Jump to content

Transferurile iernii la Oţelul


Recommended Posts

Posted

Transferurile iernii la Oţelul

Oficialii Oţelului şi-au făcut planurile pentru pauza de iarnă, mai ales în ceea ce privesc mutările de la nivelul lotului. Două dintre posturile principale vizate de conducerea clubului pentru aducerea de noi jucători sunt de mijlocaş central şi de fundaş dreapta. Primul dintre ele ar putea fi acoperit cu Sanaa Altama, un francez cu origini din Ciad.

În vârstă de 24 de ani, Altama a debutat în fotbalul mare la Dijon, formaţie pentru care a jucat 24 de partide în trei sezoane. A trecut apoi la Mouscron, cu care a reuşit să promoveze în prima ligă, în ediţia precedentă de campionat. Sanaa Altama se află şi pe lista celor de la Rapid Bucureşti, dar de o săptămână se pregăteşte alături de jucătorii Oţelului, astfel că sunt şanse mari ca el să semneze un contract în perioada următoare, mai ales că cei din conducerea clubului au confirmat interesul pentru mijlocaşul francez.

Altfel, până acum au fost anunţate rezilierile cu Avdic şi Sipovic. E de aşteptat ca în perioada următoare să se ajungă la un numitor comun de reziliere şi cu alţi jucător din lotul actual.

presagalatibraila.com

  • 4 weeks later...
Posted

Lista plecărilor de la Oţelul

După un tur de campionat nereuşit, cu doar 12 puncte acumulate, cei de la Oţelul au nevoie de întăriri pentru a spera la evitarea retrogradării. Pentru a face loc noilor achiziţii, oficialii gălăţenilor au demarat deja discuţiile cu cei de la care se doreşte rezilierea contractelor.
Primii cu care s-a ajuns la un acord sunt Enes Sipovic şi Marcel Avdic, jucători care au fost anunţaţi deja oficial că nu mai fac parte din lotul Oţelului.
Discuţii avansate pentru rezilierea înţelegerilor se poartă cu Samoel Cojoc şi Silviu Ilie. Amândoi au jucat puţin spre deloc după numirea lui Selymeş ca principal. Mai mult, cei doi au intrat în ultimele şase luni de contract. 
Nici tânărul mijlocaş Răzvan Grădinaru n-a convins, iar împrumutul său de la Steaua va fi întrerupt. Cel mai probabil, Grădinaru va fi cedat pentru următoarele şase luni la o altă echipă din primele două eşaloane.
Postul de mijlocaş dreapta a devenit unul prioritar pentru noi transferuri, dacă ţinem cont şi de faptul că Ruben Brigido e la un pas să se despartă de formaţia gălăţeană. Deşi a fost adus cu mari speranţe de către cuplul de conducători Burcă-Munteanu, Brigido nu s-a adaptat, iar Selymeş l-a trecut pe lista disponibilizărilor. Plecarea sa depinde de aducerea altor jucători pe postul său.
Un alt străin care ar putea pleca este Karol Karlik, nemulţumit de întârzierile salariale. Karlik şi-a trimis familia înapoi în ţară odată cu problemele financiare şi doreşte să-şi găsească un alt angajament. Oţelul s-a orientat deja către Sanaa Altama şi Ionuţ Neagu pentru postul de mijlocaş central. 

Pot pleca şi greii

În afara jucătorilor mai devreme menţionaţi, există pericolul despărţirii de alţi trei jucători importanţi. Primul dintre ei e Florin Cernat, care aşteaptă să vadă redresarea din punct de vedere financiar a clubului până la reluarea pregătirilor, altfel e tentat să accepte una dintre ofertele primite din străinătate. 
Dan Popescu, un alt titular de drept din tur, are o ofertă din Israel, de la Maccabi Nethanya, unde se află deja Sîrghi şi Giurgiu, de circa 50.000 de euro, şi s-ar putea despărţi de clubul gălăţean chiar din această iarnă. Şi Popescu are de primit trei luni de salariu, ceea ce-l determină pe fundaşul stânga să ia în calcul orice ofertă serioasă primită pentru el.
Un alt jucător vizat pentru un transfer este tânărul Alexandru Tudorie, care are câteva oferte din străinătate, însă preţul cerut pe el alungă cluburile care sunt interesate de serviciile atacantului gălăţean. Vânzarea sa este văzută ca soluţie salvatoare în plan financiar pentru Oţelul în acest moment. Totuşi, în cazul în care ofertele pentru Tudorie nu se concretizează, atunci Selymeş este dispus să renunţe la Emil Jula, pentru sosirea unui atacant rapid. 
Reunirea lotului este programată pentru data de 12 ianuarie. Până atunci se caută soluţii de redresare financiară a clubului pentru a putea fi păstraţi jucătorii importanţi.

presagalatibraila.com

Posted

Nicoliţă a refuzat oferta Oţelului

Unul dintre cele mai vehiculate nume din ultima perioadă pentru sosirea la Oţelul, mijlocaşul Bănel Nicoliţă, a ajuns la un acord cu Al Ittihad, formaţie pregătită de Victor Piţurcă, unde va primi un salariu cu mult peste ceea ce a avut în toată cariera sa.

