dcp100168 Posted June 11, 2014 Share Posted June 11, 2014 Furtuna a doborât 11 copaci şi a rupt un stâlpA fost de ajuns ca o scurtă furtună de vară să se năpustească, marţi seară, peste Galaţi, pentru ca stâlpii de înaltă tensiune să cedeze iar copacii să se rupă, unul după altul, şi să cadă fie pe maşini, fie pe şosea, blocând total sau parţial traficul. Nu s-a înregistrat nicio victimă, în schimb pagubele nu au lipsit.Administraţia Domeniului Public a primit telefoane peste telefoane de la oamenii care s-au trezit fie cu un copac pe maşină, fie cu un stâlp de înaltă tensiune căzut peste casă. „S-au primit, numai imediat după încetarea furtunii, apeluri care anunţau 10-11 copaci rupţi, plus alte situaţii în care era vorba doar de crengi mari care s-au rupt din cauza furtunii. Situaţia cea mai dificilă este pe strada Focşani, unde un stâlp de înaltă tensiune şi cablurile sale au căzut pe o casă, iar un copac s-a rupt şi bloca strada. Acum redăm strada circulaţiei. Lucrăm cu două echipe pentru a îndepărta cât mai repede efectele furtunii”, a spus Ediard Grosu, directorul ADP Galaţi.Aniţa Murguleţ este ghinionista proprietară a casei peste care s-a prăbuşit stâlpul de înaltă tensiune. Femeia stătea în pat, la etaj, când a s-a trezit cu stâlpul pe balcon şi acoperiş. „Nu am ştiut cum să sar mai repede din pat. M-am speriat. A bătut vântul puternic, dar nu bănuiam că o să rupă stâlpul. A fost din cauza pomului care a căzut şi a blocat strada, şi a tras şi stâlpul, pentru că antrenase şi firele prinse de stâlp”, a spus Aniţa Murguleţ. Măcar maşina femeii a scăpat, deşi copacul a căzut chiar aproape de ea. „Eu eram pe stradă şi am văzut cum cad stâlpul şi pomul la vecina. Am strigat, că mă gândeam că le face praf şi maşina. Chiar atunci m-a lovit şi pe mine în spate o creangă”, spunea Sandu Cornel, un vecin al femeii care s-a trezit cu stâlpul pe casă.În Ţiglina, un bărbat s-a trezit cu maşina avariată după ce i-a picat o creangă groasă pe ea. „Din păcate, nu am CASCO. Capota este îndoită. Am rugat vecinii şi am scos creanga de pe maşină, că degeaba am sunat după ajutor. Mai grav e că aici sunt mulţi copaci bătrâni şi se pot întâmpla lucruri şi mai grave”, spunea Maricel Penciu, proprietarul maşinii avariate în Ţiglina.Şoseaua de Centură, străzile Domnească, Cezar sau zona Muzeului de Arte Vizuale sunt alte locaţii unde copacii au căzut fie direct pe asfalt, fie pe maşini.monitoruldegalati.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now