Jump to content

Fapte cu iz penal descoperite la asociaţile de proprietari


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Fapte cu iz penal descoperite la asociaţile de proprietari

* Facturi decontate de mai multe ori, solduri calculate incorect, erori de calcul şi de înregistrare a chitanţelor, precum şi chitanţe falsificate * Sunt doar câteva dintre deficienţele majore descoperite de controalele primăriei, desfăşurate deocamdată la nivelul a 18 asociaţii de proprietari din Galaţi * Administratorii riscă să îşi piardă atestatul sau, mai grav, să dea socoteală în faţa legii

 

Primăria Galaţi a început o amplă operaţiune de control la asociaţiile de proprietari din oraş, în special la acele asociaţii care s-au dovedit a fi rău-platnice în anul 2013. Comisiile de control nu au stat, din câte se pare, cu mâna în sân în ultimele luni, ci au descoperit o multitudine de probleme, unele dintre ele fiind chiar de competenţa organelor de anchetă.

Debite mari, nereguli financiare mari

Controalele au început la finalul anului trecut şi au drept scop punerea în ordine a circuitului banilor pe traseul proprietari-asociaţii-furnizori. Primăria a înfiinţat nu mai puţin de 14 comisii, formate din câte doi oameni.

"Începând cu data de 15 decembrie 2013 au fost constituite 14 comisii pentru verificarea financiar-contabilă a activităţii asociaţiilor de proprietari/locatari. Comisiile, formate din economişti, îşi desfăşoară activitatea conform Dispoziţiei Primarului municipiului Galaţi nr. 3.630 din 13.12.2013. Asociaţiile selectate pentru verificare fac parte din categoria asociaţiilor cu grad scăzut de încasare şi care în anul 2013 au făcut plăţi la Apaterm în sume nesemnificative în raport cu valoarea sumelor datorate la energie termică şi apă caldă de consum", se arată într-o informare de presă a Biroului Comunicare al Apaterm.

Practic, susţin surse din cadrul furnizorului local de agent termic, s-a mers pe principiul că trebuie controlate exact asociaţiile care fac plăţi foarte mici, pentru că cei din sistem bănuiau că există o legătură strânsă între sumele mici plătite către Apaterm şi eventuale deficienţe financiar-contabile la nivelul asociaţiei. Teorie care, din câte se pare, în multe cazuri s-a şi demonstrat.

"Decontare repetată de facturi"

Asociaţia 372 a adunat un adevărat "buchet" de probleme, după cum susţin membrii comisiei care au controlat activitatea desfăşurată de administrator şi preşedinte. Iată câteva dintre acestea: "decontarea repetată a aceloraşi facturi şi în original, şi în copie; chitanţe neoperate în fişele locatarilor sau operate cu alte valori decât cele de pe chitanţă; existenţa unor facturi şi bonuri fiscale pentru diverse reparaţii de subsol şi acoperişuri care nu au fost luate în calcul la stabilirea cheltuielilor de întreţinere şi nu au fost aprobate de comitetul executiv sau de preşedintele asociaţiei", se arată în informarea de presă a Apaterm. De asemenea, comisia a mai notat faptul că, la Asociaţia 372 debitorii mari nu sunt acţionaţi în judecată, ci doar notificaţi sporadic, că soldurile din fişele locatarilor sunt incorect calculate sau că nu sunt calculate penalităţi şi, implicit, acestea nu pot fi recuperate.

Administrator dispărut fără urmă

Asociaţia 750 Perla şi Asociaţia 556 nici măcar nu au putut fi controlate din simplul motiv că administratoarea nu a fost de găsit, iar la sediu membrii comisiei de control nu au găsit niciun document. "La data deplasării la sediul asociaţiei nu s-au găsit documente justificative (chitanţiere, registru de casă, documente justificative privind plăţile) motivat că acestea erau la domiciliul administratoarei. Ulterior, controlul nu a mai fost posibil, deoarece administratoarea nu a mai fost de găsit nici la sediul asociaţiei şi nici nu a răspuns la apelurile telefonice, sustrăgându-se în mod evident acţiunii de verificare financiar-contabilă", se mai arată în documentul pus la dispoziţia presei de către Apaterm.
În schimb, la Asociaţia 534 preşedintele şi administratorul vor da socoteală pentru o problemă destul de gravă. "Există un număr de 40 de chitanţe care au fost falsificate. Au fost înregistrate ca fiind anulate în registrul de casă şi, în realitate, acestea au fost înlocuite cu chitanţe false ce totalizează suma de 13.477 lei", se mai spune în informarea Apaterm.

