Jump to content

Cod galben de ninsori, vânt şi polei la Galaţi


dcp100168

Recommended Posts

Cod galben de ninsori, vânt şi polei la Galaţi

O avertizare cod galben de vreme rea va intra în vigoare din această seară, de la ora 20.00, anunţă meteorologii. Avertizarea este valabilă din 26 decembrie, ora 20.00, până în 27 decembrie, ora 20.00, când se vor semnala ninsori, intensificări ale vântului, precipitaţii mixte, polei. În intervalul menţionat, în sudul, sud-estul şi local în centrul ţării, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali va ninge şi se va depune strat de zăpadă, ce va depăşi local 20 cm. Vântul se va intensifica în sudul Moldovei, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi în sudul Olteniei, unde rafalele vor depăşi 45 - 55 km/h, viscolind temporar ninsoarea.

Temperaturile scad cu aproximativ 10 grade la Galaţi, de joi până duminică, ajungând la maxime de 0 grade şi minime de minus 7 grade, în medie. Probabilitatea pentru precipitaţii locale, predominant ninsori, va fi ridicată între 29 decembrie şi 4 ianuarie, iar până atunci numai izolat şi trecător vor fi ploi slabe sau lapoviţă, mai ales vineri.

 

Link to comment
Share on other sites

Utilajele Ecosal lucrează pentru combaterea poleiului şi a gheţii de pe carosabil

În urma avertizării meteo, la nivelul Primăriei Galaţi a fost activat, vineri noapte, Comandamentul de Iarnă. Imediat ce a început să ningă, utilajele Ecosal au fost scoase pe străzile din oraş pentru curăţarea carosabilului şi combaterea poleiului. ”S-a acţionat iniţial cu cinci sărăriţe şi 30 de tone de sare pentru combaterea formării poleiului şi gheţii pe carosabil. Au fost vizate cu prioritate pantele, intrările în oraş şi căile de acces spre spitale şi unităţi de utilitate publică. În jurul orei 6,00 au mai fost scoase pe traseu încă trei sărăriţe. Se acţionează continuu pentru combaterea formării poleiului şi a gheţii pe carosabil”, ne-a explicat Emanuela Turcu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi.

Autorităţile publice sunt pregătite pentru a acţiona în cazul în care vremea se va înrăutăţi. ”Pentru această etapă sunt pregătite 47 de utilaje şi circa 1.000 de tone de sare. Utilajele vor interveni progresiv în funcţie  de intensificarea fenomenelor meteo şi depunerea zăpezii”, a conchis Emanuela Turcu.

Ninsoarea nu a creat încă probleme în municipiul şi judeţul Galaţi. Conform purtătorului de cuvânt al ISU Galaţi, maiorul Eugen Chiriţă, în judeţul Galaţi nu au fost semnalate probleme din cauza vremii.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Încă o avertizare cod galben la Galaţi

De duminică seară, de la ora 20.00, şi până luni seară, la ora 23.00, va intra în vigoare un nou cod galben de ninsori, intensificări ale vântului, precipitaţii mixte şi polei. Ninsorile vor cuprinde treptat cea mai mare parte a ţării, iar în sud şi sud-est vor fi abundente şi se va depune un strat nou şi consistent de zăpadă. În Lunca Dunării şi în Dobrogea precipitaţiile vor fi mixte şi se va depune polei. La Galaţi, vântul va prezenta intensificări temporare, cu rafale de peste 70 km/h, viscolind şi troienind zăpada şi accentuând senzaţia de frig.

Link to comment
Share on other sites

Cod portocaliu de ninsori, viscol şi polei

Administratia Nationala de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu de ninsori, viscol, precipitatii mixte si polei, valabila pentru judetele Buzau, Vrancea, Braila, Ialomita, Galati, Vaslui, Bacau, precum si in zona de munte a judetelor Arges, Dambovita si Prahova, incepand de duminica noaptea.
Potrivit meteorologilor, in zonele amintite, in a doua parte a noptii de duminica spre luni si in cursul zilei de luni, 29 decembrie, cantitatile de precipitatii vor depasi izolat 40...50 l/mp.
Vantul va avea rafale de peste 70 - 80 km/h, viscolind si troienind zapada, iar vizibilitatea va scadea sub 50 de metri.
Totodata, duminica seara, de la ora 20:00 intra in vigoare o avertizare cod galben de ninsori abundente valabila pana luni la ora 20:00. Ninsorile vor cuprinde treptat cea mai mare parte a tarii, iar in jumatatea sudica a Moldovei, cea mai mare parte a Munteniei si nordul Olteniei vor fi abundente si se va depune un strat nou si consistent de zapada. In Dobrogea, iar in prima parte a noptii si in jumatatea de sud-est a Munteniei, precipitatiile vor fi mixte si se va depune polei.
In Muntenia, Moldova, Dobrogea si estul Olteniei, vantul se va intensifica si va depasi la rafala 70 km/h, viscolind si troienind zapada.

