Jump to content

Oţelul, pe cale să-şi piardă jucătorii


dcp100168

Recommended Posts

Oţelul îşi poate pierde jucătorii dacă nu-i plăteşte în zece zile

Fotbaliştii de la Oţelul Galaţi sunt nemulţumiţi că nu şi-au mai primit salariile de multă vreme, atacantul Victoraş Astafei spunând că pentru a se evita retrogradarea este nevoie de eliminarea acestei probleme. „Conducerea şi patronatul să vină mai aproape de noi, altfel ne va fi foarte greu să scăpăm”, a declarat Astafei, după meciul de la Ploieşti, de duminică seară, pierdut cu 2-0 în faţa Petrolului.

Faţă de jucătorii sunt restante salariile pe două luni, iar 15 martie este data scadentă pentru al treilea. Dacă nu se face vreo plată până atunci, se va ajunge la trei luni de întârziere, situaţie în care jucătorii îşi pot depune memorii să devină liberi de contract.

Narcis Răducan, managerul general al clubului, a confirmat această situaţie, spunând că speră ca lucrurile să se rezolve cât mai curând. „Este adevărat, sunt restanţe şi la noi, la fel ca la multe alte cluburi. Îi înţeleg pe jucători şi este nevoie de o rezolvare cât mai grabnică, până nu se ajunge la o situaţie critică”, a declarat Răducan.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...

Jucătorii Oţelului au început să-şi depună memorii la LPF

Cu salarii restante de mai bine de trei luni, fotbaliştii de la Oţelul încep să-şi depună memorii la Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) pentru a fi declaraţi liberi de contract. Printre primii care au făcut acest demers, înaintea meciului disputat vineri la Giurgiu (1-1 cu Astra), se află atacantul Victoraş Astafei şi fundaşul Cristian Sîrghi. Conform regulamentului, orice jucător către care sunt mai mult de 90 de zile de întârziere la plata salariilor, poate fi declarat liber de contract la solicitarea acestuia.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

Oţelul, pe cale să-şi piardă jucătorii

Gruparea roș-alb-albastră trece prin momente dificile din toate punctele de vedere. Dacă pe plan sportiv are un singur punct avans față de primul loc de retrogradare, iar pe plan financiar sunt restanțe salariale, nici situația jucătorilor nu e deloc clară în privința viitorului acestora la FC Oțelul.

Primii care vor pleca sunt jucătorii la final de contract: Silviu Ilie, Sergiu Costin, Gabriel Giurgiu și Liviu Băjenaru. Ilie și Costin nici n-au mai fost folosiți, iar șansele ca cei patru să rămână din vară la Oțelul sunt aproape nule.

Apoi, Diego Sevillano și Bocar Djumo, doi jucători împrumutați, n-au reușit să se impună, astfel că gruparea gălățeană nu va plăti pentru a-i cumpăra. Tot sub formă de împrumut este și Mihai Adăscăliței de la FCM Dunărea, iar în cazul în care gruparea din liga secundă se va salva de la retrogradare, atunci tânărul mijlocaș se va întoarce la clubul de care aparține. Probleme sunt și în cazul jucătorilor împrumutați care au confirmat, Armando Cooper și Giuseppe Prestia. Cei doi ar costa până în 300.000 de euro, o sumă foarte bună pentru valoarea arătată de cei doi, dar foarte mare în condițiile financiare actuale.

Mauro Goicoechea și Stephane Tritz au semnat pe șase luni, cu opțiune de prelungire, dar problemele cu banii de la club îi îndepărtează pe cei doi.

Tot la final de contract cu opțiune de prelungire se află și atacantul brazilian Henrique Bernardo. După ce a reușit să devină în scurt timp golgheterul echipei, întârzierile salariale au făcut din Henrique un jucător care se gândește deja la viitorul său club. Henrique a prins din ce în ce mai rar lotul, tocmai pe baza nemulțumirilor sale referitoare la situația financiară. Atacantul brazilian are deja oferte de la alte echipe din Liga I.

Astafei, Sîrghi și Zaharia sunt trei jucători atractivi pentru orice echipă din România, iar toți trei au oferit recent declarații că viitorul lor la Oțelul e incert.

Un alt jucător pe picior de plecare e Alexandru Tudorie, tânărul atacant văzut ca un produs de export de actualii oficiali. Tudorie e urmărit de mai multe cluburi din prima ligă italiană. Inter, Hellas Verona și Parma s-au interesat deja de soarta puștiului minune de la Oţelul.

Cu 16 din cei 30 de jucători din lot aflați pe picior de plecare, suporterii roș-alb-albaștrilor au motive de îngrijorare cu privire la viitorul clubului favorit.

Cum ar putea arăta primul unsprezece la Oţelul cu jucătorii rămași: Simaitis - Mișelăricu, Sipovici, Moglan, Popescu - Milea, Lovin, Filip - Marquinhos, Pungă, Gavrilă.

presagalatibraila.com

 

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Omul care controlează Oţelul dă cărţile pe față: "Suntem pe locul 3 la salarii în Liga 1!"

Administratorul special al lui Oţelul Galaţi, Lucian Ciofoaia, are misiunea de a gestiona problemele clubului până la ieşirea clubului din insolvenţă.

Într-un interviu exclusiv acordat pentru Digi Sport, oficialul dunărenilor a oferit detalii neştiute din sânul echipei, vorbind inclusiv despre bugetul salarial al echipei, dar şi despre datoriile găsite la club în 2012. Lucian Ciofoaia a preluat frâiele Oţelului în toamna acelui an, după titlul cucerit în mandatul lui Marius Stan.

- Care este pragul salarial de la Oţelul?

