Jump to content

Apă Canal ameninţă că va sista livrările de apă către Apaterm


Recommended Posts

Posted

Apă Canal ameninţă că va sista livrările de apă către Apaterm

Gălăţenii, în pericol să rămână fără apă caldă! Acest lucru s-ar putea întâmpla săptămâna viitoare, în cazul în care conducerea Apă Canal îşi va pune în practică intenţia de a opri alimentarea cu apă rece a Apaterm, societatea locală de furnizare a apei calde şi a căldurii fiind somată să achite restanţele înregistrate în ultimele 5 luni de zile.

„Am aflat că cei de la Apaterm nu au mai achitat încă din martie factura curentă către Apă Canal pentru apa rece furnizată, iar funcţionara care nu mi-a spus acest lucru a fost sancţionată deoarece nu este posibil aşa ceva. Deoarece cei de la Apaterm nu au plătit în ultimele 5 luni factura curentă către Apă Canal, am trimis somaţie ca până luni să achite contravaloarea facturilor curente aferente ultimelor 5 luni de zile, în caz contrar luni urmând să le sistăm furnizarea apei reci la sediu, iar ulterior către toată societatea”, ne-a declarat directorul general al Apă Canal, Gelu Stan.

Dacă cei de la Apă Canal îşi vor pune în practică ameninţarea şi dacă Apaterm nu va plăti suma de 32,4 miliarde de lei vechi, sistarea furnizării apei reci către Apaterm înseamnă că locuitorii Galaţiului nu vor mai avea apă caldă.

monitoruldegalati.ro

  • 3 weeks later...
Posted

Galaţiul a fost lăsat fără apa caldă! Primarul Marius Stan somează public Apă-Canal!

Primarul municipiului Galați, Marius Stan, somează public operatorul regional Apă-Canal să reia de urgență furnizarea apei către SC Apaterm SA. „Cer conducerii societății Apă-Canal să țină cont de faptul că, prin această măsură, a lăsat populația întregului oraș fără apă caldă, în condițiile în care temperaturile au scăzut semnificativ, odată cu venirea toamnei. Știu că există datorii ale Apaterm către Apă-Canal, știu că este vorba de sume importante de bani, care nu s-au plătit din cauză că populația nu își plătește constant facturile, însă consider că este o măsură iresponsabilă a conducerii Apă-Canal de a lăsa întreg orașul fără apă caldă”, a declarat primarul Marius Stan.

Marius Stan i-a cerut directorului Apă Canal, Gelu Stan, o notă explicativă cu privire la situația creată.

presadegalati.ro
 

Posted

Conducerea Apaterm susţine că Apă Canal nu avea niciun motiv să lase gălăţenii fără apă caldă

Întreruperea furnizării apei calde este rezultatul războiului între cele două regii, Apaterm SA și Apă Canal SA, un conflict pe care primarul Marius Stan nu prea pare să îl poată controla, încercând să intervină prin somații publicate în presă în loc să se așeze la masa verde împreună cu conducerile celor două societăți, pe care le are în subordine.

Conducerea Apă Canal SA susține Apaterm SA Galati înregistra la data de 28.08.2014 o datorie totală de 4.831.793,62 lei şi că nu şi-a respectat angajamentul de plată, iar în aceste condiții a fost nevoită să debranșeze de la reţeaua de alimentare cu apă potabilă punctele termice ale Apaterm.

Conducerea Apaterm susține că măsura luată de directorul general al Apă Canal SA, Gelu Stan, de a sista furnizarea apei potabile către Apaterm SA, ceea ce face imposibilă prepararea apei calde menajere, este o măsură nejustificată, în condițiile în care Apaterm și-a achitat un sfert din debitul existent la sfârșitul lunii august, restul fiind suma cu care Apă Canal SA s-a înscris la masa credală. „De la sfârşitul lunii trecute şi până astăzi, inclusiv, Apaterm a efectuat către Apă Canal 13 plăţi şi a încheiat un acord de compensare, însumând 275.888 lei, aproape un sfert din soldul curent înregistrat la sfârşitul lunii august, sold curent cifrat la 28.08.2014 la suma de 1.230.683 lei, diferenţa până la suma invocată de Apă Canal fiind înscrisă la masa credală, situaţia acestui debit fiind reglementată prin Planul de Reorganizare al Apaterm, aprobat în instanţă. Plăţile au fost efectuate deîndată ce Apaterm a încasat, la rândul său, de la asociaţiile de proprietari sume reprezentând contravaloarea facturilor curente sau a restanţelor.

