Jump to content

Sute de blocuri din Galaţi nu vor avea căldură la iarnă


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Sute de blocuri din Galaţi nu vor avea căldură la iarnă

Cu câteva săptămâni înainte de momentul la care ar trebui ca sistemul de încălzire centralizată să funcționeze din plin, perspectivele sunt sumbre, pentru că aproximativ 500 din cele 700 de asociații de proprietari din Galați nu vor primi apă caldă și energie termică din cauza datoriilor către regia Apaterm SA.

Administratorul special al Apaterm, Cristian Istrate, a anunțat că societatea va face tot ce este posibil pentru recuperarea datoriilor. „Nu se mai poate. Ori închidem termia în Galaţi, ori se înţelege că un serviciu pe care l-am primit trebuie să-l plătim. Avem înţelegere. Dacă vin şi plătesc integral baza, li se anulează penalităţile. Nu cred că există o facilitate mai mare. Avem toată deschiderea, să vină să facă eşalonări cu noi, orice, dar să vedem că vin şi fac primii paşi spre noi. Acolo unde nu se va face niciun pas către noi, o vom lua pe calea legală, dar pe calea legală aia urâtă, până în pânzele albe, şi cineva trebuie să răspundă pentru banii ăia care nu se regăsesc. Fluxul dintre noi şi asociaţii se va regulariza, trebuie doar câteva exemple”, a declarat Istrate.

Apaterm a obţinut, numai în acest an, sentinţe definitive şi irevocabile în 262 de dosare, în care are de executat 5,6 milioane de lei. Potrivit administratorului special al Apaterm, ”din peste 700 de asociaţii din Galaţi, doar 200 sunt cu datorii mici către Apaterm sau la zero”. Aceste 200 de asociații sunt cele care vor primi în mod sigur apă caldă și căldură. Printre datornici sunt și 24 de asociaţii cu procent de executare de peste 100%. La două dintre aceste asociații, 576 şi 507 B, cea mai veche factură neîncasată este din 2001. Asociaţia 596, care are o datorie totală de 341.000 de lei, a reuşit ”performanța” să plătească în ultimele șase luni doar 50 de lei, deși asociaţia are 46 de apartamente racordate.

Cei cu facturile la zi, victime colaterale

Administratorul Apaterm recunoaște că bun-platnicii din cadrul asociaţiilor cu datorii vor suferi şi ei în cazul opririi apei la nivelul întregii asociaţii. „Când vom avea distribuţie pe orizontală, atunci vom putea lua individual măsura debranşării. Deocamdată, din cauza a doi, trei, patru rău-platnici pe o scară, pot suferi ceilalţi. Acesta-i sistemul în care suntem organizaţi, n-am cum să-i tai căldura unui singur om dintr-un bloc care nu şi-a plătit”, a spus Istrate.

Primarul Galațiului: „Să plătească facura curentă“

Situația este alarmantă și din punctul de vedere al primarului Galațiului, Marius Stan, care face apel la gălățeni să își plătească măcar facturile curente pentru ca sistemul să poată să funcționeze: ”Este alarmant, pentru că, în pofida măsurilor luate de conducerile Apă Canal și Apaterm, gradul de încasare este tot unul execrabil. Și cu această ocazie fac apel la gălățeni și sper să înțeleagă că fără plata unui serviciu nu poate funcționa acel serviciu. Ceea ce s-a schimbat față de anii trecuți când totuși a mers, dar a mers așa, cu minciună colectivă, este faptul că Romgaz-ul este listat la bursă și are management străin, 51%, iar străinii nu concep să nu îți plătești factura la gaze.

Văzând cum funcționează sistemul la noi, că lumea continuă să nu plătească, că CET-ul este în imposibilitatea să plătească factura la gaze, Romgaz-ul îi livrează gazul cu plata în avans. Dacă nu dai înainte banii, nu îți dau niciun metru cub de gaz. Fără gaz, sistemul nu poate funcționa și e păcat, pentru că avem o majoritate de bun-platnici și o minoritate care nu plătesc. Asta se întâmplă datorită modului în care funcționează sistemul centralizat, pentru că nu e dezvoltat și pe orizontală și nu sunt posibile contorizarea individuală și debranșarea individuală. Încă o dată o spun, avem cadrul legal în care să le putem da căldură gălățenilor, dar cu o singură condiție, să plătească. Să plătească factura curentă pentru că acea factură se întoarce în plata gazului. Este cea mai gravă problemă pe care o avem noi, actuala administrație. Toți ceilalți, de până acum, au închis ochii și au spus: «Lasă, că merge și așa». Ei bine, uite că nu mai merge. Spuneți-mi unde, în toată lumea, cineva tot îți furnizează un serviciu și nu îți cere să plătești”, ne-a declarat primarul.

În luna iunie, Apaterm avea de încasat de la asociaţiile de proprietari 154,9 milioane de lei, din care 72,8 milioane de lei reprezintă valoarea totală a facturilor neîncasate, iar restul de 82 de milioane reprezintă penalităţi. Valoarea totală a facturilor neîncasate a înregistrat cele mai mari creşteri în perioada 2003-2005 şi începând din 2009. În 2002, Apaterm avea de încasat o datorie de bază de 25,65 milioane lei şi penalităţi de 5,37 milioane. În 2003, valoarea facturilor neîncasate s-a dublat, ajungând la 50,95 milioane lei, iar penalităţile la 13,22 milioane lei. După 2004, an în care cuantumul facturilor neîncasate a stagnat, a urmat o nouă creştere, în 2005 acesta ajungând la 64,1 milioane lei, iar penalităţile la 26,38 milioane. Începând din 2009, creşterile facturilor neîncasate şi ale penalităţilor au scăpat de sub control. Facturile neîncasate au ajuns la 88,37 milioane în 2012 şi la 88,56 milioane în 2013, iar penalităţile au ajuns la 81,33 milioane în 2012 şi la valoarea-record de 87,54 milioane lei în 2013. În acest an, valoarea facturilor neîncasate a scăzut cu şapte milioane, ajungând în iunie la 81,32 milioane lei, iar penalităţile au scăzut la 78,02 milioane.

Cine are datorii

O analiză realizată de Apaterm pe un eșantion de 19.000 de apartamente a conturat, din punct de vedere social, fenomenul acumulării de la an la an a datoriilor la întreţinere. Concluzia este că, în timp ce familiile formate din 2-4 persoane înregistrează datorii de aproximativ 1.000 lei pe membru de familie, în cazurile familiilor numeroase, formate din 6-9 persoane, datoriile sunt, în medie, de cel puţin 3.000 de lei pentru fiecare membru de familie. O categorie aparte este aceea a persoanelor plecate la muncă în străinătate. Din cele 19.000 de apartamente din eşantion, erau nelocuite 2.453 de apartamente, din care numai 473 nu aveau nici o datorie. Pentru restul de 1.980 de apartamente pustii, proprietarii aveau de achitat o datorie totală de 4,2 milioane de lei, media fiind de 2.155 lei. Un număr de 4.493 de apartamente erau locuite de persoane singure, din acestea, numai pentru 1.451 fiind achitate facturile la zi. În cazurile celorlalte 3.042 de apartamente, proprietarii datorau Apaterm 6,4 milioane de lei, media datoriilor fiind de 2.098 lei. Familiile formate din două, trei sau patru persoane au cea mai scăzută datorie pe membru de familie. Media datoriilor „per capita” în cazul unui apartament locuit de două persoane era de 1.116 lei, în timp ce în cazul apartamentelor locuite de trei persoane media era de 1.068 lei.

În cazul aparta­mentelor locuite de patru persoane media datoriilor „per capita” era de 1.073 de lei. Începând cu familiile de la cinci persoane în sus asistăm la o creştere a datoriilor „per capita”. Acestea erau de 1.234 lei în cazurile familiilor formate din cinci persoane şi de 3.121 lei pentru şase persoane. Nivelul datoriilor către Apaterm era la fel de ridicat şi în cazurile familiilor de şapte persoane (3.467 lei), de opt persoane (3.160 lei) şi nouă persoane (3.249 lei).

romanialibera.ro

 

Link to comment
Share on other sites

Apaterm avertizează: Doar asociaţiile care plătesc facturile la zi vor primi căldură

* Asta înseamnă că şi asociaţiile cu datorii pot avea agent termic dacă achită facturile curente * Cel mai probabil, caloriferele se vor încălzi la Galaţi după 1 noiembrie * A început colectarea cererilor pentru subvenţia la căldură

Veşti bune şi veşti proaste pentru gălăţeni. Pe de o parte, potrivit purtătorului de cuvânt al celor de la Apaterm, majoritatea gălăţenilor vor avea căldură în calorifere după 1 noiembrie, sau, în funcţie de vreme, după ce trei nopţi la rând temperaturile vor scădea sub zece grade Celsius. Pe de altă parte însă, asociaţiile care nu au făcut dovada că încearcă să-şi plătească măcar factura curentă către societate îşi vor petrece iarna în frig.

"Sunt asociaţii de proprietari ce au datorii însemnate către Apaterm, care însă fac dovadă de bună-credinţă. Este vorba de acele asociaţii care zilnic fac măcar câte o plată către societate. Pe de altă parte, avem 20 de asociaţii ce virează sume infime către noi", a explicat Mihai Costache, purtătorul de cuvânt al Apaterm.

În total, cele 20 de asociaţii rău-platnice însumează un număr de 2.263 de apartamente în care locuiesc peste 6.000 de oameni. Ca exemplu, asociaţia 596, cu 46 de apartamente, avea, la data de 22 septembrie, o datorie către Apaterm cifrată la suma de 340.936 lei, cu o medie per apartament ce se ridică la 7.411 lei. În perioada aprilie-septembrie, această asociaţie a plătit către Apaterm doar 50 de lei.
Galaţiul va fi printre ultimele mari  oraşe din ţară în care se vor încălzi caloriferele, având în vedere că, la Constanţa, acest lucru se va întâmpla încă din 15 octombrie, în timp ce la Bucureşti sau Timişoara societăţile similare Apaterm-ului au început furnizarea agentului termic pe timpul nopţii.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Vine o iarnă crâncenă pentru gălăţenii de la bloc. "Nu plătiţi, nu aveţi gaze!"

