Jump to content

FCM Dunărea Galaţi - fotbal, Liga a II-a (2014-2015)


dcp100168

Recommended Posts

Romeo Jianu, preşedinte FCM Dunărea: "Dacă scăpăm de datorii, putem ţinti promovarea"

* Situaţia complicată a echipei de fotbal gălăţene din liga secundă este explicată în detaliu de cel care a preluat conducerea clubului în urmă cu mai puţin de două luni

FCM Dunărea a încheiat chinuindu-se campionatul trecut, scăpând de la retrogradarea din Liga a II-a doar datorită schimbării sistemului competiţional. Marile probleme ale clubului în acest an au fost numeroasele salariile restante către jucători şi antrenori. Acest aspect este pe punctul de a fi rezolvat, dar încă se caută soluţii pentru restul cheltuielilor necesare acoperii viitorului an competiţional.
După demisia de acum două luni a lui Auraş Braşoveanu, postul de preşedinte i-a fost încredinţat lui Romeo Jianu. Planurile acestuia includ şi o eventuală încercare de promovare în Liga I, dacă va reuşi să găsească soluţii pentru a scăpa de blocajul provocat de datoriile la stat pe care le are FCM Dunărea.
- Veniţi după un sezon cu probleme serioase de ordin financiar. Cum staţi acum cu salariile, mai sunt restanţe către jucători?
- Mai sunt restanţe pe două luni, respectiv pe mai şi iunie. Încercăm să rezolvăm aceste probleme, deşi sponsori avem foarte puţini. Primăria este în continuare principalul nostru finanţator, ne-a fost aprobat un nou sprijin financiar, aferent salariilor pe cele două luni, urmează doar formalităţile necesare pentru a primi banii.
- În afară de susţinerea municipalităţii, ce alte surse financiare aveţi? Aveţi posibilitatea unui buget rezonabil, care să permită un campionat fără problemele din sezonul trecut?
- Desigur, noi încercăm să găsim şi alte surse, dar speranţele nu sunt foarte mari, deocamdată. Se leagă în mare măsură de înfiinţarea Ligii Profesioniste pentru Liga a II-a, de acolo am putea să obţinem ceva venituri din drepturile de televizare, care pot reprezenta o bună parte din buget. La acest moment, nu pot spune cu certitudine ce procent din bugetul necesar îl putem acoperi din alte surse în afară de Primărie şi Consiliul Local Galaţi.
- Până acum, municipalitatea v-a acordat bani doar pentru salarii. Restul cheltuielilor, pentru deplasări, cantonamente, vitaminizare, tot ce înseamnă un sezon competiţional, cum le veţi acoperi?
- Se ştie, TransPec şi Vinton au fost mult timp sponsori ai clubului, aceştia ne-au mai ajutat financiar pentru acest tip de cheltuieli. Din păcate, cele două firme s-au retras şi suntem în căutarea unor soluţii. Este o situaţie complicată. Spre exemplu, mai avem şi acum de achitat două baremuri la FRF.
- În aceste condiţii, cum vedeţi viitorul sezon, mai ales că se anunţă extrem de dificil, cu cel puţin câte cinci echipe care vor retrograda din fiecare serie?
- Nici la această oră nu ştim exact cum va fi sistemul competiţional. Se pleacă de la varianta a două serii de câte 14 echipe. Însă, până acum, acum s-au înscris foarte puţine cluburi şi în situaţia în care nu vor fi completate cele două serii, există chiar şi varianta unei singure serii, de 22 de echipe şi cu opt retrogradate. În orice variantă, dacă nu vom avea linişte financiară, ne va foarte greu să ducem competiţia până la capăt.
- Sezonul trecut l-aţi încheiat cu Damian Băncilă antrenor interimar. Aţi stabilit cu ce conducere tehnică veţi aborda noul campionat?
- Cel puţin deocamdată, Băncilă rămâne la echipă, el este antrenorul principal. Totul porneşte de la partea financiară, dacă lucrurile se vor aşeza şi vom avea garanţii că nu vor fi probleme din acest punct de vedere, ne vom gândi să întărim lotul, având în vedere că ne aşteaptă un campionat destul de greu. Poate ne vom gândi în această situaţie optimistă şi la întărirea staffului tehnic, eventual cu un antrenor mai experimentat. Precizez că Băncilă şi-a făcut treaba, noi suntem mulţumiţi de felul în care a gestionat finalul de campionat şi îi dăm credit în continuare.
- În ceea ce priveşte lotul, ce modificări sunt până în acest moment?
- Am avut doi jucători împrumutaţi de la Botoşani, Vraciu şi Ursu, care şi-au terminat contractul cu noi, la fel cum este şi cazul portarului Miron. S-au mai aflat la final de contract Matei, Şomodean şi Laurenţiu Radu. Vom avea negocieri şi cu ei, pentru o eventuală prelungire. Avem şi doi jucători pe care i-am pierdut la Camera naţională de Soluţionare a Litigiile din FRF, pentru că nu le-am achitat la timp drepturile financiare, mă refer la Bâtfoi şi Neagu.
- Stelian Cucu este în pregătire cu Oţelul...
- I-am permis să meargă în cantonament cu Oţelul, însă el mai are un an de contract cu noi. În situaţia în care Oţelul îl doreşte în lot, vom negocia şi sigur ne vom înţelege. Nu-i vom pune beţe-n roate jucătorului, este normal să-l lăsăm să joace în Liga I, dacă are ofertă.
- Acum un an se vorbea despre un proiect la acest de club de formare a unei echipe capabile să promoveze dacă se întâmplă ca Oţelul să retrogradeze din Liga I. Din discuţiile avute cu municipalitatea, cu alţi eventuali parteneri, poate veni o susţinere financiară mai mare decât doar pentru salarii şi astfel să fie reluat acel proiect?
- Am discutat această variantă cu domnul primar Marius Stan, dumnealui împărtăşeşte punctul nostru de vedere, să devenim echipa-fanion a Galaţiului în cazul în care problemele financiare cunoscute ale Oţelului vor avea efect negativ în campionat. Problema care ne blochează în acest moment o reprezintă datoriile pe care clubul nostru le are la bugetul de stat, iar din cauza lor sprijinul municipalităţii nu poate depăşi limita salariilor. Dacă noi vom găsi soluţii să acoperim aceste datorii, care nu sunt uriaşe, în jur de 2.000.000 de lei, atunci putem discuta de o finanţare mai mare de la Primărie şi atragerea mai multor parteneri, implicit reluarea proiectul de care aţi amintit. Toul depinde de modul în care vom găsi soluţii să acoperim acea datorie.
- Era vorba de un proces la instanţele de judecată pentru aceste datorii…
- Noi am câştigat parţial, este vorba de aproape 5.000.000 de lei, mai rămâne suma de care vorbeam mai devreme. Ne judecăm şi pentru asta, iar dacă vom câştiga şi acest proces atunci lucrurile devin mult mai simple. Dar este o probelemă de durată, de aceea căutăm şi alte soluţii.

