Jump to content

Fetiţă de trei ani ucisă de câini


dcp100168

Recommended Posts

Fetiţă de trei ani ucisă de câini

O fetiţă de trei ani din comuna Drăguşeni, judeţul Galaţi, a murit, marţi seară, după ce a fost atacată de câinii din gospodăria unei mătuşi, poliţiştii deschizând o anchetă în acest caz, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Conform primarului comunei Drăguşeni, Iancu Muntianu, fetiţa de trei ani provenea dintr-o familie dezorganizată, fiind crescută doar de tată.

Edilul a spus că, potrivit primelor date, fetiţa ar fi intrat, marţi seară, în curtea mătuşii sale, unde se aflau trei câini legaţi, şi a încercat să se joace cu animalele, care au atacat-o.

Fetiţa, care avea multiple muşcături pe gât şi torace, a fost preluată de o ambulanţă de la Târgu Bujor şi predată apoi, la jumătatea drumului spre Galaţi, unui alt echipaj de salvare, echipat pentru resuscitare şi terapie intensivă, însă în pofida eforturilor medicilor, viaţa copilului nu a fost salvată, a declarat medicul coordonator al SMURD Galaţi, Angel Trifan.

În prezent, în comuna Drăguşeni se află poliţişti, care au deschis o anchetă în acest caz, şi urmează să ajungă şi reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi, pentru a stabili dacă a fost vorba de un caz de neglijenţă sau de un accident.

Link to comment
Share on other sites

Altar la gradinita in memoria Laurei, fetita de 3 ani, din Galati, ucisa de cainele vecinilor
Scapata cateva secunde din ochi de tatal ei, o fetita de trei ani din Galati a murit sfasiata de cainele unor vecini. Copila a intrat in curtea lor sa se joace, dar in acel moment dulaul a scapat din lant si a atacat-o. Medicii chemati in ajutor au incercat s-o salveze, dar n-au reusit. Inima din trupul ei firav, plin de muscaturi, s-a oprit. Fetita era in grija tatalui, dupa ce mama, o femeie din Lituania, plecase in tara ei. Voia sa vina, in aceasta vara s-o vada si s-o stranga in brate.
"Ea era singura speranta a mea. A zis tata, lasa ca, la batranete, eu o sa am grija de tine", povesteste tatal fetei.
Medici: Avea peste 20 de muscaturi
O papusa de fetita, Laura, avea numai 3 ani si jumatate. Marti seara a vazut poarta vecinilor deschisa si a intrat, fara teama, pentru ca stia ca oamenii o primesc intotdeauna cu zambete si dulciuri. Pana cand tatal ei a ajuns langa ea, cainele vecinilor, o corcitura de lup cu maidanez, a scapat din lant si a sfasiat-o.
"Am luat-o, am pus-o langa mine, jos, si a disparut. Cand am vazut, am intrat in curte, am vazut poarta deschisa. Cand m-am dus la poarta, era cainele cu ea in gat", a povestit tatal fetei.
Oamenii au sunat disperati la ambulanta. Un echipaj a preluat-o pe fetita rapid si a predat-o la jumatatea drumului spre Galati unui alt echipaj dotat pentru resuscitare. Copila era in stop cardio-respirator si desi medicii au resuscitat-o o ora si jumatate, n-au reusit sa o readuca la viata.
"Copilul a avut inclusiv o plaga traheala, deci la nivelul gatului", a explicat dr. Angel Trifan, medic coordonator SMURD Galati.
In final, medicii au declarat decesul. La gradinita, miercuri, copiii au facut un altar in memoria Laurei. Au adus zambile si au legat o esarfa neagra de scaunelul pe care obisnuia sa se aseze.
Dulaul care a sfasiat-o pe Laura a fost luat in custodie de politisti si dus intr-un padoc special. Anchetatorii au deschis un dosar de cercetare penala pentru ucidere din culpa si urmeaza sa-i audieze pe stapanii cainelui, dar si pe tatal copilei.

Barbatul isi crestea de aproape un an de zile singur fetita, dupa ce mama ei, o tanara din Lituania, i-a parasit pentru a se intoarce la ea in tara.

stirileprotv.ro

Link to comment
Share on other sites

Fetiţă de trei ani, sfâşiată de câinele vecinilor

* În timp ce rudele se pregătesc de înmormântare, la grădiniţă, educatoarea a fost nevoită să le explice copiilor de ce Laura nu va mai fi niciodată cu ei