- Nu cunosc toate fondurile salariale ale celorlalte cluburi, dar suntem undeva pe locul 3 în Liga 1.

- Care sunt restanţele faţă de jucători?

- Două luni. Două luni de salarii, lucruri care se vor rezolva.

- Atunci de ce şi-au depus memorii 16 jucători? Sunt situaţii la alte echipe din ţară în care sunt 3,4,5 luni...

- Ce să vă spun? Suntem într-o ţară democrată şi orice angajat poate să facă orice fel de reclamaţie.

- Câţi bani aţi găsit în conturile Oţelului după ce aţi preluat clubul?

- Bani în contul Oţelului nu am găsit. Noi am preluat clubul cu datorii de 3,8 milioane de euro. Eu nu comentez ce a spus domnul Stan. Eu am documente. Pe 14 septembrie 2012, când am devenit acţionari majoritari la club, aveam datorii de 3,8 milioane de euro, iar în conturi nu erau 7 milioane de euro. Nu ştiu dacă cei de la Mittal şi-ar fi permis să dea o societate cu 7 milioane de euro în cont! S-a făcut un audit, s-au făcut nişte controale, aşteptăm acum ca justiţia să-şi facă datoria.

Lucian Ciofoaia şi-ar dori mai multă susţinere la clubul gălăţean, făcând un apel la oamenii de afaceri implicaţi în fotbal să dea o mână de ajutor Oţelului. "Ne-am dori lângă noi un partener care să provină din fotbal, care să cunoască acest fenomen mult mai bine decât noi", a declarat acesta. "Nu este în pericol să se desfiinţeze clubul. Noi avem un statut special în momentul de faţă (n.r. - insolvenţă), cu plan de reorganizare aprobat de instanţă. El va continua, dar vrem să continue mai bine şi încercăm să aducem pe cineva lângă noi care să ne ajute", spunea în urmă cu câteva săptămâni Lucian Ciofoaia.

digisport.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Coopper, primul jucător important care pleacă de la Oţelul

Oţelul a reuşit să se salveze de la retrogradare şi va juca în continuare în prima ligă, însă are acum alte probleme, în vederea păstrării jucătorilor din actualul lot.

Armando Cooper şi-a anunţat deja plecarea după partida cu Steaua. Cooper a scris pe pagina personală de facebook un mesaj în care îşi anunţă plecarea, spunând că se desparte cu un gol înscris: „Mă despart cu un gol, la ultima mea partidă la Oţelul”, a postat mijlocaşul panamez, alături de golul înscris la partida cu Viitorul.

Armando Cooper este împrumutat de Oţelul de la Godoy Cruz, cu opţiune de cumpărare. Dar cum salariile i-au fost plătite mai rar decât prevedea contractul, panamezul îşi doreşte să evolueze în altă parte, luând în calcul chiar şi o revenire la clubul de care aparţine.

presagalatibraila.com

Link to comment
Share on other sites

Situaţia completă a jucătorilor de la Oţelul! Cine rămâne, cine pleacă

„Dunărea Bătrână” vă prezintă o radiografie a situaţiei actuale de la Oţelul, în privinţa jucătorilor. Ce jucători şi-au manifestat intenţia de a pleca, sub ce formă pot pleca şi care e stadiul despărţirii lor de clubul roş-alb-albastru.

Mauro Goicoechea– a cerut 80.000 de euro pentru semnarea unui nou contract;

Tadas Simaitis – situaţie incertă;

Stephane Tritz – trebuie activată clauza de prelungire;

Constantin Mişelăricu – şi-a depus memoriu pentru a primi banii restanţi, nu pentru a deveni liber;

Giuseppe Prestia – împrumut expirat, plus o accidentare ce-l va ţine departe de gazon mai bine de trei luni;

Cristian Sîrghi – pe 4 iunie se judecă memoriul său pentru a deveni liber de contract. Nici cei din actuala conducere a Oţelului nu-l mai doresc;

Sergiu Costin – contract expirat, nicio şansă de prelungire;

Dan Popescu – pe 4 iunie se judecă memoriul său pentru a deveni liber de contract;

Andrei Marus – rămâne;

Enes Sipovic – şi-a depus memoriu pentru a deveni liber de contract;

Ioan Filip – şi-a depus memoriu pentru a primi banii restanţi, nu pentru a deveni liber;

Marquinhos – şi-a depus memoriu pentru a deveni liber de contract. Are trei oferte din Liga I;

Armando Cooper – împrumut expirat, s-a depăşit data până la care Oţelul îi putea plăti clauza;

Mihai Adăscăliţei – aparţine de FCM Dunărea;

Florin Lovin – nu doreşte să rămână la Oţelul fără obiectiv important din sezonul viitor;

Ciprian Milea – situaţie incertă;

Georgel Pungă – pe 4 iunie se judecă memoriul său pentru a deveni liber de contract;

Gabriel Giurgiu – contract expirat şi plecare anunţată;

Liviu Băjenaru – contract expirat;

Alexandru Tudorie – are oferte importante din străinătate, dar şi din Liga I;

Silviu Ilie – nu mai e dorit de conducători;

Bogdan Gavrilă – situaţie incertă;

Alexandru Zaharia – şi-a depus memoriu pentru a deveni liber de contract;

Diego Sevillano – împrumut expirat, se întoarce la Godoy Cruz;

Henrique Bernardo – şi-a depus memoriu pentru a deveni liber de contract. Are oferte din Liga I;

Bocar Djumo – îmrpumut expirat, va pleca la finalul sezonului echipei secunde;

Victoraş Astafei – pe 4 iunie se judecă memoriul său pentru a deveni liber de contract.

