dcp100168 Posted July 2, 2014 Posted July 2, 2014 Câte sute de mii de euro a cheltuit Primăria Galaţi, în 2014, pe distracţie* Irish Party de St.Patrick’s Day, Festivalul Scrumbiei, un spectacol de 1 Mai, un altul de 1 Iunie, Festivalul "Rock la Dunăre" şi Festivalul „Dunărea noastră” au constituit distracţia gălăţenilor în primele şase luni ale acestui an * Urmează Ziua Marinei, continuată cu Festivalul „Fir Întins”, apoi vin Serbările Galaţiului, Crăciunul şi Revelionul, alte prilejuri de a petrece pe banii bugetului local Galele de box şi de K1, doar acestea ne-au lipsit în primele şase luni ale acestui an, în rest, am avut parte de distracţie cât cuprinde. Exceptând lunile ianuarie şi februarie, când n-am avut parte de niciun eveniment, începând din luna martie am avut spectacole şi două festivaluri în premieră.Am pus cap la cap evenimentele publice de anvergură organizate de Primăria Galaţi şi bugetele estimate de noi sau făcute publice de autorităţi şi vă putem spune cât de mare a fost factura distracţiei. Din start, însă, luaţi în calcul că nu mai puţin de 600.000 de lei - 136.363 de euro - din bugetul local al acestui an au fost mers pentru a acoperi factura pentru petrecerile din luna decembrie a anului trecut şi de Revelion.Ziua Irlandei, cu două zile mai devremeDacă Dragobetele şi Mărţişorul au trecut neobservate de autorităţi, iată că, pe 15 martie, gălăţenii au fost invitaţi de Primărie să celebreze St.Patrick’s Day - Ziua Irlandei, cu două zile mai devreme! După o paradă a menestrelilor de la Bordó Sárkány în costume tematice, cântând la cimpoaie, pe traseul Palatul de Justisţie - Sala Sporturilor, gălăţenii au avut parte de un Irish Party! Spiriduşi verzi irlandezi cu baloane, jocuri şi cadouri dulci pentru cei mici, un show de muzică şi dansuri tradiţionale irlandeze cu momente susţinute de trupele Shannon Ceili Band, Bordó Sárkány şi The Sky, “magie verde” - jocuri de lasere, iar la final cimpoaiele au ajuns acompaniate de platane. Factura, calculată pe baza informaţiilor noastre, s-a ridicat la peste 10.000 de euro.Festivalul ScrumbieiDistracţia devenită tradiţie de Florii, Festivalul Scrumbiei n-a mai avut obişnuitele concerte pe Faleza Dunării, ci un meniu de distracţie pe bani europeni. Un concurs gastronomic de mâncăruri tradiţionale din peşte avându-l ca preşedinte al juriului pe chef Cezar Munteanu, un târg de tradiţii pescăreşti, o expoziţie culinară de reţete tradiţionale din peşte, un concurs de pescuit şi numeroase momente artistice: defilarea fanfarei Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, dansuri folclorice cu Grupul Ciobănaşul, latino-dance cu Ovidiu Colesa, muzică live cu Victor Udreş şi trupa Over, improvizaţie teatrală cu „Social Act Teather” şi zumba cu EliteGym. Valoarea totală a facturii s-a ridicat la 408.332 de lei (cu TVA) - 92.803 euro."1 mai… ca Dorel" în Parcul RizerUn superrecital al trupei Direcţia 5, concursuri cu premii, scenete, muzică pentru toate gusturile - „Estrada Copiilor”, momente folclorice oferite de cântăreţi şi dansatori din Odaia Manolache, Movileni şi Buciumeni, un pic de magie cu „Fun Fantastic”, dansuri pentru cei mici şi pentru cei mari - asta a pregătit de Primăria Galaţi de 1 Mai, în Parcul Rizer, sub sloganul "1 Mai... ca Dorel". Toată distracţia ne-a costat, potrivit surselor noastre, cel puţin 13.000 de euro.Super-petrecere de 1 IunieCa şi anul trecut, Primăria municipiului Galaţi a organizat o petrecere de Ziua Copilului, în Parcul Rizer. Cei mici au avut ocazia să se joace de-a piraţii! Vedeta spectacolului a fost Matteo, celebru pentru piese ca "Panama" şi "Andale". Dar până să urce artistul pe scenă, copii de la grădiniţele şi unităţile şcolare din oraş au dansat, cântat şi jucat scenete, dovedind că nu sunt cu nimic mai prejos decât vedetele consacrate. Factura distracţiei s-a ridicat, potrivit surselor noastre, la cel puţin 13.000 de euro.Dunărea RockIunie a fost, cu siguranţă, luna evenimentelor de anvergură în premieră. Cu adevărat incendiară a fost prima ediţie a Festivalului „Rock la Dunăre”, organizat de Teatrul Muzical şi Primăria Galaţi, cu sprijinul Universităţii „Dunărea de Jos”, pe 20, 21 şi 22 iunie, la Stadionul "Portu Roşu". Marile vedete ale celor trei zile de concerte au fost trupele Holograf, Zdob şi Zdub, Cristi Minculescu şi Nuţu Olteanu şi legendarii Uriah Heep. Potrivit informaţiilor oficiale, bugetul alocat de Primărie pentru acest eveniment a fost de 115.000 euro, dar banii nu au fost suficienţi pentru toate cheltuielile, existând şi fonduri din sponsorizări.Festivalul “Dunărea noastră”Tot o premieră a fost şi Festivalul „Dunărea noastră”, menit să transforme Ziua Internaţională a Dunării, sărbătorită pe 29 iunie, într-un mega-eveniment de trei zile. Punctele forte ale festivalului au fost: un banner gigant (286 de metri lungime) având ca temă Dunărea şi ţinuturile pe care le străbate de la izvoare până la vărsarea în Marea Neagră, trei seri de spectacole live cu DJ Vali Bărbulescu, Anda Adam, DJ Project, 3 SudEst, DJ Liviu Hodor, CRBL, Vama, Vasile Şeicaru, Compact, Voltaj, două spectacole pirotehnice, un turneu de tenis, un concurs de fotografie, dar şi un eveniment VIP la bordul unei nave. Costul? 