Sari la conținut

Exerciţii militare în poligonul de la Smârdan


dcp100168

Postare recomandata

Sute de militari şi tancuri, la exerciţiul tactic din poligonul Smârdan

500 de militari, peste 120 de tancuri blindate, transportoare sau tunuri, elicoptere Soccat şi avioane IAR Şoim, s-au înfruntat în poligonul Smârdan din Galaţi. A fost una dintre fazele exerciţiului Histria 15, exerciţiu desfăşurat în acelaşi timp în mai multe judeţe.

Histria 15 are la bază un scenariu fictiv, în care România răspunde gradual ameninţărilor la adresa securităţii naţionale. La Galaţi, în acest scenariu, militarii au trebuit să facă faţă unui inamic care a rupt apărarea, forţând intrarea în ţară pe Prut. Cei 500 de soldaţi din garnizoanele Iaşi, Botoşani, Piatra Neamţ şi Bacău, dar şi cele peste 120 de tancuri şi transportoare ori tunuri sprijinite aerian de elicoptere şi avioane, au pus în practică un scenariu fictiv în care militarii români luptă cu un inamic care deja a forţat intrarea în ţară, rupând apărarea pe râul Prut şi cucerind un cap de pod. Aşa că lupta a început cu o retragere strategică. Exerciţiul desfăşurat de Brigada 15 Mecanizată “Podul Înalt”, cu sprijin aerian de la Baza Aeriană 95 Bacău, face parte din exerciţiul Histria A 15. Este de fapt faza finală a acestuia.

„În etapa finală urmărim cei 500 de militari şi mijloacele tehnice care participă. Această etapă a avut drept scop punerea în practică a concepţiei structurilor de comandă şi verificarea viabilităţii acestora, stabilirea procedeelor tactice de luptă şi a nevoilor de instruire”, a declarat general de brigadă Nicolae Tonu, Brigada 15 Mecanizată.

Cea mai dificilă parte a exerciţiului a fost sincronizarea tuturor acţiunilor. „Încă din prima parte a anului, s-a început cu exerciţii executate de structuri mai mici, pe segmente de acţiuni, acţiuni care în timp au crescut ca amploare, care, partea dificilă, au trebuit sincronizate. Sunt sigur că într-o situaţie reală, soldaţii s-ar descurca la fel de bine. Chiar va fi şi mai mare determinarea atunci când vei fi pus să aperi şi un metru din pământul ţării tale”, a spus col. Dan Cîşlariu, şef de stat Brigada 15 Mecanizată Podul Înalt.

Exerciţiul Histria 15 are la bază un scenariu fictiv, complex, adaptat mediului de securitate actual.

presagalatibraila.com

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 1 month later...

Peste 1.800 de militari români şi 300 americani participă la exerciţiul "JUSTICE SWORD 15.2"

Peste 1.800 de militari români din Forţele Terestre, cu 450 de mijloace tehnice şi 300 de militari americani, cu 90 de mijloace tehnice participă, în perioada 26 octombrie-6 noiembrie, în Poligonul Smârdan din judeţul Galaţi, la exerciţiul interarme cu trageri de luptă "JUSTICE SWORD 15.2".

Potrivit unui comunicat transmis de MApN, militarii români din Brigada 282 Infanterie Mecanizată "Unirea Principatelor" sunt sprijiniţi de subunităţi din Regimentul 52 Artilerie Mixtă "General Alexandru Tell", Batalionul 30 Vânători de Munte "Dragoslavele", Batalionul 630 Paraşutişti "Smaranda Brăescu" şi de elemente din Brigada de Informaţii Militare "Mareşal Alexandru Averescu", Batalionul 1 CIMIC şi din Centrul de Operaţii Psihologice.

Acţiunile Forţelor Terestre sunt sprijinite de avioane MiG 21 LanceR, elicoptere IAR 330 Puma Socat şi de un avion C-27J Spartan, toate aparţinând Forţelor Aeriene Române.

Militarii americani fac parte din Batalionul 5 al Regimentului 7 Cavalerie din Forţele Terestre ale SUA care sunt dislocate în Europa şi vor acţiona, în premieră, în România, cu tancuri ABRAMS, maşini de luptă BRADLEY şi tunuri autopropulsate PALADIN.

mediafax.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Militarii români speră la tehnica de luptă a militarilor americani

Joi, în Poligonul Smârdan din Galați, a avut loc Ziua Distinșilor Vizitatori, ocazie cu care cei prezenți au putut urmări o secvență din exercițiul militar interarme cu trageri de luptă „JUSTICE SWORD 15.2”.  Acesta este al șaselea exercițiu, ca amploare, desfășurat în acest an în Poligonul Smârdan, exerciții dedicate misiunii „Atlantic Resolve”, misiune a forțelor NATO lansată în urmă cu un an, pentru a demonstra că își apără și susține alianții. La exercițiul din Poligonul Smârdan, care a început pe 26 octombrie, participă peste 2.100 de militari, cu 540 de mijloace tehnice, din care 1.800 de militari români din Forţele Terestre, cu 450 de mijloace tehnice şi 300 de militari americani, cu 90 de mijloace tehnice. Militarii români din Brigada 282 Infanterie Mecanizată ”Unirea Principatelor” sunt sprijiniţi de subunităţi din Regimentul 52 Artilerie Mixtă ”General Alexandru Tell”, Batalionul 30 Vânători de Munte ”Dragoslavele”, Batalionul 630 Paraşutişti ”Smaranda Brăescu” şi de elemente din Brigada de Informaţii Militare ”Mareşal Alexandru Averescu”, Batalionul 1 CIMIC şi din Centrul de Operaţii Psihologice. Acţiunile Forţelor Terestre sunt sprijinite de avioane MiG 21 LanceR, elicoptere IAR 330 Puma Socat şi de un avion C-27J Spartan, toate aparţinând Forţelor Aeriene Române. Militarii americani fac parte din Batalionul 5 al Regimentului 7 Cavalerie  din Forţele Terestre ale SUA, care sunt dislocate în Europa şi acţionează, în premieră, în România, cu tancuri ABRAMS, maşini de luptă BRADLEY şi tunuri autopropulsate PALADIN.

Scopul militarilor participanţi la exerciţiului „JUSTICE SWORD 15.2” este de a se instrui în comun în vederea armonizării tacticilor şi procedurilor de operare, creşterii încrederii în armamentul din dotare şi coeziunii de grup. La finalul exercițiului, generalul maior Dumitru Scarlat, șeful Statului major al forțelor Terestre, a apreciat exercițiul militar desfășurat, joi, ca fiind unul foarte bun, motiv pentru care i-a oferit “coin-ul șefului Statului major al Forțelor Terestre” comandantului Batalionului 5 din Regimentul 7 Cavalerie al trupelor SUA dislocate în Europa, locotenent colonel Christopher Mahhafey. Totodată, Scarlat i-a mulţumit comandantului Forţelor Terestre Americane din Europa, general locotent Ben Hodges, pentru că a decis să trimită, în premieră în România, la acest exerciţiu, tehnică grea pentru instrucţie.