Link to comment
Share on other sites

S-a întrunit Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă s-a întrunit astăzi în videoconferinţă cu prefecţii şi comitetele judeţene, pentru a discuta măsurile necesar a fi aplicate ca urmare a atenţionărilor meteorologice privind înrăutăţirea vremii. Începând din această seară, de la ora 20.00, până luni la ora 20.00, judeţele Galaţi, Buzău, Vrancea, Brăila, Ialomiţa, Vaslui şi Bacău se vor afla sub cod portocaliu de ninsori abundente şi vânt puternic, ce va avea la rafale până la 80 km la oră, viscolind şi troienind zăpada. Alte 27 de judeţe din nordul, centrul şi sudul ţării se vor afla în acelaşi interval sub cod galben.

Prefectul judeţului Galaţi, Dorin Otrocol, în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, a dispus activarea grupei operative din cadrul I.S.U. Galaţi astăzi, cu începere de la ora 19.30, şi informarea tuturor primarilor, care sunt preşedinţi ai comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, asupra obligaţiilor ce le revin în perioadele de ninsori şi viscol, conform legii.

Tototdată, prefectul Dorin Otrocol a  solicitat sprijinul subunităţii de la Iaşi a C.N.A.D.R. cu încă cinci echipamente speciale pentru intervenţia pe drumurile naţionale, utilaje care se îndreaptă acum spre Galaţi, de la Suceava şi Braşov. De asemenea, în această după-amiază, are loc o nouă şedinţă de lucru pentru coordonarea eficientă a intervenţiilor pe drumurile naţionale şi judeţene şi asigurarea accesului în localităţi pe cel puţin o rută pe durata nopţii şi a zilei de mâine.

Reamintim că principale obligaţii ale primarilor pe perioada codului portocaliu de viscol sunt:   

  • întrunirea, în regim de urgenţă a Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, pentru stabilirea măsurilor şi acţiunilor ce se impun a fi adoptate la nivel local, în scopul gestionării eficiente a situaţiilor de urgenţă generate de viscol şi temperaturi scăzute;
  • instituirea serviciului de permanenţă la sediul primăriilor pe toată perioada avertizarii meteorologice;
  • informarea cetăţenilor asupra fenomenelor meteorologice prognozate;
  • luarea tuturor măsurilor de protecţie a persoanelor, animalelor şi a tehnicii de intervenţie;
  • cooperarea permanentă cu reprezentanţii Poliţiei Rutiere pentru a cunoaşte în orice moment condiţiile de trafic, precum şi cu drumarii, pentru a fi la curent cu starea căilor de acces;
  • protejarea surselor de apă, pentru alimentarea populaţiei şi intervenţii în caz de incendii,  împotriva îngheţului:
  • luarea tuturor măsurilor de protecţie a persoanelor şi bunurilor împotriva efectelor provocate de desprinderea sau căderea unor elemente din infrastructura de construcţii, precum şi ca urmare a ruperii şi prăbuşirii unor arbori datorită vântului puternic;
  • avertizarea populaţiei cu privire la limitarea, pe cât posibil, a părăsirii localităţilor de domiciliu în intervalul menţionat, iar în caz de necesitate să apeleze serviciile de urgenţă profesioniste, prin Sistemul Naţional Unic de Urgenţă 112;
  • identificarea unor spaţii de cazare (primărie, şcoală etc.) pentru persoanele ce ar putea fi blocate în trafic şi asigurarea de alimente şi apă;
  • constituirea unei formaţiuni operative care să poată interveni în timp util pentru dezăpeziri, spargerea podurilor de gheţă etc.

Asupra situaţiilor deosebite, primarii vor informa cu maximă operativitate Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, la numerele de telefon 0236/460441, 0236/460142 , 0236/411456, fax 0236/460645.

În ceea ce priveşte deplasarea pe drumurile publice, se recomandă evitarea călătoriilor pe timp de viscol şi ninsoare puternică, iar dacă totuși se impune, şoferii trebuie să respecte indicațiile agenților de circulație privind rutele ocolitoare, în cazul închiderii preventive a anumitor segmente de drum.

Conducătorilor auto li se recomandă să nu pornească la drum fără a verifica starea traseului pe care urmează să îl parcurgă, în condiţii de ninsoare şi viscol fiind obligatorie echiparea autovehiculelor cu anvelope de iarnă, iar a celor cu greutatea de peste 3,5 tone cu dispozitive antiderapante.

