dcp100168 Posted November 26, 2014 Posted November 26, 2014 17 trenuri întârziate din cauza unui furt de cabluInconştienţa naşte monştri, dar şi mulţi nervi şi harababură în circulaţia trenurilor. Aşa s-a întâmplat miercuri dimineaţă, când nu mai puţin de 17 garnituri care veneau sau plecau din Gara Galaţi au fost nevoită să staţioneze din cauză că în zona Tunelului nu s-a mai putut circula. Motivul: în cursul nopţii, circa 100 de metri de cablu de la sistemul de semnalizare au fost tăiaţi şi furaţi, lipsa acestuia făcând practică imposibilă derularea normală a traficului feroviar. Dacă trenurile care veneau spre Galaţi au ajuns relativ aproape de municipiu, staţionând în Gara Fileşti până la remedierea situaţiei, cele care ar fi trebuit să plece nu s-au urnit din loc. Cea mai mare întârziere a avut-o trenul personal de pe ruta Galaţi-Făurei, care a plecat cu o întârziere de o oră şi 13 minute. Potrivit poliţiştilor de la Transporturi, prin acest furt s-a produs doar întârzierea trenurilor, şi nu a fost afectată siguranţa feroviară. Oamenii legii au făcut cercetări la faţa locului şi au deschis o anchetă pentru a dat de urma hoţilor care vor ajunge, cel mai probabil, cu cablul la un centru de colectare.viata-libera.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now