dcp100168 Posted March 27, 2015 Author Posted March 27, 2015 Lotul CSM Dunărea (în finală) Portari: Otto Onodi Otto, Radu Viorel;Linia I: Szabolcs Papp, Istvan Nagy, Szabolcs Szocsz, Tamas Biro, Vitali Donika;Linia a II-a: Botond Flinta, Attila Goga, Adrian Irimia, Ede Mihaly, Attila Balint;Linia a III-a: Konstantin Riabenko, Roman Şerbatiuk, Serghei Cernenko, Levente Lorincz, Dimitri Nimenko;Linia a IV-a: Mircea Necula, Cătălin Geru - căpitan.Antrenori: Cornel Chiriţă, Marius Trandafir, Teodor Mocanu; Ai noştrii ca brazii 10 - Otto, Szabolcs, Istvan, Szabolcs, Tamas, Attila, Levente, Botond, Ede, Attila 5 - Vitali, Konstantin, Serghei, Dimitri, Roman 4 - Radu, Adrian, Mircea, Cătălin
dcp100168 Posted March 28, 2015 Author Posted March 28, 2015 Cătălin Geru: „Sunt fericit, e încununarea carierei mele”La aproape 46 de ani, Cătălin Geru şi-a trecut în palmares al 16 titlu de campion naţional, primul cu CSM Dunărea Galaţi. „Sunt extrem de fericit. Este încununarea carierei mele în care am strâns 16 titluri de campion naţional. Acesta este singurul cu Dunărea şi îmi este şi cel mai drag dintre toate”, a spus Geru la finalul meciului de la Braşov.Portarul Radu Viorel, coleg de generaţie cu Geru, spune că nici nu visat să câştige vreodată titlul cu Dunărea: „Le mulţumesc tuturor care au făcut posibil ca Dunărea să să devină campioană”.Antrenorul Marius Trandarfir spune că a crezut în echipa sa, chiar dacă nu mulţi le dădeau şanse înaintea finalei: „Vreau să-mi felicit întreaga echipă. Am pornit în finală cu şansa a doua, dar băieţii s-au autodepăşit şi au realizat o performanţă deosebită. A fot o muncă foarte grea şi vreau să le mulţumesc tuturor care au crezut în noi, care ne-au fost alături în acest sezon”.presagalati.ro
dcp100168 Posted March 29, 2015 Author Posted March 29, 2015 Ei sunt campionii RomânieiPentru prima dată de la înființarea clubului, hocheiștii de la Dunărea au obținut titlul în Liga Națională de Hochei. Iată-i pe campionii noștri:În play-off lotul gălățenilor a fost format din: Otto Onodi, portar, 21 de ani, a mai jucat pentru Sport Club Miercurea Ciuc și Ferencváros Budapesta (Ungaria). La loturile naționale, Onodi, a jucat pentru echipele U 18 și U 20 ale României, la trei ediții ale Campionatelor Mondiale. În meciul patru al finalei cu Steaua a reușit un shoot-out, după care a fost supranumit ”Otto-bloc” de suporterii gălățeni. Viorel Radu, portar, 44 de ani, a mai evoluat pentru Steaua București și Dinamo București. Împreună cu echipa națională a României a participat la numeroase ediții ale Campionatelor Mondiale. Este considerat unul dinte cei mai buni portari ai României din ultimii 20 de ani. A jucat și la mai multe ediții ale Cupei Continentale împeună cu Steaua București. Botond Flinta, fundaș, 27 de ani. Pe lângă echipele din Miercurea Ciuc, Hochei Sport Club (I și II) și HC, Botond a mai jucat pentru Alba Volan Székesfehérvár în campionatul din Austria și Ferencváros TC-Ungaria, grupare cu care a jucat în Liga Mol. În Liga Mol, Botond Flinta a jucat și cu prima echipă de la HSC Miercurea Ciuc. Botond a evoluat pentru toate echipele naționale ale României. Titlul obținut cu Dunărea nu este primul, fundașul harghitean a mai obținut alte trei titluri cu Hochei Sport Club Miercurea Ciuc. Attila Goga, fundaș, 33 de ani. A mai jucat în cariera lui la HSC Miercurea Ciuc, club cu care a cucerit mai multe titluri naționale, HC Miercurea Ciuc, Corona Brașov și Progym Gheorgheni, echipa din orașul natal. La echipele naționale a jucat la toate categoriile, U 18, U 20 și seniori, cu care a participat la mai multe ediții ale Campionatelor Mondiale. A sosit la Dunărea la începutul sezonului împreună cu ceilalți doi jucători de națională de la Sport Club Miercurea Ciuc, Flinta și Szocs. Cu mai multe prezente în Cupa Continentală, Attila Goga a fost cel mai bine clasat fundaș, în clasamentul marcatorilor, din sezonul regulat și barajul pentru semifinale. Szabolcs Szocs, atacant, 35 de ani. Fost căpitan al echipei naționale de seniori, Szabolcs Szocs a jucat în cea mai mare parte a carierei la HSC Miercurea Ciuc, cu care căștigat mai multe titluri de campion al României. Pentru un sezon, Szabolcs Szocs, a jucat și la Corona Brașov. La fel ca ceilalți doi jucători proveniți de la HSC Miercurea Ciuc, Szabolcs Szocs, a jucat la toate echipele naționale ale României ( U 18, U 20 și seniori). Szabolcs Szocs a fost cel mai bun marcator al finalei cu Steaua, în cele cinci jocuri din finală a marcat două goluri și a oferit 6 pase decisive, acumulând un total de 8 puncte. Adrian Irimia, atacant, 23 de ani. Născut și format la Galați, la clubul Dunărea, Adrian Irimia, a mai jucat în cariera lui Steaua București, echipă cu care a jucat atât în Liga