Nicoliţă era văzut drept variantă principală de transfer de către oficialii Oţelului, pentru a acoperi postul de mijlocaş dreapta, acolo unde Grădinaru şi Brigido n-au dat satisfacţie. Mai mult, cei doi sunt în dizgraţia antrenorului şi au şanse mici să prindă lotul şi din retur.

Nicoliţă rămăsese fără angajament de mai multe luni după aventura din Franţa, unde a evoluat trei sezoane în Ligue 1, la St. Etienne şi FC Nantes. Înainte de a pleca în primul eşalon francez, Nicoliţă a jucat aproape 200 de meciuri la Steaua Bucureşti, un sezon la Poli Timişoara şi alte trei, în ligile inferioare, la CF Brăila.

presagalatibraila.com

UPDATE. Transferul lui Bănel Nicoliţă la Oţelul n-a picat definitiv, după ce mijlocaşul nu a ajuns încă la un acord cu Al Ittihad.

Posted

Chipirliu revine la Oţelul

În mare căutare de atacanţi pentru a întări compartimentul ofensiv, cel care a suferit cel mai mult în prima parte a sezonului, cei de la Oţelul au ajuns la o soluţie mai puţin aşteptată. Cu doar şapte goluri înscrise în campionat, cel mai slab atac din Liga I (alături de cel al Rapidului), Oţelul a ajuns la repatrierea lui Bogdan Chipirliu, unul dintre golgheterii de la Fortuna Câmpina, în turul ligii secunde.

În vârstă de 22 de ani, Bogdan Chipriliu a reuşit să marcheze de patru ori în 13 meciuri la Fortuna. Atacantul gălăţean a făcut impresie bună şi în urmă cu două sezoane, când a fost împrumutat la FCM Dunărea, unde marcase trei goluri importante pentru salvarea de la retrogradare în cele nouă partide bifate. În Liga I a bifat două prezenţe în tricoul Oţelului, în ediţia 2012-2013.

Chipirliu este primul atacant venit în această iarnă la Oţelul şi e aşteptat să participe încă de la primul antrenament oficial al iernii, luni, 12 ianuarie, la reunirea lotului.

presagalatibraila.com

Posted

Antrenorul secund Valentin Sinescu lasă Oţelul pentru Petrolul

Unul dintre antrenorii secunzi de la Oţelul Galaţi, Valentin Sinescu, este foarte aproape de a pleca la Petrolul Ploieşti, ca secund al lui Mircea Rednic. „Acum am avut o rundă de negocieri cu diriguitorii Petrolului, în proporţie de 99% voi da curs ofertei echipei din urbea mea natală. Plec cu amintiri frumoase de la malul Dunării, m-a surprins plăcut ce am găsit aici”, a declarat Sinescu la emisiunea Lider Sportiv de la postul de radio gălăţean Pro FM - Lider FM. Sinescu a venit la Oţelul în urmă cu trei luni şi jumătate, la solicitarea antrenorului principal Tibor Selymeş.

Clubul Petrolul Ploieşti a anunţat, sâmbătă, pe site-ul oficial, că tehnicianul Mircea Rednic a semnat un contract valabil până la finalul actualului sezon cu gruparea prahoveană.

viata-libera.ro

Posted

Oţelul i-a ratat pe Neagu şi Râpă

Conducerea Oţelului a dorit să-i readucă la echipă în această iarnă pe fotbaliştii gălăţeni Neagu şi Râpă, însă a fost refuzată. Cei doi jucători erau doriţi sub formă de împrumut până la vară, însă au preferat să rămână la Steaua, plecând în cantonament, în Spania, cu echipa bucureşteană.

Surse din cadrul clubului gălăţean ne-au spus că sunt şanse minime ca la reunirea lotului, programată luni, 12 ianuarie, să fie prezent vreun jucător nou, sperându-se totuşi să se reuşească transferurile dorite de antrenorul Tibor Selymes cel târziu până la plecarea în al doilea cantonament programat înaintea returului, cel din Antalya.

viata-libera.ro

Posted

Oţelul a mai renunţat la trei jucători

Team-managerul FC Oţelul, Cristi Munteanu, a anunţat jucătorii de care echipa pe care o conduce s-a despărţit până acum: „Am avut discuţii şi am încheiat colabărările cu Samoel Cojoc, George Bârlădeanu şi Andrei Marus. Mai avem discuţii şi cu alţi jucători, dar deocamdată nu dau nume, trebuie să vedem jucătorii care vor veni şi apoi să dăm nume”, a spus Cristi Munteanu.
Posted

Toate detaliile de la reunirea Oţelului

Din cei 28 de jucători pe care se baza echipa gălăţeană, doar 23 au reuşit să ajungă încă din prima zi de pregătire pentru returul de campionat. În prezenţa a circa 20 de suporteri, antrenorul Tibor Selymeş i-a avut la prima şedinţă de pregătire pe următorii: Alexandru Vlasie, Gabriel Abraham, Dumitru Hotoboc (portari); Lucian Murgoci, Robert Moglan, Constantin Mişelăricu, Mihai Leca, Dan Popescu, Andrei Miron, Andrei Marus (fundaşi); Florin Cernat, Ciprian Milea, Ruben Brigido, Helder Tavares, Daniel Dajbog, Silviu Ilie, Stelian Cucu, Cosmin Stoian, Răzvan Grădinaru (mijlocaşi); Alexandru Tudorie, Cristian Cristea, Eduard Dumitru (atacanţi). Emil Jula a fost şi el prezent, dar nu s-a antrenat. Dajbog şi Dumitru sunt aduşi de la echipa a doua, pentru prima parte a pregătirilor.

