Jump to content

Împletitorul de coşuri de pe Valea Horincei


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Împletitorul de coşuri de pe Valea Horincei

* De la nouă la 80 de ani, moş Jenică a tot împletit nuiele * Meşteşugul l-a găsit pe el, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial

Vreo şapte decenii de experienţă la împletit coşuri a adunat moş Jenică Vrabie din Cavadineşti. Meşteşugul a fost cel care l-a găsit pe el, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, iar de atunci din mâinile cărora anii bătrâneţii nu le-au furat parcă deloc din dibăcie au ieşit mii de coşuri şi sute de garduri de nuiele. Ştie meseria ca nimeni altul, iar practicarea ei este o a doua natură. Cum adică să nu ştii să alegi nuiele şi să nu ştii să împleteşti? Aşa se gândeşte, meditativ, meşterul popular.
În afara de meseria şi de gospodăria lui, de un lucru mai e mândru moş Jenică: e croit dintr-o stofă care azi nu se mai găseşte. „În 80 de ani, n-am încercat niciodată uşa doctorului”, spune meşterul.

Ordonanţa unui general - primul mentor

Când a izbucnit Al Doilea Război Mondial, Jenică Vrabie avea doar cinci ani. La finalul conflictului care a răscolit lumea, avea nouă ani, dar ştia deja să împletească meşteşugit. Şi de atunci a mai învăţat, s-a perfecţionat şi a lucrat coşuri până în ziua de azi. „Primul care a prins meşteşugul a fost fratele meu mai mare. Şi el trăieşte, are peste 90 de ani. În timpul războiului, aici, sus, în case, stăteau doi generali - unul neamţ şi unul român - care coordonau lupta de jos, de pe vale. Amândoi aveau ordonanţe, iar una dintre aceste ordonanţe ştia să împletească. Fratele meu a învăţa de la ordonanţă. Eu, de la fratele meu. Făceam coşuri de rufe pentru oameni, coşuri în care li se aduceau struguri şi alte fructe şi aşa mai departe. Apoi, peste ani, am mai învăţat şi de la alţii. De la Ion Bălan lemnarul, dar nu numai de la el. Artişti ai lemnului erau”, spune meşterul popular.
Câte coşuri a împletit Jenică Vrabie în peste 70 de ani de muncă? Mii, cu siguranţă, dar cum nu le-a numărat niciodată, câte mii nu mai ştie nici el.

Cum se fac nuielele coş

După ce ne arată depozitul de coşuri, moş Vrabie ne duce, cu paşi mărunţi, spre atelierul pe care şi l-a ridicat, din stuf, în spatele case, aproape de vie. Aici ne arată cum se face meseria.
„Mai întâi, i se împleteşte baza. Fundul, cum îi zicem noi. Apoi i se pun nuiele lungi, furcelele (scheletul pe care se împletesc pereţii coşului - n.r.). Se împleteşte, se pun mânerele şi aşa mai departe. Unul mare e mai uşor de făcut, că e mai puţină migală. Unul mic e mai migălos. Faci câte poţi. Câteva pe zi”, ne spune meşterul popular.
Nuiaua de salcie galbenă e bună, dar e moale şi se strică mai uşor. Dacă faci coşul din răchită, însă, e mai rezistent. Poţi să dai cu el de pământ şi tot nu se desface! Cel mai scump coş - mare, pentru depozitat cantităţi însemnate şi larg la gură de zici că te-nghite - e vreo 50 de lei. Şi nu-i preţ de speculă!
„Nu mă îmbogăţesc eu acum, dacă nu m-am îmbogăţit o viaţă! Dar nici pe degeaba nu lucrez! Un om, când îţi vine cu ziua la câmp, îţi cere, pe lângă 50 de lei, mâncare bună şi băutură. N-ai, nu-ţi vine. Eu, când mă duc să iau nuiele, pierd cam jumătate de zi. Până seara, abia dacă mai fac două coşuri! Adică şi eu, care împletesc coşuri, tot pe acolo ies. Să fac şi eu cât el, cu ziua”, spune meşterul popular.

Plugul nu „alunecă” printre nuiele

La scurt timp după ce s-a ivit în sat gardul de scânduri - cine mai ştie câte zeci de ani să fi trecut de atunci - au apărut şi meşterii care spuneau că nuiaua e deja depăşită. Că n-a fost deloc aşa, s-au convins oamenii destul de repede. „Era unul Felea, pe aici, care lucra gard de scânduri. A făcut el unul nou, frumos şi a zis el că-i mai bun ca al meu, de nuiele. Eu ce să zic? Bine, mă, că-i mai bun al tău! Că era nou, şi acum se mai face aşa. Altul de pe aici, ca să-i arate ce înseamnă gardul bun, i-a scos vreo patru sau cinci scânduri din gard, a intrat în ogradă, i-a scos plugul în drum, a pus scândurile din gard la loc şi dus a fost, cu tot cu plug. Ce s-a mai văicărit omul că i-a dispărut plugul! Abia după ce a aflat, a înţeles: prin gardul de nuiele n-ar fi ieşit plugul. În plus, dacă vezi un gard din nuiele împletit cum trebuie, îţi dai seama imediat cât e de bun şi frumos, de îţi vine imediat să îl laşi şi pe ăsta de tablă”, spune Jenică Vrabie. Dacă la coşuri merg două mâini, la un gard trainic e nevoie măcar de încă o pereche, la fel de straşnice şi de dibace ca ale meşterului.
„Cât de mult durează? Păi dacă vreţi unul de aici până la Primărie (cam un kilometru - n.r.), durează. Dar dacă e să faci unul de aici până-n poartă (vreo şase-şapte metri - n.r.), până seara, în doi oameni, e gata”, spune împletitorul de coşuri.
Ce-l deranjează pe meşter pe lumea asta? În meseria lui nimic. În rest… „Eu aici am crescut, în curtea asta. Veneam aplecaţi de spate de la secerat, dar nu avem nimic. Acum, cică pe oameni îi trage curentul şi-i tot auzi cum se vaită toată ziua. Am avut car cu boi, la părinţi. Aram cu un plug de-o palmă şi tot nu rămânea decât o fâşie, pe marginea drumului, nearată, să pască vacile. Acum, mergi o sută de paşi, dai de pământ pârloagă. Şi zic oamenii că n-au de muncă. Nu aşa!”.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.