dunareabatrana.ro

Link to comment
Share on other sites

Fotbaliştii se simt trataţi precum sclavii şi vor să plece

* Roş-alb-albaştrii au plecat în vacanţă cu mai bine de patru salarii restante şi fără speranţa că lucrurile se vor rezolva curând

Exact în anul semicentenarului, în loc să aibă prilej de sărbătoare, echipa de fotbal Oţelul Galaţi trece prin cel mai critic moment al existenţei sale, punându-se problema dacă va mai apuca să înceapă campionatul viitor al Ligii I în condiţii decente, capabilă de performanţă, nu doar cu rol decorativ.
Situaţia financiară este mai mult decât critică, cu doar două lefuri încasate de jucători în acest an, astfel că în două săptămâni se va ajunge la o stare negativă fără precedent la clubul gălăţean, cinci salarii restante! Fotbaliştii au plecat în vacanţă fără să aibă măcar speranţa unei rezolvări parţiale, patronul Dan Adamescu, care are probleme în ultima vreme cu justiţia - este urmărit penal pentru dare de mită - neavând intenţia de a face vreo plată în viitorul apropiat, aspect confirmat de cei din conducerea echipei, după întâlnirea de la sfârşitul săptămânii trecute a managerului general Narcis Răducan cu Adamescu.

Astfel, mulţi dintre jucători şi-au depus memorii la FRF pentru a deveni liberi de contract, surse din interiorul echipei susţinând că reprezentanţii acţionariatului mizează pe situaţia de insolvenţă, pentru a obţine o decizie defavorabilă fotbaliştilor. Dosarele jucătorilor de la Oţelul urmează să fie judecate pe 4 iunie, Narcis Răducan afirmând că nu este timp decât de o săptămână pentru a se găsi soluţii.

"Lucrurile sunt încurcate, încercăm să găsim soluţii. Nu am reuşit ceea ce trebuia făcut, adică să plătim salariile. Sunt 16 jucători care şi-au depus actele că să devină liberi, încă aşteaptă un semnal pozitiv pentru a continuă la Oţelul. Dacă lucrurile nu merg bine, atunci trebuie să aducem 20 de jucători. Dacă într-o săptămâna nu se va găsi o soluţie la Galaţi, lucrurile se complică extrem de tare", a spus Răducan.

Acesta a adăugat că şi în cazul său, la fel ca în cele ale jucătorilor, se pune problema plecării dacă lucrurile nu se rezolvă la Oţelul. "Dacă nu găsim o varianta viabilă, trebuie să văd şi eu ce fac cu meseria mea. Nu există o ofertă de la Steaua, au fost discuţii amicale, având o relaţie bună cu cei de acolo. Ceva concret nu a fost. Am vobit şi cu alte două formaţii, dar nu vreau să arate ca o licitaţie pentru mine, Eu mi-aş dori să fiu şi în continuare director general la Oţelul, pentru că am luat acum doi ani un proiect", a precizat Răducan.

Sîrghi: „Doar cu altă conducere mă întorc”

Unul dintre jucătorii care au apelat la această măsură extremă, de a încerca să devină liber de contract, este gălăţeanul Cristian Sîrghi, alintat „kamikaze” de mare parte dintre suporteri, pentru devotamentul din teren, care i-a adus câteva accidentări foarte serioase. Acesta a spus că nu salariile restante l-au determinat să-şi depună memoriu, ci tot ceea ce s-a întâmplat în interiorul clubul în ultima perioadă. „Banii ca banii, poate am mai putea îndura, dar incertitudinea de la club ne omoară. Cum vor să rămânem la echipa când suntem trataţi ca nişte sclavi? Când nu ştim ce înseamnă ziua de mâine pentru echipă? În aceste condiţii, chiar dacă va fi să nu ne declare jucători liberi, nu mă întorc la club, cu orice risc. Nu mai pot să fiu un sclav al lor. Doar dacă se întâmplă vreo minune şi se schimbă conducea clubului mai poate fi cale de întoarcere pentru mine. Suntem mândri că, în aceste condiţii precare, ne-am făcut datoria până la capăt şi lăsăm Oţelul în prima liga”, a declarat Sîrghi, câştigător al campionatului şi al Supercupei în 2011 cu Oţelul.
La întâlnirea cu Adamescu de vineri, acesta i-a trasmis lui Narcis Răducan că vrea să cedeze clubul, mandatându-l pe managerul general să caute investitori, însă şansele sunt foarte mici pentru a se reuşi acest lucru, în condiţiile în care clubul are datorii destul de mari.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Adio, Goicoechea!

Oţelul a pierdut extrem de uşor încă un fotbalist care a pus umărul serios în această primăvară la salvarea de la retrogradare. Este vorba de portarul Mauro Goicoechea care a semnat cu FC Arouca din prima ligă portugheză!

El avea o înţelegere până la finalul sezonului cu Oţelul, cu opţiune de prelungire pe încă doi ani, dar având în vedere dezastrul de la clubul nostru clauza nu i-a fost activată şi goalkeeperul a devenit liber. Goicoechea ar fi cerut doar 80.000 de euro la semnătură, o sumă perfect rezonabilă având în vedere valoarea sa şi faptul că era liber de contract, dar Adamescu şi ai lui nici nu au vrut să audă, iar Oţelul a pierdut unul din cei mai buni portari pe care i-a avut. Fostul titular de la AS Roma s-a pozat deja cu fularul noii sale echipe, o formaţie care a ocupat locul 12 anul în trecut în prima ligă din Portugalia.

dunareabatrana.ro

Link to comment
Share on other sites

Sîrghi are oferte din Serie A!

