dcp100168 Posted December 21, 2014 Share Posted December 21, 2014 Klaus Iohannis a preluat mandatul de preşedinte al RomânieiPreședintele ales al României, Klaus Iohannis, a depus duminică jurământul de învestitură în plenul reunit al Parlamentului. "Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertățile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!" - a rostit Klaus Iohannis în plenul Parlamentului, după intonarea imnului naţional şi după ce preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a prezentat hotărârea de validare a rezultatului alegerilor prezidenţiale.Ulterior, preşedintele Klaus Iohannis a preluat mandatul de şef al statului la Palatul Cotroceni. Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen, au sosit duminică la Palatul Cotroceni. Regimentul de gardă i-a dat onorul noului preşedinte, în cadrul unei ceremonii militare. Ulterior, Iohannis a fost întâmpinat în holul Palatului Cotroceni de Traian Băsescu şi soţia acestuia, Maria. După acest moment a avut loc ceremonia predării colanului. Astfel, la încheierea mandatului, Traian Băsescu, care a exercitat în această perioadă calitatea de cap al Ordinului Naţional "Steaua României" - cea mai veche şi mai înaltă dintre decoraţiile ţării noastre, simbol al suveranităţii naţionale - a transmis preşedintelui în exerciţiu, Klaus Iohannis, Colanul de aur al Ordinului.agerpres.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now