dcp100168 Posted June 9, 2014 Posted June 9, 2014 Preşedinta Curţii Supreme, şantajată de un gălăţeanProcurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează percheziții în trei locații situate în municipiul Galați într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind șantaj, persoana vătămată fiind președintele ÎCCJ, Livia Stanciu, au declarat luni pentru AGERPRES surse judiciare.agerpres.roPreşedintele Curţii Supreme, Livia Stanciu, a depus plângere la DNA pentru şantaj. Un om de afaceri din Galaţi l-ar fi şantajat pe magistrat. Trei percheziţii au loc la această oră în Galaţi.digi24.ro
dcp100168 Posted June 9, 2014 Author Posted June 9, 2014 Preşedinta Curţii Supreme, şantajată de o gălăţeancăProcurorii DNA Bucureşti au descins ieri la Galaţi, unde împreună cu jandarmii au făcut mai multe percheziţii la câteva adrese. Una dintre acestea a fost la punctul de lucru al unui agent economic. Ieri, la închiderea ediţiei, percheziţiile încă nu se finalizaseră, dar în comunicatul emis de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) se arată că la Secţia de Combatere a Corupţiei se efectuează cercetări „într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unei infracţiuni de şantaj, persoana vătămată fiind preşedintele unei instanţe judecătoreşti din Capitală”.Pe surse au apărut informaţii legate de faptul că şefa Înaltei Curţi, magistratul Livia Stanciu, ar fi fost cea asupra căreia s-ar fi încercat şantajul. O fostă angajată a avocatului Andrei Stanciu i-ar fi cerut bani Liviei Stanciu, pe motiv că aceasta i-ar fi fost datorată de soţul decedat al şefei Curţii Supreme. Dacă nu i-ar fi dat banii, femeia urma să se ducă la un post de televiziune să facă dezvăluiri în acest sens. La ora închiderii ediţiei, aceste informaţii nu erau confirmate de reprezentanţii DNA."În cursul zilei de 10 iunie 2014, ca urmare a autorizării de către instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii în trei locaţii situate în municipiul Galaţi, din care una este punctul de lucru al unui agent economic. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi Brigăzii Speciale de Intervenţii a Jandarmeriei”, se arată în comunicatul celor de la DNA.Pe Livia Stanciu o leagă de urbea noastră zeci de ani din carieră. Din 1980 şi până în 1994, ea a lucrat ca procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, din 1994 şi până în 1996 a fost judecător la Secţia penală a Tribunalului Galaţi, alţi doi ani, până în 1998, a condus secţia penală a acestei instanţe. Din 1998 până în 2001 a fost judecător la Curtea de Apel Galaţi, la Secţia Penală, din 2001 până în 2002 a fost preşedinte cu delegaţie la Tribunalul Galaţi, din 2002 până în 2004 a activat din nou la Curtea de Apel, când a plecat la Înalta Curte unde a fost judecător simplu până în 2010. În 2007, timp de un an, a fost şeful secţiei penale a Curţii Supreme, iar din 2010 a devenit şefa celei mai înalte instanţe din România, dar şi omul care a dat cele mai comentate decizii judecătoreşti în dosare de corupţie grele. Amintim aici doar câteva nume ale căror procese i-au trecut prin mână - Adrian Năstase, Cătălin Voicu sau Gigi Becali.viata-libera.ro
dcp100168 Posted June 9, 2014 Author Posted June 9, 2014 Femeia care ar fi şantajat-o pe preşedinta ICCJ, Livia Stanciu, adusă la DNAPreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, a fost şantajată de o fostă colaboratoare a soţului ei, avocat în Galaţi, decedat în urmă cu circa trei ani şi jumătate. Femeia i-ar fi dat preşedintelui ÎCCJ mai dat mai multe SMS-uri ameninţătoare, prin care îi solicita 20.000 de euro pentru neonorarea unor contracte ca urmare a decesului avocatului Stanciu.Preşedintele Livia Stanciu a făcut plângere la DNA; SRI a intrat pe fir şi a făcut interceptările, iar luni anchetatorii au descins în trei locaţii din Galaţi pentru a face percheziţii.Preşedintele Uniunii Naţionale a Barourilor din România, Gheorghe Florea, a declarat pentru România că procedura obligatorie în cazul decesului unui avocat este ca angajaţii sau colaboratorii săi să anunţe baroul de avocaţi, în acest caz Baroul Galaţi. Colaboratorii pot oferi clienţilor asistenţă, iar dacă aceştia refuză, clienţii pot solicita baroului asistenţa juridică.Pentru problemele pecuniare (returnări de bani pentru serviciile de asistenţă juridică neonorate), clienţii se pot adresa moştenitorilor sau instanţei de judecată, în termenul general de prescripţie de trei ani, precizează preşedintele UNBR, Gheorghe Florea.Reamintim că de la decesul soţului Liviei Stanciu au trecut deja trei ani şi jumătate, adică s-a depăşit termenul de prescripţie.Contactată telefonic, doamna Livia Stanciu ne-a relatat „Sesizarea DNA am făcut-o săptămâna trecută. Este vorba de o fostă colaboratoare a soţului meu, care mă tot şantaja cu SMS-uri pentru a-i da 20.000 de euro, bani pe care i-ar datora soţul meu pentru contracte de asistenţă juridică pe care i-ar fi plătit ea. Nu pot comenta de ce a început să ceară bani după trei ani şi jumătate de la deces şi nu a făcut-o atunci. Tot ce ştiu despre ea este că soţul meu a angajat-o după ce a fost restructurată de o altă societate, nu avea servici şi nu putea să-şi întreţină doi copii. Ştiu că soţului meu i-a fost milă şi a luat-o drept colaboratoare pentru a o ajuta. În rest, nu vă pot da alte informaţii”.Femeia care ar fi şantajat-o pe preşedintele ICCJ Livia Stanciu a fost adusă la DNA Bucureşti pentru a fi interogată. Surse judiciare spun că femeia ar fi şantajat-o pe Livia Stanciu cu faptul că va merge la Antena 3 pentru a face "dezvăluri" cu scopul de a o compromite dacă nu îi dă 20.000 de euro.romanialibera.ro
