Preotul, asistentul medical al satului Cărăpceşti

[dcp100168]

Preotul, asistentul medical al satului Cărăpceşti
Preot de meserie, salvator de vieţi în timpul liber! Este povestea părintelui Vasile Boldeanu din satul gălăţean Cărăpceşti, care de 12 ani demonstrează că omul sfinţeşte locul. A ridicat o biserică cu ajutorul localnicilor, a făcut o bibliotecă din donaţii, a urmat cursuri de prim ajutor şi a început construcţia unui azil pentru oamenii în suferinţă. Totul se întâmplă într-un loc uitat de lume, în care trăiesc doar 200 de suflete şi unde bărbatul recunoaşte că a găsit adevărata fericire!

Vasile Boldeanu, preot: "Biserica pe care o vedeţi nu exista, am început-o şi am terminat-o în 2004. Dacă v-aş spune cu ce bani am început această biserică, nu m-aţi crede. Pentru că toţi cei care vin şi o văd cât este de frumoasă nu cred că am început-o doar cu 20 de euro. Oamenii au fost cei care au contribuit cel mai mult la contrucţia bisericii lor".

În primii ani de preoţie, bănuţii care trebuiau să fie salariul părintelui se duceau în construcţia şi dotarea bisericii.

Lucrurile nu s-au oprit aici. A urmat cursurile de prim ajutor şi de ani de zile tratează şi durerile fizice ale oamenilor, nu doar pe cele sufleteşti. A ales această cale după ce a trăit ceea ce el numeşte..un eşec!

Vasile Boldeanu, preot: "Într-o iarnă o femeie din sat m-a chemat să o împărtăşesc, pentru că se simţea foarte rău. Pentru că era seară şi mâncase nu aveam voie să o împărtăşesc. Am mărturisit-o şi i-am promis că a doua zi o să vin să o împărtăşesc. Iar la maxim jumătate de oră după ce am plecat am văzut o salvare care intra în sat, am văzut că a oprit acolo, m-am întors la casa unde locuia femeia şi am aflat că a făcut un stop cardiac şi a murit în salvare, în drum spre Tecuci. A fost momentul în care mi-am dat seama că într-un sat preotul trebuie să fie mai mult decât un preot, trebuie să suplinească şi lipsurile dintr-un sat. Şi în anul 2002 m-am înscris la o şcoală de asistenţi medicali".

Acum are un adevarat cabinet în care poate lua tensiunea sau face un EKG celor care au nevoie. Totul datorită unui proiect din 2012, implementat de Crucea Roşie, în cele mai izolate locuri din ţară.

Gheorghiţă Hogea, director Crucea Roşie Galaţi: "În fiecare judeţ există câte un punct de prim ajutor în localităţile izolate. Ce se vrea mai departe? Crucea Roşie a finanţat timp de un an, dar vrem să se organizeze de acum şi în alte localităţi".

A urmat apoi construcţia unei biblioteci, a unei săli multimedia, iar planurile de viitor sunt la fel de ambiţioase.

Vasile Boldeanu, preot: "Am cumpărat un lot de pământ de două hectare şi 30 de arii. Mi-a venit ideea de a construi pe acest teren o clădire în care să reuşesc să adun oamenii cu probleme, unde să putem să le oferim cazare, să putem să le oferim o hrană".

Părintele Vasile Boldeanu are doar 33 de ani şi vrea să-şi trăiască viaţa în satul de care s-a îndrăgostit şi în care recunoaşte că a găsit împlinirea.

digi24.ro

Un preot cât o comunitate

De multe ori, un preot se rezumă doar la lucrurile sau la faptele ce ţin strict de religie şi nu mulţi sunt cei care depăşesc această graniţă. Un preot din satul gălăţean Cărăpceşti, comuna Corod, este în primul rând slujitor al Domnului, apoi tată, soţ, asistent medical, bibliotecar şi ajutor la tot ce înseamnă muncă.