Unul dintre cei mai importanţi jucători din ultima perioadă la Oţelul, fundaşul central Cristian Sîrghi, are oferte de la mai multe cluburi din Serie A, conform presei din Italia.
Jucătorul în vârstă de 27 de ani este legitimat la Oţelul din 2007, timp în care a depăşit 100 de jocuri în tricoul roş-alb-albastru.

Pe 4 iunie, Sîrghi are şansa de a deveni liber de contract, în urma memoriului depus. Mai mult, fundaşul Oţelului a spus la finalul sezonului că nu mai e dispus să continue la Galaţi sub actuala conducere.
Printre echipele din Italia interesate de serviciile sale sunt Udinese şi Genoa. Conform presei din Italia, cele două cluburi au mai avut tentative de a-l transfera, preţul său stabilit de club fiind de 2 milioane de euro. În condiţiile în care va deveni liber de contract, Sîrghi devine o  ţintă excelentă de transfer pentru mai multe cluburi, atât din Italia, cât şi din alte părţi.
În trecut, Sîrghi a avut o ofertă de la Dinamo, pe care a refuzat-o la momentul respectiv, declarând că: „Pe mine mă interesează doar Oţelul”. Devenit campion cu gruparea roş-alb-albastră, cu mari contribuţii, Sîrghi a ajuns să fie neplătit cu lunile, deşi a rămas unul dintre cei mai buni fundaşi centrali din Liga I.
Altfel, pe 4 iunie, pe lângă Sîrghi, ar mai putea deveni liberi de contract Astafei, Marquinhos, Popescu şi Pungă.

dunareabatrana.ro
 

Link to comment
Share on other sites

Verdict amânat în cazul memoriilor jucătorilor de la Oţelul

Camera Naţională de Soluţionare a Litigiilor din cadrul FRF a avut astăzi pe ordinea de zi judecarea memoriilor depuse de cinci jucători de la Oţelul, care solicitau încetarea raporturilor contractuale în urma salariilor restante de mai mult de 90 de zile. CNSL nu a dat nici un verdict, stabilind un nou termen peste două săptămâni, pentru 18 iunie. Cei cinci jucători sunt Cristian Sîrghi, Victor Astafei, Georgel Pungă, Dan Popescu şi Marquinhos, iar decizia de amânare de astăzi le este foarte nefavorabilă. Chiar dacă pe 18 iunie vor fi declaraţi liber, clubul va avea drept de recurs, astfel că până la un verdict final se va ajunge aproape de începerea campionatului şi vor rata cea mai bună perioadă a verii pentru a-şi  găsi angajamente favorabile la alte echipe.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Gavrilă pleacă la Dinamo

Dinamo se întăreşte pentru sezonul viitor, iar astăzi a perfectat primul transfer pentru campionatul care va începe în mai puţin de 2 luni.

Dinamoviştii s-au înţeles cu Oţelul Galaţi pentru transferul mijlocaşului Bogdan Gavrilă, 22 de ani! Tînărul fotbalist a jucat în 8 partide pentru gruparea gălăţeană în sezonul recent încheiat, iar miercuri va fi prezent la reunirea lui Dinamo de la ora 18:00.

Flavius Stoican a fost cel care l-a dorit pe Gavrilă la echipă, mai ales că îl cunoştea de pe vremea cînd era la Chindia Tîrgovişte.

200.000 de euro este cota de piaţă a lui Gavrilă, conform transfermarkt.de.

gsp.ro

 

Gazeta Sporturilor a anunţat că mijlocaşul Bogdan Gavrilă ar fi fost transferat la Dinamo, el fiind dorit acolo de antrenorul Flaviu Stoican care l-a avut elev la Chindia Târgovişte.

Gavrilă (22 de ani) a debutat în Liga I pe 11 august 2013, la meciul pierdut acasă, 1-2, contra Petrolului Ploieşti. În total avea doar 10 meciuri oficiale în tricoul roş-alb-albastru, mai exact 395 de minute, în care nu a reuşit niciun gol. Gălăţeanul marcase pentru Oţelul în nenumărate rânduri doar în amicalele echipei.
Cariera lui Bogdan Gavrilă a început cu un scandal imens între Dunărea Galaţi, care l-a crescut, şi Şcoala de Fotbal Gică Popescu, care l-a furat practic pe junior la acea vreme şi l-a vândut apoi în 2009 la AS Roma! Mijlocaşul dreapta a mai trecut şi pe la Lecce, iar apoi s-a întors în România, unde a fost preluat bineînţeles de către Chindia Târgovişte, fosta formaţie patronată de Gică Popescu, care a plătit doar grila de formare a fotbalistului către Dunărea, în valoare de 21.000 lei. Aici, în cea de a doua divizie, a strâns 34 de meciuri în două sezoane, timp în care a marcat şi două goluri, fiind om de bază într-o echipă de tineri. În vara trecută a venit gratis la Oţelul! Bun executant al fazelor fixe, Gavrilă este cotat la doar 200.000 de euro de către site-ul de specialitate transfermarkt.

dunareabatrana.ro

Link to comment
Share on other sites

Giurgiu: “A fost plăcut la Galaţi, dar nu mai poate fi vorba de prelungire”

Aşa cum se ştia deja de ceva vreme, contractul căpitanului Gabriel Giurgiu expiră la sfârşitul lunii, iar conducerea şi jucătorul nu vor mai ajunge la o nouă înţelegere. Mijlocaşul central se află momentan în vacanţă la Cluj şi ar putea semna cu Universitatea, formaţia care l-a şi dat Oţelului în urmă cu 7 ani.

