dcp100168 Posted May 2, 2014 Share Posted May 2, 2014 Turneu de tenis de 10.000 de euro la GalaţiClubul de tenis „Angero” va organiza la Galaţi, în perioada 9-18 mai, turneul internaţional de tenis pentru seniori „Ţiriac Trophy”, din categoria Futures F1, dotat cu premii totale de 10.000 de euro. Conform directorului de turneu, Ghiţă Grancea, câştigătorul va fi recompensat cu 14 puncte în clasamentul mondial şi un premiu net de 988 dolari.Organizatorii au acordat wild card-uri jucătorilor gălăţeni Andrei Crapcenco şi Artur Culicovshi, graţie cărora aceştia vor putea intra direct pe tabloul principal.Competiţia se va desfăşura pe cele 8 terenuri ale Bazei Sportive ICMRS Galaţi: în perioada 9-12 mai vor fi meciurile de calificare, urmând ca apoi să înceapă duelurile de pe tabloul principal. Finala la dublu va avea loc în 17 mai şi finala la simplu în 18 mai.Turneul este organizat sub egida Federaţiei Internaţionale de Tenis (ITF), înscrierile urmând să se încheie la sfârşitul săptămânii Cheltuielile organizatorice, estimate în jur de 10.000 de euro vor suportate de către municipalitate, consilierii locali aprobând acest proiect în şedinţa de miercuri seară.În acest an, în Galaţi va mai avea loc un alt turneu de aceeaşi amploare din circitul ITF, de data aceasta feminin, care se va desfăşura în luna iulie, în organizarea Viva Sport Club.viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted May 5, 2014 Author Share Posted May 5, 2014 Gianluigi Quinzi - favoritul turneului de la GalaţiÎn perioada 9-18 mai, clubul de tenis „Angero”, organizează la Galaţi, la arena ICMRS (de lângă Turnul de Televiziune), prima ediţie a turneului internaţional de seniori „Ţiriac Trophy”. Turneul se desfăşoară sub egida ITF, Federaţia Internaţională de Tenis, şi face parte din categoria Futures F1. Competiţia este dotată cu premii totale în valoare de 10.000 de euro, iar câştigătorul turneului va obţine un premiu de 988 de dolari şi 14 puncte în clasamentul mondial.Pe tabloul principal al competiţiei sunt 18 sportivi, iar cel mai bine clasat estre italianul Gianluigi Quinzi, locul 340 mondial. Tenismenii români de pe tabloul principal sunt: Patrick Ciorcilă - locul 356 mondial, Petru Alexandru Luncanu - 764, Vasile Antonescu - 902, Robert Coman - 1.094, Andrasz Szekely - 1.097, Bogdan Ionuţ Apostol - 1.099, Dragoş Dima - 1.106, Dragoş Cristian Mitrea - 1.126, Alexandru-Daniel Carpen - 1.338. Conform directorului turneului, Ghiţă Grancea, organizatorii au acordat wild carduri pentru gălăţenii Artur Culicoschi şi Andei Crapcenco.Între 9 şi 12 mai se vor disputa meciurile de calificare, urmând ca până pe 18 mai să se dispute meciurile de pe tabloul principal. Finala la dublu va avea loc în 17 mai, atunci când este programat şi un meci demonstrativ. La simplu, finala turneului este programată pe 18 mai.Pentru toate meciurile din cadrul turneului, intrarea spectatorilor este liberă.sportgalati.com Link to comment Share on other sites More sharing options...
gelu Posted May 6, 2014 Share Posted May 6, 2014 A mai ramas ceva din baza sportiva? Stiu ca o mutilasera, au acoprit la un moment dat unul din terenuri pentru a-l transforma in teren de fotbal, terenurile acoperite erau vai de ele .... samd.Pacat! Era o baza superba.Asa e cand un imbecil (in cazul de fata Coman) ajunge in capul mesei! In 15 a distrus un patrimoniu fantastic. El si geniul Marinescu! Link to comment Share on other sites More sharing options...
