Jump to content

Şef nou la Direcţia Agricolă Galaţi


Recommended Posts

Posted

Petre Grigore:

"Am încheiat socotelile cu Direcţia Agricolă"

* Postul de director este ocupat, interimar, de adjuncta Profira Onode

După cum vă informam recent, inginerul Petre Grigore şi-a anunţat demisia din funcţia de director al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Galaţi. Ei bine, de câteva zile demisia a devenit efectivă. "Am încheiat socotelile cu Direcţia Agricolă. Acum, mă ocup doar de societatea agricolă pe care o deţin", ne-a declarat Grigore. Până la desemnarea unui nou director "plin", conducerea instituţiei este asigurată de economista Profira Onode, director executiv adjunct al DADR. Rămâne de văzut cine va veni, totuşi, ca titular pe postul de director al DADR. Deşi oficial nu s-a recunoscut nimic, demisia liberalului Petre Grigore a fost cerută chiar de PNL în urma negocierilor cu PSD, care ar fi dorit să-şi numească un om pe amintita funcţie. Între timp, însă, prietenia dintre cele două partide nu mai e ce-a fost, aşa că nu puţine sunt vocile care spun că nu este exclus ca adjuncta Onode să fie "titularizată" pe postul pe care-l ocupă doar interimar.

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=26707

  • 4 months later...
Posted

S-a schimbat cârma la DADR

* Social-democraţii gălăţeni au adjudecat Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală * Alexandru Sântion a fost numit în funcţia de director executiv al instituţiei, iar Profira Onode este noul director adjunct

Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Galaţi are un nou director executiv, după ce, mai bine de patru luni, interimatul la conducerea instituţiei a fost asigurat de către Profira Onode, actualul director adjunct. Este vorba despre Alexandru Sântion, un apropiat al social-democraţilor gălăţeni şi fost administrator al fermei piscicole ”Şovârca”. ”În noiembrie, anul trecut, am susţinut examenul la Bucureşti pentru ocuparea funcţiei de director executiv al DADR Galaţi. În continuare, ne propunem să fim la dispoziţia agricultorilor din judeţul Galaţi şi să îi ajutăm pentru că urmează momente grele din cauza crizei. Sunt probleme la nivelul agriculturii şi printre priorităţile Guvernului intră şi agricultura. Banii promişi vor veni”, a declarat Alexandru Sântion. Alexandru Sântion este de profesie inginer piscicol şi lucrează în domeniul agricol din toamna anului 1998.

http://www.impartial.ro/index.php?func= ... articol=12

  • 3 years later...
Posted

Schimbări politice la Direcţia Agricolă?

Nu era suficient că anul agricol 2012 a fost foarte slab, iar fermierii se luptă, în continuare, cu seceta şi în campaniile de toamnă! Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a venit cu o măsură care să dea peste cap şi funcţionarea instituţiilor locale din agricultură. Şefii Direcţiilor Agricole şi pentru Dezvoltare Rurală (DADR) primesc ordine de detaşare în judeţe aflate la mare distanţă de reşedinţa de domiciliu. Evident, detaşările sunt greu sau chiar imposibil de acceptat.

„Eu am primit un ordin de detaşare potrivit căruia ar trebui să plec la DADR Mureş, timp de patru luni. La Galaţi ar urma să vină directorul de la DADR Gorj (Ionel Popescu - n.r.), care se află în acest moment în concediu medical şi nu ne-a confirmat încă oficial că va veni la Galaţi. Eu am refuzat în scris detaşarea la Mureş, din cauza faptului că am probleme personale, soţul meu fiind bolnav, şi nu pot părăsi localitatea. Vom vedea ce hotărăşte Ministerul Agriculturii în continuare”, a precizat directorul-executiv al DADR, Profira Onode. Nimeni nu spune, deocamdată, ce posturi vor mai putea ocupa directorii-executivi care refuză detaşările.

