Jump to content

Copil omorât de calul familei


dcp100168

Recommended Posts

Copil omorât de calul familei

Durere fără margini pentru o familie din comuna Drăgăneşti. Băiatul,  în vârstă de numai cinci a fost lovit de calul familiei, cu copita, în cap. Totul s-a întâmplat în gospodăria familei. Micuțul se juca, aseară împreună cu sora lui în spatele casei. Mama lor era în apropiere, mulgea vaca și îi și supraveghea pe micuți. La un moment dat, băiatul a luat o nuia și a atins calul, în joacă. Animalul s-a speriat și l-a lovit pe micuț cu copita. Micuțul a căzut inconștient. Mama băiatului l-a luat în brațe și a început să strige după ajutor, pe uliță. Un vecin a sunat la 112, iar o ambulanță l-a transportat de urgență pe băiat la Spitalul din Tecuci.

„Au fost dirijați inițial colegii paramedici de la SMURD, au preluat un copil aflat în comă, cu un traumatism cranio-cerebral grav  care l-au adus la Tecuci. De la Tecuci a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanță pentru transfer spre Galați. A fost adus la Spitalul de pediatrie din Galați, unde după efectuarea unei tomografii computerizate a fost dus la Spitalul de Urgență cu diagnosticul de fractură cu înfundare, în zona parietală dreaptă, comă”, a declarat dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciului de Ambulanță Galați.

Tatăl copilului este înmărmurit de durere. Abia mai poate să se țină pe picioare. „Avem calul de 6 ani și era tare blând. Niciodată nu a mușcat sau a lovit pe cineva cu copita. Nu l-am potcovit niciodată, până acum câteva zile. Și băiatul îl iubea și de asta se apropia de el”, a spus cu ochii în lacrimi Ion Măgureanu, tatăl copilului.

Deși copilul a fost băgat în operație, iar neorochirurgii s-au chinuit mai bine de trei ore să-i salveze viața, trupul firav al băiatului a cedat. Părinții copilului sunt foarte săraci și nu au bani nici pentru înmormântare. Ei vor vinde vaca și calul pentru a-l conduce pe micuț, pe ultimul drum.

presadegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

Calul ucigaş fără voie, prietenul micuţului omorât

Tragedie la Drăgăneşti. Un copil în vârstă de numai cinci a fost lovit de un cal în cap. Chiar dacă s-a intervenit rapid la faţa locului, rănile erau foarte grave. Copilul a fost adus în viaţă iniţial la Spitalul de Copii şi apoi la Spitalul de Urgenţă Galaţi. Acolo a şi fost supus unei intervenţii chirurgicale de urgenţă dar, din păcate, viaţa lui nu a mai putut fi salvată.

Ion Florin Măgureanu este băiatul care la numai 5 ani şi-a părăsit familia şi a ajuns printre îngeri, după ce a fost lovit cu o copită de calul familiei. Nenorocirea, care a avut loc la Drăgăneşti, pe un teren aflat în spatele casei familiei Măgureanu, i-a scos din minţi pe părinţi. Ion şi Aurelia Măgureanu nu înţeleg ce păcate au avut ca să îşi piardă în aşa fel cumplit copilul. Mai ales că totul nu a fost decât rodul unui accident stupid. Calul care a lovit mortal copilul, Murgu, este în familie de 7 ani.

„E un cal blând. Şi băiatul şi fetiţa de 3 ani se jucau cu el. Acum maică-sa mulgea vaca, tot pe lângă cal era. Copiii se jucau. Nu ştiu cum băiatul a luat o nuia şi a dat în cal. Era în spatele animalului. Nu a dat el tare, dar calul o fi crezut că e vreun bărzăune ceva şi a ridicat copita. În cap l-a lovit pe băiat. Ioana, fata noastră mai mică, l-a văzut că e plin de sânge şi cade şi a strigat la maică-sa. O fracţiune de secundă nu a fost în ochii ei şi uite ce s-a întâmplat. Parcă e pedeapsa lui Dumnezeu. Calul nici nu fusese potcovit până acum câteva zile. Poate că dacă nu avea potcoava nici nu era aşa rău lovit băiatul. Acum o să vând şi calul ca să am cu ce îngropa copilul. Cine ştie, poate că şi vaca. Oricum doar cu animalele astea ce mai supravieţuiam, că altfel avem un venit de doar 80 de lei”, spunea Ion Măgureanu, tatăl copilului.

Aurelia , mama copilului, e încă în stare de şoc. Mai are încă pe haine pete din sângele băiatului. De cum l-a văzut la pâmânt, a strigat după ajutor. A urmat apoi o luptă contra cronometru pentru salvarea băiatului. Au intervenit echipaje SMURD şi ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Întâi copilul a fost dus la cea mai apropiată unitate spitalicească care era Spitalul Tecuci. Şi-au dat seama că nu au cum să îl ajute, deoarece copilul era în comă şi erau semne că are o hemoragie masivă în cap. De la Tecuci a fost oprit la Spitalul de Copii, iar de acolo dus la Spitalul de Urgenţă unde era deja pregătită pentru el sala de operaţie. Trei ore a durat operaţia în care s-a luptat pentru viaţa băiatului. Lupta a fost din nefericire pierdută.

„Copilul prezenta o fractură cu înfundare în zona frontală. Practic o bucată din os intrase în creier. Din păcate nu a mai putut fi salvat”, a declarat dr. Mihai Polinschi, director Serviciul Judeţean de Ambulanţă Galaţi.

„Aşa nu pot să cred că a murit. Ieri venise la mine şi spunea că a învăţat deja să scrie şi era doar la grădiniţă. Acum voia o bicicletă, dar uite că o să îi luăm sicriu”, spunea şi Maria Mandi, mătuşa copilului mort.

Liviu Condrache, primarul din Drăgăneşti, spune însă că va avea grija ca familia, şi aşa amărâtă, să primească ajutor la înmormântare.

presagalatibraila.com

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.