Vasile Cristea a făcut din handicap o şansă

[dcp100168]

Vasile Cristea a făcut din handicap o şansă

* Vasile Cristea a înfiinţat în 1992 o asociaţie în care sunt înscrişi în prezent peste 600 de gălăţeni cu dizabilităţi

După un accident petrecut în copilărie, Vasile Cristea a fost nevoit să trăiască toată viaţa fără piciorul stâng. De la micile răutăţi ale colegilor din clasele primare, trecând prin discriminarea la care a fost supus de autorităţile comuniste şi ajungând la bolile care au fost la un pas să-l doboare, gălăţeanul de 56 de ani ar fi avut toate motivele să-şi piardă încrederea în viaţă. Surprinzător însă, atunci când îl întâlneşti pentru prima oară, rămâi uimit de optimismul şi siguranţa întipărite pe chipul său.

Sport într-un picior

Incidentul care i-a schimbat viaţa lui Vasile Cristea s-a petrecut în toamna anului 1961. Nu împlinise încă cinci ani, dar mergea zi de zi la câmp cu părinţii. Ajutat de fraţii mai mari, copilul s-a căţărat într-un nuc. Când a sărit din copac a căzut pe genunchiul stâng. După două săptămâni nu s-a mai putut ridica din pat. Speriaţi, părinţii l-au dus la Spitalul din Târgu Bujor. Vestea pe care le-au dat-o medicii de aici i-a lăsat fără grai. Artera femurală i se înfundase după căzătură, împiedicând astfel circulaţia sângelui în restul membrului. Pentru că apăruse cangrena, medicii au spus că îi vor amputa piciorul, în speranţa că băiatul va supravieţui. 

Portar în echipa şcolii

Astfel, Vasile Cristea a rămas doar cu un picior. "Am avut norocul totuşi să găsesc înţelegere şi susţinere din partea familiei. Fraţii şi părinţii mei nu m-au răsfăţat însă, ci doar m-au susţinut în ceea ce-mi doream să fac. Îmi aduc aminte că nu aveam astâmpăr deloc. În anii care au urmat amputării am învăţat să înot, să joc fotbal şi să merg pe bicicletă. Eram foarte motivat, pentru că aşa reuşeam să capăt încredere în mine. Mergeam câte 16 kilometri pe o bicicletă improvizată şi am reuşit chiar să ajung portar în echipa de fotbal a şcolii. Era greu să mă menţin acolo, pentru că mereu îmi era teamă că voi putea fi înlocuit", ne-a povestit bărbatul.

Discriminare medicală

După ce a terminat liceul, gălăţeanul a mers la Sibiu pentru a da admiterea la Facultatea de prelucrare a lemnului. Nu a reuşit însă să treacă de examenul medical. Legea era lege, iar autorităţile nu voiau să le acorde şansa la studii superioare persoanelor cu handicap. Dezamăgit, Vasile Cristea s-a întors la Galaţi, unde a fost repartizat ca un simplu muncitor la Fabrica de Mobilă. De acolo a şi ieşit la pensie, după 22 de ani.
În 1981 a cunoscut-o pe cea care avea să-i devină soţie, doar un an mai târziu. În 1983 aveau deja un copil. În prezent, Vasile Cristea are un nepot de patru ani, pe care îşi doreşte să-l îndrume către sport.

La doar doi ani de la Revoluţie, bărbatul a înfiinţat la Galaţi Asociaţia Sporting Club. Dacă la început erau doar 21 de membri, pe listele asociaţiei se regăsesc acum aproximativ 600 de gălăţeni cu handicap locomotor. "Au fost persoane aflate la un pas de sinucidere, care după ce au venit la asociaţie şi au văzut că nu sunt singure, şi-au revenit. Organizăm cât de des putem competiţii sportive. Sportul este un mod fantastic de a lega prietenii între membri. Sunt cupluri care s-au format venind la astfel de evenimente. După o viaţă trăită doar într-un picior, pot spune că, dacă într-adevăr vrei să reuşeşti, poţi. Celor aflaţi în astfel de situaţii critice le spun că nu trebuie să se dea bătuţi. Să încerce să găsească susţinere de la familie şi prieteni şi, de asemenea, să nu se izoleze. Doar căutând, pot descoperi că nu sunt singuri în suferinţa lor", a concluzionat Vasile Cristea.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Incredibila poveste a gălăţeanului cu un singur picior, care schimbă viaţa a sute de oameni

Vasile Cristea nu a lăsat suferinţa pricinuită de amputarea piciorului să-i dicteze viaţa, fondând o asociaţie prin care îi sprijină pe cei cu deficienţe locomotorii. Până acum, a ajutat aproximativ 600 de oameni să ducă o viaţă normală

La numai cinci ani, în octombrie 1961, Vasile Cristea se afla la culesul strugurilor împreună cu cei şapte verişori. În acea zi, dintr-o joacă, destinul avea să i se schimbe radical. „Am urcat în nucul din apropierea viei bunicilor, iar la coborâre am căzut de la aproximativ doi metri. Lovitura a fost destul de puternică la genunchiul stâng. După două săptămâni am fost cu părinţii la spitalul din oraşul Târgu Bujor. Acolo mi-a fost aplicat un aparat ghipsat. Nu a fost o idee bună pentru că după alte două săptămâni piciorul a început să se cangreneze şi a fost obligatoriu să fie amputat“, îşi aminteşte Cristea.