Ctitor de biserică

Părintele din satul gălăţean Cărăpceşti, Vasile Boldeanu este un exemplu din toate punctele de vedere. De 12 ani, de când slujeşte în parohia din Cărăpceşti, n-a fost curte în care părintele să nu intre fără să dea o povaţă sau să pună mâna să ajute la ceva. Întâi a început cu biserica şi a construit-o de la zero, pentru a avea enoriaşii unde să se roage. Chiar dacă a avut zeci de nopţi fără somn şi a alergat după muncitori şi materiale de construcţii, părintele a pus în anul 2004 prima cărămidă la temelia bisericii din sat. „Biserica de aici din Cărăpceşti nu exista. Această biserică s-a început şi terminat în anul 2004. Dacă v-aş spune cu ce bani am început această biserică, nu m-aţi crede. Pentru că toţi cei care vin şi o văd cât este de frumoasă nu cred că am început-o doar cu 20 de euro. Oamenii au fost cei care au contribuit cel mai mult la construcţia bisericii lor. În primii ani de preoţie, bănuţii care trebuiau să fie salariul meu se duceau în construcţia şi dotarea bisericii. Dacă preotul nu era primul care să facă efortul cel mai mare, dacă preotul nu era primul care să demonstreze prin fapte, nu prin vorbe, că are un ideal de a crea această biserică, de a înfrumuseţa acest sat, atunci oamenii nu ar fi fost dispuşi să facă acest efort”, a spus părintele Vasile Boldeanu. Preotul din Cărăpceşti nu a stat să coordoneze lucrările uitându-se la muncitori, ci a lucrat cot la cot cu constructorii şi a reuşit în patru luni să ridice locaşul de cult pe care îl aşteptau atât el, cât şi enoriaşii. „Când am venit eu aici în sat, oamenii din Cărăpceşti se chinuiau să ajungă la o biserică, pe un deal. Era prea greu pentru ei şi atunci mi-am propus să construiesc o biserică în mijlocul satului pentru cele 200 de suflete care trăiesc aici”, a mai spus părintele Vasile Boldeanu.

Asistentul satului

Părintele Boldeanu şi-a văzut visul cu ochii, acela de a ctitori o biserică, dar a simţit că poate face mai mult pentru oamenii din comunitate. O întâmplare petrecută într-o seară, în Cărăpceşti l-a făcut pe preot să-şi dorească să fie mai mult decât un ajutor de suflet pentru enoriaşi. „Într-o iarnă, o femeie din sat m-a chemat să o împărtăşesc, pentru că se simţea foarte rău. Pentru că era seară şi mâncase, nu aveam voie să o împărtăşesc. Am mărturisit-o şi i-am promis că a doua zi o să vin să o împărtăşesc. Iar la maximum jumătate de oră după ce am plecat din casa ei,  am văzut o salvare care intra în sat, am văzut că a oprit acolo, m-am întors la casa unde locuia femeia şi am aflat că a făcut un stop cardiac şi a murit în salvare, în drum spre Tecuci. A fost momentul în care mi-am dat seama că într-un sat preotul trebuie să fie mai mult decât un preot, trebuie să suplinească şi lipsurile dintr-un sat. Şi în anul 2002 m-am înscris la o şcoală de asistenţi medicali”, a mărturisit părintele Boldeanu. Prelatul a absolvit cursurile cu succes, iar acum nu numai că este sanitarul satului, ci are un cabinet medical, dotat cu ajutorul Crucii Roşii, cu un EKG, tensiometru şi tot ce este necesar pentru a acorda primul ajutor unui suferind. „În fiecare judeţ există câte un punct de prim-ajutor, în localităţile izolate. Crucea Roşie a finanţat timp de un an, dar vrem să se organizeze de acum şi în alte localităţi”, a declarat Gheorghiţă Hogea, directorul Crucii Roşii Galaţi. Acum preotul face injecţii în sat, măsoară tensiunea, face o electrocardiogramă şi ştie să facă diferenţa între o persoană care are nevoie urgent de o ambulanţă şi cineva care are o boală cronică şi a suferit un puseu de tensiune.

„E tatăl nostru!”

Despre părintele din Cărăpceşti toţi oamenii din sat au numai cuvinte de laudă. Când a ajuns în localitate, acum 12 ani, nimeni nu se gândea că Vasile Boldeanu va fi cel mai iubit om. Încet, încet, preotul a câştigat încrederea fiecărui sătean, cu o vorbă bună sau cu o faptă bună. „ E tatăl nostru. Nu e chip să fie cineva bolnav, trimite pastile, la spital nu avem treabă. Să-i dea Dumnezeu sănătate, părinte ca al nostru nu cred că mai există!”, a spus un localnic.  Mulţumirile pentru duhovnicul din Cărăpceşti vin din orice gospodărie. Nu există casă din satul care numără 200 de suflete în care preotul să nu intre şi să nu spună o vorbă bună sau să nu dea un sfat sau chiar să pună mâna pe o lopată şi să-i ajute pe credincioşi. Deşi are numai 33 de ani, Vasile Boldeanu a atins înţelepciunea unui om de 70 de ani. „Dumnezeu m-a ajutat şi îmi dă putere să fac tot ceea ce mi-am propus pentru oamenii din Cărăpceşti. O vorbă bună face de multe ori mai mult decât o mie de gesturi. Pe om trebuie să ştii să-l mângâi întâi pe suflet”, a mai spus preotul.