După finalizarea exercițiului militar, forțele americane și militarii români și-au prezentat tehnica de luptă. Astfel, americanii au arătat că tancurile Abrams sunt cele mai noi tancuri ale armatei SUA, tehnică militară ce va fi utilizată – cu îmbunătățiri ulterioare – pe o perioadă de 10-15 ani de acum înainte. Și militarii români au prezentat o scurtă demonstrație realizată cu un dragor de mine - un produs românesc, de producție recentă - 2011, care are ca rol sprijinul subunităților de geniu pentru deminarea parțială sau totală a câmpurilor de mine, pentru a crea culoare sigure de deplasare pentru tancuri și alte transportoare mai mici decât tancurile.

Apreciind avantajele desfășurării exercițiului militar comun, general maior Dumitru Scarlat, șeful Statului major al forțelor Terestre, și-a exprimat mulțumirea pentru creșterea bugetului alocat armatei, dar și speranța că această situație va conduce la achiziția de noi mijloace terestre de luptă, precum cele aduse de militarii americani în poligonul de la Smârdan: “În ultimul an și în acest an ni s-au alocat fonduri mai multe și pentru mentenanță, motiv pentru care am reușit să reparăm și să folosim echipamente care de foartă multă vreme erau defecte. Până la majorarea bugetului, pe unele din echipamente nu le puteam folosi de unul-doi ani, însă, prin rotație, le reparam și le foloseam... Acum ne dorim și noi, la Forțele Terestre, echipamente noi. Și faptul că s-a decis ca 2% din PIB să ajungă la armată, sunt convins că și noi,  în cei 10 ani planificați, să putem să ne schimbăm, să avem echipamente noi. Ne dorim echipamente ca acelea ale americanilor [tancuri ABRAMS, maşini de luptă BRADLEY şi tunuri autopropulsate PALADIN], rămâne ca structurile competente din armata României să se ocupe de această problemă”.

presagalatibraila.com

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 1 month later...

Al şaptelea exerciţiu militar desfăşurat în acest an în poligonul Smârdan

În perioada 7 - 13 decembrie a.c., în poligonul Smârdan, din judeţul Galaţi, se va desfăşura modulul PLATINUM LYNX 16.2, din cadrul exerciţiului multinaţional BLACK SEA ROTATIONAL FORCE, pe timpul căruia militari din Batalionul 300 Infanterie Mecanizată şi Batalionul 284 Tancuri, structuri ale Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată, se vor instrui cu militari din Armata Republicii Moldova şi din Armata Statelor Unite ale Americii. Potrivit unui comunicat de presă al MApN, exerciţiul multinaţional vizează continuarea instruirii comune a militarilor, creşterea nivelului de interoperabilitate între forţele participante, precum şi întărirea parteneriatului între acestea.

Acesta este al şaptelea exerciţiu interarme (făcut public de MApN) şi care se desfăşoară în acest an în Poligonul Smârdan.

Primul exerciţiu interarme a avut loc în luna martie, când, în Poligonul Smârdan s-au paraşutat 100 de militari americani, care apoi au luptat împreună cu militarii români. În luna aprilie, a avut loc un alt exerciţiu, la care au participat peste 2.200 militari, care au folosit armament al Regatului Unit al Marii Britanii, Republicii Moldova şi SUA. În iunie, în poligonul Mălina s-au antrenat circa 1.000 de militari români, alături de care s-a aflat şi un pluton din Republica Moldova, folosindu-se 220 de mijloace tehnice de luptă terestre, dar şi aeriene. În luna august, atât în poligonul Mălina, cât şi în poligoane NATO din Germania şi Bulgaria, s-a desfăşurat, simultan, cel mai mare exerciţiu NATO aeroportat de la încheierea Războiului Rece pe teritoriul Europei. Au participat trupe NATO din Italia, Spania, România şi SUA. În septembrie, în poligonul din Smârdan, 500 de militari români s-au antrenat folosind 120 de tancuri, blindate şi avioane şi elicoptere, iar în octombrie a avut loc un nou exerciţiu interarme, la care au participat peste 2.100 de militari români şi americani care s-au antrenat folosind 540 de mijloace tehnice de luptă din România şi SUA.

presagalatibraila.com

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

S-a tras cu muniţie de război astăzi în poligonul Smârdan
Circa 300 de militari români, americani și moldoveni au participat, astăzi, folosind peste 40 de mijloace tehnice de luptă, la un exercițiu militar interarme desfășurat în Poligonul Smârdan.

Este vorba despre modulul PLATINUM LYNX 16.2, parte a exerciţiului multinaţional BSRF 15.2 (BLACK SEA ROTATIONAL FORCE), care a fost programat să se desfăşoare, în Poligonul Smârdan, în perioada 7-11 decembrie.

La exercițiul militar la care s-a utilizat muniție relă, de război, au participat 70 de militari din Batalioanele 300 Infanterie Mecanizată şi 284 Tancuri, 172 de militari din armata Statelor Unite ale Americii și 29 de militari din Republica Moldova.

Majoritatea militarilor americani sunt infanteriști marini din Compania de Arme Combinate dislocată la poligonul Novo Selo din Bulgaria, aceștia fiind dislocați, în urmă cu 5 zile, din Bulgaria, în România, pentru a participa la exercițiul de la Smârdan.
Exerciţiul multinaţional a vizat continuarea instruirii comune a militarilor, creşterea nivelului de interoperabilitate între forţele participante, precum şi întărirea parteneriatului între acestea.

Exerciţiul de astăzi s-a desfășurat sub comandă americană și s-a axat pe instrucţia în comun în ducerea operaţiei de apărare, realizarea barajelor de obstacole, trageri comune cu tancuri TR 85 M1 şi MLI 84 M din dotarea forţelor terestre române şi trageri cu rachete TOW (Tube Optically Tracked Wire Guired) din dotarea forţelor militare americane.

Un alt obiectiv al exerciţiului l-a constituit planificarea şi implementarea procedurilor de operare în sprijinirea operaţiilor forţelor terestre luptătoare cu aeronave A10 din dotarea Companiei de Arme Întrunite din armata SUA, destinate combaterii blindatelor sau a altor ţinte ce acţionează la sol.

Acesta este al şaptelea exerciţiu interarme desfăşurat în acest an în Poligonul Smârdan.

romania-actualitati.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 4 months later...