"Aventura vieţii cu o singură cârjă“

În ciuda traumei suferite, copilul a avut tăria de a-şi continua viaţa în mod firesc. Deşi nu au lipsit micile înţepături din partea colegilor, Cristea nu s-a lăsat afectat, impunându-se datorită caracterului său puternic. A participat la toate jocurile şi activităţile pe care le îndrăgesc copiii, de la fotbal şi mers pe bicicletă şi până la înot şi patinaj.

„După o perioadă de aproximativ patru luni, timp în care a mers cu două cârje, am început aventura vieţii cu o singură cârjă. Acest lucru nu m-a împiedicat să merg la grădiniţă, iar apoi la şcoala primară. A fost o perioadă care în care am simţit micile şi inevitabile jigniri şi înţepături din partea colegilor. Încet, încet, datorită faptului că am participat la toate jocurile, la toate activităţile socio-cultural-sportive din cadrul şcolii şi al comunităţii, am trecut cu bine, am impus admiraţie şi respect“, povesteşte gălăţeanul.

Respins la facultate din cauza handicapului

Determinat şi avid după prezenţa oamenilor plăcuţi inimii sale, Cristea a urmat  cursurile liceului de industrializarea şi prelucrarea lemnului din Râmnicu Sărat. Şi-ar fi dorit să facă şi facultatea, însă, din păcate, aici, handicapul său a cântărit mai greu. „Mi-am dorit să urmez cursurile Facultăţii de Mecanică, specializarea maşini-unelte pentru industria lemnului. Din păcate, am fost respins la vizita medicală.“

După absolvirea liceului, trebuia să-şi câştige singur pâinea, aşa că s-a angajat tâmplar la o fabrică de mobilă. Tâmplăria i-a fost meserie timp de 23 de ani, perioadă în care i s-a propus să facă şi muncă de birou. Totuşi, lui Cristea îi plăceau prea mult oamenii ca să stea cu ochii toată ziua numai în hârtii. 

„M-am angajat la fabrica de mobilă din Galaţi. În toată perioada 1977-1999, am lucrat numai la fabrica de mobilă. De-a lungul anilor am avut propuneri de a efectua muncă de birou. Trebuia să urmez cursurile şcolii de maiştri sau, pentru o perioadă de trei luni, cursul şcolii de partid din Bacău, pentru ca după absolvire să fiu numit secretar UTC  pe fabrică. Am renunţat la toate aceste oferte. Sunt adeptul interacţiuni şi socializării cu oamenii, nu mi-ar fi plăcut munca de birou“, explică Vasile Cristea. 

Sportul, metoda ideală de integrare

În timpul liceului, Vasile aflase că există asociaţii ale nevăzătorilor şi surzilor, însă nu auzise nimic de o asociaţie pentru persoanele cu handicap locomotor. Aşa că a decis să facă el una, punând ideea în practică, imediat după Revoluţie. Astfel, în ianuarie 1990, împreună cu alte 21 persoane cu handicap locomotor, a pus bazele Asociaţiei persoanelor cu handicap locomotor din Galaţi.

„Decembrie 1989 a fost o undă verde la liberă iniţiativă. La puţin timp după Revoluţie, în luna februarie 1990, am primit hotărârea judecătorească de înfiinţare a Asociaţiei persoanelor cu handicap locomotor Galaţi. Integrarea persoanei cu handicap era limitată la acea vreme la ajutoarele primite din diferite surse interne şi, mai ales, externe. Eu însă am fost şi sunt un iubitor al sportului. De altfel, integrarea mea în societate a fost una uşoară şi facilă datorită sportului. Am avut şi am convingerea că este metoda cea mai  bună de integrare. Astăzi, în asociaţie sunt înscrise aproximativ 600 de persoane“, mai spune Vasile Cristea. 

Participanţi la zeci de competiţii sportive

Toate acestea nu sunt doar vorbe-n vânt, gălăţeanul participând, de-a lungul anilor, alături de membrii asociaţiei la competiţii în toată ţara, dar şi concursuri internaţionale în Republica Moldova, Ungaria, Franţa, Finlanda. De asemenea, sportivii paralimpici ai Asociaţiei Sporting Club au participat la concursuri internaţionale din SUA, Australia, Anglia, Brazilia, Corea de sud, Polonia, Italia, Argentina, Belgia şi  Costa Rica. „Asociaţia a organizat din 1992 până în 2019, 28 ediţii ale competiţiei sportive rezervată  persoanelor cu handicap, Cupa Danubius. Media de participanţi a fost de 110 sportivi paralimpici. În cadrul asociaţiei am scris şi implementat proiecte cu finaţare internă şi externă la care am avut parteneri autorităţi publice locale, ONG-uri, instituţii guvernamentale precum şi parteneri din Olanda, Finlanda, Belgia, Spania, Franţa, Anglia, Scoţia“, spune Cristea. 