„Să-i dea Dumnezeu sănătate părintelui, că nu-i dată să-l chem şi el să nu vină. Am bărbatul bolnav şi trebuie să facă injecţii, are şi tensiunea cam mare. Părintele Boldeanu vine ca salvarea. Îi face tratamentul moşului, îi dă pastilele când trebuie şi ne măsoară tensiunea când simţim că ne vuiesc urechile. Dar şi ce slujbe frumoase face. Dumnezeu ni l-a trimis aici. Păi ne-a făcut biserică aici în mijlocul satului. Eu nu mai puteam să mă duc pe deal. M-au lăsat picioarele şi abia mă mişc de ici-colo. Acum, abia aştept să se facă duminică şi să mă duc la Sfânta Liturghie”, a spus o femeie din Cărăpceşti.

Planuri măreţe

Chiar dacă a construit o biserică, a ajuns sanitarul satului, este soţ şi tată, părintele Boldeanu crede că poate să facă mai mult pentru oamenii din Cărăpceşti. Îi respectă, îi iubeşte şi atunci se implică şi mai mult. A construit în sat o bibliotecă, apoi o sală multimedia şi are în continuare planuri la fel de ambiţioase. „Am cumpărat un lot de pământ de două hectare şi jumătate, două hectare şi 30 de ari. Mi-a venit ideea de a construi pe acest teren o clădire în care să reuşesc să adun oamenii cu probleme, unde să putem să le oferim cazare, să putem să le oferim o hrană. Şi mi-am spus că trebuie să reuşesc. oamenii mă ajută, aşa că este un plan care poate să ia formă şi în realitate, nu numai pe hârtie. Asta mi-am propus şi nu mă las până când nu îmi duc proiectul la îndeplinire”, a spus părintele Vasile Boldeanu.

Deşi pare aproape imposibil, din mâinile duhovnicului parcă orice se îndeplineşte. Şi are doar 33 de ani, dar o dragoste nemărginită pentru oameni. Deşi nu este de loc din Cărăpceşti, părintele spune serios că în acest sat vrea să-şi aştepte sfârşitul. Acum îşi doreşte doar să-şi trăiască viaţa în Cărăpceştiul de care s-a îndrăgostit şi în care recunoaşte că a găsit adevărata fericire.

presadegalati.ro

[riaji]

Bravo lui!

[dcp100168]

Un preot din Galaţi este asistent medical la dispensarul sătesc. Îşi donează toată leafa pentru enoriaşi şi a înfiinţat pentru copii o bibliotecă cu 5.000 de cărţi

Dăruirea Părintele Vasile Boldeanu (33 de ani), din satul gălăţean Cărăpceşti, este o dovadă vie a expresiei „omul sfinţeşte locul“. Tânărul păstor de suflete a ridicat o biserică cu ajutorul localnicilor, a făcut o bibliotecă din donaţii, a urmat cursuri de prim-ajutor şi a început construcţia unui azil pentru oamenii în suferinţă

 

Vasile Boldeanu, în vârstă de 33 de ani, nu-şi mai aminteşte când a fost prima oară la o slujbă în biserică. Era prea mic. Cum tatăl său este preot, nu i-a fost deloc greu să-şi dea seama ce urma să devină. La un moment dat, însă, şi-a dorit mai mult să devină profesor de religie. Îl încânta ideea de a le preda zecilor de copii dornici să înţeleagă ce înseamnă credinţa.

Destinul i-a pregătit altceva. Şi asta pentru că nişte oameni simpli, dintr-un sat gălăţean uitat de lume, îşi căutau un preot. Au fost îndrumaţi în satul natal al lui Vasile Boldeanu, Vârlezi, acolo unde oamenii au vorbit cu bunica băiatului. „M-a sunat după ce au plecat oamenii şi mi-a spus «Vasilică, au venit nişte oameni la tine să te duci preot într-un sat». I-am zis că nu mă interesează şi atunci bunica, absolventă a patru clase, mi-a spus o filosofie de mare clasă: «Nu te pune cu Dumnezeu! Dacă el vrea să fii preot, du-te acolo că o să-ţi fie bine!»“, îşi aminteşte Vasile Boldeanu.

