Ion Bugan, gălăţeanul care l-a înfruntat pe Ceauşescu

[dcp100168]

Ion Bugan, gălăţeanul care l-a înfruntat pe Ceauşescu

Povestea unei familii care a fost hărţuită de Securitatea Galaţi în anii ”80 este subiectul unui reportaj al BBC, care a impresionat opinia publică din Marea Britanie. „Povestea unei copilării sub ochii Securităţii” este bazată pe relatarea lui Carmen Bugan, fiica dizidentului Ion Bugan, un gălăţean care a dovedit un curaj extraordinar. După două decenii de proteste şi ani grei, de închisoare politică, în 1983, a avut îndrăzneala să îl înfrunte pe însuşi Nicolae Ceauşescu, cerându-i demisia printr-un protest organizat ziua în amiaza mare, în centrul Bucureştiului. Soţii Bugan şi cei trei copii ai lor, Carmen, Loredana şi Cătălin, au fost urmăriţi ani la rând de Securitatea din Galaţi. După ani de coşmar, în toamna lui 1989, familia Bugan a reuşit să plece din ţară cu sprijinul ambasadei SUA. S-au stabilit în Michigan. Ion Bugan are 79 de ani.

Viaţa de familie, transcrisă în dosarele Securităţii

Fiica cea mare, Carmen Bugan este astăzi cetăţean american, doctor în filozofie şi literatură. În 2010, ea a reuşit să obţină, de la CNSAS, dosarele tatălui său şi din notele informative a aflat cum familia lor a fost spionată, zi şi noapte, de agenţii Securităţii din Galaţi. Din rapoartele securiştilor a recompus unele episoade din copilărie şi a aflat întâmplări din viaţa de familie, care se petrecuseră în anii ”80, dar cărora atunci nu le dăduse importanţă.

Primele arestări, pentru încercările de fugă din ţară

Ion Bugan era în vizorul Securităţii din 1961, când, împreună cu câţiva prieteni nemulţumiţi de regimul comunist, a plănuit să deturneze un avion la Arad şi să fugă din ţară. Printre prieteni era şi un informator al Securităţii, aşa că au fost arestaţi şi Ion Bugan a fost întemniţat la Jilava şi în lagărul din Insula Mare a Brăilei. A fost eliberat în 1964, când, după plecarea armatei sovietice din România, au fost eliberaţi deţinuţii politici. Era în continuare urmărit de Securitate şi împreună cu un prieten a încercat o nouă trecere a graniţei, pe la bulgari, în februarie, pe viscol. Au ajuns la graniţa dintre Bulgaria şi Turcia, unde au fost capturaţi de grănicerii bulgari şi trimişi în ţară. Pentru Ion Bugan a urmat o condamnare la 11 ani de închisoare, la Aiud. A fost torturat, înfometat şi pus să poarte 45 de kilograme de lanţuri. A urmat o altă amnistie, în 1969. Ion a fost eliberat, s-a căsătorit, stabilindu-se la Năneşti, în Vrancea, unde s-au născut Carmen şi Loredana. Apoi, familia Bugan s-a stabilit la Drăgăneşti, lângă Tecuci.

Au continuat rezistenţa anticomunistă cu manifeste

În anii care au urmat, nu au scăpat de hărţuirea Securităţii. Soţia era cadru didactic, dar i s-a interzis să predea. Au lucrat la un aprozar, apoi Ion a început să câştige ca reparator radio-tv. Dar nu puteau accepta regimul comunist, nici el, nici soţia. Au făcut rost de două maşini de scris, din care una nu a fost înregistrată la Securitate, cealaltă nu. Au început să scrie manifeste anticomuniste în care condamnau înfometarea românilor şi nerespectarea drepturilor omului. Noaptea puneau manifestele la cutiile poştale. Miliţia îi vizita des ca să verifice dacă corespundeau caracterele de pe manifeste cu cele de la maşina de scris declarată. Cealaltă maşină de scris o îngropau atunci când nu o foloseau.