Mol cât și în LNH. Campion al României în premieră. Ce poate fi mai frumos, pentru Adrian Irimia, decât un titlu de campion cu echipa la care s-a lansat.Levente Lorincz, atacant, 28 de ani, a mai jucat pentru Sport Club Miercurea Ciuc și Corona Brașov, în Liga Mol și Liga Națională de Hochei. Sezonul trecut a fost în lotul gălățenilor dar din cauza unei accidentări a evoluat foarte puțin pentru Dunărea. A fost al treilea marcator al finlei LNH, în care s-a remarcat prin golurile decisive marcate pentru Dunărea. Alături de Vitali Donika a marcat cele mai multe goluri, cinci, în finala LNH. Cătălin Geru, atacant 45 de ani. Gălățeanul Cătălin Geru a mai jucat pe lângă Dunărea la Steaua București cu care a cucerit mai multe titluri de campion. La echipele naționale a jucat la numeroase ediții ale Campionatelor Mondiale. La unul din jocurile din seria semifinală cu Corona Brașov, fosta campioană, vetemnaul căpitan a spus că dacă Dunărea se va califica în finală el se va retrage. Acum așteaptă nerăbdător jocurile din Cupa Continentală cu Dunărea. Mircea Necula, atacant, 20 de ani. A jucat doar pentru Dunărea Galați. În 2009 a jucat pentru echipa națională U 18 a României la Campionatul Mondial. campionn al României în premieră. pe parcursul sezonului a fost omul bun la toate, în lipsa fundașilor, gălățeanul Mircea Necula, atacant de meserie, a jucat și în linia fundașilor. Attila Balint, atacant, 25 de ani. La echipele de club a jucat pentru Hochei Sport Club Miercurea Ciuc cu care a câștigat mai multe titluri de campion al României, echipă cu care a jucat în Cupa Continentală, competiție rezervată echipelor campioane în care Dunărea va juca din toamna acestui an. De asemenea, cu cei de la HSC Miercurea Ciuc, Attila Balint a jucat în mai multe sezoane de Liga Mol. Balint a trecut cu brio probele din cantoanmentul de la Brașov. A debutat cu gol pentru Dunărea, în primul amical al sezonului cu Corona Wolves Brașov. După un sezon de pauză Attila Balint a revenit pe gheață și a câștigat titlul de campion cu Dunărea. Adrian Palak, (Slovacia), atacant, 24 de ani. Sezonul trecut a jucat în prima ligă din Slovacia, HK Dukla Trencin și la HK 95 Povazska Bystrica-jucător aflat în probe. În partea a doua a sezonului a stat în umbra liniei ucrainiene și a intrat de fiecare dată când a fost nevoie. În sezonul regulat și barajul pentru semifinale a fost cel mai bun marcator de la Dunărea. Vitali Donika, (Ucraina), atacant, 32 de ani. Ultima echipă la care a jucat a fost HK Sarov din Rusia în sezonul 2013-2014. Înainte să evolueze în Rusia, în sezonul 2012-2013, Vitali Donika a jucat pentru Donbass Donetsk în Ucraina, echipă cu care a evoluat în KHL (Kontinental Hockey League), unde a fost coleg cu Jaroslav Obsut, de la Corona Wolves Brașov. Tot cu Donbass Donetsk, Vitali Donika, a jucat în trei sezoane ale Cupei Continentale, competiție câștigată de ucrainieni în 2013. La echipa națională a jucat pentru toate cele trei echipe ale Ucrainei: U 18, U 20 și seniori. Alături de colegul de linie Szabolcs Szocs, a făcut un play-off extraordinar, cu cele cinci goluri marcate în finală Donika alături de Lorincz au fost cei mai buni marcatori din finală cu câte 5 goluri. Konstantin Ryabenko, (Ucraina), fundaș, 31 de ani. Sezonul trecut a jucat în Kazakhstan pentru Beibarys Atyrau. În cariera lui a mai evoluat pentru echipe din Ucraina precum: Sokil Kiev, Dinamo Kharkov, Berkut Kiev, Polonia, Stoczniowiec Gdansk și KH Sanok, sau Rusia, Krylia Sovetov 2. Pentru echipele naționale Ryabenko a jucat la trei ediții ale Campionatelor Mondiale, două la U 20 și una la seniori. Unul dintre fundașii de bază ai echipei în cele mai multe jocuri a fost în prima linie alături de colegul său ucrainian Roman Shcherbatyuk sau de Attila Goga. Dimitri Nimenko, (Ucraina), atacant 26 de ani. Ultima echipă pentru care a evoluat, înainted e Dunărea, a fost Berkut Karaganda din Kazakhstan. A mai evoluat pentru echipe din Ucraina precum: Kompanion Kiev, Donbass Donetsk I şi II, Sokil Kiev. De asemenea a mai jucat în Belarus pentru HK Gomel (I şi II). La echipa naţională a evoluat la mai multe ediţii ale Campionatelor Mondiale seniori şi juniori, ultima oară a jucat pentru Ucraina sezonul trecut la Campionatul Mondial Divizia I, Grupa A. În play-off Dimitri Nimenko a avut un aport decsiv la calificarea în finală fiind al doilea marcator al echipei. Sergei Chernenko, (Ucraina), atacant 30 de ani. Înainte de Dunărea a jucat în Ucraina la Kompanion Kiev. În cariera lui a mai jucat la echipe din Ucraina precum: Sokil Kiev (I şi II), HK Kiev sau din Suedia: Kramfors Alliansen, Lugnviks IF. La echipele naţionale a jucat pentru toate cele trei echipe ale Ucrainei (U 18, U 20, seniori), la şase ediţii ale