„Platinum Eagle”, la Poligonul Smârdan. Exerciţiu NATO la care participă militari din 6 țări

Seria exercițiilor multinaționale organizate în acest an de NATO la Poligonul Smârdan debutează luni, 9 mai, cu Exercițiul „Platinum Eagle 2016”, la care vor fi prezenţi inclusiv militari români şi americani, organizat în România

Potrivit unui comunicat al Comandamentului Forţelor Navale americane pentru Zona Europa/Africa, militari din ţări membre NATO şi asociate, inclusiv din Statele Unite, România şi Republica Moldova, vor participa la exerciţii multilaterale în Poligonul Smârdan. „Trupe din România, Bulgaria, Slovenia, R.Moldova, Marea Britanie şi Statele Unite vor efectua un exerciţiu multilateral pentru îmbunătăţirea capacităţii de reacţie şi consolidarea parteneriatului NATO”, se spune în documentul citat,în care se mai precizează că militari ai Forţelor Navale americane şi din cadrul contingentului american de la Marea Neagră vor participa la Exerciţiul „Platinum Eagle 2016”.

Republica Moldova participă la acest exercițiu cu un pluton de 30 de militari ai Brigăzii infanterie motorizată „Moldova”, din municipiul Bălţi.

stiridegalati.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Moment de reculegere şi drapele în bernă la Poligonul Smîrdan

Sutele de participanţi la ceremonia de deschidere a modulului de pregătire „Platinum Eagle 16.1”, din cadrul exerciţiului Black Sea Rotational Force (BSRF)16 de la Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă „Smârdan”, judeţul Galaţi, au păstrat luni un moment de reculegere, iar drapelele celor cinci ţări participante au fost arborate în bernă, în memoria celor doi militari români ucişi sâmbătă în Afganistan.

„După cum probabil ştiţi, sâmbătă, 7 mai, doi militari români au căzut la datorie în Teatrul de Operaţii din Afganistan şi astăzi drapelele naţionale vor fi arborate în bernă. În memoria celor căzuţi la datorie, vă rog să păstrăm un moment de reculegere”, le-a spus militarilor prezenţi la exerciţiu, coordonatorul activităţii, locotenent colonel Valentin Sfrejea, de la Batalionul 300 Infanterie Mecanizată „Sfântul Andrei” din Galaţi.

A urmat intonarea imnurilor celor cinci ţări participante: Marea Britanie, Republica Moldova, România, Serbia şi Statele Unite ale Americii, şi arborarea în bernă a drapelelor naţionale.

„Astăzi începem modulul de pregătire „Platinum Eagle 16.1” din cadrul exerciţiului Black Sea Rotational Force 16.1, la care participă militari din cinci ţări. Obiectivul principal al acestui exerciţiu este sincronizarea acţiunilor tuturor forţelor, actualizarea tacticilor şi procedurilor pe care le avem în scopul creşterii interoperabilităţii dintre armatele noastre. Avem în faţă o săptămână plină de exerciţii de instruire şi sunt convins că la finalul acestei săptămâni ne vom atinge toate obiectivele pe care ni le-am propus pentru acest exerciţiu”, a spus în alocuţiunea de la ceremonia de deschidere, Valentin Sfrejea.

La exerciţiu participă 150 de puşcaşi marini americani, 150 de militari din Batalionul 300 Infanterie Mecanizată „Sfântul Andrei” din Galaţi şi militari din Infanteria Marină, 30 din Serbia, 30 din Republica Moldova şi opt din Marea Britanie. În următoarele zile sunt aşteptaţi şi zece militari din Bulgaria.

„Acest exerciţiu este o provocare, pentru că vom avea atât elemente îmbarcate, cât şi debarcate. Vom avea o săptămână de pregătire care se va încheia cu exerciţiu cu trageri de luptă. Ne vom exersa procedurile de ducere a luptei în diferite situaţii. Cu militarii americani, britanici şi moldoveni suntem la a treia experienţă de acest gen, dar este pentru prima dată când participă şi militarii din Serbia. De asemenea, este primul exerciţiu din acest an cu forţe terestre din mai multe ţări”, a declarat presei, Sfrejea.

„Având în vedere că Republica Moldova nu participă direct în acţiuni de luptă, am venit aici să folosim oportunitatea de a învăţa, să învăţăm de la colegii care au experienţă de luptă, pentru a ne creşte nivelul de interoperabilitate cu ţările NATO şi partenere”, a declarat locotenent colonel Alexandru Mărcuţă, şeful operaţiilor la Brigada 1 Infanterie Bălţi.

„Exerciţiul care începe astăzi combină câteva elemente, dintre care unul manevrier îmbarcat, altul de sprijin cu foc aerian şi de artilerie şi culminând cu componenta de infanterie debarcată. Exerciţiul nu are un grad de dificultate ridicat, dar va fi complex. El începe gradual şi va culmina cu un nivel mediu, dar sigur pentru trupele aflate în teren. Cu militarii români ne-am antrenat de câteva ori în ultimele luni. Gradul lor de pregătire este aproximativ acelaşi cu al militarilor americani”, a spus căpitanul Mark Paige, comandantul companiei de puşcaşi marini americani.

„Suntem pentru prima dată în Poligonul Smârdan şi este o mare oportunitate pentru noi să aplicăm tehnicile şi procedurile alături de celelalte armate. Am mai cooperat cu militarii români în teatrele de operaţii din Afganistan şi Irak. Din partea Armatei Britanice dorim să ne exprimăm condoleanţele pentru familiile celor doi militari români căzuţi în Teatrul de Operaţii din Afganistan”, a spus căpitanul Mathew Show.

BSRF-16 este un exerciţiu anual, condus de Comandamentul Forţelor Infanteriei Marine ale SUA care sunt dislocate în Europa şi Africa, ce se desfăşoară în zona Mării Negre, în Balcani şi în regiunea Caucazului. Acesta are drept scop creşterea nivelului de interoperabilitate, prin antrenarea în comun a militarilor în vederea participării la operaţii de menţinere a păcii şi de contra-insurgenţă.

presagalatibraila.com

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

350 de militari NATO au participat la un exercițiu cu muniție reală de luptă

Astăzi, în Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă „Smârdan”, din judeţul Galaţi a avut loc un exercițiu militar la care au participat 350 de militari din șase țări - România, SUA, Bulgaria, Marea Britanie, Republica Moldova și Serbia. Exercițiul s-a desfășurat folosindu-se muniție reală de luptă, o premieră în acest an în Poligonul Smârdan. În timpul exercițiului, terenul de luptă a fost survolat de două avioane IAR 96 Șoim și 3 elicoptere Puma Socat.