Absenţele de la reunire

Au absentat accidentaţii Dragoş Plopeanu şi Alexandru Zaharia, plus Iulian Popa (motivat). Karol Karlik va ajunge în zilele următoare, dar şi-a exprimat dorinţa de a părăsi echipa în această iarnă. Bryan Ottenhoff, George Bârlădeanu şi Samoel Cojoc au lipsit şi ei, pentru că li s-au întocmit hârtiile de reziliere. Pe lista rezilierilor se mai află Andrei Marus şi Ruben Brigido. E de aşteptat ca în următoarea perioadă să sosească în lotul Oţelului şi Bogdan Chipirliu, revenit după împrumutul la Fortuna Câmpina. Tot în această săptămâna trebuie să vină şi Sana Altama, mijlocaşul francez care s-a antrenat cu Oţelul şi în finalul anului precedent.

Venirile lui Neagu şi Râpă depind de plecările de la Steaua

Conform team-managerului Cristian Munteanu, Oţelul încă n-a renunţat la varianta de împrumut pentru doi jucători de la Steaua, Ionuţ Neagu şi Cornel Râpă, ambii lansaţi la gruparea roş-alb-albastră. „Împrumuturile lui Neagu și Râpă depind de plecările altor jucători din lotul celor de la Steaua. Dacă nu vor pleca Szukala şi Boruceanu sau Sânmărtean, atunci avem şanse bune să-i împrumutăm pe cei doi”, a spus Munteanu.

Iorga, primul transfer preconizat

Cele mai mari şanse de a veni la Oţelul le are Laurenţiu Iorga, un alt jucător lansat de clubul gălăţean. Oficialii roş-alb-albaştrilor au ajuns la un acord cu Pandurii pentru un împrumut până în vară. Mai mult, şi jucătorul s-a declarat dispus să revină la Galaţi.

„Laurențiu Iorga sper să ne dea azi un răspuns pozitiv. Avem acordul celor de la Pandurii pentru un împrumut până la vară. Avem și variante de rezervă în cazul în care nu se concretizează variantele Iorga, Neagu și Râpă. Ne orientăm în primă fază către aceşti jucători, pentru că ei nu mai au nevoie de acomodare aici, iar noi avem nevoie de rezultate imediat”, a spus Munteanu.

Nicoliţă şi-a amânat răspunsul

Cel mai vehiculat nume pentru un transfer la Oţelul în această iarnă a fost cel al lui Bănel Nicoliţă. Cristian Munteanu a spus că dacă Nicoliţă nu-şi va găsi un angajament în străinătate în perioada următoare, atunci fostul jucător al lui St. Etienne va veni la Oţelul. Mai mult, antrenorul Tibor Selymeş l-a ochit şi pe fratele lui Bănel, pe Stelian, legitimat la CF Brăila. Cei doi ar urma să vină la pachet la Oţelul, dacă răspunsul lui Bănel va fi pozitiv. „Cu Bănel Nicoliță am vorbit chiar ieri, m-a rugat să așteptăm zece zile. Are ceva discuții din Franța. Dacă va veni el, va veni și fratele lui, Stelian Nicoliță, de la CF Brăila. L-am văzut la meciul de Cupă și eu și Tibi, e un jucător de viteză, foarte bun, a evoluat foarte bine până acum”, a spus Munteanu.

Lot final de 25

Cristian Munteanu a spus că lotul final va fi de 25 de jucători, plus alţi tineri de la echipa a doua care să crească în jur, dar a atins şi subiectul restanţelor salariale. 

„Sunt restanțe salariale la jucători, dar sper să primim cât mai repede banii de la LPF din drepturile TV și atunci vor fi toți jucătorii cu banii la zi. Am discutat cu mai mulți jucători, toți așteaptă și alte variante, vor mai mult timp. Cu siguranță vor veni jucători, poate 2 -3 chiar săptămâna asta. Și Tibor Selymeș, ca toți suporterii, așteaptă jucători noi. În acest moment avem 28 de jucători în lot, cu patru portari, jucători de la echipa a II-a, pentru a se antrena cu echipa mare în perioada asta. În cantonamentul de la Poiana Brașov vor pleca 25 de jucători, plus 2-3 juniori care să crească alături de echipa mare”, a spus Munteanu.

Vin şi jucători străini

În afară de Altama, care e aşteptat în această săptămână să vină la antrenamentele Oţelului, oficialii clubului mai vizează şi alte piste de jucători străini. Deja se poartă discuţii avansate cu mai mulţi fotbalişti din afara ţării. Cel mai aproape de un transfer este un fundaş central cu experienţă, care a evoluat în Bundesliga şi în Ligue 1. De asemenea, se negociază intens cu un alt mijlocaş care a jucat în prima ligă franceză la o echipă de top. În acest moment, restanţele salariale şi aducerea de noi jucători depind de banii din drepturile de televizare, care trebuie să intre în contul clubului până la jumătatea lunii februarie.

presagalatibraila.com

Posted

Maraton de meciuri amicale pentru Oţelul

Oțelul va efectua două stagii de pregătire până la debutul returului de campionat, programat la sfârșitul lui februarie. Primul cantonament se va desfășura la Poiana Brașov, iar cel de-al doilea în Turcia, la Antalya.