dcp100168 Posted June 10, 2014 Author Posted June 10, 2014 Femeia acuzată că a şantajat-o pe Livia Stanciu, şefa ÎCCJ, a fost reţinutăProcurorii au reţinut-o pentru 24 de ore, luni noapte, pe Mariana Rarinca din Galaţi, care ar fi şantajat-o pe Livia Stanciu, şefa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Ea este acuzată că i-a cerut judecătoarei 20.000 de euro ca să nu divulge informaţii compromiţătoare despre soţul acesteia, decedat acum trei ani şi jumătate. Din ordonanţa de reţinere întocmită de procurori a rezultat că, în cauză, există date şi aspecte din care rezultă indicii rezonabile că, în perioada aprilie 2014 - 03.06.2014, inculpata Rarinca Mariana a ameninţat persoana vătămată, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu darea în vileag a unor fapte imaginare, în scopul de a dobândi pentru sine, în mod injust, un folos patrimonial.Mai mult, inculpata a ameninţat persoana vătămată cu divulgarea către presă (un post de televiziune) a unor date compromiţătoare despre aceasta şi familia acesteia, susţinând că deţine înscrisuri şi alte mijloace de probă cu care îşi poate proba afirmaţiile.În schimbul nedivulgării către presă a acestor informaţii presupus compromiţătoare, inculpata Rarinca Mariana i-a pretins persoanei vătămate suma de 20.000 de euro într-o convorbire telefonică.În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea SRI. Şefa Curţii Supreme de Justiţie nu s-a lăsat intimidată şi a făcut plângere la Direcţia Naţională Anticorupţie.Femeia acuzată de şantaj află marţi dacă va fi arestată preventiv.Este o premieră în România ca preşedintele ÎCCJ, şeful tuturor judecătorilor, să fie ţinta unui şantaj.romanialibera.ro
dcp100168 Posted June 10, 2014 Author Posted June 10, 2014 Şantajista Liviei Stanciu: "Nu mai am milă de nimeni!"Gălăţeanca Mariana Rarinca este inculpata care a comis un şantaj asupra şefei Înaltei Curţi, Livia Stanciu, omul care ocupă fotoliul forului suprem al magistraţilor. Marți dimineaţă, Mariana Rarinca a fost reţinută de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).Potrivit referatului propunerii de arestare făcute de procurorii DNA, întreaga scenă a şantajului s-a jucat între cumnatul Liviei Stanciu şi Mariana Rarinca. Bărbatul le-a spus procurorilor că a cunoscut-o pe Rarinca în perioada când Andrei Stanciu, soţul şefei Curţii Supreme, avea un cabinet de avocatură, unde femeia "efectua diverse activităţi de mică importanţă". Când magistratul Livia Stanciu a candidat pentru cel de-al doilea mandat la instanţa supremă, Rarinca l-a contactat pe cumnatul ei şi i-a cerut să vină la Galaţi. Când s-au întâlnit, femeia i-a spus că acasă o aşteaptă echipe de televiziune, dispuse să dea mulţi bani pentru „picanteriile” pe care le deţine. Procurorii susţin că Rarinca vroia de la Livia Stanciu 20.000 de euro, drept compensaţie pentru nişte datorii ale lui Andrei Stanciu, pe care ea le-ar fi achitat. "Sunt în drum spre Bucureşti, nu mai am milă de nimeni. O să iasă aşa urât încât poate să-şi dea demisia. Am vrut doar banii mei", aşa sună unul dintre mesajele trimise de inculpată cumnatului Liviei Stanciu, pe 13 decembrie 2013, dimineaţa. După acest mesaj, martorul şi-a contactat cumnata şi a întrebat-o dacă a luat legătura cu inculpata, care pretinde că le-a achitat creditorilor avocatului nu mai puţin de 20.000 de euro. Tot din referat reiese că Livia Stanciu a luat legătura telefonic cu Mariana Rarinca. Aceasta din urmă i-a trimis alte mesaje pe 3 iunie, în unul făcând referire la un fax de la locul de muncă al părţii vătămate unde dorea să-i transmită „datele compromiţătoare” pe care le-ar fi deţinut.Mariana Rarinca are 50 de ani şi, potrivit portalului instanţelor, deţine un PFA în urbea noastră, care a primit o amendă de 1.500 de lei, anul trecut, de la Protecţia Consumatorilor. Presa centrală a anunţat faptul că Rarinca ar fi contabilă, însă avocata inculpatei, Lavinia Pop, ne-a declarat că, pentru a fi contabilă, clienta sa ar trebui să aibă studii de specialitate, lucru care nu este real. Zvonurile au început să curgă încă de luni, când s-a spus că Rarinca s-ar fi ocupat de casa soţilor Stanciu, cei mai mulţi fiind de părere că în spatele acesteia ar sta alte personaje, care doar au dorit să o scoată „la înaintare”, cu scopul de a o compromite pe Livia Stanciu, despre care se ştie că judecă dosare importante de mare corupţie.Citiţi aici referatul DNA cu propunerea de arestare a Marianei Rarincaviata-libera.ro
dcp100168 Posted June 10, 2014 Author Posted June 10, 2014 Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea Marianei Rarinca pe o perioadă de 30 de zile. Decizia nu este definitivă.