Ion Bugan l-a înfruntat pe Ceauşescu în centrul Bucureştiului

Pe 10 martie 1983, la o lună după naşterea fiului, Cătălin, Ion Bugan a protestat la Bucureşti. Pe maşina sa, o Dacia roşie, cu numărul de înmatriculare 2-GL-666, a montat pancarte pe care scria că cere respectarea drepturilor omului şi demisia lui Ceauşescu. A traversat centrul Capitalei cu maşina acoperită de pancartele cu mesaje anticeauşiste, de la Piaţa Unirii la Piaţa Universităţii. Era ziua, la ora 12.00, când centrul Bucureştiului era înţesat de lume. După jumătate de oră a fost arestat, anchetat de Securitate şi a urmat o nouă condamnare, la 10 ani de muncă silnică, la Aiud.

Iadul familiei Bugan, după scenariul Securităţii

„Aşa a început iadul familiei Bugan”, scrie Carmen. Mama sa, care abia îl născuse pe Cătălin, era chemată zilnic, ca să dea declaraţii la Securitate. În timp ce Ion îşi ispăşea pedeapsa la Aiud, soţia şi copiii erau sub supraveghere strictă. Securitatea a ordonat ca perdelele de la bucătărie să nu fie trase, pentru a se vedea înăuntru. În 1985, soţia a fost obligată să divorţeze de Ion Bugan. Loredana, talentată la gimnastică, elevă la Liceul din Oneşti, a fost dată afară din şcoală. Carmen era chemată la Securitate să dea declaraţii. A urmat ziua de naştere a lui Ceauşescu, din 1988, când dictatorul a ordonat o amnistie generală. Ion s-a întors acasă. Fiica sa, Carmen, a descoperit din dosarele de la CNSAS că microfoanele instalate de Securitate în casă au înregistrat „o atmosferă de bucurie” la revenirea tatălui. Niciunul dintre membrii familiei nu-şi aminteşte că acesta ar fi trecut din cameră în cameră, că şi-a cerut aparatul de ras şi radioul, însă toate acestea sunt consemnate cu meticulozitate în dosarele Securităţii, ca multe alte detalii.

În 1989 au obţinut azil politic în SUA

Familia Bugan a fost în continuare hărţuită de Securitate şi în cele din urmă au reuşit să ceară azil politic în SUA. Cea care a depus cererea la Consulatul SUA, a fost Carmen. La ieşirea din consulat, a fost arestată şi interogată timp de 45 de minute. Autorităţile americane ştiau despre cazul lui Ion Bugan, pentru că de protestul său din martie 1983 se scrisese în presa occidentală. După 11 luni de aşteptare, în arest la domiciliu, au primit paşapoartele pentru Statele Unite. Au reuşit să plece din România în noiembrie 1989, cu o lună înainte de căderea regimului lui Ceauşescu.

Ion Bugan a primit titlul de „veteran al Războiului Rece”

Au obţinut cetăţenia americană şi copiii familiei Bugan şi-au făcut rosturile lor. Carmen este doctor în filozofie şi literatură, este căsătorită, are un copil, iar soţul ei e doctor în fizică nucleară. Loredana este absolventă a Bachelor of Science în Nursing şi şi-a făcut o familie tot în Michigan. Fiul, Cătălin, este căpitan în US Army. Autorităţile americane au dovedit un mare respect pentru curajul lui Ion Bugan în lupta sa împotriva regimului totalitar şi i-au oferit titlul şi uniforma de „veteran al Războiului Rece”. La Galaţi, este necunoscut şi nu se vorbeşte despre  curajul şi consecvenţa cu care a încercat să facă tot ce depindea de el, pentru ca românii să fie salvaţi de la suferinţele îndurate sub regimul comunist. Pentru toate astea, merită şi recunoştinţa noastră, nu numai a americanilor.

presadegalati.ro

Pe 10 martie 1983, circulaţia în centrul Capitalei a fost dată peste cap de protestul gălăţeanului Ion Bugan, care cerea judecarea familiei Ceauşescu

Ion Bugan a revenit în România în 2013, la treizeci de ani de la protestul său. Atunci a relatat, la emisiunea „Secvenţial”, realizată de jurnalistul Adrian Ursu la Antena 3, despre lupta sa cu regimul comunist. „Depăşiseră orice limită şi am luat hotărârea să fac un protest public, pe 10 martie 1983. Am cerut judecarea familiei Ceauşescu pentru dezastrul economic al ţării, jaf, crimă şi uzurpare”, spune Bugan.