Prefectura Galaţi

Link to comment
Share on other sites

S-a convocat şi Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă

Primarul municipiului Galați, Marius Stan, a convocat astăzi Comitetul Local pentru Situații de Urgență, după ce Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cu cod portocaliu de ninsori abundente și viscol, valabilă din această seară, de la ora 20.00, până mâine seară, la ora 23.00.

Primarul Marius Stan a cerut tuturor forțelor de intervenție la deszăpezire să fie pregătite să acționeze imediat ce vremea se înrăutățește. Sunt pregătite de intervenție peste 100 de utilaje și aproximativ 250 de oameni. Au fost asigurate stocurile necesare de combustibil și material antiderapant. Responsabilii cu deszăpezirea au sarcina să intervină din timp pentru prevenirea producerii poleiului și, în cazul depunerii unui strat consistent de zăpadă, să acționeze cu prioritate pe căile de acces către spitale, unitățile de utilitate publică, la intrările/ieșirile în/din oraș, pe pante, în intersecții și în sensurile giratorii. Totodată, echipele de deszăpezire vor interveni cu prioritate pentru curățarea trotuarelor și a alveolelor din stațiile destinate transportului în comun, precum și în dreptul rampelor pentru persoane cu dizabilități de la trecerile de pietoni.

Pentru ca intervenția utilajelor de deszăpezire să nu fie îngreunată de traficul aglomerat, primarul Marius Stan face apel la populația municipiului Galați să renunțe, pe cât posibil, la mașinile personale și să folosească, pe perioada episodului de vreme severă, mijloacele de transport în comun pentru a ușura intervenția utilajelor. Totodată, șoferii sunt rugați să oprească, staționeze sau parcheze mașinile numai în locurile permise de lege, pentru a nu zădărnici eforturile echipajelor de deszăpezire. În contextul în care sunt prognozate intensificări severe ale vântului, posesorii de autovehicule sunt sfătuiți să parcheze în locuri sigure, departe de copaci, copertine, etc.

Având în vedere fenomenele meteo extreme ce se vor produce în perioada episodului de vreme severă, primarul Marius Stan a cerut forțelor responsabile monitorizarea, ridicarea de pe străzi și cazarea persoanelor fără adăpost. În acest sens, funcționează serviciul de permanență la Centrul de Urgență pentru Persoane fără Adăpost de pe lângă Primăria municipiului Galați. Pentru situații speciale, cetățenii pot suna la Poliția Locală, 0236.314.000, Poliția Municipală, 0236.412.222 sau la ofițerul de serviciu al Primăriei, 0236.307700.

Biroul de presă al Primăriei municipiului Galați

Link to comment
Share on other sites

Prefectul, nemulţumit de modul în care s-au deszăpezit drumurile judeţene

Reprezentanţii Consiliului Judeţului (CJ) au fost aspru criticaţi, duminică, în şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, de prefectul de Galaţi, Dorin Otrocol, pentru modul în care au acţionat pentru deszăpezirea drumurilor pe care le administrează în judeţ.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a precizat că nu este mulţumit de activitatea Consiliului Judeţului, motiv pentru care l-a convocat pe Costel Fotea, county managerul CJ, la o şedinţă pentru „o analiză specială”. "Din păcate, numai cu două sau trei utilaje pe care le folosiţi, nu veţi face faţă la ceea ce urmează la noapte şi mâine. Părerea mea este că nu aţi folosit toate utilajele pe care le aveţi la dispoziţie, în conformitate cu contractul pe care îl aveţi cu firmele care au câştigat deszăpezirea. Imediat ce terminăm şedinţa, să îmi prezentaţi exact unde sunt utilajele, câte aveţi, astfel încât să nu avem probleme. Nu sunt mulţumit de modul în care a acţionat Consiliul Judeţului", a afirmat prefectul Otrocol.
County managerul CJ a precizat că pe drumurile judeţene sunt pregătite să acţioneze 34 de utilaje, iar în stoc, în cele cinci baze din judeţ, sunt depozitate 857 de tone de material antiderapant. "Practic, în momentul de faţă, cred că suntem pregătiţi să facem faţă codului portocaliu. Doar dacă se va intensifica vântul la 70-80 de kilometri, va fi foarte greu să menţinem practicabil DJ 251 Smârdan - Costache Negri, aşa cum s-a întâmplat şi sâmbătă”, a declarat Costel Fotea.