802.862 de lei, adică 182.468 de euro.Se întinde firulUn simplu calcul ne arată că numai pentru şase luni de distracţie, Primăria a cheltuit de la bugetul local 562.634 de euro, adică mai bine de jumătate de milion de euro!Dar distracţia nu se opreşte aici. În luna august ne aşteaptă Ziua Marinei, care va fi continuată, în premieră, cu Festivalul „Fir Întins”, pe bani europeni, care aduce, pe lângă un concurs de pescuit pentru adulţi şi copii, un festival folcloric, de două zile. Valoarea totală este de 409.200 de lei cu TVA, adică 93.000 de euro şi împlineşte dorinţa de anul trecut a autorităţilor: o petrecere de trei zile, începând cu Ziua Marinei.Autorităţile au dat de înţeles, mai mult neoficial decât oficial, că au cam ajuns la fundul sacului cu banii de distracţii, aşa că evenimentele de Serbările Galaţiului vor fi ceva mai modeste din punct de vedere financiar. Mai ales că se doreşte ca Festivalul "Dunărea noastră" să devină o tradiţie pentru Galaţi care să se identifice cu serbările oraşului, pe care mulţi dintre gălăţeni şi le doresc vara.Factura lui 2013/ Peste 1,4 milioane de euro pentru showÎn 2013 gălăţenii s-au distrat la două gale de box, o gală K1, spectacole în aer liber de Festivalul Scrumbiei, 1 Mai, Ziua Copilului, Ziua Marinei, 23 August, Moş Nicolae, Crăciun şi Revelion. În plus, au avut parte de un iluminat festiv cum nu mai văzuseră. Puse cap la cap, facturile s-au ridicat, potrivit calculelor noaste, la 1.477.727 de euro, bani publici.viata-libera.ro
dcp100168 Posted July 3, 2014 Author Posted July 3, 2014 Cine-a câştigat banii de distracţieGrosul banilor din distracţie, peste 182.000 de euro, au fost câştigaţi de SC Fun Time Production SRL din Bucureşti. Firma şi-a adjudecat contractul la o licitaţie deschisă, pe baza unui caiet de sarcini exclusivist, ca să nu spunem dedicat. Diferenţa dintre suma licitată de Primărie şi cea cu care s-a adjudecat contractul a fost de doar 600 de lei!Spectacolele de Ziua Irlandei, 1 Mai şi 1 Iunie, în valoare de cel puţin 36.000 de euro, au fost evenimente marca ProFM LiderFM, care şi-a implicat propriile vedete în realizarea spectacolelor, dar, cu siguranţă, nu a ieşit în pierdere.Banii europeni din „Festivalul Scrumbiei” au fost împărţiţi de Primărie fără licitaţie. SC Solutions GC SRL a primit contractul pentru servicii de asistenţă în managementul proiectului, în valoare de 18.000 de lei plus TVA, iar SC Paf Media SRL - un contract pentru "Materiale de informare şi publicitate aferente proiectului", cu o valoare financiară de 13.000 de lei plus TVA. Interesant este că firmele „cadorisite” sunt de ani buni într-o situaţie economică de avarie, iar banii de la Primărie au constituit o adevărată gură de oxigen! Dacă până aici atribuirea a fost făcută prin cumpărare directă, pentru serviciile de organizare evenimente cu profil pescăresc, în valoare de 276.450 de lei plus TVA, Primăria a trimis invitaţii de participare către doi ofertanţi, SC Concept Events SRL Galaţi şi SC Dunărea SA Galaţi. Întrucât oferta cu preţul cel mai scăzut a fost prezentată de SC Dunărea SA Galaţi, Primăria a ales-o.Gălăţenii n-au "talente" de organizatori de concerteAşa s-ar spune din moment ce toate evenimentele de anvergură de care am avut parte au fost organizate de firme din alte localităţi.Astfel, în 2012, două SRL-uri, Publi Store din Cluj şi Vision Improve din Braşov au avut de câştigat de pe urma organizării Serbărilor Galaţiului, primăria păstrând secretă valoarea contractelor încheiate cu acestea şi modalitatea de achiziţie.În 2013, Primăria a încheiat un parteneriat tot cu SC Vision Improve SRL din Braşov, pentru organizarea Serbărilor Galaţiului.În 2014, a venit rândul firmei Fun Time Production din Bucureşti să câştige 182.000 de euro din organizarea Festivalului "Dunărea noastră".viata-libera.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now