Jump to content

Incendiu la biserica evanghelică Agape


dcp100168

Recommended Posts

Incendiu la biserica evanghelică Agape

Casa de rugăciuni a bisericii evanghelice Agape din Galaţi a fost curprinsă de un violent incendiu, marţi, din pricina unui scurt circuit. Situată în centrul oraşului, la intersecţia străzilor Mihai Eminescu cu Sf. Spiridon, biserica evanghelică a fost acoperită de nori negri de fum care au început să se extindă de-a lungul întregii străzi. Fumul gros prin care se vedeau şi câteva flăcări a cuprins şi partea din spate a construcţiei ameninţând o grădiniţă din zonă, dar şi imobilele vecine.

„Îmi e frică, cum să nu, când văd ce e aici. De nu ar ajuge la mine. Sper să nu, că văd că se luptă să îl stingă. Nu ştiu ce ar avea ei la mansardă că de acolo arde, or fi cabluiri, nu ştiu”, spunea Ioan Găvănescu, un locatar al uneia dintre casele aflate lângă biserică. Lumea se strânsese ca la urs şi urmărea bătaia pompierilor cu flăcările.

Alţii găseau în tot ce s-a întâmplat o pedeasă divină. „Este pedeapsa lui Dumnezeu, care nu îi iubeşte”, spunea Ion Roşu, un trecător.

Pompierii au fost nevoiti sa intervină cu peste 50 de militari şi 10 autospeciale pentru a face faţă incendiului. Au intervenit atât autospeciale cu apă şi spumă, cât şi echipaje SMURD. Din fericire, nu s-au inregistrat victime.

„Din primele cercetări se pare că incendiul a fost declanşat de un scurt circuit. Acţionăm în continuare pentru stingerea incendiului. Am scos dinăuntru materiale ce puteau intensifica incendiul. Am scos de acolo şi o butelie”, a precizat mr. Eugen Chiriţă, ISU Galaţi.

Prezbiţii care fac parte din conducerea bisericii care ardea nu îşi puteau închipui cum de s-a întâmplat nenorocirea. „La noi nu se aprind lumânări. Nu ştiu cum s-a întâmplat asta. Şi instalaţiile sunt verificate”, spunea Dinu Tubei, unul dintre prezbiţii care fac parte din conducerea bisericii. Alimentarea cu gaze şi energie electrică este sistată, iar strada pe care are loc acţiunea de stingere este blocată. Încă nu au fost evaluate pagubele, de asta se vor ocupa echipe special, după stingerea flăcărilor.

presagalatibraila.com

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.