Protestul, pregătit cu minuţiozitate

Gălăţeanul a început pregătirea protestului cu mult timp înainte. S-a gândit la  transformarea, în numai câteva zeci de secunde, a Daciei 2-GL-666, într-un car alegoric, încărcat cu lozinci anticeauşiste. Sub bară a sudat suporţi din ţeavă, în care să poată introduce suporţii pancartelor. „Am făcut două pancarte mari, care aveau cam doi metri lungime şi 70-80 cm lăţime. Pe ele am scris <<Cerem judecarea familiei Ceauşescu pentru dezastrul economic al ţării>> iar pe cealaltă am scris << Armata, Justiţia, Miliţia, ce apăraţi, drepturile omului sau dinastia familiei Ceauşescu?>>.  Iar în faţă, pe tabloul lui Ceauşescu, în ramă, cu doliu, am scris <<Călăule, nu te vrem conducător>>”, a relatat Ion Bugan, care a adăugat că după ce a terminat pregătirile a aşteptat momentul potrivit: „Am mai încercat de câteva ori să vin în Bucureşti, dar locuiam în Galaţi şi nu am avut posibilitatea”.

Miliţienii, uşor de păcălit

A ajuns în Bucureşti, la Hanul lui Manuc, la 3.00 dimineaţa. Pe portbagajul Daciei, parcată între blocuri, erau pancartele, învelite într-o pătură. Înainte de ora 12.00, a început pregătirile: „Am scos roata de rezervă şi am simulat că fac o pană de cauciuc. Am scos pancartele şi le-am pus cu faţa la perete. În timp ce lucram, au venit doi miliţieni, care m-au întrebat ce fac acolo. Le-am spus <<ce să fac, nu vedeţi? Fac pana>>. Au întors spatele şi au plecat. Într-un minut pancartele au fost puse şi am pornit maşina. Atât a durat, totul era pregătit. Şi am ieşit dintre blocuri la intersecţia de la Magazinul Unirea, în Bulevardul 1948 şi am făcut dreapta”, a povestit Ion Bugan.

Protestul lui Bugan a dat peste cap circulaţia în centrul Capitalei

„Oamenii, când m-au văzut au rămas blocaţi. Când au început să citească s-au blocat. S-au oprit din mers şi nu au mai plecat. În 30 de minute am adunat atâta lume… S-a oprit circulaţia, troleibuze, tramvaie. De la magazine coborau să vadă ce este, ce s-a întâmplat. Am mers spre sensul giratoriu din Piaţa Unirii, am făcut la stânga şi m-am înscris pe banda spre Intercontinental. Mergeam cu viteză mică şi cu o mână dădeam manifeste. În spatele meu se făcuse o coadă de maşini imensă şi nimeni nu m-a depăşit. Toţi stăteau în spate, curioşi să vadă ce se întâmplă. Când am ajuns la Batiştei, la Colţea, înainte de Universitate, semaforul era pe roşu. Nu trebuia să opresc, dar eu am oprit şi nu am mai trecut. Dacă treceam, era OK. Aşteptam să dea verdele, dar necazul face că din urmă au venit nişte autobuze, cu indivizi care erau agăţaţi pe scară, care mi-au luat pancartele, au tras de ele”, a povestit, la „Secvenţial”, Ion Bugan. A doua zi, ziarele din toate capitalele europene aveau pe prima pagină ştirea despre protestul lui Ion Bugan.