Jucătorul de 31 de ani afirmă că ar mai avea varianta de a da curs unor oferte din afara ţării, cert fiind doar că nu va mai reveni la Oţelul... Conducerea noastră i-a făcut o ofertă pe bani mai puţini mijlocaşului în această iarnă, pe care fotbalistul a refuzat-o.
Originar din Cluj-Napoca, Gabi Giurgiu a sosit prima oară la Galaţi în anul 2007, el semnând apoi cu Rubin Kazan după numai un an şi aducând 500.000 de dolari în contul clubului de la malul Dunării. A revenit la Oţelul în 2008, ca împrumut, şi apoi în 2009 definitiv, sosind gratis de la echipa din Rusia! Fotbalistul a mai evoluat în cariera sa la Universitatea Cluj, timp de 7 sezoane, pe vremea când aceasta se afla în Liga a II-a. Per total a strâns 193 de meciuri în tricoul roş-alb-albastru, marcând 16 goluri şi fiind o prezenţă constantă ca titular în toate competiţiile în care a fost angrenată echipa noastră. De asemenea, numărul 29 pe tricou de la Oţelul, are două prezenţe în naţionala României din postura de component al formaţiei gălăţene. A fost campion şi supercampion cu Oţelul în 2011, plus titular de drept în cele 6 jocuri disputate de echipa noastră n Champions League.

Gabriel Giurgiu: "Deocamdată sunt acasă la Cluj împreună cu familia, unde îmi petrec vacanţa. E adevărat, contractul îmi expiră pe 30 iunie şi aştept oferte. M-au abordat mai mulţi suporteri în Cluj, însă nu m-a sunat încă nimeni de la Universitatea ca să fiu sincer. Eu sunt liber de contract, totul depinde de ei. În cazul în care nu s-ar concretiza nimic în străinătate, pentru că ar fi ceva interes de afară, e clar că Universitatea ar reprezenta prima opţiune pentru mine. Repet, trebuie să mă şi contacteze cineva. Dacă se doreşte performanţă din acest sezon, vă daţi seama că mi-ar face plăcere. Am înţeles că ar fi existat o discuţie, însă nimic concret. Sunt dispus să vorbim direct. Nu cred că mai poate fi vorba de vreo prelungire, în condiţiile de acum de la Oţelul. Mi s-a propus ceva în iarnă, dar nu am acceptat. Însă a fost o perioadă bună pentru mine. Am câştigat titlul cu Dorinel Munteanu şi Supercupa României, chiar a fost plăcut la Galaţi.”

dunareabatrana.ro

Link to comment
Share on other sites

Băjenaru, la Chiajna

Cu patronul în arest şi o grămadă de necunoscute privind viitorul, Oţelul pare o echipă şubredă, jucătorii fugind departe de soarta gri a formaţiei gălăţene. După ce mulţi fotbalişti au anunţat că nu mai revin după expirarea împrumuturilor, alţii au terminat contractele, iar unii şi-au depus memoriu, azi am văzut cum am mai pierdut doi jucători.

Gavrilă a fost transferat la Dinamo, în timp ce Liviu Băjenaru şi-a mutat bagajele la Chiajna, unde va juca pentru Concordia, lui expirându-i înţlegerea cu Oţelul pe data de 30 iunie.
Mijlocaşul de 31 de ani a ajuns la Galaţi liber de contract în vara anului 2012. Cu mult înainte să fie curtat de Oţelul, Liviu Băjenaru şi-a început cariera la Petrolul Ploieşti în anul 2002. A mai jucat la AS Dodu Bucureşti, Astra Ploieşti, Progresul Bucureşti, Steaua Bucureşti, Gloria Bistriţa şi Astra Giurgiu, cele mai bune evoluţii avându-le în tricoul ultimelor două din listă. Per total a jucat 31 de meciuri în campionat pentru Oţelul, strângând doar 1.690 de minute pe terenul de joc, fără niciun gol marcat. El a ieşit mai mult în evidenţă în Cupa României, acolo unde are 3 goluri pentru Oţelul în doar 3 meciuri!

Marius Şumudică (antrenor Concordia Chiajna): “L-am legitimat şi pe Băjenaru de la Galaţi... Chiajna este pariul meu şi vreau să muncim bine, să terminăm în prima jumătate a clasamentului. Nu o să fie uşor, ţinând cont că vin atâţia jucători, dar vin jucători de calitate.”

dunareabatrana.ro

Link to comment
Share on other sites

A plecat şi Tritz

Criza continuă la Oţelul, iar jucătorii părăsesc unul câte unul corabia gălăţeană. După Cooper, Goicoechea, Costin, Băjenaru sau Gavrilă a venit rândul lui Stephane Tritz să plece. Francezul a semnat deja cu Brest, grupare din a doua ligă a Hexagonului.
Stephane Tritz (27 de ani) fusese adus la Oţelul după multe peripeţii în iarna trecută. Francezul s-a achitat bine de sarcinile de fundaş dreapta, evoluţiile sale fiind apreciate de fanii roş-alb-albaştri. Tritz a fost adus în probe la Oţelul în iarnă, dar deşi convinsese staff-ul tehnic de calităţile sale, agentul său nu s-a înţeles cu conducerea echipei gălăţene, jucătorul părăsind cantonamentul din Spania pentru câteva zile. Până la urmă fundaşul dreapta a reconsiderat oferta şi a semnat cu Oţelul, dar doar până la sfârşitul campionatului.
Stéphane Tritz are 1,78 m înălţime, 76 de kg şi este dreptaci. Fundaşul dreapta şi-a început cariera în 2003 în oraşul natal la echipa de tinere speranţe a celor de la Racing Club de Strasbourg. A mai trecut pe la Strasbourg B, Colmar, Rodez sau Tours, toate echipe din ligile inferioare ale Franţei. Fiind liber de contract din iulie anul trecut, a venit gratis la Oţelul, deşi conform site-ului de specialitate transfermarkt valorează 500.000 de euro. Pe când era mai tânăr a fost chemat de două ori în naţionala Under19 a Franţei, lucru deloc de subestimat, având în vedere importanţa pe care francezii o dau reprezentativelor de tineret. Pentru Oţelul a jucat de 10 ori strângând 885 de minute pe gazon în partidele oficiale.