Cei peste 350 de militari, participanţi la modulul de pregătire „Platinum Eagle 16.1” din cadrul exerciţiului Black Sea Rotational Force (BSRF)16, au executat un exerciţiu complex cu trageri de luptă, fiind ultima etapă de pregătire după o săptămână de instrucţie. La exerciţiu au participat 150 de puşcaşi marini americani, 150 de militari din Batalionul 300 Infanterie Mecanizată „Sfântul Andrei” din Galaţi şi militari din Infanteria Marină, 30 din Serbia, 30 din Republica Moldova şi opt din Marea Britanie şi zece militari din Bulgaria.

BSRF-16 este un exerciţiu anual, condus de Comandamentul Forţelor Infanteriei Marine ale SUA care sunt dislocate în Europa şi Africa, ce se desfăşoară în zona Mării Negre, în Balcani şi în regiunea Caucazului. Acesta are drept scop creşterea nivelului de interoperabilitate, prin antrenarea în comun a militarilor în vederea participării la operaţii de menţinere a păcii şi de contra-insurgenţă.

Potrivit coordonatorului activităţii, locotenent colonel Valentin Sfrejea, de la Batalionul 300 Infanterie Mecanizată „Sfântul Andrei” din Galaţi,, exerciţiul a avut integrate în acţiune elemente debarcate, îmbarcate pe tehnica de luptă, de sprijin aerian-trei elicoptere şi două avione-, de aruncătoare din structurile de puşcaşi marini americani şi de geniu. Exerciţiul a început cu acţiunea forţelor debarcate care au avut misiunea să cureţe o zonă de elementele inamice şi să stabilească un post de observare de unde să conducă elementele de sprijin aerian şi terestru. În etapa a doua au acţionat infanterişti îmbarcaţi pe maşini de luptă ale infanteriei din Batalionul 300 de la Galaţi, împreună cu o grupă de sprijin de puşcaşi marini americani, cu misiunea de a prelua controlul asupra unor căi de comunicaţie foarte importante. Acţiunile de luptă s-au desfăşurat pe o adâncime de aproximativ trei kilometri şi pe un front de doi kilometri.

La finalul exerciţiului, comandanţii de structuri s-au declarat mulţumiţi de modul de acţiune al militarilor, după o săptămână de instrucţie comună. ,,Provocarea cea mai importantă a exerciţiului a fost integrarea tuturor forţelor participante îmbarcate, debarcate, aeriene şi de geniu în acelaşi scenariu, mai ales că proveneau din şase ţări. Eu cred că toţi militarii prezenţi la acest exerciţiu şi-au îndeplinit misiunile în condiţii foarte bune, fără abateri de la scenariu şi cel mai important, am dovedit că suntem interoperabili. În acest fel am făcut încă un pas înainte în a învăţa să luptăm împreună, să ne cunoaştem mai bine şi fiecare dintre noi am câştigat un plus de experienţă" a declarat locotenent colonel Valentin Sfrejea.

,,A fost un efort fantastic, ne-am antrenat toată săptămâna. Acţiunile au cuprins un element debarcat, un element de sprijin cu foc, atât aerian cât şi de artilerie, precum şi un element mecanizat. Elementele au fost combinate de-a lungul săptămânii de instrucţie astfel încât astăzi să avem un efect maxim de-a lungul acţiunilor", a spus căpitanul Mark Paige, comandantul companiei de puşcaşi marini americani.

,,Batalionul meu este dislocat peste tot în Europa. Faptul că ne-am antrenat cu militari din alte cinci ţări promovează stabilitatea regională, iar faptul că exerciţiul a ieşit foarte bine, demonstrează că aşa cum ne antrenăm aşa o să şi luptăm. O parte din batalionul meu a fost sâmbătă într-un exerciţiu în Bulgaria, numit Platinum Lyon. În total în cele două exerciţii de aici şi din Bulgaria au fost implicate 11 ţări. Faptul că Batalionul 1-8 este dislocat în atâtea locaţii şi se poate antrena în mai multe locuri este fantastic. Soldaţii români, atât cei de aici cât şi cei care au acţionat ieri în Bulgaria, sunt fantastici, am lucrat foarte bine cu ei", a spus locotenent colonel Justin Ansel, comandantul Batalionului 1-8 Infanterie Marină, Armata SUA.

presagalatibraila.com

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 5 months later...

Militarii români se antrenează cu cei din Bulgaria, Croaţia şi Georgia

Luni, 14 noiembrie, începe exerciţiul militar multinaţional „IEL - MILU ROU 16”, ce se va desfăşura în poligonul militar Smârdan şi în poligonul Vărsătura, din judeţul Brăila. Exerciţiul se va încheia pe 18 noiembrie, perioadă în care se vor antrena împreună militari aparţinând Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos”, împreună cu militari din Bulgaria, Croaţia şi Georgia. Potrivit unui comunicat al MApN, "IEL-MILU ROU 16 este un exerciţiu cu o componentă de instrucţie de comandament (CPX) şi una de instrucţie a forţelor (LIVEX), planificat de Statul Major al Forţelor Terestre după un scenariu fictiv. Exerciţiul are ca scop perfecţionarea capacităţii structurii IEL - MILU (Unitatea Multifuncţională Logistică Integrată cu specific de Geniu pentru Infrastructură Logistică) în vederea planificării şi conducerii acţiunilor structurilor de geniu în sprijinul structurilor logistice, pe timpul operaţiilor în medii ostile. Exerciţiul este organizat anual, prin rotaţie, în baza Memorandumului de Înţelegere între Ministerele Apărării din Republice Bulgaria, Republica Croaţia, Georgia şi România privind înfiinţarea şi sprijinul acestei structuri. Rolul structurii Multifuncţionale Logistice Integrate cu specific de Geniu pentru Infrastructură Logistică este acela de a participa la misiuni sub mandat NATO, în diferite zone de conflict". Exerciţiul se va deschide luni, 14 noiembrie, la ora 10.00, în Piaţa Independenţie din Brăila, şi se va încheia tot acolo, la aceeaşi oră, pe 18 noiembrie. Ziua de 16 noiembrie este  „Ziua Distinşilor Vizitatori”, când vizitatorii vor putea urmări o parte din exerciţiu, atât în poligonul de instrucţie Vărsătura, cât şi în poligonul de instrucţie Smârdan.

monitoruldegalati.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 3 months later...

500 de militari din opt țări vor participa la un exercițiu multinațional în județul Galați

Un număr de 500 de militari din Bulgaria, Republica Macedonia, Muntenegru, Serbia, România, Slovenia, Ucraina și Statele Unite ale Americii participă, începând de luni până pe 1 martie, la exercițiul multinațional "Platinum Eagle 17.1", în Poligonul Smârdan din județul Galați, a informat Ministerul Apărării Naționale.