Cine este Romeo Jianu

În luna august, Romeo Jianu va împlini 56 de ani şi activează în managementul din lumea fotbalului de 20 de ani. A început în 1994, ca director la o societate care se ocupa de marketingul clubului Oţelul. În perioada 1998-2000 a fost director sportiv la Rocar Bucureşti, club ce ajunse în prima ligă. Tot director sportiv a fost la CF Brăila în 2006 şi 2007, apoi a revenit în Galaţi, unde a fost timp de cinci ani, până în 2012, director executiv la echipa de Liga a III-a Politehnica Galaţi, desfiinţată între timp. De anul trecut, a fost director resurse umane şi licenţiere şi totodată membru în Comitetul Director la FCM Dunărea, iar de o lună şi jumătatea a devenit preşidentele acestui club.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Reunire la FCM Dunărea

Divizionara secundă FCM Dunărea a reluat pregătirile pentru viitorul sezon al Ligii a II-a. Sub comanda lui Damian Băncilă, la prima şedinţă de pregătire s-au prezentat o parte din jucătorii care au activat sezonul trecut la gruparea gălăţeană, cât şi câţiva jucători noi.
Dintre jucătorii care au evoluat sezonul trecut la primele antrenamente s-au prezentat: Cosmin Costea, Cosmin Blănaru, Mihai Adăscăliţei, Ştefan Lupu, Aurelian Gohoreanu, Costin Ghiocel (revenit după împrumutul de la CF Brăila), Ionuţ Manea, Cosmin Matei, Iulian Negoescu, Dragoş Sfrijan, Ion Valentin, Sorin Cucu. 
Noutăţile de la reluarea pregătirilor au fost trei jucători de la echipa de Liga a III-a Sporting Lieşti, Andrei Petrea, Ciprian Teleagă şi Andrei Cobâţ (portar), Gicu Iordache de la CF Brăila, cât şi doi jucători promovaţi de la Centrul de Copii şi Juniori al clubului.
De la Dunărea au plecat Marius Bâtfoi şi Cosmin Neagu - declaraţi liberi de contract de FRF.
Bogdan Miron, Ionuţ Ursu, Cătălin Vraciu, Paul Şomodean, Laurenţiu Radu sunt la final de contract cu Dunărea.
Un alt jucător de la Dunărea, Stelian Cucu, se află în pregătiri cu Oţelul.