dunareabatrana.ro

Link to comment
Share on other sites

Mai sunt doar 15 jucători în lot

* Dacă cei cinci jucători cu memorii pentru a deveni liberi primesc verdict favorabil, echipa gălăţeană nu mai are nici de un prim „11”

Echipa de fotbal Oţelul Galaţi nu s-a aflat niciodată în ultimele trei decenii într-o criză atât de adâncă ca cea de acum, neavând în lot nici măcar numărul de fotbalişti (18) necesari pentru a completa o foaie oficială de joc.
Cu patronul Dan Adamescu în arest preventiv şi şanse minuscule de a se obţine dinspre acţionariat minima finanţare necesară pentru o pregătire la limita inferioară a decenţei a noului sezon, se pune problema dacă Oţelul va apuca să înceapă ediţia următoarea Ligii I şi altfel decât ca victimă sigură, în condiţiile în care nu se întrevede altă soluţie decât completarea lotului cu mulţi juniori de la Oţelul II.
În acest moment, la o analiză sumară a  situaţiei celor 28 de fotbaliştii care se aflau în lot la finalul sezonului trecut, iese un bilanţ dezastruos: Oţelul mai are doar 15 jucători!
Teoretic, la reunirea lotului, amânată pentru 23 iunie tocmai în speranţa că se va întâmpla un miracol şi se va mai redresa situaţia, ar trebui să se prezinte următorii fotbalişti: Simatis, Abraham, Marus, Silviu Ilie, Sipovici, Moglan, Mişelăricu, Lovin, Zaharia, Tudorie, Sârghi, Astafei, Pungă, Marquinhos şi Dan Popescu.
Cu salarii restante de aproape jumătate de an, ultimii cinci din această listă şi-au depus memorii la FRF pentru a fi declaraţi jucători liberi de contract, în cazurile lor fiind fixat un nou termen pentru 18 iunie de către Camera Naţională de Soluţionare a Litigiilor. Astfel, în varianta foarte probabilă a unui verdict favorabil fotbaliştilor, Oţelul nu va mai avea nici măcar de un „11” cu care să înceapă un meci, ar rămâne doar cu zece jucători, dintre care doi sunt portari!
13 plecări
Neavând bani pentru a activa opţiunile de prelungire a contractelor sau de cumpărare a celor veniţi sub formă de împrumut, Oţelul a pierdut nu mai puţin de nouă jucători: Goicoechea (a semnat cu Arouca - Portugalia), Prestia, Tritz (a semnat cu Brest, Liga II din Franţa), Cooper, Sevillano (ambii întorcându-se în Argentina, la Godoy Cruz), Gavrilă (ajuns la Dinamo), Adăscăliţei (împrumutat, revine la Dunărea), Bocar Djumo şi Henrique. De asemenea, patru jucători au ajuns la final de contract: Costin, Giurgiu, Filip şi Băjenaru (a semnat cu Concordia Chiajna). În total, 13 jucători pierduţi de Oţelul în mai puţin de trei săptămâni de la terminarea campionatului, plus alţi cinci, cei cu memorii, pe picior de plecare.
viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Jucătorii Oţelului nu pot deveni liberi!

Camera Naţională pentru Soluţionarea Litigiilor a dat azi mai multe verdicte, toate favorabile clubului de fotbal Oţelul, atât în cazurile celor 5 jucători care doreau să devină liberi de contract, cât şi în speţa cu ACS Timişoara care cerea să câştige meciul direct cu 3-0!

Astfel, jucătorii Cristian Sîrghi, Victor Astafei, Dan Popescu şi Georgel Pungă rămân ai Oţelului în virtutea Legii Insolvenţei, aşa cum preconiza şi administratorul special Lucian Ciofoaia. Mai exact articolul 36 din Legea 85/2006 precizează că de la data deschiderii procedurii (de insolvenţă) se suspendă de drept toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale. Aşadar comisia din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a suspendat judecarea cauzei, dar fotbaliştii au totuşi dreptul la recurs. Asta înseamnă că ei sunt încă sub contract cu Oţelul şi sunt obligaţi să se prezinte la reunirea de pe 23 iunie! Ar mai fi de precizat că fotbalistul brazilian Marcus Vinicius Vidal “Marquinhos” a renunţat între timp la judecată şi se află în continuare sub contract cu echipa noastră. Oricum şi el ar fi primit aceeaşi decizie...
Nici Ioan Filip, Ciprian Milea, Gabriel Giurgiu, Sergiu Costin sau Liviu Băjenaru nu au avut mai mult succes, ei lovindu-se de aceeaşi lege a insolvenţei. Cei cinci îşi ceruseră drepturile financiare la comisii, dar cauza a fost suspendată pe aceleaşi motive. Şi ei au dreptul la recurs. În plus, în cazul celor de mai sus, clubul a contraatacat încercând să-i sancţioneze la Comisia de Disciplină, dar cererea de ratificare a fost respinsă de Liga Profesionistă, deoarece cei din conducere nici măcar nu au plătit taxa de judecată.
În ceea ce priveşte plângerea celor de la ACS Timişoara care contestau dreptul de joc al fotbaliştilor Cristian Sîrghi şi Victor Astafei la meciul direct, Oţelul a avut din nou câştig de cauză. CNSL a decis că cei doi puteau evolua fără probleme, deoarece se aflau sub contract cu echipa noastră la data jocului, cum se întâmplă de altfel şi acum. Bănăţenii au termen 5 zile să facă recurs, dar şansele de a câştiga meciul cu 3-0 la “masa verde” şi de a rămâne în prima ligă în detrimentul Oţelului par nule!

dunareabatrana.ro
 

Link to comment
Share on other sites

Gabi Giurgiu s-a transferat in Israel

Fostul mijlocas al Otelului, jucator care de altfel a fost si primul capitan al echipei in sezonul trecut, s-a transferat in Israel. El a ajuns la fosta echipa a lui Viorel Tanase, Maccabi Netanya, propus de impresarul Bogdan Mara. Gabi Giurgiu a plecat de la Otelul liber de contract, dupa ce a refuzat semnarea unui nou angajament cu formatia noastra, pentru ca, spune Giurgiu, i s-a propus diminuarea la jumatate a salariului.