În situaţia generată de decizia Apă Canal comunicată public astăzi, Apaterm a înştiinţat Apa Canal că va continua să efectueze plăţi pe măsură ce va încasa de la asociaţiile de proprietari sumele restante”, se spune în comunicatul Apaterm SA.

Cu siguranță că adevărul este la jumătate, dar nu are cine să negocieze conflictul.

presadegalati.ro

Posted

Apă Canal lasă fără apă caldă 180.000 de gălăţeni

* În contul datoriei pe care Apaterm o are către Apă-Canal, aceasta din urmă a sistat furnizarea apei reci către punctele termice * De această decizie sunt afectaţi TOŢI gălăţenii, fie că au, fie că n-au datorii

Războiul agentului termic din Galaţi a căpătat un nou competitor. Dacă, până acum, cei care ameninţau cu închiderea Apaterm erau cei de la Electrocentrale, o altă creditoare a furnizorului de agent termic a pus piciorul în prag. Începând de joi, Apă Canal a sistat furnizarea apei reci către punctele termice ce aparţin Apaterm, asta după ce la începutul lunii a tăiat apa de la sediul societăţii.

Furnizorul de apă taie în carne vie

Primii care au înţeles că nu mai beneficiază de apă caldă sunt administratorii asociaţiilor de proprietari fără datorii. „De două zile noi am rămas fără apă caldă. Iniţial am sunat la cei de la Apaterm, care ne-au spus că este vorba de o avarie pe conducta celor de la Apă Canal, avarie ce va fi remediată”, a spus pentru „Viaţa liberă” Aurel Roşca, reprezentantul asociaţiei de proprietari 767 din cartierul IC Frimu. „A doua zi am sunat la Apă-Canal. Cei de acolo ne-au spus că nu este vorba de nicio avarie, ci, pur şi simplu Apaterm nu şi-a plătit datoriile, drept pentru care au sistat furnizarea apei reci către punctele termice. Noi ce vină avem? Suntem la zi cu facturile şi nu beneficiem de ce plătim”, a mai spus Roşca.

Motivarea celor de la Apă-Canal a venit sec, sub forma unui comunicat de presă. Practic ordinul de sistare este „motivat de faptul că Societatea Apaterm SA Galaţi înregistra la data de 28.08.2014 un sold debitor de 4.831.793,62 lei şi a faptului că nu şi-a respectat angajamentul de plată, Societatea Apă Canal SA Galaţi, în baza unei notificări prealabile, a fost nevoită să aplice procedura de debranşare de la reţeaua de alimentare cu apă potabilă a sediului administrativ şi, ulterior, a punctelor de producţie. Astfel, din data de 18.09.2014 Societatea Apă Canal SA Galaţi a demarat procedura de debranşare a punctelor de producţie (PT/SC). Aceste măsuri se vor menţine până la respectarea angajamentului de plată însuşit”,  se arată în comunicatul remis de Apă Canal.

Practic, TOŢI gălăţenii sunt prinşi acum în războiul dintre societăţile subordonate Consiliului Local, iar lupta ar putea avea efecte majore şi asupra furnizării căldurii, având în vedere că energia termică ajunge la calorifere tot purtată de apa rece de la Apă Canal. Apă oprită, după cum arătam.

Tăiere după bunul plac

Conform comunicatului prezentat mai sus, Apaterm nu a efectuat nicio plată către Apă Canal. Acest lucru este însă infirmat de către oficialii celeilalte societăţi. Iată ce transmite Apaterm, tot printr-un comunicat de presă. „De la sfârşitul lunii trecute şi până astăzi, inclusiv, Apaterm a efectuat către Apă Canal 13 plăţi şi a încheiat un acord de compensare, însumând 275.888 lei (aproape un sfert din soldul curent înregistrat la sfârşitul lunii august, sold curent cifrat la 28.08.2014 la suma de 1.230.683 lei), diferenţa până la suma invocată de Apă Canal fiind înscrisă la masa credală, situaţia acestui debit fiind reglementată prin Planul de Reorganizare al Apaterm, aprobat în instanţă”.

Practic, conform celor de la Apaterm, acea datorie de 4.831.793,62 lei este inventată. Mai mult, tot din acelaşi comunicat aflăm că: „Plăţile au fost efectuate deîndată ce Apaterm a încasat, la rândul său, de la asociaţiile de proprietari sume reprezentând contravaloarea facturilor curente sau a restanţelor. În situaţia generată de decizia Apa Canal comunicată public astăzi, Apaterm a înştiinţat Apa Canal că va continua să efectueze plăţi pe măsură ce va încasa de la asociaţiile de proprietari sumele restante”.