Şi la Asociaţia 204 a fost descoperită o deficienţă greu de explicat. Potrivit comisiei de control, există "diferenţe de 204.398 lei între sumele repartizate în listele de plată afişate şi totalul datoriei asociaţiei la furnizori".

Sume neachitate furnizorilor

La Asociaţia 560, comisia de control a întâmpinat iniţial o serie de dificultăţi, însă în cele din urmă administratoarea a colaborat şi a pus la dispoziţie actele necesare desfăşurării controlului. Deficienţele descoperite, nu neapărat grave, afectează direct Apaterm. "Încasările de la locatari în perioada 1 ianuarie 2013 - 31 martie 2013 sunt în valoare de 52.449 lei, iar administratoarea face plăţi către SC Apaterm SA doar în sumă de 88,99 lei. În luna mai, din suma totală încasată de la locatari (15.956 lei) s-a platit către S.C. Apaterm S.A. doar 4.250 lei. De asemenea, în luna iunie 2013, din suma de 17.494 lei încasată de la locatari s-a plătit către S.C. Apaterm S.A. doar 3.250 lei."
Mult mai grav este ceea ce s-a descoperit la Asociaţia 710. Potrivit comisiei de control, "s-au constatat diferenţe majore între totalul sumelor datorate de locatari conform evidenţei contabile a asociaţiei şi datoriile către furnizorii SC Apaterm S.A. si SC Apă Canal SA, care, la 31 decembrie 2013, conform extraselor de cont, este de aproximativ 300.000 lei pentru debit. Însă cea mai gravă abatere constatată este "sustragerea de sume de bani prin falsificarea unui chitanţier", după cum se mai arată în documentul pus la dispoziţie de Apaterm.

Preşedinte de asociaţie cu datorii mari

Şi Asociaţia 550 bis a strâns câteva deficienţe semnificative. Este vorba despre "existenţa unei diferenţe la soldul de casă de 7.946 lei, erori de înregistrare a chitanţelor privind încasările de la locatari, erori de înregistrare şi omisiuni de înregistrare a documentelor justificative privind plăţile efectuate", după cum au constatat membrii comisiei de verificare. De asemenea, se mai spune în documentul Apaterm, există o "diferenţă de 24.289,68 lei între totalul datoriei existente în fişele locatarilor şi soldul de plată existent numai la SC Apaterm SA".
Interesante sunt constatările echipei de control care a luat la puricat documentele Asociaţiei 371 bis. "Chitanţe neînregistrate în Registrul de Casă, registrul întocmit eronat, diferenţă la soldul de casă în valoare de 3.313 lei şi chitanţe neînregistrate în fişa locatarului", sunt doar câteva dintre problemele scoase la lumină de control. "Mai mult, preşedintele de asociaţie figurează cu debit la întreţinere în valoare de 27.534 de lei", se arată în documentul Apaterm.

Administratorii penali vor fi daţi pe mâna poliţiei

Administratorii care au fost prinşi pe picior greşit de controlul celor din Primărie vor suferi consecinţe în perioada următoare. Potrivit biroului de presă al Apaterm, societatea de unde provin cei 28 de membri ai comisiilor de verificare, în cel mai bun caz, administratorii vor fi mustraţi sau vor primi o serie de avertismente.

"Dacă deficienţele constatate sunt minore, atunci administratorii vor fi avertizaţi. De asemenea, ei vor fi obligaţi să remedieze toate problemele descoperite în urma controlului. Dacă problemele sunt grave se poate merge chiar până la ridicarea atestatului. Sigur, în anumite cazuri vorbim despre fapte de natură penală. În aceste situaţii au fost sesizate organele competente, care vor demara propriile anchete", se arată într-un răspuns al Biroului Comunicare al Apaterm.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.