Jump to content

Galaţiul are o nouă strategie de încălzire


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Unde va fi următoarea centrală termică de cartier. Investiţii experimentale

Indicatorii tehnico-economici, în valoare totală de 45.035.015 de lei, pentru realizarea unei surse de producere şi distribuţie a energiei termice pentru cartierul Micro 19 au fost aprobaţi de Consiliul Local. Potrivit primarului Ionuţ Pucheanu, 70 la sută din finanţare va fi asigurată de Guvernul României. „Galaţiul are probleme cu termia de mult prea multă vreme. Cred că a venit momentul să luăm taurul de coarne şi să găsim o soluţie de a ieşi din această zonă gri, în care cetăţenii, de la un an la altul, aveau sau nu aveau căldură”, a declarat primarul Ionuţ Pucheanu.

Potrivit edilului, urmează ca Primăria să organizeze licitaţia pentru a achiziţiona lucrările de montare a viitoarelor capacităţi de producţie a energiei termice. „Am recurs la cogenerare pentru a putea beneficia de cofinanţarea de 70 la sută pe care Ministerul Dezvoltării în momentul de faţă, prin lege o poate asigura, urmând ca Primăria să vină cu fonduri care să acopere 30 la sută din valoarea totală a proiectului”, a explicat primarul. În opinia acestuia, noul sistem, care este unul pilot, ar putea fi funcţional sută la sută din iarna 2018-2019. Investiţia va asigura apa caldă şi căldura pentru aproximativ 8.200 - 9.000 de apartamente branşate, iar cei care doresc să reintre în sistemul centralizat o pot face.

Centrală pe peleţi în Micro 16

Întrebat care este următoarea zonă, după Micro 19, care ar putea deveni independentă de Electrocentrale, primarul a nominalizat Micro 16. „Acolo vom încerca din nou un sistem experimental. Sistemul de încălzire va fi unul care va folosi material lemnos, asta şi pentru că Ecosal are capacitatea, din deşeurile lemnoase strânse la nivelul municipiului Galaţi, să producă peleţii necesari alimentării unei astfel de centrale de producere a apei calde şi a căldurii pe timp de iarnă. Şi dacă producţia Ecosal nu va fi suficientă, există producători locali de peleţi care pot fi prinşi într-o eventuală licitaţie de achiziţie de material lemnos sau de combustibil”, a precizat Ionuţ Pucheanu. Acesta a adăugat că îşi doreşte ca, într-un viitor nu foarte îndepărtat, tot Galaţiul să devină independent din punct de vedere termic.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 4 weeks later...

Ce-au votat aleşii locali: Galaţiul - fără strategie de termoficare

Cea de-a treia Strategie de alimentare cu energie termică a Galaţiului a eşuat, după ce, la propunerea consilierilor, primarul Ionuţ Pucheanu a acceptat retragerea de pe ordinea de zi a documentului care era, după cum însuşi edilul l-a catalogat „formă fără fond”.

Strategia de de alimentare cu energie termică a municipiului Galaţi pentru perioada 2017-2020 a fost, cu siguranţă, unul dintre cele mai importante proiecte de pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Consiliului Local. Dezbaterea proiectului a fost scurtă şi la obiect.

„Dacă aprobăm strategia de termoficare în forma actuală, noi practic nu votăm nimic. E un document care ne propune trei scenarii: alimentare centralizată, menţinându-se actualul sistem cu intervenţii ici-acolo, alimentare descentralizată cu centrale termice de cartiere şi a treia variantă, bazată pe alimentarea individuală cu centrale de apartament, pe care nu este făcută o analiză. Primele două variante prezintă acelaşi risc major: apariţia unui aşa-numit Apaterm 3, deci nu se închide bucla în care avem contorizarea pe orizontală astfel încât să putem să alimentăm sistemul cu banii cetăţeanului care beneficiază de acest serviciu”, a remarcat consilierul ALDE Eugen Găvan, care a propus retragerea proiectului pentru a fi întrebată şi comunitatea gălăţeană pe ce variantă ar fi mai potrivită şi, desigur, pentru a se cunoaşte costurile aferente. Propunerea, împărtăşită şi de viceprimarul PSD Sorin Enache, a fost acceptată de primarul oraşului, care a retras-o de pe ordinea de zi. "Dacă era votată strategia, sincer, în forma asta, votam o formă fără fond”, a spus edilul la finalul şedinţei.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Nici măcar 100 de milioane de euro n-ar fi de-ajuns! Sistemul de termoficare are nevoie de "o soluţie radicală"