Ajutaţi să-şi găsească o casă

Dar membrii asociaţiei nu se bucură numai de activităţi sportive, ci şi de consiliere psihologică, îngrijire şi recuperare medicală. Mai mult, cei mai mulţi dintre ei au fost ajutaţi să-şi găsească un loc de muncă sau o casă.

„Am observat că participarea la proiectele sportive şi sociale are un impact foarte bun asupra persoanelor cu handicap. Datorită asociaţiei, prezenţa lor în societate a devenit frecventă, relaţia între persoanele cu handicap a devenit foarte strânsă. În decursul anilor s-au închegat 10-12 cupluri care au format o familie, mulţi dintre ei au reşit să-şi găsească un loc de muncă, să îşi întemeieze o familie. Ocuparea pe piaţa liberă a muncii depinde de accesibilizarea mediului fizic. Vorbim de căile de acces, transportul adaptat, locul de muncă adaptat, acceptul colectivului din care faci parte, dar în primul rând, dorinţa şi determinarea persoanei cu handicap şi a familiei de a face acest pas.“ 

„Asociaţia Persoanelor cu Handicap Sporting Club a organizat din 1992 şi până în 2019, 28 ediţii ale competiţiei sportive rezervată  persoanelor cu handicap Cupa Danubius. Media de participanţi a fost de 110 sportivi paralimpici. În cadrul asoiaţiei am scris şi implementat proiecte cu finaţare internă şi externă la care am avutparteneri autorităţi publice locale, O.N.G-uri, instituţii Guvernamentale precum şi parteneri din Olanda, Finlanda, Belgia, Spania, Franţa, Anglia, Scoţia”, povesteşte Vasile Cristea.

Pe lângă sport, membrii asociaţiei au parte de consiliere psihologică, îngrijire şi recuperare medicală. De asemenea, cei mai mulţi dinte ei au fost ajutaţi să-şi găsească un loc de muncă sau o casă.

"Se putea şi mai bine“

În urmă cu câţiva ani, Cristea a mai obţinut o reuşită pentru cei din asociaţie. A înfiinţat la Galaţi o şcoală de şoferi pentru persoanele cu handicap locomotor, în urma solicitărilor venite din partea membrilor. Cristea n-a stat mult pe gânduri şi, din fondurile asociaţiei, a cumpărat un autoturism pe care l-a adaptat pentru persoanele cu deficienţe. Cât despre costuri, acestea nu sunt mai mari decât în cazul unei şcoli de şoferi obişnuită.

„Sunt puţine astfel de şcoli, în România, din păcate. Din câte ştiu eu, ar fi vorba despre încă vreo patru. A fost un vis devenit realitate. Datorită acestei şcoli, 68 persoane cu handicap locomotor din Galaţi, Brăila, Vaslui, Buzău, Tulcea, Constanţa, Vrancea, Covasna şi Mehedinţi au obţinut permisul de conducere“, mai spune Cristea, adăugând că e mulţumit de realizările făcute până acum, deşi e mereu loc de îmbunătăţiri. „Se putea şi mai bine dacă puteam comunica în limba engleză. Am ratat multe din această cauză“, mai spune fondatorul asociaţiei.

adevarul.ro

[dcp100168]

A încetat din viață Vasile Cristea, președintele Asociației Sporting Club Galați

Comunitatea persoanelor cu dizabilități din România l-a pierdut pe unul dintre cei mai activi membri ai săi. Vasile Cristea, președintele Asociației Sporting Club Galați, a încetat din viață luni, 30 ianuarie.

Prin asociația pe care a condus-o în ultimii 31 de ani, Vasile Cristea a militat pentru drepturile persoanelor cu dizabilități, a organizat numeroase competiții sportive și s-a implicat în aducerea de echipamente și de dispozitive special destinate persoanelor cu handicap. Anunțul morții a strâns numeroase mesaje de condoleanțe și de susținere pentru familie, pe rețelele sociale.

În ciuda handicapului de care suferea încă din copilărie, Vasile Cristea dădea mereu impresia unui optimist. Într-un interviu pentru ”Viața liberă”, președintele Sporting Club Galați spunea că ”viața merită trăită și dintr-un scaun cu rotile, și mergând într-o cârjă, și ajutându-te de o proteză. Când cineva vrea să mă ajute, dar e un lucru pe care eu simt că pot să-l fac, îi cer scuze, îi mulţumesc pentru intenţie şi refuz. Atâta timp cât mai pot, rog să fiu lăsat să mă descurc”.

Vasile Cristea era născut pe 2 februarie 1957, în satul Corni. Dincolo de activitatea la asociaţie, a fost și vicepreşedinte al Comitetului Naţional Paralimpic şi reprezentant al persoanelor cu dizabilităţi locomotorii în cadrul Consiliului Naţional al Dizabilităţii. Prin asociația pe care a condus-o a ajutat peste 600 de persoane să ducă o viață cât mai apropiată de normal.

Sincere condoleanțe familiei!

viata-libera.ro