dcp100168 Posted June 10, 2014 Author Posted June 10, 2014 Stanciu despre femeia care a şantajat-o: Nu ştiu ce sau cine a determinat-o să aibă această atitudinePreşedintele ICCJ, Livia Stanciu, a declarat marţi, referitor la femeia reţinută pentru că a şantajat-o, că nu ştie "ce sau cine a determinat-o să adopte o astfel de atitudine", precizând că aceasta i-a spus că cei 20.000 de euro ar fi o datorie a soţului său, din contracte de asistenţă juridică."Am cunoscut-o, dar nu foarte îndeaproape. Ea lucra la cabinetul soţului meu. (…) Cu ani de zile în urmă i-a fost prezentată soţului meu ca fiind o persoană căreia i-a fost restructurat locul unde lucra domnia sa, o persoană care nu este căsătorită, care are doi copii şi care se află într-o situaţie familială grea. Soţul meu (…), în general faţă de copii, poate determinat şi de faptul că mama lui a murit când el avea şapte ani, a manifestat întotdeauna înţelegere şi întotdeauna a dat copiilor care i se părea că sunt în nevoie", a spus judecătoarea Livia Stanciu, la intrarea în sediul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a precizat că procurorii anticorupţie urmează să stabilească motivele pentru care femeia din Galaţi a şantajat-o. Magistratul a adăugat că femeia a crezut că dacă o va ameninţa cu un scandal mediatic va reuşi să obţină suma de 20.000 de euro. Livia Stanciu a spus că nu poate tolera o astfel de atitudine. "Cred că femeia aceasta a crezut că dacă mă ameninţă cu un scandal public în virtutea funcţiei pe care o deţin, de preşedinte al ICCJ, voi ceda şantajului pe care l-a exercitat asupra mea şi că mă va intimida. Vreau să vă spun că tocmai datorită acestei funcţii pe care o deţin şi pe care o exercit cu toată responsabilitatea nu voi accepta. Nu am putut tolera atunci şi vă spun clar că nu voi tolera niciodată şi îi voi îndemna pe toţi care s-ar afla vreodată într-o astfel de situaţie să nu cedeze şantajelor de genul acestora", a declarat Livia Stanciu.Preşedintele instanţei supreme a mai spus că, iniţial, şi-a manifestat disponibilitatea de a-i returna cei 20.000 de euro, însă pe parcurs şi-a dat seama că femeia nu i-a putut prezenta în mod concret modul în care soţul ei a ajuns să-i datoreze această sumă de bani. "Această doamnă, care a lucrat la cabinetul soţului meu, decedat în urmă cu trei ani şi jumătate, m-a apelat spunându-mi că soţul meu ar avea o datorie de 20.000 de euro la dumneaei. Desigur că am manifestat iniţial toată disponibilitatea pentru a clarifica această situaţie, deşi mi s-a părut absurdă după trei ani şi jumătate. I-am solicitat să-mi furnizeze date concrete ce reprezintă suma respectivă. Mi-a comunicat că aceasta ar reprezenta contracte de asistenţă juridică care nu au fost onorate de soţul meu ca urmare a decesului acestuia. I-am cerut din nou cu insistenţă, în acea discuţie, să-mi prezinte elemente concrete cu privire la situaţia respectivă. În mai multe rânduri, în discuţie, a evitat. În finalul ei m-a ameninţat că dacă nu îi dau suma de 20.000 de euro va întreprinde acţiuni de defăimare a mea şi că nu o să fie pe placul preşedintelui ICCJ", a mai spus Livia Stanciu.mediafax.ro
dcp100168 Posted July 1, 2014 Author Posted July 1, 2014 DNA a trimis-o în judecată pe femeia acuzată că a şantajat-o pe şefa Înaltei CurţiProcurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatei RARINCA MARIANA, în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de șantaj;În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:În perioada august/septembrie 2013 – 03 iunie 2014, inculpata Rarinca Mariana a amenințat-o pe persoana vătămată, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu darea în vileag a unor fapte imaginare, compromițătoare pentru aceasta și pentru soțul acesteia.În schimbul nedivulgării către presă a acestor informaţii, presupus compromiţătoare, inculpata Rarinca Mariana i-a pretins persoanei vătămate suma de 20.000 de euro.Concret, starea de fapt detaliată în rechizitoriu este următoarea:Amenințările cu divulgarea către presă a unor informații presupus compromițătoare, la adresa persoanei vătămate, respectiv cererea de a-i da 20.000 de euro drept compensație pentru „datorii” plătite de inculpată în numele soțului persoanei vătămate, au fost transmise unei rude de-a acesteia.În perioada aprilie 2014 – 3 iunie 2014, persoana vătămată a primit amenințări prin intermediul unei convorbiri telefonice și prin mesaje tip SMS.Inculpata a amenințat-o pe persoana vătămată cu divulgarea către presă (un post important de televiziune) a unor date compromiţătoare despre persoana vătămată şi familia acesteia.În schimbul nedivulgării a acestor informaţii compromiţătoare, inculpata Rarinca Mariana i-a pretins persoanei vătămate o sumă de bani.Probele administrate au arătat că faptele pe care inculpata intenționa să le divulge cu privire la persoana vătămată și la membrii familiei acesteia sunt imaginare, întrucât nici persoana vătămată, nici soțul acesteia nu au avut și nu au vreo datorie față de inculpată.Procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea SRI.Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București, cu propunerea de a se menține măsurile preventive luate în cauză.pna.ro
