Jump to content

Cât costă să deschizi o simigerie în Galaţi


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Cât costă să deschizi o simigerie în Galaţi

* Dacă nu trec măcar 800 de oameni pe oră prin faţa tejghelei, mai bine vă luaţi cuptorul şi căutaţi un loc mai circulat * Nu-i uşor, dar dacă un covrig bun costă puţin, e vândut dintr-un spaţiu curat, de către un comerciant cu aspect binevoitor, şansele să reuşiţi în afaceri sunt mari * În zone ca Micro 40, deja sunt multe covrigării, dar înspre Centru, strada Domnească şi Port e încă destul de liber şi merită să testaţi vadul

Românii din cele 213 oraşe - adică circa 11,7 milioane de persoane - mănâncă într-un singur an, covrigi de aproximativ 160 de milioane de euro. E drept, unele dintre simigerii rezistă pe piaţă, altele trag obloane după câteva luni de la inaugurare. Multe depinde de "vadul" ales de investitorul care deschide simigeria, de dotarea care le permite sau nu angajaţilor să prepare covrigi de calitate şi de mulţi, mulţi alţi factori. Un lucru e destul de clar: cine şi-a făcut simigerie după un plan de afaceri bine gândit şi a luptat să o dezvolte, a reuşit să facă afaceri de care a auzit deja toată lumea.
Vă spunem astăzi ce trebuie să vă cumpăraţi dacă vreţi să intraţi în afaceri cu producţie şi comercializare de covrigi, cât vă costă şi cum să vă selectaţi cea mai bună zonă din oraş pentru aşa ceva.

Sigur sau în regim de franciză?

Investiţia iniţială într-o simigerie nu este colosală - precum cea în deschiderea unui restaurant, spre exemplu - dar nici tocmai la îndemâna gălăţeanului de rând nu este. Cu tot cu chirie pe spaţiu, cu utilajele necesare şi cu materia primă pentru prima lună de lucru, se ajunge la peste 10.000 de euro pentru o covrigărie mică deschisă în regie proprie şi la mai mult de 20.000 de euro pentru cumpărarea unei francize, care de regulă înseamnă utilizarea unor utilaje mai scumpe şi respectarea unor standarde posibil mai înalte de producţie decât vă propuseserăţi iniţial.

Ce şi cât vă costă

Spaţiul. Necesarul pentru o covrigărie pe care am putea-o numi de „cartier”, este de minim 15 metri pătraţi, în care să vă ocupaţi de prepararea propriu-zisă, plus un spaţiu de depozitare de câţiva metri pătraţi. Trebuie să aveţi şi un  loc pentru depozitarea materiilor prime şi un vestiar pentru angajaţi. În general, chiria spaţiilor comerciale cu ieşire la stradă din oraş variază în intervalul 6-10 euro pe metru pătrat pe lună, dar trebuie să ţineţi cont de faptul că vă trebuie, musai, spaţiu cu deschidere la stradă, ceea ce e greu de găsit la preţul minim. Cu alte cuvinte, aţi putea ajunge să plătiţi o chirie de vreo 400 de euro pe lună sau chiar de circa 600, pentru zona Potcoava de Aur, spre exemplu. Nu uitaţi să spaţiul trebuie neapărat să aibă racord la apă (altfel nu veţi obţine autorizaţiile necesare, de la Direcţia Sanitar Veterinară şi Primărie).
Şi cumpărarea unui spaţiu este o opţiune. În cartierul IC Frimu, spre exemplu, am găsit spaţii de vânzare începând cu 1.700 de euro, iar în Micro 40 am găsit preţuri de până la 10.000 de euro. În centru, preţurile spaţiilor ajung până la peste 80.000 de euro.
Dotarea. Un cuptor cu o capacitate de 300 de covrigi pe oră ajunge să coste, la mâna a doua, în jur de 3.000 de euro. În funcţie de zona în care deschideţi, vă stabiliţi şi capacitatea de producţie necesară. Preţul unui malaxor pentru coca din care se fac covrigii ajunge la puţin peste 1.000 de euro, iar o masă din inox de 1,6 metri pe 60 de centimetri lăţime costă, în medie, cam 200 de euro. Cam 500 de euro se vor duce pe ceea ce vă trebuie pentru depozitare, iar uniformele angajaţilor vor fi, de asemenea, o cheltuială în plus.
Angajaţii. De regulă este nevoie măcar de doi angajaţi, la început. Chiar dacă pare simplu, birocraţie există suficientă şi pe această piaţă, iar dacă vă petreceţi, din postura de manager, cea mai mare parte a zilei lucrând la prepararea de covrigi, s-ar putea să nu vă puteţi dezvolta în ritmul în care vă doriţi. E nevoie de doi angajaţi, minim, pentru că, cel puţin 20 de zile pe an, fiecare dintre aceştia va pleca în concediu. Unul se poate îmbolnăvi sau demisiona şi nu se recomandă să opriţi activitatea simigeriei. Cu salarii cuprinse între 900 lei şi 1.200 lei net, cheltuielile dumneavoastră cu salariile - inclusiv prime dacă sunteţi un patron darnic - rămân sub 5.000 de lei lunar. Veţi avea, de asemenea, cheltuieli cu contabilitatea, servicii de resurse umane, siguranţă şi securitate în muncă etc.
Aprovizionarea. În funcţie de planul de afaceri pe care vi-l trasaţi, vă veţi face şi aprovizionarea. Teoretic, ar trebui să daţi maxim 500 de euro pe lună pe materia primă. Depinde şi de ceea ce vă trebuie. Preţul stocului este calculat pentru covrigii din făină, apă, sare şi seminţe de mac. În cazul în care doriţi să produceţi covrigi umpluţi cu gem sau în diverse alte combinaţii, preţurile aprovizionării cresc proporţional. Transportul alimentelor trebuie şi el luat în seamă, pentru că nu întotdeauna e asigurat de furnizor.

