Jump to content

Gălăţeanca Elena Roman, campioană la citit-viteză în Braille


Recommended Posts

Posted

Gălăţeanca Elena Roman, campioană la citit-viteză în Braille

Elena Roman i-a surprins pe toţi cei prezenţi la concursul “Prietenii cărţii Braille” cu rapiditatea cu care a reuşit să citească, cu ajutorul degetelor, punctele care compuneau un text despre Constantin Brâncoveanu. Punctele bătute pe foaia albă care reprezentau o întrebare dintr-o carte pe care o citise au fost parcurse rapid de femeia în vârstă de 51 de ani şi răspunsul a venit la fel de repede, toţi participanţii aplaudând reuşita femeii din Galaţi.

Cu toate acestea, femeia spune că oricine poate învăţa să citească atât de cursiv dacă îşi doreşte. “Mie mi-a plăcut de mică să citesc şi am învăţat din copilărie alfabetul Braille pentru că sunt nevăzătoare din naştere. Ca în orice competiţie, este necesar antrenamentul. Sunt şi persoane care văd, dar nu citesc foarte bine pentru că nu se antrenează în acest sens. De 44 de ani citesc cărţi în Braille”, a spus Elena.

Faza zonală a concursului “Prietenii cărţii Braille” pentru regiunea de est a ţării a fost găzduită de filiala Constanţa a Asociaţiei Nevăzătorilor din România sâmbătă, la care au participat 19 concurenţi pentru cele două secţiuni: concursul cu întrebări din bibliografia în alfabetul Braille stabilită de organizatori şi citit-viteză. Nevăzătorii care participă la aceste competiţii spun că îşi exersează în acest fel abilităţile de citit şi îşi antrenează creierul şi memoria, învăţând tot felul de date. “Am ocazia să mă întâlnesc cu oameni noi, să vizitez ţara, să cunosc alte persoane, ieşind din rutina de zi cu zi. Pentru acest concurs m-am antrenat cam două ore în ultimele două luni”, a povestit Elena, femeia care s-a calificat în faza pe ţară, alături de alţi patru concurenţi.

Preşedintele filialei Constanţa a ANR, Petru Pop Şpan, a precizat că faza pe ţară se va desfăşura la Bacău, unde vor participa cei mai buni 10 concurenţi din România. “Sunt prezenţi la faza zonală concurenţi din Suceava, Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Brăila, Bucureşti, Dâmboviţa şi Argeş. Din păcate, Constanţa nu are reprezentant pentru că nu s-au calificat la faza pe filială”, a precizat Petru Pop Şpan.

telegrafonline.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.