Mikka Posted May 6, 2014 Share Posted May 6, 2014 Misto ca pe banii Primariei un privat "organizeaza" ceva care se mai cheama si... "Tiriac Trophy".Aferim, bre! Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted May 6, 2014 Author Share Posted May 6, 2014 Tabloul principal de la „Ţiriac Trophy” Galaţi1.Gianluigi Quinzi, Italia, 340 mondial2.Maxim Dubracenco, Republica Moldova, 356 mondial3.Patrick Ciorcilă, România, 589 mondial4.Andrei Ciumac, Republica Moldova, 757 mondial5.Petru-Alexandru Luncanu, România, 764 mondial6.Gibril Diarra, Austria, 822 mondial7.Jack Carpenter, Marea Britanie, 845 mondial8.Vasile Antonescu, România, 902 mondial9.Samuel Bensoussan, Franţa, 904 mondial10.Arsenije Zlatanovic, Serbia, 981 mondial 11.Robert Coman, România, 1.094 mondial 12.Andras Szekely, România, 1.097 mondial13.Bogdan Ionuţ Apostol, România, 1.099 mondial14.Dragoş Dima, România, 1.106 mondial 15.George Von Nassow, Germania, 1110 mondial 16.Dragoş Cristian Mitrea, România, 1.126 mondial17.Lucas Zweili, Elveţia, 1.305 mondial18.Alexandru Daniel Carpen, România, 1.338 mondialWild card: Artur Culicovschi, România Wild card: Andrei Carpcenco, România Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted May 9, 2014 Author Share Posted May 9, 2014 Lucas Pouille, 189 ATP, joacă în calificări la GalaţiTurneul internaţional de seniori “Ţiriac Trophy” va porni sâmbătă, 10 mai, de la ora 11.00, la baza sportivă ICMRS. Alexandru Mihai Dumitrescu, supervizorul ITF, a stabilit ţintarul calificărilor, urmând ca sâmbătă să se dispute cele şase partide din primul tur: Toni Stoica - Alexandru Grigorescu, Vlad Anghel - Tudor Bilciurescu, Sorin Roşca - Dean Octavian Dumitru (toate trei pe Terenul Central), Mihai Gabriel Goria - Vlad Corneliu Pop, Radu Andrei Stelian - Rareş Florin Mercean (ambele pe Terenul 1) şi George Botezan - Sergiu Rogoveanu (Terenul 5).Surpriza calificărilor e reprezentată de înscrierea francezului Lucas Pouille (are în palmares o calificare în turul secund la Roland Garros, în 2013), locul 189 mondial. Pouille va juca direct din turul doi, alături de alţi patru tenismani străini: Luca Maragaroli (Elveţia, locul 984), Alexander Cozbinov (Rep. Moldova), Ilie Babinciuc (Rep. Moldova) şi Nikki Roenn (Marea Britanie). Tot în turul doi al calificărilor vor evolua gălăţenii Radu Matei Lupu şi Marius Frosa (ambii cu WildCard), dar şi alţi 19 români: Septimiu Frăţilă, Radu Roan Popa, Ilie-Aurelian Giurgiu, Ioan Farcaş (locul 2.041 ATP), Teodor Leahu, Alexandru Mihai Maru, Mircea-Alexandru Jecan (locul 2.143), Sergiu Ioan Bucur, Claudiu Mircea, Florin Barbu, Vlad Protopopescu, Mihai Laurenţiu Bălaşa, Vladimir Filip, Cosmin Onţică, Ciprian Onufrei, Nicolae-Răzvan Lupsescu, Andreas Bracaci, Alexandru Grigoriţă şi William Emanuel Birău.La turneu participă, în total, 60 de tenismani, din nouă ţări. Cel mai bine clasaţi sportivi de pe tabloul principal sunt: Gianluigi Quinzi (Italia, locul 340) şi Maxim Dubarenco (Moldova, locul 356).Meciurile din calificări se vor disputa în perioada 10-12 mai.Tragerea la sorţi pentru meciurile de pe tabloul principal va avea loc luni, 