* Electrocentrale acuză Apaterm de proastă gestiune * Romgaz va tăia furnizarea materiei prime în cazul în care nu va primi bani de la Galaţi

Căldura Galaţiului stă la mâna Romgaz. Asta pentru că principalul creditor al Electrocentrale, firmă intrată în insolvenţă, este tocmai furnizorul de gaz. În cursul acestei săptămâni, Sinan Mustafa, administratorul judiciar al Electrocentrale, a participat la o şedinţă a Romgaz, în care s-a discutat situaţia societăţii gălăţene. În ceea ce priveşte furnizarea căldurii pe timp de iarnă, mesajele dinspre Romgaz sunt cât se poate de sumbre. "Ni s-a spus cât se poate de clar. Dacă ne plătiţi la timp, aveţi gaz, dacă nu, nu!", a declarat Sinan Mustafa, pentru "Viaţa liberă".

Situaţia celor de la Electrocentrale este cât se poate de complicată, având în vedere că această societate are la rândul ei de încasat sume foarte mari de la Apaterm. "În acest moment, şi vorbim despre tranşa de bani pe care o avem de încasat de la Apaterm, mai avem de primit nouă milioane de lei. Din punctul nostru de vedere este rea-voinţă din partea celor de acolo. Dacă noi nu primim banii, nu avem cum să îi dăm mai departe. Electrocentrale nu poate produce bani din aer. Ceilalţi clienţi ne-au înţeles situaţia şi fac plăţi în avans, tocmai pentru a ne putea plăti datoriile către Romgaz. Numai cei de la Apaterm nu vor să plătească", a mai adăugat Sinan Mustafa.

"Există clar o problemă de gestiune la Apaterm. Iată doar un exemplu: în condiţiile în care ei au încasat într-o zi 70.000 de lei, iar către noi nu au ajuns decât 20.000, clar este o problemă. Electrocentrale face tot ce este omeneşte posibil pentru a fi căldură la iarnă în apartamentele gălăţenilor, dar în aceste condiţii nu se poate", a completat reprezentantul firmei Maestro SPRL Constanţa, desemnată de instanţă să conducă Electrocentrale.

Revizii făcute cu buget redus

Potrivit aceleiaşi surse, problema apărută din cauza conductei magistrale ce a lăsat fără apă caldă mai mult de o treime dintre gălăţeni a venit tocmai pe fondul fondurilor insuficiente aflate la dispoziţia celor de la Electropcentrale. "În loc să dureze trei săptămâni, această revizie a durat doar zece zile şi am făcut tot ce se putea face cu fondurile existente. Dacă aveam în cont cele 380 de milioane pe care ni le datorează cei de la Apaterm, s-ar fi putut face mai multe. În condiţiile date, am făcut ce am putut", a mai spus Sinan Mustafa.

Pe de altă parte, cei de la Apaterm dau vina strict pe gradul de colectare de la asociaţiile de proprietari. "Plăţile făcute de Apaterm către CET reprezintă sumele încasate de la asociaţiile de proprietari, de îndată ce acestea le achită către Apaterm", susţine Mihai Costache, purtătorul de cuvânt al Apaterm.

Electrocentrale Galaţi nu se va opri aici. Potrivit administratorului societăţii, urmează să fie făcute mai multe plângeri penale împotriva celor care au adus atât Apaterm, cât şi Electrocentrale în insolvenţă. "De când am venit aici, am scăzut pierderile de la 11 milioane de lei la patru milioane de lei. Mai mult de atât nu ştiu dacă ar fi putut face cineva. Noi am propus un proiect pentru termoficarea Galaţiului, însă sunt încă discuţii pe marginea sa în Consiliul Local. Oamenii trebuie să înţeleagă foarte clar că nu CET le va lua casele, ci Apaterm le va lua casele. Apaterm va intra cel mai probabil în faliment, iar lichidatorul judiciar va trebui să pună în aplicare acele sentinţe", a mai spus Sinan Mustafa.

"Cei de la Apaterm fac totul ca să ne încurce! Analizăm posibilitatea de a face plângeri penale împotriva celor care se fac vinovaţi de această situaţie de fapt, iar organele competente sunt cele care îşi vor spune părerea", a mai declarat acesta.

Termen mai rapid decât credem

Practic, la acest sfârşit de săptămână vom avea prima mostră a situaţiei ce ne paşte în această iarnă. Având în vedere că temperaturile vor scădea sub cinci grade Celsius, cei de la Apaterm analizează posibilitatea de a da căldură începând de vineri. Vom vedea atunci cine va primi agent termic şi cine nu.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Vom avea căldură, dar nu se ştie cât!

* Aleşii locali au rectificat bugetul şi au alocat şase milioane de lei pentru furnizarea căldurii

Reuniţi în şedinţă ordinară, aleşii locali au rectificat, ieri, bugetul local al Galaţiului, diminuând suma alocată pentru dezvoltare şi investiţii şi alocând bani pentru agentul termic furnizat în sistem centralizat. Potrivit primarului Marius Stan, s-a constituit o „rezervă” de şase milioane de lei pentru plata căldurii. Suma, însă, nu este suficientă decât pentru a demara furnizarea agentului termic, nicidecum pentru a acoperi factura întregii ierni.

Căldură pentru toţi... deocamdată

Întrebat dacă, în această iarnă, caloriferele gălăţenilor se vor încălzi, primarul Marius Stan a părut destul de nesigur: „Vom avea, probabil, căldură, dar trebuie să spun că nu ştiu pentru cât timp. Totul depinde de cât şi câţi oameni vor plăti. Pentru că dacă banii aferenţi facturilor nu se întorc către furnizorul de gaz, nu vom avea cu ce să plătim gazul. Noi am făcut o rectificare bugetară - din păcate a trebuit să o facem - şi avem o sumă mică rezervată. Avem bani doar să începem să dăm căldură. După aceea, depinde de cetăţeni. Subiectul este în curtea cetăţenilor. Din punct de vedere tehnic suntem pregătiţi, dar sper ca vremea să mai ţină un pic cu noi, ca să nu fim nevoiţi să începem furnizarea”, a spus edilul.

Cine va avea căldură? „Deocamdată o să încercăm să dăm căldură la toată lumea, să vedem cum se vor comporta în noile condiţii. Nu sunt foarte optimist, cu toată sinceritatea, pentru că practicile rele sunt convins că vor fi şi sunt încurajate, avem destui «oameni de bună credinţă» care se duc la cetăţeni şi le spun în continuare: «Nu plătiţi, că nu păţiţi nimic». Şi în condiţiile acestea e foarte greu să ţii pe linia de plutire un sistem care se bazează în primul rând pe plata facturilor”, a spus Marius Stan.

Bani luaţi din bugetul de dezvoltare

Edilul a admis că, din banii alocaţi pentru căldură, o bună parte s-au luat de la bugetul de dezvoltare, adică de la investiţii. A dat, însă, asigurări că nu au fost afectate proiectele aflate în derulare, ci s-au luat bani de la cele neîncepute.

