Muzeul Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos

[dcp100168]

Palatul episcopal din Galaţi
La praznicul împărătesc al Întâmpinării Domnului(2 februarie), capela Palatului episcopal din Galaţi (astăzi, Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Dunării de Jos) şi-a serbat hramul. După săvârşirea Sfintei Liturghii, sub protia chiriarhului Dunării de Jos, Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Casian, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a urmat slujba parastasului pentru ctitorul aşezământului - episcopul Partenie Clinceni - şi pentru ceilalţi ierarhi ai Dunării de Jos trecuţi la Domnul.
Monument reprezentativ de arhitectură al oraşului de la Dunăre, Palatul episcopal are o existenţă de mai bine de 100 de ani. Situată pe Strada Domnească, în vecinătatea statuii domnitorului Unirii - Alexandru Ioan Cuza, în fosta piaţă „Ştefan cel Mare“ (un loc cu adânci semnificaţii pentru gălăţeni), clădirea Palatului episcopal al Dunării de Jos a fost construită în perioada 1897-1900, la iniţiativa vrednicului de pomenire arhiereu Partenie Clinceni, episcop al Dunării de Jos (1886-1902) şi, mai apoi, mitropolit al Moldovei (1902-1908). Arhitectul palatului a fost Toma Dobrescu, iar inginer-constructor, A.F. Badescu. Încă de la început, în aripa stangă a edificiului a fost amenajat un paraclis închinat sărbătorii „Întâmpinării Domnului“, sfinţirea aşezământului având loc la data de 8 septembrie 1901. În anul 1963, regimul comunist confiscă acest „Palat episcopal fără pereche“, după cum îl numea marele istoric Nicolae Iorga, în incinta sa funcţionând Muzeul de Arte Vizuale. În anul 2003, clădirea este retrocedată Arhiepiscopiei Dunării de Jos, care a amenajat aici un muzeu al istoriei, culturii şi spiritualităţii din această parte a ţării. În acest sens, în luna noiembrie 2008, au fost aduse de la Muzeul de Istorie din Galaţi osemintele primului creştin cunoscut de pe teritoriul ţării noastre – Innocens.
http://www.ziarullumina.ro/articole;1153;1;33455;0;Cinstirea-ierarhilor-Dunarii-de-Jos-la-hramul-Palatului-episcopal-din-Galati.html

[dcp100168]

Innocens - primul creştin daco-roman

"Innocens" este un ofiter dac, in varsta de aproximativ 30 de ani, aflat in slujba armatei romane, trecut la crestinism, afirma istoricul Ion T. Dragomir, cel care a condus lucrarile de cercetare arheologica pe santierul de la Barbosi - Tirighina, intre 1976-1979.

Mentionam ca in urma cercetarilor arheologice de la Barbosi - Tirighina, s-au descoperit saisprezece morminte romane. Mormantul lui "Innocens" este inventariat cu numarul 7. Scheletul este bine conservat, culcat pe spate, avand craniul orientat la VNV si picioarele la ESE.

In mormantul lui "Innocens" au fost gasite mai multe obiecte: trei amfore din ceramica, o catuie, o cutie cilindrica de plumb, trei monede romane de bronz, un opait roman, o cruciulita si o fibula. Cel mai important element descoperit in acest mormant este fibula de aur cu greutatea de 21 g, pe care se afla incizata o inscriptie cu litere latine "INNOCENS". Traducerea numelui latin inseamna "nevinovat". Potrivit cercetatorilor, acest straroman a fost inmormantat dupa ritul crestin. In sprijinul afirmatiei ca avem de-a face cu prezenta unui mormant paleocrestin, stau si obiectele paleocrestine, descoperite in contextul arheologic al aceleiasi asezari civile de la Tirighina-Barbosi.

Numele "Innocens" este primul nume crestin. Acest nume este prezent in listele primelor atestari de nume crestine din Imperiul Roman de la sfarsitul secolului al III-lea.

Precizam ca dupa 1979, timp de 30 de ani, ramasitele pamantesti ale primului crestin de pe teritoriul romanesc au stat la Muzeul de Istorie din Galati. Din luna noiembrie 2008, aceste ramasite pamantesti sunt prezente in capela Palatului episcopal din Galati.

http://www.crestinortodox.ro/diverse/innocens-primul-crestin-daco-roman-123468.html

[sandus]

"Innocens - primul creştin daco-roman

"Innocens" este un ofiter dac, in varsta de aproximativ 30 de ani, aflat in slujba armatei romane, trecut la crestinism, afirma istoricul Ion T. Dragomir, cel care a condus lucrarile de cercetare arheologica pe santierul de la Barbosi - Tirighina, intre 1976-1979.

Mentionam ca in urma cercetarilor arheologice de la Barbosi - Tirighina, s-au descoperit saisprezece morminte romane. Mormantul lui "Innocens" este inventariat cu numarul 7. Scheletul este bine conservat, culcat pe spate, avand craniul orientat la VNV si picioarele la ESE.

In mormantul lui "Innocens" au fost gasite mai multe obiecte: trei amfore din ceramica, o catuie, o cutie cilindrica de plumb, trei monede romane de bronz, un opait roman, o cruciulita si o fibula. Cel mai important element descoperit in acest mormant este fibula de aur cu greutatea de 21 g, pe care se afla incizata o inscriptie cu litere latine "INNOCENS". Traducerea numelui latin inseamna "nevinovat". Potrivit cercetatorilor, acest straroman a fost inmormantat dupa ritul crestin. In sprijinul afirmatiei ca avem de-a face cu prezenta unui mormant paleocrestin, stau si obiectele paleocrestine, descoperite in contextul arheologic al aceleiasi asezari civile de la Tirighina-Barbosi.

Numele "Innocens" este primul nume crestin. Acest nume este prezent in listele primelor atestari de nume crestine din Imperiul Roman de la sfarsitul secolului al III-lea.

Precizam ca dupa 1979, timp de 30 de ani, ramasitele pamantesti ale primului crestin de pe teritoriul romanesc au stat la Muzeul de Istorie din Galati. Din luna noiembrie 2008, aceste ramasite pamantesti sunt prezente in capela Palatului episcopal din Galati.

http://www.crestinor...man-123468.html"

Foarte interesant citatul de mai sus...sunt cel care a pus pentru prima oara scheletul intr-o vitrina speciala in lapidariumul muzeului de istorie. Atunci am cumparat o plansa de anatomie si am lucrat impreun acu prietenul meu Bogdan Ionescu, care era student la medicina pentru a pune toate oasele in ordine.

Se scrie acum mult despre Innocens, ca ar fi ofiter, primul crestin daco-roman...toate sunt aberatii si vorbesc in cunostinta de cauza...monedele despre care se vorbeste in articol au fost datate ca fiind emise de Claudiu al II lea Gotul, care a domnit intre 268-270 AD . Am vazut monedele, le-am curatat si pot spune ca erau complet ilizibile, deci e greu sa facem datari, chiar aproximative...De unde si pana unde reiese ca omul a fost ofiter, nu stiu... lipseste ceva din inventarul preventat in articol si anume doua catarame din bronz(pentru incaltaminte) si o lama de otel, probabil cutit, foarte corodata.

