Jump to content

Casa Balş, o ctitorie cu simboluri masonice


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Casa Balş, o ctitorie cu simboluri masonice

„Casa Balş” de pe str. Domnească nr. 67 a fost elegantul restaurant „Bulevard” în timpul comuniştilor, păstrându-şi funcţia, în administrarea Camerei de Comerţ, şi după Revoluţie, până la retrocedare. Este o superbă clădire, aflată pe Lista monumentelor istorice, după cum aflăm de la Direcţia de Cultură a judeţului. Construit între anii 1913 şi 1915, cu puţin înainte de intrarea în Primul Război Mondial adică, edificiul a luat locul unei construcţii modeste, mai vechi, demolate la cumpărarea, în 1913, a terenului, de către numitul Paul Balş.

O „amprentă” masonică?

Cu aerul său parcă englezesc, datorat culorii cărămizilor din care este realizată faţada şi ornamentelor baroce, construcţia are şi simboluri masonice, care sporesc misterul şi-i dau un aer exclusivist suplimentar: steaua, soarele şi “Coloanele lui Hiram” de pe acoperiş, înspre Domnească, asemănătoare cu cele aşezate la intrarea dinspre apus a Templul lui Solomon. De unde şi aerul neobişnuit constatat şi de către cei de la Direcţie: pe frontispiciul casei „se aflau în basorelief de stuc armele casei. Abordarea blazonului, specific popoarelor occidentale, era un obicei neobişnuit în ţara noastră”. Nu şi în oraşul cu activitate masonică implicată puternic în ideile de libertate, independenţă, în procesul Unirii din 1859, cu Negri şi Cuza masoni, dar şi antiunionişti masoni cu funcţie, precum caimacamul Teodor Balş. În 1914, se înfiinţa la Galaţi o lojă, de către Marea Lojă Naţională a României, în casa altul vechi mason de odinioară, Aristide Serfioti. Marele Comandor Viorel Danacu afirma că la Galaţi s-a înfiinţat, în 1733, prima Loja masonică din România. Deşi sunt cercetători serioşi, precum istoricul şi mare mason Horia Nistorescu Bălceşti, care afirmă primatul naţional al Lojei bucureştene.

Un inginer pentru Catedrală, Şantierul Naval şi Prefectură

Se vede că şantierul înfiinţat de Fernic „duduia” bine după război, de vreme ce un specialist al său îşi cumpăra casă boierească pe Domnească. În anul 1922, aflăm tot de la Direcţia de Cultură, printr-o ordonanţă de adjudecare transcrisă la Tribunalul Covurlui, casa devenea proprietatea apreciatului inginer I. D. Popovici, inginer şef la Şantierele Navale, care fusese la începutul veacului, alături de M. Roman, co-antreprenor, aprobat de Ministerul Cultelor, la ridicarea Catedralei Ortodoxe, co-proiectată de arhitectul Petre Antonescu (ne-a proiectat şi Palatul Navigaţiei), după ce şi Mincu candidase cu un proiect. După ce tot ei doi fuseseră antrepenorii marelui Mincu la construcţia Prefecturii (informaţii de pe site-ul Ministerului Culturii).

Moştenitori inginerului au revendicat după 1989 casa şi chiar au început frumos reabilitarea ei, întreruptă însă de câţiva ani într-o ţară în care legislaţia şi birocraţia omoară astfel de iniţiative.

Moldova sau Muntenegru?

Pe site-ul, serios şi fermecător, „Galaţii de altădată” - un proiect cultural realizat de Asociaţia pentru Tranziţia Urbană şi Primăria Municipiului Galaţi, aflăm că edificiul a fost construit de o familie boierească din Iveşti: Balş. „Originea acestei familii este controversată, provenind fie din Moldova, fie din familia domnitoare Balsa din Montenegru.” Cine era cumpărătorul terenului? „Paul Balş, fiul lui Panait Balş din Iveşti”.