Catalogată de însuşi primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, drept „o formă fără fond”, Strategia de termoficare a oraşului, retrasă de pe ordinea de zi a şedinţei de joi Consiliului Local, a dat naştere la o întrebare cât se poate de legitimă din partea gălăţenilor dependenţi de apa şi căldura livrate în sistem centralizat: care va fi soarta lor? Mai ales că documentul, promis încă de anul trecut, a părut a fi adus în dezbaterea aleşilor tocmai pentru a fi făcut de ruşine.

„Cred că este o strategie incompletă, fezabilă din punct de vedere tehnic, dar nu şi din punct de vedere economic. Pentru că, în momentul de faţă, aşa cum am făcut calculul, Primăria ar avea nevoie de aproximativ 100 de milioane de euro, cel puţin!, pentru a remedia absolut toate problemele pe care le are acest sistem în momentul de faţă”, a declarat edilul după şedinţă. Mai grav, potrivit acestuia, chiar şi după cheltuirea unei asemenea sume uriaşe, tot ar mai rămâne probleme nerezolvate. Prima vizează modul de facturare la comun, din cauza căruia bun-platnicii pot rămâne în frig şi fără apă caldă din cauza celor care nu plătesc. Dovadă sunt blocurile ANL, care au centrală proprie, dar cu toate acestea locatarii stau în frig pentru că nu există o contorizare pe orizontală.

„A doua problemă majoră pe care nu o rezolvă Strategia este faptul că diferenţa între preţul de producere a gigacaloriei şi cel suportat de cetăţean este în continuare extrem de consistentă. Sumă care se răsfrânge tot asupra bugetului. Ceea ce înseamnă că, după ce investim 100 de milioane de euro, va trebui, lună de lună, an de an, să acoperim tot de la buget nevoile unora dintre cetăţeni. Ba mai mult, e o nedreptate pentru cei care au centrale şi sunt nevoiţi să plătească în continuare cotele comune!”, a spus primarul.

Ce e de făcut? "Luând în considerare aceste elemente soluţia pe care o vom propune trebuie să fie una radicală, care pe termen lung să nu mai aducă în discuţie neajunsurile despre care vorbim astăzi, iar oamenii să beneficieze de un serviciu corect şi de calitate. Până la sfârşitul lunii martie veţi avea răspunsul la strategia pe care Primăria, alături de Consiliul Local, o va adopta de acum înainte", a declarat primarul.

Până atunci rămâne în vigoare strategia privind temoficarea votată de aleşi în 2015, şi neaplicată nici acum...

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 years later...

Strategia încălzirii Galațiului 2020-2035 oficializează închiderea termoficării și trecerea la centrale de apartament

Pe fondul crizei coronavirusului a trecut aproape neobservată dezbaterea publică a proiectului „Strategiei de alimentare cu energie termică a Municipiului Galați pentru perioada 2020 – 2035”. În ianuarie 2015, Consiliul Municipal Galați a aprobat „Strategia de alimentare cu energie termică a municipiului Galaţi”, care prevedea renunțarea la sistemul consacrat, cu preluarea energiei termice produse la Electrocentrale SA și construirea unui nou sistem, cu trei centrale termice construite în cartierele orașului, care să asigure încălzirea pe trei zone: zona Port – Centru – Mazepa – Țigline, zona Micro 19-20-21 și Micro 16-17-18 – Siderurgiștilor și zona de nord-vest, Siderurgiștilor Vest – Micro 13-38-39-40.

