelor de la Inspecţia Muncii.

16-arcelor.jpg?height=427&width=640

Cu un şomaj aproape dublu faţă de media la nivel naţional şi cu un PIB per capita de 4.800 de euro (cu 30% mai scăzut decât media naţională), Galaţiul a fost în ultimii ani un furnizor de forţă de muncă pentru italieni, spanioli şi nemţi, astfel că peste 32.000 de persoane erau plecate pentru o perioadă îndelungată în străinătate, potrivit datelor de la recensământul din 2011.

Grupul Mittal intenţiona în 2008 să vândă două treimi din producţia de la Galaţi către piaţa din Turcia, însă condiţiile au devenit tot mai dificile. De regulă, 60% din producţia de la Galaţi erau destinate exportului, iar Turcia era principala piaţă de desfacere înainte de criză. De altfel, în 2013 combinatul de la Galaţi s-a aflat pe locul 10 în topul celor mai mari exportatori din economie, în scădere cu cinci locuri faţă de anul anterior, în condiţiile în care a fost cel mai bun an pentru exporturile româneşti, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică. De câţiva ani încoace, conducerea combinatului spune că disponi­bilizările se fac pe fondul scăderii cererii de tablă, de aceea se închid capacităţi de producţie. Însă marea anomalie a industriei o reprezintă faptul că Automobile Dacia, cel mai mare constructor auto de pe plan local, este nevoită să importe tablă de caroserie de 100 de milioane de euro pe an, pentru că cea produsă la Galaţi nu corespunde standardelor cerute.

În 2012 - anul pentru care există cele mai recente informaţii dis­ponibile - ArcelorMittal Galaţi a avut o cifră de afaceri de 1,2 miliarde de euro (Ă20% faţă de anul anterior) şi pierderi de peste 51 de milioane de euro (mai mici de aproape trei ori faţă de 2011). Pentru 2013, oficialii companiei au menţionat că au reuşit scăderea la jumătate a pierderilor faţă de anul anterior.

România nu este singura ţară unde producătorul de oţel se con­fruntă cu probleme. A rămas celebru în istorie mo­mentul în care preşedintele francez, Francois Hollande, l-a chemat de urgenţă, la finalul anului 2012, pe miliardarul indian Lakshmi Mittal, şeful şi acţionarul ArcelorMittal, pentru a discuta despre cele peste 600 de locuri de muncă care urma să fie desfiinţate de la un combinat din Franţa, ameninţând chiar cu naţionalizarea operaţiunilor. Până la urmă, guvernul socialist francez a ajuns la un acord cu ArcelorMittal, iar indienii au închis parţial unele capacităţi de producţie.

Până la închiderea ediţiei, reprezentanţii ArcelorMittal Galaţi nu au răspuns solicitării ZF privind motivele şi condiţiile în care a scăzut numărul de angajaţi în ultimul an.

În ultimele două decenii, economia românească a pierdut 2,5 milioane de locuri de muncă din domeniul industriei, sector care în prezent numără 1,2 milioane de angajaţi şi care concentrează cea mai mare pondere a efectivelor de personal din mediul privat.

Businessul indienilor a fost puternic zdruncinat de criză, astfel că, de la un vârf  de producţie de circa patru milioane de tone de oţel pe an înainte de criză, fostul Sidex mai produce doar 1,7 milioane de tone pe an, potrivit datelor prezentate recent de către Bruno Ribo, şeful ArcelorMittal Galaţi. De altfel, rezultatele financiare ale combinatului au reflectat această scădere: dacă în 2008 ArcelorMittal Galaţi înregistra afaceri de 1,9 miliarde de euro şi un profit de 164 de milioane de euro, în anul următor combinatul a înregistrat pierderi record, de 355 de milioane de euro, la afaceri de circa 850 de milioane de euro, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe. În 2012, combinatul a avut afaceri de 1,2 miliarde de euro şi pierderi de 51 milioane de euro. Datele pentru 2013 nu sunt publice în prezent.

zf.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.