Biroul de Presă al MADR a evitat să dea un răspuns imediat în această chestiune. În aceste condiţii, oricât de mult ne-ar plăcea să credem că MADR a recurs la aceste detaşări de directori din motive legate de eficientizarea administraţiei locale în agricultură, ni se pare mai degrabă că, la conducerea DADR-urilor, bate vânt de schimbări pe criterii strict politice.

viata-libera.ro

  • 2 weeks later...
Posted

Doi directori pe un post la DADR Galaţi

Ionel Popescu, directorul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Gorj, a acceptat detaşarea la Galaţi.

„Eu sunt încă director-executiv al DADR Galaţi. Nu am primit nicio decizie prin intermediul căreia să se fi operat deja vreo schimbare. Este adevărat că directorul de la Gorj a acceptat detaşarea şi a venit la Galaţi. Eu însă nu voi pleca la DADR Mureş, aşa cum mi se solicita prin actul de detaşare, pentru că trebuie să rămân în localitate şi să am grijă de familie”, a precizat directoarea-executivă a DADR Galaţi, Profira Onode, contactată telefonic în urmă cu câteva minute.

În luna septembrie, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a emis mai multe decizii prin care unii directori de DADR-uri erau detaşaţi în posturi similare, dar în localităţi aflate la mare depărtare de cele de domiciliu. La acel moment, directorul DADR Gorj şi-a luat concediu medical, iar directoarea DADR Galaţi, Profira Onode, a precizat că a depus o cerere prin care a refuzat detaşarea la Direcţia Agricolă din Mureş, din cauza problemelor personale. Ministerul Agriculturii nu a oferit, pe loc, o motivare pentru aceste schimbări.

viata-libera.ro

Posted

Gorjeanul Ion Popescu a ajuns în Neamţ

Schimbarea sefilor la Agricultură pare a fi o poveste fără sfîrsit, sirul noilor directori continuînd. Astfel, agricultura nemteană nu va mai fi condusă de mehedinteanul Stefan Răceanu, ci de un vecin de-al său de regiune, inginerul Ion Popescu, fostul sef al Directiei Agricole Gorj. Initial acesta fusese detasat la Galati si, desi a stat o vreme în concediu medical, ulterior s-a mutat pe malul Dunării cu tot cu familie. Din motive de sănătate a cerut transferul din acea zonă si astfel, din voia ministrului de resort, a fost detasat să conducă Directia Agricolă Neamt pînă la finele acestui an. Ordinul cu noua schimbare a ajuns la Piatra Neamt miercuri la prînz si, cel mai probabil, urmează să vină si noul sef zilele imediat următoare.

La finele lunii septembrie ministrul Daniel Constantin a decis detasarea sefilor directiilor agricole din peste 20 de judete. Practic s-a făcut o rocadă între directori, acestia fiind mutati la mare distantă de casă. Directorul din Neamt, Liviu Bumbu, a fost detasat la Gorj, dar acesta nu a plecat deoarece se afla atunci si este si acum în concediu medical. La Neamt fusese detasat initial seful DADR Mehedinti, Stefan Răceanu, dar si acesta se află în concediu medical. Între timp a intervenit schimbarea, fiind detasat la Neamt directorul din Gorj.

Ion Popescu, noul sef al Agriculturii nemtene declara imediat după primirea ordinului, în septembrie, că această detasare i se pare suspectă. „Mi se pare curioasă această treabă. Nu este normal să se facă asemenea detasări în plină campanie agricolă, înainte de alegerile pentru Camera Agricolă si în perioada în care se primesc cereri pentru ajutorul de minimis“, a declarat Ion Popescu pentru un ziar din Gorj. „După 35 de ani de muncă am si eu dreptul la sănătate. În conditiile în care sănătatea îmi permite voi merge la Directia Agricolă Galati. Eu sunt specialist nu politician sau tehnocrat. Agricultură se face si la Gorj si la Galati. Am terminat facultatea, iar pe diploma mea scrie inginer si nu întîmplător am ajuns director. Sînt dispus să plec la Galati, dar numai dacă mi se asigură drepturile prevăzute de lege: cazare, transport etc“, a adăugat atunci Ion Popescu.