dcp100168 Posted July 16, 2014 Author Posted July 16, 2014 Femeia care a încercat să o şantajeze pe şefa ÎCCJ rămâne în arest preventivCurtea de Apel Bucureşti a hotărât să menţină arestarea preventivă în cazul gălăţencei Rarinca Mariana, judecată în prezent pentru şantaj de Tribunalul Bucureşti. Procurorii anticorupţie susţin că, în perioada aprilie 2014 – 03.06.2014, Rarinca Mariana a ameninţat-o pe Livia Stanciu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu darea în vileag a unor fapte imaginare, în scopul de a dobândi pentru sine, în mod injust, un folos patrimonial. Este vorba de ameninţări primite de Livia Stanciu prin intermediul unei convorbiri telefonice şi prin mesaje de tip SMS. „Inculpata a ameninţat persoana vătămată cu divulgarea către presă (un post de televiziune) a unor date compromiţătoare despre aceasta şi familia acesteia, susţinând că deţine înscrisuri şi alte mijloace de probă cu care îşi poate proba afirmaţiile. În schimbul nedivulgării către presă a acestor informaţii presupus compromiţătoare, inculpata Rarinca Mariana i-a pretins persoanei vătămate suma de 20.000 de euro într-o convorbire telefonică”, au menţionat procurorii anticorupţie în rechizitoriu.monitoruldegalati.ro
dcp100168 Posted December 18, 2014 Author Posted December 18, 2014 Femeia care şantajat-o pe preşedinta ICCJ, condamnată la trei ani de închisoare cu suspendareMariana Rarinca, femeia care a şantajat-o pe Livia Stanciu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), de la care a cerut 20.000 de euro pentru a nu face publice informaţii presupus compromiţătoare, a fost condamnată de Tribunalul Bucureşti la trei ani de închisoare cu suspendare. Sentinţa nu este definitivă.Judecătorii au decis că Mariana Rarinca trebuie să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. "Condamnata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Grădiniţei cu program normal «Ion Creangă» din Galaţi sau în cadrul Grădiniţei cu program normal numărul 34 din Galaţi, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare", a mai dispus Tribunalul Bucureşti. Odată cu sentinţa judecătorilor, femeia a fost eliberată din arest, unde era din 10 iunie.Decizia luată miercuri de judecătorii de la Tribunalul Capitalei nu este definitivă şi poate fi contestă la Curtea de Apel Bucureşti.Dosarul în care Mariana Rarinca este acuzată de şantaj a fost trimisă Tribunalului Bucureşti în 1 iulie. Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada august/septembrie 2013 - 3 iunie 2014, Mariana Rarinca a ameninţat-o pe Livia Stanciu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu darea în vileag a unor fapte imaginare, compromiţătoare pentru aceasta şi pentru soţul acesteia. "În schimbul nedivulgării către presă a acestor informaţii, presupus compromiţătoare, inculpata Rarinca Mariana i-a pretins persoanei vătămate suma de 20.000 de euro", au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei. Ameninţările cu divulgarea către presă a unor informaţii presupus compromiţătoare şi cererea ca Livia Stanciu să îi dea 20.000 de euro drept compensaţie pentru "datorii" care ar fi fost plătite de Mariana Rarinca în numele soţului judecătoarei au fost transmise unei rude de-a acesteia. "În perioada aprilie 2014 - 3 iunie 2014, persoana vătămată a primit ameninţări prin intermediul unei convorbiri telefonice şi prin mesaje tip SMS. Inculpata a ameninţat-o pe persoana vătămată cu divulgarea către presă (un post important de televiziune) a unor date compromiţătoare despre persoana vătămată şi familia acesteia. În schimbul nedivulgării a acestor informaţii compromiţătoare, inculpata Rarinca Mariana i-a pretins persoanei vătămate o sumă de bani", au precizat procurorii în rechizitoriu. Anchetatorii au menţionat în actul de sesizare a instanţei că probele administrate au arătat că faptele pe care Mariana Rarinca intenţiona să le divulge cu privire la Livia Stanciu şi la membrii familiei acesteia sunt imaginare, "întrucât nici persoana vătămată, nici soţul acesteia nu au avut şi nu au vreo datorie faţă de inculpată".adevarul.ro
dcp100168 Posted May 21, 2015 Author Posted May 21, 2015 Femeia acuzata ca a santajat-o pe sefa Inaltei Curti, Livia Stanciu, achitata definitivMariana Rarinca, femeia acuzata de DNA ca a santajat-o pe sefa Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Livia Stanciu, a fost achitata de judecatorii de la Curtea de Apel Bucuresti, decizia fiind definitiva, anunta Agerpres. Curtea de Apel a admis apelul femeii, dupa ce aceasta fusese condamnata in decembrie 2014 de Tribunalul Bucuresti la trei ani inchisoare cu suspendare.Mariana Rarinca a fost trimisa in judecata de procurorii DNA pe 1 iulie 2014, ea fiind acuzata ca a santajat-o pe Livia Stanciu, presedintele ICCJ. In rechizitoriu, procurorii au retinut ca, in perioada august/septembrie 2013 - 3 iunie 2014, Mariana Rarinca a amenintat-o pe Livia Stanciu, cu darea in vileag a unor fapte imaginare, compromitatoare pentru aceasta si pentru sotul acesteia. Potrivit DNA, in schimbul nedivulgarii catre presa a acestor informatii, presupus compromitatoare, Mariana Rarinca i-a pretins sefei ICCJ suma de 20.000 de euro. "Amenintarile cu divulgarea catre presa a unor informatii presupus compromitatoare la adresa persoanei vatamate, respectiv cererea de a-i da 20.000 de euro drept compensatie pentru 'datorii' platite de inculpata in numele sotului persoanei vatamate, au fost transmise unei rude de-a acesteia. In perioada aprilie 2014 - 3 iunie 2014, persoana vatamata a primit amenintari prin intermediul unei convorbiri telefonice si prin mesaje tip SMS. Inculpata a amenintat-o pe persoana vatamata cu divulgarea catre presa (un post important de televiziune) a unor date compromitatoare despre persoana vatamata si familia acesteia", arata DNA la 1 iulie. Procurorii mai sustineau ca faptele pe care femeia intentiona sa le divulge cu privire la Livia Stanciu si la membrii familiei acesteia sunt imaginare, intrucat nici sefa ICCJ, nici sotul acesteia nu au avut si nu au vreo datorie fata de Mariana Rarinca.hotnews.ro
