Jump to content

La două blocuri din Micro 39, ţeava de apă potabilă stă în dejecţii de zece ani


dcp100168
 Share

Recommended Posts

La două blocuri din Micro 39, ţeava de apă potabilă stă în dejecţii de zece ani

* Câteva zeci de familii din Galaţi încearcă de mai bine de un deceniu să-şi dezgroape ţeava de apă potabilă de sub dejecţii * Autorităţile cunosc problema, dar nu fac absolut nimic

De mai bine de zece ani, locatarii a două blocuri din cartierul Micro 39 se chinuie să-şi câştige dreptul la o viaţă decentă şi, în primul rând, salubră. Din cauza unui proiect prost şi, potrivit celor de aici, ilegal, ţeava de apă potabilă ce deserveşte blocurile PM şi J12 se află sub conducta de canalizare şi sub conducta de apă caldă. Ca urmare a acestei situaţii, din cauza deselor fisurări ale conductelor, ţeava de apă potabilă se scaldă în dejeţcii.

Radiografia bătăii de joc

Proprietarii au făcu sesizări despre această situaie începând cu anul 2004. De atunci şi până acum, aceste sesizări nu au făcut decât să le facă pe autorităţi să recunoască problema cu pricina, nicidecum să schimbe mare lucru.

"Au schimbat o bucată de ţeavă, însă exact porţiunea care deserveşte blocurile se află în aceiaşi situaţie. Odată la două-trei săptămâni, mai vine câte o vidanjă care goleşte conţinutul canalizării", explică Ion Valache.

Într-una dintre sesizările trimise către Primărie, oamenii din asociaţie spun: "Conducta de colectare a apelor menajere se află amplasată în partea de jos, în timp ce conducta de alimentare cu apă potabilă se află lângă conducta de preluare a apelor menajere, în unele zone de pe canal aflându-se sub nivelul acesteia. De asemenea, conductele de încălzire tur-retur se află amplasate desupra conductei de apă potabilă, iar conducta de apă caldă se află deasupra conductelor de încălzire. În condiţiile în care conductele de apă caldă şi cele de apă menajeră se fisurează des, tot conţinutul curge peste conducta de apă rece.

De asemenea, reţeaua de alimentare cu apă potabilă este acoperită de deversările sistematice ale apelor menajere în acest tunel tehnic. Colectorul de canalizare ce trebuie să asigure preluarea şi dirijarea apelor menajere şi meteorice ale blocurilor este colmatat, iar funcţionarea este defectuoasă. De aceea, conducta de apă potabilă este inundată în permanenţă", explică reprezentanţii asociaţiei de proprietari.

Autorităţile confirmă situaţia, dar...

Apă Canal a înlocuit doar o parte a conductei, situaţia rămânând astfel neschimbată de mai bine de zece ani. Membrii Asociaţiei 852 au trimis sesizări şi către Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitarte de Utilităţi Publice. Iată ce a răspuns acest organism: "Din documentele transmise de SC Apă Canal SA Galaţi, rezultă că aspectele sesizate de dumneavoastră se confirmă, în sensul că reţeaua de canalizare este deteriorată şi necesită reparaţii capitale. Aceasta a fost inclusă în programul pentru reparaţii capitale începând cu anul 2004, dar Primăria Municipiului Galaţi, proprietarul reţelelor de canalizare, nu a avut fondurile financiare necesare". Adică de mai bine de zece ani. Răspunsul Autorităţii datează încă din 2008! Primăria Galaţi a răspuns solicitării în 2014!

"Din măsurătorile efectuate la fiecare cămin de vizită pe branşamentul scărilor 1 şi 2 a blocului PM şi pe tunelul tehnic vizitabil, s-a constatat că radierul tunelului tehnic vizitabil are contrapanta între scările menţionate, apa menajeră stagnând în această zonă până în tunelul tehnic al scării 1 a blocului PM. Urmează a fi luate măsurile ce se impun în funcţie de fondurile alocate", se arată în răspunsul Primăriei Galaţi, datat februarie 2014.
Pe de altă parte, Apă Canal a omis să efectueze lucrări tocmai în respectivul tunel, şi vorbim despre luna noiembrie 2014.

Locatarii protestează vehement

"Nu ştim cui să ne mai adresăm. Sunt dispus să merg până la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, pentru că aceşti oameni ne îmbolnăvesc cu bună ştiinţă", a explicat pentru "Viaţa liberă" Ion Valache.

"Pe timpul verii, mirosurile sunt insuportabile aici. Vă daţi seama că, cu acea apă despre care ei zic că este potabilă, noi ne spălăm. Mai mult, unii o folosesc la mâncare. Toată lumea spune că nu sunt fonduri pentru o ţeavă care îmbolnăveşte atâţia oameni. Urmează să ne facem analizele", a spus şi un alt locatar, Dănuţ Zaharia.

"Panta nu este făcută cum trebuie. Culmea e că noi ar trebui să plătim peste 10.000 de lei pentru o expertiză care să ne confirme lucrurile evidente", a spus şi Neculai Avram. "Vreau să îi întreb pe cei de la Apă Canal pentru ce plătim noi 40 de lei pe lună de apartament pentru canalizare, în condiţiile în care acest serviciu nu este prestat şi, mai mult, dejecţiile se varsă peste apa potabilă", a mai spus Ion Valache.

Banii pentru respectiva ţeavă ar putea veni din Proiectul „Reabilitarea şi extinderea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Galaţi”, care urmăreşte investiţii majore în serviciile de alimentare cu apă şi canalizare. Contractul de finanţare aferent proiectului a fost semnat de Apă Canal în luna august 2011 şi are o valoare totală de 507.718.645 de lei, din care finanțarea nerambursabila din Fondul de Coeziune este de 447.571.999 de lei. Proiectul este cofinanţat prin Programului Operaţional Sectorial Mediu, axa prioritară 1.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.