I-a fost greu să facă această alegere. Era o parohie mică şi săracă, deci deloc tentantă pentru orice preot aflat la început de carieră. Ceva i-a spus să încerce, aşa că şi-a luat viitoarea soţie şi a plecat spre satul Cărăpceşti, comuna Corod. S-au uitat iniţial pe hartă, dar nu au găsit locul. Aşa că au întrebat din sat în sat până au ajuns la destinaţie.

„Mulţi ani au fost nişte dificultăţi de sistem, preoţilor tineri le era greu să ajungă aici. Nu exista nicio casă parohială în care să poată să trăiască. Dar aşa a hotărât poate Dumnezeu, în toată marea lui înţelepciune, să fiu eu cel chemat aici“, ne-a declarat preotul.

Zece ani nu şi-a luat salariul

Îşi aminteşte cum l-a impresionat lacul de la intrarea din sat, dar şi liniştea locului. Nimeni nu a crezut că se va acomoda şi va rămâne, dar totul s-a schimbat când bărbatul a văzut preţuirea din ochii oamenilor.

„Când am ajuns în sat am găsit o casă parohială făcută de oameni într-un prim stadiu de construcţie. Nu avea decât o singură cameră, cu o masă, un scaun, un dulap şi un pat. Şi tot acest mobilier era dat de cineva din sat ca donaţie, nu era nou, dar era bun, se putea folosi. Am stat aici doi ani şi încetul cu încetul am muncit ca să se poată locui în ea“.

Acum casa are două dormitoare, o sufragerie, o bucătărie şi o baie. O casă simplă, dar confortabilă. Acolo trăieşte alături de soţie şi de cele două fetiţe. În tot acest timp, preotul şi-a îndreptat atenţia şi asupra celeilalte case în care slujeşte - biserica. Biserica veche a satului era pe un deal, lângă un cimitir, la care bătrânii cu greu aveau acces, mai ales iarna. O nouă biserică, în centrul satului, era dorinţa tuturor. Aşa că a scos toţi banii pe care îi avea atunci în buzunar, vreo 20 de euro, şi a dat startul construcţiei unei noi biserici. „A fost greu, satul e mic, nu sunt sponsori, dar ne-au ajutat Primăria, Consiliul Local şi mai ales oamenii. Chiar şi cei din satele din jur. Toţi au donat bani pentru construcţia bisericii“, spune preotul.

O parte din bani veneau şi din salariul acestuia. Şi asta pentru că în primii zece ani, din 2002 şi până în 2012, părintele Vasile Boldeanu nu şi-a luat niciodată salariul. Soţia sa a muncit în permanenţă, iar sora lui, care munceşte în Italia, îi trimitea lunar câte 100 de euro. Suficient pentru o viaţă decentă la ţară.

„În primii ani, salariile se duceau în construcţia şi dotarea bisericii. Dacă preotul nu face primul efort, dacă preotul nu este prima persoană care să demonstreze prin fapte, nu prin vorbe, că are un ideal în a construi o biserică, atunci oamenii nu sunt chiar atât de dispuşi să facă acest efort. Cânt preotul face primul efort, oamenii neîntârziat îl urmează“, ne-a mărturisit preotul Vasile Boldeanu.

Cum a decis să devină asistent

Începutul carierei de preot este o poveste dulce-amară pentru Vasile Boldeanu. Era o seară de iarnă când a fost chemat acasă la o femeie care se simţea foarte rău. L-a rugat să o împărtăşească. Era seară şi femeia mâncase, aşa că părintele doar a mărturisit-o, cu promisiunea că a doua zi se va întoarce pentru a o împărtăşi. Femeia a murit în acea seară, în drum spre spital. „A fost momentul în care mi-am dat seama că într-un sat, preotul trebuie să fie mai mult decât un preot, trebuie să suplinească şi lipsurile satului. Şi în anul 2002 m-am înscris la o şcoală de asistenţi medicali“, îşi aminteşte preotul. Aşa că, în prezent, preotul este şi asistentul medical al satului. Iar din 2008, salariul său se duce pe efective medicale. Cum era câte un copil bolnav în sat şi familia nu avea bani, preotul cumpăra medicamentele: „Oamenii, la nivel psihologic, se simt foarte bine când ştiu că au un cadru medical în localitate. La noi e foarte greu iarna“.