Punerea în practică a acelui sistem era estimată la 125 milioane euro. Se discuta și despre o variantă mai ieftină, de 55 de milioane euro, sumă ce putea fi obținută printr-un credit de la Banca Europeană pentru Investiții. Dar nu s-a făcut nimic concret și acum Galațiul are și a patra strategie de încălzire centralizată din ultimii 7-8 ani.

De ce ar mai avea nevoie Galațiul de sistem centralizat? Din cauza „Heat Roadmap Europe”!

Între timp, a avut loc valul de debranșări și teoretic în sistemul centralizat au mai rămas 14.000 de apartamente din cele 90.000 de apartamente, dar numai 8.000 dintre acestea sunt branșate la cele 21 de puncte termice dotate cu microcentrale pentru producerea agentului termic. Nu și a apei calde.

În aceste condiții se pune, firesc, întrebarea de ce am mai avea nevoie la Galați de un sistem centralizat de încălzire termică, din moment ce în ultimele două ierni lucrurile au mers destul de bine, fără scandaluri. Răspunsul este că în viitor (20-30 de ani) Primăria Galați va trebui să reia de la zero înființarea unui sistem de încălzire centralizată în oraș la presiunile Uniunii Europene, care în contextul măsurilor pentru protecția mediului va elimina treptat sistemul centralelor de apartament, înlocuindu-l cu încălzirea centralizată. Așa cum am fost obligați să închidem vechile gropi de gunoi, va trebui să trecem și la încălzirea centralizată.

Potrivit experților în energie de la Bruxelles, la nivelul UE a fost întocmită Foaia de parcurs a căldurii „Heat Roadmap Europe” (HRE), pentru a se stabili liniile directoare ce trebuie urmate în următoarele decenii, document coordonat de Brian vad Mathiesen, academician și cercetător specializat în energii inteligente la Universitatea din Aalborg, Danemarca. În ultima versiune a „Heat Roadmap Europe” se specifică faptul că sistemele de termoficare pot furniza, până în 2050 un procent de 50% din cădura necesară la nivelul UE, față de doar 12% în prezent.

Politica energetică a UE vizează trecerea la termoficare chiar și în mediul rural, în localitățile în care numărul de consumatori asigură rentabilitatea sistemului.

Obiective generoase

 Noua „Strategie de alimentare cu energie termică a Municipiului Galați pentru perioada 2020 – 2035” este de fapt un studiu de oportunități realizat de prof dr ing Marian Bordei, prof dr ing Ion Ion și inginerul Liviu Enacache.

Obiectivul strategiei 2020 – 2035 este revizuirea strategiei de alimentare cu energie termică a municipiului Galați, până la nivelul anului 2035, pentru „menținerea sustenabilității sistemului de termoficare”. Evident, în studiu se vorbește de „creșterea eficienței energetice”, „reducerea pierderilor din rețele prin retehnologizare” și „reducerea consumurilor specifice”.

Vechiul sistem a intrat în faliment din cauza pierderilor de până la 70%

Partea cea mai instructivă din noua „strategie” este cea care descrie cauzele care au dus la falimentul vechiului sistem de încălzire centralizată. În primul rând, sistemul era învechit, genera pierderi imense și cum numai o parte dintre acestea puteau fi facturate ca „pierderi tehnologice” sistemul a ajuns la faliment.

Sursa pentru producerea energiei termice era Centrala Electrică de Termoficare, SC Electrocentrale SA Galați), construită în 1969-1971.