Cu mâna întinsă la vecini

Contrar aşteptărilor, Consiliul Judeţului Galaţi este cel care şchioapătă serios la capitolul "pregătiri de iarnă şi intervenţie", chiar dacă a încheiat un contract pentru deszăpezire încă din luna octombrie, în timp ce Secţia de Drumuri Naţionale are suficiente utilaje, conform reprezentantului Guvernului în teritoriu. Acesta a precizat că ia în calcul şi apelarea la judeţele vecine Galaţiului, în cazul în care va constata că CJ nu are suficiente utilaje.
"Pe drumurile naţionale nu sunt probleme. Au utilaje suficiente. Au fost sprijiniţi de colegii din alte judeţe. Voi discuta această problemă, dacă este nevoie să apelăm la judeţele din jur. Sper să nu avem probleme, tocmai din acest motiv fac o analiză specială pe drumurile judeţene, să nu avem probleme, ţinând cont că de luni oamenii se întorc la serviciu. Umează perioade cu vânt foarte puternic şi cantităţi de zăpadă care pot depăşi 30 de centimetri", ne-a declarat prefectul Dorin Otrocol.
Consiliul Judeţului are în administrare aproximativ 800 de kilometri de drum judeţean şi este greu de crezut că cele 34 de utilaje vor fi suficiente pentru menţinerea căilor de comunicaţii practicabile.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Judeţele Brăila şi Vrancea, închise traficului rutier

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod roşu pentru judeţele Brăila şi Vrancea, toate drumurile naţionale de pe raza acestor judeţe fiind închise traficului rutier.

În acest context, poliţiştii rutieri gălăţeni au instituit filtre pe drumurile care fac legătura cu aceste judeţe astfel : DE 581 la Cosmeşti spre Tişiţa, pe DN 25 A la Hanu Conachi spre Năneşti şi pe DN 2B la ieşirea din localitatea Şendreni către Brăila.

Către Brăila se poate circula pe dig (DN22B), restricţie având autovehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.

Rămâne închis circulaţiei rutiere şi DN 24 D Tuluceşti - Vârlezi.

Pentru prevenirea evenientelor nedorite pe drumurile publice, recomandăm conducătorilor auto ca, înainte de a porni la drum, să îşi echipeze autovehiculele cu anvelope de iarnă şi să se intereseze cu privire la starea traseului pe care urmează să se deplaseze, iar în timpul deplasării, să adapteze viteza în funcţie de condiţiile meteo-rutiere şi să nu bruscheze comenzile autovehiculului.

De asemenea, este necesar din partea conducătorilor auto să respecte indicaţiile şi recomandările poliţiştilor rutieri care acţionează permanent pe arterele pe care se circulă îngreunat din cauza condiţiilor meteorologice.

INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI GALATI

Link to comment
Share on other sites

Blocaj la CFR Călători

Şapte trenuri Regio şi doua trenuri InterRegio au fost anulate, luni, pe secţiile feroviare Făurei - Galaţi, Galaţi - Constanţa şi Ploieşti - Urziceni, din cauza ninsorilor şi a viscolului, iar pe celelalte rute circulaţia trenurilor de pasageri se desfăşoară în condiţii de iarna, informează CFR Calatori. "În judeţele aflate sub avertizări de Cod portocaliu şi Cod roşu - Prahova, Ialomiţa, Constanţa, respectiv, Vrancea, Brăila şi Buzău - există posibilitatea modificării circulaţiei sau anularii unor trenuri, în special pe secţiile feroviare Făurei - Galaţi, Galaţi - Constanta şi Ploieşti - Urziceni" se precizează în comunicatul al companiei.

CFR Calatori sfătuieşte pasagerii ca, înainte de călătorie, să se informeze despre condiţiile meteo şi să se informeze la gările CFR cu privire la actualitatea mersului trenurilor pe rutele pe care intenţionează să se deplaseze.

viata-libera.ro
UPDATE. Trenul personal ce face legătura dintre Galaţi şi Făurei a rămas blocat în această dimineaţă între gările Traian Sat şi Lacu Sărat, din cauza faptului că zăpada căzută a rupt liniile de înaltă tensiune. Potrivit purtătorului de cuvânt al celor de la CFR, Oana Brânzan, o locomotivă Diesel a fost trimisă pentru a prelua respectiva garnitură.

De altfel, 23 de trenuri ce fac legătura între Bucureşti, Constanţa şi Galaţi au fost anulate în această dimineaţă. De asemenea, trenul 1771, ce face legătura între Bucureşti şi Galaţi a fost oprit în staţia Ruşeţu, pentru a se degaja linia. Acest tren a plecat din staţia Ruşeţu în urmă cu o oră.