Pe lângă rectificarea bugetară, printre proiectele importante aprobate de aleşi se numără Strategia privind transportul public local, acordarea unui ajutor constând în lemne de foc pentru săraci şi regulamentul privind vânzarea locuinţelor ANL. Asupra acestora vom reveni în ediţiile viitoare.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Deocamdată, adio căldură! Astăzi au fost închise vanele branșamentelor de furnizare a căldurii în blocurile de locuințe
Dacă în privința încălzirii școlilor situația a fost rezolvată in extremis și luni a fost pus în funcțiune sistemul, încălzirea celor 61.801 de apartamente racordate la sistemul centralizat este incertă. Sistemul ar putea fi pus în funcțiune după ce municipalitatea va vira trei milioane către CET-ul Electrocentrale SA, care astfel va achita către Romgaz Mediaș restanța din factura pentru consumul de gaze din luna august, condiție necesară pentru ca Electrocentrale să primească gaze naturale în noiembrie. Dar imediat după aceea vor începe plățile eșalonate ale facturii la gaze pentru septembrie și dacă încasările Apaterm de la asociațiile de proprietari nu vor ține pasul cu plățile Electrocentrale către Romgaz, sistemul se va bloca.
Prefectul Dorin Otrocol a convocat astăzi, în ședință extraordinară, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență pentru analizarea situației încălzirii orașului în această iarnă și încercarea găsirii unor soluții de ieșire din criza care se profilează. Primarul Marius Stan nu a fost prezent la ședință, fiind plecat la Londra, pentru semnarea contractului de împrumut de la BERD. Perspectivele sunt descurajante, pentru că datoriile istorice ale populației au dus la un blocaj financiar între furnizorul de agent termic primar, CET-ul Electrocentrale SA și furnizorul Apaterm SA, ambele societăți aflându-se în insolvență din cauza facturilor neîncasate.
Una dintre urmări este că la confruntarea gălățenilor cu primul val de frig din această iarnă, Electrocentrale nu poate furniza o cantitate suficientă de agent termic către Apaterm, ca să poată fi încălzite și cele peste 61.000 de apartamente și pentru a putea fi încălzite măcar școlile, grădinițele și creșele, în această dimineață echipele de la Apaterm au pus în funcțiune sistemul de încălzire centralizată numai după ce au închis vanele branșamentelor blocurilor: „La 1.800 metri cubi nu reușim să dăm căldură și la populație. Am început manevrele pentru a furniza numai la școli, creșe și grădinițe. Aceste manevre durează câteva ore, ținând cont de faptul că trebuie să închidem vanele branșamentelor blocurilor, pentru că parametrii nu ne permit să dăm căldură și la populație”, a precizat directorul de producție al Apaterm SA, Mircea Ispas.
Directorul Prefecturii, Vasile Pârlog: ne confruntăm cu o situație extrem de gravă!
Directorul Prefecturii Galați, Vasile Pârlog, care are și experiența mai multor mandate de consilier municipal, dar și pe aceea de fost director al celeilalte regii de furnizare de utilități, Apă Canal SA, este de părere că ne confruntăm cu o situație foarte gravă pentru care nu se întrevăd nici un fel de soluții, pentru că toate analizele pe acest subiect au fost, fie tardive, fie ineficiente: „Ne aflăm într-o ședință de comitet județean pentru situații de urgență pentru că în orașul Galați este posibil să se întâmple o situație de urgență de natura îmbolnăvirii oamenilor datorită nefurnizării căldurii. Așa definește legea o situație de urgență.
În al doilea rând, în raport de legea serviciilor publice, atât CET, cât și Apaterm, se află în situație de ilegalitate, pentru că există consumatori care doresc să primească căldură, sunt cu plata la zi, dar nu au primit căldură. Legea spune clar că avem o ilegalitate. În al treilea rând, atât furnizorul cât și distribuitorul, se află într-o stare de insolvență, iar asta înseamnă că nu avem o soluție, nici imediată și din păcate, nici nu avem o soluție de perspectivă.
Eu apreciez că toate analizele care trebuiau să se întâmple în jurul acestui subiect sunt fie în mare întârziere de timp, fie au fost făcute cu multă ineficiență. Este inadmisibill ca la ora la care ne aflăm nu avem o perspectivă: ce vom face?.
Indiferent ce soluție se aplică, deocamdată Galațiul nu este pregătit pentru altă variantă. Nu putem trece nici pe centrale individuale, pentru că nu avem resursa de gaz, la nivel de oraș și nu putem trece nici pe încălzire electrică, pentru că tehnic nu suntem în stare să facem așa ceva”, a declarat Vasile Pârlog.
Administratorul Electrocentrale: sistemul poate intra în colaps în noiembrie, în decembrie sau în ianuarie
Administratorul special al Electrocentrale SA, Sinan Mustafa, reprezentant  al Maestro SPRL Constanţa, a explicat cum funcționează la acest moment relațiile contractuale dintre Electrocentrale și Romgaz.
Electrocentrale a ajuns în insolvență, pentru că are de recuperat de la Apaterm SA 380 de milioane de lei, având, la rândul său, de plătit 157 de milioane, în cea mai mare parte către furnizorul de gaze naturale Romgaz SA Mediaș. În aceste condiții, administratorii Electrocentrale nu își pot permite să  crească datoria către Romgaz pentru a furniza orașului agentul termic primar fără să plătească cel puțin facturile curente la gaze.
„Pentru a avea act adițional pentru furnizarea gazelor, eu merg la fiecare ședință a Consiliului de Administrație (CA) al Romgaz, pentru că pe ordinea de zi a fiecărei ședințe de CA este Electrocentrale Galați și datoriile pe care trebuie să le recupereze Romgaz de la Electrocentrale. Discuțiile de acolo sunt foarte directe”, a spus Sinan Mustafa.
La acest moment, Primăria poate plăti 3 milioane de lei, care ar putea debloca începerea furnizării căldurii, dar potrivit administratorului special al CET suma este nesemnificativă, putându-se ajunge oricând la blocarea sistemului și implicit la întreruperea încălzirii în întreg orașul:
„Cum vor ajuta aceste 3 milioane care urmează să vină într-o primă tranșă de la Consiliul Municipal pentru Electrocentrale? Ajută pentru o săptămână, după care intră în scadență factura lunii septembrie. Prin măsurile pe care noi le-am luat, am redus factura de gaz pe o lună de vară de la 11 la 7 milioane. Din factura lunii august, mai avem de plătit două milioane și ceva. Sperăm să reușim, cu ajutorul primăriei, să închidem factura pe august, ca să putem să mai avem contract pentru furnizare de gaze pentru luna noiembrie și în același timp să plătim factura aferentă lunii septembrie.
Dar discutăm despre luni de vară, în care consumul nostru a fost  de 7-7,5 milioane lei. Intrând în lunile de iarnă, consumul pe care îl estimăm va duce factura de gaz la aproximativ 20 de milioane. Vor veni niște luni destul de dificile. Dacă populația și mă refer la cei care din diverse motive nu au reușit să plătească, nu vor plăti, dacă Apaterm-ul nu va direcționa banii către noi, dacă nu există un suport de la Consiliul Municipal și poate chiar de la centru, pentru plata acestor facturi, ne putem lovi de situația foarte probabilă ca în noiembrie, în decembrie sau în ianuarie, să fie întreruptă furnizarea gazului metan”, a adăugat Sinan Mustafa.
La Apaterm, au fost amânate salariile ca să se facă plata către CET
Administratorul special al Apaterm, Cristian Istrate, spune că încearcă să facă tot ce este posibil pentru a recupera datoriile asociațiilor de proprietari. „Avem patru sute de executări, în fiecare săptămână intrăm în instanță cu asociații pe care le dăm în judecată. Încercăm să recuperăm, executăm, preluăm creanțe de la asociații, ne îndreptăm asupra proprietarilor care nu își plătesc. Sperăm să crească nivelul de încasări. Plătim tot ce putem la Electrocentrale, zi de zi. Am amânat și salariile două săptămâni, vineri le promisesem că își vor primi salariile și acum vor ieși în curte pentru că nu am dat salariile, ca să suplimentăm plata făcută vineri către Electrocentrale”, a precizat Istrate.
Prefectul Dorin Otrocol: ”O asemenea discuţie am avut şi anul trecut, în decembrie”
Prefectul Galațiului a concluzionat că există o singură ieșire din criză, plata facturilor restante: „Dacă populația Galațiului nu va înțelege să plătească datoriile, sigur vom avea o problemă și fac încă o dată apel către cetățenii care nu și-au plătit datoriile la întreținere să o facă”.
Prefectul a mai remarcat că exact aceleași discuții erau purtate și acum un an, când era întreruptă furnizarea căldurii în oraș și că în decurs de un an municipalitatea nu a făcut nimic pentru deblocarea situației:
„Pe de altă parte țin minte că o asemenea discuție am avut și anul trecut, în decembrie, când la fel erau probleme legate de furnizarea energiei și atunci am avut rugămintea către Consiliul Municipal și către Primărie să contureze o strategie, ca să acționăm pe baza acestei strategii și să încercăm să rezolvăm problema furnizării. Sperăm ca împreună să rezolvăm această problemă”, a adăugat prefectul.
presagalati.ro

Link to comment
Share on other sites

Gălăţenii, lăsaţi în frig de autorităţi! 60.000 de apartamente, fără căldură

* Devine din ce în ce mai clar că sistemul public de furnizare a căldurii nu poate fi pornit în această iarnă * Autorităţile nu au reuşit, nici la întâlnirea de ieri, 27 octombrie, să găsească o soluţie pentru a rezolva criza

Cel mai negru scenariu, cel în care întreg Galaţiul va rămâne în frig pe perioada iernii, este din ce în ce mai aproape de a deveni realitate. După cum "Viaţa liberă" tot semnalează încă din primăvară, adică de la terminarea sezonului rece 2013-2014, autorităţile nu reuşesc să pună cap la cap o soluţie viabilă pentru termoficarea întregului oraş. Acest lucru a devenit clar în cadrul şedinţei extraordinare a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, ce a avut loc la Prefectură. Pe scurt, banii pe care Apaterm îi va primi de la Consiliul Local în următoarea perioadă, respectiv 3 milioane de lei, nu ajung decât pentru a plăti o mică parte a datoriei pe care Apaterm o are către Electrocentrale. La rândul său, aceasta din urmă se va afla în imposibilitatea de a-şi plăti datoriile către Romgaz. Furnizorul de gaz va lăsa compasiunea la o parte şi va opri furnizarea de gaz către Electrocentrale, lucru care va duce, de facto, la transformarea a aproape 60.000 de apartamente din Galaţi în frigidere cu paturi.

Garanţii şi nu prea

Dorin Otrocol, prefectul judeţului a pus poate cea mai arzătoare întrebare către cei responsabili de încălzirea Galaţiului. Adresându-se lui Cristian Istrate, directorul Apaterm, prefectul a spus: "În urmă cu mai bine de o lună, la o şedinţă similară, mi-aţi garantat că oraşul nu va rămâne în frig. Vă menţineţi această garanţie?". Cristian Istrate a dat un răspuns cât se poate de evaziv. "Din punct de vedere tehnic, nu avem nicio problemă. Pe de altă parte, depindem de încasările pe care le avem de la populaţie", a spus acesta. Practic, în acest moment, nimeni nu poate spune, cu subiect şi predicat: "Da, veţi avea căldură la iarnă!"

Praf în ochi

Primăria Galaţi va vira până joi, 30 octombrie, cele trei milioane de lei către Apaterm, pentru ca aceasta din urmă să-şi plătească o mică parte din datoriile pe care le are către Electrocentrale. După cum a spus şi Sinan Mustafa, administratorul special al Electrocentrale, aceşti bani nu vor ajunge decât pentru a se achita factura pe luna august pe care societarea o are către Romgaz. "Aceasta nu este o soluţie pe termen lung.

La fiecare consiliu de administraţie al celor de la Romgaz se pune în discuţie situaţia noastră. Relaţia noastră cu ei în acest moment depinde de semnarea, lunară, a câte unui act adiţional la contractul pe care îl avem. Dacă nu plătim la timp, acest act adiţional nu se semnează, acest lucru însemnând stoparea furnizării gazelor către noi", a explicat acesta.

Cifrele seci spun aşa: Apaterm primeşte trei milioane de lei de la Primărie până joi. Două asociaţii de proprietari din Galaţi, respectiv 271 Olt şi 850 au datorii către Apaterm ce însumează aproape şapte milioane de lei către Apaterm. Practic, cele trei milioane de lei le vor permite celor de la Electrocentrale să  îşi plătească datoria curentă, nicidecum să rezolve situaţia catastrofală în care se află pe perioada întregii ierni. Mai mult, factura pe care Electrocentrale o va avea de plătit către Romgaz va creşte în perioada iernii de la şapte milioane de lei până la 20 de milioane de lei, bani ce trebuie acoperiţi din încasările de la populaţie.

Şcolile şi grădiniţele, o prioritate

Potrivit celor de la Apaterm, primele clădiri care au primit agent termic în această perioadă sunt şcolile şi grădiniţele din Galaţi. Pe de altă parte, din cauza cantităţii mici de abur pe care o furnizează Electrocentrale în condiţiile menţionate mai sus, nu se poate pune problema ca populaţia să primească agent termic. "Noi încasăm între 100 şi 150 de mii de lei zilnic", explică Cristian Istrate, directorul Apaterm. Pe de altă parte, poate că nu ar fi indicat ca populaţia să primească agent termic în acest moment, având în vedere că, din cauza problemelor financiare, cei de la Apaterm nu au făcut probele de funcţionare ale instalaţiei la cald, chiar dacă iarna bate la uşă. Şcolile şi grădiniţele din Galaţi nu au primit căldură de la prima oră, tocmai din aceste considerente. "Dacă porneam azi noapte căldura (n.r. duminică spre luni), nefiind nimeni în şcoli, ne puteam trezi cu inundaţii", a explicat şi Mircea Ispas, directorul tehnic de la Apaterm.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Sa dea aprobari pentru debransare, daca tot nu se da drumul la caldura!......puteau prelungi data la care se sistau debransarile!

