Jump to content

A murit profesorul universitar Nicolae Ioana


dcp100168
 Share

Recommended Posts

A murit profesorul universitar Nicolae Ioana
Biroul Comunicare al Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi a anunţat, într-un comunicat remis presei, încetarea din viaţă a prof. univ. dr. Nicolae Ioana. Scriitor, critic literar, publicist, Nicolae Ioana a fost timp de două decenii profesor al Departamentului de Literatură, Lingvistică şi Jurnalism, decan al Facultatii de Litere, în perioada 2004-2012 şi director al Şcolii Doctorale a Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi între anii 2008 şi 2012.
Nicolae IOANA (pseudonim publicistic Andrei GRIGOR) a absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română din cadrul Universităţii Bucureşti în 1978 şi a obţinut titlul de doctor în Filologie în 1995, lucrarea sa avându-l în prim plan pe scriitorul Marin Preda. A urcat toate treptele devenirii profesionale în cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, timp de două decenii fiind profesor al Departamentului de Literatură, Lingvistică şi Jurnalism. A publicat peste 250 de articole şi studii în reviste de specialitate din ţară şi din străinătate, temele predilecte fiind literatura română interbelică şi postbelică, raportul dintre discursul literar şi critic şi discursul ideologic, statutul literaturii în epoca totalitară etc.
Ca publicist a colaborat, încă din 1980, la revistele „Vatra”, „Viaţa românească”, „Limba şi literatura română”, cu articole, recenzii,  studii citite de specialişti şi nespecialişti, toţi iubindu-i scriitura pentru verva şi substanţa ei. A fost redactor la „Literatorul” şi  „Caiete critice”.
Critic literar fin şi scriitor de mare forţă, profesorul Nicolae Ioana este autorul a opt volume: (Marin Preda - incomodul, 1996; Căruţa lui Moromete, 2001; Eugen Simion (monografie), 2001; Fănuş Neagu (monografie), 2001; Eugen Lovinescu (monografie), 2002; Romanele lui Marin Preda, 2002; În ariergarda avangardei (Eugen Simion - convorbiri cu Andrei Grigor), 2004; ediţia a II-a adăugită, 2012 etc.), coautor al Dicţionarului General al Literaturii Române (2004-2009), coautor şi coordonator redacţional al Cronologiei vieții literare românești. Perioada postbelică (10 vol., 2010-2012).
În calitate de conducător de doctorat în domeniul Filologie (Literatură română, Literatură comparată, Teoria literaturii), prof. univ. dr. Nicolae IOANA a coordonat activitatea de cercetare a numeroşi doctoranzi şi postdoctoranzi filologi afiliaţi unor prestigioase instituţii academice din ţară, ca expert pe termen lung al Şcolii Postdoctorale „Valorificarea identităţilor culturale în procesele globale” a Academiei Române. Din 2006 a fost implicat în numeroase proiecte ale Centrului de cercetare Comunicare interculturală şi literatură şi ale Institutului de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române.
Meritele sale au primit recunoaştere naţională dar şi locală: Premiul Naţional „Marin Sorescu” al Academiei Române, pentru critică literară, în martie 2002, Premiul «Titu Maiorescu» al Academiei Române, pentru critică literară, Premiul Dan Alexandru Condeescu pentru critică literară şi ediţii critice acordat de Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER), ediţia a XIV-a (decembrie 2012) pentru Cronologia vieţii literare româneşti.1944-1964, Premiul Special acordat de Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) – decembrie 2014 pentru coordonarea volumelor I-X “Cronologia vieții literare”, Editura Muzeul Literaturii Române, București, 2010-2012. Şi Galaţiul i-a fost recunoscător: a fost distins cu titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Galaţi, în 2011.
A fost director al Şcolii Doctorale a Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi (2008-2012),  decan al Facultăţii de Litere în intervalul 2004-2012, director al Centrului de Cercetări de Istorie şi Teorie literară al Academiei Române – Institutul „George Călinescu” şi expert evaluator pentru Centre de Excelenţă (din 2005), expert evaluator în Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (Comisia filologică).
presagalati.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.