Jump to content

Lucian Drăguşin şi-a transformat casa în muzeu


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Lucian Drăguşin şi-a transformat casa în muzeu

Linguriţe, aparate de ras, tablouri, vinuri şi lista poate continua. Un gălăţean a colecţionat, timp de 50 de ani, mii de obiecte pe care le păstrează în 9 camere din locuinţa sa. A ajuns în toate colţurile lumii de unde a adunat o mică avere. Colecţiile lui ies în evidenţă prin cele peste 2000 de linguriţe, dar şi prin plicurile originale care au circulat cu zepelinul.

Casa lui Lucian Drăguşin datează de mai bine de 100 de ani şi pe parcursul celor 50 de ani de când colecţionează a fost trasformată într-un adevărat muzeu. A început să colecţioneze obiecte de când era copil, iar pasiunea pentru frumos nu a dispărut nici până acum.

Lucian Drăguşin, colecţionar: „Când am fost la diferite cercuri şi activităţi şcolare, extraşcolare, am observat că lumea colecţionează diferite obiecte. Şi între noi copiii făceam schimburi şi de acolo a încep totul, de la 6 ani."

Una dintre colecţiile de suflet ale gălăţeanului este cea de linguriţe, adunate din toate colţurile lumii. Şi nu este mică deloc. În acest moment, Lucian are peste 2000 de exemplare. A ales să facă o astfel de colecţie deoarece era sigur că nu multă lume este pasionată de linguriţe.  „Linguriţa care mi-e cea mai dragă acum este din Sidney, Australia, fiindcă este din locul cel mai îndepărtat care am fost eu de acasa şi pe care am cumpărat-o şi am adus-o de acolo" a declarat colecţionarul. 

Visul lui a fost mereu de a călători în timp. Iar pentru a şi-l îndeplini a realizat cu ajutorul pictorului Doru Florian Crihană o colecţie de tablouri unicat în lume.  „După doi ani şi jumătate de discuţii, chiar şi certuri, am ajuns să stabilim din fiecare secol ceva reprezentativ ca să putem face această călătorie în timp."

În timp ce unii oameni nu ştiu ce este acela un zepelin, Lucian a colecţionat de-a lungul timpului plicuri originale care au circulat cu acest mijloc de transport. „Lumea venea la aterizare fiindcă exista transportul pasagerilor, până în 70-80 de persoane, plus că era poşta care circula cu zepelinul. Ăsta folosit în spionaj. Deci ZR 3 este şi un film, cum a participat la o misiune de spionaj."

Nu doar casa a fost trasformată în muzeu, ci şi beciul care este amenajat într-una din fostele hrube ale Galaţiului, unde depozitează peste 200 de sticle de vin şi coniac.

Mihaela Brazdeş, reporter Digi24 Galaţi:  „La nouă metri sub pământ, în fostele hrube ale Galaţiului, se află refugiul colecţionarului. Bineînţeles că nici de aici nu puteau lipsi colecţiile, iar în acest beci sunt peste 200 de sticle de vin şi coniac, cea mai veche datând din 1950."

Investiţiile făcute de Lucian Drăguşin se ridică la peste 300.000 de euro, însă nu regretă niciun ban cheltuit pe colecţii. Din păcate, însă, din cauza spaţiului limitat colecţionarul va începe o triere a obiectelor şi le va păstra doar pe cele mai importante şi mai apropiate sufletului.

digi24.ro
 

 

Link to comment
Share on other sites

  • 3 months later...

