Jump to content

Un bloc de pe strada Stadionului, în pericol de prăbuşire


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Un bloc de pe strada Stadionului, în pericol de prăbuşire

* Aproape 100 de gălăţeni stau cu frica în sân după ce o groapă a apărut în mijlocul asfaltului * Compania de apă şi canalizare lucrează, dar nu dă detalii despre avaria care produce deja efecte

De mai bine de două săptămâni, locatarii blocului C1, situat pe strada Stadionului, văd cum drumul ce trece prin faţa construcţiei se prăbuşeşte. Mai exact, chiar în faţa Liceului Sportiv s-a căscat un hău adânc de aproximativ jumătate de metru.

Preşedintele de scară, Daniela Marcu, spune că a făcut tot ce era omeneşte posibil pentru a alerta autorităţile, însă până acum doar cei de la Apă Canal au venit pentru a vedea despre ce este vorba. "Se poate vedea cu ochiul liber cum s-a prăbuşit strada. Prima dată când am văzut ce se petrece, am sunat la 112. Ne era frică să nu se întâmple ceva. Nimeni nu vine să vorbească cu noi. Am făcut adrese către cei de la Primărie, însă de mai bine de o săptămână nu am primit niciun răspuns în scris", a explicat aceasta.

Grădina şi aleea, deja scufundate

Dacă ar fi fost vorba numai de respectiva groapă, poate că oamenii nu s-ar fi impacientat chiar atât de tare. Problema lor este că, odată cu apariţia respectivei gropi, au apărut fisuri şi în jurul blocului. Mai mult, grădina din faţa construcţiei şi aleea ce duce către intrarea în bloc s-au "scufundat" în pământ mai bine de jumătate de metru.
"Cred că s-a fisurat o ţeavă a celor de la Apă Canal. Din punctul meu de vedere, chiar dacă se va repara ţeava, cred că efectele vor rămâne. Ar trebui să vină cineva să vadă exact ce se întâmplă cu blocul", a mai spus aceasta.
"Problema nu avea cum să apară de la noi. Întreaga instalaţie ce deserveşte blocul a fost schimbată în urmă cu aproximativ 3-4 ani. Singurii cu care am reuşit să vorbim sunt muncitorii care lucrează aici. Ne-au spus că este vorba despre o conductă scoasă din uz. Cu toate acestea, se pare că au găsit apă pe ea", ne-a spus şi un alt locatar, Simion Asandei.
"Au venit mai mulţi, s-au uitat şi au plecat. În timpul ăsta noi ne temem de ce este mai rău", a explicat şi Gheorghe Bâca, un om ce locuieşte în acelaşi imobil.

Apă-Canal tace, strada continuă să se lase

În cursul zilei de ieri, mai multe echipe ale Apă Canal lucrau de zor în faţa Liceului cu program sportiv. "Pe strada Stadionului sunt avarii la reţelele de apă gestionate de SC Apă Canal SA. Primăria monitorizează situaţia", a spus Emanuela Turcu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi.
Pe de altă parte, în ciuda demersurilor noastre, compania SC Apă Canal SA nu a oferit niciun punct de vedere oficial. Singura precizare cu privire la această avarie poate fi găsită pe site-ul Apă Canal, de unde aflăm că, în data de 26 iunie, a avut loc o avarie la conducta de 700 de milimetri şi că nu sunt afectaţi consumatorii casnici.
Chiar dacă stau cu grija că se vor prăbuşi în râpă, cei 100 de locatari ai blocului C1 vor fi nevoiţi să plătească de mâine preţuri mărite pentru a beneficia de apă şi canalizare, tocmai companiei care îi poate lăsa fără case.
Mai mult, deşi este evident că pe strada cu pricina a apărut o diferenţă de nivel de aproximativ 50 de centimetri în carosabil, camioanele grele continuă să circule prin zonă, semn că nici Poliţia rutieră nu a luat măsuri pentru reglementarea traficului.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.