Despre faptul ca ramasitele au stat la muzeul de istorie, ma intreb chiar unde ar fi trebuit sa stea? la primarie, la judeteana de partid? Au fost expuse la lapidarium pentru o lunga perioada de timp, pana cand biserica a pus monopol pe ele si le expoateaza in folos propriu.

Parerea mea...

[dcp100168]

Palatul Episcopal va fi salvat pe banii UE

15.101.187,53 lei (11.769.404,52 lei nerambursabili) este suma atrasă la Galaţi de Arhiepiscopia Dunării de Jos, în scopul reabilitării istoricului Palat Episcopal, locul unde îşi desfăşoară activitatea Muzeul de Arte Vizuale Galaţi. Suma este din fonduri ale Uniunii Europene, prin Ministerul Dezvoltării Regionale a Turismului din România şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Est. În acest scop, Arhiepiscopia Dunării de Jos a lansat, ieri, proiectul „Consolidarea, reabilitarea şi modernizarea Palatului Episcopal - Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos”.

„Se cunoaşte de mult timp că Palatul Episcopal are probleme cu rezistenţa şi cu pânza freatică destul de ridicată în acea parte a oraşului. De aceea, încă de la retrocedarea clădirii, în 31 martie 2004, Centrul Eparhial al Dunării de Jos a făcut demersuri pentru a găsi fonduri ca să salveze clădirea, ctitorie a Episcopului Partenie Clinceni”, spune preotul Horaţiu Moldovan, consilier patrimoniu în cadrul Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Ridicat şi sfinţit la 8 septembrie 1901, palatul avea pe lângă reşedinţa şi cancelaria eparhială, o capelă, două camere regale, dar şi alte săli pe care restauratorul va încerca să le refacă după forma iniţială. „Va fi refăcută inclusiv arhitectura exterioară după imagini pe care le-am găsit în arhivele vremii. În paralel, vom asigura viitorului muzeu şi o dotare pe măsura vremurilor pe care le trăim, pentru a promova imaginea culturii şi spiritualităţii judeţului nostru şi, de ce nu, pentru a creşte interesul pentru judeţul Galaţi”, a adăugat interlocutorul.

Lucrarea se va desfăşura pe 24 de luni.

viata-libera.ro

[Mikka]

Ridicat (...) la 8 septembrie 1901

Wow!!! Chiar asa, tot palatul???

[dcp100168]

Muzeul Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos

* Un mare muzeu bisericesc la Galaţi

A face dintr-un muzeu locul „în care să-L putem preamări pe Dumnezeu, din veacul al III-lea până azi, prin tot ce a rămas mai de preţ şi mai sfânt în viaţa Dunării de Jos“, cum spune Înaltpreasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, extinde perceperea actului vizual uman până la atingerea unui obiectiv eshatologic şi pnevmatologic, în care mintea se luminează „de pe bătrânele Scripturi, de pe icoanele luminoase ale înaintaşilor“, cum spune ierarhul. Acesta este scopul muzeului bisericesc care se va deschide în această toamnă la Galaţi.

O activitate intensă se desfăşoară în această perioadă în piaţa Grădinii publice din Galaţi, fostă „Piaţa Ştefan cel Mare“, unde impunătorul Palat episcopal, restituit Arhiepiscopiei Dunării de Jos prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi prin stăruinţele Înaltpreasfinţitului Casian, se pregăteşte să devină Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, importantă instituţie de acest fel din România.

Act de dreptate sacră

„Printr-un act oficial s-a retrocedat Palatul episcopal fostului proprietar… Nu este o biruinţă a noastră, este un act de dreptate sacră, pentru că o Biserică şi o casă a Bisericii aparţin întotdeauna celor mulţi“, îi anunţa pe credincioşi Înaltpreasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în cuvântul de învăţătură din 2 februarie 2005, cu prilejul praznicului „Întâmpinării Domnului“, hramul capelei palatului. Astfel, se întorcea acasă, după o lungă perioadă de arestare (în 1965, autorităţile comuniste au confiscat palatul în care, timp de 64 de ani, în Capela „Întâmpinarea Domnului“ din interiorul lui se săvârşise zilnic Sfânta Liturghie), clădirea din care fuseseră înlăturate toate însemnele fostului edificiu eclesiastic transformat în muzeu de arte vizuale.

Zeci de muncitori, de specialişti în construcţii şi restaurare lucrează de zor în aceste zile pentru finalizarea obiectivului reabilitat şi redat comunităţii creştine în cadrul unui proiect derulat cu fonduri europene. Se pavează curtea, se refac interioarele, se repictează vechea capelă, în aşa fel încât „tot palatul… să fie o lumină care să ne lumineze mintea de pe bătrânele Scripturi, de pe icoanele înaintaşilor noştri şi din toate obiectele care au slujit pentru a lumina poporul. Aici trebuie să fie o casă luminoasă pentru a lumina cu credinţa, cu faptele şi cu obiectele care au aparţinut Bisericii la Dunărea de Jos“, spunea în 2008 Înaltpreasfinţitul Casian. 

Patrimoniul din depozit

La sediul arhiepiscopiei, părintele Horaţiu Moldovan, consilier pe probleme de patrimoniu şi construcţii bisericeşti, ne-a oferit informaţii la zi: „Până acum s-au realizat 80% din lucrări. Ce a mai rămas se va termina, parte în jur de 8 august, iar recepţia lucrărilor se va face în a doua jumătate a lunii septembrie. Finalizarea perioadei de implementare a proiectului se va încheia probabil odată cu sărbătorile prilejuite de praznicul Sfântului Apostol Andrei. Noi monitorizăm lucrările. Fiind o clădire cu un specific aparte, coordonăm mai ales partea care ţine de specificul bisericesc: pictarea capelei, confecţionarea mobilierului bisericesc, a celor 300 de vitrine în care vor fi expuse obiectele. Noi am urmărit readucerea la forma iniţială a clădirii. Totul se reface cu specialişti, după schiţe, fotografii şi alte documente de epocă“, ne-a mărturisit sfinţia sa.

În atelierul de conservare a patrimoniului, l-am întâlnit pe părintele Daniel Popa, consilier cultural, învăţământ şi activităţi cu tineretul, care ne-a spus: „Aici se păstrează mare parte din obiectele de patrimoniu care vor fi expuse în noul muzeu, în condiţii de temperatură şi umiditate controlate continuu. Noi executăm doar lucrări de conservare, de conservare activă şi cosmetizare a exponatelor. Avem un patrimoniu bogat de icoane, carte veche, carte rară, obiecte de ofrevărie, din lemn şi veşminte liturgice, care provin din parohiile eparhiei şi care au fost păstrate în depozite de concentrare de patrimoniu în anii 1970-1980. Într-un spaţiu special amenajat, va fi adus scheletul lui Inocens, primul creştin cunoscut cu numele de la noi, din secolul al III-lea, descoperit la Barboşi. În muzeu vor fi expuse şi obiecte de patrimoniu arheologic, unele foarte vechi, luate în custodie de la muzeele de istorie din episcopia noastră. Specialiştii Centrului de pregătire pentru patrimoniu «Sfântul Constantin Brâncoveanu» al Patriarhiei Române, cu care colaborăm, spun că noua instituţie va fi cel mai mare muzeu bisericesc din ţară, cu o suprafaţă de 3.000 mp de expoziţii“.

