Jump to content

Gheorghe Didilă, artizanul fierului de la Toflea


dcp100168

Recommended Posts

Gheorghe Didilă, artizanul fierului de la Toflea

Nu există om în satul Toflea care să nu fi auzit de Gheoghe Didilă, zis Mihai. Când aduci vorba despre tradiţia fierăriei de prin părţile locului, al lui e numele care le vine primul pe buze tuturor. Şi dacă tocmai în căutare de meşteri şi tradiţie ai urcat până în satul de rromi, înţelegi după felul în care vorbesc oamenii despre Gheorghe Didilă că nu poţi să pleci cu inima împăcată fără să-l cunoşti şi să-i afli poveştile. Peste fierari buni mai dai încă şi prin alte comune. Artizani ai fierului, însă, nu se mai prea nasc pe la noi.

Amintirea anilor de oţel

Până la fierăria lui nea Mihai ne-a condus Ion Gheorghiu, unul dintre consilierii locali ai comunei Brăhăşeşti. Are 60 de ani, şi cu toate că nu s-a mutat niciodată din Toflea, a văzut şi de prin Europa câte ceva. Dintre toţi oamenii pe care i-a cunoscut, nemţii i-au plăcut cel mai mult, pentru că, spune el, sunt oameni serioşi.
"Nu vă spun acum că n-am mai găsi, pe aici, prin sat, un tânăr sau doi care să mai lucreze în fierărie. Mai sunt ei, dar comenzile se răresc. Ceaune nu se mai toarnă, acum că avem teflon şi ceramică. Până prin 1995, Toflea livra produse manufacturate din fier în flux. După asta, comenzile s-au rărit şi s-au tot rărit. Ştiu bine tot ce ţine de asta, că şi eu tot fierar am fost la viaţa mea şi despre meserie mea am ce vă povesti. Dar dacă aţi venit de la ziar până la noi, cu nea Mihai trebuie să staţi de vorbă. Noi am fost meşterii, dar el este artizanul. A fost şi a rămas maestrul din comunitatea noastră", ne spune Ion Gheorghiu.

În pragul atelierului maestrului

Tot urcăm şi apoi iar coborâm pe uliţe. Sub soarele cu dinţi de sfârşit de octombrie, puţine case bătrâneşti mai străjuiesc drumul. La putere sunt acum palatele finisate şi locuite sau hanuri de case cu scânduri bătute-n geamuri. Copii mici, îmbrăcaţi multicolor, fac hărmălaie şi o mai rup la fugă, din loc în loc, pe uliţele asfalate. Oameni stau la vorbă, pe la porţi sau direct pe stradă. Orice poţi spune despre comunitatea din Toflea, numai că e lipsită de viaţă, nu.
Atelierul lui Gheoghe Didilă e pe dreapta unei alei asfaltate care urcă şi tot urcă, de zici că nu mai ajungi în vârf. E simplu, construit din lemn, lângă casa în care artizanul şi-a crescut copiii. Gheorghe Didilă stă turceşte, cu o prelată pe braţe, şi făureşte lame de topor. Atelierul de vară, lung de vreo doi metri şi lat de vreo trei, e construit din carton, prelată şi lemn. Din penumbra în care lucrează artizanul vine miros de fier încins şi cărbune aruncat în foc. Dacă n-ai mai văzut, aproape că ţi-e frică să nu sară spre tine vreo scânteie!

De la topor, la zurgălăi

La 67 de ani ai săi, nea Mihai nu e vreun meseriaş care să bată potcoave şi săpăligi tocite. E artist.
"Aveam nouă ani când m-am apucat, pentru prima dată, de fierărie. De la tata am furat meserie întâi, de unde altundeva? Apoi, m-am uitat şi pe la alţii şi ce-am văzut nou, am făcut. Astăzi ştiu. Mi-aduceţi dumneavoastră o piesă şi eu vă spun dacă o pot face şi cum. Pot face de toate, de la cleşti de cale ferată, la cuţite, fierăstraie şi cuie de şină de tren, până la zurgălăi mai mari pentru hamuri şi mici, pentru căluşari. Unul e secretul cel mare, aici: să ştii ce înseamnă revenirea fierului. Tratezi un oţel, spre exemplu, dar dacă n-o faci bine, devine casant. Dacă ştii ce trebuie făcut, însă… eu cu topoarele mele tai fier, fără să le stric lama!", ne spune meşterul.
Printre obiectele manufacturate pentru care e căutat Gherghe Didilă se numără dălţile de ipsoserie şi cele pentru sculptura în lemn, folosite de artişti şi fabricanţii de mobilă.

"Ah, ce vremuri am trăit, sub Ceauşescu… !"

De regulă, pensionarii sunt nostalgici ai regimului trecut. La Toflea, însă, găseşti şi oameni mai tineri care-şi aduc aminte de focul fierăriilor ce aprindea nopţile, în sat. "Eram şi noi cooperativă, aici. Aveam un om care pleca în ţară, după comenzi. Când venea cu necesarul şi cu materialele, împărţeam munca în mod egal. Fiecare făcea, să spunem, câte treizeci de topoare şi zece cuţite, din comanda finală. Cine voia, lucra până noaptea, termina înainte şi apoi se odihnea până la ziua livrării. Nu mai existau alţi oameni la noi care să lucreze aşa, în comunism. Fiecare îşi făcea treaba, plus cota celui care umbla după vânzări şi la final, banii se împărţeau în mod egal", îşi aminteşte Ion Gheorghiu.
Copii fierarilor tofleni ştiu meserie, dar au stins focurile de cărbuni din sat şi-au plecat prin ţări străine, după bani cu care să-şi ţină casele şi familiile numeroase. Cam 70 la sută dintre tineri sunt plecaţi. Dacă, însă, s-ar mai găsi comenzi pentru fierării, ciocanele ar reîncepe să bocănească, din zori până seara. Toată Toflea ar mirosi iarăşi a cărbune şi a fier, se gândeşte consilierul local, amintindu-şi de tinereţea sa, petrecută lângă nicovală.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.