sportgalati.com

Link to comment
Share on other sites

Echipa va funcţiona sub denumirea ACS Municipal Dunărea Galaţi

FCM Dunărea Galaţi intră în programul de pregătiri pentru noul sezon. Pentru început, primul antrenament se va desfăşura doar cu 16 jucători, oficialii clubului anunţând că lotul va fi completat cu tineri jucători în perioada următoare.

O noutate pentru acest sezon este faptul că echipa îşi va schimba denumirea în acte. ACS Municipal Dunărea Galaţi este un club nou-înfiinţat, în care va intra şi structura deja existentă, care vine cu palmaresul echipei.

Obiectivul anunţat este crearea unei echipe care să nu retrogradeze în Liga a III-a. În sezonul trecut, Dunărea a terminat pe locul al doisprezecelea sezonul regulat, iar în play-out a obţinut doar locul al cincilea, care, în mod normal ar fi trebuit să aducă retrogradarea. Dunărea nu a mai căzut în Liga a III-a datorită reorganizării sistemului competiţional.

digi24.ro

Link to comment
Share on other sites

Damian Băncilă: ”Vrem să avem o echipă tânără, de perspectivă”

Antrenorul principal de la divizionara secundă FCM Dunărea, Damian Băncilă, a vorbit la Lider Sportiv, de la Pro FM-Lider FM, despre reunirea echipei gălăţene: ”După o perioadă de tranziţie destul de lungă, ne-am reunit în 14 iulie, iar antrenamentele le-am început marţi, 15 iulie. Prima săptămână a fost pentru readaptarea organismului. De la reunire a mai apărut Adăscăliţei, jucător cu care am lucart la Oţelul II. Mă bucur că în lotul nostru sunt patru jucători cu care am lucart la Oţelul II: Manea, Adăscăliţei, Gohoreanu şi Lupu. Este adevărat că mi-aş dori mai multţi jucători la echipă, să facem o treabă frumoasă”.  
În aceeaşi intervenţie, Damian Băncilă a anunţat plecările de la echipă: ”Deocamdată în lot sunt mai puţini jucători faţă de lotul cu care am terminat sezonul trecut. Au plecat Bâtfoi, Neagu, Matei, Ion Valentin, Ursu, Vraciu şi Stelian Cucu la Oţelul. Obiectivul este de a crea o echipă foarte tânără, nu pe un schelet cu experienţă. Vream să avem o echipă tânără, de perspectivă, care să practice un fotbal modern, cu rezultate bune, care să ne ajute să ne menţinem în Liga a II-a şi la anul să atacăm promovarea”.
Altfel, în sezonul viitor, FCM Dunărea va evolua în Seria I din Liga a II-a, alături de: Săgeata Năvodari, Unirea Slobozia, ACS Berceni, SC Bacău, CF Brăila, Gloria Buzău, Rapid CFR Suceava, Farul Constanţa, FCM Dorohoi, FC Voluntari, CS Baloteşti, Fortuna Poiana Cîmpina.

sportgalati.com

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

FCM Dunărea s-a desfiinţat! Jucătorii au fost trimişi acasă

La antrenamentul programat astăzi, preşedintele FCM Dunărea, Romeo Jianu, i-a informat pe jucători că gruparea gălăţeană din liga secundă îşi încetează activitatea la nivelul primei echipe. FCM Dunărea s-a desfiinţat şi sunt şanse ca doar Centrul de Copii şi Juniori să rămână în picioare. Cu datorii de ordinul miliardelor, gruparea gălăţeană nu-şi mai putea desfăşura activitatea.
Clubul, care a fost înfiinţat în anul 1970, are în palmares cinci prezenţe la nivelul primului eşalon fotbalistic, plus o finală de Cupa României disputată în 1976, cu Steaua, scor 0-1. În sezonul imediat următor, a evoluat în Cupa Cupelor, unde a fost eliminată de formaţia portugheză Boavista.
 