Potrivit unui comunicat de presă transmis luni AGERPRES de MApN, armata română va fi reprezentată de 100 de militari din Forțele Terestre de la Batalionul 2 Infanterie "Călugăreni", Brigada 1 Mecanizată "Argedava", 15 JTAC (controlori aerieni pe poziții înaintate) și 30 de militari din Forțele Navale de la Batalionul 307 Infanterie Marină.

"Obiectivul principal al 'Platinum Eagle 17.1' este antrenarea în comun a subunităților participante, într-o concepție unitară, pentru menținerea capacității operaționale și creșterea interoperabilității, prin exersarea procedurilor de comandă și control și executarea de trageri cu armamentul din dotare", adaugă sursa citată.

După cum menționează MApN, Black Sea Rotational Force 17 este un exercițiu anual, condus de Comandamentul Forțelor Infanteriei Marine ale SUA care sunt dislocate în Europa și Africa, ce se desfășoară în zona Mării Negre, în Balcani și în regiunea Caucazului.

agerpres.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

500 de militari din opt ţări se antrenează la Smârdan

Marți, 28 februarie, în Poligonul Smârdan, va începe un nou exerciţiu militar, "Platinum Eagle 17.1", la care participă 500 de militari din Bulgaria, Macedonia, Muntenegru, România, Serbia, Slovenia, Statele Unite ale Americii şi Ucraina.nLa acest exerciţiu, Armata Română este reprezentată de 100 de militari din Forţele Terestre, aparţinând Batalionului 2 Infanterie „Călugăreni", 15 JTAC (controlori aerieni pe poziţii înaintate) şi 30 de militari din Forţele Navale, aparţinând Batalionului 307 Infanterie Marină. Obiectivul principal al exerciţiului este antrenarea în comun a subunităţilor participante, pentru menţinerea capacităţii operaţionale şi creşterea interoperabilităţii. "Platinum Eagle 17.1" face parte din BSRF-17, un exerciţiu anual, condus de Comandamentul Forţelor Infanteriei Marine ale SUA dislocate în Europa şi Africa, ce se desfăşoară în zona Mării Negre, în Balcani şi în regiunea Caucazului.

viata-libera.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Exerciţiu multinaţional în poligonul Smârdan

„Jocuri de război” pentru militari din opt state şi mărţişoare pentru doamnele în uniformă. 500 de militari din opt state - Bulgaria, Ucraina, SUA, Serbia, România, Macedonia, Muntenegru şi Slovenia - au participat încă de pe data de 20 martie la un amplu exerciţiu militar care a are loc până pe 1 martie în poligonul Mălina din Smârdan. Este vorba despre exerciţiul Platinum Eagle 17.1.

Ziua de marţi a exerciţiului, care a început mai târziu decât era programat, din cauza ceţii, a adus o surpriză pentru doamnele în uniformă participante la exerciţiu. Acestea au primit mărţişoare din partea colegilor. „Am terminat şcoala acum două luni şi este primul exerciţiu în poligon la care particip. A fost o surpriză extrem de plăcută primirea acestui mărţişor. M-am adaptat foarte bine”, a spus soldat Alina Vulcan. Şi pentru doamnele în uniformă din alte ţări surpriză a fost foarte plăcută. „Sunt din Serbia şi mă aflu prima oară în România. Este o supriză plăcută şi neaşteptată primirea acestui mărţişor. Avem şi noi acasă un obicei similar, dar de 8 Martie. Aici suntem întâi soldaţi. Ne bucură participarea la acest exerciţiu deoarece ne putem antrena şi evalua calităţile alături de militari din atâtea ţări'', a spus lt.cmd. Miriana Novakovici, comandant de pluton din Serbia.

Militarii participanţi la exerciţiu au apreciat şi terenul şi colaborarea. „Este un teren de instrucţie care ne-a provocat pe toţi dar am putut demostra că putem acţiona împreună. A fost un exerciţiu făcut pe un teren destul de accidentat, foarte bun pentru a ne testa calităţile. Am colaborat foarte bine”, a declarat cpt. Chase Bradford, armata USA.

100 de militari din Forţele Terestre Române aparţinând Batalionului 2 Infanterie „Călugăreni", 15 controlori aerieni pe poziţii înaintate şi 30 militari din Forţele Navale Române aparţinând Batalionului 307 Infanterie Marină au participat din partea României la acest exerciţiu. „Timp de două săptămâni am luat parte la exerciţiul mulţinaţional Platinum Eagle 17.1. Brigada 1 mecanizată Argedava a coordonat acest exerciţiu. Contextul multinaţional este completat de participarea militarilor din mai multe ţări“, a declarat mr. Costel Păstae, locţiitorul comandantului Batalionului 2 Infanterie „Călugăreni".

Obiectivul principal al „Platinum Eagle 17.1" este antrenarea în comun a subunităţilor participante, într-o concepţie unitară, pentru menţinerea capacităţii operaţionale şi creşterea interoperabilităţii, prin exersarea procedurilor de comandă şi control şi executarea de trageri cu armamentul din dotare.

monitoruldegalati.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 1 month later...

Peste 350 de militari români şi americani participă la un exerciţiu de instruire în poligonul de la Smârdan

Peste 350 de militari români şi americani, participă la un exerciţiu comun de instruire organizat în poligonul de la Smârdan, în judeţul Galaţi, luni având loc ceremonia de deschidere. Exerciţiul comun de instruire ”Justice Eagle 17” se desfăşoară în perioada 10 aprilie - 5 mai, la Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă Smârdan din judeţul Galaţi, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naţionale.

În cadrul exerciţiului se vor instrui în comun peste 350 de militari români şi americani, din Batalionul 284 Tancuri "Cuza Vodă", Batalionul 300 Infanterie Mecanizată "Sfântul Andrei", Batalionul 285 Artilerie ”Vlaicu Vodă”, structuri aparţinând Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor”, şi din Batalionul 1 "Vulturii luptători" din armata Statelor Unite ale Americii, conform sursei citate.

”Este o oportunitate excelentă să ne aflăm aici, să ne instruim împreună pentru a demonstra şi promova soliditatea parteneriatului nostru. Poligonul de instrucţie Smârdan ne oferă posibilitatea instruirii în comun în vederea validării procedurilor de operare conform standardelor, astfel încât să realizăm dezideratul instruieşte-te aşa cum vei lupta”, a declarat colonelul Cornel-Traian Scurt, locţiitorul comandantului Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată ”Unirea Principatelor”. 

Militarii americani au venit în România în luna februarie. ”Vulturii luptători au ajuns în România în luna februarie, în cadrul operaţiunii Atlantic Resolve, ca urmare a angajametului Forţelor Terestre ale SUA în Europa, în sprijinul aliaţilor noştri”, a declarat maiorul Michael Harrison, şeful operaţiilor în cadrul batalionului american.

