Jump to content

Farmaciile, printre cele mai profitabile afaceri din judeţ


Recommended Posts

Posted

Farmaciile, printre cele mai profitabile afaceri din judeţ

* Piaţa medicamentelor este în continuă creştere, în condiţiile în care gălăţenii sunt tot mai bolnavi

Comerţul cu medicamente şi alte produse farmaceutice este, fără dar şi poate, la acest moment, una dintre cele mai profitabile activităţi economice din judeţ. Motivul? Din datele statistice ale Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică (DJSP), gălăţeanul este, de la un an la altul, din ce în ce mai bolnav şi mai îmbătrânit, aşa că devine un tot mai mare consumator medicamente.
Din cei circa 509.000 de gălăţeni câţi au mai rămas în judeţ, aproape trei la sută primesc tratament oncologic, adică beneficiază de unele dintre cele mai scumpe scheme de medicaţie de pe piaţă. Alţi patru la sută dintre gălăţeni sunt în evidenţe cu diabet zaharat, iar câteva zeci de mii de oameni din judeţ sunt, într-o formă sau alta, sub tratament pentru boli cardiovasculare.
Totul costă atunci când vine vorba despre medicaţie şi nimic nu este ieftin. Evident, administrarea unei farmacii este o afacere care înseamnă, în permanenţă, cheltuieli uriaşe de aprovizionare, aşa că niciodată profitul farmacistului nu va ajunge nici măcar la o zecime din încasări. Farmaciile rămân, totuşi, foarte profitabile, iar valoarea pieţei locale a medicamentelor creşte de la un an la altul.

Piaţă de patru milioane de euro, în doar două cartiere

De la Biserica Precista şi până la Tribunal (incluzând aici şi zona complexului Ancora) sunt nu mai puţin de opt farmacii, dintre care una singură mai intră pe minus, în anii cu consum mai mic, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor. Mai exact, în zonă funcţionează: două farmacii Alopatia, farmacia Esculap 2, un sediu al Myosotis, un sediu al Primafarm, o farmacie Salviafarm, o farmacie Milthiade şi o drogherie.
Fie şi dacă studiem cifrele a doar trei dintre firmele din domeniul farmaceutic, respectiv Esculap 2, Alopatia şi Miltiade, constatăm că, în 2013, au avut venituri de peste 2.100.000 de euro, potrivit datelor de la Finanţe. Vorbim, aici, practic, doar despre trei firme nu despre lanţuri cu zeci de farmacii. Dacă ţinem cont de faptul că, statistic, farmaciile şi punctele farmaceutice din reţele şi marile lanţurile farmaceutice vând mai mult decât cele individuale, am putea concluziona că şi celorlalte farmacii din zonă le-a mers bine.
Prin urmare, doar farmaciile aflate în două cartiere au vândut, într-un an, medicamente de aproape cinci milioane de euro.

Reţeaua Myosotis, printre cele mai de succes afaceri din judeţ

Potrivit site-ului propriu, reţeaua Myosotis este formată din 45 de farmacii şi puncte farmaceutice, în judeţul nostru şi în Brăila. Este cea mai mare reţea locală de farmacii, fără a reprezenta un lanţ naţional sau internaţional. Practic, la acest moment, în jumătate dintre comunele gălăţeane se pot cumpăra medicamente de la un farmacist sau asistent de farmacie al Myosotis. Reţeaua a avut, în cursul anului trecut, o cifră de afaceri de 40.744.466 de lei, venituri de 40.883.119 lei şi un profit net de 613.745 de lei. Profitul nu este deloc mic, având în vedere că, înainte să tragă linie, un administrator de farmacie trebuie să investească în sedii şi în personal. Iar reţeaua Myosotis asigură, în medie, nu mai puţin de 164 de locuri de muncă, potrivit Finanţelor Publice.
Din punct de vedere al cifrei de afaceri, reţeaua Myosotis a depăşit cu mult afaceri din zona producţiei industriale şi agricole.