Biblioteca, mândria copiilor din sat

Printre realizările preotului Vasile Boldeanu se numără şi înfiinţarea unei biblioteci unde copiii satului pot veni să împrumute cărţi. Acest loc a devenit mândria cea mai mare a celor peste 100 de prichindei care trăiesc în localitate. Totul a început în momentul în care părintele Vasile a cunoscut o profesoară inimoasă din Tecuci. Aflând de lipsa unei biblioteci în sat, femeia s-a oferit să doneze 2.000 de volume. Apoi a rugat copiii de la clasă să contribuie şi ei. A început o adevărată campanie la nivelul întregului judeţ Galaţi, iar în prezent numărul cărţilor depăşeşte 5.000 de volume.

Iar planurile măreţe ale preotului Vasile Boldeanu nu se opresc aici. De curând a cumpărat 2,5 hectare de teren, loc pe care îşi doreşte să construiască un cămin pentru cei săraci. Ideea i-a venit după ce, timp de opt luni, a crescut în casă o fată de 16 ani, bolnavă de cancer. Şi-a dat seama că sunt multe persoane necăjite care au nevoie de ajutor. Aşa că vrea să construiască o clădire în care oamenii să primească cazare, hrană caldă şi câteva clipe de fericire.

Cadoul din Italia

Faptele bune ale părintelui Vasile Boldeanu nu au rămas nerăsplătite. De altfel, el consideră că acum a început să culeagă roadele. Într-o zi urâtă de iarnă, în faţa porţii sale a ajuns o maşină, trimisă tocmai din Italia. „E primită cadou de la o doamnă care, atunci când am venit în sat, era o copilă. Aştepta mereu să vină preotul ca să-i lase un leu-doi, să-şi cumpere o bomboană. Au trecut anii, a ajuns în Italia, a muncit şi bănuţul ăla a crescut, ca un fel de dobândă. Aşa că într-o zi am primit o mare bucurie, am primit o maşină“, ne-a povestit părintele Vasile Boldeanu.

Datorită acestui cadou, atunci când este iarnă grea, oamenii pot ajunge la dispensar sau la spital.

Îndrăgostit de tot ce înseamnă satul Cărăpceşti, cu oamenii şi văile sale, cu lacul de la intrarea din sat şi cu cimitirul din vârful dealului, preotul Vasile Boldeanu îşi doreşte tot aici să fie înmormântat.

De acest lucru s-a convins după ce, de Sărbătoarea Învierii Domnului, s-a întâlnit cu o bătrână care curăţa un mormânt. „Am întrebat-o dacă e tatăl sau soţul înmormântat aici şi mi-a răspuns: «Aici se odihneşte domnul învăţător». M-am oprit câteva secunde, nu înţelegeam legătura cu bătrâna care făcea curat pe mormântul domnului învăţător, dar ea mi-a explicat: «Părinte, domnul învăţător nu mai are nicio rudă în viaţă. Şi eu vin în fiecare an să-i fac curăţenie la mormânt pentru că eu ţin minte că domnul învăţător este cel care m-a învăţat pentru prima oară să-mi leg şireturile». Mă gândesc că în acest fel, omul ăsta nu a murit şi că el încă trăieşte cu adevărat în sufletul bătrânei“, spune părintele Boldeanu.

adevarul.ro

[dcp100168]

Fața mai puțin discutată a Bisericii. Preotul care face injecții: „Știu să ajut și la o naștere. Până acum, nu a fost cazul”

Părintele Vasile Boldeanu a stat pe gânduri înainte de a da la Teologie. „Pentru că am văzut oameni îmbrăcaţi ca mine acum care făceau exact opusul a ceea ce propovăduiau”. În cele din urmă, și-a găsit calea, care l-a dus într-un mic sat din județul Galați. La cei 42 de ani ai săi, părintele Vasile Boldeanu se uită în urmă şi se miră că a rezistat atât în micul sat Cărăpceşti, Cărăpceşti City, cum îl alintă, aflat în partea de nord a judeţului Galaţi.