Link to comment
Share on other sites

Utilajele pentru ridicarea gunoiului implicate în deszăpezire

Serviciul Public Ecosal a renunţat la ridicarea gunoiului, pentru moment, pentru a folosi toate utilajele la deszăpezire. „Rampa de gunoi nu este funcţională acum. În acest moment am direcţionat toate utilajele posibile pe partea de deszăpezire pe străzi, urmând ca, după ce se reglementează situaţia, să ridicăm şi gunoiul”, ne-a explicat directorul Ecosal, Ionuţ Pucheanu.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Şapte drumuri judeţene din Galaţi sunt închise

Şapte drumuri judeţene din Galaţi sunt închise la această oră din cauza viscolului și a depunerilor masive de zăpadă. Traficul rutier nu este posibil pe următoarele artere:

- DJ 251 G Corni - Vârlezi;
- DJ 242 E Oancea - Roșcani;
- DJ 261 A DN 24 - Scânteiești;
- DJ 254 Ivești - Călmățui;
- DJ 253 Umbrărești - Cudalbi - Băleni;
- DJ 242 D Suceveni - Băneasa;
- DJ 242 H Valea Mărului - Corod.

Link to comment
Share on other sites

Hotărâri ale Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă

Primarul municipiului Galaţi, Marius Stan, a convocat astăzi o şedinţă deîndată a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, ca urmare a fenomenelor meteo extreme care afectează oraşul, începând din această dimineaţă.

În cadrul şedinţei CLSU s-au luat câteva hotărâri importante:

 

1. Pentru că ninsoarea abundentă şi viscolul puternic îngreunează intervenţia utilajelor de deszăpezire, se va acţiona cu prioritate pe străzile principale (Brăilei, George Coşbuc, Domnească, Faleza Superioară, Siderurgiştilor, Drum Centură) pe perioada episodului de vreme severă, dar şi pe pante, pe căile de acces către spitale şi dispensare, în intersecţii şi sensuri giratorii. Echipajele de deszăpezire vor fi însoţite de echipaje ale Poliţiei Rutiere locale şi naţionale. Pe perioade scurte de timp, circulaţia pe unele străzi sau tronsoane de străzi ar putea fi închisă pentru deszăpezire mai eficientă, urmând ca traficul să fie deviat, sub coordonarea Poliţiei Rutiere, pe rute ocolitoare. Conducătorii auto sunt sfătuiţi să renunţe la deplasările prin oraş, dacă acestea nu sunt urgente, pentru a permite utilajelor de deszăpezire să intervină mai eficient.

 

2. Din cauza unei avarii majore la alimentarea cu energiei electrică a Staţiei de captare a apei de adâncime de la Șerbeşti, mai multe cartiere ale oraşului (IC Frimu, Aurel Vlaicu, Fileşti, Micro 13, 14, 38, 39 A, B şi C, 40) vor avea presiunea redusă la apă, astăzi, 29.12.2014, între orele 13.00 şi 15.00. Cei mai afectaţi vor fi locatarii blocurilor înalte, în special cei care locuiesc la etaje superioare, unde este posibil ca apa să nu curgă deloc timp de 2 ore. Măsura reducerii presiunii la apă este necesară pentru a permite societăţii Apă-Canal să facă manevre de trecere a alimentării acestei părţi de oraş pe Staţia de captare a apei de la Priza Dunării, dar şi pentru refacerea proviziilor de apă necesare pentru a menţine funcţional sistemul de alimentare cu apă a Galaţiului, până la remedierea avariei de electricitate de la Șerbeşti. Recomandăm locuitorilor din cartierele afectate de reducerea presiunii la apă să îşi facă provizii din timp pentru cele 2 ore de restricţii.

 

3. Tot din cauza problemelor apărute în alimentarea cu energie electrică a infrastructurii de transport în comun (troleibuze şi tramvaie), CLSU a decis retragerea acestora de pe toate traseele începând de astăzi, de la ora 12.00, şi până mâine dimineaţă, la ora 5.00, când episodul de vreme severă se va diminua ca intensitate. Traseele de troleibuz şi tramvai vor fi asigurate cu autobuze, care vor circula cu frecvenţa mai redusă din cauza condiţiilor de drum.

 

4. Transportul public de persoane este GRATUIT începând de astăzi, de la ora 12.00, şi până miercuri, 31.12.2014, la ora 5.00. Măsura a fost luată pentru a stimula populaţia să circule cu mijloacele de transport în comun şi să îşi lase maşinile acasă, facilitând astfel scăderea valorilor de trafic şi intervenţia mai eficientă a utilajelor de deszăpezire.