Cum se susţine consumul de medicamente

În proporţie covârşitoare, în judeţ, oamenii bolnavi aflaţi sub tratament, adică principali clienţi ai farmaciilor, sunt şi săraci, aşa că nu şi-ar putea permite, sub nicio formă, să îşi plătească singuri schemele de tratament. Le vine în ajutor statul, asigurându-le compensarea preţului unor dintre medicamente, în proporţii de până la sută la sută. Pentru bolile cronice sau incurabile există şi programele naţionale. La nivel de judeţ, bugetul alocat de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) pentru farmacii era în creştere cu 34 la sută. Spre exemplu, doar pentru lunile ianuarie şi februarie ale acestui an, statul deconta 416.535 de lei (echivalentul a 92.562 de euro - n.r.) numai pentru insulina eliberată de farmacii pacienţilor gălăţeni.

Cum merg afacerile în mediul rural

De cele mai multe ori, farmaciile îşi deschid puncte de lucru în comune şi sate. Potrivit site-ului propriu, reţeaua Myosotis are nu mai puţin de 23 de unităţi în mediul rurale. În comunele mai mari, pe piaţa medicamentelor intră mai multe reţele. Spre exemplu, comuna Tudor Vladimirescu are şi farmacie Myosotis, dar şi Heptis.

Pentru distribuitor, banii contează

Medicamentul importat ajunge mai întâi în depozitele distribuitorilor, de la care se aprovizionează farmaciile. La nivel distribuitorului, comerţul cu medicamente este, nu de puţine ori, ceva mai lipsit de lipsit de etică decât cel din farmacii, care se orientează şi spre nevoile directe ale clienţilor săi. Distribuitorul, însă, vinde celui care cumpără la preţ mai mare. De aceea, nu de puţine ori, medicamente foarte scumpe - cum ar fi Herceptinul folosit în tratarea unor tipuri de cancer - nu ajunge la bolnavul român, deşi statul decontează vânzătorului preţul de piaţă (care ajunge la mai mult de 600 de euro doza). În loc să ia cei circa 600 de euro de la stat, distribuitorul preferă să vândă medicamentul în alte state din spaţiul comunitar, unde preţul obţinut e mai bun. Bolnavul român, mai ales cel sărac, nu are, astfel, nicio şansă să mai beneficieze de tratament.

viata-libera.ro

  • 6 years later...
Posted

Farmaciile Myosotis din Galaţi au ajuns la afaceri de 180 mil. lei în 2019, un avans de 20% la o reţea de 120 de unităţi. Reţeaua Myosotis este una dintre cele mai extinse reţele de farmacii la nivel regional

Farmaciile Myosotis au ajuns anul trecut la afaceri de 180 mil. lei, în creştere cu 20% faţă de 2018, potrivit calculelor ZF pe baza datelor publice. Astfel, în medie, o singură unitate din reţeaua regională generează 1,5 mil. lei vânzări, la acelaşi nivel cu marii operatori, reţeaua numărând în total 120 de unităţi.

Myosotis a generat un profit net de 6,3 mil. lei anul trecut, în creştere cu 23% şi angajează 461 de persoane, mai arată datele de la Finanţe.

Myosotis este un brand local cu o istorie de 28 de ani, fiind o afacere de familie care a ajuns la circa 120 de unităţi în judeţele Galaţi şi Brăila, dintre care jumătate sunt în mediul rural, o piaţă ocolită de marile lanţuri.

zf.ro

Posted

Cum arată harta reţelelor regionale de farmacii? Farmaciştii au mizat pe dezvoltarea locală, iar zece reţele regionale au în total 426 de unităţi

Piaţa concurenţială a retailului farma este dominată în câteva judeţe de reţelele regionale, dezvoltate de antreprenori locali, de obicei de profesie farmacişti. Zece astfel de reţele ajung cumulat la 426 de unităţi, din calculele ZF, adică nivelul unui jucător de talie mare din piaţă. Antreprenorii locali care deţin reţelele regionale nu au ieşit însă peste graniţele unui singur judeţ, cu mici excepţii, dar şi acolo a fost vorba de zone vecine din alte judeţe. În acelaşi timp, marii operatori naţionali din piaţa farmaciilor ţintesc să acopere cât mai multe zone pentru a-şi consolida businessul.

Peste 70% este cota de piaţă a farmaciilor independente din totalul unităţilor din România, potrivit calculelor făcute de ZF pe baza informaţiilor de la companii. Cel mai extins lanţ regional este Myosotis din Galaţi, farmacii controlate de familia Chiriac, având prezenţă şi în judeţul Brăila. Şi Minifarm din Tulcea, reţea de farmacii fondată de antreprenoarea Valentina Călin, are 71 de unităţi, iar Iris Pharm din Buzău are 67 de unităţi doar în judeţ.