Pentru a-şi demonstra afirmaţiile, cei de la Apaterm au transmis şi dovada că au făcut plata. Deci înţelegerea a fost făcută, plăţi s-au făcut, numai că Apă Canal a hotărât, cu de la sine putere, să lase 180.000 de oameni fără apă caldă.

Potrivit unor surse din interiorul Apă Canal, până luni, gălăţenii nu vor beneficia în niciun caz de apă caldă, nu de alta, dar vineri, la ora 13,30, când am sunat, nu mai era nimeni care să şi verifice dacă s-a încasat vreo sumă de bani. “Dacă se va face plata, noi vom furniza apă rece”, ne-a transmis purtătorul de cuvânt al Apă Canal, Cornelia Arnăutu.

Primăria cere note explicative

În războiul dintre societăţile direct subordonate Consiliului Local, Primăria nu face altceva decât să ceară note explicative celor care au luat decizia de a-i lăsa fără apă caldă pe gălăţeni.

”Cer conducerii societăţii Apă-Canal să ţină cont de faptul că, prin această măsură, a lăsat populaţia întregului oraş fără apă caldă, în condiţiile în care temperaturile au scăzut semnificativ, odată cu venirea toamnei. Ştiu că există datorii ale Apaterm către Apă-Canal, ştiu că este vorba de sume importante de bani, care nu s-au plătit din cauză că populaţia nu îşi plăteşte constant facturile, însă consider că este o măsură iresponsabilă a conducerii Apă-Canal de a lăsa întreg oraşul fără apă caldă”, a declarat primarul Marius Stan.

Primarul i-a cerut directorului Apă Canal, Gelu Stan, o notă explicativă cu privire la situaţia creată.

Între două note explicative, poate cei care sunt plătiţi din banii noştri vor reuşi citească Legea nr.51/2006 şi să înţeleagă că  Apă Canal SA procedează la nişte abuzuri grosolane.

Motivele supărării

În momentul în care Apatermul a obţinut sentinţe împotriva asociaţiilor de proprietari, societatea a pus sechestru pe încasările acestora. Tradus în bani, acest lucru înseamnă că asociaţiile nu se mai pot duce să facă plăţi către Apă Canal. Drept pentru care, încasările acestei societăţi au scăzut dramatic din martie încoace. Soluţia pentru a face bani rapid, din punctul de vedere al celor de la Apă Canal, a fost să forţeze mâna Apaterm, lăsând practic fără apă caldă inclusiv asociaţiile ce nu au datorii către nimeni!

viata-libera.ro

Posted

Războiul apei continuă la nivel declarativ

Societatea Apă Canal Galaţi anunţă că aplicarea masurii de sistare a serviciilor de alimentare cu apă rece s-a efectuat la două puncte termice în data de 18 septembrie 2014 (SC 74 I.C.Frimu şi SC 18 Micro 16) şi la alte două în data de 19 septembrie 2014 (SC 75 I.C. Frimu şi SC 6 Micro 39A. „Cele 4 puncte termice sistate reprezintă 3% din totalul punctelor termice (4 puncte termice din 118), afectand 3% din numărul asociaţiilor de proprietari (25 asociaţii dintr-un total de 720), sau 5% din numărul de blocuri (92 blocuri dintr-un total de 1.570 blocuri). Stabilirea celor 4 puncte termice, s-a realizat în urma unei analize complexe, ţinând cont de asociaţiile de proprietari care înregistreaza datorii restante la apă rece şi la apă caldă foarte mari. Cele 5 asociaţii de proprietari exemplificate, arondate punctelor termice debranşate însumeaza o datorie totală restantă la apă rece de 2.130.216 lei. În fapt, prin această măsură a fost afectat doar un segment de populaţie, care, în mare măsura, la momentul sistării, nu beneficia de serviciile de apă caldă de consum”, se arată într-un comunicat de presă al societăţii Apă Canal.
Pe lângă aceste explicaţii tehnice, reprezentanţii Apă Canal mai spun că recuperarea creanţelor reprezintă prioritatea zero a companiei, măsura fiind impusă de necesitatea asigurării desfăşurării activităţilor curente ale societatii. Recuperarea creanţelor este impusă şi de necesitatea cofinanţării proiectelor europene aflate deja în derulare în municipiul Galaţi şi în aria de operare din judeţ, precum şi pentru proiectele viitoare, proiecte care se ridica la valoarea de aproximativ 197 milioane euro. „În concluzie, măsura extremă la care a ajuns Societatea Apă Canal SA Galaţi, a fost motivată de necesitatea eliminării riscului ajungerii în situaţia de a pierde fondurile europene, blocării investiţiilor aflate în derulare şi imposibilităţii rambursării creditului contractat de la BERD. Condiţiile acordării împrumutului de la BERD pentru cofinanţarea proiectelor europene au fost, în principal: recuperarea creanţelor şi asigurarea unui cash-flow permanent care să permită efectuarea tuturor plaţilor”, se mai arată în comunicatul de presă.