Fotbal Club Municipal Dunărea Galați, echipă care a încheiat anul trecut pe loc de retrogradare în liga secundă, dar care ar fi trebuit să joace în mod normal tot în eșalonul al doilea în condițiile noului sistem competițional, s-a desființat. Astăzi dimineață, cei 16 jucători care se mai aflau la antrenamente cu FCM Dunărea au fost înștiințați de către președintele Romeo Jianu că activitatea primei echipe a încetat din cauza problemelor financiare grave întâmpinate. Conform unor surse din interior, datoriile celor de la FCM Dunărea erau de ordinul zecilor de miliarde.

Astfel, fără capacitatea de a-și achita datoriile, gruparea gălățeană a fost nevoită să tragă cortina. Cel mai probabil FCM Dunărea își va continua activitatea doar cu Centrul de Copii și Juniori, unul destul de puternic de-a lungul timpului. Clubul cu o istorie de 44 de ani în spate a rămas fără posibilitatea de a-și păstra echipa de seniori și se fac eforturi considerabile pentru a păstra măcar grupele de copii și juniori.

Scurt istoric

Clubul Dunărea a fost înființat în anul 1970 și de-a lungul timpului a avut diverse denumiri: FCM Galați, Dunărea CSU Galați, Gloria CFR Galați (neavând însă nicio legătură cu vechiul club decât prin nume), Constant CFR Galați și Dunărea Galați.

În Liga I (Divizia A) clubul a avut cinci  prezențe. În ciuda puținelor sezoane jucate în prima ligă, a obținut câteva rezultate memorabile (2-1 cu Dinamo București în 1975, 1-0 cu Rapid București în 1977, 2-0 cu Dinamo București în 1980, 3-1 cu Steaua București în 1983).

Cea mai bună performanță din istoria clubului este calificarea în finala Cupei României în anul 1976 (în timp ce echipa se afla în Divizia B), pierdută cu 1-0 în fața echipei Steaua București. Deoarece în acel an Steaua câștigase și campionatul, CSU a reprezentat România în Cupa Cupelor, fiind eliminată de echipa portugheză Boavista Porto, după două înfrângeri (2-3 și 0-2).

presagalatibraila.com

Link to comment
Share on other sites

FCM Dunărea s-a retras din Liga a II-a, jucătorii sunt îndrumaţi către Metalosport

Încercările din această vară ale celor din conducerea FCM Dunărea Galaţi de a găsi soluţii pentru a scăpa de datorii n-au avut succes, astfel că echipa de seniori, înscrisă în Liga a II-a, s-a desfiinţat.

„Astăzi, 2 august, suntem nevoiţi să anunţăm că nu vom începe campionatul ligii secunde. Motivul este de natură financiară. Clubul are datorii către bugetul de stat de aproximativ 2,5 milioane de lei, din cauza cărora, cu toată bunăvoinţa Consiliului Local, municipalitatea nu poate legal să ne susţină financiar mai mult decât cu plata salariilor. Începerea noului sezon ar însemna cheltuieli pe care nu le putem acoperi”, ne-a declarat Romeo Jianu, preşedintele FCM Dunărea.

Acesta a precizat că FCM Dunărea mai are datorii şi la terţi în valoare de aproximativ 500.000 de lei.

În această situaţie, jucătorii au fost îndrumaţi către Metalosport Galați, grupare care a promovat în acest an în Liga a III-a şi care, cu sprijinul financiar al municipalităţii, ar putea avea ca obiectiv promovarea imediată în liga secundă şi apoi chiar ţinti intrarea în Liga I.

FCM Dunărea s-a asociat cu clubul Steaua Dunării şi sub denumirea de Asociaţia Sport Club Municipal Dunărea va activa la nivel de juniori şi copii. Iniţial s-a dorit ca, în urma asocierii, ASCM Dunărea să preia locul în liga secundă avut de FCM, dar acest lucru nu a fost permis de către Federaţia Română de Fotbal.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Romeo Jianu: ”Palmaresul FCM Dunărea este salvat”

Romeo Jianu, preşedintele FCM Dunărea, a anunţat că palmareul fostei echipe de liga secundă a fost salvat şi a fost ”transferat” la noul club: ”Palmaresul este salvat. Echipa intră în asociere fără drepturile federative şi cu dreptul palmaresului cedat Asociaţiei Sport Club Municipal Dunărea Galaţi. Palmaresul a fost salvat prin asociere”. 
Cea mai bună performanţă a clubului desfiinţat recent a fost calificarea în finala Cupei României, în anul 1976, deşi echipa juca în Divizia B.

sportgalati.com

Link to comment
Share on other sites

  • 2 months later...