Înainte de 1989, precizează preotul, satul ăsta din comuna Corod a fost propus pentru desfiinţare. Populaţia urma să fie mutată, iar locuinţele, rase, pentru a lăsa locul câmpurilor de porumb. A venit Revoluţia, iar casele, câteva sute, au rămas în picioare. Au trecut anii, deceniile şi pe drumuri s-a aşternut asfaltul. Când tânărul absolvent de Teologie ajungea în Cărăpceşti, în 2001, noroiul încă domina scena. Casa parohială, din care doar o cameră mai putea fi locuită, era în vale, iar până la biserica veche din deal era „un drum de nămol, ajungeam murdari din cap până în picioare”. Cele câteva enoriaşe care veneau la slujba de duminică aduceau cu ele încălţări de schimb. Când ajungeau la biserică, scoteau cizmele grele de pământ şi puneau în loc pantofii buni.

„Tată, eu la Teologie nu dau!”

În Cărăpceşti nu mai fusese preot de peste 10 ani. Sătenii au tras de Vasile Boldeanu, l-au chemat de acasă, de la părinţi, să vină în parohia lor mică şi uitată. Pentru bărbatul în sutană, blond, cu ochi albaştri şi barbă scurtă, toate astea par amintiri dintr-o viaţă îndepărtată. Poartă o bluză cu buzunare, tricotată, din lână, cadou de la o femeie din sat. „Lâna e cea mai bună, ţine de cald iarna şi răcoare vara”.

Nu şi-a dorit să se facă preot. Tatăl lui e preot, tot într-un sat din Galaţi, dar un sat mai răsărit, o parohie mai prosperă. „Mă gândeam să mă fac profesor. Nu preot, pentru că am văzut oameni îmbrăcaţi ca mine acum care făceau exact opusul a ceea ce propovăduiau”. Că preoţia, explică el, poate fi ca o meserie. Adică „vii ca la birou, ţii slujba şi gata, pa, te duci acasă”. Dar Vasile Boldeanu nu şi-a dorit să fie un astfel de preot.

„Terminasem Seminarul şi i-am zis lui tata: «Tată, eu la Teologie nu dau! Dau la Engleză-Franceză». Dar tata: dacă dai la Teologie, îţi cumpăr maşină! Opa, păi, de ce nu zici aşa? S-au schimbat datele problemei. Am dat la Teologie, la Târgovişte, mi-a luat maşină, nu orice, una roşie, nu ştiu cum”.  La scurt timp după ce a absolvit, Vasile Boldeanu a făcut accident cu maşina cea roşie, „a trebuit să o dau la casat, cu banii luaţi pe ea, mi-am cumpărat o Dacie din 1978. O vechitură, cu găuri în podea. Dacă puneam lucruri în portbagaj, le pierdeam pe drum. Dar nu-mi păsa. Aşa îmi schimbase Dumnezeu minţile!”.

După ce absolventul a acceptat să vină la Cărăpceşti, a început cu adevărat aventura. Preotul Boldeanu a rămas cu două imagini de la instalarea în locuinţa parohială în paragină: iarba crescând din pereţi şi tocurile soacrei, înfipte fără cale de împotrivire în movila de pământ lutos din faţa casei. „I-a apucat plânsul şi pe părinţii mei, şi pe părinţii soţiei, care e de la oraş. Cred că se gândeau: unde ne-a adus nebunul ăsta fata?”. Familia, prietenii, toţi le-au spus soţilor Boldeanu că nu vor rămâne în Cărăpceşti prea mult. Dar au rămas. Soţia părintelui Vasile e învăţătoare, o vreme a fost şi directoare la şcoala din sat. Cei doi au împreună două fiice, care studiază în prezent la Galaţi.

„Am visat clădirea asta”

Biserica nouă a fost ridicată chiar peste drum de şcoala din Cărăpceşti. „Aveam 20 de euro, când ne-am hotărât s-o facem. E din lemn, lucrată de meşteri maramureşeni. Două luni a durat construcţia. Cu entuziasmul, curajul oamenilor, hai s-o facem, o s-o facem, s-au adunat donaţii, de la oameni din sat sau oameni plecaţi din sat”.

După ce biserica a fost gata, mai rămăseseră nişte bani. „Şi-atunci le-am spus oamenilor să ridicăm o clădire comunitară, cu sală de mese pentru praznice, cu bucătărie, cu dispensar. Am visat-o, clădirea asta, aşa cum o vedeţi. Oamenii din sat au muncit voluntar la ea, cât au putut, când au putut. Şi într-o lună am terminat. Pentru că am înălţat mult acoperişul, au mai ieşit nişte camere la etaj şi-acolo am amenajat bibliotecă”.

„Cum să cer bani de la oameni?”