Transportul energiei termice, între Electrocentrale și punctele termice, se realiza printr- un circuit tur – retur ce însuma 138 km de conducte. Sistemul de distribuție, de la punctele termice la blocuri, proiectat pentru încălzirea a 96.000 de apartamente, este format din peste 506 km de conducte, mâncate de rugină, ca și magistralele de la Electrocentrale. De aici, pierderile imense:

„Sistemul de alimentare centralizată cu energie termică (SACET) se caracterizează prin echipamente învechite, cu randamente scăzute şi cu pierderi mari în rețelele de transport şi distribuţie. Eficienţa scăzută este cauzată de pierderile foarte mari la transportul şi distribuţia căldurii (între 15 % şi 70% în unele cazuri) şi dispariţiei consumului, îndeosebi de abur și apă fierbinte, care a condus la funcționarea cu regimuri neeconomice, respectiv la costuri mari de producție, transport și distribuție a energiei termice, scăderea calității serviciului şi creșterea facturii energetice pentru populație.

Rețelele de transport și distribuţie energie termică sunt îmbătrânite, cu pierderi mari prin radiație și neetanșeități (aproximativ 40% – medie lunară anuală)”, susțin specialiștii care au realizat nou strategie.

În continuare sunt propuse 4 variante de asigurare a încălzirii centralizate la Galați.

Varianta nr 1: încălzire centralizată, cu retehnologizarea actualului sistem

Prima variantă propusă de cei 3 specialiști este „alimentare centralizată cu menținerea actualului sistem centralizat, cu retehnologizare, reabilitare și modernizare”.

Dar asta ar însemna costuri care depăşesc cu mult posibilităţile municipalităţii. În altă ordine de idei, echipamentele Electrocentrale sunt supradimensionate şi nu pot fi puse în funcțiune pentru 14.000 de apartamente branșate. Chiar și rețelele de distribuție sunt supradimensionate pentru atât de puține apartamente.

„Cuantificând cele de mai sus, rezultă costuri general estimate total nerezonabile, menţinerea unor pierderi greu de suportat şi gestionat, ceea ce nu este de dorit”, au concluzionat autorii strategiei de încălzire centralizată 2020 – 2035.

Varianta nr 2: încălzire descentralizată, prin insularizarea Galațiului

A doua variantă prevede „teoretic” soluția propusă prin Strategia de încălzire aprobată de Consiliul Municipal Galați în ianuarie 2015, adică renunțarea la preluarea energiei de la Electrocentrale și instalarea mai multor centrale termice de zonă: „această variantă presupune insularizarea parțială a orașului”.

Dar „practic”, autorii strategiei nu mizează pe înființarea unui sistem de încălzire extins, cu centrale de cartier care să asigure eficiența serviciului public și eliminarea poluării produse de centralele de apartament cum se propune prin „Heat Map Europe”. Prin „Varianta 2”, specialiștii stabilesc că măsura aplicată forțat de primărie în 2018, cu microcentrale la 21 de puncte termice, pentru 8.000 din cele 14.000 de apartamente, este una „strategică”.

„În această varianta se pot instala echipamente de producere energie termică în circa 20 –

25 de puncte termice. Pentru restul punctelor termice, datorită numărului mic de abonaţi, soluţia nu este viabilă tehnico-economic. Costurile estimate pentru această variantă sunt estimate la circa 1,5 milioane euro, cu precizarea ca această variantă ar acoperi cca 6000 de apartamente”, susțin autorii.

Varianta nr 3: Să se încălzească fiecare cum poate!

A 3-a variantă din Strategia de încălzire 2020 – 2035 se rezumă la „alimentare individuală a populaţiei”, adică la soluția: „populația din municipiul Galați își va monta centrale de apartament pe gaze naturale”. Altfel spus, se descurcă fiecare cum poate.

Este și aceasta o „oficializare” a ceea ce s-a întâmplat la Galați prin forța lucrurilor, nu pentru că ar fi gândit cineva vreo „strategie”, din cauză că după închiderea sistemului de termoficării, în mod firesc, majoritatea gălățenilor și-au instalat centrale de apartament.