Cristi Munteanu, team-managerul echipei, spune că Oțelul va disputa nu mai puțin de 12 meciuri de pregătire, în cele două stagii. „Vom avea două partide în cadrul cantonamentului de la Brașov și alte 10 în Antalya. În țară vom juca cu echipe din ligile inferioare,în timp adversarii din Turcia nu-i cunoaștem încă. Avem mai multe oferte, foarte multe echipe își fac pregătirea acolo și avem de unde alege. Ne dorim aceste partide pentru a da posibilitatea jucătorilor pe care-i vom aduce să se integreze în echipă”, ne-a declarat Cristi Munteanu.

Oțelul va merge la Poiana Brașov în perioada 18-30 ianuarie, iar în Turcia între 3 și 15 februarie.

presagalati.ro

Posted

Oţelul renunţă la Ottenhoff

Transferat la finalul turului de Oţelul, fundaşul olandez  Bryan Ottenhoff va părăsi echipa gălățeană înainte de debuta în Liga I. Anunţul a fost făcut de administratorul special al clubului, Vlad Răpişcă. "Când a fost transferat, eram nevoiţi să aducem un fundaş central. A fost o alegere destul de rapidă, din păcate el nu s-a ridicat la aşteptările noastre, fotbalistic vorbind. Când am discutat cu jucătorul şi impresarul său, ni s-a spus că este pregătit fizic 100%. Din păcate, nu a fost pregătit fizic şi suntem în postura de a înceta contractul cu el", a spus Răpişcă. Pentru Oţelul, Ottenhoff a jucat într-un singur meci oficial, la Târgu Jiu, în Cupa Ligii, cu Pandurii.

sportgalati.com

Posted

Mijlocaşul Laurenţiu Iorga revine la Oţelul

După transferul lui Sana Altamaa, Oţelul a reuşit să se întărească şi cu Laurenţiu Iorga, care a fost împrumutat de la Pandurii Tg. Jiu până pe 30 iunie. Mijlocaşul în vârstă de 26 de ani, care a câştigat titlul cu Oţelul în 2011, a revenit la Galaţi pentru a pune umărul la salvarea echipei la care s-a lansat în fotbal.

„Am cunoscut la Galați momente frumoase, culminând cu câștigarea titlului. Nu puteam să rămân nepăsător atunci când am văzut situația dificilă cu care se confruntă Oțelul. Vreau să pun și eu umărul și împreună cu coechipierii mei să salvăm Oțelul de la retrogradare”, a declarat Iorga.

Team-managerul Cristian Munteanu s-a declarat mulţumit de aducerea lui Iorga. „Iorga a dovedit că are caracter. Nu a stat prea mult pe gânduri și a venit să ne ajute. Transferul lui reprezintă un pas mare pentru noi. Sperăm că în viitorul apropiat să mai avem parte de astfel de surprize plăcute și să ne întărim așa cum ne dorim”.

Laurenţiu Iorga va face parte din lotul Oţelului care se va deplasa luni, 18 ianuarie, în cantonamentul din Poiana Braşov.

presagalatibraila.com

Posted

Lotul Oţelului care a făcut deplasarea în cantonamentul de la Poiana Braşov

Oţelul a început astăzi cantonamentul montan de la Poiana Braşov, în care antrenorul Tibor Selymeş are 23 de jucători la dispoziţie în momentul plecării, urmând ca cel târziu până mâine să mai sosească încă doi fotbalişti. Iată lotul complet deplasat de Oţelul în primul cantonament:

Portari: Dumitru Hotoboc, Gabriel Abraham

Fundaşi: Constantin Mişelăricu, Dan Popescu, Lucian Murgoci, Robert Moglan, Andrei Miron, Mihai Leca

Mijlocaşi: Florin Cernat, Helder Tavares, Daniel Dajbog, Răzvan Grădinaru, Ciprian Milea, Ruben Brigido, Stelian Cucu, Cosmin Stoian, Sanaa Altama, Laurenţiu Iorga, Iulian Popa

Atacanţi: Alexandru Tudorie, Cristian Cristea, Emil Jula şi Eduard Dumitru.

Faţă de antrenamentele de la Galaţi lipsesc Silviu Ilie şi Andrei Marus, doi jucători trecuţi pe lista neagră de antrenorul Tibor Selymeş. Campion cu Oţelul în 2011, Ilie este dorit de FCM Tg. Mureş.

Altfel, Oţelul va disputa şi două partide amicale în perioada cantonamentului montan. Primul dintre ele va fi cu Olimpic Cetate Râşnov, iar cel de-al doilea, cel mai probabil, cu Inter Cristian, ambele din liga a patra (judeţul Braşov).

presagalatibraila.com

Posted

Oţelul şi-a luat un atacant care a marcat contra lui Juventus în Liga Campionilor

De astăzi, din lotul pe care antrenorul Tibor Selymeş îl are la dispoziţie în cantonamentul Oţelului la Poiana Braşov face parte un nou jucător, atacantul belgian cu origine congoleze Jeanvion Yulu-Matondo. În vârstă de 29 de ani, acesta a evoluat ultima oară, începând din sezonul 2013-2014, la echipa egipteană Al Ittihad Alexandria. Aici a jucat în 25 de partide, marcând 13 goluri.