Campionatelor Mondiale. În meciul decisiv din semifinala cu Corona Brașov, Chernenko a marcat un gol de generic. În barajul pentru semifinale a fost al doilea marcator al echipei cu 51 de puncte, 21 de goluri și 30 de pase decisive. Roman Sherbatyuk, (Ucraina), fundaș, 33 de ani. În ultimele două sezoane a jucat pentru Levy L’viv în Ucraina. Fundașul ucrainian nu a fost la prima experiență în România. Între 2002 și 2005 a jucat în Liga Națională de Hochei pentru Sport Club Miercurea Ciuc. La echipele naționale a jucat la cinci ediții ale Campionatelor Mondiale de juniori și seniori. În barajul pentru semifinale, prima fază a LNH în care a participat a acumulat 13 puncte, din 4 goluri și 9 pase decisive. În seria semifinală cu Brașovul a suferit o accidentare, după ce a primit un puc în față, ceea ce l-a făcut indisponibil în meciul patru al semifianlei cu Corona. Istvan Nagy, fundaș 33 de ani. A sosit la Dunărea înaintea meciurilor din play-off sub formă de împrumut de la Sport Club Miercurea Ciuc. În finala cu Steaua a fost al doilea cel mai bun marcator dintre fundași. Szabolcs Papp, fundaș 32 de ani. Alături de colegul său de la Sport Club Miercurea Ciuc, Istavn Nagy, cu care a jucat în prima linie la Galați, a sosit la Dunărea special pentru a întări linai fundașilor pentru play-off. Ede Mihaly, atacant 29 de ani. Unul dintre cei patru jucători ciucani care au sosit la Dunărea pentru a întări echipa înaintea play-off-ului. A marcat ”o dublă” pentru Dunărea în victoria 7-0 din meciul patru al finalei cu Steaua. Tamas Biro, atacant 23 de ani. Jucător sosit la Dunărea special pentru duelurile din play-off cu Corona Brașov și Steaua București. În finala mare a acumulat patru puncte pentru Dunărea, din 3 pase decsive și un gol. În seazonul regulat și barajul pentru semifinale pentru Dunărea au mai jucat: Lucian Hangan, portar, 25 de ani, pe lângă Dunărea a mai jucat pentru Steaua București în LNH și Liga Mol. În sezonul recent încheiat a reușit un shoot-out, în unul din meciurile cu Sportul, împreună cu ”Otto-bloc” Alexandru Munteanu, fundaș, 20 de ani. Produs din pepiniera clubului Dunărea. A jucat pentru Dunărea Galați cât și pentru echipa națională U 18 a României.Anton Cristian Popa, atacant, 20 ani, jucător crescut la Dunărea Galați la Centrul de Copii și Juniori. Internațional U 18 și U 20. La fel ca Gabriel Spridon a fost dorit de alte echipe din LNH dar a ales Dunărea Galați.Valentin Vlase, atacant, 30 de ani. În cariera sa a jucat pentru o sigură echipă, Dunărea GalațiNicușor Horghidan, atacant, 19 ani, produs al Centrului de Copii și Juniori al Clubului Sportiv Municipal Dunărea Galați.Paul Burada, atacant, 48 de ani, decanul de vârstă al echipei. Pe lângă Dunărea a mai jucat pentru Steaua București și Sportul Studențesc București. La echipele naționale a jucat la mai multe ediții de Campionate Mondiale. În sezonul în care Dunărea a câștigat titlul, Burada a jucat în 9 meicuri. Bogdan Neagoș, atacant, 26 de ani. Până la Dunărea, a evoluat în cariera lui doar la Progym Gheorgheni, Progym fiind echipa din orașul natal. Sosit la Dunărea în vară, Bogdan Neagoș a jucat în sezonul regulat și barajul pentru semifinale. În sezonul regulat a jucat în zece meciuri, a marcat un gol și a oferit o pasă decisivă. Levente Szekely Csata, fundaș, 21 de ani, a mai jucat pentru Progym Gheorgheni și Sport Club Miercurea Ciuc U 18. În sezonul regulat a evoluat în toate cele zece jocuri și a acumulat un punct. Mihai Horghidan, fundaș, 19 ani, produs al Centrului de Copii și Juniori al Clubului Sportiv Municipal Dunărea Galați. În prima parte a sezonului a jucat în 4 meciuri și a marcat două goluri.Felician Secuianu, fundaș, 38 de ani, a jucat dor pentru Dunărea Galați. Are în palmares un Campionat Mondial de juniori sub 18 ani, cu echipa națională a României.Alin Daniel Rusu, fundaș, produs al Centrului de Copii și Juniori al Clubului Sportiv Municipal Dunărea Galați. În cariera lui a jucat la Campionatul Mondial U 18 cu echipa națională a României. Marius Adrian Stoian, portar, 19 ani, a mai evoluat pentru echipele de juniori ale Clubului Sportiv Municipal Dunărea Galați. În acest campionat a apărut pe gheață în câteva jocuri din prima parte a sezonului. Gabriel Spiridon, atacant, 19 ani, produs al Centrului de Copii și Juniori al clubului Dunărea, cu mai multe prezențe la Campionatele Mondiale U 18. S-a retras din activitate pe parcursul sezonului. Istvan Sprencz, fundaș, 29 de ani. A evoluat pentru Dunărea în trei jocuri din sezonul regulat.Josef Adorjan, fundaș, 40 de ani. Pentru Dunărea a jucat în 11 meciuri. În cariera s-a Adorjan a jucat la aproape toate echipele din LNH: Dunărea, Corona Brașov, Progym Gheorgheni, Sport Club Miercurea Ciuc sau Steaua