 

5. Având în vedere că după acest episod de vreme severă, Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat scăderea semnificativă a temperaturilor atât pe timp de zi, cât mai ales pe timpul nopţii, primarul municipiului Galaţi, Marius Stan, a solicitat Apaterm să reia furnizarea agentului termic necesar încălzirii locuinţelor către asociaţiile de proprietari restricţionate din cauza debitelor mari. Deblindarea acestor asociaţii începe astăzi, lucrările de realimentare cu energie termică fiind programate să dureze cel puţin 4-5 ore. Măsura realimentării cu agent termic a asociaţiilor cu debite mari rămâne în vigoare până după Anul Nou. În cazul în care asociaţiile respective nu fac plăţi, se va trece din nou la blindarea lor.

 

Biroul de presă al Primăriei municipiului Galaţi

Link to comment
Share on other sites

Doi gălăţeni fără case au degerat pe stradă

Doi bărbați din municipiul Galați au ajuns în stare gravă la spital după ce au suferit degerături. Victimele gerului, cu vârste de 46 și respectiv 54 de ani, au fost găsite înghețate pe străzi din municipiu, ele făcând parte din categoria persoanelor fără adăpost.

Potrivit directorului Serviciului de Ambulanță Județean Galați, dr. Mihai Polinschi, bărbații au fost preluați de echipajele de urgență și transportați la camera de gardă a Spitalului de Urgență pentru îngrijiri medicale.

Ei vor mai rămâne internați pentru tratament după care  vor, ajunge, cel mai probabil, în Adăpostul Primăriei.

viata-libera.ro
 

Link to comment
Share on other sites

Pensiile de invaliditate şi indemnizaţiile de handicap, întârziate din cauza viscolului

Câteva persoane ne-au sunat la redacţie pentru a afla ce se întâmplă cu pensiile de invaliditate şi indemnizaţiile de handicap care nu au ajuns nici până astăzi la ei.

De la directorul adjunct al Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), Ciprian Groza, am aflat că, de aici, banii au plecat spre beneficiari încă de vineri, 19 decembrie. „Cei care au carduri i-au primit deja. Ceilalţi îi vor primi zilele acestea, sperăm”, a declarat adjunctul DGASPC.

Directoarea de la Oficiul Poştal Judeţean Galaţi, Angela Nadă, susţine că acolo unde se poate, oamenii sunt pe teren şi distribuie banii, dar sunt străzi unde nici nu se poate intra. „Astăzi nu avem ce face acolo unde poştaşii nu pot ajunge din cauza vremii. Aşteptăm să se termine viscolul şi oamenii îşi vor primi banii. Pe 30 decembrie lucrăm program normal, iar pe 31 decembrie, până la ora 14,00. Vom face mobilizare generală, astfel încât oamenii să-şi poată primi banii până în Anul Nou”, spune Angela Nadă.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

S-a închis DN 25 Galaţi - Tecuci

Din cauza ninsorii abundente şi a viscolului, începând cu ora 14.00 se va închide circulaţiei rutiere DN 25 Galaţi - Tecuci.

În continuare, se menţin filtrele rutiere instituite pe DE 581 la Cosmeşti spre Tişiţa, pe DN 25 A la Hanu Conachi spre Năneşti şi pe DN 2B la ieşirea din localitatea Şendreni către Brăila.

De asemenea, vă informăm că s-a instituit un filtru rutier şi la ieşirea din Galaţi către Brăila pe DN 22 B, drum care a fost închis circulaţiei rutiere.

INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI GALATI

Link to comment
Share on other sites

Autovehiculele parcate ilegal vor fi ridicate de pe domeniul public

Primarul municipiului Galaţi, Marius Stan, a convocat în această după-amiază o nouă şedinţă a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a stabili alte măsuri de înlăturare a efectelor episodului de vreme severă care a afectat oraşul pe durata avertizării meteo cu cod portocaliu de ninsori abundente şi viscol.

În cadrul şedinţei CLSU s-au luat noi hotărâri importante:

1. Autovehiculele parcate ilegal vor fi ridicate de pe domeniul public şi transportate în depozitul Primăriei. Posesorii autovehiculelor ridicate îşi vor putea recupera maşinile după ce vor plăti amenda pentru parcare/staţionare neregulamentară, la care se adaugă 330 lei, contravaloarea operaţiunilor de ridicare şi transport, plus câte încă 10 lei/zi reprezentând contravaloarea depozitării şi pazei. Măsura este necesară pentru că intervenţia utilajelor de deszăpezire este mult îngreunată de autovehicule parcate chiar şi pe banda a doua de mers a unor străzi.