dcp100168 Posted August 17, 2015 Author Posted August 17, 2015 Dosarul Rarinca va fi rejudecat de Curtea de Apel BucureştiDosarul în care Mariana Rarinca este acuzată de şantajarea preşedintelui ICCJ, Livia Stanciu, va fi rejudecat de Curtea de Apel Bucureşti, după ce instanţa a admis, luni, contestaţia DNA la decizia anterioară de achitare.Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au admis cererea prin care DNA a solicitat anularea deciziei definitive de achitare a Marianei Rarinca, dosarul urmând să fie rejudecat din 21 august. Decizia a fost luată de un complet format din Dorel Matei (preşedinte) şi Anamaria Trancă.La termenul de luni al procesului, judecătoarea care a decis achitarea Marianei Rarinca, Risantea Găgescu de la CAB, a solicitat instanţei, printr-o cerere înaintată de avocat, ascultarea ei în cauză, dar solicitarea a fost respinsă pe loc de completul de judecată.Tot luni, Curtea de Apel Bucureşti le-a audiat atât pe Mariana Rarinca, cât şi pe Livia Stanciu, ambele fiind citate.Mariana Rarinca a declarat că, în opinia sa, decizia luată de judecătoarea Risantea Găgescu este corectă, iar actualul complet de judecată nu ar fi fost legal învestit pentru redeschiderea acestui caz.La rândul său, Livia Stanciu a declarat în sala de judecată că decizia luată de Risantea Găgescu s-a făcut prin analizarea doar a anumit probe din dosar şi prin ignorarea celorlalte, astfel încât decizia ar fi fost lipsită de imparţialitate. Totodată, Stanciu a mai arătat că lipsa de imparţialitate a judecătoarei Găgescu rezultă şi din faptul că, în decizia sa privind-o pe Rarinca, ea a desfiinţat decizia TB, dar a scris greşit numărul acesteia şi nu a rectificat nici până în prezent. Ea a mai precizat că a cerut judecarea în lipsa ei a cazului pentru a nu se interpreta că ar face presiuni asupra judecătorilor. Livia Stanciu a mai spus că solicitarea procurorilor DNA este întemeiată din punct de vedere juridic şi că aceasta ar trebui admisă pentru soluţionarea judiciară corectă a speţei."Doamna Stanciu a venit azi să intimideze completul de judecată şi să dea lecţii de drept. Eu consider că, fiind vorba de preşedintele ICCJ, trebuie să fie un proces foarte corect. Eu am avut mare încredere în această persoană şi am lucrat pentru ea", a declarat Mariana Rarinca jurnaliştilor, la ieşirea de la instanţă, după ce a fost audiată. Întrebată dacă, în opinia sa, era indicat să îi trimită Liviei Stanciu SMS-urile pe care i le-a transmis, Rarinca a arătat că a avut încredere în aceasta şi că tot ceea ce a făcut a fost să-i indice acesteia ce datorii mai are la ea.Curtea de Apel Bucureşti a judecat luni contestaţia în anulare făcut de procurorii DNA împotriva deciziei de achitare a Marianei Rarinca. Tot luni, CAB a respins cererea de recuzare formulată de Mariana Rarinca împotriva celor doi magistraţi din completul care a analizat contestaţia în anulare a DNA.În 28 iulie, Curtea de Apel Bucureşti a decis că este admisibilă în principiu contestaţia în anulare făcută de procurorii DNA în cazul deciziei de achitare a Marianei Rarinca, acuzată de şantajarea Liviei Stanciu.Judecătoarea Livia Stanciu a susţinut, în iunie anul trecut, că a fost şantajată de Mariana Rarinca, care i-ar fi cerut 20.000 de euro, pentru a nu divulga presei date presupus compromiţătoare despre preşedintele ICCJ şi familia acesteia.Rarinca a fost arestată preventiv în perioada 10 iunie - 18 decembrie 2014 şi trimisă în judecată în 1 iulie 2014. Ea a fost achitată, pe 21 mai, de Curtea de Apel Bucureşti, decizia fiind definitivă. La judecarea în fond a dosarului, Tribunalul Bucureşti a condamnat-o pe Rarinca la trei ani de închisoare cu suspendare.Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut anularea deciziei de achitare, procurorii motivând că judecătoarea Risantea Găgescu, care a făcut parte din completul de judecată, a fost în incompatibilitate.Judecătoarea Risantea Găgescu şi Damian Dolache au fost în completul de la Curtea de Apel Bucureşti care a decis definitiv, pe 21 mai, achitarea Marianei Rarinca. Judecătoarea Risantea Găgescu a candidat anul trecut pentru un post de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar a fost respinsă de o comisie din care făcea parte şi şefa ICCJ, Livia Stanciu. În cadrul interviului, cele două judecătoare ar fi avut un schimb dur de opinii juridice, după ce Risantea Găgescu ar fi afirmat că nu se oboseşte să facă cercetare judecătorească şi să administreze probe şi mai bine achită un inculpat dacă nu este sută la sută sigură de vinovăţia lui.mediafax.ro