12 mai, de la ora 16.00.sportgalati.com Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted May 11, 2014 Author Share Posted May 11, 2014 Debut în calificările „Ţiriac Trophy”La „Arena ICMRS” au debutat calificările turneului internaţional „Ţiriac Trophy”. În prima zi s-au disputat şase meciuri, înregistrându-se rezultatele:Tudor Birciuleacu - Vlad Aghel 7-5, 1-6, 7-5Toni Stanca - Alexandru Grigorescu 2-6, 1-6Vlad Corneliu Pop - Mihai Gabriel Goria 6-0, 6-0Rareş Florin Mercean - Radu Andrei Stelian 2-6, 4-6Sergiu Rogoveanu - George Botezan 2-6, 7-6 (2), 7-5Sorin Roşca - Dean Octavian Dumitru 6-1, 6-0 Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted May 11, 2014 Author Share Posted May 11, 2014 Rezultate din turul al doilea al calificărilorTurneul internaţional de seniori „Ţiriac Trophy” a ajuns în ultima fază a calificărilor. Iată rezultatele din turul al doilea:Lucas Pouille (Franţa, locul 189 ATP) - Tudor Bilciulescu 6-1, 6-0;Radu Matei Lupu - Septimiu Frăţilă 6-1, 6-0;Luca Margaroli (Elveţia, locul 984) - Alexandru Grigorescu 6-4, 6-3;Ilie-Aurelian Giurgiu - Radu Roan Popa 6-1, 6-3;Teodor Lehău - Ioan Farcaş (locul 2.041) 6-1, 6-1;Marius Frosa - Alexandru Mihai Măru 7-5, 6-1;Vlad Corneliu Pop - Mircea Jecan (locul 2.143) 7-5, 6-0;Sergiu Ioan Bucur - Claudiu Mircea 7-5, 7-6 (10);Radu Andrei Stelian - Florin Barbu 6-3, 6-1;Vlad Protopopescu - Mihai Laurenţiu Bălaşa 6-2, 6-1;Vladimir Filip - Cosmin Onţică 4-6, 6-3, 6-3;Nicolae Răzvan Lupşescu - Ciprian Onufrei 6-0, 6-0;Alexander Cozbinov (Moldova) - Sorin Roşca 7-5, 6-4;Ilie Babinciuc (Moldova) - Andreas Bracaci 6-2, 6-3;Sergiu Rogoveanu - Alexandru Gogoriţă 7-5, 6-3;Nikki Roenn (Marea Britanie) - William Emanuel Birău 6-3, 6-2.Ultima fază a calificărilor va avea loc luni, 12 mai, cu începere de la ora 10.00, când se vor disputa următoarele partide: Lucas Pouille - Radu Matei Lupu; Luca Margaroli - Ilie Aurelian Giurgiu, Vladimir Filip - Nicolae-Răzvan Lupşescu, Radu Andrei Stelian - Vlad Protopopescu, Teodor Lehău - Marius Frosa, Sergiu Rogoveanu - Nikki Roenn, Vlad Corneliu Pop - Sergiu Ioan Bucur, Alexander Cozbinov - Ilie Babinciuc.Tragerea la sorţi a partidelor de pe tabloul principal va avea loc tot luni, de la ora 16.00. Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted May 12, 2014 Author Share Posted May 12, 2014 Meciurile de pe tabloul principal“Ţiriac Trophy”, turneul internaţional de seniori, a ajuns la faza partidelor de pe tabloul principal, luni, 12 mai, având loc tragerea la sorţi. Iată partidele din faza şaisprezecimilor: Lucas Pouille (Franţa, locul 189 ATP) -Tom Allen (Marea Britanie, 1.497), Andras Szekely (1.097) - Alexandru Carpen (1.338), Lucas Zweili (Elveţia, 2.179) - Mohd Assri Merzuki (Malaezia, 1.438), Vlad Protopopescu - Samuel Bensoussan (Franţa, 903), Maxim Dubarenco (Moldova, locul 358) - Andrei Crapcenco, Bogdan Borza - Vasile Antonescu (România, 905), Robert Coman (România, 1.094) - Sergiu Ioan Bucur, Teodor Nicolae Martin (România, 1.665) - Girbil Diarra (Austria, 815), Andrei Ciumac (Moldova, 784) - Dragoş Cristian Mirtea (1.127), Berk Iliescu (Turcia, 1.714) - Andrei Ştefan Apostol (1.341), Sergiu Rogoveanu - Vladimir Filip, Dragoş Dima (1.103) - Petru Alexandru Luncanu (722), Jack Carpenter (Marea Britanie, 888) - Andrei Cociasu (1.949), Andrei Patrui - Teodor Leahu, Artur Culicovschi - Ilie-Aurelian Giurgiu, Alexander Cozbinov (Moldova) - Gianluigi Quinzi (Italia, 356).