Dar cel puțin este specificat în „strategie” incovenientul că nu pot fi instalate centrale de apartament sau aparate de aer condiționat în toate blocurile și rămân vreo câteva mii de familii fără încălzire: „Având în vedere ca există anumite particularităţi, în anumite zone nu se pot monta centrale sau surse individuale de producere a energiei termice: blocuri fără gaze naturale, blocuri cu instalaţiile electrice îmbatrânite şi subdimensionate pentru surse electrice, etc”.

Varianta nr 4 oficializează și ea povestea cu cele 21 de microcentrale

Și varianta nr 4 oficializează ceea ce s-a întâmplat la Galați după închiderea sistemului de termoficare în primăvara lui 2017.

Este intitulată de autorii strategiei „alimentare individuală a populaţiei şi alimentare descentralizată cu centrale de cartier” și teoretic ar fi o combinare a variantei 2 cu varianta 3, dar practic consfințește povestea cu cele 21 de microcentrale.

„Astfel, pe baza criteriilor de densitate de abonaţi per asociaţii de proprietari (peste 50% să fie racordaţi la punctele termice) au fost stabilite un numar de 24 de puncte termice în care se vor instala centrale proprii pe gaze naturale sau biomasa (peleţi), acolo unde nu există posibilitatea alimentării cu gaze naturale. La aceste puncte termice sunt racordate un număr de cca 6.000 apartamente”, se spune în strategie.

O variantă imposibilă și 3 variante care oficializează „strategic” ce a făcut Primăria

Ne-am fi așteptat ca autorii „Strategiei de alimentare cu energie termică a Municipiului Galați pentru perioada 2020 – 2035” să vină cu propuneri de soluții tehnice novatoare, cum s-a întâmplat la Focșani, unde a fost construit un nou CET cu bani de la Fondul de Mediu, Primăria Focșani cofinanțând investiția cu 5%, sau ca la Suceava, unde s-a investit în echipamente de înaltă eficiență energetică, care au redus pierderile din sistemul clasic cu 35%. Din punct de vedere al protecției mediului, dar și al costurilor energetice, varianta optimă este încălzirea centralizată.

Din cele patru variante, prima, cu energie termică produsă la Electrocentrale, este imposibil de aplicat, iar variantele 2-3 și 4 oficializează ce s-a întâmplat în oraș în ultimii ani, închiderea încălzirii centralizate și trecerea la centrale de apartament, evoluții care sunt în coliziune cu politica energetică europeană. Dar până în 2035 merge și așa.

galati365.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...

Cu ce bani s-ar putea moderniza reţelele de distribuţie a energiei termice. Proiect votat de consilierii locali

Supradimensionate, vechi de peste 30 de ani, corodate şi cu izolaţia deteriorată, reţelele de distribuţie a energiei termice, de la microcentralele de cartier şi până la limita de proprietate a consumatorilor, au rămas nemodificate şi se fac vinovate de avarii, dar şi de pierderi de agent termic. Nu mai puţin adevărat este că, din cele 24 de puncte termice transformate în microcentrale, şapte nu sunt modernizate. Pentru remedierea acestor neajunsuri, cu votul consilierilor locali, Primăria Galaţi încearcă să acceseze bani din Programul Termoficare, derulat de Ministerul Lucrărilor Publice Dezvoltării şi Administraţiei.

"Gospodarul îşi face iarna car şi vara sanie", spune înţelepciunea populară, iar administraţia locală pare să ţină cont de ea. Întruniţi în şedinţă extraordinară luna aceasta, consilierii locali au fost de acord cu participarea la Programul "Termoficare", pentru implementarea proiectului "Modernizare rețele secundare de transport agent termic și puncte termice transformate în centrale de cvartal în municipiul Galaţi".