La mijlocul lunii august cand, cu chiu cu vai reusisem sa strang bani pentru centrala mi-au spus ca nu se mai fac debransari pana in primavara!......o mie de vorbe un ban nu fac!   E bine sa mergem sa ne lasam  copiii la caldura la primarie!

Edited by da44na
Link to comment
Share on other sites

A început furnizarea energiei termice în unitățile de învățământ

Primăria municipiului Galați aduce la cunoștința cetățenilor că a început furnizarea energiei termice la parametri optimi în unitățile de învățământ din oraș. Facem precizarea că unitățile de învățământ au personalitate juridică și decid singure dacă doresc sau nu căldură, pentru furnizarea energiei termice fiind necesară o cerere adresată furnizorului local.

În momentul de față, din 101 unități de învățământ câte sunt în municipiul Galați, 88 beneficiază de căldură, în timp ce 13 nu sunt alimentate cu energie termică din diverse motive. Șapte dintre unitățile de învățământ fără căldură au făcut solicitare scrisă că nu doresc să le fie furnizată energie termică sau doresc să le fie furnizată de pe 1 noiembrie (grădinițele nr, 3 și 44, școlile nr. 5, 9 și 26, Colegiul Economic ”Virgil Madgearu” și Colegiu Tehnic ”Aurel Vlaicu”). Trei dintre unitățile nealimentate cu energie termică au făcut solicitare scrisă către Apaterm abia astăzi, urmând ca, în cel mai scurt timp, să înceapă furnizarea căldurii (grădinițele nr. 10 și 34, școala nr. 12). Două unități de învățământ au raportat că au avarii la sistemele interioare de termoficare (grădiniță nr. 7 și Colegiul Tehnic ”Traian Vuia”), în timp ce grădinița nr. 56 se află la parter de bloc și asociația de proprietari nu dorește deocamdată căldură.

În ceea ce privește furnizarea energiei termice către populație, în momentul de față nu există solicitări din partea asociațiilor de proprietari că vor căldură. Din experiența anilor trecuți, majoritatea asociațiilor solicită furnizarea energiei termice cu data de 1 noiembrie.

Facem din nou apel la populație să își plătească facturile curente pentru termoficare. Este o condiție obligatorie pentru a putea asigura necesarul de energie termică pentru iarna 2014/2015.

Biroul de presă al Primăriei municipiului Galați

Link to comment
Share on other sites

Opt unităţi de învăţământ nu au căldură

A scăzut numărul unităților de învățământ din Galați care nu au căldură. Potrivit ultimei raportări pe care am primit-o de la Apaterm la ora 13.30, doar 8 unități de învățământ din municipiul Galați nu au căldură din diverse motive.
Rămân în continuare fără căldură: grădinițele nr. 3, 7 și 56, școala nr. 26 și colegiile ”Virgil Madgearu”, ”Traian Vuia” și ”Aurel Vlaicu”.
Între timp, Grădinița nr. 6 a raportat că are avarie la rețeaua interioară de termoficare.

Biroul de presă al Primăriei municipiului Galați

Link to comment
Share on other sites

În această seară începe furnizarea căldurii

Primăria municipiului Galați aduce la cunoștința cetățenilor că, din această seară, va începe furnizarea căldurii în sistem centralizat.

Decizia a fost luată după ce CET Galați a informat Primăria că, începând de astăzi, furnizează agent termic la parametri necesari pentru funcționarea  optimă a sistemului centralizat de termoficare a orașului. Potrivit estimărilor, agentul termic livrat de CET către Apaterm va ajunge la parametri optimi în cursul acestei seri, moment în care se va livra căldură populației.

Pentru început, vor primi căldură toate asociațiile de proprietari din Galați, indiferent de situația debitelor. În cazul în care nu se înregistrează încasările necesare plății facturilor către CET și implicit către Romgaz, se va proceda la sistarea furnizării energiei termice către asociațiile cu datorii mari.

”Fac din nou apel la populație să își plătească măcar facturile curente la termoficare. Este singura modalitate de a menține în funcțiune, fără probleme, sistemul centralizat de încălzire. Primăria și Consiliul Local Galați au alocat din nou fonduri importante pentru a susține subvenția la energie termică sau pierderile provenite din sistem, însă acest lucru nu este posibil la nesfârșit. Bugetul local nu este un sac fără fund și nu este normal ca oamenii care își plătesc taxele și impozitele cu conștiinciozitate, la fel și facturile la termoficare, să îi țină în spate iar și iar pe cei care nu plătesc, mulți din rea voință și nu pentru că nu au cu ce. Spun încă o dată: trebuie plătite facturile lună de lună și vom avea căldură și apă caldă toată iarna fără probleme”, a declarat primarul Marius Stan.

În paralel, primarul municipiului Galați, Marius Stan, a făcut demersuri la Guvern pentru a obține bani din fondul de rezervă, cu care să fie susținut sistemul centralizat de termoficare a orașului. Sunt șanse mari ca Guvernul să aloce fondurile necesare Galațiului în ședința de lucru de săptămâna aceasta.

Biroul de presă al Primăriei municipiului Galați

Link to comment
Share on other sites

În multe zone din oraş, caloriferele sunt în continuare reci!

Cititorii "Vieţii Libere" au semnalat faptul că, deşi s-a promis căldură în tot Galaţiul încă din această dimineaţă, caloriferele sunt în continuare reci. Potrivit purtătorului de cuvând al celor de la Apaterm, această situaţie de fapt are două cauze.

În primul rând nu ar fi deschise vanele din subsolurile blocurilor, iar în acest moment angajaţii societăţii încearcă să-i găsească pe toţi administratorii, pentru a face această operaţiune.

Pe de altă parte, potrivit aceleiaşi surse, conform măsurătorilor realizate la ora 10,30, CET livra către Electrocentrale abur cu un debit de 2.200 de mc pe oră şi o temperatură de 78 de grade Celsius, în condiţiile în care minimul necesar pentru funcţionarea reţelei ar fi un debit de 2.800 de metri cubi pe oră, la o temperatură de 80 de grade Celsius.

"Cel mai probabil, mâine noapte se vor atinge parametrii optimi, iar în weekend gălăţenii ar trebui să aibă căldură", a mai spus Mihai Costache.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Încălzirea oraşului devine „ruletă rusească”
* Sistemul de încălzire centralizată poate intra în colaps, dacă gălăţenii nu îşi plătesc măcar facturile curente
 