Link to comment
Share on other sites

Astafei s-a despărţit de Oţelul!

Plecările de la Oţelul continuă pe zi ce trece. Ultimul jucător care s-a înţeles cu oficialii clubului pentru a părăsi echipa este Victor Astafei, unul dintre jucătorii de bază. Astafei şi-a depus memoriu pentru a deveni liber de contract, însă n-a avut câştig de cauză la Camera Naţională de Soluţionare a Litigiilor. Cum Astafei e un jucător interesant pentru mai multe cluburi din Liga I şi nu numai, jucătorul de atac al Oţelului şi-a dorit să renunţe cu orice preţ la contractul cu gruparea roş-alb-albastră, date fiind condiţiile de neplată a salariilor timp de cinci luni.

În cele din urmă Astafei şi oficialii Oţelului au ajuns la un acord, iar fotbalistul va putea semna cu un alt club. Pentru a putea pleca de la Galaţi, la fel ca în cazul celorlalţi jucători pe picior de plecare, Astafei a trebuit să renunţe la banii pe care îi avea de primit. Acum se aşteaptă ca unul dintre cluburile care-l doresc pe fotbalistul cu cască să achite o sumă pentru a-l achiziţiona pe Astafei, cel care a efectuat astăzi, ultimul antrenament în culorile Oţelului.

Cu toate că a evoluat la Oţelul în perioade tulburi, Astafei a fost unul dintre cei mai apreciaţi jucători de către suporterii clubului.

dunareabatrana.ro

Link to comment
Share on other sites

Schumacher a plecat la alt club din Liga I

În aşteptarea noului antrenor al Oţelului, interimarul Constantin Schumacher a plecat deja de la Galaţi. Fostul tehnician al grupării satelit a clubului s-a înţeles cu Viitorul Voluntari, club patronat de Gheorghe Hagi, unde va fi secundul lui Bogdan Stelea. Schumacher a condus antrenamentele Oţelului de la reunirea lotului şi până astăzi, alături de Daniel Florea şi Cristian Brăneţ. În locul său, cei doi vor conduce antrenamentele echipei în continuare.

Constantin Schumacher a antrenat echipa secundă a clubului în sezonul precedent, cu care a terminat pe locul trei în play-out, cu 30 de puncte acumulate. Totuşi, Schumacher a fost şi interimar pentru două partide la echipa mare a Oţelului, reuşind două victorii! Una a fost în campionat, scor 2-1 cu FC Botoşani, iar cealaltă în Cupa României, 2-1 contra Coronei Braşov.

Altfel, în perioada următoare se aşteaptă numirea antrenorului principal, care cel mai probabil va fi de naţionalitate germană.

„Succes jucătorilor de la echipa a 2-a de la Oţelul Galaţi. Ştiu că o să ajungeţi mult mai departe. Succes jucătorilor de la echipa Oţelul Galaţi şi sper ca în curând toate problemele să se rezolve. Mulţumesc conducerii! Mulţumesc fanilor pentru susţinere şi încredere! Fortza Oţelul!”, a fost mesajul postat de Constantin Schumacher pe o reţea de socializare.

dunareabatrana.ro

Link to comment
Share on other sites

A plecat şi Florin Lovin

Ritmul de plecări pe zi a sporit şi s-a ajuns practic la plecări în fiecare oră de la Oţelul. Astăzi au fost contabilizate nu mai puţin de trei plecări. Din primul unsprezece care a reprezentat gruparea roş-alb-albastră în returul de campionat al sezonului precedent, aproape că n-a mai rămas nimeni.

După ce pe parcursul zilei de astăzi s-au oficializat despărţirile de către Constantin Schumacher, cel care a condus antrenamentele în lipsa unui principal, şi Victor Astafei, care îşi manifestase deja intenţia sa plece, a urmat o nouă veste proastă pentru gălăţeni.

A plecat şi Florin Lovin, mijlocaşul central sosit la Oţelul la începutul acestui an. Lovin a fost unul dintre jucătorii decisivi în retur, atunci când gruparea gălăţeană a reuşit să se salveze pe final de la retrogradare. Mai mult, Lovin a marcat unicul gol al celei mai importante partide a returului pentru Oţelul, din lovitură liberă, în confruntarea cu ACS Timişoara.

Deşi mai avea un an de contract cu gruparea roş-alb-albastră, Lovin a ajuns la un acord cu oficialii clubului pentru reziliere.

Singurii jucători care au evoluat constant în retur şi au rămas încă la Oţelul sunt Alexandru Tudorie şi Dan Popescu, în timp ce plecările lui Marquinhos şi Sîrghi sunt iminente.

dunareabatrana.ro

Link to comment
Share on other sites

Narcis Răducan, noul director general al FC Viitorul

Fostul director general al clubului Oţelul Galaţi, Narcis Răducan, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că începând din sezonul viitor va ocupa aceeaşi funcţie la gruparea patronată de fostul internaţional Gheorghe Hagi, FC Viitorul. "Am făcut alegerea corectă. Este unicul proiect de anvergură de acest gen din România şi sunt convins că putem face lucruri frumoase şi să ducem proiectul în etapa următoare, să-l consolidăm", a spus Răducan.