Colecţionarul paradoxal din hrubele Galaţiului
S-a născut la Constanţa şi a străbătut o viaţă întreagă mările şi oceanele planetei, ca ofiţer de marină comandor. Paradoxal, acum, la pensie, după ce s-a stabilit la Galaţi, s-a „refugiat” sub pământ şi şi-a amenajat propria cramă, într-o hrubă din vechiul Galaţi. Lucian Drăguşin a împlinit recent 58 de ani, dar numărul colecţiilor pe care le deţine a ajuns la 62, fiind numit, pe bună dreptate, „colecţionarul de colecţii”.
Mii de obiecte
Oricine ar auzi de numărul impresionant de colecţii cu greu ar crede că într-o casă pot coexista atâtea obiecte la un loc, mai ales că sunt pe o diversitate de teme, de la lucruri mai mărunte, cum sunt lamele şi aparatele de ras, cardurile şi cutiile de chibrituri, şi până la obiecte voluminoase, cum sunt pălăriile, păpuşile de porţelan sau florile de mină (pietre naturale). Ei bine, Lucian Drăguşin şi-a amenajat o parte din casă special pentru a-i depozita colecţiile la care munceşte de când avea şase ani. Pare paradoxal să ai câteva dulapuri şi şifoniere pline cu clasoare ori cu cărţi rare, dar cum o parte din casa colecţionarului pare un depozit de muzeu, totul are un aer firesc.
Paradoxurile în ceea ce-l priveşte pe Lucian Drăguşin nu se opresc aici.  Are cont de Facebook, o căsută de e-mail şi un smartphone performant, dar strânge scrisori, ştampile, sigilii, cărţi poştale, stilouri vechi şi fotografii din secolul trecut şi are colecţii impresionante de timbre. Nu fumează, însă strânge pipe şi brichete. Preferă vinul, dar, pe lângă colecţia de vinuri vechi şi de coniacuri, strânge de când se ştie etichete de bere din toată lumea.
Colecţii de suflet
Dacă ar fi să aleagă doar câteva dintre cele 62 de colecţii, atunci Lucian Drăguşin nu ar renunţa niciodată la cea de scrisori transportate cu zeppelinul, o temă, de altfel, foarte rară. Are peste 2.500 de astfel de documente şi a început să le strângă pentru că e fascinat de zeppeline. La loc de cinste sunt şi numeroasele timbre cu faruri de peste tot din lume, dar şi cele cu orhidee. Lor li se adaugă alte rarităţi, din alte colecţii: peste 1.600 de scrisori vechi, prefilatelice, o colecţie frumuşică de clopoţei (cel mai vechi fiind de la 1890), precum şi o colecţie originală cu tablouri pictate, la cererea constănţeanului, de către graficianul Florian Doru Crihană, pe tema „Simboluri reprezentative din fiecare secol”. Are picturi începând cu secolul I şi încheiate cu Sfârşitul lumii, iar preferatul colecţionarului este un tablou cu Einstein. Mai deosebite sunt şi cele peste 2.500 de scrisori FDC-uri (first day cover), adică prima zi de apariţie a oricărui timbru.
La fel de originală este şi colecţia de vinuri vechi (începând cu 1938 încoace). Dar asta mai ales pentru că locul unde sunt depozitate sticlele cu licoarea lui Bachus este o hrubă din vechiul Galaţi aflată chiar sub casa familiei. Hruba a fost recondiţionată de Lucian Drăguşin şi transformată într-o cramă devenită familiară pentru mulţi dintre prietenii săi.
Toţi cei care îi trec pragul casei ştiu că şi colecţia de linguriţe turistice, strânse din toată lumea, este tot la loc de cinste. Are peste 2.000 de exemplare, însă, din lipsa spaţiului, doar câteva sute sunt expuse la vedere.
Ţine foarte mult şi la colecţia de flori de mină, nu pentru că ar fi un echivalent în rocă al gingaşelor flori din grădina pe care o îngrijeşte cu drag, ci pentru le-a obţinut foarte greu şi cu destul de mulţi bani.
 Timp, bani şi pasiune
De altfel, Lucian Drăguşin recunoaşte că toate colecţiile sale îi consumă nu doar mult timp (câte 12 ore pe zi), ci şi bani, dar a reuşit să fie un profesionist şi aibă colecţii de calitate datorită răbdării şi încăpăţânării sale de a avea lucruri de valoare. „Acum, la pensie, sunt mai ocupat decât atunci când aveam serviciu, dar îmi dedic timpul liber soţiei şi colecţiilor mele. Toate colecţiile mele sunt vii, trăiesc, nu am renunţat la niciuna. Nu este lună în care să nu achiziţionez câteva obiecte noi, însă mai şi renunţ la câteva, pentru că am un magazin online unde le comercializez”, spune colecţionarul de colecţii.
Încurajată de soţul său, şi doamna Drăguşin are câteva colecţii, printre care una de degetare. „Tot ce fac eu fac din plăcere şi îmi place să împărtăşesc cu toţi prietenii mei bucuria de a avea aceste colecţii”, ne mai spune Lucian Drăguşin.
presagalati.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.