Jump to content

O firmă din Satu Mare a câştigat licitaţia pentru curăţenia Galaţiului


 Share

Recommended Posts

O firmă din Satu Mare a câştigat licitaţia pentru curăţenia Galaţiului

Deoarece numărul angajaţilor Ecosal care asigură curăţenia pe străzile oraşului este relativ redus, fiind vorba doar de 60 de persoane care primesc salariul minim pe economie, măsura gândită de municipalitate pentru creşterea numărului de măturători nu a fost angajarea de personal, ci organizarea unei licitaţii de către Primăria Galaţi, licitaţie care a avut loc pe data de 15 aprilie, dar care încă nu a dat roade.

Astfel, potrivit directorului Ecosal, Ionuţ Pucheanu, numărul măturătorilor nu poate asigura o curăţenie corespunzătoare în toate zonele oraşului, motiv pentru care a fost organizată o licitaţie pentru achiziţia de forţă de muncă temporară, la care s-au prezentat 4 firme şi care a fost câştigată de o societate din Satu Mare. „După desemnarea firmei câştigătoare au fost depuse contestaţii, iar la ora actuală procedura este blocată”, a declarat directorul general al Ecosal.
Conform organigramei Ecosal aprobate în cadrul şedinţei de marţi a Consiliului Local, pe statele de plată ale societăţii se află 295 de angajaţi, dintre care 14 ocupă posturi de conducere. Chiar dacă numărul măturătorilor este mic, totuşi se pot vedea angajaţi ai Ecosal care fac curăţenie în diferite zone din oraş chiar şi după-amiaza sau seara, lucru care este de apreciat.

monitoruldegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

Ecosal nu poate curăţa tot Galaţiul

* Din 295 de angajaţi, Ecosal are doar 58 de posturi contractuale pentru salubrizarea străzilor * Din acest motiv, Primăria trebuie să angajeze firme private pentru a acoperi necesarul de oameni pentru salubrizarea stradală * Potrivit directorului Ecosal, Ionuţ Pucheanu, mecanizarea curăţeniei stradale ar fi o soluţie pentru lipsa oamenilor * Beneficiarii venitului minim garantat se fofilează când vine vorba de muncă în folosul comunităţii

 

Legea privind reducerea cheltuielilor din sistemul bugetar a adus Serviciul Public Ecosal în situaţia în care, din 465 de angajaţi, cât avea înainte de a intra legea în vigoare, să ajungă la doar 295. Măsura de reducere a numărului de angajaţi nu a fost urmată de o reducere proporţională a volumului activităţilor atribuite SP Ecosal. Astfel, dacă luăm în considerare că 14 posturi din cadrul Ecosal sunt de conducere, iar restul oamenilor sunt distribuiţi pe mai multe sectoarele de activitate, respectiv menaj (salubrizare stradală, precolectare, colectare, transport, cosit în interiorul cartierelor, ecarisaj, reparaţii urbane), auto, construcţii, depozitare, care a preluat tot ce a fost pe investiţia ISPA, şi Serviciul de ecarisaj, curăţeniei stradale îi revin propriu-zis doar 58 de oameni, potrivit directorului Serviciului Ecosal.

Ceea ce a făcut ca Primăria să organizeze în ultimii ani licitaţii pentru achiziţia forţei de muncă. Aşadar, anul trecut a fost semnat un contract pentru forţă de muncă temporară, pe o perioadă de un an, în valoare de 6 milioane de lei. Anul acesta a fost organizată o altă licitaţie, în acest sens, pe 15 aprilie, în schimb după ce a câştigat o firmă din Satu Mare, ceilalţi participanţi la licitaţie au hotărât să conteste rezultatul, făcând ca acum procedură să fie blocată la CNSC.

Cu firmă angajată şi tot nu acoperă oraşul

Cu tot cu oamenii angajaţi prin licitaţia de anul trecut, de la firma Catlidi SRL, cu tot cu oamenii care au plecat din Serviciul Public Ecosal, în urma restructurării, la pieţe, şi care se ocupă şi ei de curăţenie sub cupola Ecosal, potrivit şefului secţiei Menaj, Vasile Taşcă, la salubrizare stradală există număr total de 262 persoane. Însă la muncă sunt 190 - 200 de oameni, din cauza concediilor şi liberelor. „Unii lucrând sâmbăta şi duminica, trebuie să le dăm şi libere. Deci sunt 200 de oameni care mătură, care colectează deşeurile, care fac salubrizare suplimentară la punctele de gunoi, cei care fac salubrizare stradală la depozite stradale clandestine, în două schimburi. Dar mai este şi o echipă de 32 de oameni care fac curăţenie în interiorul cartierelor şi care intervin la nevoie”, ne-a explicat şeful secţiei Menaj. Cu toate că secţia Menaj funcţionează cu 200 de oameni, directorul Ecosal, Ionuţ Pucheanu, recunoaşte că nici aceştia nu sunt de ajuns. „Sunt zone pe care nu reuşim să le abordăm cu o frecvenţă îndestulătoare, în special zonele limitrofe. Nici nu pot angaja 1.000 de oameni, pentru că nu sunt bani. Galaţiul a fost gândit concentric, plecăm de la zona de centru, care trebuie să aibă o frecvenţă zilnică, în schimb pentru cartiere avem unu, doi oameni permanent care asigură o minimă curăţenie, iar la curăţenia stradală pe cartier se intră săptămânal”, ne-a declarat şeful Serviciului.

O soluţie de viitor - mecanizarea curăţeniei

Din punctul de vedere al directorului Ecosal, o alternativă de viitor pentru soluţionarea lipsei oamenilor ar fi suplimentarea pe partea de dotări, respectiv achiziţionarea a cât mai multe măturători stradale pentru carosabil şi trotuare. „Am primit patru măturători stradale, achiziţionate de Primărie în iarnă, iar pentru trotuare am mai avea alte patru, care ar trebui să fie în curs de achiziţie la Primărie. Sper că, odată cu venirea lor, să putem interveni pe străzi cu măturatul mecanizat, să extragem personalul de acolo şi să îl redistribuim pe zonele pe care nu le-am abordat sau să ridicăm frecvenţa salubrizării. Targetul nostru este să ajungem la gradul de civilizare al statelor din vestul Europei. Sunt şi acolo oameni cu mătura în mână, dar sunt câte unul, doi, care ajută în general partea de mecanizare”, ne-a mai spus directorul.
În acelaşi timp, acesta a mai explicat că, ideea ca la nivelul societăţii Gospodărire Urbană să se înfiinţeze o secţie de salubrizare stradală, pentru a ajuta oamenii Ecosal, nu ar fi propice, pentru că nu ar mai exista un control asupra execuţiei lucrărilor. „Gospodărire Urbană nu poate constitui un sector de salubrizare a străzilor în cadrul acesteia, din acelaşi motiv pentru care nici Ecosalul nu face un departament pentru plantat flori. Măcar ştii pe cine tragi la răspundere. Separarea pe segmente de activitate duce la un control mai bun al executării lucrărilor”, a explicat acesta.
Chiar dacă, potrivit legii, beneficiarii venitului minim garantat ar trebui să presteze un anumit număr de ore în folosul comunităţii, potrivit directorului cei mai mulţi dintre ei îşi găsesc tot felul de scuze, fie medicale, fie de altă natură. „Unii ajută Primăria pe anumite sectoare, dar cei mai mulţi au scuze”, a conchis şeful Ecosal.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.