O veste bună şi alta rea. Vestea bună este că de miercuri seara a fost începută furnizarea căldurii pentru toate cele peste 61.800 de apartamente racordate la sistemul centralizat. Vestea rea este că o parte dintre proprietarii acestor apartamente riscă să rămână iarăşi în frig dacă nu îşi vor achita lunar întreţinerea, astfel încât asociaţiile din care fac parte să plătească Apatermului măcar facturile curente. Avertismentul a venit din partea primarului Marius Stan, la pachet cu anunţul începerii furnizării căldurii. „Fac din nou apel la populaţie să îşi plătească măcar facturile curente la termoficare. Este singura modalitate de a menţine în funcţiune, fără probleme, sistemul centralizat de încălzire”, a declarat primarul.
„Ruleta rusească”
Cam la fel a început şi iarna anului trecut, cu o amânare a punerii în funcţiune a sistemului de încălzire din cauza datoriilor istorice pe care o parte dintre asociaţiile de proprietari le aveau către Apaterm, restanţe care s-au acumulat în datoriile istorice pe care regia locală le are către CET-ul Electrocentrale SA. În noiembrie a fost pornit sistemul, primăria şi guvernul au donat câte zece milioane de lei pentru ca Galaţiul să nu rămână în frig tocmai de sărbători, dar în ianuarie a fost sistată furnizarea căldurii pentru 39 de asociaţii cu datorii mari. În acest an, situaţia este mai complicată decât anul trecut şi se poate ajunge la o „ruletă rusească”. În primul rând, pentru că acum nici furnizorul, nici distribuitorul nu mai pot acumula datorii, atât Electrocentrale, cât şi Apatermul fiind în insolvenţă. În al doilea rând, pentru că trebuie asigurat un nivel al plăţilor care să acopere cel puţin consumul de gaze al Electrocentrale, care într-o lună de iarnă este estimat la 20 de milioane de lei. Fiind listată la bursa din Londra şi având management străin, Romgaz nu mai este o companie care să facă daruri populiste. Dacă Electrocentrale nu plăteşte consumul de gaze către Romgaz, vana rămâne închisă, iar oraşul rămâne în frig, ceea ce ar fi o catastrofă. Ar mai fi şi ipoteza din această vară, ca din cele peste 700 de asociaţii să primească agent termic numai 200, celelalte 500, cu datorii mari, rămânând în frig. În acest caz, am avea o catastrofă mai mică, dar tot catastrofă ar fi. Amânarea furnizării căldurii a făcut deja o primă victimă, o bătrână de 84 de ani, imobilizată la pat, a fost găsită, miercuri, fără viaţă, în apartamentul îngheţat.
Primarul Marius Stan: „Bugetul local nu este sac fără fund”
Încasările de la asociaţiile de proprietari nu au fost suficiente pentru ca sistemul să poată fi pus în funcţiune în primele zile cu temperaturi sub 10 grade Celsius, când după lege trebuia furnizată căldura. Electrocentrale mai avea de achitat Romgazului două milioane de lei pentru factura lunii august. S-a dat căldură, începând de miercuri, după ce primăria a alocat şase milioane de lei, care să asigure, cel puţin pentru moment, diminuarea blocajului financiar dintre Apaterm, Electrocentrale şi Romgaz. La şedinţa de săptămâna trecută a Consiliului Municipal, consilierii au aprobat luarea a trei milioane de lei de la capitolul de investiţii şi dezvoltare şi alocarea acestor bani Apatermului, ca avans pentru subvenţie. Aceşti bani nu erau însă suficienţi şi, marţi, Consiliul Municipal s-a întrunit în şedinţă de îndată, pentru a mai aloca trei milioane de lei pentru „acoperirea parţială a pierderilor induse de prestarea serviciilor publice de distribuţie şi furnizare a energiei termice”. Astfel, caloriferele s-au încălzit, însă primarul Marius Stan a anunţat că bugetul Galaţiului nu poate fi tocat pe astfel de alocări de urgenţă şi, mai devreme sau mai târziu, se va trece la blindarea branşamentelor asociaţiilor care nu plătesc facturile curente: „Pentru început, vor primi căldură toate asociaţiile de proprietari din Galaţi, indiferent de situaţia debitelor. În cazul în care nu se înregistrează încasările necesare plăţii facturilor către CET şi implicit către Romgaz, se va proceda la sistarea furnizării energiei termice către asociaţiile cu datorii mari. Primăria şi Consiliul Local Galaţi au alocat din nou fonduri importante pentru a susţine subvenţia la energie termică sau pierderile provenite din sistem, însă acest lucru nu este posibil la nesfârşit. Bugetul local nu este un sac fără fund şi nu este normal ca oamenii care îşi plătesc taxele şi impozitele cu conştiinciozitate, la fel şi facturile la termoficare, să îi ţină în spate, iar şi iar, pe cei care nu plătesc, mulţi din rea-voinţă şi nu pentru că nu au cu ce. Spun încă o dată: trebuie plătite facturile lună de lună şi vom avea căldură şi apă caldă toată iarna fără probleme”, a spus primarul Marius Stan.
Încălzirea Galaţiului, urgenţă extremă
Prefectul Dorin Otrocol a convocat luni o şedinţă extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă pentru analizarea situaţiei încălzirii oraşului în această iarnă şi încercarea găsirii unor soluţii de ieşire din criza care se profilează. Din această analiză, la care au participat reprezentanţii Apaterm, Electrocentrale, Apă Canal SA şi şefii instituţiilor publice, a rezultat că perspectivele sunt descurajante, pentru că datoriile istorice ale populaţiei au dus la un blocaj financiar între furnizorul de agent termic primar Electrocentrale şi furnizorul Apaterm, ambele societăţi aflându-se în insolvenţă din cauza facturilor neîncasate. Cu volumul de gaze pe care îl avea la dispoziţie, luni Electrocentrale putea furniza către Apaterm numai 1.800 metri cubi de agent termic primar, ceea ce asigura numai încălzirea şcolilor şi grădiniţelor. Banii alocaţi de municipalitate amână momentul critic, nu îl elimină.
Sistemul poate intra în colaps oricând
Administratorul special al Electrocentrale SA, Sinan Mustafa, reprezentant  al Maestro SPRL Constanţa, a explicat cum funcţionează la acest moment relaţiile contractuale dintre Electrocentrale şi Romgaz. Electrocentrale a ajuns în insolvenţă, pentru că are de recuperat de la Apaterm datoriile istorice de 380 de milioane de lei, având, la rândul său, de plătit 157 de milioane, în cea mai mare parte către Romgaz Mediaş. În aceste condiţii, administratorii Electrocentrale nu au cum să crească datoria către Romgaz pentru a furniza oraşului agentul termic primar fără să plătească cel puţin facturile curente la gaze. „Pentru a avea act adiţional pentru furnizarea gazelor, eu merg la fiecare şedinţă a Consiliului de Administraţie (CA) al Romgaz, pentru că pe ordinea de zi a fiecărei şedinţe de CA se află Electrocentrale Galaţi şi datoriile pe care trebuie să le recupereze Romgaz de la Electrocentrale. Discuţiile de acolo sunt foarte directe”, a spus Sinan Mustafa.
Cele trei milioane alocate săptămâna trecută de Consiliul Municipal sunt nesemnificative. „Cum vor ajuta aceste trei milioane care urmează să vină într-o primă tranşă de la Consiliul Municipal pentru Electrocentrale? Ajută pentru o săptămână, după care intră în scadenţă factura lunii septembrie. Prin măsurile pe care noi le-am luat, am redus factura de gaz pe o lună de vară de la 11 la şapte milioane. Din factura lunii august, mai avem de plătit două milioane şi ceva. Sperăm să reuşim, cu ajutorul primăriei, să închidem factura pe august, ca să putem să mai avem contract pentru furnizare de gaze pentru luna noiembrie şi în acelaşi timp să plătim factura aferentă lunii septembrie. Dar discutăm despre luni de vară, în care consumul nostru a fost  de 7-7,5 milioane lei. Intrând în lunile de iarnă, consumul pe care îl estimăm va duce factura de gaze la aproximativ 20 de milioane. Vor veni nişte luni destul de dificile. Dacă populaţia, şi mă refer la cei care din diverse motive nu au reuşit să plătească, nu va plăti, dacă Apaterm-ul nu va direcţiona banii către noi, dacă nu există un suport de la Consiliul Municipal şi poate chiar de la centru pentru plata acestor facturi, ne putem lovi de situaţia foarte probabilă ca în noiembrie, în decembrie sau în ianuarie, să fie întreruptă furnizarea gazului metan”, a adăugat Sinan Mustafa. În consecinţă, sistemul ar intra în colaps.
La Apaterm, au fost amânate salariile
Administratorul special al Apaterm, Cristian Istrate, a spus la şedinţa de la Prefectură că încearcă să facă tot ce este posibil pentru a recupera sumele datorate de asociaţii. „Avem patru sute de executări, în fiecare săptămână intrăm în instanţă cu asociaţii pe care le dăm în judecată. Încercăm să recuperăm, executăm, preluăm creanţe de la asociaţii, ne îndreptăm asupra proprietarilor care nu îşi plătesc. Sperăm să crească nivelul de încasări. Plătim tot ce putem la Electrocentrale, zi de zi. Am amânat şi salariile două săptămâni – le promisesem că îşi vor primi salariile şi acum vor ieşi în curte pentru că nu am dat salariile – ca să suplimentăm plata făcută către Electrocentrale”, a precizat Istrate.
Când Istrate a preluat conducerea Apaterm de la fostul administrator special, Didi Dumitru, se ocupau de recuperarea datoriilor 30 de angajaţi Apaterm. Acum se ocupă o sută, dar lucrurile merg greu. În plus, în perioada în care administrator a fost Didi Dumitru, situaţia financiară a Apaterm s-a înrăutăţit şi mai mult. Potrivit unui document transmis de Apaterm la Primărie, în primele nouă luni, pierderile înregistrate de Apaterm au fost de 17.328.780 de lei, din care 16.509.129 de lei sunt pierderi înregistrate prin neîncasarea serviciilor prestate către populaţie, iar restul, banii neîncasaţi de la alţi consumatori.
Nu există alternativă
În opinia directorului Prefecturii, Vasile Pârlog, situaţia este extrem de gravă, pentru că Galaţiul nu are alternativă la încălzirea centralizată: „Eu apreciez că toate analizele care trebuiau să se întâmple în jurul acestui subiect sunt fie în mare întârziere de timp, fie au fost făcute cu multă ineficienţă. Este inadmisibil ca la ora la care ne aflăm să nu avem o perspectivă: ce vom face? Indiferent ce soluţie se aplică, deocamdată Galaţiul nu este pregătit pentru altă variantă. Nu putem trece nici pe centrale individuale, pentru că nu avem resursa de gaz, la nivel de oraş şi nu putem trece nici pe încălzire electrică, pentru că tehnic nu suntem în stare să facem aşa ceva”, a spus Pârlog.
Concluzia prefectului: „Dacă populaţia nu plăteşte, vom avea o problemă”
Prefectul Dorin Otrocol a concluzionat că există o singură ieşire din criză, plata facturilor restante: „Dacă populaţia Galaţiului nu va înţelege să plătească datoriile, sigur vom avea o problemă şi fac încă o dată apel către cetăţenii care nu şi-au plătit datoriile la întreţinere să o facă”. Prefectul a mai remarcat că exact aceleaşi discuţii erau purtate şi acum un an, când era întreruptă furnizarea căldurii în oraş şi că în decurs de un an municipalitatea nu a făcut nimic pentru deblocarea situaţiei: „Pe de altă parte ţin minte că o asemenea discuţie am avut şi anul trecut, în decembrie, când la fel erau probleme legate de furnizarea energiei şi atunci am avut rugămintea către Consiliul Municipal şi către Primărie să contureze o strategie, ca să acţionăm pe baza acestei strategii şi să încercăm să rezolvăm problema furnizării. Sperăm ca împreună să rezolvăm această problemă”, a adăugat prefectul.

presagalati.ro

Link to comment
Share on other sites

Galațiul a primit 9 milioane de lei din fondul de rezervă aflat la dispoziția Guvernului
Primăria municipiului Galați a primit 9 milioane de lei din fondul de rezervă aflat la dispoziția Guvernului pentru echilibrarea balanței de plăți către Romgaz, cu scopul de a asigura stocurile necesare de gaz metan pentru încălzirea populației în iarna 2014/2015.
Banii vor ajunge de la Ministerul Dezvoltării Regionale în conturile Primăriei Galați și, apoi, direct în conturile Romgaz.
Primăria municipiului Galați face eforturi susținute pentru a asigura încălzirea locuințelor în acest sezon rece și face din nou apel la populație să își plătească lunar facturile la întreținere pentru a putea menține continuitatea în sistem pentru toți abonații.

Biroul de presă al Primăriei Municipiului Galaţi

Link to comment
Share on other sites

Galaţiul, fără căldură după 20 noiembrie?

