dcp100168 Posted April 6, 2014 Posted April 6, 2014 Spărgători de locuinţe prinşi după a cincea loviturăMai mulţi gălăţeni care şi-au văzut casele sparte şi prădate de bunuri de valoare în ultimele două luni au acum cui să ceară socoteală. Poliţiştii au reuşit să identifice trei suspecţi de comiterea atacurilor date în lunile februarie şi martie la finele a şase percheziţii domiciliare, cinci în municipiu şi una la Lieşti, ocazie cu care au găsit mare parte a bunurilor reclamate ca furate. Cei bănuiţi de comiterea spargerilor, trei tineri din Lieşti cu vârste cuprinse între 21 şi 27 de ani, sunt acuzaţi că ar fi sustras din locuinţele din Galaţi scule electrice, televizoare, laptop-uri, telefoane mobile, parfumuri, obiecte din argint, bijuterii, ceasuri şi cosmetice, alegându-se cu o pradă de circa 35.000 de lei."Prejudiciul a fost recuperat în proporţie de 80 la sută, iar cei trei tineri au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi prezentaţi magistraţilor cu propunerea de arestare preventivă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, instanţa dispunând arestarea preventivă a doi dintre aceştia, al treilea fiind pus sub control judiciar", a precizat, Bogdan Cojocaru - IPJ Galaţi.Poliţiştii nu exclud ca ei să mai fi comis şi alte fapte de acest gen, motiv pentru care continuă cercetările pentru identificarea posibilelor infracţiuni şi probarea acestora.viata-libera.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now