A urmat arestarea şi alţi ani de închisoare la Aiud

A fost luat pe sus de miliţieni: „Pe mine m-au luat şi m-au aruncat într-o maşină. După ce am fost arestat, m-au dus la circa de miliţie de la Colţea. Acolo m-au bătut. Nu a durat mult, vreo 15 minute. Au venit ăia de la Securitate şi m-au luat”, a povestit Ion Bugan. A urmat condamnarea de zece ani muncă silnică la Aiud, din care a executat cinci ani, pentru că a urmat amnistia. Dacă regimul comunist nu ar fi căzut în decembrie 1989, probabil că ar fi urmat un alt protest al său. Este unul dintre gălăţenii a cărui poveste este o lecţie despre demnitate şi pentru asta merită întreg respectul nostru.

presadegalati.ro

[dcp100168]

Povestea unui coşmar. O familie din Galaţi, torturată de Securitate 28 de ani

În urmă cu 50 de ani, nu era deloc indicat să lupţi împotriva regimului politic din România. Cei care refuzau să facă precum li se spunea erau aspru pedepsiţi şi constant persecutaţi de către binecunoscuta Securitate. A fost şi cazul unei familii din Drăgăneşti, judeţul Galaţi.
Într-un interviu acordat “Vieţii libere”, Carmen Bugan, unul dintre copiii familiei, povesteşte o mică parte din perioada de coşmar pe care au îndurat-o în România comunistă.

- Cum a intrat tatăl dumneavoastră în atenţia Securităţii?
- În 1961, tatăl meu, Ion Bugan, a încercat să treacă graniţa cu un grup de prieteni. Au hotărât să deturneze un avion Tarom în cursa de la Arad la Bucureşti şi să zboare cu el în afara ţării. Ghinionul a făcut ca unul dintre „prieteni” să fie informator la Securitate. Au fost capturaţi înainte să-şi pună planul în aplicare şi au fost condamnaţi la câte opt ani de muncă cruntă, pentru că au încercat să părăsească fraudulos ţara.

- V-a povestit câte ceva despre perioada pe care a petrecut-o în detenţie?
- Nu a intrat în amănunte cu familia despre viaţa din detenţie. A fost obligat să nu vorbească despre ceea ce i s-a întâmplat sau a văzut în închisori. Dar o parte din lucruri le-a povestit... Povestea întreagă am aflat-o abia după ce am descoperit eu documentele de la CNSAS.
În iulie 1964, tatăl meu a fost eliberat, datorită unei amnistii generale, dar a continuat să fie supravegheat constant. Sufocat, în februarie 1965, şi-a cumpărat o busolă, un binoclu, nişte antibiotice, câteva conserve de sardine şi un baton de salam, încercând iarăşi să scape din România. A reuşit să ajungă până la graniţa dintre Bulgaria şi Turcia. Pe 2 martie 1965, la doar 400 de metri de libertate, a fost capturat de către o patrulă de frontieră şi trimis înapoi în România.
Pedeapsa a fost de 11 ani de detenţie, în cea mai dură închisoare din ţară, la Aiud. A fost torturat cinci luni de zile, prin izolare şi înfometare, legat cu lanţuri grele de 45 de kilograme, primind mâncare o dată la două zile. A fost eliberat în ianuarie 1969.

- Când s-au cunoscut părinţii dumneavoastră?
- Tatăl meu este tecucean, iar mama din Drăgăneşti, de lângă Tecuci. S-au cunoscut în august 1969, moment în care tatăl meu a decis să-şi întemeieze o familie şi să încerce un trai normal. Cu toate astea, Securitatea îşi făcea jocurile în continuare, spionându-mi familia constant. Mamei mele, Mioara, i-a fost interzisă o carieră în învăţământ, pentru că se măritase cu un agitator politic şi a fost obligată să aleagă între familie şi locul de muncă. A ales familia.

- Ce l-a împins pe tatăl dumneavoastră să recurgă la gestul care i-a adus încă o condamnare la închisoare?
- Era vânzător la magazinul de alimente din Iveşti, cu mama, care era gestionară. Nu aveau ce vinde. Seară de seară, la închiderea magazinului, nervii erau întinşi la maximum, iar vorbele de disperare ale tatălui meu erau adesea amestecate cu vocea "Europa Liberă" de la radio. Securitatea era după el tot timpul.