Odată cu venirea lui Răducan la FC Viitorul, fostul selecţioner al echipei naţionale sub 21 de ani, Bogdan Stelea, va fi cooptat şi el în conducerea tehnică a echipei.

După renunţarea la activitatea competiţională, Narcis Răducan a fost director sportiv al Unirea Urziceni, Steaua Bucureşti şi director general al Oţelul Galaţi.

mediafax.ro

Link to comment
Share on other sites

Remus Pascu: ”Dreptul de preempţiune la jucători nu avea la ce să ne folosească”

Directorul executiv de la Oţelul, Remus Pascu, a dezvăluit motivele pentru care o mare parte din echipa de sezonul trecut  nu a rămas la Galaţi: ”Din echipa de sezonul trecut, mulţi jucători nu erau ai Oţelului. Aveam drept de preempţiune la jucători, dar asta nu avea la ce să ne folosească, la Oţelul situaţia financiară este dificilă. Preţul de achiziţie al lui Armando Cooper ar fi fost de 500.000 euro, sumă pe care Oţelul nu îşi permite să o plătească. La Mauro Goicoechea, costurile totale ar fi trecut de 800.000 euro, sume la care Oţelul nu din rea voinţă, nu îşi permitea să cumpere aceşti jucători”.

sportgalati.com
 

Link to comment
Share on other sites

Astafei s-a despărţit oficial de Oţelul

Victor Astafei a părăsit şi oficial Oţelul, el fiind cedat gratis la Petrolul Ploieşti. Chiar dacă mai avea 2 ani de contract cu echipa noastră, mijlocaşul cu cască a putut pleca liber, după ce s-a înţeles cu cei din conducerea clubului în acest sens. El a renunţat probabil la banii pe care îi avea de luat, cât şi la procesul pe care îl intentase clubului şi s-a putut elibera astfel de înţelegerea cu formaţia de la malul Dunării.

Victoraş (27 de ani) ocupă postul de mijlocaş de bandă, putând fi folosit şi ca atacant central dacă situaţia o cere. Fotbalistul de 1,77 m înălţime şi-a început cariera în oraşul natal, la FCM Târgu Mureş, dar a mai trecut şi pe la Arieşul Turda sau Gaz Metan Mediaş, acolo unde a cunoscut şi cea mai bună perioadă a sa, marcând de 8 ori în 16 meciuri. A fost transferat de Oţelul contra sumei de 200.000 de euro şi a înscris 8 goluri în 45 de meciuri (Liga I + Cupă) după mutarea la Galaţi. Conform site-ului transfermarkt, Astafei valorează 900.000 de euro.
Chiar dacă la Galaţi nu mai era apreciat, Astafei a devenit un jucător interesant pentru mai multe cluburi din Liga I, mai ales că şi jucătorul de atac şi-a dorit să renunţe cu orice preţ la contractul cu gruparea roş-alb-albastră, date fiind condiţiile de neplată a salariilor timp de cinci luni.

Victor Astafei: ”Recent a fost ziua mea, iar acum am primit cel mai frumos cadou semnând cu Petrolul.”

Marius Nicolae (manager sportiv Petrolul): ”Ni l-am dorit pe Victor încă de anul trecut, dar cum niciodată nu este prea târziu, ne bucurăm că am reușit să-l aducem acum. Este unul dintre cei mai constanți jucători ai Ligii 1 din ultimii ani, un adevărat luptător, al cărui devotament ne va ajuta să avem un sezon așa cum îl visăm cu toții.”

dunareabatrana.ro

Link to comment
Share on other sites

Pandurii l-a transferat pe Laurenţiu Iorga

Pandurii Târgu Jiu a reuşit marţi să dea o lovitură pe piaţa transferurilor, după ce a obţinut semnătura mijlocaşului Laurenţiu Iorga, ultima oară la Astra Giurgiu. Fost campion cu Oţelul Galaţi în 2011, fotbalistul de 26 de ani a semnat un contract valabil pentru următoarele două sezoane, anunţă site-ul oficial al grupării gorjene. În Liga 1, Iorga a jucat până acum 178 de meciuri, a reuşit 21 de goluri şi a dat 15 pase de gol. Noul mijlocaş al gorjenilor are şi 7 selecţii la reprezentativa de tineret, pentru care a marcat un gol. Mijlocaşul a plecat cu lotul antrenat de Petre Grigoraş într-un stagiu de pregătire în Austria.

prosport.ro

 


Iorga, gratis la Pandurii

Împrumutul lui Cătălin Laurenţiu Iorga (26 de ani) la Astra a expirat, iar formaţia giurgiuveană nu şi-a dorit să-l mai păstreze pe mijlocaş în lot şi pentru sezonul următor. După informaţiile confuze lansate de vechea conducere, jucătorul fusese vândut contra sumei de 500.000 de euro la Astra. Numai că, la doar câteva luni distanţă, directorul executiv Remus Pascu a recunoscut că Iorga fusese împrumutat cu opţiune de cumpărare. Până la urmă nici această variantă nu a rămas în picioare, deoarece fostului campion cu Oţelul i-a expirat de fapt contractul în această vară. Aşadar el a putut pleca gratis de la Oţelul şi a fost luat deja de Pandurii Tg. Jiu, fiind dorit acolo de Petre Grigoraş antrenorul care l-a promovat în Liga I chiar la Galaţi.

dunareabatrana.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.