Jump to content

Concedieri la CFR Marfă Galaţi


 Share

Recommended Posts

Concedieri la CFR Marfă Galaţi

160 de salariaţi își vor pierde slujbele în aceată lună, ceea ce înseamnă un sfert din numărul total de personal. Este aproape dublu faţă de înţelegerea la care se ajunsese anul trecut, în urma negocierilor dintre Guvern, sindicate și Fondul Monetar Internațional. Disponibilizările fac parte din programului de restructurare si reorganizare a CFR Marfă.

Liderii CFR Marfă spun că sunt vizați muncitorii de la mai multe departamente. Angajații concediați vor primi salarii compensatorii în funcţie de vechime, respectiv între 12 şi 24 de salarii, în valoare maximă de 1.600 de lei pe lună. În același timp, disponibilizaţii vor beneficia şi de șase salarii brute, în valoare de 900 de lei fiecare. Banii vor fi alocaţi de la bugetul asigurărilor pentru şomaj.

Costel Hîncu, lider de sindicat CFR Marfă Galaţi: "Aceste disponibilizări au fost dictate, să spunem aşa, de către acordul încheiat cu FMI din toamna trecută pentru a reduce bugetul de venituri şi cheltuieli a societăţii CFR Marfă. Sindicatele nu au fost consultate în vederea acestor disponibilizări".

Listele cu angajaţii concediaţi vor fi întocmite până la sfârşitul acestei luni. Oamenii sunt nemulţumiţi de criteriile de selecţie de care se va ţine cont atunci când vor fi trimişi acasă.

Uleru Nicuşor, mecanic CFR Marfă: "Evaluările s-au făcut după nişte teste care efectiv nu prea reflectau nivelul de pregătire ale fiecărui salariat. În sensul că s-a venit cu nişte teste făcute după părere mea care nu au nicio legătură cu funcţia respectivă".

Disponibilizările se fac în condițiile în care compania se confruntă deja cu probleme de personal.

Situaţia critică de la CFR se va agrava din toamnă, atunci când se estimează că vor fi finalizate cele 2.500 de disponibilizări de la nivel naţional. Deși liderii se feresc să vorbească despre greve, oamenii nemulțumiți ar putea declanșa proteste spontane.

digi24.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

161 de disponibilizări în rândul ceferiştilor gălăţeni

Reducerea numărului de personal de la compania CFR Marfă a început, în valul disponibilizărilor urmând să intre 2.500 de angajaţi la nivel naţional, ne-a declarat liderul Sindicatului Mişcare Comercial, Viorel Istrate. Măsura decisă de conducerea Ministerului Transporturilor s-a mai încercat şi în urma altor discuţii purtate între reprezentanţii organizaţiilor sindicale şi cei care au avut funcţii de conducere în ministerul respectiv, dar nu a avut succces.

Potrivit informaţiilor furnizate de liderul Viorel Istrate, în cursul zilei de luni au fost înmânate preavizele de concediere unui număr de 161 de angajaţi din cadrul Regionalei CFR Marfă Galaţi, care au la dispoziţie 20 de zile lucrătoare pentru a-şi face formele de plecare din cadrul societăţii, care va mai rămâne cu doar 312 angajaţi.
Fiecare disponibilizat va primi lunar câte un salariu timp de 6 luni, urmând ca de asemenea să primească ajutor de şomaj, la care se adaugă un venit de completare, a căror sumă totală nu poate depăşi media veniturilor înregistrate în ultimele 3 luni, recompensa financiară urmând să fie acordată pe o perioadă de 12, respectiv 24 de luni, în funcţie de vechimea în câmpul muncii.
Într-un oraş unde investitorii nu se grăbesc să apară, ceea ce ar conduce la apariţia de noi locuri de muncă, este greu de crezut că cei disponibilizaţi îşi vor găsi un loc de muncă, acestora urmând să li se alăture şi cei plecaţi de la Combinat, al căror număr este estimat la 500 şi care vor pleca din cadrul unităţii pe 1 august, respectiv 1 septembrie.
monitoruldegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.