București. Ladislav Rytnauer, (Cehia) atacant, 34 de ani. După ce finlandezii au părăsit echipa la Galați au revenit jucătorii din Cehia. Atacantul Ladisalv Rytnauer a jucat pentru Dunărea în zece mecuri în care a acumulat 21 de puncte, 8 goluri și 13 pase decsive.Michal Jeslinek, (Cehia) atacant, 35 de ani. A jucat pentru Dunărea în câteva meciuri din sezonul regulat în care s-a făcut remarcat. De la Dunărea a plecat în prima ligă din Franța, Ligue Magnus, la Briançon.Adam Rasner, (Cehia) fundaș, 26 de ani. Cei doi atacanți cehi, Rynauer și Jeslinek au sosit la Dunărea împreună cu Adam Rasner. Pentru fundașul ceh a fost al treilea sezon consecutiv în care a îmbrăcat tricoul Dunărea Galați. Andre Lakos, (Austria), fundaș, 25 de ani. Sosit la Dunărea pentru ediția 2014 a Cupei, Lakos a jucat un meci în LNH pemntru Dunărea, în victoria 12-3 cu Progym Gherogheni.Oliver Setzinger, (Austria), atacant 31 de ani. La fel ca Lakos a sosit la Galați pentru Cupă și a jucat un meci, 12-3 cu Progyym, în ediția 2014-2015 a LNH. Antrenori: Cornel Chiriță, antrenor principal, 55 de ani. În finalul sezonului, înaintea play-off-ului, a sosit la Dunărea și împreună cu Marius Trandafir și Teodor Mocanu a obținut titlul în LNH. Marius Trandafir, antrenor principal, antrenor secund, 37 de ani. A mai antrenat echipele de juniori ale clubului Dunărea, unde a descoperit și format mai mulți jucători cât și echipa de seniori, din postura de antrenor principal. De asemenea, Marius Trandafir este și selecționerul echipei naționale sub 20 de ani a României. După plecarea lui Kari Rauhanen, la chair primul meci al sezonului în LNH, Marius Trandafir a (re)devenit antrenor principal. Din postura de principal a condus echipa în sezonul regulat și barajul pentru semifinale. În finalul sezonului a făcut echipă cu Cornel Chiriță și Teodor Mocanu la cârma echipei campioane.Teodor Mocanu- Pe tot parcursul sezonului Teodor Mocanu a fost în staff-ul echipei campioane din postură de antrenor secund.sportgalati.com
dcp100168 Posted March 30, 2015 Author Posted March 30, 2015 CSM Dunărea, o echipă de poveste. Campioni într-un sezon ce părea compromisObţinerea primului titlu naţional din istoria hocheiului gălăţean pare o minune, în condiţiile în care echipa a trecut, într-un singur an competiţional, prin trei perioade distincte, fiecare cu schimbări importante în lot Echipa de hochei CSM Dunărea a obţinut vineri seară la Braşov, prin a patra victorie din finala cu Steaua, cel mai important trofeu din istoria clubului, primul său titlu de campioană a României. Un succes fabulos, care pare un miracol, în condiţiile în care a fost obţinut după un sezon în care s-a pornit de la capăt cu formarea unei echipe competitive de trei ori.Visele de mărire au apărut în vară, când s-a pornit proiectul „finlandez”, prin aducerea antrenorului Kari Rauhanen, cel care o făcuse campioană pe Corona Braşov, împreună cu cinci jucători finlandezi aduşi de acesta.Unul dintre ei a plecat singur încă din presezon, locul său fiind luat cu puţin timp înaintea startului campionatului de slovacul Palak, care în cele din urmă a fost singurul hocheist din străinătate care a jucat pentru tot Dunărea pe tot parcursul sezonului. Tot atunci au fost transferaţi şapte ciucani, achiziţii care s-au dovedit a fi foarte importante. Cu susţinere financiară şi nu numai din partea municipalităţii, s-au atras şi câţiva sponsori, astfel că echipa a avut condiţii de pregătire ca niciodată, un cantonament de cinci săptămâni cu antrenamente la patinoarul din Braşov şi apoi gheaţă la Galaţi de la începutul lunii septembrie, cu o lună şi jumătate mai devreme ca în anii precedenţi.Ţinta proiectului era câştigarea campionatului peste două sezoane. “În acest an, vrem în primele trei locuri, urmând să tragem la titlu peste două sezoane, în 2015-2016”, spunea Attila Goga, unul dintre ciucanii veniţi la Galaţi vara trecută.Cătălin Geru, căpitanul echipei, începea să simtă că se poate înfăptui minunea. "După modernizare, patinoarul arată superb, nu-i mai lipseşte decât o echipă campioană. Lucrurile arată în sfârşit frumos, este prima dată când se investeşte cu adevărat în această echipă. Condiţii avem, cinci săptămâni nu am stat în cantonament niciodată. În anii precedenţi, rupeam asfaltul până-n ziua primului meci din sezon, în timp ce adversarii erau sătui de gheaţă, acum e cu totul altceva", declara Geru în septembrie anul trecut.Proiectul finlandez, două luni pierduteSezonul a început, la Galaţi, în Cupa României, obiectivul era finala, dar rezultatele au fost mult sub aşteptări, chiar dacă fuseseră legitimaţi şi doi austrieci de mare valoare, numai pentru această competiţie. Finlandezii au dezamăgit şi s-a renunţat aproape imediat la ei, inclusiv