Tragedie fără margini în localitatea gălăţeană Fundeanu. O fetiţă de trei ani şi jumătate şi-a pierdut viaţa după ce a fost atacată de câinele unui vecin. Aflate în stare de şoc, rudele fetiţei nu reuşesc să înţeleagă cum de s-a putut întâmpla aşa ceva, mai ales că fetiţa mergea des în curtea vecinilor. „O iubeau nespus de mult şi o luau des la ei. Aseară (n.r. marţi), tatăl ei strângea nişte coceni în curte. Într-o clipă de neatenţie, fetiţa a ieşit din curte şi a mers la casa vecinilor. Câinele era în lanţ, dar a reuşit să îşi smulgă zgarda şi s-a năpustit asupra ei”, ne-a povestit, printre lacrimi, Vasilica Gâţă, bunica paternă a micuţei.
Laura, care era în grija tatălui, după ce mama sa a părăsit-o în urmă cu un an, se mai jucase cu câinele vecinilor, acesta fiind şi motivul pentru care rudele nu înţeleg cum de s-a putut întâmpla o asemenea tragedie.
Explicaţia vine însă de la un medic veterinar, care spune că „un câine ţinut în lanţ îşi schimbă comportamentul în momentul în care se eliberează. Chiar dacă o cunoştea, în momentul eliberării, animalul s-a transformat în vânător. Pentru el, copilul a reprezentat vânatul”, ne-a spus doctorul Cornel Gingăraşu.

„Nu văd de ce să mai trăiesc”

Trupul fetiţei a fost pur şi simplu sfâşiat de animal, iar medicii SMURD, în ciuda manevrelor de resuscitare, care au durat aproximativ o oră şi jumătate, nu au reuşit să o readucă la viaţă. „Copilul prezenta multiple muşcături, în zona gâtului, pe torace şi abdomen. A avut inclusiv o plagă traheală. Copilul nu a pierdut foarte mult sânge, dar a intrat în stop cardio-respirator”, ne-a spus doctorul Angel Trifan, şef UPU_SMURD Galaţi.
Tatăl micuţei a ridicat trupul neînsufleţit de la morga Spitalului Judeţean şi a mărturisit că nu mai are motive să trăiască. „Prima soţie mi-a murit. A doua m-a părăsit, iar acum mi-a murit fetiţa. Era lumina ochilor mei. Nu mai am motive să trăiesc”, ne-a spus Ionel Gâţă.

Anchetă pentru ucidere din culpă

În timp ce rudele se pregătesc de înmormântare, la grădiniţă, educatoarea a fost nevoită să le explice copiilor de ce Laura nu va mai fi niciodată cu ei. „Laura a plecat să danseze cu îngerii. Noi o aşteptăm să se întoarcă, atunci când îngerii vor decide asta”, le-a spus, printre lacrimi, Ecaterina Andrei. Pe masa la care Laura îşi făcea activităţile zilnice a fost aprinsă o lumânare şi au fost puse flori. „Ieri a dansat alături de colegi şi le spunea că adună flori. Astăzi colegii i-au adus flori şi o aşteaptă să se întoarcă”, a reuşit să mai spună, înainte să izbucnească în lacrimi, educatoarea fetiţei.
Chiar dacă Ionel Gâţă nu intenţionează să depună plângere împotriva vecinilor, pentru că, susţine el, „a fost un accident”, poliţiştii gălăţeni au deschis o anchetă în acest caz. „S-a deschis un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, ne-a declarat Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.
Câinele a fost preluat de poliţişti în vederea eutanasierii, pentru a nu mai răni şi alte persoane. Nimic însă nu o mai poate aduce înapoi pe micuţa Laura…

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

un câine ţinut în lanţ îşi schimbă comportamentul în momentul în care se eliberează

 

Corect. Toți câinii ținuți în lanț sau care nu au trecut niciodată de gardul curții dezvoltă un comportament agresiv.

Link to comment
Share on other sites

Un sat întreg a condus-o pe micuţa Laura pe ultimul drum

Niciun locuitor din satul Fundeanu, comuna Drăguşeni, nu-şi aduce aminte ca mica localitate să fi mai trecut printr-un eveniment într-atât de sfâşietor cum a fost cel desfăşurat în această dimineaţă (sâmbătă - n.r.). Aproape toţi membrii micii comunităţi au luat parte la înmormântarea Laurei, fetiţa de trei ani şi jumătate omorâtă marţea trecută de câinele unui vecin.

Din jalea generală s-a desprins clar plânsetul tatălui fetiţei, Ionel Gâţă. Curpins de disperare şi neputând să accepte tragedia care s-a abătut asupra familiei, bărbatului i s-a făcut rău atunci când a văzut sicriul. La înmormântare a venit din Lituania şi mama fetei, Smilka Evija. Educatoarea, împreună cu foştii colegi de grădiniţă ai fetiţei ucise, au purtat coroane din flori pe tot drumul până la cimitir.

Laura a fost înmormântată într-un sicriu alb, culoare care simbolizează inocenţa pe care doar copiii o pot avea. Alături de ea au fost îngropate şi jucăriile cu care obişnuia să-şi petreacă timpul zilnic.

Poliţiştii gălăţeni cercetează în continuare cazul. Infracţiunea este cea de ucidere din culpă, dosar deschis ,,in rem,, deoarece vinovaţii nu sunt cunoscuţi.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.