Din cauza avariei majore la alimentarea cu energiei electrică a Staţiei de captare a apei de adâncime de la Şerbeşti, pentru care Electrica Galaţi nu a putut estima timpul de remediere, se prelungeşte restricţia de alimentare cu apă  a cartierelor IC Frimu, Aurel Vlaicu, Fileşti, Micro 13, 14, 38, 39 A, B şi C, 40. Locuitorii acestor cartiere vor avea în continuare presiunea redusă la apă, până la remedierea avariei de electricitate din Staţia de pompare Şerbeşti. Cei mai afectaţi sunt locatarii blocurilor înalte, în special cei care locuiesc la etaje superioare, unde este posibil ca apa să nu curgă deloc în următoarele ore. Măsura reducerii presiunii la apă este necesară pentru a permite societăţii Apă-Canal să menţină în funcţiune, fără sincope, întreg sistemul de alimentare cu apă a Galaţiului. Recomandăm populaţiei afectate de reducerea presiunii la apă să îşi facă provizii pentru perioada de restricţii de restricţii.

Biroul de presă al Primăriei municipiului Galaţi

Link to comment
Share on other sites

A fost remediată avaria din Staţia de pompare Şerbeşti

A fost remediată avaria din Stația de pompare Șerbești. Pentru moment, tensiunea este stabilă și se poate relua alimentarea cu apă, în regim normal, a tuturor abonaților din cartierele afectate.
Apa va fi furnizată cu presiune maximă către toți consumatorii, fără restricții, dacă nu apar noi probleme în alimentarea cu energie electrică a stațiilor de pompare.
În cazul în care apar din nou problema, se va trece din nou la furnizarea apei cu presiune mai redusă, astfel încât să putem menține funcțional și fără sincope întreg sistemul de alimentare cu apă a orașului.

Biroul de presă al Primăriei Municipiului Galaţi

Link to comment
Share on other sites

Localităţi fără energie electrică din cauza viscolului puternic

Cinci localităţi din judeţ nu mai sunt alimentate complet cu energie electrică, ori parţial. „Din cauza viscolului puternic,  două  linii de înaltă tensiune au rămas nealimentate şi trei alimentate parţial, afectând cinci localităţi: Schela, Şerbeşti, Iveşti, Umbrăreşti şi Sat Costi”, a precizat maior Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.

Directorul Electrica Galaţi, Cezar Cristian, ne-a declarat că, în acest moment, în judeţul Galaţi, distribuitorul de energie electrică are în teren 10 formaţii, a câte cinci oameni, cu utilaje mari, pentru a interveni. Din păcate, însă, potrivit acestuia, accesul echipelor Electrica este mult îngreunat şi parţial blocat din cauza stării dezastruoase a drumurilor.

„Noi suntem în teren, dar, din păcate, s-au blocat drumurile şi nu se poate interveni. Este viscol puternic. Când se coboară din maşină, cineva trebuie să ţină portiera pentru că o zboară vântul. Problema este că oamenii nu au toaletat copacii, nimeni nu a făcut defrişări, iar acum, din cauza vântului puternic, se rup crengi şi pică pe firele de înaltă tensiune”, ne-a spus directorul Electrica Galaţi.

UPDATE: Locuitorii din satul Odaia Manolache şi cei din comuna Iveşti nu vor primi energie electrică nici în această noapte, ne-a declarat Cezar Cristian, directorul Electrica Galaţi, care a precizat că echipele societăţii pe care o conduce nu pot ajunge în localităţi din cauza zăpezii. „Nu se poate interveni pentru că sunt drumurile blocate. La Iveşti este nevoie de o singură manevră pentru a realimenta, dar nu avem acces”, ne-a spus Cezar Cristian.

Potrivit directorului Electrica, mai mulţi angajaţi ai societăţii lucrează, la această oră, în comuna Schela pentru ca localnicii să primească, din nou, energie electrică.

Conform raportării Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, la ora 15.00, în judeţul Galaţi erau şase localităţi fără energie electrică: Iveşti, Schela, Tuluceşti, Umbrăreşti, Odaia Manolache şi Vânători. „Au fost, pe parcursul zilei, şi 12 localităţi, dar situaţia, în funcţie de cum intervenim, se schimbă de la un moment la altul. La Tuluceşti am rezolvat problemele, după ora 16,00”, a preciat Cezar Cristian.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Trenul de gheaţă Bucureşti-Galaţi. Călători blocaţi ore în şir în frig