la antrenor. Se pierduseră două luni de pregătire, cu cheltuielile de rigoare.Inspiraţie, au venit ucraineniiSecundul Marius Trandafir, principalul din anii precedenţi, a revenit la conducerea tehnică şi a luat-o de la capăt, încercând să formeze o nouă echipă, de data aceasta cu hocheişti din Cehia: Rasner, Jeslinek şi Rytnauer. Nici de data aceasta n-a mers, cehii au plecat, iar antrenorul Marius Trandafir a fost nevoit să o ia iar de la început. Nici măcar la medaliile de bronz nu mai îndrăznea cineva să spere. Însă, de data aceasta s-a ales inspirat, s-a pornit pe pista ucraineană. În noiembrie au venit în probe Donika, Nimenko, Cernenko, Riabenko şi Scherbatiuk, care au impresionat de la primul antrenament şi a început nebunia. Profesionişti până în măduva oaselor şi excelenţi oameni de echipă, ucrainenii s-au integrat imediat şi, împreună cu gălăţenii şi harghitenii, au format în vestiar o forţă de grup impresionată. Un grup din care nimeni n-a ezitat să se arunce în faţa pucului, elocventă fiind accidentarea lui Scherbatiuk din semifinală, când a fost lovit de puc în faţă.Momentul ultimelor patru achiziţiiCele două echipe participante în Liga Mol, Corona şi SC Miercurea Ciuc, au acceptat de la început un sistem competiţional cu o primă fază de calificare în care, dacă nu termină pe unul din primele două locuri, nu intră în semifinale. Echipa ciucană a terminat pe trei, după Corona şi Steaua, astfel că s-a ajuns la un alt moment important, cu puţin timp înaintea semifinalelor. SC Miercurea Ciuc încheiase sezonul, iar Progym a luat opt jucători de acolo. Dunărea a reacţionat, a luat şi ea patru hocheişti ciucani, cu o contribuţie imensă la frumoasa poveste ce a urmat. În staff, a fost cooptat şi Cornel Chiriţă, din postura de principal.Subestimaţi de CoronaS-a ajuns la semifinala cu cei de la Corona, primele două meciuri la Galaţi. Braşovenii au venit cu nasul pe sus, au făcut deplasare în ziua primului meci, au ajuns la Galaţi cu două ore înainte, iar infatuarea i-a costat enorm, Dunărea a câştigat cu 4-1. "Foarte posibil ca acela să fi fost momentul-cheie în câştigarea campionatului. Am profitat de el şi echipa a prins aripi", a mărturisit antrenorul Marius Trandafir. Cu un plus masiv de încredere şi o admirabilă putere de luptă, Dunărea a făcut un al doilea meci senzaţional. Corona, campioana en-titre din acel moment, a dominat, dar cei de la Dunărea au reuşit să ţină scorul strâns, care le-a permis să revină uluitor în ultimele cinci minute de la 1-3 şi să câştige în repriza de departajare. Aşa s-a ajuns la acel meci decisiv de vis, cu tribunele pline, câştigat cu golul victoriei marcat când mai erau 29 de secunde.Plusul de încredere dat de succesul în faţa Coronei a mărit semnificativ potenţialul echipei gălăţene şi aşa s-a ajuns, cu susţinere din tribune inclusiv în deplasări, ca Dunărea să domine clar finala şi să se impună cu 4-1 la general în faţa Stelei, echipă cu 40 de titluri în palmares.Festivitate, probabil marţiPrimăria intenţionează să organizeze o festivitate specială, pe măsura perfomanţei senzaţionale reuşite de hocheiştii de la Dunărea Galaţi, în cadrul căreia va fi prezentat publicului din Galaţi trofeul de campioană. Cel mai probabil, festivitatea va avea loc marţi după-amiază, dar deocamdată nu au fost stabilite toate detaliile, conform celor din conducerea CSM Dunărea.viata-libera.ro
dcp100168 Posted March 30, 2015 Author Posted March 30, 2015 Hocheiştii vin în faţa gălăţenilor cu trofeul de campioanăPrimăria Municipiului Galaţi va organiza o festivitate specială, pe măsura perfomanţei senzaţionale reuşite de hocheiştii de la Dunărea Galaţi, în cadrul căreia va fi prezentat publicului din Galaţi trofeul de campioană, câştigat vineri seară.Această festivitate va avea loc marţi, de la ora 17,30, la Patinoarul Dunărea. „Să-i aplaudăm şi să îi cinstim aşa cum se cuvine pe campionii noştri de la Dunărea Galaţi! Bravo, băieţi! Suntem mândri de voi! Vă aşteptăm să cinstim cum se cuvine, cu patinoarul, templul vostru, plin!”, a fost mesajul transmis echipei de primarul Marius Stan, imediat după cucerirea marelui trofeu.În cadrul acestei festivităţi vor intra pe gheaţă cei mai mici hocheişti ai clubului, sportivii secţiei de patinaj artistic, apoi va urma un meci demonstrativ la care vor participa proaspeţii campioni ai României.viata-libera.ro
dcp100168 Posted March 30, 2015 Author Posted March 30, 2015 Dunărea refuzată (din nou) de Liga Mol, din cauza lipsei autostrăzilor!După câştigarea titlului în Liga Naţională de Hochei, fanii hocheiului din Galaţi aşteptau ca echipa să fie acceptată în Liga Mol. Un prim răspuns legat de acest subiect a venit de la doi dintre jucătorii echipei. "Din ce ştiu eu s-a primit un răspuns, pentru sezonul viitor, că nu am fost primiţi”, a spus căpitanul Cătălin Geru, la Digi 24 Galaţi. „Motivaţia lor a fost că drumul este prea lung şi greu de parcurs, nu avem autostrăzi prin intermediul cărora să parcurgă drumul până la Galaţi”, a completat Adrian Irimia prezent şi el în studioul Divizia Locală de la Digi 24 Galaţi.sportgalati.com