A făcut junioratul al FC Ans, unde a fost remarcat de cei de la Mouscron care l-au transferat în 1999. În 2001 a fost luat de Club Brugge, pentru care a debutat în echipa de seniori în 2005. În primele două sezoane la Brugge a evoluat în 38 de meciuri, cu 14 goluri marcate. În această perioadă (2005-2007) a avut un moment de referinţă în cariera sa, marcând împotriva celor de la Juventus într-un meci din Liga Campionilor. Tot atunci, a jucat în ambele meciuri ale celor de la Brugge cu Bayern Munchen (1-1 la Brugge, 0-1 în deplasare).

În 2007 s-a transferat la Roda Kerkrade, echipă pentru care a evoluat timp de trei sezoane şi jumătate în prima ligă din Olanda.

În a doua parte a sezonului 2010-2011 a ajuns la Levski Sofia (8 meciuri - 3 goluri). În vara anului 2011 s-a întors în Belgia, la echipa de primă ligă Mouscron, iar peste un an s-a transferat în Egipt.

Un fundaş francez

Tot de astăzi, în cantonamentul celor de la Oţelul se află şi un fundaş central francez, Mahamadou Sissoko (26 de ani). Până acum cinci ani a fost în proprietatea celor de la Udinese, iar în ultimele patru sezoane a jucat în prima ligă scoţiană la Kilmarnock (2010-2013) şi apoi în Grecia, la Veria (2013-2014).

viata-libera.ro

Atacantul belgian Yulu-Matondo şi fundaşul Sissoko Mahamadou au semnat contracte cu Oţelul pe o perioadă de un an şi jumătate, conform managerul sportiv Ovidiu Burcă.

Posted

Silviu Ilie a semnat cu ASA Tîrgu Mureş

ASA Tîrgu-Mureş l-a transferat pe Silviu Ilie, ultima dată la Oţelul Galaţi.Jucătorul de 26 de ani, care poate evolua fundaş sau mijlocaş stînga, a semnat un contract valabil pînă în vară, cu opţiune de prelungire, scrie site-ul oficial al mureşenilor. Ilie a fost component al echipei Oţelul Galaţi care a câştigat campionatul şi Supercupa, evoluînd în grupele Champions League. Are 134 partide în Liga 1, 3 jocuri în echipa naţională a României şi 16 prezenţe în selecţionata de tineret.

gsp.ro
 

Posted

Încă trei disponibilizări la Oţelul. Ce jucători ar mai putea pleca

Modificările din lotul Oţelului se fac în ambele sensuri, atât la veniri, cât şi la plecări. Dacă la capitolul achiziţii este vorba de patru jucători, Iorga, Altama, Sissoko şi Yulu-Matondo, la cel al plecărilor numărul este mult mai mare.

Ultimii trei jucători care au părăsit în mod oficial echipa sunt Silviu Ilie, Alexandru Vlasie şi Bogdan Chipirliu. Ilie, care intrase în ultimele şase luni de contract cu Oţelul, şi-a găsit angajament la FCM Tg. Mureş şi a fost lăsat să plece în contul renunţării la o parte din suma pe care o mai avea de primit fostul campion de la clubul gălăţean. Silviu Ilie a semnat doar până în vară cu FCM Tg. Mureş, cu opţiune de prelungire. Salariul său la Oţelul era peste media echipei, iar faptul că în ultimii doi ani a jucat în doar două partide oficiale, i-a determinat pe oficialii clubului să renunţe la el.

Portarul Alexandru Vlasie a fost împrumutat la concitadina Metalosport, echipă care luptă pentru evitarea retrogradării în al treilea eşalon. Plecarea lui Vlasie şi accidentarea pe termen lung a lui Plopeanu sunt semne clare că Oţelul va mai transfera un portar în perioada următoare.

În ceea ce-l priveşte pe Chipirliu, fostul junior al Oţelului a revenit după împrumutul de la Fortuna Câmpina. Deşi în primă fază a fost dorit pentru a face parte din lotul grupării roş-alb-albastru pentru retur, antrenorul Tibor Selymeş s-a opus în urma unei discuţii avute cu atacantul gălăţean. Astfel, Chipirliu a fost cedat la ACS Poli Timişoara, liderul din seria a II-a a ligii secunde.

Alte şapte plecări sigure

Pe lângă cei trei amintiţi mai sus, alţi şapte jucători au părăsit echipa de la finalul anului trecut până în prezent. După cum am anunţat în premieră, încă dinaintea reunirii lotului, unul dintre cei mai importanţi jucători din turul de campionat, mijlocaşul Karol Karlik, a refuzat să revină la Oţelul pentru partea a doua a sezonului. Deşi era dorit în continuare de antrenor, contractul i-a fost reziliat lui Karlik după mai multe runde de negocieri. Mijlocaşul slovac are mai multe oferte din ţara sa, dar şi unele din Germania şi Danemarca.

Au fost reziliate contractele jucătorilor Samoel Cojoc, George Bârlădeanu, Bryan Ottenhoff, Marcel Avdic, Enes Sipovic şi Andrei Marus. Dintre cei şase, doar Marus a fost prezent la reunirea Oţelului, dar n-a fost luat în cantonamentul din Poiana Braşov. Sipovic a semnat cu Westerlo, din prima ligă a Belgiei, iar Avdic are mai multe oferte din Germania.