monitorulneamt.ro

Posted

Profira Onode, directorul DADR: „Am trimis astăzi demisia prin fax. M-am săturat de presiuni politice”

În urmă cu câteva săptămâni, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), condus de conservatorul Daniel Constantin, a emis mai multe decizii prin care unii directori de DADR-uri erau detaşaţi în posturi similare, dar în județe aflate la mare depărtare de casă. În realitate, a fost o măsură politică prin care se urmărea descurajarea lor, urmând ca, ulterior, aceștia să renunțe de bună voie la funcția de conducere, pentru ca ministrul să-și numească oamenii săi din partid. Fără niciun fel de motivare, directoarea DADR Galaţi, Profira Onode, a fost detajată la Direcţia Agricolă din Mureş, în timp ce la Galați urma să vină directorul de la Direcţia Agricolă din Mureş, Ion Popescu. Profira Onode a refuzat detașarea, din cauza unor probleme de sănătate, așa că schimbarea politică nu s-a mai produs.

Onode: „Eu cu munca, alţii cu semnătura!”

Cum era de așteptat, băieții de la partid (PC) nu au încetat să facă presiuni politice asupra directoarei Onode. Așa că au început să-i caute nod în papură, chemând-o aproape săptămânal pe la minister. Această metodă comunistă de intimidare a făcut ca, în cele din urmă, Profira Onode a hotărât să renunțe de bună voie la funcție: „Eu am dat concurs pentru ocuparea acestei funcții. Nu am fost numită de niciun partid și nu mă interesează politica. Lucrez de peste 35 de ani în agricultură, asta știu să fac cel mai bine. Sunt sătulă de câți directori au trecut prin acest birou, care habar nu aveau ce înseamnă agricultura, cu ce probleme se confruntă fermierii. M-am săturat ca eu să fiu cu munca și alții cu semnătura. Nici nu îmi place biroul ăsta. L-am eliberat de când am aflat că se dorește plecarea mea. Prefer să rămân cu munca mea, cu hârtiile mele. Nu sunt legată de funcția asta de conducere. Astăzi am cerut eliberarea din funcție, ministrului”, ne-a spus Onode. Având în vedere că Ministerul Agriculturii este condus de Daniel Constantin, funcția de director executiv al Direcției Județene pentru Agricultură Galați va fi ocupată, cel mai probabil, de un conservator.

nepasadegalati.ro

  • 3 weeks later...
Posted

Direcţia Agricolă Galaţi a rămas fără director

Controversata decizie a Ministerului Agriculturii, în urma căruia Profira Onode, director executiv al Direcţiei Agricole şi pentru Dezvoltare Rurală (DADR) Galaţi, era detaşată la Mureş pentru o perioadă de patru luni, a dat până la urmă roade. Profira Onode a fost trecută pe funcţia de şef de serviciu în cadrul instituţiei, dar Ministerul Agriculturii nu a nominalizat pe nimeni în locul acesteia. Atribuţiile directorului executiv le exercită până una, alta, tot Profira Onode. “Cel mai probabil se va organiza concurs pentru funcţia de director, dar nu ni s-a comunicat când va avea loc acesta. Eu nu mai doresc această funcţie pentru că m-am săturat să lucrez în tensiune”, ne-a declarat Profira Onode. Directorul DADR Galaţi refuzase iniţial detaşarea pe motive personale, iar omologul său de la Gorj, Ionel Popescu, a venit la Galaţi, după ce iniţial intrase în concediu medical, doar pentru a pleca după o zi în care ocupase funcţia de director.