dcp100168 Posted March 31, 2015 Author Posted March 31, 2015 CSM Dunărea si-a trăit bucuria primului titlu de campioană din istoria hocheiului gălăţean alături de faniCă noua campioană a României la hochei pe gheaţă este CSM Dunărea s-a simţit din plin, în această seară, 31 martie, în Galaţi, când echipa s-a reunit pentru prima dată în formulă completă de la victoria de vineri seară cu care şi-a consfinţit supremaţia în finală, pentru a-şi sărbători marele succes împreună cu cei mai fideli suporteri.Primii care au avut emoţii au fost piticii hocheişti antrenaţi de Ion Berdilă, care au ieşit pe gheaţă la un antrenament demonstrativ şi apoi au susţinut primul lor meci în ritmul tobei din peluză. Au urmat aplauze pentru sportivii secţiei de patinaj artistic antrenaţi de Ramona Dinu şi apoi prima ieşire pe gheaţa de acasă a hocheiştilor de la Dunărea în postura de campioni.După prezentarea fiecăruia şi intonarea imnului naţional, s-au încins la un meci demonstrativ unde cel mai emoţionat a părut a fi arbitrul, fostul “fluieraş” internaţional Sebastian Dinu: “Am trăit acest moment unic şi ca pe meciul meu de retragere, că n-am avut parte de asta. Un vis pe care l-am aşteptat toată viaţa, să fiu pe gheaţă alături de Dunărea campioană”.Pentru legendele hocheiului gălăţean care au prins din postura de jucători marele triumf, Radu Viorel, Cătălin Geru şi veteranul echipei Paul Burada (47 de ani) au fost momente speciale, fiindu-le oferite plachete omagiale din partea municipalităţii.Desigur, punctul culminant a fost aducerea trofeului de campioană pe gheaţă, moment trăit la intensitate maximă atât de hocheişti, cât şi de suporteri şi încheiat cu o fotografie având în cadru atât campionii de pe gheaţă, cât şi pe cei din tribune.Ei sunt campioniiRadu Viorel, Otto Onodi, Lucian Hangan, Marius Stoian - portari, Szabolcs Papp, Istvan Nagy, Szabolcs Szocs, Tamas Biro, Vitali Donika, Konstantin Ryabenko, Roman, Shcherbatiuk, Sergii Chernenko, Dymitro Nimenko, Lorincz Levente, Botond Flinta, Attila Goga, Adrian Irimia, Attila Balint, Ede Mihaly, Adrian Palak, Mircea Necula, Paul Burada, Anton Popa, Levente Csata, Alexandru Munteanu, Valentin Vlase, Alin Rusu, Bogdan Neagos, Nicuşor Horghidan, Mihai Horghidan. Antrenori: Cornel Chiriţă, Marius Trandafir, Teodor Mocanu.viata-libera.ro
dcp100168 Posted April 9, 2015 Author Posted April 9, 2015 Botond Flinta a marcat pentru echipa naţionalăâÎn primul meci de pregătire al echipei naţionale pentru Campionatul Mondial Divizia a II-a, Grupa A, România a pierdut, scor 4-5 (0-0, 3-2, 1-3), jocul disputat în Scoţia, cu o selecţionată a jucătorilor scoţieni. Printre marcatorii echipei naţionale s-a aflat şi fundaşul campion cu Dunărea, Botond Flinta.Echipa României va susţine al doilea joc de pregătire înaintea Campionatului Mondial vineri, 10 aprilie, în compania echipei secunde a Marii Britanii.sportgalati.com
dcp100168 Posted April 10, 2015 Author Posted April 10, 2015 Şapte campioni de la Dunărea, la MondialeEchipa naţională de hochei pe gheaţă a României va participa, în Islanda, în perioada 13-19 aprilie la Campionatul Mondial, Divizia a II-a, grupa valorică A, având în componenţă şapte jucători care au devenit în urmă cu două săptămâni campioni naţionali cu echipa CSM Dunărea Galaţi. Selecţionerul suedez Kjell Greg Lindqvist i-a chemat de la formaţia campioană pe Otto Onodi, Adrian Irimia, Levente Lorincz, Attila Goga, Botond Flinta, Szabolcs Papp şi Ede Mihaly.Adversarele echipei României la acest Campionat Mondial vor fi Islanda, Serbia, Australia, Belgia şi Spania. Obiectivul este câştigarea turneului şi revenirea Divizia I, Grupa B. Pentru doi dintre cei şapte hocheişti care au jucat la Dunărea în sezonul intern recent încheiat, Otto Onodi şi gălăţeanul Adrian Irimia, aceasta este prima lor convocare în echipa naţională de seniori.