Jump to content

Giovanni Glandi are 5.725 de hectare concesionate de stat


dcp100168

Recommended Posts

Giovanni Glandi are 5.725 de hectare concesionate de stat

* "Nu ne vindem ţara" s-a terminat. Terenurile mari ale statului sunt folosite de străini

Mare parte dintre loturile de teren arabil mai mari de 1.000 de hectare luate în concesiune sau arendate de la Agenţia Domeniilor Statului sunt exploatate de către companii cu acţionariat străin. Cetăţenii libanezi au cea mai mare forţă în domeniu.

Cetăţeni străini exploatează prin firmele lor mii de hectare de teren luate în arendă sau concesiune de la Agenţia Domeniilor Statului. ECONOMICA.NET a indificat cine sunt oamenii de afaceri străini care controlează cele mai mari suprafeţe de teren al statului, pe judeţe. Menţionăm că am inclus în analiză exclusiv companiile care au în arendă sau concesiune suprafeţe mai mari de 1.000 de hectare în acelaşi judeţ. De asemenea, precizăm că marte parte dintre companiile la care facem referire exploatează şi terenuri în proprietate sau arendate de la persoane fizice sau juridice.

Giurgiu şi Călăraşi, controlat de oameni de afaceri libanezi

Din datele furnizate ECONOMICA.NET de către Agenţia Domeniilor Statului, cea mai mare exploataţie de teren arendată de la stat de către persoane străine se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 11.400 de hectare şi aparţine Maria Trading SRL. Compania, deţinută de oamenii de afaceri libanezi Sarkis Sarkis (31,6% din acţiuni), Laoun Youssef (31,6%), El Khalil Jihad (15%) şi alţi acţionari minoritari de origine libaneză, exploatează din  2002 cea mai mare suprafaţă de teren din Giurgiu: 8.535 ha. De asemenea, în judeţul Călăraşi, Maria Trading SRL a mai luat în concesiune, în 2003, 201 ha şi alţi  2.877 ha în 2005. 

Şi terenurile arabile din Călăraşi sunt cultivate în mare parte tot de acelaşi grup de cetăţeni libanezi. Cea mai mare exploataţie din judeţ, ce se întinde pe o suprafaţă de 9.414 hectare, este luată în concesiune încă din 2002 de către SC Agro Chirnogi. Din datele ONRC, societate este controlată de către SC Maria Group SRL (99%), El Khalil Raji şi Jabre Nassif. În total, libanezii au concesionat de la statul român în jur de 21.000 de hectare de teren în cele două judeţe. Investitorii libanezii de la Maria Trading deţin în România atât ferme unde produc grâu, porumb sau floarea soarelui, cât şi ferme de ovine şi bovine. De asemenea, SC Agro Chirnogi cultivă şi comercializează cereale. 

Afacerile cumulate ale celor două companii ajung la aproximativ 200 de milioane de euro. Din datele Ministerului de finanţe, cifra de afaceri a Maria Trading SRL a fost în 2013 de 41,8 milioane de euro şi un profit net de 4,7 milioane de euro, în timp ce SC Agro Chirnogi a raportat anul trecut o cifră de afaceri de 157,6 milioane de euro şi o pierdere de 1,1 milioane de euro.

Italienii controlează Oltul 

Olt este un alt judeţ în care cea mai mare suprafaţă de teren arabil aparţinând ADS este exploatat de străini. Compania Agronova SRL controlată de firma Vargas 10 S.L înregistrată în Spania şi cetăţeanul de origine spaniolă Lopez Rico Luis a luat în concesiune în 2008 şi respectiv 2009 peste 7.300 de hectare în judeţul Olt. Agronova este un business de 5,6 milioane de euro în 2013 şi un profit de 500.000 de euro.

De asemenea, în Galaţi, cea mai mare suprafaţă de teren de la ADS, de 5.725 de hectare, este exploatată de SC Agrogal SA, firmă ce aparţine, potrivit ONRC, italianului Glandi Giovanni (93%), SIF II Moldova şi mai multor acţionari minoritari.

În judeţul Dâmboviţa, ADS a concesionat 1.205 hectare companiei Monteagro Invest SRL, deţinută de cetăţenii DI DE LLanya Mata Juan Luis (32%),DL le Monnier Mata Jorge (33%) şi LLanza Mata Carlos. 

Smithfield, cele mai mari exploataţii din Timiş

În judeţul Timiş, cel mai mare teren concesionat de la stat este exploatat de o companie din industria gazelor naturale-SC Mega Construct SRL. În domeniu agriculturii însă, gigantul Smithfield controlează prin societatea Pirin Agri o suprafaţă de 1.453 de hectare. 

Caraş Severin este, la rândul său, un judeţ în care cetăţenii controlează cele mai mari terenuri ale statului. Austriecii de la Bardeau Holding deţin acolo 2.623 de hectare, la care se adaugă alte 2.251 de hectare în judeţul Timiş. 

 

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.