Scenariul exerciţiului ”Justice Eagle 17” este unul bazat pe ducerea luptei de apărare pe poziţii de către structuri de forţe constituite din subunităţi de tancuri Abrams şi TR 85 M Bizon, infanterie mecanizată pe maşini de luptă Bradley şi  MLI 84 M Jder, sprijinite de piese de artilerie Paladin şi tunuri de calibrul 155 mm.

Militari americani fac parte din Forţele Terestre ale Statelor United în Europa, ca parte a angajamentului SUA pentru întărirea securităţii şi cooperării colective în Europa de Est, în cadrul Operaţiunii Atlantic Resolve.

Unitatea va staţiona în România timp de nouă luni, după care va fi înlocuită de o altă unitate de luptă, asigurându-se astfel o prezenţă consistentă, bazată pe rotaţie continuă, în Europa. În această perioadă, militarii vor efectua exerciţii de tragere întrunite cu muniţie de luptă la nivel de pluton şi companie în Centrul secundar de instruire pentru luptă Smârdan şi vor participa la exerciţiile multinaţionale planificate.

news.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 2 weeks later...

Ziua Distinșilor Vizitatori a exercițiului Justice Eagle 17

Joi, 20 aprilie, începând cu ora 11.00, la Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă din Smârdan, judeţul Galaţi, se va desfășura ceremonia de Bun venit pentru primul detaşament rotaţional de militari americani care fac parte din Inițiativa SUA de Reasigurare Europeană (ERI), precum și Ziua Distinșilor Vizitatori a exercițiului Justice Eagle 17.

La acest eveniment vor participa oficialități ale statului român și reprezentanți ai Ambasadei SUA în România și ai Forţelor Terestre ale Statelor Unite din Europa.

Distinșii vizitatori vor asista la un exercițiu tactic cu trageri de luptă cu muniție reală, executate cu tancuri M1A2 „Abrams” și TR-85 M1 „Bizonul”, vehicule de luptă M2A3 „Bradley” și MLI-84 M „Jderul”, obuziere autopropulsate calibrul 155 mm M109A6 „Paladin” și obuziere calibrul 152 mm, sprijinite de avioane MiG-21 LanceR și elicoptere IAR 330 – Puma.

curierulnational.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Ninsoarea şi vântul au oprit la sol avioanele de luptă şi elicopterele

Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă din Smârdan, judeţul Galaţi, a găzduit, joi, pe o vreme extrem de nefavorabilă, un exerciţiu tactic cu trageri de luptă cu muniţie reală la care a participat şi primul detaşament rotaţional de militari americani care fac parte din Iniţiativa SUA de Reasigurare Europeană (ERI). Ploaia amestecată cu gheaţă şi vântul care a bătut extrem de puternic au dat peste cap scenariul exerciţiului, militarii luptând doar la sol, nu şi cu avioanele de luptă MiG-21 LanceR şi elicoptere IAR 330 - Puma, programate iniţial să participe.

La exerciţiul “Justice Eagle 17″, care se desfăşoară în perioada 10 aprilie - 5 mai iau parte peste 350 de militari români şi americani din Forţele Terestre Române şi Forţele Terestre ale Statelor Unite în Europa. Militarii români fac parte din Batalionul 284 Tancuri „Cuza Vodă”, Batalionul 300 Infanterie Mecanizată „Sfântul Andrei” şi Batalionul 285 Artilerie - structuri din Brigada 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor”. Detaşamentul de militari americani este asigurat de Batalionul 1 „Vulturii luptători” din Brigada 3 Blindate, Divizia 4 Infanterie.

reperul.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 2 months later...

540 militari și peste 100 de mijloace tehnice, la Saber Guardian 17, în poligonul Smârdan

Aproximativ 540 militari și peste 100 de mijloace tehnice au participat în perioada 18-19 iulie la exercițiul multinațional Saber Guardian 17 din Poligonul Smârdan, județul Galați, se arată într-un comunicat de presă transmis miercuri de Regimentul 52 Artilerie Mixtă. Potrivit sursei citate, în cadrul Saber Guardian 17, cel mai mare exercițiu desfășurat pe teritoriul României, militari din cadrul Forțelor Terestre, aparținând Regimentului 52 Artilerie Mixtă 'General Alexandru Tell' din Divizia 2 Infanterie 'Getica', au executat în poligonul Smârdan exerciții tactice cu trageri de luptă / Calfex (Call For Fire Exercise) / împreună cu structuri din cadrul Brigăzii 8 LAROM, Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată și Brigăzii 6 Operațiuni Speciale. La activitate au participat aproximativ 540 militari și peste 100 de mijloace tehnice din cadrul structurilor nominalizate. ,,În cadrul exercițiului s-a verificat realizarea fluxului informațional dintre structurile implicate, interoperabilitatea dintre structurile de artilerie terestră cu cele mecanizate, precum și sincronizarea focului artileriei cu manevra subunităților din cadrul Bg.282 I.Mc. și Bg.6 Op. Spec., folosind tehnici, tactici și proceduri standard NATO, specifice armelor", se precizează în comunicat.

agerpres.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 1 year later...

Cel mai complex exerciţiu militar multinaţional din acest an: 1.000 de militari din România, SUA și Republica Moldova și 200 de mijloace tehnice iau parte la Justice Sword 18 în poligonul Smârdan

Aproximativ 1.000 de militari şi peste 200 mijloace tehnice, din Brigada 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor” desfăşoară, în aceste zile, în Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă „Smârdan”, cel mai complex exerciţiu multinaţional, cu desfăşurare de trupe şi tehnică, din acest an.  La exercițiul militar participă, pe lângă militari români, și militari din armata Statelor Unite ale Americii şi din Republica Moldova şi este sprijinit de aeronave din cadrul Forţelor Aeriene Române. „Bazat pe un scenariu fictiv, exerciţiul „Justice Sword 18” urmăreşte atingerea obiectivelor de perfecţionare a procedurilor de comandă şi control, pe timpul exersării procedeelor specifice câmpului de luptă”, transmit Forțele Terestre Române.

hotnews.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 1 month later...

Combined  Resolve XI - Tancuri româneşti pe şosele germane. Militarii români se antrenează cu partenerii din NATO la Grafenwoehr

Militarii  Batalionului 284 Tancuri din Galaţi participă de două săptămâni la exerciţiul "COMBINED  RESOLVE XI" în Germania. Militarii români s-au antrenat şi alături camarazii lor americani din Batalionul 1-4 OPFFOR.

“Pentru militarii Batalionului 284 Tancuri  Cuza Vodă din Galaţi este deja un lucru obişnuit să execute misiuni, atât în Europa, cât şi în Orientul Mijlociu alături de parteneri NATO”, se arată într-o postare pe Facebook a Ministerului Apărării Naţionale.

adevarul.ro

Tanchiştii gălăţeni se antrenează în Germania, în cadrul unui exerciţiu NATO

Tanchiştii gălăţeni se antrenează în Germania, în cadrul unui exerciţiu militar multinaţional, care se desfăşoară sub egida NATO.

