Jump to content

Un nou-născut a murit la scurtă vreme după externare, iar părinţii acuză cadrele medicale


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Un nou-născut a murit la scurtă vreme după externare, iar părinţii acuză cadrele medicale

Un copil născut în urmă cu patru zile a murit în această dimineaţă în locuinţa părinţilor săi din comuna Suhurlui, la doar câteva ore după ce a fost externat din spital. Părinţii spun că responsabile pentru decesul micuţului sunt cadrele medicale care l-au avut în grijă după naştere. Atât poliţia, cât şi autorităţile medicale au deschis acum anchete separate pentru a elucida acest caz.

Băiatul a venit pe lume în noaptea de duminică spre luni, la Spitalul Judeţean din Galaţi. Mama sa, o tânără de 20 de ani, l-a născut natural. Imediat după naştere, părinţii afirmă că li s-a spus faptul că băiatul are o fractură de claviculă pe partea dreaptă. A fost bandajat şi a rămas în spital alături de mama sa până joi după-amiază.

"La externare, medicul ne-a spus să mergem la medicul de familie pentru a vedea cum evoluează fractura. Ni s-a părut ciudat, pentru bandajul băiatului nu a fost schimbat deloc. Ajunşi acasă, am dat la o parte faşa supraelastică şi am observat că pielea din jur era opărită. Joi seara l-am alăptat, după care am adormit lîngă el. M-a trezit însă neliniştită la scurt timp, pentru că băiatul scotea nişte icnete. Ne-am speriat şi am sunat la 112. Într-un final a venit o salvare şi, mai apoi, o maşină de la SMURD. Copilul era deja vânăt şi nu mai respira. Îi luasem hăinuţele pentru botez şi acum trebuie să le folosesc pentru înmormântare", ne-a spus Carmen Dărăban, mama.

În sprijinul femeie vin şi declaraţiile făcute de unchiul copilului. Mihăiţă Paraschiv spune că i s-a părut cel puţin dubios faptul că bebeluşul nu a fost transferat direct la Spitalul de Pediatrie, pentru ca medicii pediatri să poată vedea în ce stare este osul fracturat.

Contactat telefonic, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi, dr. Mihai Polinschi, ne-a confirmat faptul că un echipaj de ambulanţă de la Pechea a fost trimis pentru a interveni în acest caz. În timpul apelului părinţilor la 112, echipajul medical se afla la o altă intervenţie, la Griviţa. La scurt timp a fost anunţat şi SMURD-ul, care a trimis de asemenea o maşină la Suhurlui. "Din păcate, în ciuda manevrelor de resuscitare, medicul de pe SMURD a fost nevoit să constate decesul nou-născutului", ne-a declarat dr. Polinschi.

Anchete din toate părţile

Conform procedurilor, Poliţia a întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă. "Urmează ca, pe baza rezultatelor examenului medico-legal, să dispunem în consecinţă măsurile ce trebuie luate", ne-a declarat comisarul Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

Şi conducerea Spitalului Judeţean s-a autosesizat în acest caz, pornind o anchetă internă. "Concomitent, am sesizat şi Colegiul Medicilor din Galaţi, care va ancheta cazul. Vreau să asigur însă ambele părţi implicate că anchetatorii vor respecta în egală măsură atât drepturile pacienţilor, cât şi pe cele ale medicilor şi asistenţilor", a ţinut să precizeze dr. Lucica Grigorică, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Anchetă în cazul unui bebeluş de cinci zile decedat la scurt timp de la externare

Poliţia Galaţi a deschis o anchetă în cazul unui bebeluş de cinci zile născut cu fractură de claviculă, care a murit în noaptea de joi spre vineri, la scurt timp după ce a fost externat de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Galaţi, unde medicii l-au bandajat cu faşă ghipsată.

Reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Galaţi spun că bebeluşul de cinci zile născut cu fractură de claviculă, care a murit la scurt timp de la externare a fost trimis acasă întrucât starea sa generală de sănătate era bună, iar fractura de claviculă era considerată necomplicată.

Purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Lucica Grigorică, a declarat că bebeluşul s-a născut pe 27 octombrie, în jurul orei 2.00, pe cale naturală, având o fractură de claviculă considerată necomplicată. Ea a mai spus că nou-născutul a rămas până joi în spital, unde a fost bandajat cu o faşă ghipsată, el fiind externat întrucât avea o stare generală de sănătate bună.

La scurt timp după externare, bebeluşul a decedat.

Vineri, părinţii nou-născutului au depus plângere la Spitalul Judeţean Galaţi pentru malpraxis şi au sesizat Poliţia.

"Am fost sesizaţi cu privire la decesul unui copil şi a fost deschisă o anchetă pentru ucidere din culpă", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Galaţi, Cristina Tatulici.

mediafax.ro

Link to comment
Share on other sites

Verdict uluitor al medicilor legişti în cazul nou-născutului mort după externare

* Specialiştii au concluzionat că bebeluşul care a murit la patru zile de la naştere şi la câteva ore de la externare avea pneumonie

Rezultatele necropsiei efectuate în cazul copilului din Suhurlui, născut pe 27 octombrie la Maternitatea Spitalului Judeţean şi decedat patru zile mai târziu, acasă, aruncă suspiciuni grave asupra modului în care acesta a fost îngrijit în spital şi mai ales asupra legitimităţii externării. Medicii legişti care au analizat primele cauze ale decesului survenit la numai câteva ore de la externare au concluzionat, conform raportului, că nou-născutul a decedat din cauza unei "insuficienţe cardio-respiratorii consecutive unei pneumopatii congestive". Pe româneşte, copilul era răcit serios, starea sa de sănătate agravându-se galopant odată cu ieşirea din maternitate.
"Nu pot să cred că s-a îmbolnăvit atât de tare în câteva ore, de când l-am scos joi din maternitate până joi noaptea, când a murit. Noi am avut grijă de el! Sigur era răcit din spital. Medicii ar fi trebuit să-şi dea seama de asta. Nu ne vom lăsa până când vinovaţii nu vor plăti!", a declarat, duminică, Petrică Paraschiv, tatăl copilului.
Părinţii micuţului lansaseră deja primele acuzaţii la adresa personalului medical încă de vineri dimineaţă, susţinând că nou-născutul nu ar fi trebuit trimis acasă, în condiţiile în care avea deja o fractură de claviculă, suferită la naştere. Circumstanţele acestei tragedii fac acum obiectul unor anchete ale conducerii unităţii sanitare şi a Colegiului Medicilor, dar sunt şi în atenţia poliţiei, unde a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

O echipă de la Ministerul Sănătăţii anchetează cazul bebeluşului decedat la câteva ore după externare

O echipă de la Ministerului Sănătății a ajuns, miercuri, la Spitalul Județean Sf. Apostol Andrei Galați, unde va efectua o anchetă în cazul bebelușului decedat la câteva ore după externarea din maternitatea spitalului. Din echipă fac parte un expert al Corpului de Control al ministrului și doi medici pediatri de la un spital din Capitală.

Pe 30 octombrie, un bebeluș de doar câteva zile a murit, acasă, la doar câteva ore după ce fusese externat din maternitatea Spitalului Județean de Urgență Galați. Potrivit mamei, o tânără de 20 de ani din comuna gălățeană Suhurlui, bebelușul s-a născut în urmă cu zece zile, cu o fractură de claviculă, iar medicii i-au pus un simplu bandaj elastic, fără să îl trimită la un control de specialitate, la Spitalul de Pediatrie din Galați, așa cum ceruse femeia. În urmă cu șase zile, cei doi au fost externați, iar seara bebelușul a decedat. Conform certificatului constatator al decesului, la cauza morții micuțului este trecută 'pneumopatie congestivă' și 'insuficiență cardio-respiratorie', boli pe care le-ar fi contactat în spital. Femeia a făcut plângere la conducerea spitalului, la Direcția de Sănătate Publică Galați și la Colegiul Medicilor. Inspectoratul de Poliție al Județului Galați a deschis o anchetă pentru ucidere din culpă.

agerpres.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.