presagalatibraila.com

Posted

Războiul furnizorilor îi lasă pe gălăţeni fără apă caldă

* Apă-Canal nu iartă de datorii Apaterm, societatea ce distribuie agentul termic în Galaţi * Cetăţenii nu vor avea apă caldă, cel puţin până marţea viitoare

Oricum se va rezolva războiul dintre Apă-Canal şi Apaterm, un lucru este sigur. Până marţea viitoare nu vom avea apă caldă în oraş, din cauza lucrărilor pe care cei de la Electrocentrale le realizează la cuva de termoficare şi la reţelele de termoficare aferente Magistralei I. Astfel, începând cu data de 22 septembrie şi până pe 30 septembrie, angajaţii Electrocentrale şi ai Apaterm se vor ocupa de revizia anuală a sistemului, revizie ce, de altfel, ar fi trebuit să aibă loc la sfârşitul lunii iulie. Cartierele centrale vor avea ceva mai mult de suferit. În Centru, în Mazepa I şi II, dar şi în Port apa caldă va fi oprită până pe data de patru octombrie, datorită lucrărilor extinse la Magistrala I de termoficare.

Război fratricid

Apă-Canal va menţine în continuare măsura debranşării punctelor termice ce aparţin celor de la Apaterm, până în momentul în care aceasta din urmă îşi va achita datoriile către furnizorul de apă. Conform celor de la Apă-Canal, până şi hotărârile judecătoreşti ce au consimţit planul de reorganizare al Apaterm au fost strâmbe.

"Societatea Apaterm SA, cu rea credinţă, a întocmit Planul de reorganizare, aprobat prin Sentinţa 167/15.11.2011, emisă de Tribunalul Galaţi, în care la secţiunea “plăţi” societatea noastră figura pentru perioada 2013-2014 cu zero lei", se arată în comunicatul postat pe site-ul celor de la Apă-Canal.

Diferenţe de abordare

Cei de la Apă-Canal au modificat inclusiv comunicatul de pe site-ul propriu prin care anunţau că au tăiat apa rece din punctele termice. Dacă vineri, formularea era "din data de 18.09.2014 Societatea Apă Canal SA Galaţi a demarat procedura de debranşare a punctelor de producţie (PT/SC). Aceste măsuri se vor menţine până la respectarea angajamentului de plată însuşit", luni, în comunicat se specifica faptul că doar patru puncte termice au fost debranşate. Practic, cei de la Apă Canal şi-au dat seama de gafa făcută vineri şi au modificat inclusiv comunicatul postat pe site-ul propriu.

Apaterm nu va fi iertată

"Facem cunoscut faptul că acţiunile noastre privind recuperarea creanţelor reprezintă prioritatea zero a companiei, măsura impusă de necesitatea asigurării desfăşurării activităţilor curente ale societăţii, respectiv: producerea şi furnizarea apei potabile, serviciu indispensabil populaţiei", susţin cei de la Apă-Canal. Societatea ce furnizează apă rece în Galaţi susţine în continuare că nu va ierta Apaterm-ul.

"În egală măsură, recuperarea creanţelor este impusă şi de necesitatea cofinanţării proiectelor europene aflate deja în derulare în municipiul Galaţi şi în aria de operare din judeţul Galaţi, precum şi pentru proiectele viitoare, proiecte care se ridică la valoarea de aproximativ 197 milioane euro", mai comunică cei de la Apă-Canal. "Măsura extremă la care a ajuns Societatea Apă Canal SA Galaţi a fost motivată de necesitatea eliminării riscului ajungerii în situaţia de a pierde fondurile europene, blocării investiţiilor aflate în derulare şi imposibilităţii rambursării creditului contractat de la BERD", încheie societatea.

Altfel spus, gălăţenii trebuie să plătească borcanele sparte între societăţile Primăriei.

viata-libera.ro

  • 2 weeks later...
Posted

Apă caldă doar către bun-platnici

Deoarece nu au achitat factura la Apaterm, în unele cazuri fiind vorba de datorii vechi de ani de zile, 25 de asociaţii de locatari sau proprietari din Galaţi nu vor primi apă caldă odată cu finalizarea de către Electrocentrale a programului de revizii şi reparaţii la sistemul propriu de termoficare.