Militarii Batalionului 284 Tancuri „Cuza Vodă” din Galaţi participă la exerciţiul „Combined Resolve XI”, alături de americanii din Batalionul 1-4 OPFFOR. „Pentru Batalionul 284 Tancuri este deja un lucru obişnuit să execute misiuni, atât în Europa, cât şi în Orientul Mijlociu, alături de parteneri NATO”, se arată într-o comunicare a Ministerului Apărării Naţionale.

La aplicaţia din Germania participă peste 5.500 de militari din 16 ţări, care se antrenează în poligoanele de la Hohenfels şi Grafenwoehr. La Hohenfels se află cel mai mare poligon din Europa. Cel mai important exerciţiu militar multinaţional din Europa se desfăşoară în două „reprize”, programate în perioadele 26 noiembrie – 14 decembrie 2018 şi 14-25 ianuarie 2019.

La prima lor astfel de participare alături de trupe NATO, în primăvara lui 2014, tanchiştii gălăţeni s-au dovedit cei mai performanţi din cele 14 ţări aflate în poligon. Intrat în luptă cu şase tancuri, Batalionul „Cuza Vodă” a distrus atunci opt din cele 11 tancuri Abrams ale unei formaţii americane, fără a suferi nici măcar o pierdere. Militarii gălăţeni luptă pe tancuri româneşti TR85 M1 „Bizon”, modernizate în perioada anilor 1995-2000.

realitateadegalati.net

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Tanchiştii gălăţeni se întorc acasă

Militarii Batalionului 284 Tancuri "Cuza Vodă" Galaţi sunt în drum spre casă în aceste zile, după ce, în ultimele săptămâni, au participat la un complex exerciţiu internaţional desfăşurat în Gemania. Tanchiştii gălăţeni, cu blindatele din dotare, s-au antrenat alături camarazii lor americani din Batalionul 1-4 OPFFOR, în cadrul exerciţiului "COMBINED RESOLVE XI", desfăşurat  la Grafenwoehr.

"Pentru militarii Batalionului 284 Tancuri  "Cuza Vodă" din Galaţi este deja un lucru obişnuit să execute misiuni, atât în Europa, cât şi în Orientul Mijlociu alături de parteneri NATO", se arată într-o postare pe Facebook a Ministerului Apărării Naţionale.

Potrivit unui comunicat al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, cele patru transporturi agabaritice cu echipamentele militare au intrat în România pe 17 decembrie, pe la Vama Nădlac, şi ar trebui să tranziteze ţara, până la poligonul de la Smârdan, până pe 21 decembrie.

viata-libera.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 5 months later...

Ample exerciţii ale trupelor NATO în România

Exerciţiul „Saber Guardian 2019” (SG19) se va desfăşura în Poligonul militar Smîrdan din judeţul Galaţi, în perioada 3-24 iunie. La antrenamentele de luptă vor participa circa 1.500 de militari români şi americani, iar în paralel au loc în România alte patru astfel de acţiuni. În total, la exerciţii participă peste 13.000 de soldaţi din 14 ţări europene.

Peste 1.500 de  militari, dintre care peste 100 din SUA participă începând de luni şi până pe 24 iunie în Poligonul Smîrdan la Exerciţiul Multinaţional Justice Sword 2019, conexat cu exerciţiul Saber Guardian 2019 (SG19).

În context, Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă „Smârdan” din judeţul Galaţi a găzduit ceremonia de deschidere a celor două exerciţii militare. Poligonul este cel mai apropiat de frontiera de est a României, care se află la numai 30 de kilometri de el. La activitate a participat comandantul Diviziei 2 Infanterie „Getica”, general-maior Gheorghiţă Vlad, care a precizat că aceste exerciţii reprezintă un vârf al pregătirii profesionale în cadrul activităţilor cuprinse în planul de instruire al Forţelor Terestre Române pe anul 2019. Totodată, comandantul diviziei a precizat că în cadrul exerciţiului se vor executa o gamă largă de acţiuni în context multinaţional, interarme şi întrunit şi anume: exerciţii de conducere a focului, manevre şi trageri reale cu tehnica de luptă a unităţilor participante la exerciţiu, evacuare medicală şi asistenţă medicală primară operaţională. Comandantul marii unităţi a urat bun venit partenerilor americani şi a mulţumit pentru implicarea în cadrul exerciţiului, care nu este doar un eveniment de instruire, ci un exerciţiu multinaţional cu rezultate reale în ceea ce priveşte întărirea interoperabilităţii şi încrederii reciproce între partenerii alianţei.

Ceremonii de deschidere ale Exerciţiului Multinaţional SG19 au avut loc simultan în cinci locaţii din ţară unde se vor desfăşura principalele activităţi: Cincu, Borduşani, Babadag, Smârdan, Râşnov.

Exerciţiul are ca principal obiectiv evidenţierea coeziunii, unităţii şi solidarităţii statelor partenere şi aliate în vederea apărării împotriva oricărei agresiuni, în special prin posibilitatea de mobilizare rapidă şi concentrare a forţelor în timp scurt, oriunde în Europa. Activităţile de instruire în comun din România includ exerciţii tactice de stat major şi cu trageri de luptă, forţări ale cursurilor de apă, deplasarea tactică a unităţilor şi secvenţe cu specific medical.

Pentru eficientizarea activităţilor de instruire în context internaţional, SG19  este conexat cu o serie de exerciţii naţionale şi multinaţionale, numărul total de militari participanţi ridicându-se la aproximativ 13.500 de militari din 14 ţări aliate şi partenere (Albania, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Germania, Marea Britanie, Republica Moldova, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Spania, Turcia, Ucraina şi SUA), dintre care 7.600 de militari reprezintă Armata României.

Programul de instruire multinaţională Saber Guardian s-a organizat anual din 2013 până în 2017, fiind găzduit, prin rotaţie, de Bulgaria, România şi Ucraina. Începând cu anul 2017, Saber Guardian este un exerciţiu bienal. SG19 este inclus în Programul exerciţiilor întrunite ale Comandamentului Forţelor Armate ale SUA din Europa, în vederea creşterii interoperabilităţii la nivel întrunit şi multinaţional cu forţele naţiunilor aliate şi partenere.

adevarul.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 3 weeks later...

Jocuri de război în poligonul Mălina

Acțiunea ce se desfășoară în aceste zile în poligonul Mălina, intitulată Justice Sword 19, este conexată exercițiului Saber Guardian 2019 (SG19) și reprezintă un vârf al pregătirii profesionale în cadrul activităților cuprinse în planul de instruire al Forțelor Terestre Române pe anul în curs.