- A treia condamnare cum a primit-o?
- Sătui de greutăţi, părinţii mei au cumpărat două maşini de scris, înregistrând doar una la Poliţie, în timp ce pe a doua o foloseau pentru a imprima manifeste cu mesaje anticomuniste. Au călătorit din localitate în localitate, punând în cutiile poştale ale oamenilor aceste mesaje, dar lumea era fricoasă, Securitatea era groaznic de puternică. Pe 10 martie 1983, la doar o lună după ce se născuse fratele meu, tata a plecat la Bucureşti, unde a protestat împotriva lui Ceauşescu. A decorat maşina cu pancarte prin care cerea drepturile şi libertăţile omului şi a scris deasupra portretului lui Ceauşescu „Călăule, nu te vrem conducător!”. Din acea zi, au reînceput chinurile. Tatăl meu a fost condamnat la 10 ani de închisoare în penitenciarul de la Aiud, pentru propagandă împotriva regimului.

- Ce vă mai amintiţi din perioada în care tatăl era încarcerat, iar mama dumneavoastră trebuia să crească singură trei copii?
- Sunt amintiri foarte triste - le-am menţionat pe toate în cartea mea „Îngroparea maşinii de scris”. Stăteam cu Securitatea după noi tot timpul, eram urmăriţi şi intimidaţi. Mama a fost forţată să divorţeze, rudele şi prietenii erau înspăimântaţi şi aveau probleme din cauza noastră, iar noi eram jigniţi la şcoală, numiţi copii de puşcăriaş. Securitatea avea cheie de la casă şi ne-au ordonat să nu tragem draperiile nici noaptea, pentru a le fi mai uşor să ne supravegheze.

- Când şi cum a apărut ideea de a fugi din România?
- După ce a fost eliberat, în 1988, tata a fost direct la Securitate şi a scris la Ministerul de Interne, cerând dreptul de a pleca legal în America. Deja primeam ameninţări telefonice cu moartea. Tata a intrat la Ambasada SUA cu ajutorul unui prieten şi a cerut azil politic. Apoi a venit rândul meu să merg la ambasadă, să depun mărturie pentru familie. Am fost să introduc actele tatei de închisoare, iar la ieşire am fost arestată şi interogată 45 de minute. Am fost eliberată şi sfătuită să nu mă mai duc niciodată înapoi. Era clar că Securitatea voia să plecăm, altfel eu nu aş fi reuşit să intru în ambasadă. Numai că pentru noi nu era nimic clar în acea perioadă. Pentru mine a fost un moment de frică îngrozitoare.

- Cum a fost trecerea din comunismul românesc în capitalismul american?
- 11 luni a durat până ne-am primit paşapoartele. Am plecat cu un geamantan de persoană, absolut niciun leu în buzunar şi fără să vorbim un cuvânt în engleză. La paşapoarte, ni s-a spus că mâna lor (n.r. Securitatea) e lungă, ameninţându-ne cu moartea dacă ne vine ideea să le spunem americanilor ce-am păţit în România. Pe 17 noiembrie 1989, am aterizat în Michigan, unde am fost ajutaţi de o biserică protestantă. A fost greu... Am lucrat ca oameni de serviciu, la Burger King, am primit ajutor din mila celor de la biserică, dar am fost şi la şcoală!

- Cum aţi aflat de Revoluţia din 1989?
- De revoluţie am aflat uitându-ne la un televizor donat. Când Ceauşeştii au fost executaţi, tatăl meu a spus „Asta e complet greşit, acum lumea nu va afla niciodată de la el despre abuzurile la care i-a supus pe români”, în timp ce mama a plâns, spunând că nu trebuiau omorâţi. Am dansat cu toţii de bucurie că România scăpa de comunism.

- Ce v-a determinat să cereţi arhivele pe care Securitatea le-a păstrat în legătură cu familia dumneavoastră?
- În 1999, România a desecretizat arhivele securităţii, acestea devenind publice. Am rămas cu ură şi durere în suflet şi am vrut să ştiu adevărul. În 2010 am reuşit să fac rost de o parte din ele şi am aflat lucruri uluitoare. Însă unele lucruri sunt acoperite cu cerneală neagră, iar unele pagini lipsesc.

- Aţi găsit multe nume de informatori în dosarele Securităţii?
- Da, o parte cu nume adevărate şi o parte cu nume cod. Ofiţerii de Securitate toţi aveau numele lor adevărat. Dar nu este important pentru proiectul meu cine şi cum, important este că am fost o naţiune în care, în loc să luptăm cu toţii împotriva nedreptăţii, ne-am chinuit unii pe alţii.

