Jump to content

Oţelul Galaţi - Săgeata Năvodari 0-1


Recommended Posts

  • 2 weeks later...
Posted

Probleme de lot la Năvodari

Sâmbătă, năvodărenii se deplasează în fieful Oţelului Galaţi, iar un eşec le-ar diminua considerabil şansele de a rămâne în Liga 1.

Năvodărenii se confruntă cu numeroase indisponibilităţi, în special în atac. Astfel, Mihai Roman va rata finalul de sezon din cauza unei rupturi musculare, Viorel Dinu are şanse mici să joace la Galaţi, iar Emilio Guerra a lipsit la meciul de duminică din cauza unei întinderi musculare. În plus, Borja Navarro a plecat în Spania, unde va fi supus unei operaţii de menisc, şi nu va juca în ultimele runde.

„Sunt preocupat să ne refacem fizic şi să aducem jucătorii într-o stare bună pentru partida de la Galaţi, unde vrem să câştigăm cele trei puncte”, a spus antrenorul Cătălin Anghel.

telegrafonline.ro

Posted

Cooper, absenţa de marcă a Oţelului

Cel mai bun om al partidei câştigate de Oţelul la Mediaş, Armando Cooper, va lipsi la meciul capital de sâmbătă cu Săgeata Năvodari. Panamezul a încasat cel de-al 7-lea său cartonaş galben din acest sezon şi este automat suspendat o rundă. Mijlocaşul reprezintă o pierdere mare pentru Oţelul, deoarece Cooper a fost poate cel mai în formă oţelar în 2014, iar lipsa sa într-o partidă cu o contracandidată la retrogradare ar putea conta enorm, pentru că gălăţenii vor trebui probabil să poată desface o apărare destul de aglomerată.

Există şi alte incertitudini în lotul Oţelului pentru jocul de sâmbătă. Henrique, Zaharia şi Marquinhos nu au fost nici măcar rezerve la jocul de la Mediaş şi rămâne de văzut dacă antrenorul Ewald Lienen poate conta pe ei la jocul cu cei din Năvodari.

dunareabatrana.ro

Posted

Lienen: Meciul cu Săgeata este ca o finală

(MEDIAFAX) - Antrenorul echipei Oţelul Galaţi, Ewald Lienen, a declarat, vineri, că meciul cu Săgeata Năvodari este ca o finală, mai ales că formaţia lui Cătălin Anghel este o contracandidată la retogradare, transmite corespondentul MEDIAFAX. "Jucăm mereu meciurile ca pe nişte finale, aşa a fost şi cu Gaz Metan, aşa va fi şi de acum înainte. În fiecare meci trebuie să acumulăm puncte. E cu atât mai important pentru noi acest meci, Săgeata e o contracandidată la retrogradare. Trebuie să fim concentraţi la maximum pentru a obţine cele trei puncte. Săgeata n-a pierdut niciun meci din retur disputat în deplasare, aşa că nu va fi deloc uşor", a declarat Lienen.

Narcis Răducan, directorul general al Oţelului, a afirmat că s-a depăşit "momentul de criză financiară": "Am depăşit momentul de criză financiară, chiar dacă mai sunt unele probleme. Oricare dintre echipele de la jumătatea clasamentului în jos luptă să se salveze. E un meci cu caracter decisiv, dar o victorie cu Săgeata nu-i suficientă. Nu mă bucur de răul Vasluiului, e un club care a investit în fotbal. Trebuie să ne ghidăm cu toţii după aceleaşi regulamente. Aşa cum noi am plătit anul trecut cu două puncte greşeli care nu ţineau de terenul de joc, aşa şi Vaslui sau U Cluj trebuie să se supună", a spus Răducan.

Posted

Bilete la Oţelul - Săgeata Năvodari

Pe site-ul oficial al clubului au fost anunţate preţurile tichetelor de intrare la partida pe care Oţelul o va disputa pe propriul teren împotriva formaţiei Săgeata Năvodari.

Un bilet la Tribuna I sector A, B, C sau D va costa 15 lei, unul la Tribuna a II-a, sector A, B, C sau D = 10 lei, Peluza 1, sector A sau C = 5 lei, Peluza 1 (Nord) sector B = 2 lei. La Peluza a II-a nu se vând bilete.
Tichetele se pot găsi la cele 4 case de bilete din preajma stadionului, azi, între orele 10.00 şi 16.30.
Femeile şi copiii cu vârsta maximă de 12 ani, însoţiţi de un adult, beneficiază de intrare gratuită, în baza unui bilet de acces cu valoare 0 lei, ce se va ridica de la casele de bilete. Aceeaşi facilitate este adresată şi persoanelor cu dizabilităţi, accesul acestora fiind asigurat exclusiv la Tribuna I.

dunareabatrana.ro

Posted

Ne-a ieşit şi de data asta... [-( 

La câte-a arătat Tudorie în returul ăsta, cred că o se bată Smârdanul cu Şendreniul să-l cumpere... Plus că l-am pierdut şi pe brazilianul ăla care, deşi atehnic, dădea goluri din toate poziţiile.