Pe vremea când preotul Boldeanu a sosit în parohie, Cărăpceştiul era sărac lipit, „doar vreo 2-3 maşini erau în tot satul, nu era de muncă, dacă era, munceau la negru”. În primii zece ani, părintele n-a luat nici un salariu, „de unde să iei? Din ce?”. Nici bani pentru slujbele de care aveau nevoie sătenii, la înmormântări, parastase, botezuri. „Oamenii abia aveau din ce trăi, cum să cer bani de la ei?”.

Povestind despre cum şi-a început misiunea în satul pierdut de lume, preotul Boldeanu aminteşte de popa Tanda, părintele Trandafir al lui Slavici. „Puterea exemplului personal, asta e. Ca preot, oamenii vin şi-ţi spun necazurile lor, iar tu te încarci şi le duci cu tine, nu le laşi şi îţi vezi de-ale tale. Eşti ca într-o familie, trăieşti lângă ei. Trebuie să le fii prieten, ca un fiu pentru cei bătrâni, sfătuitor cu cei tineri, să ştii ce nevoi au”.

O decizie revoluţionară

La câţiva ani de la venirea în sat, părintele a decis să se înscrie şi la Şcoala de Asistenţi Medicali. A făcut naveta şi a cerut să fie instruit pentru tot felul de situaţii care pot apărea într-o comunitate izolată. „M-au învăţat şi cum să ajut la o naştere. Până acum, n-a fost cazul, dar cine ştie?”. Faptul că un preot urma şcoala sanitară a stârnit oarecare rumoare în birourile arhiepiscopiilor. „Am fost primul care făcea asta”. Au existat presiuni dinspre superiorii ierarhici ai părintelui Boldeanu să renunţe la şcoală, apoi presiuni la şcoală să renunţe la el, adică să-l exmatriculeze.

Presiunile motivate de speriosul „aşa ceva nu există” nu şi-au atins scopul. Părintele Vasile Boldeanu şi-a luat diploma de asistent medical şi s-a apucat de curse la picior prin sat, pe la cei bolnavi. Câţiva ani mai târziu, în 2016, patriarhul Daniel a inaugurat prima şcoală postliceală sanitară din Biserica Ortodoxă Română. Faptul că un preot urma şcoala sanitară a stârnit oarecare rumoare în birourile arhiepiscopiilor. „Dar eu am fost primul. Acum sunt mai mulţi ca mine, preoţi care sunt şi asistenţi medicali”. Bine, părintele Boldeanu are diplomă şi de mecanic auto, dar asta n-a produs, deocamdată, consecinţe la nivelul BOR.

Asistentul fără de arginţi

În pandemie, de exemplu, preotul satului i-a instruit pe oamenii din Cărăpceşti cum să se păzească de virus şi a verificat dacă persoanele care circulau afară din sat şi înapoi prezentau simptome de infectare cu COVID. Nici la vizitele ca asistent medical la pacienţi, părintele Boldeanu nu primeşte bani. „Dar, dacă omul vrea să recompenseze efortul, îi zic să ne dea ce vrea el: un vas, o farfurie, o perdea, o masă, cineva ne-a dat un frigider. Tot ce vedeţi aici, în clădirea comunitară, sunt, în mare parte, donaţii de pe urma activităţii mele de asistent”.

Ca voluntar la Crucea Roşie, părintele Boldeanu a primit şi de la organizaţie sprijin şi donaţii pentru cabinet. A reuşit chiar să consulte sătenii prin telemedicină, „ei erau conectaţi la aparat aici, iar un medic citea datele de la EKG. Unora chiar le-a salvat viaţa consultaţia asta”.

„Sunt fete din sat care lucrează în Italia, ca infirmiere sau badante, îngrijesc bătrâni. Şi ne trimit materialele care le rămân să le folosim aici.

Avem şi o cutie a milei. Nu am cheile, că dacă nu vrei să te murdăreşti de miere, mai bine nu umbli cu borcanul. Le-am dat cheile unor femei din sat, ele numără, ele strâng banii. Şi din ce se adună cumpărăm ce trebuie pentru dulapul cu medicamente, produse pentru prim ajutor, pansamente. Fac injecţii, pun sonde, de toate”.