- Cum v-aţi simţit când aţi revenit România?
- În octombrie 2013, am decis să facem o vizită în România, întreaga familie. Tata a rămas calm pe tot parcursul. Cred că vizita de la Aiud a fost mai importantă pentru noi, copiii şi mama. Este groaznic să creşti cu un tată în închisoare... A fost bine să trecem prin penitenciar cu tata ca om liber şi noi ca familie care am supravieţuit. Adevărul a ieşit la suprafaţă, chiar dacă a durat 30 de ani!

- Aţi pus cap la cap întreaga poveste în cartea „Burying the Typewriter: Childhood Under the Eye of the Secret Police”. Românii o pot comanda doar de pe Amazon? Există şi o variantă în limba română?
- “Îngroparea maşinii de scris” se traduce în româneşte şi editura Curtea Veche o să o publice - aşa am înţeles eu. Poate fi comandată de pe Amazon fără probleme şi o să fie şi o variantă în limba română, sperăm în curând.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Disidentul tecucean Ion Bugan a plecat la ceruri

Născut în data de 4 mai 1936, la Tecuci, Ion Bugan, tecuceanul care a protestat împotriva regimului Ceaușescu, a plecat la cele veșnice ieri, 9 noiembrie 2022, în Belmont, Michigan, SUA. Un om cu un caracter ferm, străin oricărui compromis moral, de o demnitate jertfelnică, croită cu sânge și hotărâre de martir, cu har și haz, harnic și hâtru în același timp, care și-a trăit și spus povestea exemplar în țara de baștină și în țara din exil, întru folosul și binele celorlalți.

„În 10 martie 1983, Ion Bugan și-a montat pe autoturismul personal un mare tablou îndoliat al dictatorului Nicolae Ceaușescu, laolaltă cu o serie de mesaje scrise cu majuscule care solicitau judecarea familiei Ceaușescu pentru dezastrul economic al țării, jaf, crime și uzurpare și a pornit-o în văzul lumii, din Piața Unirii spre Intercontinental. Imediat ce a intrat cu mașina alegorică pe bulevard, bucureștenii au rămas muți, nu le venea să creadă ce văd în plină zi pe șosea. A intrat în alertă maximă miliția și apoi trupele speciale ale securității, dar fiind circulația mare, nu l-au putut opri, o parte a populației îl aplauda și-i făcea semne de prietenie cu mâna, iar șoferii de pe lângă el solidarizau, încât nici miliția nu știa exact ce se întâmplă și cine demonstrează, mai ales că unii șoferi au aprins și farurile de la mașini cu un claxonat permanent. 

Ca urmare, la intersecția Hotelului Intercontinental miliția de circulație a blocat toată zona, mașina lui Bugan, o Dacia 1300 cu număr de Galați, fiind practic asediată din toate părțile. Ion Bugan este arestat imediat, iar mașina confiscată, ancheta având loc pe Calea Rahovei la numărul 37-39 la departamentul de cercetări penale al Securității statului, condusă de col. Vasile Gheorghe. Tribunalul Militar București îl condamnă la 10 ani închisoare, 6 ani interdicție, confiscarea mașinii, plata cheltuielilor de judecată”, scrie publicația „Istorie Azi”. 

Nimic nu l-a putut înlănțui, nici în închisoarea politică de la Aiud, nici în România Sovietizată și comunizată din care a fost expulzat sub tirania ceaușistă, nici în așa-zisa Lume Liberă unde a continuat să militeze pentru aceleași drepturi și valori omenești în care a crezut fără tăgadă. Nici tortura, nici boala, nici moartea nu i-au putut confisca libertatea lăuntrică și omenia de moldovan conștient și mândru de propria identitate, urmându-și neabătut vocația de călăuzitor al celorlalți ca martor politic și mărturisitor contemporan al lui Hristos. 

Ion Bugan s-a născut, a trăit și a murit ca om liber, neatârnat decât de valorile creștine ale Neamului Românesc, un demn reprezentant și apărător al Neamului Omenesc. Să-i fie țărâna ușoară și posteritatea rodnică, pe măsura pătimirilor și a jertfei sale! Dumnezeu să-l odihnească!

ziarultecucean.com