dcp100168 Posted June 17, 2008 Posted June 17, 2008 Analiză pe numărul total de studenţi"Dunărea de Jos", precum Făt-Frumos* Ca număr de studenţi, universitatea de stat din Galaţi a crescut cu mai bine de sută la sută în ultimii zece ani * Tendinţa pentru următoarea perioadă este, însă, descrescătoareUniversitatea "Dunărea de Jos" a cunoscut în ultimii ani o creştere fără precedent. Vorbim aici despre numărul de studenţi înscrişi la cursuri în fiecare din ultimii zece ani. Analiza noastră nu se referă decât la acest criteriu, nu şi la calitatea actului educaţional, cercetare sau alte elemente ce pot defini activitatea academică. Aşadar, la numărul de studenţi, universitatea gălăţeană are un parcurs ascendent de invidiat. Am ales în calculul nostru numai ultimii zece ani, deşi creşterea este evidentă încă din 1990. Perioada 1998-2008 este însă extrem de relevantă la acest capitol. Astfel, dacă acum zece ani erau înscrişi în total un număr de 8881 de studenţi, în anul universitar în curs "Dunărea de Jos" are nu mai puţin de 17.468 de studenţi. Adică o creştere de mai bine de sută la sută.Aproape zece ani de creştereÎn aproape niciun an din ultimii zece instituţia de învăţământ superior din Galaţi nu a înregistrat regres la capitolul cifră de şcolarizare. Fiecare an care a trecut a adăugat de la o mie de studenţi până la 2000. Astfel, în anul universitar 1998-1999, erau înscrişi 8881 studenţi, iar în următorul an cifra a devenit mult mai consistentă: 10.060 studenţi erau înscrişi în 1999-2000. Următorul an a adus o creştere fabuloasă, de peste 2500 de studenţi, cifra totală din 2000-2001 fiind de 12.459. O altă "lovitură" a fost reuşită în 2001-2002, când au avut carnet de student vizat la "Dunărea de Jos" nu mai puţin de 14.588 de studenţi. Şi următorul an a adus o creştere vizibilă, în 2002-2003 fiind înscrişi 15.331 de studenţi. Trendul a continuat şi în 2003-2004, cu 16.565 studenţi, în următorul an, 2004-2005, înregistrându-se primul mic regres, aproape nesemnificativ - 16.113 studenţi. Universitatea gălăţeană şi-a revenit însă în 2005-2006, înregistrând o cifră de şcolarizare de 17.869. Recordul absolut s-a înregistrat în 2006-2007, cu 19.202 studenţi.Începe curba descendentăAnul şcolar actual, 2007-2008 este primul în care se înregistrează o scădere semnificativă a numărului de studenţi înscrişi. Actuala cifră de totală şcolarizare a "Dunării de Jos" este de 17.468, cu aproape 2000 de studenţi mai puţin faţă de anul universitar precedent. Şi, din câte se pare, lucrurile nu se vor opri aici, întrucât există mai multe elemente ce vor determina o scădere masivă. Peste 6000 de studenţi vor părăsi universitatea în această vară în calitate de absolvenţi, cifra fiind mult mai mare faţă de alţi ani datorită dublei promoţii de la facultăţile netehnice: cei pe sistemul clasic, precum şi prima promoţie "Bologna". Câteva sute se vor întoarce în toamnă în calitate de masteranzi, însă cifra este mult prea mică pentru a acoperi "gaura". În plus, generaţia de absolvenţi de liceu de anul acesta este mult mai redusă numeric faţă de alţi ani, ceea ce înseamnă că cele 1800 de locuri la buget şi 2000 la taxă de la Universitatea "Dunărea de Jos" nu vor fi acoperite în totalitate. Estimările noastre arată că în anul universitar 2008-2009 vor fi înscrişi la Universitatea "Dunărea de Jos" în jur de 14.000-15.000 de studenţi, ceea ce înseamnă o nouă pierdere de aproximativ 2000 de studenţi. Aşadar, instituţia gălăţeană va ajunge la cifra de şcolarizare din anii 2001-2003.Mai multe facultăţi şi specializăriŞi la alte capitole creşterea este evidentă. În 1998, anul pe care l-am luat drept referinţă în analiza noastră, Universitatea "Dunărea de Jos" avea 11 facultăţi şi un număr total de 68 de specializări, pentru ca în anul cu cei mai mulţi studenţi, 2006-2007, să aibă nu mai puţin de 16 facultăţi, cu un număr total de 78 de specializări. Creşterea a fost pusă de multă lume din mediul academic pe seama unei transformări a învăţământului superior într-unul de masă. Cu alte cuvinte, puţini dintre absolvenţii de liceu din ultimii ani nu au ajuns şi la facultate. Iar mulţi dintre aceştia au şi absolvit-o. Tendinţa pentru următoarea perioadă va fi însă descendentă. O arată evoluţia demografică, dar şi alţi factori, precum reducerea treptată a cifrei de şcolarizare la nivel naţional. De cum vor gestiona universităţile aceste schimbări depinde chiar viitorul lor.În timp ce numărul de studenţi a crescutPopulaţia a scăzut în GalaţiParadoxal, numărul de studenţi la Universitatea "Dunărea de Jos" a crescut în ultimii ani pe fondul unei evoluţii demografice descendente în Galaţi. Astfel, în anul 2000, judeţul Galaţi avea o populaţie de 644.077 de locuitori, iar anul trecut de numai 614.449. Descreşterea este evidentă, însă, în ciuda acestor cifre, şcolarizarea la "Dunărea de Jos" a crescut constant.http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=24894
Recommended Posts