Activitatea de asistent medical presupune drumuri prin vânt, ploaie, zăpadă. „E foarte greu uneori. Prietenii îmi ziceau că ar trebui să fiu plătit, le răspundeam: lasă, că plata mea e alta. Cu banii ne descurcam destul de anevoie. Dar uite că s-a întâmplat că tata a câştigat la loto o sumă destul de mare. Mi-a dat mie banii. M-am gândit: Dumnezeu are grijă! Vreo două săptămâni, mi-a trebuit să mă obişnuiesc cu atâţia bani în cont. Nu dormeam noaptea”.

Preotul râde de el însuşi, cu mâinile în buzunarele bluzei de lână. Cu banii de la tatăl lui, „bine, nu au ajuns toţi, am pus şi de la noi”, şi-a ridicat o casă parohială nouă, un pic în afara satului. „Au zis oamenii: uite şi la popa nostru unde şi-a făcut casă, în vârful dealului, unde nu-i nimeni. Dar ei nu ştiu că de aici se văd cel mai bine stelele şi în fiecare noapte, când nu-s nori, văd Calea Lactee”.

De curând, peste gardul casei parohiale au fost paraşutaţi şi nişte căţei nedoriţi, împreună cu mama lor, rasa bichon încâlcit.

Catedra de biologie şi religie

Satul e mai înstărit acum, oamenii muncesc cu contract sau merg în străinătate, aduc bani, îşi modernizează casele, îşi iau maşini. Dar tot mai întâlneşti câini de pripas şi căruţe pe uliţe. A scăzut numărul de copii. Acum mai sunt vreo 200. Tinerii care pleacă din sat nu se mai întorc toţi la vatră. Preocuparea părinţilor din Cărăpceşti pentru educaţie se menţine constantă, adică destul de scăzută. „Totuşi, unii copii reuşesc să termine o facultate, să-şi găsească de muncă la oraş”, explică părintele Boldeanu, care predă şi religia, şi biologia elevilor din comună. „La religie, le dau la toţi zece, dar le-am zis că dacă-i prind că nu ştiu la biologie, foc mă fac!”, spune el. „Ştiinţa şi religia nu-s chiar aşa depărtate, sunt chiar foarte apropiate, dacă le cunoşti în profunzime. După părerea mea, învăţământul românesc îi pregăteşte pe elevi pentru examene. Dar noi n-ar trebui să-i pregătim pe copii pentru şcoală, ci pentru viaţă. Cum spuneau romanii, Non scholae, sed vitae discimus. Nu învăţăm pentru şcoală, ci pentru viaţă”.

În cele două odăi de deasupra cabinetului medical, părintele Boldeanu a amenajat o bibliotecă. Cu fotolii, canapele, mese şi mii de cărţi din donaţii, cărate cu maşina de preot sau trimise cu avionul din Franţa. „Înainte de pandemie, aici era un furnicar de copii. Vara, mai ales, că la ţară ce să faci vara? Veneau aici şi citeau. Sau se pregăteau pentru examene”.

Internetul café de lângă biserică

Cu ajutorul unui prieten din Brăila, părintele Boldeanu a reuşit să doteze biblioteca satului cu două computere performante. „Am luat şi stick-uri de internet, că pe vremea aceea nu exista internet în sat, internetul era OZN. Şi, pentru că stick-urile funcţionau doar noaptea, că ziua era trafic mare în reţea, copiii îmi cereau cheile şi veneau să stea pe internet noaptea. Era ca un internet café. Câteodată, primeam câte un telefon de la oameni din sat, că sunt hoţi la biserică, e lumina aprinsă, părinte! Lasă, că sunt de-ai mei, ştiu care-i treaba! Mulţi dintre copii s-au învăţat aşa, jucându-se pe internet, să folosească un computer”.

Uitându-se în urmă, părintele Vasile Boldeanu poate respira uşurat. El n-a ajuns acel fel de preot, de care avea oroare. Dar ce fel de preot a ajuns? Ce fel de preot e acesta care umblă şi cu Boboteaza, şi cu trusa medicală, şi cu busuiocul sfinţit, şi cu stick-uri de internet, şi cu icoane, şi cu planşe de anatomie? Un preot căruia Dumnezeu i-a schimbat minţile. „Acum se umple biserica, la slujbă. La început, veneau doar câţiva oameni. Nu am făcut nimic special, nu le-am promis nimic. Vin de drag, cred, bătrâni, tineri, copii”. Adevărul e că la biserica nouă, din lemn, e mult mai uşor de ajuns, pe asfalt, la drumul principal, în centrul satului. Nu e nicio Golgotă de nămol pe traseu.

libertatea.ro