Acesta este semnalul de alarmă tras de administratorul special al Electrocentrale, Mustafa Sinan, în legătură cu ceea ce s-ar putea întâmpla cu caloriferele gălăţenilor în cazul în care încasările către Electrocentrale şi implicit către Romgaz vor fi insuficiente ca până acum.
„Este adevărat că Executivul a alocat de la fondul de rezervă 9 milioane de lei care vor merge direct în contul Romgaz, dar cu aceşti bani se vor acoperi facturi restante către Romgaz aferente lunilor septembrie şi octombrie şi parţial noiembrie. Dacă ritmul de încasări de la Apaterm, care plăteşte zilnic sume extrem de mici în contul Electrocentrale, nu va creşte sau dacă nu se vor găsi alte soluţii şi nu se vor lua alte măsuri, începând cu data de 20 noiembrie este posibil ca furnizarea cădurii să fie sistată, deoarece trebuie achitate facturile către Romgaz aferente lunilor noiembrie şi în avans şi pentru luna decembrie”, ne-a declarat administratorul special al Electrcentrale.
Demersul făcut de conducerea Electrocentrale, şi anume de a prelua o parte din creanţa datorată în urma intrării în insolvenţă acum 2 ani a Apaterm, nu a avut efectul scontat, în sensul că la termenul din proces, de zilele trecute, când judecătorul sindic trebuia să aprobe modificarea planului de reorganizare a Apaterm, a fost înaintată o cerere din partea sindicatului de la Apaterm, care a cerut suspendarea judecării dosarului şi strămutarea procesului, instanţa urmând să se pronunţe asupra acestei solicitări pe data de 8 ianuarie.
„Până când nu se va da un verdic final, adică judecătorul sindic nu va confirma programul de reorganizare a Apaterm, Electrocentrale nu poate prelua creanţele în sumă de 118 milioane de de lei de la Apaterm, aşa cum s-a aprobat în cadrul Adunării Creditorilor Apaterm”, ne-a declarat Mustafa Sinan.

monitoruldegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Caloriferele gălăţenilor, mai reci decât prevede legea
Conform unui comunicat remis de Departamentul Comunicare Apaterm Galaţi, parametrii agentului termic furnizat de Electrocentrale SA marţi seara nu îndeplineau parametrii minimi solicitaţi. „În această seară, la ora 19.00, temperatura exterioară înregistrată la Centrul Meteo Galaţi a fost de -3 grade Celsius. Faţă de un debit necesar solicitat de 3.600 metri cubi/ oră, la o temperatură de 93 de grade Celsius, parametrii agentului termic furnizat de SC Electrocentrale Galaţi SA sunt: 2.514 metri cubi/ oră (69.83%) şi 81 grade Celsius (87,09%)”, se arată în comunicatul citat.
presagalati.ro

Link to comment
Share on other sites

Gălăţenii ar putea rămâne fără căldură de sărbători

* Electrocentrale s-ar putea afla în imposibilitatea de a distribui energie termică, dacă nu încasează nouă milioane de lei de la Apaterm

De la jumătatea lunii decembrie, gălăţenii ar putea rămâne fără căldură, chiar şi cu ajutorul venit de la Guvern, dacă Apaterm nu virează în contul producătorului de agent termic o sumă de 8-9 milioane de lei. Aceasta este viitorul preconizat de către administratorul judiciar al Electrocentrale, Sinan Mustafa, scenariu prezentat, ieri, în cadrul Comisiei de Dialog Social. Potrivit acestuia, ajutorul pentru căldură de la Guvern, în valoare de nouă milioane de lei, nu ar acoperi decât avansul pentru combustibil, însă nu ajută societatea Electrocentrale să plătească şi factura scadentă către Romgaz, în valoare de opt milioane de lei.

„CET nu a reuşit să plătească factura scadentă la Romgaz. Atrag atenţia asupra faptului că există un risc foarte mare ca oraşul să rămână fără căldură, atât timp cât Electrocentrale nu reuşeşte să îşi plătească factura la gaz. Dacă încasăm avansul acela de la Guvern, înţeleg că formalităţile sunt făcute şi ar trebui să vină banii, cred că putem gestiona relaţia cu Romgaz până pe la mijlocul lunii decembrie. După care, dacă nu încasăm o sumă considerabilă, 8-9 milioane de lei, riscăm chiar de sărbători să rămânem fără căldură”, a explicat Sinan Mustafa.

Ritm scăzut al încasărilor

Reprezentantul CET s-a arătat profund nemulţumit de faptul că ritmul încasărilor dinspre Apaterm este foarte scăzut „Livrăm căldură de la sfârşitul lunii octombrie, chiar dacă avem facturi neîncasate de la Apaterm. În acest moment, Apaterm are să ne plătească mai mult de 14 milioane de lei, sume restante. Dacă nu am fi încasat un ajutor de la Primărie de aproximativ 3 milioane de lei, situaţia era catastrofală. Într-o analiză făcută pe încasările de la Apaterm, rezulta că dânşii ne plătesc în medie, 20-25.000 de lei pe zi. Suntem nemulţumiţi de ritmul încasărilor”, a mai spus Sinan Mustafa.

De partea cealaltă, purtătorul de cuvânt al Apaterm, Mihai Costache, susţine că societatea pe care o reprezintă redirecţionază banii către CET pe măsură ce îi încasează. Totodată, acesta a mai spus că factura pe luna octombrie este mică, fiind bazată pe apă caldă, dar apreciază că lucrurile se vor schimba odată cu încasările pe luna noiembrie, când va fi facturată şi căldura.

Consiliul Local nu mai are ce să facă

Prezent la Comisia de Dialog Social, viceprimarul PSD Florin Popa a spus că, mai mult decât a făcut până acum, Consiliul Local nu are ce să facă, dacă oamenii nu îşi plătesc utilităţile. „Apaterm nu reuşeşte să încaseze mai mult de 30 la sută lunar din suma datorată. Cine ar trebui să plătească în locul celor care nu îşi plătesc utilităţile? Consiliul Local nu are ce să mai facă”, a declarat viceprimarul.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

În această seară, la ora 19.00, temperatura exterioară înregistrată la Centrul Meteo Galaţi a fost de -2 grade Celsius.
Faţă de un debit necesar solicitat de 3.600 metri cubi/ oră, la o temperatură de 93 de grade Celsius, parametrii agentului termic furnizat de SC Electrocentrale Galaţi SA sunt: 2.514 metri cubi/ oră ( 69.83% ) şi 83 grade Celsius ( 89,24% )
Departamentul Comunicare Apaterm Galaţi

Link to comment
Share on other sites

Război pe nervii şi sănătatea gălăţenilor. Calorifere reci, după disputa Apaterm - Electrocentrale

* Încă de marţi, parametrii la care CET furnizează aburul sunt insuficienţi pentru producerea apei calde şi a căldurii * Traseul banilor dintre Apaterm şi Electrocentrale se opreşte înainte de caloriferele gălăţenilor

Avem frig în case, deşi Primăria Galaţi tocmai a primit nouă milioane de lei de la Guvern, fix pentru subvenţiile la căldură. Frigul ne este însă furnizat cu generozitate de Apaterm şi Electrocentrale, care se ceartă pe o factură.

Practic, Apaterm ar fi trebuit să vireze către societatea Electrocentrale o anumită sumă de bani, iar acesta din urmă ar fi urmat să o dea mai departe la Romgaz, pentru a-şi acoperi factura curentă la gaz. Cum, din motive greu de înţeles, acest traseu a fost scurtcircuitat, cei de la Electrocentrale s-au văzut nevoiţi să livreze mai puţin abur, iar urmarea a fost că frigul a pus stăpânire pe apartamentele gălăţenilor.

Cele două companii dau vina una pe cealaltă

Pe de o parte, cei de la Apaterm aruncă pisica în curtea celor de la Electrocentrale. "În această seară, la ora 19,00, temperatura exterioară înregistrată la Centrul Meteo Galaţi a fost de -3 grade Celsius. Faţă de un debit necesar solicitat de 3.600 metri cubi/oră, la o temperatură de 93 de grade Celsius, parametrii agentului termic furnizat de SC Electrocentrale Galaţi SA sunt: 2.514 metri cubi/oră (69,83 la sută) şi 81 grade Celsius (87,09 la sută)", se arată într-un comunicat remis marţi de cei de la Apaterm.

Miercuri, situaţia s-a repetat. "În această seară, la ora 19,00, temperatura exterioară înregistrată la Centrul Meteo Galaţi a fost de -2 grade Celsius. Faţă de un debit necesar solicitat de 3.600 metri cubi/oră, la o temperatură de 93 de grade Celsius, parametrii agentului termic furnizat de SC Electrocentrale Galaţi SA sunt: 2.514 metri cubi/oră (69,83 la sută) şi 83 grade Celsius (89,24 la sută)", se arată într-un nou comunicat al Apaterm.

Practic, în două nopţi consecutive în care s-au înregistrat temperaturi negative, gălăţenii au fost nevoiţi să doarmă în congelatoare. Explicaţia venită de la Electrocentrale este cât se poate de simplă. Această societate nu mai are bani pentru a produce abur şi pentru a-şi plăti gazul contractat de la Romgaz. "În perioada 1 - 26 noiembrie a.c., Apaterm SA Galaţi a achitat doar suma de 454.000 lei față de contravaloarea energiei termice livrate în această perioadă, estimată la 6,6 milioane lei. Precizăm că suma achitată acoperă doar contravalorea energiei termice livrate în două zile. Nu avem resursele financiare plăţii combustibilului consumat. La această dată, Apaterm înregistrează datorii de la intrarea în reorganizare de 31 milioane lei, din care 12,5 milioane lei sold la trimestrul doi anul doi din planul de reorganizare modificat. Ceilalţi consumatori sunt cu plăţi în avans. Parametrii de livrare a agentului termic primar sunt superiori plăţilor efectuate de Apaterm", a comunicat Mihaela Nestianu, şeful serviciului contracte din cadrul Electrocentrale.

Cei din Apaterm susţin însă cu totul altceva. "Factura curentă, cu numărul 140.523 emisă de SC Electrocentrale SA vineri, 31 octombrie 2014 şi livrată Apaterm prin delegatul SC Electrocentrale SA vineri, 7 noiembrie 2014 (înregistrată la Registratura Apaterm cu numărul 27.704 din 7.11.2014) este în sumă de 2.209.863,95 lei din care 1.931.801,29 lei energie termică furnizată în cursul lunii octombrie plus 278.062,66 lei penalităţi. Scadenţa acestei facturi a fost miercuri, 19 noiembrie 2014. În temeiul acestei facturi, Apaterm a calculat facturile pentru cele 691 de asociaţii, pe care le-a emis şi expediat luni, 10 noiembrie 2014, cu scadenţa, conform legii, marţi, 2 decembrie 2014. În perioada de referinţă (luna noiembrie), plăţile Apaterm către SC Electrocentrale SA însumează 514.000 lei, plăţi efectuate pe măsura încasării sumelor de la asociaţiile de proprietari şi care reflectă comportamentul de plată al acestora", se arată în ultimul comunicat remis de Apaterm.