În drumul spre Islanda, formaţia României s-a oprit în Scoţia, pentru un minicantonament de patru zile, în cadrul căruia s-a susţinut, miercuri seară, un meci amical cu o selecţionată scoţiană, pe care ai noştri l-au pierdut la limită, scor 4-5. Printre marcatori s-a aflat şi unul din hocheiştii de la Dunărea, Botond Flinta. În această seară, va avea loc un nou meci de verificare, cu selecţionata secundă a Marii Britanii. Din rezervă la Ciuc, convocat la naţionalăPentru portarul Otto Onodi, prezenţa în lotul naţional reprezintă un salt fabulos făcut într-un singur sezon. În urmă cu un an, era al patrulea portar al celor de la SC Miercurea Ciuc, fără şanse să adune meciuri pe gheaţă, astfel că nici nu avea cum să viseze că va ajunge acum să fie pretendent la titularizare. I s-a oferit şansa de a veni la Dunărea şi a profitat de ea, prestaţiile sale din semifinală şi finală, unde a fost unul dintre principalii artizani ai câştigării campionatului, impresionându-l pe selecţionerul Lindqvist. "Aici am primit şansa să apăr şi am trăit cu şansa mea. Am încercat să ofer totul, a ieşit bine, am câştigat. Sunt mulţumit că cei de la club şi echipa au avut încredere în mine. Ar fi bine să rămân aici, eu vreau să apăr. E foarte tare şi publicul de aici, a fost prima dată când am jucat în faţa atâtor oameni. Nu se aştepta nimeni să câştigăm campionatul, dar echipa a luptat foarte mult şi am reuşit. Sunt tânăr şi deja am o medalie de aur, sunt campionul României, e foarte tare", a spus carismaticul portar Otto Onodi, care e greu să poată fi văzut în altă ipostază decât zâmbind.A avut şi norocul de a găsi la Galaţi un prieten în titularul de până atunci din poarta echipei gălăţene, experimentatul Radu Viorel (45 de ani). "Aş putea şi acum să apăr la cel mai înalt nivel, dar Otto are 20 de ani, el trebuie să joace, aş fi împotriva hocheiului dacă aş gândi altfel. Este talentat, muncitor şi este normal să-l sprijinim toţi, pentru că el reprezintă prezentul şi viitorul", a mărturisit Radu Viorel, considerat cel mai valoros portar al hocheiului românesc în ultimele trei decenii.viata-libera.ro
dcp100168 Posted April 13, 2015 Author Posted April 13, 2015 Campionii de la Dunărea au marcat pentru echipa naţională la MondialÎn primul meci de la Campionatul Mondial, Divizia a II-a, Grupa A, competiţie ce se desfăşoară la Reykjavik, Islanda, echipa naţională a României a învins Serbia cu 8-4 (3-0, 3-2, 2-2). Printre marcatorii golurilor echipei României s-au aflat şi jucătorii care au câştigat titlul recent cu Dunărea. Primul care a marcat pentru naţională dintre campioni a fost Levente Lorincz, din pasa lui Botond Flinta, în minutul 5 al primei reprize, pentru 2-0. Apoi, un alt atacant campion cu Dunărea, Ede Mihaly, a marcat pentru 4-0, în minutul 4 al părţii secunde. Căpitanul din acest joc al naţionalei, fundaşul campion cu Dunărea Szabolcs Papp a punctat şi el în minutul 9 al părţii secunde, pentru scorul de 5-1. În minutul 19 al părţii secunde, atacantul Levente Lorincz a reuşit dubla, din pasa lui Botond Flinta. În lotul echipei României s-au mai aflat alţi 2 campioni - portarul Otto Onodi, rezervă astăzi, şi atacantul Adrian Irimia.Marţi, 14 aprilie, de la ora 16.00, România va juca al doilea meci de la Mondial, cu Australia, echipă ce a pierdut primul joc, 1-6 (1-2, 0-1, 0-3), cu Spania.sportgalati.com
dcp100168 Posted April 14, 2015 Author Posted April 14, 2015 Aport decisiv pentru campioni în victoria cu AustraliaÎn al doilea meci de la Campionatul Mondial, Divizia a II-a, Grupa A, din Islanda, România a învins cu 5-1 (2-0, 0-0, 3-1) echipa Australiei. La fel ca în jocul de ieri, un aport important asupra victoriei l-au avut jucătorii care au câștigat campionatul recent cu Dunărea. Revenit în echipă, după absenţa de ieri, Attila Goga, căpitanul echipei naţionale, a fost coautor la primele două goluri, după care a reuşit să marcheze golul de 3-0 al României. După dubla cu Serbia, Levente Lorincz a marcat astăzi un gol, pentru 2-0, din pasa lui Attila Goga. În finalul jocului, alţi doi campioni şi-au trecut numele pe lista marcatorilor, pentru 4-1 a marcat Ede Mihaly, iar tabela a fost închisă de fundaşul Botond Flinta. De altfel, cu excepţia primului gol, marcat de Gliga, cealalte au fost marcate de jucătorii care au câştigat recent titlul cu Dunărea. În jocul cu Australia, poarta României a fost apărată de portarul campionilor, Onodi Otto, aflat la meciul de debut la echipa naţională. Din lotul tricolorilor pentru jocul de azi au făcut parte alţi doi jucători campioni cu Dunărea, Adrian Irimia şi Papp Szabolcs. După două jocuri la Campionatul Mondial, România are 6 puncte, maximum.După o zi de pauză, joi, 16 aprilie, de la ora 16.00, România va juca cu echipa Belgiei.sportgalati.com
dcp100168 Posted April 16, 2015 Author Posted April 16, 2015 România a obţinut a treia victorie la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţăEchipa naţională de hochei pe gheaţă a României are punctaj maxim după primele trei jocuri disputate la Campionatul Mondial, Divizia a II-a, Grupa A. În al treilea joc, România a învins, ieri, formaţia Belgiei, cu scorul de 4-3 (3-0, 0-2, 1-1). Dintre hocheiştii care au câştigat campionatul cu Dunărea Galaţi, printre marcatori s-a aflat de data aceasta unul singur, Ede Mihaly. Portarul Otto Onodi a fost titular. În precedentele două meciuri, România a învins cu 8-4 Serbia şi cu 5-1 Australia.viata-libera.ro
