Jump to content

Falşi directori mănâncă gratis la restaurantele gălăţene


Recommended Posts

Posted

Falşi directori mănâncă gratis la restaurantele gălăţene

Sună la restaurant prezentându-se ca făcând parte din conducerea Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi  şi cer mese gratuite pentru tinerii instituţionalizaţi. Astfel de apeluri au primit în ultima vreme mai multe restaurante gălăţene. Dorind să facă o faptă bună, patronii acestora au acceptat să dea de mâncare gratuit unor tineri crescuţi de stat. Chiar au şi făcut asta. Numai că tinerii care au mâncat nu erau săraci crescuţi de stat, iar telefoanele nu veneau de la membri din conducerea Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi.

Cum a aflat de cele întâmplate Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi a luat măsuri. „În primul rând dorim să avertizăm patronii de restaurant, că nu de la noi se sună pentru a se cere mese gratuite pentru tineri. Şi nu s-a sunat nici în cazurile de mai sus. Am sesizat poliţia pentru a fi indentificaţi cei care au făcut aşa ceva”, a declarat  Nicoleta Ioviţă, purtător de cuvânt Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi.

presagalatibraila.com

Posted

Tineri din centre de plasament prinşi cu poliţia dând ţepe la restaurante

Nu mai puţin de 10 restaurante şi pizzerii din Galaţi au  fost ţepuite, dând de  mâncare gratuit unor tineri din centrele de plasament pentru care se sunase, credeau ei, de la Direcţia de Protecţie a Copilului. Numai că nimeni de la instituţia în cauză nu sunase.

Tinerii, cu vârste cuprinse între 18 şi 21 de ani, voiau pur şi simplu să ia masa gratis în oraş şi să îşi impresioneze prietenele. Aşa că unul dintre ei suna la vreun restaurant, susţinea că este director la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, şi cerea câteva porţii de mâncare gratuite. Erau crezuţi şi apoi în grupuri de 4, 8 sau 10 persoane, venea şi mâncau. Au fost restaurante unde au venit şi de 5 ori.

Au fost prinşi după ce Protecţia Copilului a sesizat poliţia la un restaurant din Galaţi. „A sunat prima oară spunând că este Ivanovici de la Protecţia Copilului şi că trebuia să ia masa cu nişte tineri asistaţi la o pizzerie, dar nu se mai poate şi ne-au rugat să le dăm 5 meniuri gratuit. Apoi iar a sunat, şi a susţinut că li s-a stricat cantina şi atunci au venit 10. Numai că de data asta a venit şi poliţia şi i-a luat de la mese. Noi am crezut că facem o faptă bună”, spunea Violeta Miron,  şef sală restaurant.

Poliţiştii gălăţeni au început ancheta. Tinerii pot fi acuzaţi de fals şi înşelăciune. Spre norocul lor, cam niciunul dintre patronii restaurantelor înşelate nu vor să se constituie parte civilă. „Doar doi dintre tineri sunt identificaţi. Sunt tineri care îşi continuă studiile şi stau la noi în centre. Noi am anunţat poliţia, deoarece am primit semnale de la patronii restaurantelor din oraş, vizavi de aceste mese gratuite pe care le-ar fi solicitat angajaţi de-ai noştri pentru asistaţi. Numai că nu cerusem nimănui nimic”, a spus Nicoleta Ioviţă, Protecţia Copilului Galaţi.

Tinerii care au ţepuit restaurantelor vor fi anchetaţi şi de comisia de la Protecţia Copilului.

presagalatibraila.com

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.