„Din studiul arhivelor nu reiese cine a fost cel care a ridicat această casă, dar într-un dosar de arhivă apare menţiunea că defunctul Balş a cumpărat casa cu poarta ieşită la linia străzii.” Este citată descrierea casei din excepţionala carte de vechi amintiri gălăţene a regretatului savant Crişan Muşeţeanu - medic şi cercetător gălăţean stabilit la Freiburg, cercetător apreciat la Institutul Robert Koch, de boli infecţioase, din Berlin, şi Max Planck, de imunologie, din Freiburg, creator al unui vaccin utilizat şi în SUA, cetăţean de onoare al Galaţiului (2002) şi Profesor Honoris Causa al Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi (2004): „Casa Balş este un model de casă franţuzească (sic!), aşezată perpendicular pe strada Domnească.

Se intra mai întâi în curte şi de aici printr-o marchiză, un pridvor stilizat, se urcau câteva trepte şi se ajungea într-o cameră mare, centrală, care era luminată de sus printr-un tavan de sticlă şi de ferestrele marchizei. Spre stradă se afla o primă cameră, camera de lucru a stăpânului casei, apoi un salon, cu trei ferestre, dintre care cea din mijloc era o uşă fereastră care dădea într-un balcon cu grilaj de fier forjat. Dincolo de camera centrală se aflau sufragerii mari cu geamuri spre curte. Casa se prelungea cu geamlâc pe coridor care dădea în camera pentru copii, pentru doamne, pentru servitori, cu bucătării şi cămări. Iatacul stăpânilor se afla în camera din spatele salonului spre stradă“. Inginerul Popovici apare ca proprietar abia în 1929.

Un personaj măreţ, dar negativ-bine!

Cel mai cunoscut nume din vechea familie moldovenească este Teodor Balş, mare dregător al Moldovei, dar un personaj negativ al Istoriei: un adversar înverşunat al Unirii din 1859. N. A. Bogdan, în cartea sa “Oraşul Iaşi - monografie istorică şi socială”, tipărită la 1913, scria că boierul a fost chiar caimacam, adică locţiitor, hotărât de Imperiul Otoman, al domnitorului unionist şi reformator pro-european Grigore Alexandru Ghica, la finalul termenului de şapte ani cât fusese stabilită domnia prinţului cu orientare liberală. Ajuns stăpân al ţării între 20 iulie 1856 şi 1 martie 1857, boierul Balş va încerca să distrugă toate reformele menite să educe şi să salveze societatea.

Astfel, el a desfiinţat grabnic toate instituţiile create de vodă Ghica: a închis seminarul şi gimnaziul de la Mănăstirea Neamţ, a desfiinţat Facultatea de Drept din Iaşi, Banca Naţională şi a anulat legea presei, care proteja mai mult libertatea cuvântului. A fost un mare adversar al Unirii şi l-a sprijinit la tronul Moldovei, în 1859, nu pe Cuza, ci pe fostul domnitor, contestat şi la Revoluţia din ´48, Mihail Sturza. Din fericire, nu întunecatul personaj a ridicat clădirea, deşi, cauzal, el are legătură cu sosirea la Galaţi a ctitorului.

Mai mulţi Balş în „Istoria” lui Păltănea

În „Istoria oraşului Galaţi”, de Paul Păltănea, apare mereu numele. În 1787, întâlnim „moşiile lui N. Balş din ţinutul Covurlui”, pe „vornicul Lupu Balş, cercetând (anchetând, n.red.) cauzele răscoalelor ţărăneşti din 1834”. Pârcălab al ţinutului Covurlui, Cuza îşi dădea demisia tocmai din pricina caimacamului Teodor Balş! Iar moartea lui Balş îl aduce în funcţia de caimacam pe celebrul Vogoride. Ca anecdotică, istoricul consemna şi că, în 1857, caimacamului i se cerea, din partea mofturosului reprezentant turc în Comisiunea Europeană a Dunării (CED), Omer-Paşa, un sediu mai elegant, deci mai scump. „Constrâns de lipsa banilor, Sfatul Orăşenesc nu se grăbeşte să dea curs acestei porunci. Jignit, desigur, de o asemenea neascultare, Omer-Paşa se plânge şi marelui vizir (premierului turc, n.red.) de „neglijenţele administraţiei gălăţene””. Dar, constat cu surprindere, caimacamul antiunionist l-a trimis la Galaţi, ca să rezolve închirierea unui spaţiu, tocmai pe un… unionist! Desigur, rudă: Panaite Balş, „director la Departamentul Cultelor şi Instrucţiunii (deci, într-un minister! - n.red.) , să curme toată neorânduiala.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.