Jump to content

Primăria a rămas cu banii de investiţii necheltuiţi


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Primăria a rămas cu banii de investiţii necheltuiţi

Pentru a patra şi ultima oară în acest an, aleşii locali au constatat că banii de investiţii au rămas, în mare parte, necheltuiţi. Concluzia a reieşit din aprobarea contului de execuţie al bugetului local de venituri şi cheltuieli al municipiului Galaţi pe anul 2014, trimestrul al IV-lea.

Astfel, în vreme ce veniturile bugetului local de dezvoltare s-au realizat în proporţie de 86,80 la sută, cheltuielile s-au ridicat abia la 49,97 la sută. Mai exact, din cele 118,5 milioane de lei s-au cheltuit doar 59,2 milioane. „Plăţile pentru investiţii au fost într-un procent atât de mic deoarece nu am avut furnizori restanţi la sfârşitul anului 2013, iar în anul 2014 s-au încheiat contracte de proiectare şi sunt întârzieri la încheierea de contracte de lucrări, din cauza procedurilor ANRMAP”, se scuză Primăria.

La fel de modeste sunt şi cheltuielile pentru dezvoltare din bugetul de venituri proprii şi subvenţii al oraşului, respectiv 46,48 la sută.

Nu s-au cheltuit, din păcate, nici banii din creditul de la BRD moştenit de la fostul primar Dumitru Nicolae, contractat în 2011. Din 22,7 milioane de lei cât erau disponibile s-au făcut trageri de doar 12,7 milioane de lei.

Primăria străluceşte la capitolul funcţionare, unde veniturile s-au realizat în proporţie de 93,22 la sută. Cheltuielile de funcţionare s-au realizat în proporţie de 86,62 la sută şi au mai rămas disponibile 55,4 milioane de lei.

"Realizările la bugetul de dezvoltare nu au reuşit să atingă nici măcar 50 la sută! Cred că, după doi ani, nu avem niciun fel de motivaţie, de scuză!", a fost singurul comentariu făcut de consilierul local PDL Victor Dobrea.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.