Numărul total de farmacii în 2018 a fost de 8.147 la nivel naţional, cu 200 de farmacii în plus faţă de anul anterior, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică.

zf.ro

1-farmacii.jpg

  • 2 months later...
Posted

O investiție sănătoasă pe centura Galațiului

Într-un oraș tot mai bolnav economic, o investiție cât de cât sănătoasă: nu, nu bagă cei de la Liberty Steel primele zeci de milioane din miliardul de dolari promis. Și nu vin nici chinezii plimbați anual pe aici de autoritățile PSD. Deocamdată, cel mai mare lanț farmaceutic din zonă își construiește un depozit.

Așadar, Myosotis Farm își ridică, pe drumul de centură (mai exact la nr. 234 A), un Centru logistic de produse farmaceutice, pentru care a primit deja autorizație de construire din partea Primăriei Galați. Anterior, încă de acum un an, compania a solicitat emiterea unui acord de mediu pentru acest obiectiv.

Așa că, până să vină vreun investitor mai mult sau mai puțin misterios, în zona bagă banii tot antreprenorii locali sau, mai bine zis, doar antreprenorii locali.

Lanțul de farmacii Myosotis a ajuns un agent economic important în zonă, cu afaceri de 180 de milioane de lei, în creştere cu 20% faţă de 2018. Reţeaua numără 120 de unităţi în care lucrează 461 de persoane, profitul net de anul trecut fiind de 6,3 milioane de lei

Farmaciile sunt împrăștiate prin judeţele Galaţi – Brăila, mai bine de jumătate activând în mediul rural. Pentru a înțelege importanța acestei companii în plan local, este de ajuns să spunem că, anul trecut, a prins a noua poziție din topul întreprinderilor mari, la categoria profit, în imediata apropiere a unor „clasici” precum Arcada Company sau Staer International.

antidotul.ro

  • 1 year later...
Posted

Farmaciile Myosotis din Galaţi şi-au extins reţeaua până la 150 de unităţi

Farmaciile Myosotis din Galaţi, un jucător important în retailul farmaceutic, ocupând poziţia a şaptea după cifra de afaceri, dar şi după numărul de unităţi, a preluat anul acesta 21 de puncte de lucru dintr-o reţea regională - Hepites – cu prezenţă în judeţele Galaţi, Brăila şi Vrancea.

Bogdan Chiriac, directorul executiv al Farmaciilor Myosotis: „Anul 2021 a fost un an în care am reuşit să ne menţinem trendul de creştere, am reuşit să investim în deschideri de farmacii noi, am preluat încă 21 de puncte de lucru noi pe care uşor-uşor le integrăm în circuitul nostru. Unităţile sunt în judeţele Galaţi, Brăila şi Vrancea, majoritatea în localităţi urbane. Ne apropiem de 150 de farmacii în total. A fost un an cu provocări 2021, la fel ca 2020. Una dintre probleme a fost legată de lipsa unor produse, mai ales la începutul sezonului de răceală."

zf.ro

Posted

Farmaciile Hepites, preluate de Myosotis

Rețeaua de farmacii Myosotis, una dintre firmele gălățene de top, și-a consolidat poziția de jucător regional important în retailul farmaceutic, prin preluarea, în perioada iunie – septembrie, a 21 de unități Hepites din trei județe, majoritatea în localități urbane. Cele 21 de farmacii preluate sunt din județele Galați (nouă), Vrancea (una, în Focșani) și Brăila (11 unități).

„A trebuit să o luăm de la zero, a trebuit să facem și angajări. Le-am rebranduit pe toate, am preluat și personalul care a vrut să rămână – cam jumătate dintre salariați”, ne-a spus prof. univ. dr. Alexandru Chiriac, proprietarul rețelei Myosotis.

Conform acestuia, rețeaua Myosotis a ajuns astfel la aproximativ 150 de farmacii în regiunea de sud-est a României, în județele Galați, Brăila, Vrancea, Tulcea și Constanța. Peste 60 dintre acestea sunt în județul Galați.

Având un număr total de 880 de angajați, Myosotis a fost printre premianții din acest an ai Topului firmelor private gălățene, cu o cifră de afaceri de 223,6 milioane lei și cu un profit brut de 8,42 milioane lei. „De la 1 ianuarie, trecem la mari întreprinderi și vom raporta direct la București”, a afirmat Alexandru Chiriac.