* Gălăţenii Marius Frosa şi Radu Matei Lupu, care s-au aflat în calificări, au pierdut în ultimul tur, cu Teodor Leahu (7-6, 4-6, 6-2), respectiv, cu Lucas Pouille (6-4, 6-1). Gălăţenii rămaşi în concurs sunt Andrei Crapcenco şi Artur Culicovschi.* S-au stabilit şi cele opt partide ale probei de dublu: Andrei Ciumac / Maxim Dubarenco (Moldova, locul 1169) - Robert Coman/ Dragoş Cristian Mirtea, Tom Allen/ Jack Carpenter (Marea Britanie) - Berk Iliescu/ Radu Roan Popa (Turcia/ România), Patrick Grigoriu/ Andras Szekely (2.338) - Ilie-Aurelian Giurgiu/ Mircea-Alexandru Jecan, Ciprian Onufrei/ Nikki Roenn (România/ Marea Britanie) - Artur Culicovschi/ Marius Frosa, Andreas Bracaci/ Alexandru Grigorescu - Sergiu Ioan Bucur/ Claudiu Mircea, Bogdan Borza/ Andrei Patrui - Dragoş Dima/Petru-Alexandru Luncanu (2.372), Ilie Babinciuc/Alexander Cozbinov (Moldova, 3.169) - Lucian Gheorghe/ Teodor Nicolae Martin (3.027) şi Andrei Ştefan Apostol/ Mohd Assri Merzuki (România/ Malezia) - Vasile Antonescu/ Alexandru Carpen (1.725). Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted May 13, 2014 Author Share Posted May 13, 2014 Lucas Pouille a părăsit turneul din cauze medicaleProba de dublu din cadrul turneului de la Galaţi şi-a decis calificaţii în faza sferturilor de finală. Iată rezultatele celor opt partide disputate astăzi:Andrei Ciumac/ Maxim Dubarenco (1) - Robert Coman/ Dragoş Cristian Mirtea 6-2, 6-3;Tom Allen/ Jack Carpenter - Berk Iliescu/ Radu Roan Popa 6-3, 6-0;Ilie Aurelian-Giurgiu/ Mircea-Alexandru Jecan - Patrick Grigoriu/ Andras Szekely (3) 6-1, 7-5;Artur Culicovschi/ Marius Frosa - Ciprian Onufrei/ Nikki Roenn 6-1, 6-1;Andreas Bracaci/ Alexandru Grigorescu - Sergiu Ioan Bucur/ Claudiu Mircea 7-5, 7-5;Dragoş Dima/ Petru-Alexandru Luncanu - Bogdan Borza/ Andrei Pătrui 6-2, 6-3;Lucian Gheorghe/ Teodor Nicolae Marin - Ilie Babinciuc/ Alexander Cozbinov 5-7, 6-4 [10-7];Vasile Antonescu/ Alexandru-Daniel Carpen (2) - Andrei Ştefan Apostol/ Mohd Assri Merzuki 6-2, 6-3.* S-au disputat şi patru partide în turneul de simplu, contând pentru calificarea în optimile de finală. S-au înregistrat următoarele rezultate: Lucas Pouille (1) - Tom Allen 6-1, 6-4; Lucas Zweili - Mohd Assri Merzuki 7-6(8), 6-1; Andrei Ştefan Apostol - Berk Iliescu 6-2, 6-1; Andrei Pătrui - Teodor Leahu 4-6, 6-2, 6-2.Din păcate, deşi s-a calificat în optimi, favoritul numărul 1 al turneului în proba de simplu, francezul Lucas Pouille, a abandonat turneul, după ce a acuzat dureri la stomac. Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted May 15, 2014 Author Share Posted May 15, 2014 Gălăţenii au părăsit proba de simpluDupă o pauză de o zi provocată de vremea nefavorabilă, turneul internaţional de seniori desfăşurat la Galaţi a revenit cu partide de pe tabloul principal, la proba de simplu. Cei doi gălăţeni de pe tabloul principal, Artur Culicovschi şi Andrei Carpcenco, au fost învinşi de Ilie Aurelian Giurgiu, respectiv, Maxim Dubarenco.Iată rezultatele complete din şaisprezecimi, partide desfăşurate joi: Andrei Ciumac (5) – Răzvan Andrei Mirtea 6-2, 6-1; Samuel Bensoussan (8) – Vlad Protopopescu 