Incertitudine şi la APIA

Ministerul Agriculturii nu a oferit explicaţii pentru aceste mutări, însă este mai mult decât evident că se încearcă înlocuirea pe criterii politice a funcţionarilor din fruntea acestor instituţii, sperându-se ca directorii să renunţe de bunăvoie la funcţii, în condiţiile în care detaşările sunt la distanţe foarte mari. Unii directori au decis deja să reacţioneze şi au atacat în contencios deciziile de detaşare, în speranţa că ministerul de resort va da cărţile pe faţă măcar în justiţie. O altă decizie cel puţin surprinzătoare este trecerea mai multor posturi vacante de la direcţiile agricole din teritoriu în schema Ministerului Agriculturii, deşi structurile lucrează cu personal la cota de avarie de ani de zile. O situaţie confuză este şi la Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) Galaţi după ce Ministerul Agriculturii a decis înlocuirea din funcţie a directorului executiv, Violeta Nanu. Postul acesteia a fost preluat temporar de Ionel Nicula, director adjunct al instituţiei, urmând ca postul de director executiv să fie scos la concurs în următoarele săptămâni.

monitoruldegalati.ro

  • 1 year later...
Posted
Şef nou la DADR Galaţi

Noul şef al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Galaţi este juristul Ciprian Mihăilă. Acesta îl înlocuieşte pe Răzvan Daniel Olaru care a fost promovat în funcţia de subprefect.

„Mi-am propus să dezvoltăm o colaborare foarte bună cu agricultorii din raza judeţului Galaţi şi sa facem tot ce este posibil de a-i ajuta pe cei mici să se dezvolte şi pe cei mari să-şi consolideze poziţiile pe care le deţin”, ne-a declarat pentru Agroinfo directorul executiv al Agriculturii gălăţene.

Ciprian Mihăilă a continuat susţinând că actuala campanie de seceriş se defăşoară în parametrii normali, iar rezultatele preconizate vor fi bune spre foarte bune. Culturile de primăvară se află într-un stadiul de dezvoltare vegetativă optim, ceea ce oferă indicii clare că fermierii vor obţine producţiile scontate, pe măsura eforturilor depuse.

agroinfo.ro

  • 6 years later...
Posted

Schimbare la vârful Direcției Agricole. Ionel Nicula, ex-APIA, este noul conducător al instituției

Inginerul Floricel Dima nu mai este de aproape o lună și jumătate director executiv al Direcției pentru Agricultură Județene (DAJ) din Galați. În locul său, via Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a fost numit, prin detașare, până la 31 decembrie 2020 ex-directorul executiv adjunct al Centrului Județean APIA Galați, Ionel Nicula.

Conform ultimei declarații de avere depuse la preluarea funcției, Ionel Nicula deține (împreună cu soția) trei terenuri agricole cu o suprafață totală de 2,67 hectare, o casă de locuit și trei apartamente, toate aceste imobile aflându-se în județul Galați, cu excepția unui apartament situat în Constanța. De asemenea, în ”portofoliul” noului director executiv al DAJ Galați se mai află un autoturism Ford Mondeo (an de fabricație 2015), dar și două credite bancare în valoare totală de aproape 227 mii lei. În luna aprilie a acestui an, Ionel Nicula a înstrăinat către o persoană fizică o casă de locuit în valoare de 45.000 de euro. Conform aceleiași declarații de avere, actualul director executiv al DAJ Galați a realizat în 2019 (la APIA) venituri salariale nete de circa 104.000 lei, iar soția, consilier superior tot la APIA Galați, aproape 70.000 de lei.

viata-libera.ro

  • 1 year later...
Posted

România își asigură necesarul de ulei din producția internă. Stocuri suficiente, după un an agricol bun

În urmă cu doi ani a început pandemia, iar oamenii au golit rafturile de hârtie igienică, făină și conserve. Asta s-a întâmplat nu numai în România. Mai nou, în contextul agresiunii asupra Ucrainei, pe plaiurile mioritice a apărut isteria combustibililor de la pompă, iar apoi, cumpărătorii, cuprinși de frenezie, s-au năpustit asupra rafturilor cu ulei din supermarketuri. Situația pare a fi revenit la normal, iar autoritățile dau asigurări că produsele agroalimentare nu au cum să lipsească de pe mese. Despre aceste evoluții, dar și despre starea agriculturii gălățene, am stat, recent de vorbă cu Doina Ragea, directorul Direcției pentru Agricultură Județeană (DAJ) Galați.