Anul viitor, în luna mai, Myosotis va aniversa 30 de ani de activitate.

viata-libera.ro

  • 5 months later...
Posted

Brandul de farmacii Myosotis, afaceri de aproape 50 mil. euro în 2021, în creştere cu 9%

În 2021, Myosotis a preluat 21 de puncte de lucru dintr-o reţea regională cu prezenţă în Galaţi, Vrancea şi Brăila.

Farmaciile Myosotis, unul dintre cele mai puternice branduri regionale de farmacii, a ajuns la afaceri de 243 mil. lei (49 mil. euro) în 2021, în creştere cu 9% faţă de nivelul înregistrat cu un an în urmă, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe.

Reţeaua de farmacii a crescut şi la nivel de profit, înregistrând 7,6 mil. lei în 2021, faţă de 7,2 mil. lei în anul anterior, iar numărul de angajaţi a depăşit 500 de persoane.

În total, circa 150 de unităţi farmaceutice funcţionează sub umbrela Myosotis, în judeţele Galaţi, Brăila şi Vrancea. La nivel de unităţi, reţeaua regională este comparabilă cu jucători precum Ropharma, spre exemplu.

zf.ro

  • 4 months later...
Posted

Bogdan Chiriac, Director Executiv, Farmaciile Myosotis: Pentru că se pune accent pe preţul produselor şi ne dorim să existe medicamente ieftine ajungem să nu putem susţine salarii decente pentru farmacişti

În prezent, farmaciştii sunt, din categoria intelectualilor, cei mai slabi plătiţi, deşi termină studiile superioare după cinci ani şi se expun la riscul de consecinţe penale dacă nu întreabă pentru cine este medicamentul solicitat, spre exemplu. Însă, din păcate, tocmai pentru că se pune accent pe preţul produselor şi ne dorim să existe medicamente ieftine pe piaţă ajungem să nu putem susţine salarii decente pentru profesionişti, a spus Bogdan Chiriac, Director Executiv, Farmaciile Myosotis, în cadrul conferinţei ZF Health&Pharma Summit'22.

„În contextul acesta în care medicamentele din România sunt cele mai ieftine din Europa vom asista în continuare la drame. Părerea mea e că rolul farmacistului rămâne esenţial în relaţia cu pacinetul şi îmbunătăţirea stării de sănătate pentru populaţie. Avem mulţi pacienţi vârstnici care vin la farmacie doar penru a sta puţin de vorbă cu farmaciştii. Anul 2023 va fi un an al provocărilor atât din perspectiva cheltuielor, cât şi din perspectiva accesului la medicamente”, a spus Bogdan Chiriac.

Ce a mai spus Bogdan Chiriac

Am avut farmacii în Bucureşti dar nu mai avem pentru că piaţa este foarte concurenţială, iar dacă preţul unei licenţe e scăzut şi valoarea care vine de la acea farmacie nu este foarte mare.

Avem aproximativ 150 de farmacii în Galaţi, Brăila, Vrancea, Tulcea şi Contanţa. Circa 90% sunt farmacii urbane, iar restul sunt rurale. În ceea ce priveşte felul în care vedem maximizarea profitului, noi suntem, probabil, singurul lanţ de farmacii la nivelul nostru care nu pune target pe vânzări. Facem asta pentru că din păcate populaţia României este suficient de bolnavă încât nu trebuie să influenţăm vânzarea de medicamente. Trebuie să îi întrebăm ce nevoi au şi să le dăm un tratament aşa cum trebuie. Angajaţii, farmaciştii trebuie să se intereseze de simptomele pe care le poate avea pacientul, să văd dacă tratamentul acoperă toate simptomele, să recomande un interval de timp în care să urmeze tratamentul, să discute despre reacţiile adverse care pot să apară, metode prin care pot fi diminuate efetele adverse. Dacă se leagă acea relaţie, pacientul se întoarce şi devine client fidel.

Legătura farmacist – medic e imporatntă pentru că trebuie să lucreze împreună pentru interesul pacientului.