FCM Dunărea încă există! Situaţia clubului care a declanşat ancheta DNA

Fotbalul gălăţean a ajuns într-o situaţie extrem de dificilă. Din cele cinci echipe aflate în primele trei eşaloane, una, FCM Dunărea, s-a desfiinţat, iar celelalte patru, Oţelul, Oţelul II, Sporting Lieşti şi Metalosport, sunt pe cale să retrogradeze.

Lovitura verii a venit din partea FCM Dunărea, care nu s-a mai înscris în campionat şi a rămas doar cu echipele de copii şi juniori, trecute pe o nouă asociaţie sportivă. Mai mult, recent a intervenit şi Direcţia Naţională Anticorupţie în decor, care îl anchetează pe Auraş Braşoveanu, fostul preşedinte, pentru fals şi înşelăciune, cu privire la suma de 970.000 de lei primită de club din partea autorităţilor locale.

Totuşi, FCM Dunărea încă există. Dizolvarea clubului n-a fost încă aprobată, iar situaţia actuală indică faptul că gruparea gălăţeană se află în inslovenţă! Palmaresul şi juniorii au trecut pe o nouă Asociaţie Sportivă, care s-a înfiinţat prin clubul Steaua Dunării Galaţi.

„Prea implicați în cazul anchetat de DNA eu personal și clubul nu suntem. Clubul Dunărea este, după o primă decizie a Tribunalului Galați, în insolvență. Acest lucru nu este normal pentru clubul nostru care este non profit și în proces de dizolvare. Am făcut apel și se va judeca pe 7 noiembrie. S-a numit o societate care să asigure programul de insolvență, să facă toate demersurile pentru închidere financiar-contabilă a clubului”, a spus Romeo Jianu, ultimul preşedinte al FCM Dunărea. Jianu a adăugat că se caută soluţii în continuare pentru înscrierea unei echipe de seniori din sezonul viitor, cel mai probabil în liga a patra, sub denumirea de Dunărea Galaţi.

Referitor la ancheta DNA, Jianu a spus: ”Deocamdată am fost solicitat să prezint situația contabilă a anului 2012, în special al modului cum s-a cheltuit suma de 970.000 lei. Ca și reprezentant legal încă al clubului, deși acesta și-a încetat activitatea, urmând să se facă demersurile de dizolvare, am răspuns urmând ca săptămâna viitoare să prezint situația. Miza ar fi cei 970.000 RON. Eu sunt angajat al clubului Dunărea din ianuarie 2013, iar președinte din 13 iunie 2014. La 1 iulie am trimis personalul în concediu fără plată, iar în luna august personalul a fost trimis în șomaj și am lichidat contractele. L-am informat pe domnul Brașoveanu, el răspunde în solidar cu clubul pentru perioada respectivă”.

presagalatibraila.com

Link to comment
Share on other sites

  • 3 months later...

Clubul Dunărea Galaţi - dezafiliat de FRF

Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a decis în ședința de astăzi dezafilierea a 11 cluburi, printre care Gloria Bistrița, câștigătoare a Cupei României în 1994, și UTA Arad, de șase ori campioană și de două ori câștigătoare a Cupei României. Potrivit site-ului FRF, cluburile de seniori dezafiliate azi sunt următoarele: CSM Moinești, Lig a III-a - s-a retras din competiție; ACF Rapid Fetești, Liga a III-a - nu s-a înscris în competiție; ACS Sporting Suceava, Liga a III- a - s-a retras din competiție; ACS Avântul Conpet Cireșu, Liga a III-a - s-a retras din competiție; FCM Dunărea Galați, Liga a II-a - nu s-a înscris în competiție; ACSFC Păpăuți, Liga a III-a - a fost exclusă după două neprogramări; AFCM Reșița 2012, Lig a a III-a - nu s-a înscris în competiție; ACS Jiul Rovinari, Liga a III- a, CS Conpet Ploiești, Liga a III-a ă nu s-a înscris în competiție; ACF Gloria 1922 Bistrița; SC Fotbal Club UTA SA - nu s-a înscris în competiție.

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.