Jump to content

Mihail Petrini-Galaţi, un promotor în medicină


dcp100168

Recommended Posts

Mihail Petrini-Galaţi, un promotor în medicină

Mihail Petrini-Galaţi a fost un iniţiator, un promotor în domeniul dermato-venerologiei, fiind primul profesor pe acest domeniu din România şi cel care a fondat cele două catedre universitare.

Primele cursuri şi prima catedră de dermatologie au fost realizate de Petrini-Galaţi, în Bucureşti, la Spitalul Colţea. La 28 de ani, mai exact în anul 1874, după ce a obţinut titlul de doctor în medicină şi chirurgie, Petrini s-a întors în oraşul natal, Galaţi, unde a practicat medicina generală pentru o perioadă semnificativă. Deşi specializat în chirurgie, pasiunea sa pentru dermatologie a fost una nu numai prezentă, ci şi foarte evidentă, astfel încât călătoriile sale la Paris şi Viena au devenit nu doar anuale. Petrini a lucrat chiar benevol în cele două mari centre de dermatologie şi venerologie din lume. Aşadar, preocupările sale pentru această specializare au marcat începutul  carierei sale de medic.

Nu a renunţat la pasiunea sa pentru dermato-venerologie şi, în anul 1881, a ocupat prin concurs nou-înfiinţata catedră de histiologie a Facultăţii de Medicină din Bucureşti.

Un profesor dedicat studenţilor

Pornind de la ideea că elevii săi trebuie să  aibă cât mai mult acces la informaţie, precum a avut el în laboratoarele în care a lucrat voluntar, din  Viena şi Paris, a creat un laborator modest şi cu strictul necesar, în subsolul Universităţii din Bucureşti. La cele câteva microscoape pe care le avea, studenţii lucrau noaptea, printre aceştia numărându-se viitorul neurolog de prestigiu al României, Gheorghe Marinescu.

Pe principiul că prima dragoste nu se uită niciodată, în perioada în care era încă profesor de histiologie, Petrini-Galaţi a organizat primele cursuri de dermatologie şi de boli venerice, ce-i drept, opţionale însă, la Facultatea de Medicină din Bucureşti. Pentru că lucrurile au decurs bine, cinci ani mai târziu, a realizat primul curs din ţară pentru această specialitate.

Dorinţă împlinită: ia fiinţă catedra de dermatologie şi venerologie

În 1892, în urma deciziei luate de conducerea Facultăţii de Medicină, s-a înfiinţat catedra de dermatologie şi sifiligrafie, denumită mai târziu dermatologie şi venerologie. În mod firesc, Petrini a fost numit profesor al acestui curs. Anul 1893 s-a dovedit a fi unul foarte prolific pentru el. Pe lângă numirea lui ca profesor în domeniul dorit de el, Petrini a înfiinţat o complexă clinică de dermatologie, pe atunci la Spitalul Colţea, mutată apoi, unde se şi află în prezent, la Spitalul Colentina.

Spiritul său de iniţiator s-a făcut vizibil şi în înverşunarea cu care a luptat împotriva tuberculozei, fiind, alături de Ioan Cantacuzino, unul din preşedinţii Societăţii pentru Combaterea Tuberculozei. Cei doi au întemeiat Spitalul Filaret, cunoscut astăzi ca Spitalul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Bucureşti.

Histiologia şi dermatologia nu au reprezentat singurele sale preocupări ale lui Petrini-Galaţi. Regenerarea raselor umane şi istoria igienei au constituit temele abordate în studiile sale, a fost decan al Facultăţii de Medicină din Bucureşti, între 1914-1916 şi 1918-1919, activităţile sale culminând cu intrarea în politică. Între 1901 şi 1903 a fost director al Serviciului Sanitar, echivalentul funcţiei de ministru al Sănătăţii de astăzi.

presadegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.