Viaţa din icoane

Am discutat apoi cu Georgiana Pasnicu, conservator-restaurator, cu Florin Iordan, referent, cu Elena Panaite, specializată în pictură bisericească, şi cu Gabriel Bardaş, voluntar, de la care am aflat cum chipurile sfinţilor din icoane, de pildă, atinse de trecerea timpului, „repară“ sufletele noastre, cum sunt ele modele de urmat, cum ne fac să descoperim şi să simţim „lucruri pe care le avem în noi într-o stare latentă“, dar pe care „trebuie să le identificăm şi să le dezvoltăm în viaţă“, cum trebuie să împlinim bucuria „pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu tuturor, încă de la naştere“ şi cum, deşi „au trecut atâtea veacuri peste aceste obiecte, ele sunt pline de viaţă. Totul rămâne în ele şi se împărtăşeşte celui care ştie să le privească şi să primească această viaţă“.

De la pictorul Valentin Palade am înţeles că trecutul este foarte important pentru viitor şi că generaţiile tinere de artişti încep să-i aprecieze pe înaintaşi, tehnicile pe care ei le foloseau, pentru că sunt temeinice. „Aceasta ne ajută ca astăzi să salvăm lucrările vechi. Aici avem şansa să le cunoaştem pe viu“, ne-a declarat acesta.

„A salva“ este verbul care exprimă plenar, în cazul acestui proiect, deopotrivă existenţa fizică a Palatului episcopal, în care şi pentru care s-a nevoit vrednicul de pomenire Partenie Clinceni, ctitorul palatului, al treilea episcop al Dunării de Jos după Melchisedec şi Iosif, dar şi sufletele celor care îi vor trece pragul, intrând în el, nu ca într-o sală de muzeu, ci ca într-o biserică, cum atât de sugestiv spune astăzi Înaltpreasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

ziarullumina.ro

 

[dcp100168]

Palatul episcopal din Galaţi a fost reabilitat

După ce timp de doi ani a fost în şantier, Palatul episcopal din Galaţi, astăzi Muzeul istoriei, culturii şi spiritualităţii creştine de la Dunărea de Jos, a fost renovat. Recepţia lucrărilor s-a făcut joia aceasta, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. Ierarhul a săvârşit o slujbă de mulţumire în capela restaurată a Palatului, în prezenţa membrilor comisiei de recepţie şi a reprezentanţilor proiectantului şi constructorului, informează TRINITAS TV.

Edificiul a fost renovat în cadrul proiectului european „Consolidarea, reabilitarea şi modernizarea palatului episcopal – „Muzeul istoriei, culturii şi spiritualităţii creştine de la Dunărea de Jos”. Construit în perioada 1897-1900, palatul se afla într-o avansată stare de degradare.

La final, a fost vernisată o expoziţie şi a fost prezentat un film documentar, acestea ilustrând principalele etape ale lucrărilor.

basilica.ro

[Mikka]

Poate cu ocazia asta onor biserica otodoxa va retroceda statului roman vilele de langa Catedrala... Desi la foame de "material" pe care o arata spiritualitatea (locala si nationala) ma indoiesc.

Mai multe:

http://www.nepasadegalati.ro/actualitate/1505-%C3%AEps-casian-cr%C4%83ciun-calc%C4%83-peste-cadavrul-muzeului-de-art%C4%83-vizual%C4%83-%C8%99i-se-mut%C4%83-%C3%AEn-palatul-episcopal.html

[dcp100168]

Se deschide Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos

Lăcaşul de cultură, în care sunt oferite publicului aproape 400 de exponate, comori de patrimoniu şi spiritualitate ortodoxă, îşi va deschide porţile cu prilejul Sărbătorilor Sf.Ap.Andrei

Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine, amenajat în incinta integral reabilitată a Palatului Episcopal, este mult mai mult decât o colecţie de aproape 400 de exponate. Adevărate comori de patrimoniu, piesele din ceramică, icoanele, cărţile vechi, straiele preoţeşti, costumele populare şi obiectele de cult ortodox ne spun povestea devenirii noastre ca neam. Vizitând, nu parcurgem o istoria livrescă a unui creştinism teoretic, ci păşim chiar pe urmele credinţei vii care i-a animat pe oamenii acestor locuri, încă de acum două milenii, de la încreştinarea dacilor. În cel mai nou muzeul al Galaţiului, care îşi va deschide porţile cu prilejul Sărbătorile Sfântului Apostol Andrei de la finele lunii, găsim din belşug dovezi că viaţa în spaţiul de astăzi al eparhiei Dunării de Jos a avut, dintotdeauna, un filon creştin definitoriu.

Lucrările s-au realizat în timp record

După ce şi-a recâştigat, în instanţă, dreptul de proprietate asupra fostului Palat Episcopal, în care, din 1965, funcţiona Muzeul de Arte Vizuale, Arhiepiscopia Dunării de Jos a întocmit un proiect pe baza căruia a accesat fonduri europene şi a început lucrările de reabilitare a edificiului, în paralel cu cele de pregătire a colecţiei de exponate. Bugetul proiectului european: 15.101.187 lei. Din aceşti bani, Uniunea Europeană a venit cu 10.853.441 lei, Guvernul României a participat cu 915.963 de lei, iar Arhiepiscopia cu 3.331.783 lei. Lucrările de restaurare a clădirii au fost executate de SC Dedal Bahamat SRL.
Sub coordonarea Î.P.S. Casian, arhiepiscopul Dunării de Jos, lucrările s-au realizat în timp scurt. Restauratorii şi muzeografii, pe care i-am găsit la finele săptămânii trecute în febra pregătirilor de inaugurare, spun că lucrările s-au realizat cam în jumătate din timpul care se alocă în mod normal clasării şi expunerii unei astfel de colecţii.

Revenire la arhitectura iniţială

Arhitectural, s-a încercat revenirea la aspectul iniţial. S-au scos de sub tencuială şi var picturi bisericeşti şi motive creştine ascunse de comunişti. Gratiile geamurilor de la parter sunt reconstituite după feroneria unei balustrade originale, păstrată pe scară placată cu marmură de Cararra, care asigură accesul în capela muzeului. La intrare s-a refăcut stema care apare în fotografii vechi. Restaurarea Palatului Episcopal a însemnat, practic, muncă susţinută pe fiecare centimetru pătrat construit la finele secolului al XIX-lea.

21 de săli pline de spirit, cultură şi istorie

Nucleul colecţiei permanente a muzeului a fost format din circa 300 de obiecte. Pe parcurs, zestrea expoziţională s-a mai îmbogăţit cu încă aproape o sută de comori de patrimoniu, astfel că împărţirea muzeului în secţiuni distincte a devenit cu atât mai justificată. Nu vă oferim, astăzi, o descriere tehnică a colecţiei şi nici un ghid al metodelor după care au fost clasate exponatele. Vă prezentăm doar câteva repere, care fac din muzeu unul pe care orice gălăţean ar trebui să-l viziteze măcar o dată.