În cadrul exercițiului s-au executat o gama largă de acțiuni în context multinațional, interarme și întrunit. "Brigada 282 Infanterie Mecanizată execută acum exercițiul major al brigăzii anual Justice Sword 19, în prima parte a exercițiului am avut un exercițiu de comandament cu exercițiu în teren, în această săptămână este încununarea întregului efort desfășurat timp de 3 săptămâni, săptămâna dedicată tragerii de luptă cu toate subunitățile din compunerea brigăzii", a precizat gen. Iulian Danieliuc, Cmdt. Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată "Unirea Principatelor".

În cadrul exerciţiului s-au folosit tancuri care au fost încărcate cu muniție reală, folosită ulterior pentru neutralizarea inamicului. Atacul în cadrul exercițiului s-a desfășurat pe două flancuri, fiind folosită artileria, cu tunuri, și tancurile.

La finalul exercițiului, comandații au decretat că acesta a fost un succes. Pentru eficientizarea activităţilor de instruire în context internaţional, SG19 este conexat cu o serie de exerciţii naţionale şi multinaţionale, numărul total de militari participanţi ridicându-se, astfel, la aproximativ 13.500 de militari din 14 ţări aliate şi partenere (Albania, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Germania, Marea Britanie, Republica Moldova, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Spania, Turcia, Ucraina, şi SUA), dintre care 7.600 de militari reprezintă Armata României.

Exerciţiul SG19 a început pe 3 iunie și va lua sfârșit pe dată de 24 iunie, în toate poligoanele din țară.

monitoruldegalati.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 5 months later...

Poligonul de la Smârdan se modernizează

Poligonul de tragere de la Smârdan va beneficia de un upgrade important. În acest sens, Compania Naţională Romtehnica a lansat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice - SICAP o licitaţie restrânsă, împărţită în două loturi, pentru achiziţia a două poligoane de tragere: de tip 2 şi de tip 3.

Poligonul de tip 2 este destinat poligonului aparţinând Unităţii Militare 02050 Babadag, judeţul Tulcea, şi are o valoare estimată de 14.405.042 lei. Al doilea lot, adică Poligon de tragere de tip 3, este destinat Poligonului Smârdan, judeţul Galaţi, adică Unităţii Militare 02468 Smârdan, cu o valoare estimată de 29.500.000 lei, adică peste 6 milioane de euro.

Poligonul de tragere "Smârdan" se află în partea de sud a judeţului Galaţi, la 15 kilometri de municipiul Galaţi, pe teritoriul comunei Smârdan, a fost înfiinţat în 1951 şi are o suprafaţă de aproape 10.000 de hectare. Aici se poate asigura cazarea pentru sute de militari. Acest poligon este omologat pentru exerciţii ale infanteriei, tancurilor, trupelor chimice, precum şi trageri ale aviaţiei. În ultimii ani, la Smârdan s-au derulat exerciţii militare multinaţionale de mare amploare.

monitoruldegalati.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 11 months later...

Trageri în Poligonul Smârdan

Sunt programate trageri cu muniție reală în Poligonul militar “Smârdan” din județul Galați, în următoarele două săptămâni, informează Ministerul Apărării Naționale.

Conform calendarului, tragerile se vor efectua astfel:
– 07.12.2020 – 12.12.2020, între orele 10:00 – 20:00
– 14.12.2020 – 18.12.2020, între orele 10:00 – 20:00

 În aceste perioade, este interzis accesul populației, animalelor și vehiculelor în perimetru poligonului. Populația este obligată sa respecte restricțiile de circulație pe drumurile de acces spre poligon și semnificațiile tăblițelor/panourilor indicatoare “TRECEREA INTERZISĂ – POLIGONUL DE TRAGERE”, a barierelor, a becului/fanionului roșu instalat pe stâlpul din adâncimea poligonului: “STAI! SE TRAGE!”

gazetagalatiului.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Tancuri americane M1A2 Abrams, manevre lângă Galaţi

Tancuri principale de luptă M1A2 Abrams şi maşini de luptă ale infanteriei Bradley din Brigada 1 Blindată „Ironhorse” (SUA) au efectuat exerciţii în apropiere de Galaţi, într-o zonă aflată la aproximativ 19 kilometri de frontiera României cu Republica Moldova. Militarii şi tehnica americană prezentă la exerciţiu fac parte din Batalionul 2, Regimentul 5 Cavalerie „Lancers”.

Subunităţi ale brigăzii vor staţiona timp de nouă luni în Europa, iar acum sunt dislocate în România, cu ocazia Operaţiunii Atlantic Resolve. În lunile următoare, militarii americani vor participa la o serie de exerciţii cu forţe româneşti şi alte forţe NATO pe flancul estic al Alianţei Nord-Atlantică. 

Marea unitate cuprinde aproximativ 3.000 de oameni, 60 de tancuri Abrams, 20 obuziere autopropulsate M109 Paladin şi 120 de maşini de luptă ale infanteriei Bradley, arată umbrela-strategica.ro.  În premieră, la manevrele din România participă şi o subunitate specializată în acţiunile de război electronic – plutonul „Wild Bill”.

adevarul.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 1 month later...

Trageri cu muniţie de luptă în Poligonul „Smârdan”

În perioada 18 ianuarie – 29 ianuarie a.c., în Poligonul militar „Smârdan” vor avea loc trageri cu muniţie reală, informează autorităţile locale.

„În această perioadă este interzis accesul populației, animalelor si vehiculelor în perimetru poligonului. Va rugăm sa respectați restricțiile de circulație pe drumurile de acces spre poligon și semnificațiile tăblițelor/panourilor indicatoare "Trecerea Interzisă – Poligonul de tragere", a barierelor, a becului/fanionului roșu instalat pe stâlpul din adâncimea poligonului: "Stai! Se Trage!" Pentru siguranța dumneavoastră vă rugăm să respectați cu strictețe regulile și măsurile de siguranță impuse în astfel de situații!”, se precizează într-o comunicare a Primăriei Smârdan.

viata-libera.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Creați un cont sau conectați-vă pentru a comenta

Trebuie să fiți membru al comunității pentru a putea adăuga comentarii.

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitatea nostră. Este simplu!

Înregistrează un cont nou

Autentificare

Ai deja un cont? Autentifică-te aici.

Autentifică-te acum
×
×
  • Creează nouă...

Informații importante

Pentru a personaliza conţinutul şi pentru a asigura o experienţă de utilizare sigură, folosim module cookies. Dacă folosiți acest site, ne permiteți să colectam informații prin intermediul modulelor cookie. Puteți modifica setările cookie-urilor. Prin continuarea navigării pe acest site confirmați acceptarea utilizării fișierelor cookie conform Politicii de utilizare a cookie.