dcp100168 Posted September 11, 2015 Author Posted September 11, 2015 Mariana Rarinca rămâne cu pedeapsa de trei ani de închisoare cu suspendare dată de TribunalMariana Rarinca rămâne cu pedeapsa de trei ani de închisoare cu suspendare, dată de Tribunalul Bucureşti, pentru şantajarea şefei instanţei supreme Livia Stanciu, după ce Curtea de Apel Bucureşti i-a respins vineri apelul. Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au rejudecat apelul în acest caz, în urma contestaţiei DNA la o decizie anterioară de achitare. Instanţa a respins apelurile formulate de Mariana Rarinca şi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, la decizia Tribunalului Bucureşti, care a condamnat-o pe Rarinca la trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantajarea şefei ICCJ. Decizia dată de magistraţii Dorin Matei şi Anamaria Trancă este definitivă.Joi, la rejudecarea apelului, procurorul DNA a cerut majorarea pedepsei dispusă de Tribunal, solicitare contestată de către avocat. La termenul de, joi, în faţa Curţii de Apel Bucureşti au dat declaraţii Mariana Rarinca, Livia Stanciu şi alţi doi martori. În ultimul cuvânt, Livia Stanciu a ţinut o pledoarie de peste două ore, în care a dezvoltat pe larg teoria de drept privind fapta de şantaj, a susţinut că fapta există în cazul său şi că, potrivit normelor penale în vigoare, se impune condamnarea Marianei Rarinca. Mariana Rarinca le-a prezentat la rândul său pe larg judecătorilor, în ultimul cuvânt, relaţia pe care a avut-o din 2001 cu familia Stanciu, arătând că s-a ocupat de toate chestiunile curente privind apartamentul familiei şi cabinetul de avocatură al lui Andrei Stanciu din Galaţi. Rarinca a conchis că nu a făcut decât să ceară banii pe care şefa instanţei supreme îi datora şi a admis că, din cauza problemelor familiale şi a supărărilor, a pus problema într-un mod necorespunzător pe care îl regretă la acest moment.Dosarul în care Mariana Rarinca este acuzată de şantajarea preşedintelui instanţei supreme, Livia Stanciu, a fost rejudecat de Curtea de Apel Bucureşti după ce instanţa a admis, în 17 august, contestaţia DNA la decizia anterioară de achitare. Completul care a admis contestaţia DNA a fost format din judecătorii Dorin Matei şi Anamaria Trancă, cei care au şi rejudecat apelul. Mariana Rarinca spunea, în 21 august, că a depus o plângere la Parchet împotriva judecătorilor de caz, Dorin Matei şi Anamaria Trancă, şi că îi este teamă că va fi condamnată, pentru că "acest complet în ideea asta a sustras competenţa completului legal învestit", tocmai pentru a o condamna.Judecătoarea Livia Stanciu a susţinut, în iunie anul trecut, că a fost şantajată de Mariana Rarinca, care i-ar fi cerut 20.000 de euro, pentru a nu divulga presei date presupus compromiţătoare despre ea şi familia acesteia. Rarinca a fost arestată preventiv în perioada 10 iunie - 18 decembrie 2014 şi trimisă în judecată în 1 iulie 2014."Această doamnă, care a lucrat la cabinetul soţului meu, decedat în urmă cu trei ani şi jumătate, m-a apelat spunându-mi că soţul meu ar avea o datorie de 20.000 de euro la dumneaei. Desigur că am manifestat iniţial toată disponibilitatea pentru a clarifica această situaţie, deşi mi s-a părut absurdă după trei ani şi jumătate. I-am solicitat să-mi furnizeze date concrete ce reprezintă suma respectivă. Mi-a comunicat că aceasta ar reprezenta contracte de asistenţă juridică care nu au fost onorate de soţul meu ca urmare a decesului acestuia. I-am cerut din nou cu insistenţă, în acea discuţie, să-mi prezinte elemente concrete cu privire la situaţia respectivă. În mai multe rânduri, în discuţie, a evitat. În finalul ei m-a ameninţat că dacă nu îi dau suma de 20.000 de euro va întreprinde acţiuni de defăimare a mea şi că nu o să fie pe placul preşedintelui ICCJ", spunea Livia Stanciu la momentul respectiv.În 1 iulie 2014, Rarinca a fost trimisă în judecată de DNA, cazul fiind judecat în primă instanţă de Tribunalul Bucureşti. Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada august-septembrie 2013 - 3 iunie 2014, Mariana Rarinca ar fi ameninţat-o pe Livia Stanciu cu dezvăluirea a unor fapte imaginare, compromiţătoare pentru aceasta şi pentru soţul acesteia. "În schimbul nedivulgării către presă a acestor informaţii, presupus compromiţătoare, inculpata Rarinca Mariana i-a pretins persoanei vătămate suma de 20.000 de euro", au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei."Nu pot să mai aştept. Nu o sa vă placă, dar m-am hotărât să numai ţin cont decât de mine şi de ai mei. Cineva va avea musafiri neplăcuţi la uşă", "Am semnat cu o televiziune şi voi spune tot ce ştiu cu date concrete şi cu martori. DNA m-a ignorat total, dar eu am plătit o parte din datorii şi vreau banii", "Voi pune şi pe internet" şi "Sunt în drum spre Bucureşti, nu mai am milă de nimeni. O să iasă aşa de urât încât poate să-şi dea demisia. Am vrut doar banii mei", sunt mesajele pe care le-a trimis Rarinca cumnatului judecătoarei, potrivit DNA.Anchetatorii au menţionat în rechizitoriu că probele administrate au arătat că faptele pe care Mariana Rarinca intenţiona să le divulge cu privire la Livia Stanciu şi la membrii familiei acesteia sunt imaginare, "întrucât nici persoana vătămată, nici soţul acesteia nu au avut şi nu au vreo datorie faţă de inculpată".