6-1, 6-2; Alexandru-Daniel Carpen – Andras Szekely 6-3, abandon; Vasile Antonescu – Bogdan Borza 6-4, 6-4; Jack Carpenter – Andrei Cociasu 7-5, 6-3; Robert Coman – Sergiu Ioan Bucur 6-3, 6-1; Teodor Nicolae Marin – Gibril Diarra (6) 6-4, 6-2; Maxim Dubarenco (3) – Andrei Crapcenco 6-3, 6-2; Sergiu Rogoveanu – Vladimir Filip 6-3, 6-4; Petru-Alexandru Luncanu (4) – Dragoş Dima 6-1, 7-5; Ilie Aurelian Giurgiu – Artur Culicovschi 7-6, 6-4; Gianluigi Quinzi (2) – Alexander Cozbinov 6-0, 6-1.sportgalati.com Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted May 17, 2014 Author Share Posted May 17, 2014 Gălăţenii au fost eliminaţi şi la dubluTurneul internaţional de tenis "Ţiriac Trophy” s-a încheiat pentru dublul gălăţean Artur Culicovschi - Marius Frosă, învins de perechea Ilie-Aurelian Giurgiu - Mircea-Alexandru Jecan, scor 4-6, 3-6, în turul al doilea. Rezultatele zilei de vineriOptimi, simplu:Robert Coman - Teodor Nicolae Marin 6-4, 6-4;Vasile Antonescu - Maxim Dubarenco (3) 6-4, 6-0;Gianluigi Quinzi (2) - Ilie-Aurelian Giurgiu 6-1, 6-3;Petru-Alexandru Luncanu (4) - Sergiu Rogoveanu 6-2, 6-1;Sferturi, simplu:Vasile Antonescu - Robert Coman 6-2, 6-1;Gianluigi Quinzi (2) - Jack Carpenter (7) 6-1, 7-6 (5);Petru-Alexandru Luncanu (4) - Andrei Ştefan Apostol 6-1, 6-1;Samuel Bensoussan (8) - Alexandru-Daniel Carpen 6-4, 6-1;Sferturi, dublu:Ilie-Aurelian Giurgiu/ Mircea-Alexandru Jecan - Artur Culicovschi/ Marius Frosa 6-4, 6-3;Andrei Ciumac/ Maxim Dubarenco (1) - Tom Allen/ Jack Carpenter 6-0, 6-1;Dragoş Dima/ Petru-Alexandru Luncanu (4) - Andreas Bracaci/ Alexandru Grigorescu 6-2, 6-4;Semifinale, dublu:Andrei Ciumac/ Maxim Dubarenco (1) - Ilie-Aurelian Giurgiu/ Mircea-Alexandru Jecan 4-6, 6-2, 10-7 Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted May 17, 2014 Author Share Posted May 17, 2014 Finală româno-italiană la turneul de la GalaţiTurneul internaţional de tenis pentru seniori de categorie Futures de la Galaţi, “Ţiriac Trophy”, dotat cu premii totale de 10.000 de euro şi organizat de clubul Angero, are programată finala la simplu duminică, de la ora 11.30. Pe terenul central al bazei sportive ICMRS se vor întâlni Vasile Antonescu (locul 902 în clasamentul mondial) şi italianul Gianluigi Quinzi (locul 340). În semifinale, disputate sâmbătă, Antonescu l-a învins pe francezul Samuel Bensoussan (favoritul număr 8), scor 6-4, 7-6, în timp ce Quinzi a dispus de Petru-Alexandru Luncanu, scor 6-1, 6-2. Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted May 18, 2014 Author Share Posted May 18, 2014 Gianluigi Quinzi a câştigat turneul de la GalaţiTurneul internaţional de seniori desfăşurat la baza ICMRSG timp de o săptămână a avut învingători străini, dar cu foarte mulţi români în prim-planul competiţiei. La simplu s-a impus italianul Gianluigi Quinzi (locul 340 ATP, favorit numărul 2), în faţa lui Vasile Antonescu (906 ATP), scor 6-3, 2-6, 6-2. Învingătorul s-a ales cu un premiu de 1.200 de dolari şi 14 puncte ATP.Vasile Antonescu s-a aflat şi în finala de dublu, acolo unde a făcut cuplu cu Alexandru-Daniel Carpen. Românii, favoriţi numărul 2 (locul 1.725 ATP), au cedat în faţa moldovenilor Andrei Ciumac/ Maxim Dubarenco, favoriţi numărul 1 (locul 1.169 ATP). Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now