Ne-am dus de la început şi spre zona rurală pentru că am considerat că şi oamenii de acolo trebuie să aibă acces la tratament ca oamenii din oraşe. Politica noastră este să mergem cu acelaşi preţ indiferent de zonă – rurală/urbană. Avem acelaşi preţ indiferent dacă este sau nu concurenţă.

Am avut încă de la început scopul de a dezvolta continuu afacerea şi reinvestirea profitului. Ultima achiziţie a fost un lanţ regional cu peste 20 de puncte de lucru care aveau o valoare mică de vânzare şi profitabilitate negativă. Dar am reuşit să le integrăm şi avem o creştere anul acesta uşor peste nivelul pieţei.

zf.ro

  • 1 month later...
Posted

În 2021, Myosotis a cumpărat un lanţ local de 20 de farmacii

Bogdan Chiriac, directorul executiv al farmaciilor Myosotis: Anul 2023 va fi un an al provocărilor atât din perspectiva cheltuielilor, cât şi din perspectiva accesului la medicamente.

♦ Reţeaua regională de farmacii Myosotis numără 150 de unităţi în judeţele Galaţi, Brăila, Vrancea, Tulcea şi Constanţa.

Farmaciile Myosotis, active în zona Galaţi, Brăila, Vrancea, dar şi în Dobrogea, au integrat cele 20 de puncte de lucru achiziţionate în urmă cu un an, în 2021, şi aşteaptă o creştere peste nivelul pieţei, a spus Bogdan Chiriac, director executiv, farmaciile Myosotis, în cadrul conferinţei ZF Health&Pharma Summit 2022. „Avem aproximativ 150 de farmacii, dintre care circa 90% sunt farmacii urbane, iar restul sunt rurale. Am avut încă de la început scopul de a dezvolta continuu afacerea şi reinvestirea profitului. Ultima achiziţie a fost un lanţ regional cu peste 20 de puncte de lucru care aveau o valoare mică de vânzare şi profitabilitate negativă. Dar am reuşit să le integrăm şi avem o creştere anul acesta uşor peste nivelul pieţei“, a spus Bogdan Chiriac.

zf.ro

În perioada iulie-septembrie 2021, Farmaciile Myosotis din Galaţi, un jucător important în retailul farmaceutic, ocupând poziţia a şaptea după cifra de afaceri, dar şi după numărul de unităţi, a preluat şi a integrat 20 de puncte de lucru dintr-o reţea regională - Hepites – cu prezenţă în judeţele Galaţi, Brăila şi Vrancea.

zf.ro

  • 6 months later...
Posted

Patronii români care au investit în farmacii și-au făcut asociație

Patronii români care au investit în farmacii și-au făcut asociație. Președinte al Consiliului Director este Bogdan Chiriac, director general Farmaciile Myosotis Galați.

Asociația Farmaciilor și Farmaciștilor din România (AFFR) s-a lansat oficial la București cu scopul de a gestiona și promova interesele farmaciilor și farmaciștilor printr-o reprezentare comună, după cum suntem informați printr-un comunicat de presă al asociației.Potrivit comunicatului, 30 de societăți comerciale au devenit deja membre AFFR, însumând un număr de 853 de farmacii, respectiv 10% din totalul farmaciilor din România, cu o cotă de piață de 12% din total cifră de afaceri.

Dintre inițiativele care se vor regăsi pe agenda asociației, se amintește:
1. Caravana Farmaciștilor – Program educațional prin intermediul căruia liceenii fac cunoștință cu profesia de farmacist, fiind implicat personalul de specialitate, experții din domeniu dar și proprietarii de farmacii care să împărtășească din experiența proprie;
2. Formularea de completări pentru codurile de etică și bune practici existente pentru domeniul farmaceutic;
3. Formularea unor strategii pe termen mediu și lung în vederea multiplicării serviciilor disponibile în farmacii;
4. Elaborarea în colaborare cu organisme neguvernamentale sau guvernamentale a unor strategii specifice în probleme de ordin general care au legătură cu starea de sănătate a populației.

regionalpress.ro

Posted

Provocarea pentru toate companiile din domeniu este aprovizionarea cu medicamente deficitare

Bogdan Chiriac, directorul general al Farmaciilor Myosotis, Galaţi: Nu cred că intrăm în recesiune, dar cel puţin în domeniul nostru ne aşteptăm să fie o scădere a ritmului de creştere al pieţei.