Arheologie şi istorie. Dovezile bogăţiei creştinismului şi, ulterior, a ortodoxiei, în spaţiul Dunării de Jos sunt concrete, palpabile, în cadrul expoziţiei. Avem, încă din secolul I, ceramică dacică, îmbogăţită cu motive creştine, descoperită în situri arheologice de la Tecuci. Un loc de cinste, în colecţie, îl ocupă obiectele descoperite în mormântul lui Inocens, la Barboşi. Sunt  tocmai dovezile care atestă înrădăcinarea cultului creştin pe teritoriile noastre, încă din secolul III, după Hristos. La câteva vitrine distanţă, după ce aflăm care au fost cei 33 de arhierei care au condus Mitropolia Proilaviei şi cum, la recensământul din 1570, chiar sub aspră dominaţie otomană, tot preoţii ortodocşi ai locului erau liderii spirituali ai comunităţilor, găsim o cazanie tipărită de Varlaam. Tot aici, un volum tipărit de Antim Ivireanul (din cele trei expuse în muzeu), dar şi cursuri editate de V.A.Urechia. Icoanele de secol XVII îmbogăţesc secţiunea destinată istoriei.

Cultură, artă, etnografie. Secţiunea este dedicată artei care s-a născut în Biserică, dar şi învăţământului bisericesc şi interacţiunii dintre cultura ortodoxă şi cea laică. Găsim aici o istorie a Americii, în două volume, scrisă în limba franceză şi tipărită în 1778, adică la doar doi ani de la Declaraţia de Independenţă care avea să-i unifice pe americani ca popor. Icoane vechi, realizate în diferite stiluri şi în tehnici variate dau culoare şi lumină colecţiei. Pe lângă costumele specifice Tecuciului şi Brăilei, specialiştii au reuşit să recreeze portul popular gălăţean, dispărut cu totul nu doar din uz, ci şi din multe dintre arhivele de profil. Sala memorială le este destinată preoţilor care au suferit sau chiar au murit pentru credinţa lor. În sala tezaurului vom vedea o Evanghelie cu ferecături de argint care cântăreşte 11 kilograme şi alte piese preţioase atât prin istoria lor, cât şi prin faptul că sunt realizate cu metale preţioase, cum ar fi argintul sau aurul.

Spiritualitate. La etaj, parte din mobilierul sălii de oaspeţi este cel original, de la inaugurare. Spectaculoasă este colecţia de straie, cărţi şi alte obiecte personale ale ierarhilor Dunării de Jos, începând cu PS Iosif Gheorghian, până astăzi. Tot la etaj s-a refăcut capela fostei reşedinţe episcopale şi i s-au amenajat câteva spaţii conexe. Prin decizia Sfântului Sinod, 2016 va fi anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti. Prilejul face cu atât mai valoroase şi mai demne de luat în seamă volumele tipărite de Antim Ivireanul, volume aflate în colecţia permanentă a muzeului.

Incursiune în atelierele de restaurare

Cu eforturi proprii, Arhiepiscopia Dunării de Jos a creat, în spatele muzeului, un corp de clădire care găzduieşte un atelier de restaurare cu patru secţii. Se lucrează aici la recondiţionare de carte, textile, icoane şi obiecte de cult. La recondiţionarea obiectelor de artă deosebit de valoroase, care fac parte din colecţia permanentă a muzeul, lucrează, încă, restauratori veniţi din Capitală. În timp, însă, Dunărea de Jos îşi va putea crea propria şcoală de restaurare, fapt care îi va conferi, pe lângă prestigiu, mijloacele de a-şi îmbogăţi colecţiile de exponate. În cursul vizitei noastre, pe masa de lucru a restauratorilor de carte se afla o Evanghelie căreia i se curăţau ferecăturile de argint şi o carte de secol XVII. La textile se reabilitau straie ale foştilor episcopi de la Dunărea de Jos, dar şi un epitaf realizat parţial de Ana Roth, cum mai există doar patru în ţară, din datele restauratorilor. La obiecte de cult se curăţau sfeşnice şi se reabilitau strane, iar la icoane se aflau pe masa de lucru opere din lemn ce-şi urmau firul firesc şi domol al recondiţionării. În clădirea care găzduieşte atelierele de recondiţionare, s-a amenajat şi o sală pentru expoziţii independente de cea din muzeul mare.

Capela muzeului, restaurată integral

Odată cu reabilitarea întregului Palat Episcopal, s-a restaurat şi capela fostei reşedinţe arhiereşti. Pe un hol lateral s-a descoperit pictură originală pe plafon, care s-a reabilitat. În cea mai mare parte a spaţiului, însă, s-a pictat din nou. Printre elementele originale care s-au păstrat este şi sfânta masă.

Iată ce scria, potrivit Monografiei Sfintei Episcopii a Dunării de Jos, Î.P.S Partenie Clinceni, înainte de 8 septembrie 1901, când a avut loc sfinţirea capelei: „La proscomidie, unde s-a tăiat în zid o nişe, s-a lipit o mică placă de marmură, ca masă. Pe duşumea, în altar, s-a aşternut o alta, pe care s-a zidit piciorul sfintei mese. Pe acest picior, lucrat din cărămidă şi tencuit cu ciment, s-a aşezat piatra propriu-zisă a sfintei mese. Pe această piatra s-a desenat, în negru, forma Antimisului cu invocaţia sfinţirei şi un istoric al sfintei eparhii”.

Actul comemorativ a fost trimis tuturor mai marilor ţării, la vremea respectivă existând chiar o corespondenţă între cabinetul I.P.S. Partenie şi Casa Regală a lui Carol I.

Capela poartă acum hramul Întâmpinarea Domnului, prăznuită pe 2 februarie.

 

Istoricul clădirii

Palatul Episcopal din Galaţi a fost construit între anii 1897 şi 1900, sub coordonarea episcopului vremii, PS Partenie Clinceni, care continuă demersurile predecesorului său, PS Iosif Gheorghian. Până în 1878, Epsicopia avea jurisdicţie canonică şi asupra sudului Basarabiei, iar reşedinţa episcopală era stabilită la Ismail. Odată ce Rusia îşi reanexează regiunea, scaunul episcopal se mută la Galaţi. În oraşul nostru nu exista, la final de secol XIX, palat episcopal. Nu se înălţase, încă, nicio catedrală şi nici nu se deschisese vreun seminar teologic.

Pentru înfiinţarea tuturor acestora luptă, cu perseverenţă, ierarhii locului, începând cu PS Iosif. În Monografia Sfintei Episcopii a Dunării de Jos regăsim dovezi ale eforturilor depuse de chiriarhii de la acea vreme pentru construirea acestor edificii cruciale pentru stabilizarea spiritualităţii şi a caracterului naţional al locului. Iniţial, la solicitarea PS Iosif Gheorghian, statul alocă, în primăvara anului 1885, suma de 200.000 de lei pentru construcţie. Lucrările nu încep, însă, decât mult mai târziu. În 1887, Î.P.S Partenie solicită urgentarea identificării unui teren pe care să se poată construi palatul episcopal. Se alocă o suprafaţă de 33.184 de mp, adică piaţa numită Ştefan cel Mare, de vizavi de Grădina Publică. În 1892, deci după alţi câţiva ani, IPS Partenie scrie Ministerului Cultelor, solicitând urgentarea finalizării formalităţilor legale ale terenului. Solicitarea ierarhului nu rămâne fără ecou, iar problemele legate de statutul juridic al terenului se rezolvă în cursul aceluiaşi an.

În 1897 încep lucrările, iar în 1898 se pune piatra fundamentală a palatului. Se lucrează neîntrerupt, aşa că în anul 1900 în palat se poate instala întregul aparat administrativ al Episcopiei. Îşi păstrează funcţia până în 1965, când devine Muzeu de Arte Vizuale. În 2012, Arhiepiscopia Dunării de Jos îşi reintră în drepturi şi începe reabilitarea palatului episcopal.