Mai pot pleca jucători

Cel puţin doi jucători din actualul lot al Oţelului ar putea pleca în perioada următoare, conform unor surse din cadrul clubului. Unul dintre ei este portughezul Ruben Brigido, care nu l-a convins pe Selymeş în turul de campionat, iar antrenorul vrea să scape de el. Totuşi, plecarea sa e condiţionată de venirea altui jucător în loc. Deşi Grădinaru şi Jula făceau şi ei parte din lista neagră, cei doi vor rămâne în continuare la Oţelul, pentru că ambii au fost legitimaţi deja la două echipe din Liga I. O eventuală despărţire de echipa gălăţeană ar însemna că nu mai pot evolua în prima ligă din România până la sfârşitul campionatului.
presagalatibraila.com

Posted

S-au stabilit adversarii Oţelului din cantonamentul din Antalya

FC Oţelul a anunţat astăzi care sunt adversarii grupării roş-alb-albastre în cel de-al doilea cantonament al iernii, care va avea loc în Antalya, unde se va pune accent pe pregătirea tehnico-tactică.

Adversarii Oţelului sunt următorii:

5 februarie - LASK Linz (Austria)
8 februarie - Dinamo Batumi (Georgia)
12 februarie - Karpaty Lvov (Ucraina)
14 februarie - FC Jurmala (Letonia)
14 februarie - Diosgyori VTK (Ungaria)

Oţelul va pleca în cantonamentul din Antalya pe data de 3 februarie.

presagalatibraila.com

Posted

Gălăţenii au adus un internaţional cipriot

Aflată în cantonamentul din Poiana Braşov, echipa Oţelul Galaţi îşi continuă campania de transferuri menită să aducă salvarea de la retrogradare.

În acest moment, antrenorul Tibi Selymeş a reuşit să vadă acoperit un post considerat cheie, cel de mijlocaş dreapta. Începând de joi, sub comanda sa se află şi internaţionalul cipriot Athos Solomou. Mijlocaşul în vîrstă de 29 de ani a evoluat timp de şapte ani la Apollon Limassol unde a cîştigat campionatul şi Supercupa şi alte cinci sezoane la Apoel Nicosia, echipă cu care a cucerit trei titluri de campioană, o cupă şi o Supercupă.

Solomou a evoluat de 13 ori în naţionala Ciprului. Ultima echipă la care a evoluat a fost Enosis Neon Paralimniou. “Cînd vii să joci pentru o fostă campioană, nu ai nevoie de nici un fel de motivaţie. Sper să ajut Oţelul să se salveze, iar suporterii să aprecieze evoluţiile şi dăruirea mea de pe terenul de joc”, a declarat Solomou în momentul semnării contractului.

400.000 de euro este cota jucătorului pe transfermarkt.com

gsp.ro

Posted

Oţelul a mai reuşit alte două noi transferuri

Cererea antrenorului Tibor Selymeş, ca lotul să fie fortificat în această iarnă cu 5-6 jucători experimentaţi, i-a fost îndeplinită de cei din conducerea executivă. Pe lângă cipriotul Anthos Solomou, al cărui transfer a fost anunţat de cei din club joi seară, Oţelul a mai perfectat alte două achiziţii. Este vorba de mijlocaşul de bandă Jugurtha Hamroun, un algerian în vârstă de 25 de ani, şi mijlocaşul central Emil Dică (32 de ani), ultima dată la Rapid Bucureşti.

Algerianul Hamroun a câştigat Cupa Franţei cu Guingamp în 2009 şi a fost coechipier cu Florin Cernat în Turcia, la Karabukspor, unde a evoluat până vara trecută, când s-a transferat în ţara natală, la JS Kabylie.

Conform surselor din cadrul clubului, Solomou, Hamroun şi Dică au semnat contracte valabile pe un an şi jumătate.

Astfel, de la sfârşitul turului Ligii I până acum Oţelul a efectuat şapte achiziţii: Mijlocaşii Sanaa Altama, Emil Dică, Hamroun, Laurenţiu  Cătălin Iorga, fundaşii Solomou şi Mahamadou Sissoko şi atacantul Yulu-Matondo.

viata-libera.ro

Posted

Victorie lejeră pentru Oţelul în primul amical al iernii

Oţelul a jucat astăzi prima partidă amicală din stagiul de pregătire centralizată de la Poiana Braşov. Formaţia gălăţeană s-a impus, scor 8-0, în compania unei echipe din liga a patra, FC Râşnov. Golurile roş-alb-albaştrilor au fost reuşite de Iulian Popa (min. 31 şi 39), Cristian Cristea (min. 32), Yulu-Matondo (min. 48, 66, 79), Mişelăricu (min. 69) şi Cucu (min. 88).
Oţelul a evoluat în prima repriză în următoarea formulă: Hotoboc - Solomou, Miron (Moglan min. 35), Sissoko, Murgoci - Dică, Helder - Iorga, Cernat, Popa - Cristea. După pauză, antrenorul Tibor Selymeş a folosit şi ceilalţi jucători. Repriza a doua a fost începută de gălăţeni astfel: Abraham - Milea, Leca, Mişelăricu, Popescu - Cucu, Altama - Grădinaru, Yulu-Matondo, Hamrun - Tudorie.