Istoria, pe scurt

În documentele care însoţesc hotărârea se aminteşte că, iniţial, la sistemul de termoficare centralizată al municipiului Galaţi au fost racordate circa 90.000 de apartamente, iar în luna martie 2018 mai erau conectate 18.366 de apartamente. Ţinând seama de numărul mare de debranşări, de ineficienţa tehnico-economică a sistemului de încălzire centralizată, Primăria  a derulat, începând din 2017, în paralel, două programe care au vizat, pe de o parte instalarea în toate unităţile de învăţământ a unor capacităţi proprii de producere a energiei termice, iar pe de altă parte, acordarea către populaţie a unui ajutor financiar în valoare de 3.000 de lei, pentru achiziţia unor surse alternative de încălzire.

Ulterior, în urma unui studiu de oportunitate efectuat de Primăria Galaţi, au fost selectate 24 de puncte termice în care s-au instalat cazane de apă caldă cu funcţionare pe gaze naturale, în scopul asigurării energiei termice pentru 6.000 de apartamente şi 17 instituţii/ agenţi economici.

Neajunsuri

"La aceste 24 de puncte termice s-au efectuat doar lucrările specifice de instalare a cazanelor de apă caldă, fără a se modifica reţelele secundare de transport al energiei termice şi fără prinderea acestora într-un sistem de automatizare - dispecerizare. În plus, din cele 24 puncte termice, un număr de şapte sunt nemodernizate", se arată în raportul de specialitate semnat de directorul Direcţiei Servicii Comunitare de Utilitate Publică, Vergiliu Vals.

"Reţelele de distribuţie a energiei termice, de la punctele termice până la limita de proprietate a consumatorilor deserviţi, au rămas nemodificate. Acestea sunt supradimensionate, au peste 30-35 de ani vechime, cu izolaţia deteriorată, sunt corodate, fapt ce, în sezonul rece, a condus la numeroase avarii, la scăderea coeficientului de transfer, creşterea pierderilor masice de agent termic determinat de starea reţelelor termice secundare şi armăturilor", scrie în documente.

Conform raportului, "reţelele termice secundare de distribuţie a agentului termic funcţionează cu eficienţă redusă, consumuri specifice mari, situaţie cauzată, în primul rând, de uzura fizică şi morală avansată a conductelor existente. Pierderile medii de energie termică au fost de 37,4 la sută. Toate acestea se reflectă în consumuri mari de gaze naturale şi energie electrică, fapt ce duce la costuri de producţie nerezonabile", precizează Primăria.

Soluţia pentru eliminarea acestor neajunsuri o constituie proiectul "Modernizare rețele secundare de transport agent termic și puncte termice transformate în centrale de cvartal în municipiul Galaţi", pentru care este nevoie de bani.

Grafic de eşalonare

"Programul "Termoficare" asigură cofinanţarea obiectivelor/ proiectelor promovate de către autorităţile administraţiei publice locale pentru modernizarea, reabilitarea, retehnologizarea şi extinderea sau înfiinţarea sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică a localităţilor", se arată în raportul de specialitate al hotărârii votate. "Solicitarea de finanţare se depune la sediul Ministerului Lucrărilor Publice Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA), însoţită de documentele prevăzute în ghidul de finanţare, printre care şi hotărârea Consiliului Local de aprobare a participării la Programul "Termoficare" şi a eşalonării multianuale a implementării proiectului, respectiv a alocărilor din bugetul local şi a celor solicitate din bugetul MLPDA.

Potrivit Primăriei, cheltuielile eligibile vor fi finanţate în cuantum de maxim 85 la sută din fonduri provenite prin bugetul MLPDA, respectiv, în cuantum de minim 15 la sută, din fonduri proprii ale unităţilor administrativ-teritoriale beneficiare. Aleşii au aprobat şi graficul de eșalonare anuală a plăților privind proiectul.

Valoarea totală a cheltuielilor eligibile se ridică la 4.268.768 de lei cu TVA, din care 1.660.076 de lei în anul 2020 şi 2.608.692 de lei în 2021. Valoarea totală a cheltuielilor eligibile din bugetul ninisterului se ridică la 3.628.452 de lei cu TVA, iar cheltuielile din bugetul Primăriei ar fi de 640.316 lei cu TVA.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.