Pe vremea când era reşedinţă episcopală, palatul de pe strada Domnească nr. 141 avea gard de zid gros pe laturi şi doar, în faţă, grădina îi era închisă de un gard de fier. Evident, la transformarea în muzeu, s-a renunţat la ziduri. Cele mai grave avarii le-a suferit clădirea la cutremurul din 1940. Daunele au fost remediate prin efortului chiriarhului vremii, PS Chesarie Păuneascu.

Cum arăta reşedinţa IPS Partenie Clinceni

Detalii ne aduce monografia Sfintei Episcopii a Dunării de Jos. Potrivit sursei, „arhiva Cancelariei Episcopale s-a aşezat în aripa de jos, despre miazănoapte, iar mobilierul cel vechi al casei, precum şi cel nou (...), s-a pus prin camerile afectate locuinţei mele şi a vicarului”, scria IPS Partenie Clinceni, după darea în folosinţă a Palatului Episcopal.

În lucrarea sa „Monumente de arhitectură din oraşul Galaţi din a doua jumătate a secolului al XIX-lea - prima jumătate a secolului al XX-lea”, profesorul Valentin Bodea vine cu noi detalii: „La parter era biroul de lucru al episcopului, un salon de primire, sufragerie mare pentru mese oficiale şi o altă sufragerie zilnică, dormitorul episcopului cu anexe şi bucătăria Palatului Episcopal, cu cămări de alimente. Lângă birou este un hol larg, care corespunde uşii principale de intrare şi scării de onoare, cu trepte de marmură ce face legătura cu etajul. În drepta holului erau birourile părinţilor consilieri, o sală de şedinţe, birourile funcţionarilor cancelariei episcopale şi sala Consistoriului. Mai existau camere de serviciu şi ieşiri în curte. Etajul doi era împărţit în trei părţi: în stânga erau camerele pentru oaspeţi, un hol, apoi dormitoare, saloane şi o sală lungă de mese, toate rezervate familiei regale”. Palatul Episcopal avea nu mai puţin de 30 de camere, iar încălzirea se făcea cu lemne.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Patriarhul României a inaugurat Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos

Astăzi, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sfinţit şi a inaugurat Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, clădire reabilitată cu fonduri europene la iniţiativa arhiepiscopului Dunării de Jos, Casian Crăciun. Înainte de inaugurarea clădirii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oficiat slujba de sfinţire a capelei cu hramul “Întâmpinarea Domnului şi Sfinţii Martiri Brâncoveni” din Palatul Arhiepiscopal al Dunării de Jos.

Construcţia la Galaţi a Palatului Episcopal a început în 1898 şi a fost finalizată în 1901, inaugurarea având loc în prezenţa preşedintelui consiliului de miniştri, Dimitrie Sturza şi a ministrului Cultelor, Spiru Haret, iar de-a lungul anilor, clădirea a fost vizitată în mai multe rânduri de familia regală. În 1963, Palatul Episcopal a fost naţionalizat, funcţionând aici, timp de 40 de ani, Muzeul de Artă Contemporană. În 2004, prin semnătura ministrului Culturii de atunci, Răzvan Theodorescu, Palatul Episcopal a fost restituit Arhiepiscopiei Dunării de Jos. În ultimii doi ani, clădirea a intrat în ample lucrări de reabilitare, prin Programul Operaţional Regional, măsura 5.1 “Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural precum şi crearea/modernizarea infrastructurilor conexe”. În urma reabilitării, clădirea a fost transformată în Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, cuprinzând icoane, veşminte liturgice, obiecte de cult şi artă, carte veche, manuscrise şi tablouri pe pânză, dar şi o Capelă.

Prezent la inaugurarea muzeului, Patriarhul României a vorbit despre însemnătatea legăturii dintre artă şi credinţă în Dumnezeu. “Biserica Ortodoxă Română consideră că frumuşetea este un atribut al lui Dumnezeu, ca şi binele. Dumnezeu nu este doar binele suprem, ci şi frumeseţea, slava netrecătoare. Deci arta este şansa unei misiuni, a unei comunicări non verbale şi a unei cooperări pentru promovarea frumuseţii în lume. Când lumea nu mai are simţul estetic, va muri de plictiseală, cum spunea un gânditor răsăritean. Nu facem misiune doar prin predică, ci şi prin cultură, educaţie şi artă. Arta sacră este o pledoarie pentru chipul lui Dumnezeu din om, valoarea eternă a persoanei umane. Îl felicit pe Arhiepiscopul Dunării de Bază, a Dunării de Jos, Casian Crăciun, pentru ce a realizat aici”.

La inaugurare au mai luat cuvântul academicianul Victor Spinei, precum şi arhiepiscopul Dunării de Jos, Casian Crăciun, care a prezentat, pe scurt, istoria Palatului Episcopal şi care, în final, i-a şi oferit Patriarhului României o diplomă de excelenţă şi o medalie jubiliară.

presagalatibraila.com

[dcp100168]

Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine se deschide pentru public

Putem vizita Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos.

Astăzi şi în cursul săptămânii viitoare, intrarea este gratuită pentru toată lumea.

De marţi, 17 februarie, gratuitatea se menţine doar pentru elevi şi studenţi. Adulţii vor plăti, la intrare, trei lei, iar pensionarii, un leu. Vizitatorii care vor să facă poze în muzeu vor trebui să plătească o taxă foto de cinci lei, iar cei care vor să filmeze vor achita o taxă video de 10 lei.

Muzeul este deschis publicului de marţi până sâmbătă, între orele 9,00 şi 17,00.

[dcp100168]

Scheletul misterios găsit la Galaţi: vechi de 1.800 de ani, ar putea fi printre primii creştini îngropaţi pe teritoriul românesc

Arheologii afirmă că ar fi vorba de primul mormânt creştin din secolul al III-lea de pe teritoriul românesc, însă osemintele celui botezat „Innocens” n-au fost niciodată datate prin metode ştiinţifice moderne, ci doar li s-a apreciat vechimea prin prisma dovezilor indirecte. Revoltător este că, ulterior, scheletul a fost „conservat” cu zgură de furnal.

Săpăturile făcute în perioada 1976-1979 în necropola romană de lângă castrul de la Bărboşi (aflat la circa trei kilometri de oraşul Galaţi) avea să aducă în faţa arheologilor una dintre cele mai interesante - dar şi controversate - mărturii ale împletirii civilizaţiilor dacă şi romană, dar şi ale pătrunderii şi consolidării creştinimului pe actualul teritoriu al României. Echipa de arheologi de la Muzeul de Istorie de Galaţi şi de la la Institutul de Istorie şi Arheologie „A. D. Xenopol“ din Iaşi era condusă de reputaţii istorici Ion T. Dragomir şi Mihalache Brudiu şi a scos la lumină numeroase mărturii inedite ale civilizaţiei din secolele III şi IV ale erei noastre, toate aflate într-un perimetru relativ restrâns. Printre acestea s-a aflat şi mormântul paleocreştin (marcat M7) al unui bărbat, probabil militar în armata romană, care ar data de la sfârşitul secolului al III-lea. Descoperirea a făcut la început „valuri” în lumea ştiinţifică, însă cercetările nu au fost duse niciodată până la capăt, lăsându-se loc la numeroase speculaţii.