Ce înseamnă vânzare bună

Zona în care aveţi şanse să faceţi bani cu o simigerie ar trebui să fie tranzitată de circa 800 sau mai multe persoane pe oră. În cazul în care sunt şi alte simigerii în zonă, la câteva sute de metri, să spunem, fluxul ar trebui să fie ceva mai mare. Teoretic, bazându-ne pe datele puse la dispoziţie de cei care vând linii de producere a covrigilor, se vând cam 20-30 de covrigi la fiecare sută de persoane care trece. Cu alte cuvinte, dacă zilnic - sau cel puţin de luni până vineri - aveţi intervale cu mai mult de 100 de covrigi vânduţi pe oră, înseamnă aţi ales vadul bun şi că tot ceea ce trebuie să faceţi este să munciţi din greu ca să le atrageţi atenţia clienţilor. Prima condiţie este ca spaţiul în care produceţi şi vindeţi să fie de o curăţenie exemplară. Contează să fie semnalizat corespunzător şi contează mult ca angajatul care vinde să se comporte impecabil cu clientul.
Dacă totul merge bine, vânzările ar trebui să crească şi de câteva ori (chiar de până la cinci ori) în perioadele de post.

Profit colosal nu există

Nu puţini sunt aşa-zişii specialişti în domeniu, care, îndemnându-vă să le cumpăraţi ghidurile de afaceri, vă vor spune că profitul va fi, din prima lună, de mii de euro. E total fals, mai ales dacă ţineţi la afacerea dumneavoastră. Va trebui să vă amortizaţi achiziţiile de utilaje - sau să le plătiţi, dacă le-aţi cumpărat în rate - şi să investiţi continuu în conservare şi, totodată, în extindere. Bani mulţi n-o să vă rămână în primii ani, nici dacă simigerie vă va merge nesperat de bine!

Cum le-a mers altora

Unele dintre lanţurile de covrigării au început în Capitală şi s-au extins, apoi, în provincie. Alţii au ales să pună bazele lanţului în provincie şi abia apoi să atace piaţa bucureşteană. Ambele reţete merg, atunci când managerii ştiu ce au de făcut.
Vă oferim astăzi două exemple de lanţuri de simigerii. SC Man Group SRL este firma care controlează laţul de simigerii Petru, deschise şi în judeţul nostru, dar şi în alte 36 de judeţe, plus municipiul Bucureşti. Practic, în toată ţara. Societatea a încheiat anul trecut cu un profit mic, dar cu o reprezentare bună pe piaţă. Cifra de afaceri a fost de 11.857.064 de lei, iar numărul mediu de angajaţi, la nivel naţional, a fost de 118. De-a lucrul timpului, firma a fost şi pe profit, şi pe pierdere, dar tot a reuşit să dezvolte unul dintre cele mai cunoscute lanţuri de simigerii din România. Administratorii simigeriei au însă un atu în faţa celor mai mulţi antreprenori din domeniu: tradiţia. Cel care a pus bazele simigeriei - care evident nu a funcţionat individual în comunism - a fost Petru Mancaş, cunoscut în branşă încă de dinaintea celui de-Al Doilea Război Mondial.
Simigeriile Luca - prezente în Galaţi, dar şi în Bucureşti, Bacău şi Constanţa - sunt controlate de firma SC Tinervis Group SRl. În fapt, această firmă, potrivit datelor de la finanţe n-a apucat încă să intre pe plus, dar este în continuă extindere, fapt care ar putea justifica perfect cheltuielile mari pe care le are. În 2010, firma avea un singur angajat. Acum, are un număr mediu de nu mai puţin de 57 de angajaţi.

Istoria produsului

Covrigul - deşi numele îi vine de la turcescul „kevrek”, tradus cel mai bine prin „crocant” - a fost inventat de călugării francezi, care modelau benzile de aluat pentru a crea o coptură în forma unor mâini împreunate în rugăciune. Otomanii sunt, însă, cei care l-au purtat prin lume, iar emigranţii din nordul Europei l-au dus, la finele secolului al XVII-lea, în Americi.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.