presagalatibraila.com

Posted

Cum poate arăta noua echipă a Oţelului în retur

* Dacă nou-veniţii vor confirma, unsprezecele de bază va fi mult diferit faţă de prima parte a campionatului, cu doar 4-5 jucători dintre cei care în tur erau titulari în mod curent

FC Oţelul a fost în ultima lună unul dintre cele mai active cluburi din Liga I pe piaţa transferurilor, făcând şapte achiziţii în încercarea de a fortifica lotul pentru a reuşi evitarea retrogradării: fundaşul dreapta cipriot Anthos Solomou, fundaşul central francez Mahamadou Sissoko, mijlocaşii centrali cu profil defensiv Sanaa Altama şi Emil Dică, mijlocaşii de bandă ofensivi Laurenţiu Cătălin Iorga şi algerianul Jugurtha Hamroun, plus atacantul Atacantul belgian Yulu-Matondo. Surse din cadrul clubului susţin că se mai încearcă un singur transfer în această perioadă precompetiţională, cel al unui portar care au urma să vină direct în cantonamentul din Antalya, programat din 3 februarie.

În acest moment, cel puţin din punct de vedere numeric, antrenorul Tibor Selymeş are motive să fie mulţumit, având la dispoziţie un lot format din 28 de jucători: portarii Hotoboc şi Abraham, fundaşii Leca, Mişelăricu, Miron, Moglan, D. Popescu şi Murgoci, mijlocaşii Cernat, Eduardu Dumitru (Oţelul II), Stelian Cucu, Dajbog (Oţelul II), Stoian, Tavares, Brigido, Milea, Grădinaru şi Iulian Popa, atacanţii Jula, Cristea şi Tudorie, plus cei şapte veniţi în această iarnă.
Dacă nou-veniţii vor confirma toţi şi din punct de vedere valoric, unsprezecele de bază al Oţelul va fi mult schimbat faţă de cel cu care s-a încheiat turul: Hotoboc - Solomou, Leca, Sissoko, D. Popescu - E. Dică, Altama (Tavares) - Iorga, Cernat, Hamroun - Yulu-Matondo. În această formulă, doar maxim 4-5 jucători dintre cei care au jucat în tur vor mai fi printre titulari în mod curent.

Practic, Oţelul este acum o echipă „acoperită” pe toate posturile, cu excepţia celui de portar deocamdată, anunţându-se o concurenţă acerbă pentru titularizare:
Fundaşi dreapta - Solomou şi Milea, acesta din urmă putând fi o soluţie şi ca mijlocaş central, iar în situaţie de avarie aici poate juca şi Mişelăricu. O altă variantă, la care Selymeş a apelat des în tur, este Murgoci;
Fundaşi centrali: Leca, Sissoko, Miron, Mişelăricu, Moglan. Pe acest post poate juca cu un randament bun şi mijlocaşul central Stelian Cucu;
Fundaşi stânga: Dan Popescu şi Murgoci;
Mijlocaşi centrali defensivi: Emil Dică, Altama, Helder Tavares, St. Cucu, Milea, Dajbog
Mijlocaşi laterali: Iorga, Hamroun, Iulian Popa, Stoian, Grădinaru
Mijlocaşi centrali ofensivi: Cernat, Ed. Dumitru, Iorga
Atacanţi: Yulu-Matondo, Cristea, Jula, Tudorie
Oţelul se află după turul Ligii I pe penultimul loc, la o distanţă de şase puncte de prima poziţie aflată deasupra zonei retrogradării.

viata-libera.ro

Posted

Oţelul a încheiat cantonamentul din Poiana Braşov cu un meci amical

Echipa de fotbal Oţelul Galaţi şi-a încheiat primul stagiu de pregătire centralizată din această iarnă, cel de la Poiana Braşov, cu un meci amical în compania celor de la ASF Zărneşti, formaţie din liga a patra braşoveană. Oţelul s-a impus cu 5-0, golurile fiind marcate de Brigido (min. 12), Tudorie (min.27 şi 36), Popa (min. 42), Solomou (min. 76). În această partidă a fost testat mijlocaşul Daniel Tătar, venit în probe, care a mai evoluat în Liga I la Voinţa Sibiu şi FC Braşov. Ultima dat a jucat la Academia Argeş, în liga secundă. Delegaţia Oţelului se va întoarce astăzi în Galaţi.
Antrenorul Tibor Selymeş a folosit câte o echipă pentru fiecare repriză. Meciul a fost început în formula: Hotoboc – Grădinaru, Leca, Sissoko, Murgoci - Helder, Cucu - Brigido, Dumitru, Popa - Tudorie.
În repriza a doua au jucat: Abraham - Solomou, Miron (Moglan min. 75), Mişelăricu, Popescu - Dică (Tătar min. 75), Altama - Iorga, Cernat, Hamroun - Stoian.

viata-libera.ro

Posted

Un adversar în plus în amicale pentru Oţelul

Oţelul va disputa un meci amical în plus faţă de programarea iniţială în cantonamentul din Antalya, cel de-al doilea stagiu de pregătire al iernii. Gălăţenii vor juca un meci amical cu ACS Timişoara, formaţie aflată în liga secundă, pe 10 februarie. Pe lângă meciul cu formaţia bănăţeană, Oţelul va mai disputa alte cinci jocuri, cu LASK Linz, Dinamo Batumi, Karpaty Lvov, FC Jurmala şi Diosgory. Delegaţia Oţelului va pleca în Antalya marţi, 3 februarie.

presagalatibraila.com

Posted

Astăzi începe cantonamentul Oţelului din Antalya

Delegaţia Oţelului a plecat astăzi dimineaţă de pe aeroportul Henri Coandă către Antalya, locul în care se va desfăşura al doilea stagiu de pregătire centralizată. Gălăţenii vor lucra la partea tactică, după ce şi-au încărcat bateriile în Poiana Braşov. Până pe 15 februarie, când e programată revenirea în ţară, Oţelul va disputa şi mai multe partide amicale. Până acum are stabilite şase dintre ele cu: LASK Linz, Dinamo Batumi, ACS Timişoara, Karpaty Lvov, FC Jurmala, Diosgory.