I-au spus Innocens

În mormânt - care a scăpat în mod miraculos de jefuitori (celelalte peste 90 morminte din necropola Bărboşi fusese fie prădate, fie afectate grav de intemperiile cele 17 secole care au trecut peste ele) - a fost descoperit scheletul unui bărbat a cărui vârstă a a fost stabilită ca fiind de circa 30 de ani. Scheletul este bine conservat, în poziţie lungit, culcat pe spate, având craniul orientat la vest şi picioarele la est. Mâna stângă, uşor îndoită din cot, are palma situată pe bazin, iar cea dreaptă, în unghi obtuz, are palma aşezată pe abdomen, după ritul creştin. Capul aşezat cu faţa în sus are privirea îndreptată către est, exact după tipicul înmormântării creştine.

I s-a spus Innocens, plecând de la faptul că în mormânt a fost găsită o fibulă din aur (folosită la prinderea mantiei) pe care erau gravate literele „INN”. Mai mult decât atât, s-a făcut o asociere şi cu registrul primelor nume creştine din Imperiul Roman, în care figura şi numele Innocens. Cercetătorii au concluzionat (în lucrarea tipărită „Morminte romane dintr-un tumul funerar / Tirighina-Bărboşi, în Sudul roman al Moldovei. Galati” - Danubius, vol. X - 1981) că defunctul ar fi fost militar în armata romană, că era de origine dacică şi că era şi creştin. Fiecare dintre afirmaţii are şi argumente solide, chiar dacă nu sunt incontestabile.

„De fapt, este un act de naştere al poporului român, pentru că are toate elementele de identificare care îl legitimează ca dac, roman şi creştin”, avea să declare, după apariţia lucrării amintite, prof. univ. dr. Mihalache Brudiu, unul dintre cei mai importanţi cercetători români ai fenomenului daco-roman.

Era soldat roman de origine dacică?

Faptul că Innocens a trăit la sfârşitul secolului al III-lea pare să fie demonstrat de aceea că în mormânt au fost descoperite trei monede romane de bronz, de pe vremea împăratului Claudius al II-lea Goticul, care a domnit între anii 268 şi 270. după Hristos. Prima monedă a fost descoperită între dinţii defunctului (probabil o reminescenţă a obiceiului păgân al plăţii luntraşului Caron, pentru trecerea apei Styx-ului), o alta în regiunea gâtului şi cea de-a treia pe umărul stâng. Cu alte cuvinte, având în vedere monedele, Innocens ar fi murit cel mai devreme în 268, existând însă şi ipoteza că acest lucru s-ar fi produs chiar după retragerea aureliană (271 dHr), ceea ce ar contrazice flagrant opiniile istoricilor vestici cum că stăpânirea romană la nord de Dunăre a încetat complet în anul 271. Originea romană este demonstrată atât de cele trei monede, cât şi de fibula din aur, în greutate de 21 de grame, găsită lângă schelet. Modelul gravat pe obiect, precum şi inscripţia cu caractere latine sunt argumente solide că era vorba de un latin.

Inventarul mormântului este completat de o cutie cilindrică de plumb, folosită cel mai probabil pentru produse cosmetice, două catarame de bronz semicirculare, un opaiţ roman şi trei amfore romane, în poziţie aproape verticală. Ajungem astfel la argumentul dacic. Ei bine, printre obiectele din mormânt se află şi o căţuie ritualică geto-dacică, iar acest lucru ar arăta, spun arheologii, că Innocens era, la origine dac. Există, evident, şi ipoteza că acesta ar fi fost doar căsătorit cu o femeie de origine dacică, de aici şi prezenţa în mormânt a obiectului de cult al civilizaţiei autohtone.

Înhumare după ritualul creştin

Foarte interesant în completarea triadei dac-roman-creştin este faptul că acest străromân pe nume „Innocens” (nume, cum spuneam, repertoriat printre primele nume creştine) este înmormântat după ritul creştin: mormântul era orientat est-vest, iar mâinile erau aşezate pe piept, aşa cum este practica creştină. Mai mult decât atât, în sprijinul acestei afirmaţii pledează şi faptul că, în contextul arheologic al aceleiaşi aşezări civile de la Tirighina-Bărboşi, s-au descoperit şi alte obiecte paleocreştine, datate tot în secolul al III-lea. Este vorba de prezenţa unei cruciuliţe ajurate, în formă de medalion, din sidef, de mici proporţii, cu orificiu pentru purtat la gât, precum şi o hrismă (ritual de miruire) pictată pe gâtul unei amfore romane tot din secolul al III-lea d.Hr. Concluzia la care se ajunge în final este aceea că avem de-a face cu prezenţa unui mormânt paleocreştin, datat la sfârşitul secolului al III-lea d.Hr., singurul de acest fel descoperit până acum pe întreg teritoriul ţării noastre.

Schelet conservat cu... zgură de furnal!

Istoricii zilelor noastre spun că una dintre cele mai mari greşeli care s-a făcut după descoperirea mormântului lui Innocens a fost aceea că nu s-a făcut conservarea „in situm”. „Ar fi trebuit să se ridice acolo o cupolă de protecţie, aşa cum au făcut vesticii cu marile lor descoperiri. Ar fi fost mai bie şi pentru public, dar şi pentru istorie. Însă aşa era vremurile pe atunci. Lucrurile se făceau de multe ori la repezeală”, ne-a spus profesorul de istorie Mihail Popa. Ca urmare, scheletul lui Innocens a fost ridicat şi expus la Muzeul de Istorie din Galaţi. Arheologii s-au străduit să conserve cât mai bine relicva, aşa că au ridicat osemintele cu tot cu pământul şi cu obiectele din jur. Din păcate însă, în urmă cu câţiva ani, s-a găsit un „geniu” al muzeisticii care a considerat că dovada arheologică nu arată prea bine, aşa că a dispus să fie aruncat pământul, iar osemintele şi obiectele să fie aşezate „cu design” pe un pat de zgură de furnal din combinatul siderurgic. Ulterior, osemintele au fost preluate de Arhiepiscopia Dunării de Jos (dată fiind importanţa lor deosebită pentru creştinismul românesc) şi au fost expuse la Capela Palatului Arhiepiscopal.

Nişte teste ştiinţifice n-ar strica

De-a lungul timpului, au exista destule voci care au contestat soliditatea argumentelor ştiinţifice formulate de autorii descoperirii. S-a vorbit inclusiv despre faptul că scheletul nu ar avea nici pe departe vechimea pretinsă şi că, de fapt, ar data de undeva din secolele XV-XVI după Hristos. Ba chiar s-a vehiculat că ar fi vorba de un soldat tătar mort în luptă şi îngropat, absolut întâmplător, în zona necropolei romane. Evident, toţi cei care au susţinut aceste ipoteze nu au adus dovezi că ar fi aşa, ci doar argumentul că restul scheletor din necropolă sunt într-o stare infinit mai proastă decât cel al lui Innocens. Totuşi, speculaţiile rămân în continuare posibile, atât timp cât metoda modernă a datării cu radiocarbon14 nu a fost deocamdată folosită, din motive enigmatice, în cazul scheletului lui Innocens, de la a cărui descoperire au trecut deja aproape patru decenii.

adevarul.ro

[dcp100168]

Palatul Episcopal al Galaţiului, vechi de 118 ani, restaurat cu bani europeni

Istoria oficială a Centrului Eparhial al Dunării de Jos începe pe 17 noiembrie 1864, când domnitorul Alexandru Ioan Cuza a înfiinţat, prin Decretul domnesc nr.1617, o nouă eparhie, „Episcopia Dunării de Jos”, al cărei întâi ierarh a devenit Melchisedec Ştefănescu. Pentru a cinsti importanţa acestei eparhii, aflată din punct de vedere geografic la intersecţia culturilor orientale şi occidentale, în perioada episcopului Partenie Clinceni (1866-1902) a fost construită în Galaţi o clădire impunătoare – Palatul Episcopal, faţă în faţă cu zona în care este astăzi Grădina Publică.