 

Formaţia Oţelul Galaţi a fost învinsă, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), de echipa Săgeata Năvodari, într-un meci din etapa a XXIX-a a Ligii I. Golul a fost marcat de Pană '58, cu o lovitură cu capul, după o centrare de pe dreapta a lui Peteleu.

Oţelul Galaţi: Goicoechea - Tritz, Sârghi, Prestia, Popescu - Giurgiu, Filip, Lovin - Marquinhos (Astafei '59), Băjenaru (Zaharia '68), Tudorie (Sipovici '85). Antrenor: Ewald Lienen.

Săgeata Năvodari: Panagopoulos - Peteleu, Fl. Popa, Munteanu, Fonsi - Muzac, Johnson - Achim (Pană '37), Vezan (Tudose '83), Deletici (Tigoianu '89) - Guerra. Antrenor: Cătălin Anghel.

Cartonaşe galbene: Sârghi '53 / Fl. Popa '23, Achim '32, Vezan '64, Muzac '68

Arbitri: Marius Avram (central) - Marius Nicoară, Bogdan Gheorghe (asistenţi) - Florin Miron, Sorin Antonie (adiţionali) - Marius Badea (rezervă). Observatori: Augustus Constantin, Dorin Roşca.

La meci au asistat aproximativ 3.500 de spectatori.

 

Oţelul Galaţi - Săgeata Năvodari 0-1

Primirea licenţei a însemnat gaz aruncat peste cele două echipe ce dănţuie pe jar în hora retrogradării, ieşind un început de meci în flăcări, cu şase ocazii uriaşe ratate în primele opt minute. Oţelul a dictat ritmul, tonul fiind dat de Marquinhos din primele secunde, cu o finalizare puţin alături după ce a driblat trei adversari. Giurgiu (4’) – şut peste de la marginea careului, din nou Marquinhos (6’) - singur cu portarul, apoi Prestia (7’) – şut în forţă, puţin alături, acestea au fost uriaşele ratări ale gălăţenilor din startul meciului, urmate de replica imediată a oaspeţilor, cu Sârghi respingând în extremis din faţa lui Guera. Apoi, vâlvătaia s-a domolit, Oţelul mai având doar încă o mare şansă, o reluare cu capul a lui Sârghi, peste, din patru metri.

A doua repriză a început cu o nouă ocazie uriaşă a gazdelor, cu Tudorie (47’) irosind din zece metri, poziţie centrală, o centrare perfectă a lui Popescu. Apoi, cei de la Săgeata au îndrăznit mai mult, fiind răsplătiţi de golul lui Pană (58’), care a pus capul la centrarea ideală a lui Peteleu, după ce cu un minut înainte portarul Goigoechea scosese cu dificultate şutul lui Guera de la distanţă.

Oţelul a încercat să revină, a pus presiune, dar prima oportunitate de a egala au avut-o târziu (81’), când Astafei, Lovin şi Tudorie, cu poarta goală în faţă, n-au reuşit să ajungă la centrare. La fel a fost şi cu Sipovici (89), pentru ca în prelungiri portarul Panagopoulos să se arcuiască la capul lui Giurgiu, securizând o victorie uriaşă pentru echipa sa.

viata-libera.ro

Posted

Ewald Lienen consideră înfrângerea nemeritată

Tehnicianul echipei Săgeata Năvodari, Cătălin Anghel, a declarat, sâmbătă, după victoria din meciul cu Oţelul Galaţi, scor 1-0, că sunt multe formaţii angrenate în lupta pentru evitarea retrogradării, astfel că gruparea sa a câştigat "o bătălie, dar nu războiul", transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Îmi felicit echipa pentru că a crezut până la capăt în victorie. Astăzi am reuşit să ne mobilizăm, iar dacă în alte meciuri am jucat mai bine dar nu am câştigat, astăzi am învins fiind mai pragmatici. Cred că Oţelul a fost echipa mai bună. Va fi o luptă grea, sunt multe echipe angrenate în lupta pentru evitarea retrogradării. Astăzi am câştigat o bătălie, dar nu războiul", a spus Anghel.

De cealaltă parte, antrenorul formaţiei Oţelul Galaţi, Ewald Lienen, consideră înfrângerea nemeritată: "Din păcate am repetat jocul pe care l-am făcut acasă cu Ceahlăul. Am dominat, dar nu am reuşit să câştigăm. Am avut nouă sau zece ocazii, am jucat bine, însă nu am reuşit să marcăm. O singură greşeală a fost de ajuns ca să pierdem nemeritat".

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.