Cu şase ore întârziere a ajuns la Galaţi  trenul plecat de dimineaţă din  Bucureşti,  Gara de Nord . Este vorba de trenul InterRegio 1770 Bucureşti – Galaţi care din pricina ruperii liniei aeriene de curent a rămas în câmp mai multe ore. La sosirea în Gara Galaţi, locomotiva arăta ca un imens bloc de gheaţă . Îngheţată bocnă această locomotivă diesel a fost trimisă în ajutorul garniturii rămase în câmp pentru că locomotiva electrică devenise inutilă. Asta deoarece  cablurile de alimentare apăsate de viscol şi gheaţă s-au rupt. Garnitura a rămas blocată ore în şir între localităţile  Ianca şi Brăila călătorii au aşteptat în frig câteva ore pentru venirea ajutoarelor.,, Ăsta e trenul groazei. Am crezut că nu mai ajungem. Nici nu mai ştiu câte ore am stat în frig. Dar nu e vina lor la CFR că s-a rupt de la viscol linia electrică. A venit controlorul şi şi-a cerut scuze dar noi am stat şi am îngheţat că nu aveam curent ’’, a spus unul  dintre călătorii coborâţi din tren. 

presagalatibraila.com

Link to comment
Share on other sites

Gravidă blocată între Costache Negri şi Pechea. Snowmobilul a salvat un copil de 2 ani

Viscolul puternic a creat mari probleme şi celor de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Galaţi. O gravidă din Costache Negri, care pornise împreună cu soţul, într-o maşină de teren, spre Galaţi, a rămas blocată între Costache Negri şi Pechea. ,,Nu putea ajunge acolo o ambulanţă, dar s-a reuşit până la urmă scoaterea maşinii în care se afla femeia, cu ajutorul unui tractor. Gravida a fost dusă la Pechea şi urma să ajungă la centrul medical unde există personal medical. Ea voia să ajungă la Galaţi pentru un control de rutină, nu era naşterea iminentă. Urmează să vedem cum o putem aduce la Galaţi.

A intervenit snowmobilul la Tecuci. Într-unul dintre cartierele mai izolate ale Tecuciului, unde ambulanţa nu putea intra, s-a trimis snowmobilul pentru un copil în vârstă de 2 ani, care avea febră mare. A fost dus la Spitalul Tecuci. Urma ca tot snowmobilul să ajungă la periferia Tecuciului, unde la fel nu poate ajunge ambulanţa, la un alt copil în vârstă de 9 ani’’, a precizat dr. Mihai Polinschi, director SAJ Galaţi.

presagalatibraila.com

Link to comment
Share on other sites

Tot ceea ce ati spus d-voastra domnule administrator al acestui site e prefect adevarat. Intrebarea mea (sau intrebarile mele, de cele mai multe ori retorice adresate tuturor galatenilor carora le pasa), nu pentru dumneavoastra, e foarte adevarat: vom avea caldura in aceasta seara? Din pacate caloriferele sunt aproape reci.

Va fi ridicat cumva ridicat sau taiat copacul cazut peste o masina in spatele Casei Rosii sau mai exact pe strada Neajlov numarul 7 la PS-urile din spatele stadionului Otelul? Respectivul copac sta cazut peste respectiva masina din data de astazi 29.12.2014 ora 10:00, cel putin atunci l-am zarit eu. Va adaug fotografii imediat ce va fi posibil, si la ora aceasta, adica 20:38 de minute respectivul copac se "odihneste" linistit pe respectiva masina.

Saracul proprietar... Sau poate bogatul, depinde asigurare...

Edited by un_el
Link to comment
Share on other sites

Rezolvarea ambelor situaţii este destul de puţin probabilă într-un termen scurt. La precedentele deblindări, a durat uneori 24 de ore până la încălzirea efectivă a caloriferelor, iar copacii căzuţi astăzi în oraş sunt în jur de 60, iar ei sunt ridicaţi de o singura echipă, aşa că...

Link to comment
Share on other sites

Viscolul a doborât 60 de copaci

Mai bine de 60 de copaci au căzut, luni, 29 decembrie, de la începutul viscolului, în Galaţi, potrivit datelor furnizate de către purtătorul de cuvânt al societăţii Gospodărire Urbană, Daniela Stroia. În urma căderii arborilor, au fost avariate cel puţin 15-20 de maşini.

"Am avut 50 de sesizări, dar, din cauza vremii, şi a numărului mare de apeluri, nu am reuşit, până la această oră (17.00 - n.r.), să rezolvăm decât şapte cazuri. Oamenii lucrează încă de dimineaţă. Acum sunt în teren şase fasonatori şi o macara. Cele mai grave cazuri au fost la Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” din Mazepa şi în Micro 19, unde au fost avariate şase maşini”, ne-a detaliat Daniela Stroia.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.