În 18 decembrie 2014, Tribunalul Bucureşti a condamnat-o pe Mariana Rarinca la trei ani de închisoare cu suspendare, urmând ca aceasta să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate."Condamnata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul grădiniţei cu program normal «Ion Creangă» din Galaţi sau în cadrul Grădiniţei cu program normal numărul 34 din Galaţi, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare", a mai dispus Tribunalul Bucureşti.Odată cu sentinţa judecătorilor, Rarinca a fost eliberată din arest, unde era de peste şase luni.Atât Rarinca, cât şi DNA au declarat apel împotriva sentinţei Tribunalului. Mariana Rarinca a fost achitată, în 21 mai, de Curtea de Apel Bucureşti, decizia fiind definitivă.Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut anularea deciziei de achitare, procurorii motivând că judecătoarea Risantea Găgescu, care a făcut parte din completul de judecată, a fost în incompatibilitatemediafax.ro
dcp100168 Posted October 19, 2015 Author Posted October 19, 2015 Mariana Rarinca a fost condamnată cu suspendare pentru că a recunoscut că a greşit - motivarea deciziei Curţii de ApelMariana Rarinca a fost condamnată la închisoare cu suspendare pentru că a recunoscut că "a procedat în mod greşit" atunci când i-a cerut bani preşedintei instanţei supreme, Livia Stanciu, se arată motivarea Curţii de Apel Bucureşti.Curtea de Apel Bucureşti a decis, pe 11 septembrie, să o condamne definitiv pe Mariana Rarinca la trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantajarea şefei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). Instanţa a respins atât apelul declarat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cât şi cel al Marianei Rarinca şi a menţinut decizia dată de Tribunalul Bucureşti în primă instanţă.Judecătorii Anamaria Trancă şi George Matei menţionează în motivarea deciziei că, în cazul Marianei Rarinca, nu se impune aplicarea unei pedepse cu executare în regim de detenţie, având în vedere vârsta înaintată a inculpatei, dar şi faptul că aceasta a fost cercetată în cauză şase luni în stare de arest preventiv."Nu în ultimul rând, curtea va reţine că inculpata şi-a dat seama că a procedat în mod greşit faţă de persoana vătămată, aşa cum a arătat în mod expres prin ultimul cuvânt, astfel încât, prin conştientizarea şi asumarea conduitei greşite de către inculpată, instanţa de apel apreciază că este suficientă aplicarea dispoziţiilor art. 91 Cod penal. În cazul în care nu ar fi recunoscut în nicio modalitate că ar fi avut un comportament greşit faţă de persoana vătămată, atunci s-ar fi pus, bineînţeles, problema unei condamnări cu executare", se mai arată în motivare.mediafax.ro
dcp100168 Posted July 7, 2016 Author Posted July 7, 2016 Mariana Rarinca, femeia condamnată pentru şantajarea fostului preşedinte al ICCJ, şi-a îndreptat tirul de procese împotriva Inspecţiei Judiciare Mariana Rarinca a dat în judecată Inspecţia Judiciară din CSM la Curtea de Apel Galaţi, susţinând că judecătorii din cadrul structurii amintite au creat o discriminare evidentă, admiţând doar sesizările Liviei Stanciu, fostul preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), în prezent judecător la Curtea Constituţională, şi respingându-le pe ale ei. Gălăţeanca Mariana Rarinca a luat, mai nou, în colimator Inspecţia Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) pe motiv că i-a respins în mod discriminatoriu toate sesizările (şase la număr) legate de condamnarea sa la trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj. Mariana Rarinca a fost trimisă în judecată de procurorii anticorupţie pentru că, în perioada august- septembrie 2013 - 3 iunie 2014, a ameninţat-o pe Livia Stanciu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la acea vreme, cu darea in vileag a unor fapte imaginare, compromiţătoare pentru aceasta şi pentru sotul acesteia. În schimbul nedivulgării către presă a acestor informaţii, presupus compromiţătoare, Mariana Rarinca i-ar fi pretins Liviei Stanciu suma de 20.000 de euro. ”Ameninţările cu divulgarea către presă a unor informaţii presupus compromiţătoare la adresa persoanei vătămate, respectiv cererea de a-i da 20.000 de euro drept compensaţie pentru datorii plătite de inculpată în numele soţului persoanei vătămate, au fost transmise unei rude de-a acesteia. În perioada aprilie 2014 - 3 iunie 2014, persoana vătămată a primit ameninţări prin intermediul unei convorbiri telefonice şi prin mesaje tip SMS. Inculpata a ameninţat-o pe persoana vătămată cu divulgarea către presă (un post important de televiziune) a unor date compromiţătoare despre persoana vătămată şi familia acesteia”, se menţiona în rechizitoriu. În decembrie 2014, Tribunalul Bucureşti a condamnat-o pe Mariana Rarinca la 3 ani de închisoare cu suspendare, iar în luna mai 2015 gălăţeanca a fost achitată de Curtea de Apel Bucureşti. În urma unei contestaţii în anulare depuse de DNA, decizia de achitare a fost anulată, iar la rejudecarea apelului, judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au menţinut condamnarea la trei ani de închisoare cu suspendare în cazul Marianei Rarinca. Se crede discriminată Mariana Rarinca s-a adresat mai întâi Inspecţiei Judiciare din CSM cu mai multe sesizări disciplinare împotriva magistraţilor care au decis