Piatra de temelie a fost aşezată oficial în anul 1898, iar pe 8 septembrie 1901, noua şi somptuoasa clădire a fost inaugurată. Palatul Episcopal a suferit daune importante în urma cutremurului din 1940, care au fost remediate cu mari eforturi în următorii doi ani. În 1963, destinaţia clădirii Palatului Episcopal a fost schimbată de guvernanţii acelor vremuri, acesta găzduind, până în septembrie 2012, Muzeul de Artă Vizuală Galaţi.

Ca urmare a demersurilor iniţiate de către ierarhul Dunării de Jos, ÎPS Arhiepiscop Casian, clădirea Palatului Episcopal a fost retrocedată Eparhiei în anul 2006. Din anul 2004, Palatul Episcopal se regăseşte pe lista monumentelor din judeţul Galaţi, la poziţia 137, cod GL-l-m-B-03036.

Soluţia restaurării, fondurile europene

Beneficiind de oportunitatea oferită de Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa Prioritară 5 – „Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului”, Domeniul major de intervenţie 5.1 – „Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea/modernizarea infrastructurilor conexe”, Arhiepiscopia Dunării de Jos a demarat în anul 2009 un amplu proiect de consolidare, reabilitare, modernizare şi dotare a Palatului Episcopal. Prin decizie chiriarhală, s-a hotărât înfiinţarea aici a Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos.

Proiectul „Consolidarea, reabilitarea şi modernizarea Palatului Episcopal – Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la „Dunărea de Jos” a fost depus în ziua de 7 decembrie 2009, pentru ca la data de 27 septembrie 2012 să se semneze contractul de finanţare, în valoare totală de 15.098.011,36 lei. Din această sumă, 11.769.404,52 lei au reprezentat finanţarea nerambursabilă asigurată de Uniunea Europeană şi Guvernul României.

Asocierea dintre firmele Dedal Bahamat SRL şi Romlotus Instalaţii SRL, ambele din Galaţi, a fost desemnată câştigătoare a proiectului, în urma procedurii de achiziţie publică a contractului pentru execuţia lucrărilor şi furnizarea dotărilor, derulată în perioada 2-26 noiembrie 2012. Execuţia contractului de lucrări a demarat pe 4 decembrie 2012, iar pe 16 octombrie 2014 s-a finalizat recepţia lucrărilor.

„Clădirea a suferit din cauza condiţiilor zonei, ale amplasamentului.  Pânza freatică pune foarte mari probleme, în momentele ei maxime ajunge la 3,4 metri de la suprafaţă, în condiţiile în care clădirea merge până la minus 5 metri, deci este o presiune extraordinară pusă pe clădire. Dar cu specialişti, cu ajutorul constructorului, care s-a ocupat de proiect, s-a reuşit stoparea infiltraţiilor prin metode moderne, eficiente, chiar soluţia finală a ajuns undeva din trei ţări: America, Japonia şi Germania. Au fost elemente îmbinate aplicate în zonele respective şi care au dus la rezolvarea acestei probleme şi sperăm să rămână aşa. Înaltpreasfinţitul părinte arhiepiscop a urmărit îndeaproape proiectul – cred că n-aş exagera dacă aş spune că aproape zilnic a fost aici pe şantier – şi aşa s-a reuşit ca tot ceea ce era în proiect să se realizeze, poate chiar şi mai mult.

Pânza freatică nu este numai o problemă a palatului, ea afectează toate clădirile din jur, din cauza unor lacuri subterane care se pare că s-au format din cauza construcţiilor din ultima sută de ani”, spune preotul Ilie Cosmin, directorul Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos.

„O pagină din istoria acestei zone”

Aşadar, activitatea Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos a început, practic, în 2015, iar în decembrie a „bifat” cel de-al patrulea an. Interesant este că unul dintre indicatorii de performanţă asumaţi prin proiect, acela ca muzeul să înregistreze 20.000 de vizitatori în cinci ani, a fost deja depăşit de peste cinci ori: după primii patru ani de funcţionare, numărul celor care au trecut pragul muzeului a ajuns la 117.702 persoane.

„Este un muzeu mixt, care oferă o paletă mai largă faţă de un muzeu obişnuit şi care încearcă să ofere o pagină din istoria acestei zone. Iar pagina asta, ca să fie completă, trebuie să treacă şi prin faptele istorice, şi prin cultură, şi prin spiritualitate. Tocmai asta încercăm să oferim”, spune preotul Ilie Cosmin.
Muzeul este structurat pe trei secţii principale: Istorie; Cultură creştină, educaţie religioasă şi etnografie; Spiritualitate creştină.

Dovezile bogăţiei spirituale ale creştinismului şi ulterior ale ortodoxiei în spaţiul Dunării de Jos sunt concrete, palpabile și bine puse în valoare, în cadrul sălilor ce prezintă  istoria creștinismului din cele mai vechi timpuri şi până în secolul XX. În primele săli ale expoziţiei, regăsim ceramică geto-dacică, romană și bizantină descoperită în siturile arheologice din arealul Dunării de Jos, completată de imaginea mormântului primului creștin de pe teritoriul țării noastre – Innocens. Excursia tematică este continuată cu prezentarea Mitropoliei Proilaviei, a obiectelor care au aparţinut lăcaşului de cult, extrase după Registrul de recensământ al oraşului Brăila din anul 1570 şi alte obiecte specifice epocii.

O sală special amenajată prezintă realizările celor mai de seamă voievozi din secolele XVII- XVIII ai Moldovei și Țării Româneşti: Vasile Lupu, Matei Basarab, Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu, respectiv reproduceri ale portretelor ctitorilor după tablourile cele mai cunoscute şi tipărituri valoroase, cum ar fi Cazania lui Varlaam (Iaşi, 1643), Îndreptarea Legii (Târgovişte, 1652), Biblia lui Şerban Cantacuzino (București, 1688). Regăsim expuse şi volume tipărite de Antim Ivireanul, dar şi cursuri editate de V. A. Urechia.

În Lapidariu se pot admira copii ale Pisaniilor Bisericii Precista – Galaţi şi Bisericii Mănăstirii Măxineni – Brăila.

Documentele de epocă sunt impresionante. Putem vedea, de exemplu, un document datat 11 ianuarie 1495, prin care Sfântul Voievod Ştefan cel Mare îl miluieşte pe unul dintre spătarii săi cu „giumătate din satul Piscu, partea de sus şi moară”. Nu foarte departe, un alt document, din 24 noiembrie 1692, cu sigiliul brâncovenesc, prin care mânăstirii Măxineni i se dăruiesc de către domnitor taxe „pre jumătate de la toţi care trec preste apa Siretului şi preste apa Prutului”. Icoanele din secolul al XVIII-lea îmbogăţesc şi ele secţiunea destinată istoriei.

