Căldărarul din Lieşti care duce tradiţia mai departe

[dcp100168]

Căldărarul din Lieşti care duce tradiţia mai departe

Când spui rom, te duci cu gândul, fără să vrei, la infracţiuni. Însă atunci când spui rom căldărar, parcă apare o poveste despre un meşteşug pe care puţini îl mai practică în ziua de astăzi. În Lieşti, un ţigan căldărar, ajuns la 78 de ani, deşi este gârbovit de bătrâneţe şi greutăţi, încă mai dă cu ciocanul în bucata de cupru sau de aluminiu.

Octavian Stănescu - căldărarul din Lieşti

Dacă ajungi pe străzile din Lieşti şi nimereşti în „ţigănie”, este imposibil să nu auzi ciocanul care loveşte în nicovală. Este Octavian Stănescu, căldărarul din Lieşti. Toată lumea îl cunoaşte şi îl respectă. Are 78 de ani şi asta face de când se ştie: tigăi, cazane de ţuică, oale şi alte obiecte pe cere i le cer clienţii.

„Am apucat meserie de la tatăl meu. El făcea cazane pentru tot Ardealul şi nu mă lăsa nici pe mine şi nici pe frate-miu să ne jucăm. Ne ţinea toată ziua pe lângă el şi ne punea să ţinem de câte o coadă de tigaie sau de câte un fund de ceaun. Toată copilăria am auzit doar bătăile ciocanului. Când tata nu a mai putut, ne-a zis nouă să ne apucăm de treabă şi să ajungem să facem mai bine ca el. La început nici nu am vrut să aud, parcă îmi era de-ajuns cât am auzit în copilărie bocănitul ciocanului pe nicovală. Dar cât de tare am fugit, parcă m-am apropiat şi mai mult. Carte nu am, m-am însurat de tânăr, aşa că trebuia să am o meserie ca să câştig bani. Şi cât de urât mi-a fost să bat cu ciocanul, uite că până la urmă tot la ciocan am ajuns”, povesteşte Octavian Stănescu.

Bătrânul vorbeşte tare şi răspicat, de parcă ar preda unor studenţi. Vrea să acopere zgomotul ciocanului pe bucata de cupru. Bate tare şi sacadat de parcă ar ţine ritmul unei melodii, numai de el ştiută. Face câte o pauză şi îmi mai povesteşte din tainele acestui meşteşug.

„Când eram copil, aşa de vreo şapte ani, imediat ce trecea Sfânta Maria, mă lua tata în căruţă şi plecam prin Covasna, Braşov, Sf.Gheorghe. Mergeam zile întregi şi de multe ori mâncam mămăliga pregătită de mama de-acasă şi culegeam zmeură de prin pădure. Ehe, era viaţă grea. Când ajungeam în aceste oraşe, dădeam din căruţă ceaunele şi cazanele de ţuică de vreo 30 de ori pe zi. Clienţii erau pretenţioşi. Unul cerea un cazan mai mare, altul avea pretenţii la un ceaun mai mic şi tata, care era gras, nu avea puterea să coboare din căruţă toate obiectele. Aşa că ne punea pe mine şi pe frate-miu. Dar se cumpărau atunci. Păi, noi cu banii pe care îi făceam în două-trei luni, cât eram plecaţi să vindem cazanele, trăiam toată familia un an întreg”, povesteşte căldărarul.

Vremuri grele, cazanele nu se mai caută

În curtea mică şi înghesuită a lui Octavian Stănescu stau aruncate câteva tigăi. Niciun cazan de ţuică, niciun ceaun de tuci. Din spatele casei, „gârbovită” ca şi căldărarul din Lieşti, apare Racovina, piranda lui nea Octavian. Îi spune vreo două vorbe pe ţigăneşte, iar bărbatul, fără să dea vreun semn că a auzit-o, continuă să lovească în bucata de aluminiu ce seamănă din ce în ce mai mult cu o tigaie.

„Din asta trăim, mamă. Nu mai sunt vremurile de altădată. Am făcut patru copii şi toţi au plecat. Eu îl mai ajut pe moş să mai facă un ceaun, un căzănel, ca să mai luăm şi noi un ban. E tare greu. Pe o tigaie dintr-asta mică, la care omul meu lucrează toată ziua, cere 25 de lei. Păi ce să facem noi cu banii ăştia? Şi nici nu se cumpără mereu. Acum, de când eu m-am pocăit, nici nu mai pot să muncesc duminica să îl ajut, iar el se enervează şi mă înjură şi mai fug de-acasă. Dar ce să faci, o avea Domnul grijă pentru toţi”, se plânge Racovina Stănescu, nevasta lui Octavian.

Despre talentul bărbatului din Lieşti, nu este ţigan din comunitate care să nu ştie. Şi toţi au numai cuvinte de laudă. Chiar şi bulibaşa îşi cumpără vase de la căldărarul comunei. „Pe Octavian îl ştiu de mai bine de 50 de ani. Aici a crescut şi, de când îl ştiu, pe omul ăsta nu l-am văzut decât cu ciocanul în mână. Ce-i ceri, aia-ţi face. Şi pocal de aur dacă vrei şi dai material, îţi face în două zile. Ca el nu mai găseşti în partea asta de ţară. Păcat că a îmbătrânit şi ca mâine nu va mai putea să lucreze”, a spus Vasilică Stănescu, bulibaşa din Lieşti.

Necazul cel mai mare a lui Octavian Stănescu este că niciunul din cei patru băieţi nu a vrut să-i ducă tradiţia mai departe. Fiecare şi-a făcut familia lui şi şi-au făcut afaceri bănoase. Chiar dacă acum este supărat, Octavian Stănescu trage speranţa că până va închide ochii, măcar unul dintre băieţi va lua ciocanul în mână şi-i va duce meseria mai departe.

presadegalati.ro

[toto]

Când spui rom, te duci cu gândul, fără să vrei, la infracţiuni. 

Pai cand spun rom eu ma gandesc la bautura, si anume la Havana Club.  Imi place, ce sa-i fac...

Cand spui rrom ma gandesc ca e o prostie sa-l numesti asa pe tzigan... si articolul trebuia sa inceapa cu:

" Când spui tzigan, te duci cu gândul, fără să vrei, la infracţiuni.  "

In rest respect pentru toti oamenii care-s oameni... indiferent de etnie.

[riaji]

Imi amintesc de campania aia idioata anti-discriminare.. cu afisul ala si mai cretin, in care era un tigan cu ranga in mana; la prima vedere ai fi zis ca da sa sparga o incapere, sa uscheasca ceva, dar de fapt, in povestea lor, urma sa salveze un copil dintr-un incendiu )) Am impresia ca astfel de idiotenii nu fac decat sa inrautateasca imaginea publica terfelita de nimeni altcineva decat de etnicii respectivi. Cea mai buna campanie o reprezinta autoexemplul, cand vrei. In rest, e ca la reclama obsedanta pentru produsele scumpe si de tot rahatul, care trebuie bagate pe gat in capul si-n obiceiul consumatorului, indiferent ca vorbim de detergenti, bauturi alcoolice sau racoritoare, telefonie mobila, etc.

[toto]

Pai da.