Până una-alta, nu putem şti care dintre cele două entităţi are dreptate. În schimb, ce se poate spune cu certitudine este că, timp de aproape o săptămână, sănătatea gălăţenilor a fost pusă în pericol şi cineva trebuie să răspundă.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Joi seară, la ora 19.00, temperatura exterioară înregistrată la Centrul Meteo Galaţi a fost de -1 grad Celsius.
Faţă de un debit necesar solicitat de 3.600 metri cubi/ oră, la o temperatură de 92 de grade Celsius, parametrii agentului termic furnizat de SC Electrocentrale Galaţi SA sunt: 2.494 metri cubi/ oră ( 69.27% ) şi 83 grade Celsius ( 89,24% )

Departamentul Comunicare Apaterm Galaţi

Link to comment
Share on other sites

Vineri, la ora 19.00, temperatura exterioară înregistrată la Centrul Meteo Galaţi a fost de -2 grade Celsius.
Faţă de un debit necesar solicitat de 3.600 metri cubi/ oră, la o temperatură de 93 de grade Celsius, parametrii agentului termic furnizat de SC Electrocentrale Galaţi SA sunt: 2.950 metri cubi/ oră ( 81.94% ) şi 80 grade Celsius ( 86,02% )

Departamentul Comunicare Apaterm Galaţi

 

Sâmbătă, la ora 19.00, temperatura exterioară înregistrată la Centrul Meteo Galaţi a fost de -2 grade Celsius.
Faţă de un debit necesar solicitat de 3.200 metri cubi/ oră, la o temperatură de 91 de grade Celsius, parametrii agentului termic furnizat de SC Electrocentrale Galaţi SA sunt: 2.948 metri cubi/ oră ( 92,12% ) şi 81 grade Celsius ( 89,01% )

Departamentul Comunicare Apaterm Galaţi

 

Duminică, la ora 19.00, temperatura exterioară înregistrată la Centrul Meteo Galaţi a fost de -2 grade Celsius.
Faţă de un debit necesar solicitat de 3.200 metri cubi/ oră, la o temperatură de 92 de grade Celsius, parametrii agentului termic furnizat de SC Electrocentrale Galaţi SA sunt: 2.900 metri cubi/ oră ( 90,62% ) şi 81 grade Celsius ( 88,04% )
Departamentul Comunicare Apaterm Galaţi

Link to comment
Share on other sites

Luni seară, la ora 19.00, temperatura exterioară înregistrată la Centrul Meteo Galaţi a fost de -2 grade Celsius.
Faţă de un debit necesar solicitat de 3.200 metri cubi/ oră, la o temperatură de 91 de grade Celsius, parametrii agentului termic furnizat de SC Electrocentrale Galaţi SA sunt: 2.950 metri cubi/ oră (92,18%) şi 81 grade Celsius (89,01%)
Departamentul Comunicare Apaterm Galaţi

Link to comment
Share on other sites

Încetul cu încetul, CET închide robinetul. După 15 decembrie, gălăţenii riscă să rămînă în frig

Autorităţile au o veste bună pentru gălăţenii de la bloc. De la jumătatea lunii decembrie, întreţinerea va fi mult mai mică. Există, însă, şi o veste proastă. Sistemul centralizat de termoficare va fi oprit, iar cetăţenii vor sta în frig. Nu o spunem noi, ci şefii Electrocentrale care au trimis un comunicat de presă în care anunţă iminenta oprire a sistemului. S-a ajuns în această situaţie, bineînţeles, din cauza datoriilor uriaşe. Apaterm are datorii către Electrocentrale de 370 milioane de lei. La rîndul ei, CET are de plătit către Romgaz Mediaş 145 milioane de lei şi 11 milioane de lei către Transgaz Mediaş.
„Din cauza nivelului plăţilor restante ale Apaterm am fost obligaţi să transmitem preavizul numărul 15214/03.12.14 privind reducerea livrărilor la minim tehnic care se va aplica începînd cu data de 15.12.2014, în cazul în care Apaterm nu va achita datoria de 31,1 milioane, la care se adaugă diferenţa de plată pînă la acoperirea integrală a contravalorii energie termice în luna noiembrie”, anunţă Sinan Mustafa, administratorul special al CET.
Foarte pe scurt, asta înseamnă că, dacă pînă la jumătatea lunii decembrie societatea de termoficare nu plăteşte datoria mai sus menţionată, gălăţenii vor rămîne în frig, în plină iarnă. Culmea este că nici măcar ajutorul oferit primarului Marius Stan de prietenul Victor Ponta nu este suficient. În timpul campaniei electorale, edilul se lăuda că premierul cel bun de la Bucureşti are grijă de gălăţeni. Prin urmare, a trimis 9 milioane de lei, din fondul de urgenţă al Guvernului, pentru plata în avans a facturii la energia termică. Problema este că banii au ajuns doar pînă la finalul campaniei electorale şi încă un pic după ea. Cităm din comunicatul de presă: „Măsura de reducere/sistare a livrărilor gazelor naturale se poate aplica chiar în contextul plăţii în avans a sumei de 9 milioane de lei de către Primăria Galaţi direct la Romgaz. Electrocentrale a livrat în luna noiembrie către Apaterm energie termică estimată la 7,8 milioane de lei, din care suma achitată în avans de către Primăria Galaţi acoperă doar 4,5 milioane de lei, iar Apaterm a efectuat plăţi doar la nivelul sumei de 0,564 milioane de lei. Estimăm că diferenţa din suma achitată de Primărie în avans, respectiv 5 milioane de lei, va acoperi perioada 1-13 decembrie, dacă livrarea de energie se va situa la nivelul actual”. Ciudat mod de a le ura gălăţenilor sărbători fericite!

antidotul.ro

Link to comment
Share on other sites

Mii de familii ar putea rămâne cu caloriferele aproape reci de la mijlocul lunii decembrie

Mii de gălăţeni din apartamentele racordate la sistemul centralizat de încălzire ar putea rămâne cu caloriferele aproape reci de la mijlocul lui decembrie, după ce Electrocentrale a anunţat că va scădea la minimul tehnic parametrii agentului termic livrat către Apaterm dacă nu i se va achita datoria

Conducerea societăţii Electrocentrale Galaţi, care produce agentul termic, a anunţat, într-un comunicat de presă, că societatea de furnizare a căldurii, Apaterm, trebuie să-i achite suma de 31,1 milioane lei, aferentă facturilor emise în perioada 1 februarie 2013 - 26 noiembrie 2014, în caz contrar urmând să ia măsura de reducere la minim a parametrilor agentului termic, transmite corespondentul MEDIAFAX. "Din cauza nivelului plăţilor restante ale Apaterm am fost obligaţi să transmitem preavizul/notificarea nr. 15214/3.12.2014 privind reducerea livrărilor la minimul tehnic care se va aplica începând cu data de 15.12.2014, în cazul în care Apaterm nu va achita datoria de 31,1 milioane lei, la care se adaugă diferenţa de plată până la acoperirea integrală a contravalorii energiei termice livrate în luna noiembrie 2014”, se arată în comunicatul de presă semnat de administratorul special al societăţii Electrocentrale, Sinan Mustafa.

De altfel, şi în momentul de faţă parametrii agentului termic sunt mai mici decât ar trebui la Galaţi, având în vedere temperaturile scăzute de afară. Astfel, într-o informare transmisă de Apaterm se arăta că joi seară, la ora 19.00, la o temperatură - 2 grade Celsius, Electrocentrale furniza agent termic cu parametri reduşi: "Faţă de un debit necesar solicitat de 3.200 metri cubi/ oră, la o temperatură de 92 de grade Celsius, parametrii agentului termic furnizat de SC Electrocentrale Galaţi SA sunt: 2.920 metri cubi/ oră ( 91,25% ) şi 81 grade Celsius (88.04%)”.

Conducerea Electrocentrale susţine însă că în actualele condiţii nu se poate furniza agent termic cu un debit mai mare şi la temperaturi mai ridicate deoarece societatea Romgaz Mediaş a transmis că suplimentarea cantităţii de gaze naturale către Electrocentrale "se poate realiza doar cu condiţia efectuării plăţilor la zi, precum şi plata în avans a cantităţilor suplimentare care urmează a fi preluate". "Noi putem furniza şi mai mult, avem trei cazane care stau degeaba, dar din cauza datoriilor pe care le avem la Romgaz nu se poate da mai mult", a declarat telefonic Sinan Mustafa, administratorul special al societăţii Electrocentrale Galaţi.

Mai mult, acesta a avertizat că se poate ajunge inclusiv în situaţia în care Electrocentrale să nu mai poată furniza căldură deloc dacă nu-şi mai poate plăti, la Romgaz, gazul necesar producerii agentului termic. "Cei de la Apaterm se plâng de aceşti parametri, dar de ce nu vorbesc nimic de datoria de circa 380 milioane lei pe care o au faţă de noi? Dacă şi-ar plăti datoria s-ar da şi mai multă căldură, dar ei ce fac? Nu au blindat nici măcar asociaţiile rău-platnice. Dacă ar blinda asociaţiile cu datorii, cu siguranţă ritmul încasărilor ar fi mult mai mare. Dar aşa există riscul ca să nu mai putem furniza căldură şi vor fi afectaţi şi ceilalţi gălăţeni”, a mai spus Sinan Mustafa.

El a precizat că Electrocentrale Galaţi are datorii în valoare de aproximativ 160 milioane lei către Romgaz Mediaş şi Transgaz Mediaş, iar pe de altă parte, are de încasat în total aproximativ 370 milioane lei de la Apaterm. Din aceşti 370 milioane lei, suma de 339 milioane lei reprezintă o datorie istorică imobilizată în cadrul procedurii de reorganizare a Apaterm, iar 31,1 milioane lei sunt aferenţi facturilor emise în perioada 1 februarie 2013 - 26 noiembrie 2014 care nu au fost onorate.