Biserică trasă cu remorcherele în Dunăre

Secţiunea Cultură creştină, educaţie religioasă şi etnografie este dedicată învăţământului bisericesc şi interacţiunii dintre cultura ortodoxă şi cea laică. Predomină icoanele vechi, realizate în diferite stiluri şi în tehnici variate. Sala memorială este destinată preoţilor, monahilor, dar și studenților care au suferit sau chiar au murit pentru credinţa lor în timpul regimului comunist. Putem vedea aici fotografii vechi cu biserici ale Galaţiului care astăzi nu mai există, inclusiv cu biserica Sf. Gheorghe, una dintre cele mai de seamă biserici din Galaţi, care era situată în zona actualului restaurant Panoramic de pe faleză şi care a fost trasă cu remorcherele în Dunăre în anul 1962. Tot aici, o impresionantă mărturie din „zarca” (celula n.red.) Penitenciarului din Galaţi a mitropolitului Antonie Plămădeală.

Preoți de seamă și personalități care au marcat cultura și viața spirituală a eparhiei Dunării de Jos sunt prezentați în fotografii, alături de activitățile și operele lor. Regăsim şi un colţ dedicat memoriei regretatului cercetător Paul Păltănea, îmbogăţit cu maşina sa de scris şi cu alte obiecte personale donate de familia sa.
În sala de etnografie au fost reconstituite secvenţe ale interiorului casei ţărăneşti etalate alături de costumele populare specifice județelor Galați şi Brăila, precum şi de obiecte din gospodăria ţărănească tradițională, printre care şi un lin – o construcţie din lemn care putea fi folsită atât ca barcă, cât şi ca zdrobitor pentru fructe.

În cadrul secţiei Spiritualitate, la etaj, în holul central, este expus o parte din mobilierul original al sălii de oaspeţi. De mare interes sunt veșmintele care, alături de sfinte vase, cărţi etc. întregesc colecţia de obiecte personale ale ierarhilor Dunării de Jos, începând cu episcopul Melchisedec Ștefănescu, până astăzi. Odată cu reabilitarea întregului Palat Episcopal, s-a restaurat şi Capela fostei reşedinţe arhiereşti. Lângă capelă, pe plafonul scării de acces s-a descoperit un fragment din pictura originală, care a fost restaurată. Aceasta, alături de piatra de pe sfânta masă, folosită la data de 8 septembrie 1901, sunt printre puţinele obiecte originale păstrate.

O carte veche de cinci secole

L-am întrebat pe directorul muzeului gălăţean, preotul Ilie Cosmin, care sunt cele mai valoroase exponate ale muzeului: „În ordinea vechimii, avem un exemplar de carte veche tipărit la Veneţia în anul 1538 şi o icoană zugrăvită pentru Biserica Greacă din Brăila reprezentându-l pe Sfântul Arhanghel Mihail, din 1711, şi aici mă refer la obiectele aflate în proprietatea Arhiepiscopiei. Pentru că dacă am vorbi şi de cele care sunt în acest muzeu în cadrul parteneriatelor cu Muzeul de Istorie din Galaţi, Muzeul de Istorie din Brăila şi din Tecuci, sunt vestigii arheologice care merg până în mileniul 3-4 î.Hr”.

În cadrul Muzeul Istoriei Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos funcționează şi patru laboratoare: unul de restaurare icoane şi tablouri, un altul de restaurare metale, un laborator de restaurare carte veche şi o secţie de conservare a  patrimoniului cultural. Totalul obiectelor de patrimoniu (exponate permanente plus cele din depozitele muzeului) este de aproximativ 4.500.

2018, un an important

 

2018 a fost un an foarte important pentru muzeu, ne spune directorul pr. Ilie Cosmin. „Am oficializat două parteneriate care s-au bucurat de un succes foarte mare, cu Teatrul Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard” şi cu Universitatea „Dunărea de Jos”. În foaierul teatrului am amenajat o sală de expoziţie, unde am avut două expoziţii în anul care a trecut, în parteneriat cu un colecţionar de la Bucureşti, inginerul Cristian Dumitru, care are nişte colecţii foarte mari, de la jucării, până la elemente din război, e foarte pasionat. În Sala paşilor pierduţi de la Universitate am avut două expoziţii, una de pictură monumentală, intitulată „Octavian Smigelschi, promotor al unităţii româneşti” (un  pictor din Transilvania, de la început de secol XIX) şi acolo am avut câteva proiecte de-ale lui, nişte pânze de dimensiuni impresionante, de 5 metri înălţime cu 3 metri lăţime, de 10 metri lăţime cu 6 metri înălţime, pânze care ar fi greu de expus într-o sală mică, iar în Galaţi a fost singura sală care se preta la aşa ceva. Ne-a bucurat că, timp de aproape două luni de zile, a fost vizitată de vreo 20.000 de oameni”.

Zona regală a palatului de la Galaţi

Când urci la etajul Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, în partea dreaptă poţi vizita zona regală a fostului Palat Episcopal. Palatul chiar a avut oaspeţi de seamă de-a lungul istoriei sale, un loc central pe lista acestora ocupându-l membrii familiei regale a României. În anul 1906, atunci când s-a aşezat piatra de temelie de la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, „principii moştenitori Ferdinand şi Maria au fost primiţi şi cazaţi în acest palat, unde a fost amenajată o zonă care a servit şi ca reşedinţă regală. Iar acea zonă a palatului s-a păstrat cu acest scop până spre momentul în care palatul a fost confiscat. Zona a fost folosită atât de familia regală, cât şi de reprezentanţi ai acesteia, care au fost primiţi cu onoruri şi cazaţi în acel spaţiu”, spune preotul Ilie Cosmin. Zona regală include şi un balcon închis, cu o privelişte foarte frumoasă spre parcul palatului, care le-a oferit momente de relaxare membrilor familiei regale în vizitele lor la Galaţi.

Proiecte şi parteneriate

„Pentru 2019, an declarat în cadrul Patriarhiei Române ca An omagial al satului românesc şi An omagial al traducătorilor bisericeşti, avem câteva proiecte în derulare. Unul dintre ele este realizarea unui studiu, la nivel de eparhie, pentru a identifica ce se mai păstrează din valorile culturale, spirituale și identitare, formate, păstrate și transmise în spaţiul de la sat. Cercetarea va fi finalizată prin expoziţii la sediile protoieriilor şi editarea unui catalog selectiv cu cele mai importante elemente descoperite. Avem, de asemenea, un parteneriat cu Muzeul de Artă Vizuală Galaţi, care va organiza la noi expoziţia „Grup4+3”. Mai avem în plan două expoziţii, una de pictură cu artişti bisericeşti şi laici, intitulată „Veşnicia s-a născut la sat”, şi alta de etnografie, intitulată „Mozaic etnic în satul românesc”. Lucrăm şi la expoziţia „Contribuţia tipăriturilor bisericeşti la formarea culturii şi limbii române”, pe care o vom itinera în mai multe locuri din ţară”, încheie directorul muzeului, preot Ilie Cosmin.

viata-libera.ro