Antrenorul Tibor Selymeş a făcut deplasarea alături de 26 de jucători, mai puţin cei doi juniori Eduard Dumitru şi Daniel Dajbog, care au fost în cel din Poiana Braşov. Dintre cei 26, Emil Jula e accidentat şi sunt şanse mici să-şi revină la capacitate maximă până la finalul cantonamentului.

Portari: Dumitru Hotoboc, Gabriel Abraham

Fundaşi: Constantin Mişelăricu, Dan Popescu, Lucian Murgoci, Robert Moglan, Andrei Miron, Mihai Leca, Mahamadou Sissoko, Athos Solomou

Mijlocaşi: Florin Cernat, Helder Tavares, Răzvan Grădinaru, Ciprian Milea, Ruben Brigido, Stelian Cucu, Cosmin Stoian, Sanaa Altama, Laurenţiu Iorga, Iulian Popa, Emil Dică, Jughurta Hamroun

Atacanţi: Alexandru Tudorie, Cristian Cristea, Emil Jula, Jeanville Yulu-Matondo.

În perioada următoare este aşteptat să sosească şi Robert Tătar, mijlocaşul testat şi în cadrul cantonamentului de la Poiana Braşov. De asemenea, oficialii Oţelului negociază în aceste zile cu mai mulţi portari străini şi se vizează transferul unui portar până la finalul cantonamentului.

Delegaţia Oţelului se va întoarce din Antalya pe 15 februarie, iar prima etapă este programată pe 22 februarie.

presagalatibraila.com

Posted

Oţelul şi-a adus portar

Singurul post rămas deficitar al Oţelului înaintea plecării în cantonamentul din Antalya, cel de portar, a fost acoperit prin aducerea lui Yves Makabu Makalambay, care s-a alăturat deja lotului în stagiul de pregătire din Turcia.

„Belgianul de origine congoleză Yves Makabu Makalambay a făcut joncţiunea cu echipa gălăţeană în cantonamentul din Antalya. Cariera jucătorului în vârstă de 29 de ani este una impresionantă având în CV cluburi de top precum Chelsea, Watford, Hibernian, Swansea, Mechelen sau Antwerp. Interesant este şi faptul că Makambalay a evoluat atât pentru selecţionata olimpică a Belgiei, cât şi pentru naţionala Republicii Democrate Congo”, este prezentarea oficială a celor de la FC Oţelul, pentru goalkeeperul transferat.

presagalatibraila.com

 

FC Oţelul a încheiat campania de transferări pentru retur cu achiziţia unui portar belgian care a fost legitimat în urmă cu opt ani la Chelsea. Yves Makabu Ma-kalambay a ajuns miercuri dimineaţă în cantonamentul Oţelului din Antalya şi a semnat contractul cu clubul gălăţean.

În vârstă de 29 de ani, Ma-kalambay a jucat ultima dată în liga secundă belgiană, la Antwerp. S-a remarcat la echipa de tineret a celor de la PSV Eindhoven, de unde a fost transferat în 2003 de Chelsea, dar nu a apucat să joace pentru celebra echipă engleză, în condiţiile în care concurenţii săi la titularizare erau Petr Cech şi Carlo Cudicini. La finalul contractului cu Chelsea, în 2007 a semnat cu gruparea scoţiană Hibernian, unde a jucat în 57 de partide. În 2010 a revenit în Anglia, la Swansea, unde nu a reuşit să se impună, iar în 2011 s-a transferat în Belgia, la Mechelen, de unde a plecat după un an la Antwerp.

Un capitol interesant din CV-ul său îl reprezintă echipele naţionale, evoluând în reprezentativa olimpică a Belgiei în 2008, iar din 2010 a apărat pentru selecţionata RD Congo.

viata-libera.ro

Posted

Oţelul începe astăzi seria amicalelor

În cadrul cantonamentului din Antalya, cei de la Oţelul vor disputa cel puţin şase partide amicale. Prima dintre ele este programată astăzi, de la ora 15.00, împotriva celor de la LASK Linz (Austria). Pe lângă jocul cu austriecii, cei de la Oţelul au mai perfectat alte cinci jocuri de verificare cu: Dinamo Batumi, ACS Timişoara, Karpaty Lvov, FC Jurmala şi Diosgoriy.

Oţelul a disputat deja două partide amicale în această iarnă, în stagiul de pregătire centralizată din Poiana Braşov, când a reuşit să se impună categoric în faţa unor adversari din liga a patra: 5-0 cu ASF Zărneşti şi 8-0 cu FC Râşnov.

presagalatibraila.com

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.