dcp100168 Posted April 17, 2015 Author Posted April 17, 2015 Ede Mihaly, hat-trick pentru echipa naţionalăEchipa naţională a României a câştigat şi al patrulea meci de la Campionatul Mondial Divizia a II-a, Grupa A. Tricolorii au învins cu 7-1 (2-0, 0-0, 5-1) Spania, în penultimul lor meci de la competiţia din Islanda.Primele trei goluri ale României au fot marcate de Ede Mihaly (1-0, 2-0, 3-1). Golul de 5-1 a fost marcat de Daniel Trancă din pasa căpitanului Attila Goga. Pentru 6-1 a marcat Levente Lorincz, iar la golul care a înschis tabela a pasat Papp Szabolcs. În lotul României, pentru victoria cu Spania, au mai fost Botond Flinta, Adrian Irimia şi Otto Onodi.România este pe primul loc în grupă şi nu mai poate pierde promovarea în Divizia I, Grupa B, indiferent de rezultatele din ultima zi. Duminică, de la ora 23.00, România va juca ultimul meci de la Mondial, cu Islanda.sportgalati.com
dcp100168 Posted April 19, 2015 Author Posted April 19, 2015 Nimenko a marcat pentru Ucraina la MondialÎn primul meci de la Campionatul Mondial, Divizia I, Grupa A, din Polonia, echipa naţională a Ucrainei a pierdut, scor 2-5 (0-2, 0-2, 2-2), disputa cu Kazakhstan. Primul gol al Ucrainei a fost înscris de Dimitry Nimenko, atacantul recent campion cu Dunărea. Nimenko a marcat în minutul 47 al jocului, la scorul 3-0 pentru Kazakhstan. Pentru Ucraina au jucat şi alţi doi jucători care au câştigat recent campionatul cu Dunărea, fundaşul Konstantin Ryabenko şi atacantul Vitali Donika. Ryabenko a jucat în prima linie a Ucrainei, în timp ce Donika şi Nimenko au făcut parte din linia a II-a.sportgalati.com
dcp100168 Posted April 20, 2015 Author Posted April 20, 2015 România a încheiat Mondialul din Islanda cu o victorieÎn ultimul meci de la Campionatul Mondial, Divizia a II-a, grupa A, România a învins, scor 3-2 (1-0, 1-1, 0-1, 1-0), după ce s-a disputat o repriză de prelungiri, echipa ţării gazdă, Islanda. La primul gol al României, marcat de Csergo Hunor, coautori au fost gălăţenii Adrian Irimia şi Ciprian Ţapu, iar la golul victoriei României, marcat de Roberto Gliga, coautor a fost Papp Szabolcs. Portarul de la Dunărea, Otto Onodi, a intrat pe teren în minutul 30 al jocului, în locul lui Adrian Catrinoi.România a încheiat Campionatul Mondial, Divizia a II-a, Grupa A, pe primul loc şi a promovat în Divizia I, Grupa B.sportgalati.com
dcp100168 Posted April 20, 2015 Author Posted April 20, 2015 Attila Goga, cel mai bun fundaş la Mondialul din IslandaLa finalul Campionatului Mondial, Divizia a II-a, Grupa A, organizatorii au anunţat cei mai buni jucători pentru fiecare dintre compertimentele echipei, Astfel, cel mai bun fundaş al turneului a fost declarat căpitanul echipei României, Attila Goga, jucător care a câştigat recent Liga Naţională cu Dunărea. Cel mai ofensiv fundaş din Liga Naţională, Attila Goga, a jucat în Islanda în patru din cele cinci meciuri, a marcat un gol şi a oferit cinci pase decisive.Attila Goga, fundaş, 33 de ani. A mai jucat în carieră la HSC Miercurea Ciuc, club cu care a cucerit mai multe titluri naţionale, HC Miercurea Ciuc, Corona Braşov şi Progym Gheorgheni, echipa din oraşul natal. La echipele naţionale a jucat la toate categoriile, U 18, U 20 şi seniori, cu care a participat la mai multe ediţii ale Campionatelor Mondiale. A sosit la Dunărea la începutul sezonului împreună cu ceilalţi doi jucători de naţională de la SC Miercurea Ciuc, Flinta şi Szocs. Cu mai multe prezente în Cupa Continentală, Attila Goga a fost cel mai bine clasat fundaş în clasamentul marcatorilor, în sezonul regulat şi barajul pentru semifinale.sportgalati.com
dcp100168 Posted April 21, 2015 Author Posted April 21, 2015 Ede MIhaly, golgeterul Mondialului din IslandaEchipa naţională a României a încheiat pe primul loc Campionatul Mondial, Divizia a II-a, Grupa A, din Islanda. La competiţia în urma căreia România a revenit în Divizia I, Grupa B, cele mai multe goluri au fost marcate de Ede Mihaly, jucător care a câştigat recent Liga Naţională de Hochei cu Dunărea. În cele cinci jocuri de la Mondial, Ede Mihaly a marcat şase goluri, hat-trick cu Spania şi câte unul cu Serbia, Belgia şi Australia.Pe lista marcatorilor de la Mondialul din Islanda şi-au mai trecut numele alţi trei jucători care au câştigat recent titlul în România. Cu 4 goluri, în 5 jocuri, Levente Lorincz împarte poziţia secundă a clasamentului jucătorilor care au înscris în Islanda cu Roberto Gliga. Ceilalţi campioni care au înscris la Mondial au fost fundaşii Attila Goga şi Botond Flinta, câte un gol.sportgalati.com
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now