De cealaltă parte, reprezentanţii societăţii Apaterm spun că s-au făcut eforturi pentru plata unor sume din această datorie de 31,1 milioane lei către Electrocentrale, iar dacă se vor reduce la minim parametrii agentului termic asociaţiile cu datorii foarte mari riscă să fie blindate. "Noi am făcut eforturi şi facem în continuare pentru plata datoriilor. Astfel, ne-am achitat către Electrocentrale 5% din această sumă în ultimul an, iar de la populaţie s-au redus datoriile către noi cu 12%. Dacă se reduc parametrii la minim, nu excludem posibilitatea să blindăm asociaţiile cu datorii mari sau care nu fac eforturi pentru plata acestora”, a declarat purtătorul de cuvânt al Apaterm, Mihai Costache.

De altfel, societatea Apaterm are de încasat, la rândul său, de la asociaţiile de proprietari din Galaţi, creanţe în valoare de 131.824.405 lei, din care 59.435.626 lei reprezintă debit, iar 72.388.778 penalităţi. Totodată, Apaterm trebuie să încaseze de la asociaţiile de locatari încă 16.947.833 lei, din care 8.255.488 lei reprezintă debit şi 8.692.344 lei penalităţi.

Potrivit lui Costache, din cele aproximativ 690 de asociaţii existente în municipiul Galaţi, circa 425 au făcut eforturi pentru diminuarea datoriilor sau sunt cu plăţile la zi, în timp ce aproximativ 260 şi-au crescut debitul.

În municipiul Galaţi sunt peste 60.000 de apartamente racordate la sistemul centralizat de furnizare a căldurii, iar dacă parametrii agentului termic se vor reduce la miminul tehnic caloriferele din acestea vor rămâne aproape reci.

mediafax.ro

Link to comment
Share on other sites

Apaterm susţine că plăteşte, CET reacţionează: „E o minciună ordinară!”

Deşi, teoretic, în Galaţi, se livrează agentul termic, în cele 60.000 de apartamente racordate la sistemul centralizat de încălzire, gălăţenii tremură pe lângă calorifere. Acest lucru, din cauza parametrilor reduşi ai agentului termic livrat către populaţie.

Situaţia se va înrăutăţi, pentru că Electrocentrale a anunţat că după data de 15 decembrie, dacă Apaterm nu-şi va achita datoriile restante, va înjumătăţi parametrii agentului termic.

În plus, astăzi, administratorul special al SC Electrocentrale, Mustafa Sinan, a solicitat instanţei intrarea în faliment a SC Apaterm, pe motiv că aceasta din urmă nu respectă planul de reorganizare judiciară şi nu îşi achită datoriile, aşa cum s-a stabilit în acel plan. O cerere similară a fost înaintată instanţei şi de către SC Apă Canal.

CET: “Noi nu ne-am dorit să ajungem aici...”

Potrivit administratorului special, al Electrocentrale, Mustafa Sinan, în total, SC Apaterm are de achitat către Electrocentrale peste 370 de milioane de lei, din care 339 de milioane reprezintă datorii istorice, acumulate în perioada 2000-2011, iar 35 de milioane de lei, facturi neplătite anul trecut, până la momentul în care instanţa a decis că Apaterm va intra în reorganizare judiciară. Mustafa Sinan a adăugat că, în prezent, Apaterm are de achitat către Electrocentrale 35 de milioane de lei, din care 12 milioane sunt scadente şi reprezintă plata facturilor pe septembrie şi octombrie, dar şi 9 milioane de lei, tranşă a datoriei acumulate anul trecut, până la momentul în care instanţa a decis că Apaterm va intra în reorganizare judiciară. Pentru neplata facturilor, Electrocentrale a cerut instanţei intrarea în faliment a Apaterm.

“Legal suntem obligaţi să facem acest demers. Noi nu ne-am dorit să ajungem aici şi de când am venit la Electrocentrale, din iulie – august, am propus mai multe variante, să găsim soluţii ca să evităm falimentul. Apaterm merge pe un plan de reorganizare pe care nu îl respectă, nu este unul real. Îmi pare rău pentru această măsură pe care am cerut-o în instanţă, ştiu că este nepopulară, mulţi vor suferi, dar nu putem să acumulăm datorii de zeci sute milioane de lei pentru proasta gestionare a conducătorilor de acolo! (...) Şi azi, când vorbim, Apaterm are în cont 104.000 lei, iar nouă ne plătesc 15.000 de lei, adică doar 15%... Lumea ar trebui să ştie că şi oamenii noştri cer prime de Crăciun, iar eu negociez să nu le dau… Dar s-a întrebat cineva ce prime dau cei de la Apaterm, de Crăciun? Noi am redus pierderile din CET, de la 11 milioane, la 2 milioane de lei. La ei cum este? Încă o dată - eu nu am nimic cu angajaţii de la Apaterm, muncesc şi ei şi trebuie plătiţi. Eu am ce am cu administratorii de acolo, care au impresia că vor repune unitatea pe picioare pe spatele Electrocentrale şi Romgaz. Nu este posibil!”, spune Mustafa Sinan, administratorul Electrocentrale, unitate aflată şi ea în insolvenţă.

Apaterm susţine că este la zi cu plata facturilor curente!

Pe de altă parte, Apaterm spune că nu este pentru prima oară când CET îi cere falimentul şi că sumele invocate drept datorii nu sunt reale. “Nu este pentru prima dată când creditorii cer falimentul Apaterm. Instanţa va decide acest lucru. Pe de altă parte, trebuie să ştiţi că 61% din încasările realizate de Apaterm în perioada ianuarie-octombrie reprezintă plăţi către Electrocentrale. Este adevărat, sunt datorii mari şi de la populaţie, dar populaţia face şi ea eforturi. De pildă, anul trecut aveam de recuperat de la populaţie 178 de milioane de lei, iar acum avem 150 de milioae de lei. Mai mult, anul trecut erau doar 40 de asociaţii cu plata la zi, acum avem 140 de asociaţii cu plata la zi. Se fac eforturi, însă este greu. În plus, datoriile apar şi din cauză că Electrocentrale facturează pe 7 ale lunii şi pe 19 este scadenţa, în condiţiile în care, în realitate, ecartul în care se emit facturile, se distribuie şi se încasează banii este de o lună. (…) În legătură cu datoriile, vreau să vă spun că din ianuarie 2013 şi până în prezent, s-a facturat către Apaterm 132.519.310 de lei şi s-a plătit 135.528.554 de lei. Mai mult, ultimele facturi - şi mă refer la septembrie şi octombrie - arată astfel: 1.035.000 de lei, facturat pe septembrie, din care în aceeaşi lună Apaterm a plătit 655.000 lei, iar pe octombrie a fost facturată 2.209.000 de lei, iar Apaterm a plătit 3.715.000 de lei. În plus, în noiembrie este o factură de 9 milioane de lei, iar Apaterm a plătit 9,56 milioane de lei, deci, suntem în continuare pe plus”, spune Mihai Costache, purtătorul de cuvânt al Apaterm.

... „Este o minciună ordinară”

Totuşi, declaraţiile reprezentantului Apaterm sunt infirmate de Mustafa Sinan, administratorul special al Electrocentrale care a reacţionat dur: “Este o minciună ordinară, asta fac de ani de zile, mint. Nu sunt cu plăţile la zi, asta este clar. (...) Datoriile Apaterm, conform planului de reorganizare sunt de 35 milioane de lei, din care scandente sunt 12 milioane de lei. Această sumă se compune din 9,3 milioane - tranşa eşalonată din datoria veche - şi suma de 642.000 de lei - factura pe septembrie şi 2,209 milioane de lei, factura aferentă lunii octombrie. Ca să nu mai vorbim că aceste sume nu ţin cont şi de cele 339 de milioane de lei care au fost excluse de la masa credală”.

Se va face tot mai frig în case. Iată de ce!

Potrivit lui Mustafa Sinan, instanţa va judeca cererea de intrare în faliment a Apaterm abia în ianuarie, însă acest lucru nu înseamnă că până atunci este garantată căldura gălăţenilor: “Noi deja am emis un preaviz prin care anunţă că pe 15 decembrie vom reduce parametrii agentului termic la minim, adică îi vom înjumătăţi, iar de la 3.000 de mc/oră vom ajunge să livrăm 1.500 mc/oră. Deci, nu vom opri integral căldura, deşi sunt datorii colosale, vom încerca să asigurăm căldura măcar în instituţiile sociale. Dar vor trebui să gestioneze foarte bine aceşti parametri şi să direcţioneze agentul termic spre instituţiile sociale, este responsabilitatea lor să facă aceast lucru. Şi acum livrăm, într-adevăr, la parametri reduşi - Apaterm ne cere să livrăm la 3.200 şi noi livrăm la 2.900 -, dar motivul pentru care este frig în toate apartamentele din Galaţi este următorul: în loc ca Apaterm să blindeze asociaţiile cu datorii şi să dea căldură celor fără datorii, caz în care gălăţenii ar avea, într-adevăr, căldură în case, Apaterm a decis să livreze la toate asociaţiile agentul termic. Cum parametrii sunt reduşi, evident că nu se pot încălzi caloriferele”.

Sistemul livrării “la grămadă” a căldurii - indiferent de nivelul datoriilor din asociaţii - a fost confirmat de purtătorul de cuvânt al Apaterm, Mihai Costache, care a precizat că “în acest moment nu avem nicio asociaţie blindată, care să nu primească căldură. Direcţionarea agentului termic doar spre acele asociaţii cu datorii mai mici se va lua în calcul în momentul în care Electrocentrale va reduce şi mai mult parametrii”.

Potrivit lui Mihai Costache, “Din totalul asociaţiilor de proprietari din Galaţi, doar 140 sunt cu plata la zi a facturilor. În total, datoriile asociaţiilor de proprietari către Apaterm sunt de 150 de milioane de lei. Sunt 460 de asociaţii din Galaţi care şi-au achitat, în ultimul an, nu doar facturile curente, ci şi o parte din datoriile din urmă. Deci, eforturi se fac şi din partea populaţiei. În momentul în care se vor reduce parametrii agentului termic, vom decide ce asociaţii nu vor mai primi deloc căldură, comparând nivelul datoriei fiecărei asociaţii din noiembrie 2013 cu nivelul datoriei din noiembrie 2014”, a mai spus Mihai Costache.

presagalatibraila.com

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.