♦ Brandul Myosotis numără 150 de farmacii în Galaţi şi în judeţele vecine ♦ Compania are în plan investiţii într-un depozit nou în valoare de 4 mil. euro.

Cea mai mare provocare pentru farmacii este aprovizionarea cu medicamente, susţine Bogdan Chiriac, directorul general al Farmaciilor Myosotis, o reţea de 150 de unităţi în Galaţi şi judeţele vecine. Finalul anului trecut şi începutul lui 2023 au stat sub semnul crizelor de medicamente, iar în continuare sunt produse deficitare.

Sunt trei cauze pe care reprezentantul Myosotis le identifică în problema apro­vizionării cu medicamente. „Preţul autorizat pentru me­dica­mente este prea mic pentru a fi atractiv pentru produ­cători, iar aceştia produc sau importă o can­titate minimă, astfel încât să nu piardă autorizaţia de punere pe piaţă (cu speranţa că la un mo­ment dat va creşte preţul). Pro­ducătorii nu au capacitatea de a pro­duce conform cererii din cauza unor probleme pe lanţul de apro­vizionare pentru materiile prime. Având preţul mic la me­di­camente raportat la nivelul Uniunii Europene, o cantitate mare din aceste produse pleacă la ex­port“, a explicat Bogdan Chiriac.

zf.ro

  • 1 year later...
Posted

Reţeaua de farmacii Myosotis din Galaţi a ajuns la 385 mil. lei afaceri în 2023, plus 22%

Brandul Myosotis, care are 146 de farmacii în mai multe judeţe, dintre care cel mai important este Galaţi, a ajuns la 385 mil. lei afaceri în 2023, cifră care cuprinde trei companii pe care operează retailerul farmaceutic. Planurile pentru reţeaua de farmacii urmăresc dezvoltarea unităţilor, dar şi a zonei de distribuţie, astfel încât medicamentele să ajungă mai uşor la pacienţi.

„Anul acesta şi anul viitor vom investi atât în dezvoltarea reţelei de farmacii, cât şi a parcului logistic, astfel încât să putem aproviziona eficient toate farmaciile noastre. Aşa cum am spus mereu, ca antreprenor în România trebuie să fii optimist. Realist vorbind, având în vedere creşterea salariului minim, ne aşteptăm la o scumpire pe lanţ în toate sectoarele. Pentru domeniul nostru anticipăm o creştere în valoare, dar o stagnare în număr de unităţi. Acest trend a început anul trecut şi ne aşteptăm să continue şi anul acesta“, a transmis Bogdan Chiriac, directorul general al farmaciilor Myosotis.

La nivel de profit, anul 2023 a fost unul bun pentru reţeaua de farmacii Myosotis, care a crescut de la 6,3 mil. lei în 2022 la aproape 15 mil. lei anul trecut.

Numărul de angajaţi a rămas constant, la peste 800 de persoane care lucrează în cele 146 de unităţi farmaceutice.

Cele mai mari provocări, în opinia directorului general al Myosotis, ţin în continuare de metodologiile de calcul al preţului, care menţin adaosurile la medicamentele pe reţetă la un nivel stabilit din 2009. În plus, şi finanţarea prin decontările de la Casa de Asigurări este o provocare, mai ales că la finalul lui 2023 au fost probleme care au afectat activitatea din farmacii. „Există o îngrijorare reală atât la nivelul pieţei, cât şi la nivelul autorităţilor, că nu vor exista fonduri suficiente pentru decontarea tuturor facturilor aferente medicamentelor eliberate prin sistemul asigurărilor de sănătate. Misiunea fiecarei farmacii este să asigurare tratamentul necesar pacienţilor săi. Din păcate, în ultimii ani, îndeplinirea acestei misiuni a devenit o provocare în sine, având în vedere dificultăţile pe care le întâmpinăm în aprovizionarea multor medicamente“, a mai precizat Bogdan Chiriac.

Farmaciile Myosotis sunt active în zona Galaţi, Brăila, Vrancea, dar şi în Dobrogea. Majoritatea unităţilor sunt la oraş, doar 10% din farmacii fiind în mediul rural. Myosotis este un brand local cu o istorie de peste trei decenii, iar în ultimii zece ani, compania a mers pe creştere constantă de la an la an. Businessul Myosotis şi-a făcut loc în topul celor mai mari zece jucători după cifra de afaceri.

zf.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.