- Au de ce să fie îngrijorați românii și gălățenii? Ar putea lipsi de la desfacere produse alimentare de bază?
- Nici vorbă. De altfel, noi transmitem săptămânal la Ministerul Agriculturii stocurile de cereale, plante oleaginoase și aromatice, de legume, fructe, miere de albine și conserve, iar acestea sunt mai mult decât suficiente pentru a satisface cererile consumatorilor. E adevărat, au intervenit unele scumpiri, dar le-aș pune mai mult pe seama costurilor energetice, decât, să spunem, pe seama unei temeri nejustificate apărute în contextul socio-politic actual. Uitați și la chestiunea cu uleiul: el nu a dispărut de pe rafturi, doar a apărut o diferență de preț, comercianții au profitat, dar lucrurile vor reveni la normal.

- Asta și în contextul în care anul 2021 a fost unul foarte bun din punct de vedere al producțiilor agricole. Care au fost rezultatele în județ, la principalele culturi?
- Da, au fost producții foarte bune și v-aș da doar câteva exemple: la floarea-soarelui, 3.100 de kg la hectar, față de o medie multianuală de 2.600 de kg, la grâu: 5.500, față de o medie de 4.000-4.500 de kg, 6.500 de kg/hectar la porumb. În plus, în zona legumicolă s-au realizat 94.500 de kg/ha la castraveți, peste 58.000 de kg la tomate în câmp, 31.100 de kg la ardei gras, 29.500 de kg la varză, sau peste 21.000 de kg la rădăcinoase. Doar la mazăre au fost ceva probleme, deoarece au intervenit ploi chiar în perioada de recoltare. Altfel, revenind la ulei, să fim bine înțeleși, România își asigură necesarul din producția internă. De altfel, după calculele noastre, în acest an în județ suprafața cultivată cu floarea-soarelui va crește cu opt procente. Alte creșteri vor fi la cartof (76%), sfeclă (26%), sau porumb (15%), asta și în condițiile în care, trebuie să o spunem, în acest an au scăzut suprafețele cultivate cu grâu din cauza secetei. Totuși, în luna ianuarie am avut umiditate în sol, iar culturile, în afara rapiței, arată bine deocamdată.

- În acest context, ce ne puteți spune despre specificul agricol al județului?
- Mai în tot județul există culturi de cereale, cultura mare, așa cum este denumită, iar în zona Tecuciului este un important bazin legumicol, care se întinde pe raza a șase comune. În Bădălan sunt șase grupuri de producători recunoscute de MADR, în special pe zona de rădăcinoase, dar și cultură mare, iar la Vânători, pe lângă acestea, se cultivă îndeosebi cartoful. Din punct de vedere al zootehniei, nu stăm chiar grozav, asta și datorită orientării spre zona de cereale și legume, dar există ferme de bovine, atât pentru lapte, cât și pentru carne, exploatații de suine, dar și ferme avicole. Aș menționa și faptul că, la această dată, avem circa 240 de apicultori înregistrați, inclusiv în zona de producție ecologică.

- Când am putea și noi să consumăm, pe timp de iarnă, roșii românești? Mai exact, ce se poate face pentru creșterea competitivității în agricultură?
- În primul rând, aș face un apel la cultivatorii de tomate pentru că mai sunt doar două săptămâni până la finalizarea depunerii documentelor în vederea accesării sprijinului acordat acestora, data-limită fiind 1 aprilie. Noi estimăm că ar fi vorba despre circa 4.000 de producători, în creștere evidentă față de anul trecut. În al doilea rând, trebuie accesate proiecte pe fonduri FEADR. AFIR rambursează în 30 de zile cererile de plată și, din informațiile noastre, submăsura de accesare a fondurilor europene pentru legume și construirea de sere nu a fost prea solicitată. În schimb, ”bătălie” a fost pe investițiile în utilaje agricole, dar și pe instalarea tinerilor fermieri. Asta este de apreciat pentru că, în cazul acestora din urmă, un criteriu de selecție a fost achiziționarea de surse de energie regenerabile. De aici, s-a ajuns la instalații de irigat cu senzori și oprire automată atunci când plantele nu mai au nevoie, deci, se poate vorbi și de o modernizare.

viata-libera.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.