Jump to content

Elevii săraci de la o şcoală gălăţeană, "adoptaţi" de colegi din toată ţara


Recommended Posts

Posted

Elevii săraci de la o şcoală gălăţeană, "adoptaţi" de colegi din toată ţara

Elevi de la 18 unităţi de învăţământ din toată ţara şi-au exprimat disponibilitatea de a participa la un proiect de voluntariat şi incluziune socială lansat de Şcoala Nr. 16 din Galaţi, sub coordonarea directoarei Mariana Mogoş şi a profesoarelor Lidia Hamza şi Georgeta Gaiţă.

Intitulat "Adoptă un copil de la distanţă", proiectul are ca grup ţintă 25 de elevi ai Şcolii Nr. 16, cu rezultate bune la învăţătură, dar care provin din familii nevoiaşe şi care au nevoie de sprijin pentru a beneficia de egalitate de şanse cu ceilalţi colegi de generaţie.

Copii orfani de ambii părinţi

"Din 2007, Lidia Hamza, colega mea, a organizat mai multe serii de activităţi cu elevii noştri, prin care am adus bucurie în sufletele celor mai năpăstuiţi de soartă. E momentul în care binele se întoarce la cei care au făcut bine. Acum, noi vom fi cei care vom primi sprijin", spune directoarea Mariana Mogoş.

Şcoala Nr. 16 este una dintre unităţile de învăţământ din municipiu cu elevii cei mai săraci. Deşi prin intermediul programelor derulate de Biserica "Sfântul Spiridon" aceşti elevi beneficiază de hrană zilnică, sprijin la efectuarea temelor şi de unele obiecte de uz personal, nevoile lor sunt mult mai multe.

"Avem copii orfani de ambii părinţi, aflaţi în grija altor rude, copii cu părinţii divorţaţi sau plecaţi în străinătate, copii care provin din familii fără niciun venit stabil. Pentru aceştia, un astfel de proiect vine să acopere nişte goluri. Pentru că e vorba de fonduri destul de mari, noi nu ne vom implica să umblăm cu banii, ei vor fi depuşi într-un cont deschis pe numele preşedintelui comitetului de părinţi, care va avea chitanţe pentru fiecare leuţ cheltuit. Noi ne vom ocupa doar ca obiectele cumpărate, fie ele rechizite, fie haine şi încălţăminte, să ajungă la copii", punctează Lidia Hamza.

Elevii din Băleni, campioni la dărnicie

Printre şcolile înscrise în proiect se află oraşe mari precum Iaşi, Bucureşti, Sibiu, Piteşti, Braşov, Cluj, Timişoara, Alba Iulia şi Buzău, dar şi, în mod surprinzător, o unitate din comuna Băleni, singura din judeţ care a dorit să le întindă o mână acestor copii nefericiţi. Profesoara Elena Lemnaru şi copiii din comună au venit la lansarea proiectului cu câteva daruri, dar şi cu poezii şi cântece, pentru a se împrieteni cu elevii de la Şcoala Nr. 16. La rândul lor, gazdele au oferit un program artistic foarte bogat şi calitativ, mai ales că printre elevii Şcolii Nr. 16 se numără talentata Maria Cristina Crăciun, dar şi Andreea Mihai, o altă vedetă a Galaţiului, concurentă la emisiune "Next Star".

În total, se vor organiza cinci activităţi. Elevii de la Şcoala Nr. 16 vor primi haine călduroase de iarnă, apoi cadouri de Crăciun (elevii din Bucureşti s-au oferit să ia pe cheltuiala lor în excursie doi copii gălăţeni în vacanţa de iarnă), de Paşte şi de 1 iunie. La finalul proiectului, în vacanţa de vară, elevii de la Şcoala nr. 16 vor merge într-o excursie, pentru că mulţi dintre ei nu au ieşit niciodată din oraş.

viata-libera.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.