anularea deciziei de achitare şi condamnarea sa definitivă pentru şantaj. Structura din cadrul CSM a respins însă toate sesizările pe motiv că nu ar exista nici măcar indicii privind săvârşirea unor abateri disciplinare. Rarinca crede totuşi că a fost discriminată pentru că Inspecţia Judiciară a decis, pe de altă parte, să admită sesizările ce vizau cercetarea disciplinară a magistraţilor de la Curtea de Apel Bucureşti, care au hotărât achitarea sa. Gălăţeanca a acţionat în judecată Inspecţia Judiciară la Curtea de Apel Galaţi şi a cerut anularea deciziilor de respingere a sesizărilor sale. ”Nici una dintre sesizările reclamantei privid caracterul evident abuziv şi discriminatoriu al soluţiilor parchetului şi instanţelor nu a fost analizată pe fond, sub pretextul că nu se poate aduce atingere independenţei judecătorilor şi procurorilor. În schimb, decizia definitivă de achitare din primul ciclu procesual, în mod vădit discriminatorie, a putut face obiectul procedurii disciplinare. Împotriva celor doi judecători a fost exercitată acţiunea disciplinară pentru soluţia adoptată şi pentru motivarea ei. Discriminarea la care a fost supusă reclamanta în analizarea sesizărilor ei este manifestă”, a precizat Mariana Rarinca în cererea de chemare în judecată adresată judecătorilor gălăţeni. Curtea de Apel Galaţi va pronunţa un verdict în acest caz la sfârşitul lunii septembrie 2016. adevarul.ro
dcp100168 Posted November 25, 2016 Author Posted November 25, 2016 Verdict al Curţii de Apel Galaţi: Mariana Rarinca, femeia condamnată pentru şantajarea fostului preşedinte al ICCJ, nu a fost discriminată de Inspecţia Judiciară Gălăţeanca Mariana Rarinca a luat în vizor Inspecţia Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) pe motiv că i-a respins în mod discriminatoriu toate sesizările (şase la număr) legate de condamnarea sa la trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj. Mariana Rarinca a fost trimisă în judecată de procurorii anticorupţie pentru că, în perioada august- septembrie 2013 - 3 iunie 2014, a ameninţat-o pe Livia Stanciu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la acea vreme, cu darea in vileag a unor fapte imaginare, compromiţătoare pentru aceasta şi pentru sotul acesteia. În schimbul nedivulgării către presă a acestor informaţii, presupus compromiţătoare, Mariana Rarinca i-ar fi pretins Liviei Stanciu suma de 20.000 de euro. ”Ameninţările cu divulgarea către presă a unor informaţii presupus compromiţătoare la adresa persoanei vătămate, respectiv cererea de a-i da 20.000 de euro drept compensaţie pentru datorii plătite de inculpată în numele soţului persoanei vătămate, au fost transmise unei rude de-a acesteia. În perioada aprilie 2014 - 3 iunie 2014, persoana vătămată a primit ameninţări prin intermediul unei convorbiri telefonice şi prin mesaje tip SMS. Inculpata a ameninţat-o pe persoana vătămată cu divulgarea către presă (un post important de televiziune) a unor date compromiţătoare despre persoana vătămată şi familia acesteia”, se menţiona în rechizitoriu. În decembrie 2014, Tribunalul Bucureşti a condamnat-o pe Mariana Rarinca la 3 ani de închisoare cu suspendare, iar în luna mai 2015 gălăţeanca a fost achitată de Curtea de Apel Bucureşti. În urma unei contestaţii în anulare depuse de DNA, decizia de achitare a fost anulată, iar la rejudecarea apelului, judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au menţinut condamnarea la trei ani de închisoare cu suspendare în cazul Marianei Rarinca. Acuzaţii, nu şi probe Mariana Rarinca s-a adresat mai întâi Inspecţiei Judiciare din CSM cu mai multe sesizări disciplinare împotriva magistraţilor care au decis anularea deciziei de achitare şi condamnarea sa definitivă pentru şantaj. Structura din cadrul CSM a respins însă toate sesizările pe motiv că nu ar exista nici măcar indicii privind săvârşirea unor abateri disciplinare. Rarinca crede totuşi că a fost discriminată pentru că Inspecţia Judiciară a decis, pe de altă parte, să admită sesizările ce vizau cercetarea disciplinară a magistraţilor de la Curtea de Apel Bucureşti, care au hotărât achitarea sa. Gălăţeanca a acţionat în judecată Inspecţia Judiciară la Curtea de Apel Galaţi şi a cerut anularea deciziilor de respingere a sesizărilor sale. ”Nici una dintre sesizările reclamantei privind caracterul evident abuziv şi discriminatoriu al soluţiilor parchetului şi instanţelor nu a fost analizată pe fond, sub pretextul că nu se poate aduce atingere independenţei judecătorilor şi procurorilor. În schimb, decizia definitivă de achitare din primul ciclu procesual, în mod vădit discriminatorie, a putut face obiectul procedurii disciplinare. Împotriva celor doi judecători a fost exercitată acţiunea disciplinară pentru soluţia adoptată şi pentru motivarea ei. Discriminarea la care a fost supusă reclamanta în analizarea sesizărilor ei este manifestă”, a precizat Mariana Rarinca în cererea de chemare în judecată adresată judecătorilor gălăţeni. Curtea de Apel Galaţi consideră însă că Mariana Rarinca nu a adus dovezi care să susţină acuzaţiile de discriminare, iar pe 24 noiembrie a respins cererea acesteia ca nefondată. Hotărârea instanţei nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. adevarul.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now