dcp100168 Posted June 16, 2014 Share Posted June 16, 2014 Sute de peşti morţi, găsiţi într-o baltă din GalaţiComisarii de mediu, împreună cu specialişti ai Serviciului de Gospodărirea Apelor Galaţi investighează cauzele care au dus la moartea a sute de peşti mari, dar şi foarte mult puiet, dintr-o baltă a pârâului Bârlădel, într-o zonă aflată între satele Traian şi Braniştea.Situaţia a fost sesizată telefonic, iar la faţa locului s-au deplasat comisarii de mediu care, potrivit procedurii, vor lua probe de apă, pentru a constata dacă este vorba despre o poluare accidentală a apei sau despre lipsa de oxigen din apă care ar putea cauza moartea peştilor. Se pare că mai mulţi localnici ar fi luat peştii din baltă, oamenii fiind sfătuiţi de autorităţi să nu îi consume, potrivit Agerpres.Primarul comunei Braniştea, Marian Adamache, a precizat că peştii morţi se află într-o acumulare de apă ce este folosită ca staţie de desecare, în perioada ploilor, pentru deversarea apei din pârâul Bârlădel în râul Siret.Edilul a mai spus că a luat legătura şi cu medicul veterinar din comună, mai ales că apa în care se află peştii morţi are şi un miros specific dejecţiilor animale.romaniatv.net Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted June 16, 2014 Author Share Posted June 16, 2014 Lipsa oxigenului - cauza morţii sutelor de peştiReprezentanţii Apelor Române au făcut primele teste la faţa locului în bălţile pârâului Bârlădel unde au fost găsiţi sute de peşti morţi. „Aici este oxigen în apă mai puţin decât ar trebui. Este 6 concentraţia de oxigen în apă şi ea ar trebui să fie măcar 8. Dar nu ştim dacă din acest motiv au murit peştii. Luăm probe de apă ca să vedem dacă nu cumva sunt substanţe ajunse accidental sau nu în apă”, spunea Silviu Prisecaru, Apele Române.Un muncitor de la ANIF a dat şi el o altă explicaţie. „Noi am ţinut vanele închise la staţie. O fi crescut vegetaţia în jur, o fi fost mizerie adunată. Am dat drumul de o săptămână, dar nu ştiu dacă de la asta e poluarea sau ce o fi. Poate nu au mai avut aer”, spunea Constantin Anton.Localnicii din zonă cred că staţia de epurare din zonă ar fi de vină. „Au dat drumul şi uite că în bălţi au dat mizerie. Cine ştie ce o fi. Poate că nu e doar de la staţie, că sunt o sumedenie de societăţi pe mal de unde se putea deversa ceva. Uneori cred că mirosea a motorină, dar de fapt e clar un miros foarte urât şi nu doar de la peşte”, spunea Constantin Zlate.„Au vândut prin sat peşte mort”Din păcate localnicii spun că alţi vecini din satele Braniştea, Traian Sat sau Şendreni au venit de dimineaţă şi au adunat peştele mai mare. „Uitaţi aşa erau, mulţi, mari ca al meu. Eu acum l-am găsit şi îl arunc că pute. Dacă îl mănânc mor. În schimb am auzit că alţii au adunat şi au vândut prin sat. Dar cred că dacă aud îl aruncă, că pot muri dacă îl mânâncă”, spunea Vasile Vasile. Dacă nu doar oxigenul este problema, ci este vorba de poluare cu substanţe, aici ar putea fi în pericol şi vitele care pasc în zonă.O altă echipă a Agenţiei de Mediu a venit şi ea în zonă să ridice probe. Potrivit comisarului şef al Gărzii de Mediu Galaţi, Marioara Gătej, rezultatele de laborator prelevate din apa în care s-au găsit, astăzi, sute de peşti morţi, indică faptul că nu este vorba despre o poluare, ci de lipsa oxigenului din apă. „Este vorba despre lipsa oxigenului din apă, din cauza vegetaţiei abundente din acel canal de desecare”, a declarat Marioara Gătej.presagalatibraila.com Link to comment Share on other sites More sharing options...
riaji Posted June 17, 2014 Share Posted June 17, 2014 Suna ciudat tare: au vandut peste mort, pentru ca nu mai avea aer.. ) Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted June 17, 2014 Author Share Posted June 17, 2014 Specialiştii Apelor Române spun că apa nu este poluatăConform rezultatelor efectuate de către specialiștii Apelor Române Galați la probele de apă prelevate din canalul colector (aparținând ANIF), nu au fost identificate încărcări organice de substanțe chimice și/sau biologice care să pună în pericol viața peștilor și să provoace, prin urmare, mortalitate piscicolă. Prin urmare, poluarea apei din canalul colector al ANIF, situat între localitățile Traian și Braniștea, din județul Galați, nu se validează. Cauza mortalității piscicole din canalul colector a fost lipsa de oxigen, provocată pe fondul temperaturilor ridicate din ultima perioadă, adâncimii mici a apei din canal, precum și a abundenței de macrofite (alge), mari consumatoare ale oxigenului din apă. Reprezentanții Apelor Române Galați spun că nu a fost afectată alimentarea cu apă a orașului Galați sau a altor localități limitrofe.puterea.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now