„Marţi dimineaţă au început operaţiunile de furnizare a apei calde către 690 de asociaţii, cu excepţia asociaţiilor din cartierele Mazepa, Port şi Centru, unde lucrările de revizii vor dura până duminică. Aşteptăm ca Electrocentrale să furnizeze agent termic primar la parametrii optimi, astfel încât apa caldă furnizată să aibă temperatura optimă”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Apaterm, Mihai Costache.

Potrivit aceleiaşi surse, 6 scări din cele 25 de asociaţii care nu vor primi apă caldă din cauza datoriilor mari nu aveau apă caldă nici până la începerea lucrărilor de revizie, deoarece asociaţiile de locatari respective au făcut plăţi foarte mici sau nu au plătit deloc, chiar dacă Apaterm a atras public atenţia asupra faptului că asociaţiile rău-platnice nu vor mai primi apă caldă dacă nu îşi achită datoriile.
În timp ce a lăsat 25 de asociaţii rău-platnice fără apă caldă, la rândul său, Apaterm continuă să nu aibă apă rece la cele două sedii ale societăţii, din cauza datoriilor înregistrate către Apă Canal. De asemenea, potrivit informaţiilor furnizate de către directorul general al Apă Canal, Gelu Stan, societatea a menţinut măsura de sistare a furnizării apei reci către 4 puncte termice ale Apaterm, la care erau racordate asociaţii de locatari rău-platnice atât către Apaterm, cât şi către Apă Canal. „Dacă cei de la Apaterm nu îşi vor achita datoria către Apă Canal, în următoarea perioadă vom sista furnizarea apei reci către alte puncte termice ale Apaterm”, ne-a declarat directorul Gelu Stan.

monitoruldegalati.ro

Posted

Sediul societăţii Apaterm realimentat cu apă rece

Conform informaţiilor postate pe site-ul companiei Apă Canal, de la finele săptămânii trecute, sediului societătii Apaterm SA Galaţi cât şi cele patru puncte termice, unde apa rece era sistată, au fost realimentate.
Totul se datorează faptului că societatea Apaterm SA a achitat, din cele şase tranşe de eşalonare incluse în angajamentul încheiat în data de 09 septembrie 2014, prima tranşa în cuantum de 301.084,66 lei.
Într-un comunicat se arată că “prin angajamentul de plată încheiat în data de 09 septembrie 2014, între societatea Apă Canal şi societatea Apaterm pentru datoria de 1.020.507,92 lei, s-a procedat la eşalonarea acesteia în şase tranşe lunare, în valoare de 170.084,66 lei fiecare.
Pentru reluarea furnizarii apei reci, societatea Apaterm trebuia să plăteasca, până la data de 20 septembrie 2014, suma de 301.084,66 lei (compusă din 170.084,66 lei prima rata din datoria restanta + 131.000 lei factura curentă)”.

presagalatibraila.com

  • 4 weeks later...
Posted

Apă Canal taie din nou apa Apatermului

În războiul căldurii ce are loc în acest moment la Galaţi, cei de la Apă Canal nu se lasă mai prejos. După ce în urmă cu aproximativ două luni această societate a tăiat apa potabilă de la sediul Apaterm şi din mai multe puncte termice pe motiv de neplată, în cursul zilei de luni această situaţie s-a repetat.

"În data de 27 octombrie, sediul administrativ al Societăţii Apaterm SA Galaţi a fost debranşat, motivat de nerespectarea angajamentului de plată eşalonată a soldului debitor încheiat în data de 9 septembrie între cele două societăţi", se arată într-un comunicat postat pe site-ul Apă Canal.

"Astfel, din totalul de 297.361 lei pe care Societatea Apaterm SA Galaţi trebuia să-l plătească până la 20 octombrie (compus din 170.085 lei a doua rată din datoria restantă plus 127.276 lei factura curentă), aceasta a achitat până la data de 24 octombrie suma de 180.040 lei", susţin cei de la Apă Canal. Pe de altă parte, societatea susţine că nu va mai opri de această dată apa rece din punctele termice. "Subliniem că sistarea nu afectează decât sediul Societăţii Apaterm SA Galaţi, din str. Crizantemelor nr. 6 şi nu vom proceda la sistarea alimentării cu apă rece a punctelor termice", se mai arată în comunicat.

Gelu Stan, directorul Apă Canal, prezent şi el la şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă este cel care, de altfel, a şi spus că este greu de crezut că există o salvare pentru Galaţi în această situaţie. "Dacă noi nu putem recupera de la populaţie banii datoraţi pentru apa caldă furnizată vara, cum ne putem închipui că vom recupera banii de pe iarnă? În luna decembrie va fi dezastru", a spus acesta.

viata-libera.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.